GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4

Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Acest curs nu este o creaţie proprie, meritul meu este că am selectat și prelucrat /
actualizat diferitele capitole din materialul bibliografic de referință

CUPRINS CURS 3 - 4

3. Originea petrolului și a gazelor naturale

3.1. Ipoteza originii anorganice a petrolului
3.2. Ipoteza originii organice a petrolului

4. Formarea petrolului și a gazelor naturale

4.1. Materia primă
4.1.1. Materia prima organica furnizata de fitoplancton
4.1.2. Materia prima organica furnizata de zooplancton
4.1.3. Materia organica nemarina
4.2. Condiţiile geologice de acumulare a materiei organice
4.3. Procesele de transformare a materiei organice
4.3.1. Condiţiile geochimice de transformarea materiei organice în bazinele de sedimentare
4.3.2. Transformarea materiei organice in prezenţa oxigenului
4.3.3. Transformarea materiei organicein condiţiile accesului limitat de oxigen
4.3.4. Transformarea materiei organicein condiţiile unei lipse totale a oxigenului
4.3.5. Rolul bacteriilor
4.3.6. Rolul sedimentului mineral
4.3.7. Influenţa radioactivităţii rocilor în transformarea materiei organice în procesul de formare a
hidrocarburilor
4.4. Petrolul: Definitie, Proprietăți, Clasificare
4.4.1. Petrolul – definiție, tipuri.
4.4.2. Clasificarea tipurilor de țiței
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

3. Originea petrolului şi a gazelor naturale

Originea petrolului şi a gazelor naturale a preocupat oamenii de ştiinţă încă de la jumătatea

secolului trecut. Problema care s-a pus ulterior, a fost aceea de a se explica originea hidrocarburilor din
acumulările industriale şi nu ivirile de hidrocarburi din rocile eruptive şi metamorfice. În general, chimiştii
au susţinut originea anorganică (minerală) a hidrocarburilor, iar geologii, originea organică.
Cunoaşterea originii hidrocarburilor are importanţă practică deoarece permite dirijarea lucrărilor de
prospecţiuni şi explorări în regiunile în subsolul cărora ar fi zăcăminte industriale de hidrocarburi.

3.1. Ipoteza originii anorganice (minerale)

Această ipoteză se bazează, în general, pe rezultatele obţinute în laborator, admiţându-se ca

hidrocarburile s-au format în scoarţa terestră ca urmare a unor reacţii chimice asemănătoare cu cele
din laborator.
Berthelot (1866) a obţinut hidrocarburi de tipul celor din petrol, în urma acţiunii acidului carbonic
asupra metalelor alcaline, la temperaturi înalte, în prezenţa vaporilor de apă.
În urma rezultatelor obţinute prin cercetări de laborator D. I. Mendeleev (1877) a formulat o
ipoteză, după care petrolul este de origină pur minerală, el formându-se în regiunile profunde ale
scoarţei terestre, în urma reacţiei vaporilor de apă supraîncălziţi cu carburi metalice.
Primul geolog român care s-a ocupat de originea petrolului, Gr. Cobălcescu (1827), plecând de
la prezenţa dovedită, că fumerolele conţin metan, a admis ipoteza originii vulcanice a acumulărilor de
hidrocarburi, concepţie la care s-a alăturat un alt geolog român, G. Munteanu-Murgoci (1926). Această
concepţie a fost susţinută în ultimii ani şi de alţi cercetători.
În concluzie se poate considera că ipoteza originii anorganice, considerată în sens larg,
cuprinde următoarele ipoteze: a carburilor, a radioactivităţii, a vulcanismului magmatic şi cosmică.
Argumente şi contraargumente privind originea anorganică.
În sprijinul originii anorganice (minerale) se aduc următoarele argumente:
 prezenţa unor zăcăminte industriale de hidrocarburi, cantonate în rocile eruptive şi
metamorfice fisurate;
 posibilităţile de migrare a hidrocarburilor, produse de magmă, de-a lungul unor mari fracturi
şi de care sunt legate zone de acumulare;
 prezenţa Va, Ni, Co, considerate a fi de origine internă, în compoziţia petrolului;
 emanaţiile de gaze ale vulcanilor noroioşi, consideraţi de unii cercetători, că au legături cu
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

vulcanismul magmatic.
Contraargumente:
 zăcămintele industriale din rocile eruptive sau metamorfice fisurate s-au format
întotdeauna în urma unui proces de migraţie din învelişul sedimentar;
 se cunosc fracturi de mare anvergură de-a lungul cărora s-a deplasat magma şi s-au
format lanţuri vulcanice, dar de care nu sunt legate zăcăminte de petrol (de exemplu lanţul
vulcanic al munților Harghita-Căliman, din România);
 prezenţa vanadiului, nichelului şi altor metale în cenuşa ţiţeiurilor nu este un argument în
sprijinul originii minerale, deoarece sunt plante care au proprietatea de a concentra unele
metale (de exemplu vanadiu);
 vulcanii noroioşi sunt semne ale degradării zăcămintelor de hidrocarburi şi emanaţiile de
gaze ale acestora n-au legătură cu vulcanismul magmatic;
 până în prezent, prin foraje, n-au fost întâlnite carburi ale metalelor alcaline sau alcalino-
ceroase care au fost folosite în laborator pentru obţinerea de hidrocarburi sintetice la
temperaturi mai mari de 250°C, ce nu sunt însă compatibile cu prezenţa dovedită a
porfirinelor.

