GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6

Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Acest curs nu este o creaţie proprie, meritul meu este că am selectat și prelucrat / actualizat
diferitele capitole din materialul bibliografic de referință

CUPRINS CURS 6

6. CLASIFICAREA ȘI CARACTERIZAREA ZĂCĂMINTELOR DE

HIDROCARBURI

6.1. Clasificarea zăcămintelor după forma rezervorului și tipul capcanei.

6.1.1. Grupa zăcămintelor stratiforme
6.1.1.1. Zăcăminte stratiforme boltite
6.1.1.2. Zăcăminte stratiforme ecranate
6.1.2. Grupa zăcămintelor masive
6.1.3. Grupa zăcămintelor delimitate litologic
6.1.4. Grupa zăcămintelor combinate
6.1.5. Grupa zăcămintelor subtile
6.2. Clasificarea zăcămintelor după relația dintre gaze, țiței și apă în interiorul
rezervoarelor naturale

6. Clasificarea și caracterizarea zăcămintelor de hidrocarburi

Clasificarea zăcămintelor de hidrocarburi este absolut necesară pentru tratarea
problemelor ce privesc proiectarea explorării şi în special a exploatării zăcămintelor.
Iniţial, încă din a doua jumătate a secolului trecut, la baza clasificării zăcămintelor de
hidrocarburi au stat criterii genetice. Pe baza acestor criterii, în anul 1888, Hoefer a împărţit
zăcămintele de hidrocarburi în primare şi secundare.
Prin zăcământ primar Hoefer definea zăcământul cantonat în rezervoarele din cuprinsul
unei formaţiuni în care sunt şi roci generatoare de hidrocarburi, iar prin zăcământ secundar,
zăcământul care s-a format în urma unui proces de migraţie, din afara formaţiunilor cu roci-
mamă, respectiv hidrocarburile sunt cantonate în rezervoarele din formaţiuni lipsite de roci-
mamă.
Clasificarea genetică a fost preluată de M. I. Abramovici (1908), N. Vassoievici (1930),
G. Macovei (1938).
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

În prezent clasificările genetice, nu pot fi folosite, deoarece încă nu se cunoaşte o

metodă cu ajutorul căreia să poată fi identificate cu toată siguranţa rocile generatoare de
hidrocarburi.
În schimb, criteriul structural (tectonic), s-a dovedit adecvat scopului urmărit şi el stă la
baza a numeroase clasificări structurale.
În 1902 L. Mrazec clasifică zăcămintele de hidrocarburi în două mari categorii:
 zăcăminte legate de regiuni puţin dislocate;
 zăcăminte legate de regiuni puternic dislocate.
În perioada 1920-1932, pe lângă criteriul structural, în noile clasificări este întâlnit şi
criteriul stratigrafic şi se dezvoltă clasificarea structural-stratigrafică. În aceeaşi perioadă, Mc.
Collough introduce şi noţiunea de „capcană". În timp, au fost elaborate un număr apreciabil de
clasificări ale zăcămintelor de hidrocarburi, ceea ce denotă importanţa teoretică şi în special
practică a acestei probleme. Mai cunoscute sunt clasificările întocmite de: Clapp (1929);
Abramovici (1930, 1938); Gubkin (1932, 1937); Wilsonn (1934,1941,1942); Jdanov şi Vîsoţki
(1940, 1941); Heald (1940); Kudreavţev (1941); Heroy (1941); Kornfeld (1943); Monet
(1941); Sanders (1943); Lovely (1943); Wilhelm (1945); Leverson (1936, 1941. 1954, 1966);
Brod (1936, 1951); Mircink (1953); Uspenskaia (1955, 1951); Flandrin (1955); Martin (1964,
1961); Guillemont (1964); Osadko (1968); Gabrieleant (1970); Alexin şi alţii (1971);
Rittenhouse şi alţii (1972).
Aceste clasificări au fost posibile numai după ce au fost precizate noţiunile de rezervor,
colector, capcană, zăcământ, structură şi zonă de acumulare.
Prin rezervor natural se defineşte un recipient natural de a cărui structură depinde
capacitatea de acumulare a hidrocarburilor şi posibilitatea de a le ceda, în parte.
Prin colector se defineşte partea cea mai ridicată structural a rezervorului, în care sunt
acumulate hidrocarburile, iar aranjamentul structural (tectonic), stratigrafic sau litologic în care
hidrocarburile sunt „prinse"' într-un echilibru stabil, defineşte noţiunea de capcană.
Prin zăcământ, în sens restrâns, se înţelege o acumulare elementară de petrol sau de
gaze, închisă şi izolată, care are o extindere limitată la mărimea şi forma colectorului,
exploatată în condiţii tehnice şi de eficienţă economică actuală sau de perspectivă. În cuprinsul
unui complex petrolifer sau gazeifer, fiecare colector reprezintă o acumulare elementară dacă
este izolat de acumulările din imediata lui apropiere.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

