Unitatea de învățare 4

Clasificarea sistemelor de hidrocarburi

și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

Unitatea de învățare 4

Clasificarea sistemelor de hidrocarburi şi compoziția apelor

de zăcământ

Cuprins
Obiective ............................................................................................................................................. 1
Rezumat............................................................................................................................................... 2
1. Clasificarea după sistemul de fluide existent în zăcăminte ............................................................. 2
2. Clasificarea după natura fluidelor obținute după separarea în schelă ............................................. 3
3. Clasificarea ”Carpatica” .................................................................................................................. 4
4. Compoziția apelor de zăcământ ...................................................................................................... 5
Teste de autoevaluare .......................................................................................................................... 8
Răspunsurile testului de autoevaluare ................................................................................................. 9
Bibliografie ......................................................................................................................................... 9

Obiective
În această unitate de învățare sunt prezentate mai multe clasificări ale
sistemelor naturale de hidrocarburi din punct de vedere al fazelor fluide găsite la
suprafață. În linii mari, la suprafață se pot întâlni gaze și țițeiuri, în sens clasic, doar
că în funcție de fiecare sistem de hidrocarburi în parte, la suprafață, se impune
utilizarea unor anumite proprietăți pentru a le diferenția. Se reamintește faptul că
fiecare sistem de hidrocarburi este unic ca și compoziție, chiar dacă mai multe sisteme
de hidrocarburi, în condiții de suprafată, se găsesc în aceleași stări. De asemenea, mai
este prezentată și clasificarea Carpatica, o clasificare făcută după proporția
principalilor componenți hidrocarburi care intră în alcătuirea țițeiurilor.
Compoziția apelor de zăcământ este important pentru regiunile petrolifere și
oferă informații esențiale legate atât de ocurența zăcămintelor de țiței cât și de
procesul de exploatare.

1
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

Timp estimat pentru studiu individual: 2 ore

Rezumat
Compoziţia extrem de variată a sistemelor de hidrocarburi întâlnite în natură,
diversitatea proceselor de separare - prelucrare şi întrebuinţările numeroase pe care le
capătă hidrocarburile au condus la introducerea unui număr mare de criterii de
clasificare. Dintre clasificările existente în standarde şi în literatura de specialitate vor
fi prezentate aici numai câteva.

1. Clasificarea după sistemul de fluide existent în zăcăminte

Încă de la început trebuie făcută distincția între alcătuirea compozițională a
hidrocarburilor și starea de agregare în care se găsesc ele, mai ales în zăcământ dar și
la suprafață. Astfel, pentru a simplifica lucrurile, trebuie acceptat faptul că nu există
două sisteme de hidrocarburi identice ca și alcătuire chimică. Sunt alcătuite din
aceeași componenți ai hidrocarburilor și heterohidrocarburilor, dar evident că în
proporții cu totul diferite. În al doilea rând, mai multe sisteme de hidrocarburi, de
alcătuiri chimice total diferite, se pot găsi în condițiile presiunii și temperaturii de
suprafață în stare lichidă, de exemplu. Mai simplu, acestea sunt numite țițeiuri. Alte
sisteme de hidrocarburi, în condițiile presiunii și temperaturii de suprafață pot avea o
mică fracție de lichid și o mare fracție de gaz, dar în condițiile presiunii și temperaturii
de zăcământ pot fi în stare cu totul gazoasă. Acesta este cazul unor hidrocarburi
interesante, denumite sisteme de gaze cu condensat. O oarecare simplificare este dată
de ”gaze”, sisteme de hidrocarburi cu compoziție ușor de determinat, alcătuite aproape
integral din alcani inferiori și care atât în condiții de suprafață cât și în condiții de
zăcământ se găsesc în stare gazoasă. Din această ultimă categorie, gazele bogate sunt
în stare de vapori atât în zăcământ, dar la suprafață prezintă o foarte mică fracție de
lichid.
Prin urmare, denumirile clasice de ”țiței” și ”gaze” trebuie utilizate cu mare
atenție și trebuie mereu avute în vedere compoziția unui sistem de hidrocarburi (care
este unică fiecărui sistem) și starea de agregare a sistemului respectiv pentru anumite
condiții de presiune și temperatură, care poate fi doar lichidă, lichidă și vapori, doar
vapori. Hidrocarburile ce se găsesc în stare solidă, precum și modalitatea de
exploatare a acestora, nu fac obiectul cursului de față.

