MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA

I P CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

REFERAT
La disciplina: Chimie

La tema

Produse petroliere. Procese chimice de obținere

A elaborat eleva din grupa CON 1702 G:

BULAI Malvina
Profesor:
ZÎCU Galina

Chișinău 2019
1
 CUPRINS
Conceptul de petrol .......................................................................................................................3
Scurt istoric ....................................................................................................................................3
Formarea petrolului ......................................................................................................................4
Obținere ( extracție ) .....................................................................................................................5
Prelucrarea petrolului. Principiul distilării fracţionate .............................................................5
Produsele petroliere şi protecţia mediului...................................................................................7
Petrolul - un remediu al secolului XX..........................................................................................8

2
 Conceptul de petrol
Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din zăcămintele de
origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de
hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec
de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice
complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria
chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o
curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii
ultraviolete.
Petrolul reprezintă un amestec de hidrocarburi. În compoziţia lui intră mai bine de 150 de
hidrocarburi diferite. Peste jumătate dintre acestea sunt hidrocarburi lichide saturate, o altă
jumătate sunt arene: benzenul, toluenul şi xilenul. Fiecare substanţă din compoziţia petrolului are
temperatura sa de fierbere. Cu cât masa moleculară este mai mare, cu atât mai înaltă este
temperatura de fierbere a substanţei.
Masa organică totală a petrolului este de cca 98%. Compoziţia lui după elemente este următoarea:
C 83%
N 13%
O+N 0,2-0,3%
S 0,1-0,7%
cenuşă 0,1-0,5%
inclusiv metale 0,01%

Scurt istoric
Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă decât
a apei sărate, s-a găsit în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase
de la suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig). În cazul în care
straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la suprafață a petrolului,
acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin sonde petroliere.
Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja
descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.
Oamenii au învățat să folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale ce
etanșează pereții corăbiilor.
Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = luminează) care ne indică
faptul că petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit și în legile
lui Hammurabi 1875 î.e.n. fiind prima dovadă istorică scrisă pentru reglementarea folosirii
petrolului.
Petroleum este un cuvânt de origine romană care provine din „oleum petrae“ = ulei de
piatră denumire pe care romanii au preluat-o de la egipteni, care descoperă petrol la suprafață în
regiunea munților Golfului Suez se presupune că în antichitate romanii foloseau petrolul ca
lubrifiant la osiile carelor romane, sau în timpul Bizanțului acesta era parte componentă a focului
grecesc o armă temută în luptele navale de odinioară.
Petrolul era folosit și în medicina veche fiind vândut ca leac miraculos universal.

3
 Țițeiul era cunoscut pe teritoriul României încă din secolul I î.Hr., de când datează
obiectele descoperite în cadrul cetății dacice de la Poiana (Nicorești, Galați): podoabe
din smoală întărită și acoperită cu un strat subțire de argint. De altfel, prima rafinărie de petrol din
lume a fost construită în România, în 1856, la periferia orașului Ploiești, (în partea de sud-est, în
drum spre localitatea Râfov, la nord de calea ferată Ploiești - Buzău), de către Marin
Mehedințeanu, arendașul unor întinse zăcăminte de țiței pe moșia Păcureți, Prahova. Instalațiile
rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă,
încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce
construia cazane pentru fabricarea uleiurilor din șisturi bituminoase, iar în decembrie 1856 începe
construcția „fabricii de gaz” din Ploiești, pe numele lui Marin Mehedințeanu (decedat în 1861).
Distileria de petrol a lui Marin Mehedințeanu, construită pe o suprafață de 4 ha și având o
capacitate de lucru pe an de 2710 tone, (în medie 7,5 tone/zi), și-a început activitatea când Teodor
Mehedințeanu întâmpina greutăți în aplicarea contractului semnat încă din 1856 pentru iluminarea
capitalei cu „idrocarbură și lampe”.
Prețul petrolului scade rapid prin creșterea numărului de rafinării, petrolul lampant devine
o resursă tot mai importantă în iluminat, înlocuind treptat lumânările.
Exploatarea masivă a petrolului începe în secolul XIX pe motivul răspândirii folosirii petrolului
în iluminat, care dădea o lumină mai bună producând fum mai puțin în comparație cu lămpile cu
ulei de balenă, sau lumânările de ceară.
În anul 1852 medicul și geologul canadian Abraham Gesner obține patentarea rafinării
petrolului lampant curat numit petroleum, iar în 1855 chimistul american Benjamin
Silliman propune purificarea petrolului cu acid sulfuric.
Pentru obținerea masivă a petrolului, urmează o perioadă de forare intensivă. Cel mai renumit foraj
este efectuat de Edwin L. Drake la 27 august 1859 în Oil Creek, Pennsylvania, fiind finanțat de
industriașul american George H. Bissell, aici găsindu-se la 21,2 m adâncime zăcăminte mari de
petrol.
După introducerea iluminatului electric a scăzut importanța petrolului în iluminat, dar s-a
extins utilizarea drept carburant în industria automobilului. Familia de industriași
americani Rockefeller, întemeietoare a companiei Standard Oil Company, a convins opinia
publică să folosească benzina în locul etanolului pe post de carburant în industria automobilului,
combătând concepția lui Henry Ford.