De asemenea, mai multe colectoare care comunică între ele, au acelaşi contur acvifer şi
aceeaşi delimitare litologică, tectonică sau stratigrafică, care le izolează de acumulările vecine,
reprezintă o acumulare elementară.
În sens larg, un zăcământ poate cuprinde mai multe acumulări izolate de petrol sau de
gaze, care au aceeaşi geneză, raportată la aceeaşi sursă de alimentare cu hidrocarburi. Ca
exemplu de zăcământ în sens larg se poate menţiona orice formaţiune geologică în care sunt
acumulări de hidrocarburi şi care poate cuprinde unul sau mai multe complexe.
Prin structură gazeiferă, petroliferă sau gazo-petroliferă se defineşte orice structură
geologică care cuprinde într-o formaţiune sau în mai multe formaţiuni geologice, zăcăminte de
hidrocarburi legate de acelaşi tip sau de diferite tipuri de capcane. Ca exemple de structuri din
ţara noastră se poate menţiona structura gazeiferă Ernei din Bazinul Transilvaniei, -structura
Ariceşti din zona cutelor diapire, structura Ciureşti din Platforma Moesică etc.
Zona de acumulare se referă la mai multe structuri gazeifere, petrolifere sau gazo-
petrolifere, vecine între ele şi legate fie de un factor structural regional, fie de efilarea la scara
regională a formaţiunilor geologice, în general, pe marginea bazinelor, fie de discordanţe
stratigrafice regionale. Zona de acumulare reprezintă cel mai mare element din cuprinsul unui
bazin de care sunt legate zăcăminte de hidrocarburi.
În ţara noastră, ca de altfel şi în alte ţări, este folosită, în special, clasificarea întocmită
de I. O. Brod care, după forma rezervoarelor naturale, a deosebit trei grupe de zăcăminte,
zăcăminte stratiforme, zăcăminte masive şi zăcăminte delimitate litologic şi după tipul capcanei
a stabilit subgrupele de zăcăminte, genurile după particularităţile capcanei, iar speciile sau
varietăţile, după modul de închidere a colectoarelor. De asemenea, s-a mai considerat încă o
grupă de zăcăminte intermediare, combinate, mixte, sau de trecere de la o grupă la alta de
zăcăminte.
I. O. Brod, după raporturile dintre gaze, petrol şi apă din cuprinsul rezervoarelor
naturale, a mai întocmit o clasificare a zăcămintelor de hidrocarburi în categorii şi clase.
După clasificarea lui A. I. Leverson, zăcămintele se împart în structurale, stratigrafice
şi combinate.
În ultimii ani se discută tot mai mult despre noi tipuri de zăcăminte, care sunt puse
destul de greu în evidenţă, de unde şi numele acestor zăcăminte de discrete, subtile sau ascunse.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

6.1. Clasificarea zăcămintelor după forma rezervorului şi tipul capcanei

6.1.1. Grupa zăcămintelor stratiforme

Aceste zăcăminte sunt cantonate în rezervoare naturale ce au formă de strat şi grosimea

şi litologia de întinderi mari, în raport cu partea ocupată de hidrocarburi şi sunt limitate în
acoperiş şi culcuş de roci impermeabile. Zăcămintele stratiforme, după condiţiile de apariţie şi
tipurile capcanelor care condiţionează formarea acumulărilor de hidrocarburi, se împart în două
subgrupe: zăcăminte stratiforme boltite şi zăcăminte stratiforme ecranate.

6.1.1.1. Zăcămintele stratiforme boltite

Apariţia capcanei în cuprinsul acestor rezervoare este determinată de cutarea stratelor.

Formarea zăcămintelor este determinată de presiunea apei în sensul stratului care
împinge şi închide hidrocarburile în capcană.
Caractere generale ale zăcămintelor stratiforme boltite:
 sunt cuprinse în rezervoare naturale ce au forma de strat şi sunt delimitate în culcuş şi
acoperiş de roci greu permeabile şi păstrează caracterul de strat, grosimea şi litologia pe
întinderi mari, faţă de partea ocupată de hidrocarburi, care formează colectorul;
 când sunt compartimentate de falii în blocuri, între forma boltei şi conturul zăcământului
există o asemănare care face ca forma zăcământului în plan să fie, în general, o elipsă, iar
în secţiune verticală să apară ca o acumulare de boltă în care hidrocarburile şi apa s-au
separat după greutăţile specifice, apa marginală închizînd conturul zăcământului, mai mult
sau mai puţin, după izobata stratului;
 într-un zăcământ boltit cu o permeabilitate bună şi uniformă, limita apă-petrol urmăreşte în
general izobata stratului, devierile de la izobata stratului fiind influenţate de înclinarea,
grosimea stratelor şi de gradul de variaţie a permeabilităţii rezervorului. Apa poate avea un
rol activ, deplasându-se în sus pe înclinarea stratului sau uneori, are un rol pasiv. Când se
sprijină atât pe acoperişul, cât şi pe culcuşul rezervorului, apa este marginală. Când
rezervorul are o grosime mare şi o înclinare mică, apa se sprijină numai pe acoperiş şi, în
acest caz este tabulară. Când închiderea efectivă a zăcămintelor este mai mare decât
grosimea rezervorului limita petrol-apă sau gaze-apă poate să aibă contur dublu, unul la
acoperişul zăcământului şi altul la culcuşul zăcământului. În acest ultim caz, în plan
orizontal se proiectează un contur interior şi un contur exterior (fig. 4), sau un singur contur
când se proiectează limita respectivă la jumătatea distanţei dintre acoperiş şi culcuş. În cazul
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

când închiderea efectivă a zăcământului este egală sau mai mică decât grosimea
rezervorului, conturul interior nu mai apare şi zăcământul are apă tabulară (fig. 5).
Închiderea efectivă a zăcământului se referă la intervalul dintre axa colectorului şi izobata
conturului acvifer, iar închiderea teoretică a zăcământului se defineşte prin distanţa dintre
axa colectorului şi izobata cea mai joasă care se închide în jurul axului, pe boltă, pe falii, pe
discordanţe sau pe linia de efilare a rezervorului. La zăcămintele stratiforme boltite, puternic
accidentate, când săritura faliei este mai mare decât grosimea stratelor, limita apă-petrol
diferă de la un bloc la altul. Dacă în fiecare bloc există câte un cap de gaze, fiecare bloc este
independent din punct de vedere hidrodinamic, dar din punct de vedere structural face parte
din zăcământul respectiv;

Fig. 4. Închiderea şi conturul zăcământului Fig. 5. Închiderea şi conturul zăcământului

stratiform de boltă: a - în secţiune; b - în plan; i - masiv de boltă: 1 - suprafaţa petroliferă fără apă;
închiderea efectivă; g - grosimea rezervorului; Ci 2 - suprafaţa petroliferă cu apă tabulară; i -
- conturul interior; Ce - conturul exterior; 1 - închiderea efectivă; g - grosimea rezervorului.
suprafaţa petroliferă fără apă; 2 - suprafaţa
petroliferă cu apă de talpă; 3 - apă marginală.

