Petrolul si carbuni

SCARISOREANU ANDREI
 Petrolul
“aurul negru”
PAGINILE:3-15
 Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii fac parte din zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este
un amestec de hidrocarburi lichide(parafine (15-60% )naftene (30-60%) aromatice (3-30%)) asfalt (restul) în care sunt dizolvate mici cantități de
hidrocarburi solide și gazoase, este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) se află în scoarţa terestră, sub formă de
zăcământ care conține peste 17 000 de substanțe organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria
chimică și producerea carburanților
Istoric
Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani
Conform teoriilor , zăcămintele de ţiţei s-au format prin degradarea anaerobă, catalizată de unele bacterii, a microorganismelor animale şi mai ales a celor vegetale
provenite din planctonul marin.
Produsele de degradare s-au depus pe fundul unor mări interioare, unde, în atmosfera reducătoare şi sub influenţa catalitică a rocilor înconjurătoare, s-a desăvârşit
formarea ţiţeiului.

Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.
Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = luminează) care ne indică faptul că petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit și în legile lui
Hammurabi 1875 î.e.n. fiind prima dovadă istorică scrisă pentru reglementarea folosirii petrolului.
Petroleum este un cuvânt de origine romană care provine din „oleum petrae“ = ulei de piatră denumire pe care romanii au preluat-o de la egipteni, care descoperă
petrol la suprafață în regiunea munților Golfului Suez se presupune că în antichitate romanii foloseau petrolul ca lubrifiant la osiile carelor romane, sau în timpul
Bizanțului acesta era parte componentă a focului grecesc o armă temută în luptele navale de odinioară.
Petrolul era folosit și în medicina veche fiind vândut ca leac miraculos universal.
Țițeiul era cunoscut pe teritoriul României încă din secolul I î.Hr De altfel, prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România, în 1856 la periferia
orașului Ploiești, de către Marin Mehedințeanu Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă,
încălzite direct cu foc de lemne. Distileria de petrol a lui Marin Mehedințeanu, construită pe o suprafață de 4 ha și având o capacitate de lucru pe an de 2710 tone, (în
medie 7,5 tone/zi),
Prețul petrolului scade rapid prin creșterea numărului de rafinării, petrolul lampant devine o resursă tot mai importantă în iluminat, înlocuind treptat lumânările.
Obtinere
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață,
exploatarea se poate realiza prin cariere de suprafață, pe
când zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de
petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a
petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu
ajutorul unor insule sau platforme de foraj, unde dificultățile
de forare sunt mult mai mari. În cazul zăcămitelor de petrol
care nu se află sub presiune, această presiune se realizează
prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o
viscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea
viscozității.
Proprietati chimice
si fizice
Deși există variații considerabile între rapoartele de molecule
organice, compoziția elementară a petrolului este bine
definită:

Carbon - 83 până la 87%

Hidrogen - 10 până la 14%

Azot - 0,1 până la 2%

Oxigen - 0,05 până la 1,5%

Sulf - 0,05% până la 6,0%

Metale - <0,1%

Cele mai comune metale sunt fierul, nichelul, cuprul și

vanadiul.

Petrolul brut (numit şi ţiţei) este un produs de natura

organică, care se găseşte în scoarţa pămîntului, formînd
zăcăminte . El este un lichid vîscos, a cărui culoare variază
de la galben-verde pînă la negru, avînd reflexe colorate
diferite. Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui
este cuprinsă între 0,750 şi 0,970. Petrolul nu este solubil în
apă şi mai uşor ca aceasta. Fiind un amestec din diverși
compuși ,petrolul nu are punct de fierbere definitiv , el se
distilează continuu ,la temperatura de 30-360 C. Petrolul brut
este considerat la fel de valoros ca şi aurul, de aceea a fost
numit aurul negru.
Prelucrarea petrolului
 Petrol
+-----------+--------+ --> crește punctul de fierbere --------------------- > ------------------------+
| | | | | |
Gaze Benzină Kerosen Gaz de sondă--+---gaz de sondă Reziduuri
\ / | | | | | |
\ / Benzină Benzină ușoară Diesel, | Ulei mineral Păcură
\ / Motorină | Tenzide Bitum
\/ | Cocs, Negru de fum
(Piroliză) |
| |
Olefine și Cracar
Hidrocarburi Aromate |
| Benzină
(Reacții)
|
Monomer
|
(Polimerizare)
|
Substanțe sintetice
 Industrie
In industrie cei mai mari exportatori de petrol sunt