Formarea petrolului
Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia naștere din
organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior
de sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de timp de cca. 350
- 400 milioane de ani în urmă Devonian perioadă în care a avut loc în rândurile florei și faunei o
mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în acea perioadă pe Pământ,
declanșând temperaturi și presiuni ridicate.
Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu
un conținut ridicat în carbon și hidrogen.
Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni substanțe
bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci mamă a
zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub anumite
condiții, mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de migrație fiind împinse de

4
apa sărată care are o greutate specifică mai mare, sub presiunea exercitată particulele fine se unesc
într-o masă compactă de petrol. Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață, dacă
acest proces de migrație este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune
îmbogățirea zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a petrolului, în condiții
asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea deasupra unui zăcământ de petrol se poate afla
o cupolă de gaz natural. În peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate într-
un calcar poros biogen care a luat naștere din corali.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și alchene, la fel poate
diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.
Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold) petrolul ar fi rezultat din minerale,
roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având greutatea specifică mai mică au fost
presate spre suprafață.

Obținere ( extracție )
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza prin
cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol (foraje
de adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele
submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj, unde dificultățile de forare sunt mult mai
mari. La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza
gaura de foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare - pentru aceasta se adaugă baritină,
lichidul de foraj trebuind să aibă o anumită viscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu
tăișuri cu vârf de diamant, iar coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează
împreună prin înșurubare (una în alta), această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de
metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează
prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o viscozitate ridicată se presează lichide
pentru reducerea viscozității.
Petrolul brut extras din pamant este impurificat cu apa si substante minerale in suspensie ,
a caror separare se face de obicei inainte de prelucrare . Operatiile la care este supus petrolul se
grupeaza în :
- procedee fizice de separare , dintre care cel mai important este distilarea fractionata ;
- procedee de transformare chimica , bazate pe fenomenul de descompunere sau de
condesare a moleculelor componentelor din fractiuni .
O data cu gazele propriu-zise sunt , insa , antrenate din petrolul brut si o parte din
hidrocarburile condensabile la presiunea atmosferica : izopentanul , n-pentanul si omologii lui
superiori pana la octan si nonan . Aceste hidrocarburi , impreuna cu o parte din butan si proportii
reduse de propan , sunt separate prin diferite metode din gazele de sonda (operatie denumita
dezbenzinare) si formeaza gazolina .Din gazolina se poate obtine un amestec de propan si butan ,
care comprimat in butelii , este distribuit pentru consum (“aragaz”) , precum si un concentrat de
izopentan , folosit la fabricarea benzinelor de avion .Amestecul de hidrocarburi gazoase ramas din
gazele de sonda este folosit de obicei drept combustibil la locul de productie sau transportat prin
conducte pentru alte intrebuintari .

Prelucrarea petrolului. Principiul distilării fracţionate

Prima etapă de prelucrare a petrolului cuprinde următoarele faze: se aduce petrolul la
fierbere, se urmăreşte temperatura şi se adună vaporii în recipiente speciale. În fiecare recipient se
găseşte lichidul care fierbe la o anumită temperatură. Acest procedeu se numeşte distilare. Astfel,