 zăcământul stratiform boltit neaccidentat, cu intercalaţii dese de roci impermeabile,

prezintă pentru fiecare strat o limită apă-petrol sau apă-gaze şi, în secţiunea verticală,
această limită se prezintă pentru tot zăcământul sub forma unei linii în zigzag;
 zăcămintele stratiforme boltite din cuprinsul unui anticlinal dintr-o regiune cutată sunt
pronunţat boltite şi, adeseori, compartimentate de falii, spre deosebire de cele din regiunile
de platformă unde bolţile cutelor au înclinări mici şi în general nu sunt faliate. Când sunt
compartimentate de falii, acestea sunt, uneori, de mare anvergură, ajungând chiar până la
fundament;
 în regiuni cu o tectonică legată de diapirismul sării, zăcămintele stratiforme boltite pot fi
afectate de falii. În cazul unei cute anticlinale legate de diapirismul profund se pot forma
zăcăminte stratiforme boltite ne(sau) accidentate de falii;
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

 în cazul unei diapirism exagerat, zăcămintele sunt ecranate pe flancurile sării, iar în cazul
când rezervorul se efilează în sus, pe flancurile masivului de sare, zăcămintele sunt ecranate
litologic.

Clasificarea zăcămintelor stratiforme boltite. În subgrupa zăcămintelor stratiforme

boltite, independent de regiunile geologice din care fac parte, au fost separate trei genuri de
zăcăminte şi anume:
Zăcăminte stratiforme neaccidentate, care au două specii:
 zăcăminte stratiforme boltite cu bolta slab pronunţată (fig 6);
 zăcăminte stratiforme boltite cu bolta bine pronunţată (fig. 7).

Fig. 6. Zăcămint stratiform slab boltit:

1 - gaze; 2 - petrol; 3 - apă; 4 - roci impermeabile

Fig. 7. Zăcămint stratiform puternic boltit: a - reprezentarea în secţiune transversală a unul zăcământ
stratiform puternic boltit; b - reprezentarea în plan orizontal; l-l' - direcţia secţiunii; i - izobate
construite la acoperişul rezervorului; A - apă; P - petrol; l.a.p. - limita apă/petrol.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Zăcăminte stratiforme boltite slab accidentate, necompartimentate în blocuri tectonice

separate. La acest gen de zăcăminte au fost distinse două specii:
 zăcăminte compartimentate de falii epianticlinale care au bolţile afectate de falii ce
nu depăşesc limitele zăcământului. Săritura faliei este mai mică decât grosimea
stratului şi nu provoacă, în plan, deplasarea limitei apă-petrol;
 zăcăminte stratiforme boltite slab accidentate, compartimentate de falii ce depăşesc
limitele zăcământului. În cazul când stratele din blocurile compartimentate nu mai
sunt în contact între ele, datorită intercalaţiilor impermeabile, rezervoarele respective
se comportă ca rezervoare independente.
Zăcămintele stratiforme boltite compartimentate de falii în blocuri tectonice separate.
La acest gen de zăcăminte au fost separate două specii:
 zăcăminte stratiforme boltite, puternic accidentate, cu bolţi compartimentate de falii
epianticlinale. Rezervoarele din compartimentele determinate de falii epianticlinale,
chiar când decalajul este numai cu puţin mai mare decât grosimea stratului productiv,
se comportă, în procesul exploatării, ca rezervoare separate. Faliile depăşind limitele
rezervoarelor separate de intercalaţii marnoase se comportă ca falii etanşe;
 zăcăminte puternic accidentate, cu bolţi compartimentate de falii care depăşesc
limitele zăcământului. Aceste zăcăminte sunt compartimentate de falii în blocuri
independente care se comportă diferit în timpul exploatării (fig. 8, fig. 9, fig. 10).

Fig. 8. Zăcământ stratiform boltit puternic
compartimentat de o falie normală: a -
reprezentarea în secţiune transversală; b -
reprezentarea în plan orizontal; I-I’ - direcţia
secţiunii; i - izobate construite la acoperişul
rezervorului; A - apă; P- petrol; l.a.p. - limita
apă/petrol; F - falie normală.
Fig. 9. Zâcământ stratiform boltit puternic
compartimentat de o falie inversă: a -
reprezentarea în secţiune transversală; b -
reprezentarea în plan orizontal; I-I’ - direcţia
sectiunii; i - izobate construite la acoperişul
rezervorului; A - apă; P - petrol; l.a.p. - limita
apă/petrol.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fig. 10. Zăcământ stratiform boltit puternic compartimentat de o falie normală şi de o falie iversă: a -
reprezentarea în secţiune transversală; b - reprezentarea în plan orizontal; I-I' - direcţia secţiunii; i -
izobate construite la acoperişul rezervorului; A - apă; P - petrol; l.a.p. - limita apă/petrol; P1 - falie
normală; F2 - falie inversă.

Problemele explorării zăcămintelor stratiforme boltite. Problemele explorării

preliminare a zăcămintelor stratiforme boltite se referă la:
 stabilirea poziţiei axului cutei anticlinale la adâncimea zăcământului, având în vedere
că asimetria mai mult sau mai puţin accentuată a cutei face ca zăcământul să fie deplasat
faţă de verticala axului de la suprafaţă. În regiunile cutate, zăcământul este deplasat spre
flancul mai puţin înclinat al cutei, iar în regiunile de platformă, frecvent, zăcământul
este deplasat spre flancul mai înclinat al cutei. Pentru explorarea preliminară a acestor
zăcăminte se proiectează câte trei sonde pe fiecare profil transversal. În cazul
structurilor neaccidentate (de exemplu cazul domurilor), se proiectează cele două
profile de sonde încrucişate, respectiv o sondă pe axul cutei pus în evidenţă prin
prospecţiuni, câte o sondă pe fiecare flanc şi câte o sondă pe fiecare periclin. În cazul
când sunt falii, discordanţe sau efilări ale stratelor productive, numărul sondelor de
explorare preliminară este, în general, mai mare;
 cunoaşterea variaţiei grosimii stratelor din cuvertura zăcământului, în special pe baza
datelor de foraj, cât şi a variaţiei grosimii şi litofaciesului rezervoarelor;
 caracteristicile colectoarelor şi fluidelor pe întreg zăcământul (pe boltă, flancuri, pe
pericline).
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Condiţionat de rezultatul obţinut de la sonda amplasată pe ax, se forează locaţiile de pe

flancuri şi pericline. De asemenea forarea locaţiilor pe un profil este condiţionată de rezultatele
obţinute de la sondele de pe profilul precedent, în cazul când nu sunt, între aceste profile de
sonde, falii etanşe. Dacă s-au găsit gaze în boltă şi apă pe un flanc nu se exclude existenţa
ţiţeiului pe periclinele cutei. Funcţie de rezultatele obţinute prin forajul de explorare
preliminară se proiectează forajul de conturare.