3.2. Ipoteza originii organice

Încă din secolul al XVIII-lea au fost emise ipoteze privind originea organică a petrolului, care
accepta formarea acestuia pe seama plantelor sau a animalelor.
În secolul al XlX-lea, aceste ipoteze au fost completate pe bază de noi date de laborator.
Unii cercetători, ca: Petonie (1903), G. M. Mihailovski (1906), H Hoefer (1907), N. I. Andrusov
(1908), I. M. Gubkin (1916-1932) au susţinut originea mixtă (animală şi vegetală), iar L. Mrazec (1922) a
arătat importanţa planctonului marin ca materie primă pentru petrol.
În concluzie se poate considera că toţi componenţii substanţelor organice, ca: grăsimi, celuloză,
hemiceluloză, proteine etc., contribuie la formarea hidrocarburilor naturale. Grăsimile vegetale şi
animale reprezintă materia primă pentru formarea petrolului, celuloza şi lignina sunt la baza formării
cărbunilor, iar albuminele şi hidraţii de carbon au rol secundar, contribuind, prin produsele lor, la
formarea hidrocarburilor.
În prezent se cunosc o serie de argumente de ordin fizico-chimic şi geologic în sprijinul originii
organice a petrolului, admisă de marea majoritate a cercetătorilor din secolul XX.
Argumente de ordin fizico-chimic.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

În compoziţia chimică a ţiţeiului intră o serie de elemente şi combinaţii care confirmă originea lor
organică şi anume:
 azotul este prezent fie liber, ca amoniac, fie sub formă de compuşi organici complecşi.
Azotul poate proveni şi din emanaţiile vulcanice, dar numai ca gaz liber sau sub formă de
compuşi binari şi nu în combinaţii complexe, care sunt proprii numai compuşilor organici;
 sulful este întâlnit în petrol, fie liber, fie sub formă de H2S, şi provine din descompunerea
unor albuminoide;
 oxigenul este întâlnit în componenţa compuşilor organici ca acizi naftenici, acizi graşi şi
aromatici, derivaţi ai colesterinei şi fitosterinei, o substanţă echivalentă colesterinei,
caracteristica regnului vegetal;
 colesterina se întâlneşte în regnul animal (în ficat, creier şi nervi uscaţi, în peşte, carne).
 fosforul, pus în evidenţă în unele petroluri, ca, de exemplu, în cele din California, unde este
în proporţie de 0,01%, provine din materia primă organică din care s-a format petrolul.
Argumente de ordin geologic:
 lipsa unei legături genetice între zăcămintele de petrol şi rocile eruptive şi metamorfice. Din
studiul zăcămintelor de petrol reiese că între ariile de răspândire ale zăcămintelor de petrol
şi ale dezvoltării rocilor eruptive şi metamorfice nu sunt raporturi geologice care să ateste
că ele sunt legate din punct de vedere genetic. Se cunosc în scoarţa terestră roci eruptive
şi metamorfice fisurate în care sunt acumulări de petrol, dar în acest caz petrolul este în
zăcământ secundar, el a migrat din cuvertura sedimentară, după ce fundamentul eruptiv
sau metamorfic a căpătat însuşiri de rocă-rezervor;
 originea apelor de zăcământ care, după L.Mrazec, reprezintă resturi ale apelor bazinelor
sedimentare în care au avut loc procesele de bituminizare. Apele sărate din zăcămintele
de petrol conţin clorură de sodiu, precum şi brom şi iod. Iodul provine din materia organică
din care a rezultat petrolul, iar bromul şi clorura de sodiu arată originea marină a acestor
ape.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

4. FORMAREA PETROLULUI ŞI A GAZELOR NATURALE

Admiţându-se că petrolul şi gazele naturale sunt de origine organică se pune problema

cunoaşterii următoarelor principale probleme:

1) materia primă organică din a cărei transformare s-au format hidrocarburile;

2) condiţiile geologice în care au avut loc acumularea şi conservarea materiei organice;

3) procesele de transformare a materiei organice în hidrocarburi naturale.

4.1. Materia primă

Materia primă organică din a cărei transformare au rezultat bitumenele îşi are principala sursă
în fito şi zooplanctonul marin şi salmastru, la care se mai adaugă contribuţia, mai redusă, adusă de
organismele superioare marine şi cea de a treia sursă, de valoare mai mică,reprezentată de domeniul
continental, prin produsele provenite din descompunerea substanţelor vegetale.

4.1.1. Materia primă organică furnizată de fitoplancton

Fitoplanctonul, sursa cea mai importantă de materie primă organică este reprezentată prin alge
unicelulare, cum sunt diatomeele și prin flagelate.