5
prima etapă de prelucrare a petrolului constă în separarea lui pe fracţii. Amestecurile de substanţe
cu temperaturi de fierbere şi cu mase moleculare apropiate se numesc fracții.
Instalaţia pentru distilarea continuă a petrolului (figura 1) este alcătuită dintr-un cuptor
pentru încălzirea petrolului şi o coloană de rectificare. Cuptorul se încălzeşte datorită arderii
păcurii sau gazului. În serpentină petrolul se încălzeşte până la 320-350oC (nu mai mult!). La
temperaturi mai înalte, începe scindarea nedorită a moleculelor.
Coloana de rectificare este un aparat cilindric de oţel cu înălţimea de aproape 40 m. În
interior are câteva zeci de diafragme orizontale cu orificii numite talere. Vaporii de petrol ajung
în coloană şi se ridică în sus. Aceştia trec prin orificiile din talere, se răcesc treptat la mişcarea în
sus şi se lichefiază parţial.
Hidrocarburile mai grele sunt mai puţin volatile şi se lichefiază pe primele talere. Astfel,
se formează prima fracţie – motorina C13–C18. Hidrocarburile mai volatile C12–C15 se adună
mai sus şi se formează a doua fracţie – petrolul lampant. Şi mai sus se adună a treia fracţie – C8–
C14, ligroina. Cele mai volatile hidrocarburi C5–C11 intră în compoziţia vaporilor din coloană,
trec prin refrigerent şi, după condensare, formează benzina. O parte din benzină se reîntoarce în
coloană. Aceasta contribuie la răcirea şi la condensarea gazelor ce se ridică în sus.
Toate aceste fracţii se numesc produse de distilare deschisă.
Fracţia lichidă a petrolului supraîncălzit, care nu fierbe la 350oC, se scurge în partea de jos
a coloanei, formând păcura neagră; pentru „a distila“ cât mai complet hidrocarburile dizolvate în
păcură, vaporii încălziţi se direcţionează în partea de jos, spre păcură.
Din păcură se pot obţine multe substanţe preţioase, însă aceasta se descompune la o
temperatură de peste 350oC. Tehnologii au aplicat proprietatea substanţelor de a fierbe la
temperaturi mai joase şi presiune redusă. De aceea păcura se distilează în coloane de rectificare în
vid, obţinându-se uleiuri lubrifiante, parafină, vaselină (fig. 1). Ceea ce nu se distilează se numeşte
zgură. Aceasta se foloseşte la asfaltarea drumurilor. Cantitatea de benzină obţinută prin rectificarea
petrolul nu este suficientă. În plus, trebuie ameliorată calitatea ei, a o face rezistentă la explozii.
Pentru a caracteriza rezistenţa la explozii (stabilitatea la detonaţie) a benzinei a fost
elaborată scara octanică. Izooctanul C8H18 (2, 2, 4 – trimetil pentan) are cea mai înaltă stabilitate
la detonare și de aceea i-a fost atribuită valoarea de 100 (cifra octanică). N-Heptanul, care
detonează cel mai uşor, are cifra octanică 0. Amestecul de heptan şi izooctan are cifra octanică
egală cu partea de masă a izooctanului care se conţine în el:
n-heptan 0 24% 5%
zooctan 100% 76% 95%
cifra octanică 100 76 95

Folosind această scară, se determină cifrele octanice ale benzinei. De exemplu, benzina 95
are cifra octanică 95. Aceasta înseamnă că ea admite aceeaşi comprimare (fără detonare) în
cilindrul motoarelor ca şi amestecul de 95% de izooctan şi 5% de n-heptan. Pentru a obţine cantităţi
considerabile de benzină, este necesar să realizăm transformarea în benzină a petrolului lampant,
a ligroinei, a păcurii şi a motorinei. În coloana de rectificare nu se admite ridicarea temperaturii
mai sus de 350oC, deoarece moleculele hidrocarburilor vor începe să se descompună.

6
 Figura 1: Prelucarea petrolului

Produsele petroliere şi protecţia mediului

Cracarea este un proces de prelucrare a fracţiilor petroliere. În funcţie de condiţiile
efectuării, cracarea este însoţită de reformarea şi de hidrorafinarea produselor petroliere.
Reformarea (din engl. reforming) benzinei este procesul care decurge în prezenţa unui
catalizator (platină) şi conduce la transformarea alcanilor liniari şi ramificaţi în hidrocarburi
aromatice. În acest caz, creşte considerabil cifra octanică a combustibilului.
Hidrorafinarea este prelucrarea produselor petroliere cu hidrogen la presiune şi încălzire,
în prezenţa unui catalizator. Totodată, substanţele organice cu azot şi sulf se descompun şi se
formează sulfura de hidrogen H2S şi amoniacul NH3. Această prelucrare complexă a petrolului
asigură folosirea lui integrală şi contribuie la protecţia mediului înconjurător.
Prelucrarea complexă a petrolului este procesul în urma căruia din petrol se extrag toate
componentele importante care, la rândul lor, se folosesc în calitate de combustibil şi materie primă
pentru industria chimică. Din sulfură de hidrogen se obţine sulf şi acid sulfuric, care se foloseşte
la rafinarea petrolului. Din amoniac se obţine sulfat de amoniu, care este un îngrăşământ preţios.
Din cenuşa petrolului se obţin, prin metode hidrocatalitice, metale rare: vanadiu, nichel, titan,
cupru, staniu ş.a.
Formarea oxizilor de sulf şi de azot în timpul funcţionării motoarelor mijloacelor de
transport duce la poluarea gravă a mediului ambiant. De aceea hidrorafinarea produselor petroliere
este foarte importantă.