6.1.1.2. Zăcămintele stratiforme ecranate

Apariţia capcanei este determinată de existenţa ecranului, care poate fi tectonic,

stratigrafic sau litologic. În cazul zăcămintelor stratiforme ecranate tectonic, ecranul taie şi
închide rezervorul în sus pe înclinarea lui printr-o rocă impermeabilă. Partea faliată a
formaţiunii productive ia contact cu o rocă impermeabilă. Pentru zăcămintele stratiforme
ecranate stratigrafic, mişcările epirogenice combinate cu cele orogenice sunt factorii principali
ai ecranului stratigrafic care acoperă discordant, prin roci puţin impermeabile, stratele retezate
de eroziune ale rezervoarelor în care îşi face apariţia capcana. În ceea ce priveşte zăcămintele
stratiforme ecranate litologic, factorul litologic duce la formarea capcanei, prin trecerea gradată
de la un facies grosier la un facies pelitic. În depunerile legate de zonele dintre uscat şi apă, în
vecinătatea liniei de ţărm, are loc o schimbare de litofacies, care poate fi locală sau regională.
Schimbările liniei de ţărm, influenţate de mişcările pe verticală, sunt însoţite nu numai de o
variaţie de litofacies, dar şi de o efilare a rezervoarelor.
Formarea zăcămintelor este determinată de presiunea apei în susul stratului, care
împinge şi închide hidrocarburile în capcană, iar punerea în loc a zăcămintelor are loc după
apariţia ecranului. Dacă, în timp, în urma reluării mişcărilor tectonice, au apărut falii, într-o
acumulare de boltă sau monoclinală, zăcământul ecranat tectonic se poate forma după
producerea faliei, ca rezultat al redistribuirii hidrocarburilor în interiorul rezervoarelor.
Caractere generale ale zăcămintelor stratiforme ecranate:
 cuprind zăcămintele de hidrocarburi formate într-un rezervor stratiform care, în
afară de pat şi acoperiş, formate din roci impermeabile au, în partea superioară, un
ecran care determină apariţia capcanei;
 în partea inferioară a rezervorului, închiderea zăcământului este făcută de apă, care
se sprijină pe acoperişul şi patul rezervorului.
Clasificarea zăcămintelor stratiforme ecranate. Corespunzător celor trei tipuri de
zăcăminte, se deosebesc trei genuri de zăcăminte şi anume:
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Zăcăminte stratiforme ecranate tectonic, care au două specii:

a) zăcăminte ecranate de o falie simplă (fig. 11 şi fig. 12);
b) zăcăminte ecranate de o falie cu structură complexă, cazul zăcămintelor ecranate de
roci intrusive sau de masive de sare (fig. 13).

Fig. 11. Zăcământ stratiform ecranat tectonic
de o falie simplă:
1 - petrol; 2 - apă; 3 – roci impermeabile; F -
falie
Fig. 12. a - reprezentarea în secţiune a unui
rezervor stratiform ecranat tectonic, de o falie
simplă;
b - reprezentarea în plan orizontal; I-I’ - direcţia
secţiunii; i - izobate construite la acoperişul
rezervorului; i.f -izobatele faliei; i.f.r. -
intersecţia faliei cu acoperişul rezervorului; F –
falie

Fig. 13. Zăcământ stratiform ecranat de o falie cu structură complexă datorită rocilor intrusive
(regiunea Tampico-Tuxpan, Mexic).
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Zăcăminte stratiforme ecranate stratigrafic, la care au fost deosebite, de asemenea două

specii:
 zăcăminte ecranate de o suprafaţă de discordantă plană (fig. 14 şi fig. 15);
 zăcăminte ecranate de o suprafaţă de discordanţă complexă, la" care suprafaţa de
discordanţă taie fie capete de strat, fie zăcăminte stratiforme boltite în zona lor de
boltă (fig. 16);

Fig. 14. Zăcământ stratiform ecranat de o

suprafaţă de discordanţă plană d: 1 - petrol; 2 -
apă; 3 - roci impermeabile.

Fig. 15. Rezervor stratiform ecranat stratigrafic:

Fig. 16. Zăcământ stratiform ecranat de o
suprafaţă de discordanţă complexă (structura
Hauskirchen, bazinul Vienez-Morav): 1 -
petrol; 2 – gaze
a - reprezentarea în secţiune: I-I’ - direcţia
secţiunii; b - reprezentarea în plan orizontal; i -
izobate construite la acoperişul rezervorului; i.d.
- izobatele discordanţei; i.d.r. - intersecţia
discordantei cu acoperişul rezervorului.

Zăcăminte stratiforme ecranate litologic, la care, după modul de efilare a rezervoarelor,

se deosebesc două specii;
 zăcăminte stratiforme ecranate prin efilarea rectilinie a rezervoarelor (fig.17 şi
fig.18);
 zăcăminte stratiforme ecranate prin efilarea curbilinie a rezervoarelor, în formă de
feston (fig.19). Din această categorie fac parte şi zăcămintele ecranate de dopuri de
asfalt.
Ca exemple de zăcăminte stratiforme ecranate tectonic se pot menţiona zăcămintele din
monoclinalele din zona cutelor diapire şi Depresiunea Getică, iar ca exemple de zăcăminte
stratiforme ecranate stratigrafic, se citează zăcămintele din prepliocenul unităţilor mai sus
menţionate.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Ca exemplu de zăcământ ecranat litologic prin efilarea rectilinie a rezervorului se citează

zăcământul din complexul sarmaţian VIII de pe flancul de nord al structurii Ţicleni din
Depresiunea Getică.