In planctonul unor mări se dezvoltă cantităţi foarte mari de alge ceea ce face ca apa să ia
culoarea algelor respective. Se cunosc zone cu un fitoplancton bogat, ca de exemplu în Marea Roşie,
unde se dezvoltă peridineele şi chromaceele. Arhipelagul Indiilor unde se dezvoltă oscilăriile, iar în
unele mări, diatomeele cunosc o foarte mare dezvoltare. S-a estimat că o diatomee, dacă ar avea
condiţii favorabile de dezvoltare, ar putea să se înmulţească atât de repede încât în opt zile să formeze
o masă egală ca volum cu planeta noastră. Diatomeele conţin, în pustulele lor, ulei sub formă de
globule şi s-a estimat că circa 50% din volumul diatomeelor este format din globule de ulei. În cazul
când ele ajung în apă dulce, din cauza presiunii osmotice din pustule, acestea se sparg, punând în
libertate globulele de ulei. Unii geologi americani consideră că diatomeele au format materia primă
organică pentru o mare parte din zăcămintele de petrol din California. În pereţii celulelor algei
Elaeophyton s-a observat o cantitate de ulei sau substanţă uleioasă. Mase gelatinoase de diatomee,
din care se degajă oxigen, rezultat prin fotosinteză, formează „Mare Sporco" din Adriatica.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Datorită dezvoltării fitoplanctonului, acesta produce, prin fotosinteză, cantităţi foarte mari de
substanţă organică şi oxigenul degajat în urma acestui proces, foloseşte dezvoltării vieţii animale şi
vegetale.

După S. A. Zernov, fitoplanctonul din zona eufotică, care are o grosime de circa 80 m, poate da
anual 60 miliarde tone de carbon organic.

Planctonul, după P. V. Smith, produce anual pe platformele continentale între 1 şi 2,5 kg

substanţă organică deshidratată pe metru pătrat.

4.1.2. Materia primă organică furnizată de zooplancton

Ca sursă de materie primă, în afară de plancton este nectonul care furnizează în special peşti.
Ca exemplu care să ilustreze contribuţia nectonului, prin peşti, la formarea materiei prime organice, se
menţionează că în anul 1892, în zona de întâlnire a curentului Labradorului cu curentul Golfstream, în
apropierea insulei Terra Nova, s-a produs moartea, în masă, a peştilor şi stratul de cadavre de peşti se
întindea pe o lungime de 500 km, o lăţime de 100 km şi avea o grosime de 1,80 m. De asemenea,
organismele bentonice, ca: moluşte, corali etc., formează o sursă de materie organică, dar mai puţin
importantă, din punct de vedere cantitativ, comparativ cu fitoplanctonul şi nectonul.

Unul din principalele argumente că regnul animal din mediul marin a fost sursa materiei prime
organice din care s-a format petrolul este asocierea hidrocarburilor cu depozitele sedimentare, bogate
în fosile. Se consideră că o parte din ţesuturile organismelor au fost descompuse şi transformate în
hidrocarburi, rămânând numai scheletele sub formă de fosile. În sprijinul acestei concepţii este faptul
că s-au găsit fosile pline cu lichide ce au o compoziţie asemănătoare petrolului.

Un argument deosebit de important în sprijinul concepţiei că materia organică din a cărei

transformare s-a format petrolul este furnizată de regnul animal din mediu marin este bogăţia vieţii din
acest mediu.

4.1.3. Materia organică nemarină

Sursa de materie organică nemarină, cea mai însemnată, se consideră că o formează

substanţele de humus, ca: acidul humic (C20H10O6),acidul geic (C20H12O7) şi acidul ulmic (C20H14O6),
care rezultă din descompunerea lentă a ligninei. În regiunile de mlaştină, mai ales în mlaştinile de la
tropice se formează cantităţi mari de acid humic, care sunt aduse, de către apele curgătoare, în
oceane, sub formă de soluţii sau dedispersii coloidale.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Schimbarea de temperatură şi amestecul de apă dulce cu apă sărată pot cauza precipitarea
materialului organic.

Hasemann a demonstrat relaţia din punct de vedere genetic dintre petrol şi humus. El a
descompus asfalt şi hidrocarburi din unele zăcăminte situate de-a lungul Floridei şi a stabilit că
hidrocarburile din aceste zăcăminte conţin acid humic.

Analizele de laborator au stabilit că în formarea hidrocarburilor naturale, un rol important îl au,

în primul rând, lipoidele, reprezentate prin grăsimi, ceruri, răşini şi albuminele, reprezentate prin
proteine şi proteide, după care urmează hidraţii de carbon, prin celuloză, hemiceluloză şi lignină.
Lipoidele şi albuminele au un rol primordial în formarea hidrocarburilor, datorită atât cantităţii cât şi
uşurinţei de a se transforma în hidrocarburi.

Studiile diferitelor sedimente au furnizat informaţii asupra conţinutului lor în organisme şi în

special asupra compoziţiei materiei organice pe care aceste sedimente le conţin.

4.2. Condiţiile geologice de acumulare a materiei organice

Condiţiile geologice de acumulare a materiei organice, din a cărei transformare au rezultat

hidrocarburile, au fost şi sunt realizate în regiuni lipsite de oxigen. Aceste regiuni sunt întâlnite în
lagune, fiorduri, golfuri, unele delte şi, în general, în mările interne, separate de ocean prin praguri înalte
submarine. În aceste regiuni are loc o stratificare a apei şi păturile de apă de la fund sunt lipsite de
oxigen.