2
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

Astfel, fluidele existente în zăcăminte (sistemele naturale de hidrocarburi), pot

desemna în condițiile presiunii și temperaturii de suprafață:

- gaze sărace: conţin 85 - 99 % (molar) metan, în rest componenţi C2...C6

- gaze bogate (mai rare): conţin 50 - 80 % metan, restul componenţi C2...C6
- gaze cu condensat: conţin 70 - 80 % metan şi o fracţie semnificativă de
componenţi grei (C7...C20). Ele prezintă, într-un domeniu larg de condiţii (p,
T), transformări anormale ale stării de agregare, denumite transformări
retrograde
- ţiţei volatil: raţii de gaze asociate cuprinse între 500 şi 100000 m3N/m3 (raţia
de gaze reprezintă raportul dintre debitul de gaze şi de ţiţei, în condiţii normale)
şi densităţi ale lichidului sub 800 kg/m3 , în condiţii de rezervor;
- ţiţei uşor: raţii de 100 - 500 m3N/m3 şi densităţi de 800 - 840 kg/m3;
- ţiţei mediu: raţii de 50 - 200 m3N/m3 şi densităţi de 850 - 900 kg/m3;
- ţiţei greu: raţii foarte mici de gaze asociate şi densităţi mai mari de peste 900
kg/m3
Limitele de variaţie menţionate sunt orientative.

2. Clasificarea după natura fluidelor obținute după separarea în

schelă
Hidrocarburile, așa cum ajung ele prin sondele de extracție la suprafață, sunt
separate și colectate prin diferite sisteme. Astfel, în final se va ajunge ca gazele și
țițeiul să fie cu totul separate. Apa de zăcământ este, de asemenea, colectată și stocată
separat. Condițiile de presiune și temperatură la care se stochează țițeiurile și gazele
sunt cu mult diferite față de condițiile de zăcământ, atât presiunea și temperatura de
suprafață având valori mult mai mici. După separarea în schelă, se va putea vorbi de:
- ţiţei mort (fără gaze dizolvate), din sistemele de ţiţei
- gaze sărace, din gazele asociate şi gazele de condensat
- condensat, din gazele cu condensat
- gazolină, din gazele asociate
- gaze lichefiate, prin stabilizarea gazolinei obţinute din gaze asociate

3
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

3. Clasificarea ”Carpatica”
Clasificarea "Carpatica" [1] are la bază compoziţia fondului de hidrocarburi,
precum şi conţinutul în ceară c, în răşini şi asfaltene r, în compuşi cu sulf s şi fracţia
de distilat uşor (până la 200°C).
Compoziţia fondului de hidrocarburi este redată prin aşa-numiţii indici
structurali: ei reprezintă procentele de carbon parafinic CP, de carbon naftenic CN şi
de carbon aromatic CA. Indicii structurali globali se determină ca medii ponderate
ale indicilor fracţiilor distilate. Pe baza acestor indici structurali se definesc şapte
clase, având denumirile şi caracteristicile din figura 4.1 şi din tabela 4.1
Figura 4.1 reprezintă un triunghi de compoziţie, fiind un triunghi echilateral cu
înălţimea egală cu o unitate de lungime. Compoziţia corespunzătoare unui punct din
triunghi se exprimă prin cele trei fracţii CP, CN şi CA. Ele constituie valorile
numerice ale distanţelor de la punctul respectiv la cele trei laturi. Suma lor este egală
cu unitatea, deoarece într-un triunghi echilateral suma distanţelor unui punct faţă de
laturi este egală cu înălţimea. Cele şapte clase se împart în mai multe grupe,
diferenţiate după indicii de calitate c, r şi s. Din această clasificare rezultă în mod
implicit că în cele mai multe ţiţeiuri predomină hidrocarburile parafinice.

Fig.4.1 Clasificarea Carpatica sub formă grafică.