Fig. 17. Zăcăminte strati forme ecranate

litologic prin efilarea rectilinie a rezervorului: 1
- petrol; 2 - apă.

Fig. 18. Rezervor ecranat litologic: a -

reprezentarea în secţiune; b - reprezentarea in
plan orizontal; I-I’ - direcţia secţiunii; i - izobate
Fig. 19. Zăcăminte stratiforme ecranate litologic
la acoperişul rezervorului; i.p. - izopachite; e.l. -
prin efilarea curbilinie (în formă de feston) a
ecran litologic.
rezervorului: 1 - petrol; 2 - apă.

Problemele explorării zăcămintelor stratiforme ecranate. Principala problemă a

explorării zăcămintelor stratiforme ecranate constă în punerea în evidenţă a zacamântului, în
partea cea mai ridicată structural a capcanei, în apropierea ecranului tectonic, stratigrafic sau
litologic cât şi mai jos pe flanc, pentru cunoaşterea conturului acvifer.
Pe baza informaţiilor obţinute prin prospecţiunile geofizice, cartarea geologică şi, dacă
este cazul, şi după datele forajului structural de prospecţiune, se dă o reprezentare aproximativă
a formei rezervorului cât şi a ecranelor şi se amplasează sonde, în general, în număr de trei, pe
profile transversale care au ca obiective precizarea ecranului, a grosimii şi formei rezervorului,
iar în faza de explorare preliminară au ca obiectiv descoperirea zacamântului. Unele sonde
amplasate mai jos structural vor putea pune în evidenţă conturul acvifer sau vor cădea în zona
de apă, sau alte sonde amplasate mai sus structural vor putea găsi partea inferioară a
rezervorului sau vor depăşi linia ecranului, ceea ce face ca celelalte foraje să fie condiţionate
de primele rezultate obţinute. Funcţie de rezultatele explorării preliminare urmează explorarea
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

de conturare, etapă în care ordinea de săpare a sondelor este condiţionată de rezultatele obţinute
în explorarea preliminară.

6.1.2. Grupa zăcămintelor masive

Aceste zăcăminte studiate iniţial ca zăcăminte cu formă neregulată, au fost separate de

I. O. Brod (1940) ca o grupă aparte, în urma cercetărilor făcute asupra zăcămintelor din
Platforma Rusă legate de proeminenţele unor serii groase de roci neseparate de roci
impermeabile.
Apariţia capcanei în cazul acestor zăcăminte este legată de cauzele ce determină
formarea proeminenţelor şi care pot fi tectonice, de eroziune sau biogene. Proeminenţele
tectonice se formează în urma boltirii rocilor masive, boltiri însoţite de fisurarea rocilor care
capătă însuşiri de rezervor natural şi care permit deplasarea liberă a fluidelor. Capcana, în cazul
proeminenţelor de eroziune, se formează în condiţiile supunerii rocilor compacte, acţiunii
agenţilor de eroziune ce dau naştere unui relief de eroziune ale cărui proeminenţe, datorită
agenţilor externi de distrugere, capătă însuşiri de rezervor natural, prin formarea unor zone de
permeabilitate şi porozitate mărită. în ceea ce priveşte formarea capcanei în proeminenţe de
calcare biogene, aceasta are loc când calcarele biogene, supuse mult timp acţiunii agenţilor
externi şi procesului de circulaţie şi de spălare a apelor capătă însuşiri de rezervor natural prin
formarea unor zone de permeabilitate şi porozitate mărită.
În toate cele trei cazuri, rocile respective după ce au căpătat însuşiri de rezervor natural,
datorită mişcărilor epirogenice sunt îngropate şi acoperite de roci impermeabile.
Formarea zăcămintelor are loc după scufundarea proeminenţelor şi acoperirea lor de
roci impermeabile, datorită împingerii pe verticală a hidrocarburilor de către apă în capcană.
Forma zăcământului este dată de forma stratelor impermeabile din acoperiş.
Caracterele generale ale acestor zăcăminte pot fi rezumate astfel:
 sunt cantonate în rezervoare naturale groase, omogene din punct de vedere litologic,
formate fie din roci de tip granular, compacte, fisurate, fie din roci de tipul
calcarelor şi dolomitelor, fie de tipul rocilor metamorfice sau eruptive ce au zone
de porozitate şi permeabilitate mărite în urma unor procese de diageneză;
 pot fi cantonate şi în rezervoare alcătuite din roci stratificate neomogene, de natură
litologică diferită - gresii, calcare fisurate, conglomerate slab cimentate, gipsuri
fisurate şi dolomite (în cazul zăcămintelor în proeminenţe de eroziune), în care, în
urma unor procese tectonice sau de eroziune, s-au format zone de permeabilitate şi
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

porozitate mărite, neseparate de roci impermeabile ca de altfel şi la rezervoarele

omogene.
 apa, petrolul şi gazele sunt separate după suprafeţe plane, care taie întreaga masă a
rezervorului, indiferent de natura litologică a rocilor:
 în timpul exploatării, rezervorul masiv se comportă ca un rezervor unic, având
aceleaşi suprafeţe de contact apă-petrol şi gaze-petrol pe toată întinderea
proeminenţelor izolate sau grupate;
 în rezervoarele omogene din punct de vedere litologic, ca şi în cele neomogene,
sunt zone de mare şi mică permeabilitate, funcţie de care şi debitele sondelor sunt
diferite;
 apa se deplasează pe verticală, de la talpă spre acoperişul rezervorului şi avansarea
limitei apă-petrol poate varia uneori pentru unele zone ale rezervorului de la
orizontală, datorită variaţiei permeabilităţii.

Clasificarea zăcămintelor masive. După cauzele care determină formarea

proeminenţelor, zăcămintele masive se împart în trei subgrupe:
Zăcăminte masive în proeminenţe tectonice, subgrupă la care s-au deosebit două genuri
de zăcăminte:
 zăcăminte masive în proeminente nefaliate, cu rezervor omogen (fig. 20 şi fig. 21);
 zăcăminte masive în proeminenţe separate de falii, cu rezervor omogen (fig. 22).