Fulda a reprezentat secţiunea schematică a unei lagune care întruneşte condiţiile de

acumulare, conservare şi transformare a materiei organice, în schema respectivă, în mare, sunt
separate două pături de apă. In pătura de apă superioară, aerată, bogată în plancton şi necton, şi cu o
salinitate normală, are loc o intensă şi selecţionată viaţă planctonică (fig. 1). Laguna este în legătură cu
oceanul sau marea deschisă prin strâmtori şi când pragul submarin este scufundat, datorită mişcărilor
de oscilaţie, pătura superioară de apă a lagunei primeşte un aport de apă bogată în placton şi necton
din marea deschisă sau din ocean. Pragul submarin poate fi exondat, tot datorită mişcărilor de oscilaţie,
ceea ceduce la întreruperea temporară a legăturii cu marea deschisă sau cu oceanul. În acest caz,
datorită evaporării intense a apei, salinitatea creşte şi organismele mor în masă. Cadavrele
organismelor din plancton cad în cea de a doua pătură de apă, lipsită de oxigen, cu salinitate mărită,
saturată cu H2S produs de bacteriile desulfurante şi care asigură caracterul reducător al mediului. În
această pătură în care sunt bacterii anaerobe, organismele planctonice moarte intră în descompunere,
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

înspecial sub acţiunea acestor bacterii, punându-se în libertate CO2 şi H2S care se dizolvă în apele de
pe fund. Prin coborârea pragului submarin se reia legătura cu marea deschisă sau cu oceanul de unde
vine un nou aport de apă odată cu organisme vii şi acest proces se poate repeta, ceea ce duce la o
acumulare intensă de materie organică. Odată cu materia organică, în lagună se depun şi sedimente
minerale fine care ajung pe fundul ei. Sedimentul trebuie să fie abundent şi să asigure protecţia şi
îngroparea rapidă a substanţei organice. Sedimentele formează mâluri care pot fi argiloase, marnoase.
silicioase, calcaroase şi, mai rar, cărbunoase. Aceste mâluri bogate în substanţă organică, parţial
descompusă, numite sapropeluri, în urma unor procese de diageneză devin roci generatoare de
hidrocarburi. În perioadele când laguna este închisă, datorită unei salinizări puternice, ca urmare a unei
intense evaporări, peste sapropel poate fi întâlnită sare.

Fig. 1. Secţiunea schematică a unei lagune în care poate avea loc formarea bitumenelor:
1 - apă bogată în plancton, cu salinitate normală; 2 - apă lipsită de oxigen, cu salinitate ridicată,
cu H2S, în care nu trăiesc vieţuitoare; 3 – sapropel (după Fulda).

De asemenea, în lagune se observă o asociere a depozitelor sedimentare în care este materie

organică, cu evaporite reprezentate prin dolomite sau anhidrite sau cu formaţiuni de recife.

Trebuie menţionat că numai o foarte mică parte din cantitatea de materie organică din lagună
ajunge să se depună pe fundul ei în sedimentele minerale care formează mâluri. În mările deschise
resturile organismelor sunt descompuse chiar de la suprafaţă şi până la adâncimea unde este prezent
oxigenul.

În zonele de şelf, distanţa parcursă de cadavrele organismelor până la fund este mai mică şi,
de aceea, ele ajung în proporţie mult mai mare în sediment. Dacă în largul oceanelor, de la adâncimi
de peste 1 000 m, după estimările făcute, ajung la fund numai 0,02-0,05% din totalul materiei organice
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

provenită din plancton, în zona șelfului continental se depune între 2 şi 5% din cantitatea totală de
materie organică din plancton, respectiv de circa 100 ori mai multă materie organică. Un factor
important în determinarea condiţiilor de acumulare şi conservare a materiei organice îl constituie forma
bazinului şi relieful fundului bazinului.

Condiţii optime de acumulare şi de conservare a materiei organice pot avea loc în ape de mică
adâncime şi în lipsa curenţilor, într-un mediu reducător de sedimentare a unui material abundent care,
în general, poate să compenseze scufundarea fundului bazinului, sediment ce protejează de oxigen
materia organică supusă transformării. Marea Neagră, pe fundul căreia A. D. Arhanghelski a găsit
mâluri cu până la 35% substanţă organică, întruneşte condiţiile unui bazin în care se poate acumula,
conserva şi transforma materie organică în hidrocarburi.

4.3. Procesele de transformare a materiei organice

Procesele de transformare a materiei organice trebuie studiate în legătură cu condiţiile

geochimice de transformare a acesteia, cu rolul bacteriilor, cu rolul sedimentului mineral şi al
radioactivităţii rocilor în transformarea materiei organice.

4.3.1. Condiţiile geochimice de transformarea materiei organice în bazinele de sedimentare

Transformarea materiei organice, în bazinele de sedimentare, se poate face în următoarele

condiţii geochimice: 1) în prezenţa oxigenului; 2) cu acces limitat de oxigen; 3) în lipsa totală a
oxigenului.

4.3.2. Transformarea materiei organice în prezenţa oxigenului

Această transformare are loc în cazul depunerii materiei organice în bazine nu prea adânci şi în
care, datorită unei circulaţii active, are loc aerarea apei. În aceste condiţii are loc oxidarea materiei
organice, care trece în produse gazoase ce se pierd fie în atmosferă fie în apelede circulaţie.

4.3.3. Transformarea materiei organice în condiţiile accesului limitat de oxigen

Aceste condiţii sunt întâlnite în lacuri, lagune şi mlaştini nu prea adânci, când lipseşte o
circulaţie activă a apei. În afară de oxigenul conţinut de materia organică, acesta mai este adus fie de
particulele minerale, fie datorită aerării stratului de apă. Oxigenul transformă produsele cele mai puţin
stabile ale materiei organice întâlnite la suprafaţa sedimentului care au rezultat datorită acţiunii
bacteriilor anaerobe. În sedimentul fin, situat în adâncime, unde nu este aflux de oxigen, transformarea
materiei organice se face în condiţii anaerobe. Produsele lichide şi gazoase se pot pierde în lipsa unui
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

înveliş protector, iar produsele solide formează roci fine, solide, care mai târziu devin şisturi
bituminoase.