7
 Este important să fie bine gestionată transportarea petrolului brut la uzinele de prelucrare,
precum şi transportarea produselor petroliere către consumatori
Anual în ocean ajung circa 5-10 milioane de tone de petrol şi produse petroliere din cauza
accidentelor de pe vasele marine şi tancurile petroliere sau în procesul extragerii şi prelucrării
petrolului pe platformele marine. Este o daună ireparabilă pentru natură. Un litru de petrol
poluează 40 000 de litri de apă. Pier peştii, animalele acvatice şi păsările.
O parte mică (~5%) de petrol se dizolvă în apă, printre care şi hidrocarburile aromatice. În
apa de mare, acestea se transformă în compuşi cu proprietăţi cancerigene şi mutagene.
Pentru combaterea acestor poluări se folosesc metode biochimice. Se cunosc peste 1 000
de microorganisme care au capacitatea de a prelucra hidrocarburile. De exemplu, culturile de
drojdii din specia Candida se alimentează cu parafinele petrolului şi dau o masă biologică (50%)
ce conţine proteine şi vitamine.

Petrolul - un remediu al secolului XX

Petrolul sub formă de unguent a ajuns în atenţia cercetătorilor, după nenumăratele semnale
că ar fi un antidot excelent în reumatism şi cancer. În România, la Institutul de Tehnologie Chimică
Brazi, un grup de cercetători a sintetizat din compuşi petrochimici, produse capabile să trateze boli
grave, pentru care medicina modernă încă nu are leac. Se lucrează la un medicament pentru
stoparea psoriazisului şi altul pentru tratamentul hepatitei C. Vă întrebaţi cum e posibil să nu fie
toxice nişte medicamente din petrol. La dozele folosite, nu există niciun risc. Din păcate, e nevoie
de mai mult timp şi mai multe teste pentru ca noile medicamente pe bază de petrol să poată fi
introduse în farmacii. Cercetările nu se fac doar la nivel local, numeroase institute serioase din
întreaga lume caută modalităţi de exploatare a petrolului pentru tratarea unor boli. Pînă la
omologarea medicamentelor respective, vechile reţete populare continuă să fie aplicate cu rezultate
incontestabile.
Petrolul (Oleum petrae), uleiul de piatră, petrolul lampant sau „gazul“, cum mai este
denumit popular acest ingredient din adîncurile pămîntului, se obţine în urma distilării ţiţeiului.
Acest produs, ridicat la rangul de remediu terapeutic, a fost recomandat iniţial de către Samuel
Hahneman, părintele homeopatiei, în tratarea cancerului de piele.
Începînd cu secolul XX, petrolul dublu rafinat a început să fie intens utilizat în tratarea
multor boli: ciroză hepatică, hepatită cronică, ulcer gastroduodenal, diabet zaharat, parazitoze
intestinale, colite, pancreatită, difterie, amigdalită, variolă, boli de piele (scabie), furunculoză şi
răni. Prin satele româneşti, petrolul lampant se mai foloseşte şi astăzi ca remediu în oprirea
sîngerării, dezinfectării şi cicatrizării plăgilor. Naturistul Otto Englisch a utilizat pentru prima dată
petrolul în amestec cu uleiuri volatile, pentru a-i potenţa efectul terapeutic.
Astăzi, acest remediu se ştie că are proprietăţi dezinfectante, cicatrizante, antioxidante,
antitoxice, hipocolesterolemiante, vasodilatatoare şi antitumorale. Potrivit ultimelor cercetări,
aceste proprietăţi rezultă, îndeosebi, din „stimularea metabolică şi imunitară realizată de reacţia
elementelor structurale ale hidrocarburii cu anumite enzime din organism“.