4
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

Tabela 4.1 Clasificarea "Carpatica"

4. Compoziția apelor de zăcământ

În mod obişnuit, acumulările de hidrocarburi sunt însoţite de o cantitate de apă,

cu care se află în echilibru. Apa există atât în zona productivă, în contact intim cu
hidrocarburile (aşa-numita apă ireductibilă), cât şi în zona adiacentă zonei productive
(acviferul).
Apele de zăcământ provin fie din mediul de sedimentare, fie din
descompunerea materiei organice, fie din apele de circulaţie. Ele conţin, în diferite
cantităţi şi proporţii, minerale dizolvate ori sub formă coloidală. Predomină sărurile
cele mai abundente în natură şi cele mai solubile. În general, concentraţia în săruri
este mai mare de 80 kg/m3, uneori chiar peste 200 kg/m3.
De menţionat faptul că echilibrul de dizolvare a mineralelor în apele de contact
diferă într-o anumită măsură de cel cunoscut ia scara de timp umană, în sensul că
vitezele foarte mici de dizolvare a unor minerale, cum este cuarţul, sunt compensate
de timpul îndelungat. În natură se stabileşte un circuit al apei, mai mult sau mai puţin
extins, cu un caracter ciclic. După V. A. Sulin, ciclul de mineralizare-demineralizare
are următoarele faze:

5
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

1) o etapă de demineralizare prin evaporare din mări şi oceane

2) o etapă de mineralizare treptată prin curgere la suprafaţa litosferei şi prin
filtrare în partea ei superioară
3) etape intermediare de evaporare - concentrare, precipitare, reconcentrare
4) o etapă de reechilibrare a mineralizatei prin revenirea apei în oceane
La stabilirea caracteristicilor apelor de zăcământ participă etapele 2 şi 3. Apele se
mineralizează treptat, în perioade de timp lungi. Viteza de mineralizare depinde de
viteza de deplasare a apei şi de caracteristicile rocilor cu care ea vine în contact, de
presiune, temperatură, pH. Sulin [2], [3] a arătat că etapa de mineralizare se poate
subîmpărţi, după tipul rocilor de contact, în cinci etape: a) etapa cloruri; b) etapa
sulfaţi; c) etapa bicarbonat de calciu; d) etapa bicarbonat de sodiu; e) etapa sialitică
Prin mineralizaţie se înţelege totalitatea substanţelor aflate în soluţie sau suspensie
în apa de zăcământ. Cei mai abundenţi ioni sunt Na+ şi Cl- proveniţi din clorura de
sodiu. De obicei, aceştia reprezintă peste 80%, uneori chiar peste 90% din masa de
ioni. Urmează, în proporţii variate: Ca++, Mg++, K+, HCO3-, chiar şi Ba++, Fe++, CO3
--
, NO3 -. Pe lângă aceşti macrocomponenţi se află şi alţi ioni, în cantităţi mult mai
mici (microcomponenţi): Br -, I -, radicali ai acizilor naftenici. Sub formă coloidală
apar de obicei: SiO2, H4SiO4, Fe(OH)2, AI(OH)3 ş.a. Mineralizaţia se poate exprima
atât global, cât şi pe specii de ioni, în kg/m3 sau ppm (părţi pe milion: mg ioni/kg
soluţie).
Compoziţia chimică a apelor de zăcământ variază în limite foarte largi; uneori se
observă o anumită variaţie chiar în acelaşi strat.
Pentru stabilizarea provenienţei ionilor din soluţie sau pentru clasificarea apelor
din punctul de vedere al mineralizării, este utilă exprimarea concentraţiei de ioni în
vali sau în grame hidrogen echivalent. Un val reprezintă numărul de grame de
hidrogen echivalent cu un gram dintr-un anumit ion. În cazul ionilor polivalenţi, masa
ionică se împarte la valenţa ionului.
Notând cu ai concentraţia ionului i, în g/m3, şi cu ri echivalentul ei în ioni de
hidrogen, se poate scrie următoarea relaţie:

𝑟𝑖 = 𝑎𝑖 𝑘𝑖 (4.1)