4.3.4. Transformarea materiei organice în condiţiile unei lipse totale a oxigenului

Aceste condiţii sunt întâlnite în bazinele care se adâncesc destul de repede şi, uneori, şi în
bazinele care se scufundă mai lent. În primul caz, descompunerea materiei, într-un mediu anaerob
reducător este mult mai activă la început, iar lichidele şi gazele care rezultă din acest proces migrează
în rocile permeabile din complexele sedimentare, unde se vor forma acumulări de hidrocarburi.
Celelalte bitumene vor fi reţinute de sedimentele fine, care în timp devin şisturi bituminoase.

Când scufundarea bazinului este lentă sau în cazul când au loc ridicări şi scufundări ale
acestuia şi lipseşte un înveliş protector, bituminizarea materiei organice este încetinită şi se pot pierde
produsele gazoase şi lichide.

4.3.5. Rolul bacteriilor

În procesul de transformare a materiilor organice se disting două stadii şi anume: biochimic şi

geochimic.

În primul stadiu, biochimic, transformarea materiei organice se face sub influenţa bacteriilor
anaerobe care reduc sulfaţii şi descompun albuminele, celuloza şi acidul lactic. Ca rezultat al acestui
proces de transformare se degajă CH4, CO2, NH3, H şi N liber.

Cercetările lui Zo Bell pe o carotă mecanică, luată din depozite sedimentare marine care
imediat după ce a fost extrasă conţinea 20 mg de hidrocarburi lichide la 100 g probă, pentru ca ele să
dispară, în cea mai mare parte, după câteva zile, atestă capacitatea unor bacterii de a descompune
hidrocarburile.

Încel de al doilea stadiu, geochimic, care este de durată mult mai mare decât primul stadiu,
transformarea materiei organice se face sub influenţa presiunii, temperaturii şi timpului şi acest stadiu
corespunde fazei de distilare a produselor rezultate din stadiul biochimic, bacterial.

În general, s-ar putea admite rolul bacteriilor în procesul de transformare a materiei organice în
produşi mai apropiaţi de petrol (stadiu biochimic) şi producerea de hidrocarburi de petrol, prin procese
de hidrogenare, la presiuni de câteva sute de atmosfere şi la temperaturi corespunzătoare adâncimilor
respective, dar în general sub 200°C (stadiu geochimic).
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

S-ar putea afirma că procesul de formare a petrolului este un proces biochimic în stadiul iniţial
de transformare a materiei organice, care în timp, trece într-un proces - stadiu mai îndelungat,
geochimic, când se formează hidrocarburi de petrol, în urma unor procese de hidrogenare ce au loc la
temperaturi sub 200°C.

Procesele de transformare care au loc în stadiul biochimic uşurează transformările din stadiul
geochimic.

G. L. Stadnikov şi V. P. Baturin, plecând de la diferiţi componenţi de bază ai materiei organice,

au întocmit scheme de transformare biochimice şi geochimice ale acestora în hidrocarburi de petrol.
După G. L.Stadnikov, lipoidele, prin grăsimi, care reprezintă sursa principală a materiei organice din care
rezultă hidrocarburi de petrol, prin saponificare trec în acizi graşi, care, mai departe, trec în cetone, iar
acestea prin hidrogenare dau hidrocarburi de petrol (fig. 2). După Baturin, albuminele, prin proteine,
reprezintă sursa principală. Acestea prin hidroliză se separă în aminoacizi inferiori, uşor solubili în apă şi
aminoacizi superiori, greu solubili. Aminoacizii superiori cu lignina ar da un produs care se poate
transforma în hidrocarburi parafinice, naftenice, aromatice, printr-un proces de distilare la temperaturi nu
prea mari (100-150°C) (fig. 2) şi la presiuni de câteva sute atmosfere.

O altă schemă biochimică a fost întocmită de Kinsburg-Karaghiceva, după care rolul principal în
formarea hidrocarburilor de petrol îl au grăsimile. După această schemă hidraţii de carbon şi
albuminele, prin acizii graşi inferiori, trec în gaze, iar grăsimile, prin acizii graşi superiori şi acizii
naftenici trec în hidrocarburi de petrol (fig. 3).

În problema genezei petrolului trebuie menţionat că după unii cercetători tipurile de petrol diferă
după compoziţia chimică a materiei organice din care s-au format. S-a considerat că, iniţial, toate
petrolurile au avut un caracter parafinic din care s-au diferenţiat toate celelalte tipuri. Dar s-a emis şi
ipoteza că, iniţial, ele au avut un caracter parafino-naftenic, iar după alţi cercetători, un caracter
pregnant nafteno-aromatic.

După A. F. Dobrianski (1963) care a dat o schemă de transformarea petrolului în zona de

catageneză, petrolul naftenic-aromatic trece evolutiv la tipul parafinic, exclusiv datorită temperaturii.
Problema transformării petrolului primar nu este încă elucidată şi în continuare este în atenţia
cercetătorilor. După C. Beca, V. Lazarovici, D. Prodan (1983), cauza principală care a conclus la
prezenţa diferitelor tipuri de ţiţeiuri constă în proprietatea de adsorbţie selectivă a unor zeoliţi care au
reţinut într-un anumit procent unele tipuri de hidrocarburi.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fig. 2 - Schema de transformare a materiilor organice (după Beca C., Prodan D., 1983)
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fig. 3 - Schema de transformare a materiilor organice după Kinsburg-Karaghiceva

(după Beca C., Prodan D., 1983)

4.3.6. Rolul sedimentului mineral

Odată cu substanţa organică, în bazinul de sedimentare, se depune şi sedimentul mineral, ce

formează mâluri, care protejează această substanţă de accesul oxigenului. Substanţa organică astfel
protejată suferă, sub influenţa bacteriilor procesul de descompunere.