Tara Milioane de barili pe zi Ponderea totalului

mondial
Statele Unite 18.61 20%
Arabia Saudita 10.81 12%
Rusia 10.50 11%
Canada 5.23 6%
China 4.86 5%
Iraq 4.16 4%
Emiratele Arabe Unite 3.78 4%
Brazilia 3.77 4%
Iran 3.01 3%
Kuweit 2.75 3%
Total top 10 67.49 72%
Total mondial 93.86
Industria petrolieră, cunoscută și sub denumirea de industria petrolieră sau zona petrolieră, include procesele globale de explorare,
extracție, rafinare, transport (adesea cu petroliere și conducte) și comercializarea produselor petroliere. Cele mai mari produse din
industrie sunt păcură și benzină (benzină). Petrolul este, de asemenea, materia primă pentru multe produse chimice, inclusiv produse
farmaceutice, solvenți, îngrășăminte, pesticide, parfumuri sintetice și materiale plastice. Industria este de obicei împărțită în trei
componente majore: în amonte, la mijloc și în aval. În amonte se referă la explorarea și extracția țițeiului, midstream cuprinde transportul
și stocarea țițeiului, iar în aval se referă la rafinarea țițeiului în diferite produse finite.

Petrolul este vital pentru multe industrii și este necesar pentru menținerea civilizației industriale în configurația sa actuală, făcându-l o
preocupare critică pentru multe națiuni. Petrolul reprezintă un procent mare din consumul de energie la nivel mondial, variind de la un
nivel scăzut de 32% pentru Europa și Asia, până la un nivel ridicat de 53% pentru Orientul Mijlociu.

Tiparele de consum ale altor regiuni geografice sunt următoarele: America de Sud și Centrală (44%), Africa (41%) și America de Nord
(40%). Lumea consumă 36 de miliarde de barili (5,8 km³) de petrol pe an, națiunile dezvoltate fiind cei mai mari consumatori. Statele
Unite au consumat 18% din petrolul produs în 2015.Producția, distribuția, rafinarea și vânzarea cu amănuntul a petrolului în ansamblu
reprezintă cea mai mare industrie din lume în ceea ce privește valoarea dolarului.

Guvernele precum guvernul Statelor Unite oferă o subvenție publică grea companiilor petroliere, cu scutiri majore de taxe la aproape
fiecare etapă a explorării și extracției de petrol, inclusiv costurile închirierii câmpurilor petroliere și echipamentelor de foraj.

În ultimii ani, tehnicile îmbunătățite de recuperare a petrolului - în special forarea în mai multe etape și fracturarea hidraulică
("fracking") - s-au mutat în prim-planul industriei, deoarece această nouă tehnologie joacă un rol crucial și controversat în noile metode
de extracție a petrolului.
 Pericolele petrolului
Expunerea la produselor bazate petrol este foarte periculoasa din cauza chimicalelor pe care le contine :Rafinăriile individuale nu provoacă neapărat expunerea la toate
aceste substanțe chimice:

Acetaldehida poate crește riscul de cancer.