Fig. 20. Zăcământ masiv în proeminenţă Fig. 22. Zăcământ masiv în proeminenţă
tectonică nefaliată, 1 - petrol; 2 - apă; 3 - roci tectonică, în rezervor omogen faliat: 1 - petrol; 2
impermeabile. - apă; 3 - roci impermeabile; l.a.p. - limită apă-
petrol tubulară
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fig. 21. Zăcământ masiv, în rezervor omogen: a - reprezentarea în secţiune; b - reprezentarea in plan
orizontal; /-/' - direcţia secţiunii; i - izobate la acoperişul zâcâmîntului; P - petrol; A - apă; l.a.p. -
limita apă/petrol tabulară.

Fiecare gen din aceste zăcăminte, fie ele faliate sau nefaliate, cuprinde, după structura
rezervorului, care poate fi omogenă sau neomogenă, câte două specii.
Ca exemple de zăcăminte masive în proeminenţe tectonice din regiuni cutate se
menţionează zăcămintele din seria calcarelor de Asmari (Iran), iar din regiuni de platformă,
zăcămintele din calcarele namuriene din Platforma Rusă.
Zăcăminte masive în proeminenţe de eroziune, ca de exemplu zăcământul din structura
Roberson - S.U.A. (fig. 23 şi fig. 24).

Fig. 23. Zăcământ masiv în proeminentă de eroziune

(structura Roberson - S.U.A.): 1 - petrol; 2 - apă.

Fig. 24. Rezervor masiv în proeminenţă de eroziune: a - reprezentarea în secţiune; b -

reprezentarea în plan orizontal; I-I’ - direcţia secţiunii; 1 - petrol; 2 - apă; 3 - roci impermeabile; i -
izobate la acoperişul zăcământului; l.a.p. - limita apa-petrol tabulară

Zăcăminte masive în proeminenţede calcare biogene, la care se deosebesc două genuri:

 zăcăminte masive în proeminenţe izolate (fig. 25);
 zăcăminte masive în proeminenţe grupate, ca de exemplu zăcămintele din masivele
de calcare biogene din Başkiria (U.R.S.S.) (fig. 26).
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fig. 25. Zăcământ masiv în proeminenţă Fig. 26. Zăcământ masiv în proeminenţe de
izolată formată din calcare biogene: 1 - calcare biogene grupate, cu acelaşi acvifer: a -
petrol; 2 - apă. reprezentarea în secţiune; b - reprezentarea în
plan orizontal; I-I' - direcţia secţiunii; 1 - petrol;
2 - apă; 3 - roci impermeabile; l.a.p. - limita
apă-petrol tabulara

Zăcămintele masive se întâlnesc în regiunile cutate, dar predomină în regiunile de

platformă.
În ţara noastră se cunosc zăcăminte de tip masiv în Platforma Moesică şi de trecere de
la stratiforme boltite la zăcăminte de tip masiv, - ca de exemplu în oligocenul subzonei externe
a flişului paleogen din Moldova, unde limita apă-petrol este tabulară din cauza discontinuităţii
intercalaţiilor impermeabile.
Problemele explorării zăcămintelor masive. Aceste probleme se referă la litologia
rezervorului, la lipsa intercalaţiilor impermeabile, la variaţia porozităţii şi permeabilităţii
rezervorului, la condiţiile de zăcământ ale ţiţeiului şi gazelor, şi la adâncimea la care este
întâlnita limita apă-petrol tabulară, pusă în evidenţă prin 2-3 sonde şi caracteristică pentru
aceste zăcăminte.
Dacă în cazul proeminenţelor tectonice, conturul zăcământului este, în general, de formă
ovală, în cazul zăcămintelor legate de proeminenţele de eroziune şi, uneori, şi în cazul
zăcămintelor legate de proeminenţe biogene, forma conturului zăcământului este sinuoasă,
datorită neregularităţilor formelor rezervoarelor din relieful de eroziune, acoperite de roci
impermeabile. Pentru un zăcământ masiv, de gaze, presiunea iniţială poate să rezulte din
primele câteva sonde, iar debitele de gaze ale sondelor variază mai puţin de la o zonă la alta a
rezervorului masiv decât debitul de ţiţei, funcţie şi de porozitatea efectivă. Explorarea acestor
zăcăminte pune problema forării câtorva sonde, în vederea cunoaşterii limitei gaze-apă
tabulară, a formei rezervorului, precum şi a valorii medii a porozităţii efective şi a presiunii
zăcământului.
Spre deosebire de zăcămintele de gaze, debitul sondelor pentru zăcămintele de ţiţei care
depinde şi de porozitatea efectivă şi permeabilitatea colectorului variază mult în cazul
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

rezervoarelor omogene şi foarte mult în cazul rezervoarelor neomogene. Rezervoarele

neomogene ridică dificultăţi în conturarea zonelor diferit productive ale zăcământului şi
impune săparea unui număr mare de sonde, ceea ce face ca explorarea să însoţească adesea
exploatarea.