M. K. Taylor a arătat importanţa pe care o au mâlurile argiloase în procesele de transformare

biochimice anaerobe. El a considerat că argila calcică adusă de către fluvii în mări, trece în argilă
sodică prin înlocuirea calciului cu sodiu şi, în continuare, argila sodică, în contact cu apele dulci, se
transformă în argilă hidrolizată, devenind impermeabilă, în acest fel argilele se transformă în roci
protectoare care opresc accesul oxigenului, favorizând astfel procesul de descompunere a substanţei
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

organice în condiţii anaerobe şi produsele de transformare se acumulează în sedimente, în cazul când

în apele bazinului nu sunt curenţi, respectiv sedimentul nu este deranjat. Dar teoria lui M. K. Taylor a
fost criticată deoarece nu explică în ce mod argila sodică din apa mării ajunge din nou în contact cu apa
dulce.

Sedimentul mineral, de asemenea, în procesele de transformare geochimică a materiei

organice are rolul de catalizator. B. Tissot (1966) consideră că argilele pe lângă rolul de catalizator au şi
rolul de a absorbi materia organică, încetinind astfel procesul de oxidare a acesteia.

4.3.7. Influenţa radioactivităţii rocilor în transformarea materiei organice în procesul de

formare a hidrocarburilor

Cercetările întreprinse în direcţia cunoaşterii fenomenelor radioactive care influenţează

transformarea materiei organice în procesul de formare a hidrocarburilor a format încă cu zeci de ani în
urmă o preocupare a oamenilor de ştiinţă şi în această direcţie se cunosc rezultatele obţinute de
Kohlhorster (1924), Mund şi Koch (1924), Lind, Bardwell, Glocker (1926-1930), Rogers (1930), Sokolov
(1936), C. W. Shepard (1946), Hess (1947) şi alţii.

Cercetările privind rolul radioactivităţii în transformarea compuşilor organici în hidrocarburi au

avut la bază constatarea că rocile generatoare şi unele roci rezervor prezintă radioactivitate. După cum
este cunoscut, în general, argilele şi marnele, datorită cantităţii mari de materii organice conţinute, sunt
considerate ca roci generatoare de hidrocarburi şi, în plus, ele au dovedit o radioactivitate mult mai
mare, comparativ cu nisipurile, gresiile şi calcarele argiloase sau marnoase şi această constatare
trebuie luată în considerare.

În urma analizelor făcute din punct de vedere al proprietăţilor radioactive, Russell (1945) a
constatat că marnele din paleozoic au, în medie, o radioactivitate mai mare decât marnele din terţiar şi
că, în general, astfel de diferenţe există între formaţiunile mai vechi şi mai noi.

În urma cercetărilor făcute în laborator de Lind şi alţii asupra reacţiilor care au loc între
particulele 𝛼, 𝛽 şi razele 𝛾 emise în timpul dezintegrării spontane a elementelor radioactive şi materiile
organice, s-a ajuns la concluzia că dezintegrările radioactive care au loc pot provoca descompunerea
compuşilor organici în hidrocarburi. În argile, marne, calcare impure, nisipuri şi gresii (asociate cu
minerale grele), substanţe organice, ape de zăcământ, se găsesc elementele radioactive principale
(uraniu, thoriu, potasiu), sub formă de izotopi activi ai K40, ale căror viteze de dezintegrare şi energie,
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

pe care o emite, sub forma de particule 𝛽 şi raze 𝛾 este mai mică decât a particulelor 𝛼 emise de
uraniu şi thoriu.

În urma bombardării cu particule 𝛼 a acizilor graşi, ca de exemplu acidul palmitic

(C15H31COOH), s-au obţinut hidrocarburi parafinice, iar prin bombardarea acidului naftenic cu particule
𝛽, a rezultat o hidrocarbură ciclică (ciclohexan). Rezultatele obţinute sunt semnificative, deoarece
anumiţi acizi graşi au fost identificaţi în materiile organice din depozitele sedimentare. Dar, având în
vedere că eficacitatea acestui proces este redusă şi viteza de transformare a materiei organice este
foarte mică, este necesar un timp geologic destul de îndelungat pentru a se forma pe această cale
zăcăminte de hidrocarburi. Prin bombardarea metanului şi a altor hidrocarburi gazoase cu particule 𝛼,
a rezultat un mare procent de hidrogen şi de hidrocarburi nesaturate. Aceleaşi studii făcute asupra
hidrocarburilor lichide au arătat procente similare de hidrogen şi o cantitate ceva mai mare de
hidrocarburi nesaturate, cu toate că acestea nu sunt întâlnite în petrolurile brute decât în cantităţi
neînsemnate.

După Lind, la presiunile şi temperaturile din zona superioară a scoarţei terestre şi în prezenţa
unei cantităţi mici de energie chimică, orice compus din seria parafinelor poate fi transformat în
hidrocarburi complexe, întâlnite în petrol. Autorul consideră că în afară de energia chimică pot interveni
şi alte energii, cum ar fi descărcările electrice, radiaţiile 𝛾 şi radiaţiile ultraviolete.