6
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

în care ki este un coeficient de echivalenţă (raportul dintre valenţa ionului şi masa

ionică) specific fiecărui ion în parte. Pentru ionii cei mai frecvenţi din apele de
zăcământ, coeficienţii de echivalenţă sunt daţi în tabela 4.2

Tabela 4.2 Coeficienţii de echivalenţă ai câtorva ioni

Mai utilă în clasificări este exprimarea mineralizaţiei în echivalenţi relativi:

𝑟
𝑟̅𝑖 = ∑ 𝑖 (4.2)
𝑟𝑖

în care ∑ 𝑟̅𝑖 = 1. Într-o apă neutră (cum sunt de obicei apele de zăcământ), suma
echivalenţilor cationilor este egală cu cea echivalenţilor anionilor.
Compoziţia apelor mineralizate dintr-o regiune petroliferă poate da informaţii
privind provenienţa lor, intensitatea transformărilor locale sau regionale, ocurenţa
unor zăcăminte de hidrocarburi, ajută la identificarea apelor din sonde etc.
Prezenţa ionilor de brom şi iod, care au provenienţă organică ca şi petrolul,
indică existenţa şi intensitatea vieţii în mediul de formare a hidrocarburilor. Se
consideră că un raport rBr / rCl > 3.3x10-3 arată posibilitatea asocierii apei respective
cu o acumulare de hidrocarburi.
Radicalii acizilor naftenici provin dintr-un ţiţei cu care apa a fost sau este în
contact. Prezenţa acestor ioni într-o apă mineralizată constituie o indicaţie pozitivă cu

7
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

privire la existenţa unei acumulări de ţiţei în apropiere. Ionul SO4 --

dintr-o apă
mineralizată indică lipsa unui mediu de contact reducător.

Test de autoevaluare

1. Răspundeți la următoarele întrebări:

a) Cum se clasifică sistemele naturale de hidrocarburi după fluidele existente

în zăcăminte ?
b) Cum se clasifică sistemele naturale de hidrocarburi după separarea în
schelă ?
c) Cu ajutorul reprezentării Carpatica, unde se vor găsi cele mai calitative
hidrocarburi ?
d) Pentru ce este importantă cunoașterea mineralizației apei de zăcământ ?

2. Aplicație. Se consideră trei sisteme de hidrocarburi cu compoziţia dată în

tabela de mai jos. Să se precizeze tipul fiecărui sistem

Tabela 4.3 Compoziţia sistemelor naturale de hidrocarburi pentru aplicaţie

8
Unitatea de învățare 4
Clasificarea sistemelor de hidrocarburi
și compoziția apelor de zăcământ Fizica Zăcămintelor de Hidrocarburi

Răspunsurile testului de autoevaluare

1.
a. Gaze sărace,, gaze bogate, sisteme de gaze cu condensat, țițeiuri ușoare,
țițeiuri volatile, țițeiuri medii, țițeiuri grele
b. Țiței mort, gaz sărac, condensat, gazolină, gaz lichefiat
c. Cele mai calitative hidrocarburi se vor găsi către vârful P al triunghiului
echilateral
d. provenienţa diferitelor zăcăminte, intensitatea transformărilor chimice
locale sau regionale, ocurenţa unor zăcăminte de hidrocarburi,
identificarea formațiunilor din care provine apa găsită sonde

2. Sistemul 1 se caracterizează printr-o fracţie mare de metan (91,32 %) şi o

absenţă practică a componenţilor grei (0,2 %): este un gaz sărac. Sistemul 2 se
caracterizează printr-o fracţie mare de metan (87,07 %), dar şi printr-o fracţie
relativ mică de componenţi grei (3,08 %): este vorba de un gaz cu condensat.
Sistemul 3 se caracterizează prin fracţii moderate de metan (57,83 %) şi de
componenţi grei (33,15 %): este un ţiţei volatile

Bibliografie

1. Creangă, C. Curs de chimia ţiţeiului, ED.P., Buc., 1962

2. Manolescu, G., Soare, E. Fizico-chimia zăcămintelor de hidrocarburi,
E.D.P., București, 1981
3. Manolescu, G. Fizica zăcămintelor de hidrocarburi, E.D.P., Buc., 1964