6.1.3. Grupa zăcămintelor delimitate litologic

Apariţia capcanei este determinată fie de prezenţa lentilelor şi cordoanelor de nisipuri

macrogranulare sau gresiilor slab consolidate, delimitate litologic de roci impermeabile sau de
nisipuri cu porii fini, datorită variaţiei de litofacies din cuprinsul stratului respectiv, fie de
prezenţa zonelor de porozitate şi permeabilitate mărite ale rocilor compacte.
Formarea zăcămintelor de petrol sau de gaze din rezervoarele delimitate litologic, care
de regulă se găsesc închise în formaţiunea mamă de petrol, ca zăcăminte primare, poate fi
explicată prin trecerea hidrocarburilor, în urma tasării, din rocile pelitice în intercalaţiile
macrogranulare, unde se acumulează. Trecerea hidrocarburilor din porii fini în zone cu
permeabilitate şi porozitate mărite şi acumularea lor în aceste zone se face sub acţiunea apei.
Caracterele generale ale acestor zăcăminte pot fi rezumate astfel:
 au o răspândire locală şi sunt legate de zone izolate de forme neregulate formate din
nisipuri şi gresii, zone de mare permeabilitate şi porozitate ale rocilor metamorfice,
sau uneori, ale rocilor eruptive fisurate, ale masivelor de calcare şi dolomite
înconjurate de roci nesaturate cu hidrocarburi sau în cazul calcarelor înconjurate de
roci mai puţin saturate cu petrol, iar uneori cu apă;
 fiecare rezervor reprezintă câte o acumulare izolată;
 apa din aceste zăcăminte, atunci când există, serveşte ca pat zăcământului, ea fiind
inactivă şi nivelul ei diferă de la un rezervor la altul;
 rezervoarele, de regulă, sunt situate în părţile mai ridicate structural ale formaţiunii
în care sunt cuprinse, fie acestea zonele bolţilor anticlinale, fie părţile ridicate
structural ale monoclinalelor.
Zăcămintele delimitate litologic sunt întâlnite atât în acumulările de petrol şi gaze de
tip stratiform boltit, în ale căror rezervoare nisipoase, datorită unei variaţii de litofacies, sunt
lentile de nisip grosier, fie în zăcămintele de tip masiv, formate din calcare şi dolomite, în
zonele de mare permeabilitate ale acestora.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Clasificarea zăcămintelor delimitate litologic. Zăcămintele delimitate litologic, după

raportul dintre rezervoare şi rocile care le delimitează, sunt împărţite în următoarele trei
subgrupe:
 zăcăminte delimitate de roci acvifere (fig. 27);
 zăcăminte delimitate de roci impermeabile (fig. 28);
 zăcăminte delimitate parţial de roci acvifere, parţial de roci impermeabile (fig. 29).
Fiecare din primele două subgrupe au câte două genuri, după caracterul colectorului
(nisipos sau calcaros) şi după originea lui (de exemplu: lentile de nisipuri cu granulaţie mare,
delimitate de nisipuri fine sau argile, zone de mare porozitate şi permeabilitate din calcare,
dolomite şi roci metamorfice sau eruptive, sau acumulările din rocile porospermeabile, formate
pe seama unui relief erodat. Ca exemplu din prima subgrupă, din regiunea de platformă, se
poate menţiona zăcământul din lentilele cu granulaţie mare incluse în gresia acviferă de „o sută
de picioare" din Pensylvania (S.U.A.) (fig. 27).

Fig. 27. Zăcăminte delimitate litologic de roci Fig. 28. Zăcăminte delimitate litologic de
acvifere: 1 - gaze; 2 - petrol; 3 - nisip acvifer; 4 - roci impermeabile: 1 - gaze; 2 - petrol; 3 -
roci impermeabile. argilă; 4 - apă.
Ca exemplu de zăcăminte din subgrupa a doua, din regiunea cutată, se menţionează
zăcământul din zona de porozitate mărită a serpentinelor din structura Kurokawa (Japonia) (fig.
30);

Fig. 29. Zăcăminte delimitate litologic parţial de Fig. 30. Zăcăminte delimitate litologic,
roci acvifere, parţial de roci impermeabile: 1 - structura Kurokawa (Japonia): 1 - în lentile
petrol; 2 - apă; 3 - roci impermeabile. de nisip; 2 - în zonele de porozitate mărită
ale serpentinelor; 3 - roci impermeabile.

Din subgrupa a treia, ca exemplu se menţionează zăcământul din orizontul A-4 din
microrelieful gresiilor namuriene din Platforma Rusă.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Tot din grupa zăcămintelor cu forme neregulate mai fac parte şi zăcămintele în formă
de şiret sau cordon, de tipul cordoanelor litorale, a celor din pragurile deltice sau aluvionare,
din paleovăi, umplute cu roci poros-permeabile.
Ca exemple de zăcăminte delimitate litologic din structurile petrolifere şi gazeifere din
ţara noastră se menţionează zăcămintele lentiliforme din sarmaţianul şi badenianul
(tortonianul) structurii Urşi, din Depresiunea Getică şi zăcămintele lentiliforme din sarmaţianul
structurii Roman-Secuieni din Platforma Moldovenească.
Probleme puse în explorarea zăcămintelor delimitate litologic. Determinarea tipului de
zăcământ se face pe baza datelor de producţie ce caracterizează raportul dintre petrol, gaze şi
apă, cât şi pe baza datelor ce caracterizează litologia rocilor ce înconjoară rezervorul.
Pentru o cât mai bună delimitare a rezervorului se impune executarea de microcarotaj
sau de carotaj amplificat şi un studiu de detaliu al carotelor mecanice extrase din zona
respectivă.
În general, aceste zăcăminte din punct de vedere industrial rar au o importanţă mare.
Ele produc datorită energiei gazelor din petrol şi în ultima fază produc în regim gravitaţional.
Datorită faptului că aceste zăcăminte nu se pot identifica, uneori, prea uşor, multe dintre
ele au fost descrise destul de sumar, ceea ce a făcut să se creadă că sunt rare, deşi ele sunt
întâlnite atât în regiuni cutate, cât şi în regiuni de platformă. Aceste zăcăminte pot fi considerate
ca făcând parte din aşa-numita categorie a zăcămintelor subtile (ascunse, discrete).
Având în vedere că zăcămintele delimitate litologic se caracterizează printr-o mare
neregularitate a repartiţiei lor atât în suprafaţă, cât şi în adâncime, este destul de greu să se dea
criterii pentru explorarea lor.
In general, orientarea lucrărilor de explorare ţine seama de zonele de ridicare structurală
ale cutelor anticlinale, monoclinalelor, discordanţelor şi efilărilor rezervoarelor din diferite
etaje structurale. În prima etapă, sondele de referinţă sunt amplasate într-o reţea largă şi după
ce s-au descoperit colectoarele delimitate litologic se sapă sonde amplasate la distanţe mici,
care încadrează zona productivă. Suprafeţele explorate trec în exploatare, pe măsură ce s-a
descoperit zăcământul, fără o prealabilă conturare a lor.