Dar posibilităţilor de transformare a materiilor organice sub influenţa radioactivităţii s-au adus
obiecţiuni şi una din obiecţiuni constă în aceea că sub influenţa radiaţiilor 𝛾 are loc spargerea atomului
de hidrogen din petrol ceea ce ar fi însemnat ca în cursul erelor geologice, sub acţiunea acestor radiaţii,
conţinutul de hidrogen să fi crescut şi respectiv să se fi format ţiţeiuri din ce în ce mai grele, cu un raport
mare între hidrogen şi carbon. În realitate, la transformarea materiilor organice, a avut loc o creştere
progresivă a acestui raport. O a doua obiecţiune care se aduce posibilităţii de transformare a materiilor
organice sub influenţa radioactivităţii constă în aceea că sunt unele marne negre, foarte radioactive
aparţinând unor formaţiuni geologice vechi, care conţin şi resturi organice. Ca exemplu sunt date
marnele de Autrim-Chattanooga-Woodford din mississippianul şi devonianul superior din S.U.A., care
au un conţinut ridicat de materii organice, cu excepţia câtorva zone în care sunt acumulate gaze
naturale, iar conţinutul de petrol este minim sau nul. Dacă procesele de transformare a materiilor
organice sub influenţa radioactivităţii ar fi avut loc încă din devonian, ar fi fost de aşteptat ca astfel de
marne să nu mai conţină de loc materii organice sau să fie în cantitate foarte mică.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Fără însă a se exclude posibilitatea ca zonele în care sunt acumulări de gaze naturale s-ar
datora unor procese radioactive, neregularitatea acestor acumulări, care nu sunt în concordanţă cu
uniformitatea radioactivităţii şi cu conţinutul ridicat în materii organice ale marnelor respective, sunt
indicii însă că aceste acumulări de gaze s-ar putea datora şi altor cauze.

În procesul de transformare a materiei organice, trebuie de menţionat că, dacă iniţial rolul
temperaturii era acceptat, în timp s-a considerat că temperaturile mai mari de 200°C nu sunt
compatibile cu prezenţa porfirinelor în petrol, care ar fi fost distruse.

4.4. Petrolul: Definitie, Proprietăți, Clasificare

Substanţele minerale combustibile, constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale
acumulate în scoarţa terestră, sunt denumite generic petrol, care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în
stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat şi se
exploatează prin sonde.

4.4.1. Petrolul – definiție, tipuri.

Conform Metodologiei de aplicare a legii petrolului (HG 2075/2004) cuprinde următoarele

substanţe pentru care se evaluează, se confirmă şi se ţin în evidenţă resursele geologice şi rezervele:
a) ţiţei, cuprinzând amestecuri de hidrocarburi, care, în condiţii de zăcământ şi standard de
suprafaţă, se prezintă în stare lichidă;
b) gaze asociate cu ţiţeiul, cuprinzând gazele dizolvate în ţiţei în condiţii iniţiale de zăcământ şi
gazele din capul primar de gaze asociate acumulărilor de ţiţei;
c) gazele naturale libere, acumulate în zăcăminte, exclusiv sub formă de gaze, care pot fi
sărace (fără conţinut de condensat), bogate (în amestec cu condensat în condiţii de zăcământ, la care
raţia gaz-condensat depăşeşte 27 000 Stmc/mc) sau gaz-condensat (gaze în amestec cu condensat în
condiţii de zăcământ, la care raţia gaz-condensat este cuprinsă între 540 – 27 000 Stmc/mc);
d) condensat, fracţie lichidă de hidrocarburi uşoare la care componenta C7+ nu depăşeşte
12,5%, rezultat prin procese de separare a gazelor provenite din zăcămintele de gaz condensat, gaze
libere bogate sau din capul de gaze al zăcămintelor de ţiţei;
e) amestecuri de gaze combustibile naturale din zăcăminte, exclusiv sub formă de gaze, care,
pe lângă componentele din grupa hidrocarburilor, conţin şi alte componente chimice (dioxid de carbon,
azot, hidrogen, hidrogen sulfurat etc.) în proporţii cumulate de peste 10% (volumetric) şi a căror
combustibilitate este dovedită prin teste de ardere.
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