6.1.4. Grupa zăcămintelor combinate (intermediare, de trecere, mixte)

Aceste zăcăminte prezintă caractere mixte, de trecere, de la o grupă sau subgrupă (de
zăcăminte stratiforme), la alta.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

În clasificarea zăcămintelor combinate (C. Beca, 1975) s-a ţinut seama de caracterele
de grupă pentru zăcămintele masive şi delimitate litologic şi de caracterele de grupă şi de
subgrupă, în cazul zăcămintelor stratiforme (fig. 31). În această clasificare zăcământul a fost
considerat în general, în sens larg, format din mai multe colectoare şi numai rar în sens restrâns
(exemple date în figura 31 pozițiile 31b, 25a, 26b şi 27b).
Zăcămintele combinate se cunosc în aproape toate regiunile gazeifere şi petrolifere din
ţara noastră.

Fig. 31. Zăcăminte combinate (clasificare C. Beca, 1970): G - gaze; P - petrol; A - apă.

6.1.5. Grupa zăcămintelor subtile (discrete, ascunse)

Din această grupă fac parte (C. Beca, 1983) zăcămintele lentiliforme, zonele de mare
permeabilitate şi porozitate ale rocilor sedimentare compacte, zonele de alterare şi de fisurare
ale reliefurilor eruptive îngropate şi metamorfice şi altele. O altă problemă care formează
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

preocupările geologilor petrolişti, ca şi în cazul zăcămintelor subtile, este aceea a structurilor.

Atât pentru zăcămintele subtile cât şi pentru structurile ascunse s-a întocmit câte o clasificare
a acestora (C. Bcca, 1983) cu exemplificări din ţară şi străinătate.

6.2. Clasificarea zăcămintelor după relaţia dintre gaze, petrol şi apă în interiorul
rezervoarelor naturale

Relaţiile dintre gaze, petrol şi apă în interiorul rezervoarelor naturale sunt în funcţie de
permeabilitatea rezervorului, de starea fizică a fluidelor în condiţiile de zăcământ, de formele
iniţiale şi finale de energie ale zăcământului. I. O. Brod a împărţit zăcămintele, după conţinutul
de gaze, în categorii şi acestea, la rândul lor, au fost împărţite în clase, după rolul apei.
După conţinutul de gaze s-au stabilit patru categorii de zăcăminte şi anume:
 zăcăminte pur gazeifere;
 zăcăminte de petrol cu cap de gaze primar;
 zăcăminte de petrol bogate în gaze dizolvate;
 zăcăminte de petrol sărace în gaze dizolvate.
După rolul apei, fiecare categorie s-a împărţit în trei clase de zăcăminte şi anume:
 zăcăminte cu apă activă, cantonate, în general în rezervoare uşor permeabile;
 zăcăminte cu apă inactivă, cantonate în rezervoare cu permeabilitate mai slabă,
aceasta datorită fie unei schimbări primare de litofacies, fie unei schimbări
secundare, prin cimentare;
 zăcăminte lipsite de apă liberă (zăcămintele delimitate litologic).
Forma iniţială de energie pentru zăcămintele de gaze este dată de gaze şi împingerea de
apă, în cazul zăcămintelor cu apă activă, iar pentru zăcămintele cu apă inactivă şi lipsite de apă
liberă, este dată de gaze. Forma finală de energie pentru toate cele trei clase este dată de gaze.
Pentru zăcămintele de petrol cu cap de gaze primar, forma iniţială de energie la cele cu
apă activă este dată de gaze şi împingere de apă, iar la celelalte două clase este dată de gaze.
Forma finală de energie este gravitaţională pentru toate cele trei clase de zăcăminte.
Pentru zăcămintele de petrol bogate în gaze dizolvate, prima clasă are forma iniţială de
energie dată de gazele dizolvate şi împingere de apă, iar pentru celelalte două clase, este dată
de gazele dizolvate. Forma finală de energie pentru toate clasele este gravitaţională.
Pentru categoria zăcămintelor de petrol sărace în gaze dizolvate, forma iniţială de
energie, pentru clasa zăcămintelor cu apă activă, este dată de împingerea de apă, iar pentru
celelalte două clase, cât şi forma finală de energie, pentru toate clasele, este gravitaţională.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 6
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

În ceea ce priveşte corelaţia dintre clase şi grupele de zăcământ, la zăcămintele

stratiforme, masive şi de trecere de la stratiforme la masive, apa poate să fie activă sau inactivă,
şi sunt lipsite de apă liberă zăcămintele delimitate litologic.
Această clasificare a zăcămintelor este necesară pentru evaluarea zăcămintelor nou
descoperite, pentru modul de exploatare a sondelor şi a zăcământului în totalitatea lui.

Biblografie selectivă:
1. Beca C., Prodan D.D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi – Ed. D. P. Buc., 1983.
2. Hunt J. M., Freeman W. H., Petroleum geochemistry and geology, San Francisco,
California, 1979.
3. Dow, W.G., Kerogen studies and geological interpretations: Journal of Geochemical
Exploration, v. 7, no. 2, p. 79-99, 1977.
4. Dow, W.G., Magoon, Petroleum from rock source to trap, AAPG Memoires, 1993.
5. Pandele N., Stănescu V. – Zăcămintele de hidrocarburi din flișul externcarpatic ed.
Virgiliu, Bucuresti, 2001.
6. Paraschiv D., - Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din R. S Romania – Ed
Academiei RSR, 1976.
7. Popescu R., Palade Gh., Milu C., - Geochimia petrolului: sinteze şi aplicaţii - Ed. Univ.
Buc., 2011.
8. Tissot B.T. et.al. – Petroleum formation and occurence – Springer Verlag, Berlin, New
York, 1978
9. Vasiliu V.E. – Geochimia Petrolului, Ed. UPG., 1999.
10. Magoon L.B. and Smoker J.W - The Total Petroleum System - The Natural Fluid
Network that Constrains the Assessment Unit, USGS, 2000.