4.4.2. Clasificarea tipurilor de țiței

Clasificarea Carpatica (din Beca si Prodan 1985)
Petrolul (ţiţeiul) este un amestec natural, lichid şi inflamabil, de hidrocarburi gazoase, lichide şi
solide, în care hidrocarburile gazoase şi solide sunt dizolvate în hidrocarburile lichide, formând soluţii
sau suspensii coloidale.
În studiul zăcămintelor de petrol prezintă o deosebită importanţă, din punct de vedere teoretic şi
practic, cunoaşterea tipurilor de petrol şi în această direcţie se cunosc o serie de clasificări, dintre care
se menţionează clasificarea „Carpatică" a prof. C. Creangă (1961), care caracterizează ţiţeiurile prin
două trăsături chimice de bază:
1) Compoziţia fondului de hidrocarburi.
2) Proporţia componenţilor: ceară, compuşi de natură asfaltică, compuşi cu sulf şi distilat până
la 200°C.
- neceroase — răşinoase — nesulfuroase;
- neceroase — răşinoase — sulfuroase;
- neceroase — asfaltoase — nesulfuroase;
- neceroase — asfaltoase — sulfuroase.
Rezultatele analizei de clasificare se exprimă prin formula de clasificare care conţine clasa,
indicii structurali, grupa şi indicii de calitate, în exemplul dat se menţionează indicii structurali pentru
ţiţeiurile din oligocenul de la Geamăna şi anume: Cp = 63; Cn = 20; Ca = 17, respectiv, fac parte din
clasa parafin-naftenaromatice, iar după indicii de calitate c = 3,5%; r = 5,6%; s = 0,12%; d = 42,3%; face
parte din grupa ceroase-puţin răşinoase-nesulfuroase.
Gazele naturale sunt produse ale descompunerii materiei organice în absenţa oxigenului şi în
afară de metan ele conţin şi alte gaze. În depozitele sedimentare din „formaţiunea cu gaze" din Bazinul
Transilvaniei, zăcămintele de gaze conţin în general: CH4 (98 - 99%); N (0,2 - 0,8%); O2 (0,8 - 0,9%);
He (0,001%).
Unele zăcăminte de gaze din Bazinul Transilvaniei au concentraţii în metan pânâ la 99,9% şi
sunt însoţite de cantităţi mici de etan, butan, propan, care nu depăşesc ordinul zecimilor de procente şi
de hidrocarburi lichide uşoare (pentani, hexani, heptani) a căror concentraţie variază în jurul miimilor de
procente. De regulă, în cantităţi de ordinul zecimilor sau sutimilor de procente se întâlneşte dioxidul de
carbon şi azotul, dar se cunosc şi zăcăminte cu conţinut ridicat de dioxid de carbon, cum sunt unele
zăcăminte situate în partea de est a Bazinului Transilvaniei (Cuşmed, Benţid, Tărceşti, Firtuş) şi în
Bazinul Panonian (Pişcolt, Ciocaia - Diosig), în ambele cazuri zăcămintele sunt situate în apropierea
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

eruptivului neogen. Metanul în cantităţi foarte mici se găseşte şi în rocile eruptive sticloase şi în gazele
produse de activitatea vulcanică şi post-vulcanică. Un conţinut ridicat de CO2 se întâlneşte în ţara
noastră şi în zăcămintele de gaze sub care sunt orizonturi de lignit în curs de degazeificare (ca, de
exemplu, zăcămintele din dacian din Depresiunea Precarpatică).
Uzual, mai ales în tranzacțiile comerciale, se folosește la clasificarea țițeiurilor valoarea
densității relative API, aplicată în USA începând cu 1916, plecându-se de la realțiile lui Baume.
Densitatea relativă API este dată de relația:
141,5
𝐴𝑃𝐼 𝑔𝑟𝑎𝑣𝑖𝑡𝑦 = − 131,5
𝑆𝐺
Unde : SG = densitatea
Țițeiul ( Crude oil ) se poate clasifica în: ușor, mediu greu și extra greu, în funcție de densitatea
API:
- Ușor cu o densitate API mai mare de 31.1 API (densitate mai mică de 870 kg/m3)
- Mediu cu o densitate API cuprinsă între 22.3 și 31.1 API (densitate 870 - 920 kg/m3)
- Greu cu o densitate API sub 22.3 API (920 - 1000 kg/m3)
- Extra greu cu o densitate API mai mică de 10.0 API (mai mare de 1000 kg/m3)
În conformitate cu rezultatele studiului "Analiza țițeiurilor românești", efectuat de I.C.E.R.P.
Ploiești, s-au determinat tipuri (sortimente calitative) de țiței brut extras în România de către titularii
acordurilor petroliere, în funcție de caracteristicile fizico-chimice (tabelul 1).

Tabelul 1 – Tipuri (sortimente calitative) de țiței brut extras în România

GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Se consideră țiței de referință, cu caracteristici fizico-chimice și condiții de calitate și de piață

asemănatoare tipurilor de țiței din producția internă, sortimentul Suez-Blend, cu următoarele
randamente de prelucrare, prezentate în tabelul 2, determinate în condiții similare cu cele prevazute la
articolul precedent:

Tabelul 2 – Randamente de prelucrarea a tipurilor de țiței brut extras în România

Ca urmare a diversificării pieței de țiței recent (2018) a fost realizată o nouă clasificare,
congruentă cu modelele folosite pe plan mondial, având la baza principalele caracteristici ale țițeiului și
anume: densitatea API, conținutul în S și aciditatea (TAN) țițeiurilor.
Aceasta este prezentată în tabelul 3.

Tabelul 3 – Clasificarea tipurilor de țiței

Brent* reprezintă țițeiul de referință în funcție de care se face

clasificarea și cotarea valorii țițeiurilor din Romania
GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI curs 3 - 4
Specializarea LIPGZ, an III An universitar 2020-2021

Bibliografie selectivă:
1. Beca C., Prodan D.D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi – Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1983.
2. Dow J., Magoon L.– Petroleum from rock source to trap, AAAPG Memoires, 1994
3. Hunt, J. M., Freeman W. H., Petroleum geochemistry and geology, San Francisco, California,
1979,
4. ***** ANRM - Metodologia de aplicare a legii petrolului – HG 2075/2004
5. Batistatu M.V. et all. - Cercetări și expertiză tehnică privind stabilirea prețului de referință al
titeiurilor extrase în Romania – ANRM /2018