Benzenul poate provoca leucemie. Expunerea în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea copilului. Expunerea la benzen poate dăuna, de asemenea, sistemului reproducător
masculin.
Benzo(a)pirenul poate provoca cancer pulmonar.
1,3-Butadiena poate provoca cancer de sânge și limfatic. Expunerea în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea copilului. Expunerea la 1,3-butadienă poate dăuna, de
asemenea, sistemelor reproductive atât ale bărbaților, cât și ale femeilor.
Expunerea la monoxid de carbon în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea creierului copilului și poate provoca pierderea sarcinii.
Etilbenzenul poate crește riscul de cancer.
Expunerea la naftalina și la alte hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) poate crește riscul de cancer.
Formaldehida (gazul) poate provoca leucemie și cancer la nivelul nasului, gâtului și sinusurilor.
La unele tipuri de benzină pentru aviație se adaugă plumb. Expunerea la plumb în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea creierului și poate cauza probleme de învățare și
comportament pentru copil. De asemenea, poate dăuna sistemelor reproductive atât ale bărbaților, cât și ale femeilor. Expunerea la plumb poate crește riscul de cancer.
Nichelul poate provoca cancer de plămân, cavități nazale și sinusuri.
Expunerea la dioxid de sulf în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea copilului.
Evacuarea de la motoarele diesel poate provoca cancer pulmonar.
Polutia cauzata de petrol
Rafinăriile sunt considerate în general o sursă majoră de
poluanți în zonele în care sunt situate și se află
reglementate de mai multe legi de mediu legate de aer,
sol și apă. Unele dintre reglementările care
care afectează industria de rafinare includ Legea pentru
aer curat, Legea pentru apă curată, Legea pentru apă
potabilă sigură,
CERCLA (adică Superfund: Legea cuprinzătoare privind
răspunsul, compensarea și răspunderea de mediu),
Planificarea în situații de urgență și dreptul comunitar la
cunoastere SSMA (Securitate și sănătate în muncă
administrație),
lPCST (Legea pentru controlul substanțelor toxice),
Legea privind poluarea cu petrol și Controlul pentru
prevenirea scurgerilor si planuri de contramăsuri. Iată o
defalcare a pericolelor legate de aer, apă și sol prezentate
de rafinării
Pericole de poluare a aerului:
Rafinăriile de petrol sunt o sursă majoră de poluanți atmosferici periculoși și toxici, cum ar fi
ca compusi BTEX (benzen, toluen, etilbenzen și xilen). Ele sunt, de asemenea, o sursă majoră de
poluanți atmosferici criterii: particule (PM), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), hidrogen
sulfură (H2S) și dioxid de sulf (SO2). De asemenea, rafinăriile eliberează hidrocarburi mai puțin toxice, cum ar fi cele naturale
gaz (metan) și alți combustibili și uleiuri volatile ușoare. Unele dintre substanțele chimice eliberate sunt cunoscute sau
agenți suspectați de cancer, responsabili de probleme de dezvoltare și reproducere. Ar putea
de asemenea, agravează anumite afecțiuni respiratorii, cum ar fi astmul copilăriei. Alături de posibila sănătate
efectele expunerii la aceste substanțe chimice, aceste substanțe chimice pot provoca îngrijorare și teamă în rândul locuitorilor din
comunitățile din jur. Emisiile atmosferice pot proveni dintr-o serie de surse dintr-o rafinărie de petrol
inclusiv: scurgeri de echipamente (de la supape sau alte dispozitive); procesele de ardere la temperatură înaltă în
arderea efectivă a combustibililor pentru producerea de energie electrică; încălzirea aburului și a fluidelor de proces; si transferul
a produselor. Multe mii de kilograme din acești poluanți sunt de obicei emise în mediu peste
pe parcursul unui an prin emisii normale, emisii fugitive, degajări accidentale sau perturbări ale instalațiilor. The
combinația de hidrocarburi volatile și oxizi de azot contribuie, de asemenea, la formarea ozonului, unul dintre
cele mai importante probleme de poluare a aerului din Statele Unite
Pericole de poluare a apei: Rafinăriile sunt, de asemenea, potențiali contributori majori la apa subterană și de suprafață
contaminarea apei. Unele rafinării folosesc puțuri de injecție adâncă pentru a elimina apele uzate generate în interior
plantele, iar unele dintre aceste deșeuri ajung în acvifere și în apele subterane. Aceste deșeuri sunt apoi reglementate
conform Legii privind apa potabilă sigură (SDWA). Apele uzate din rafinării pot fi foarte contaminate
numărul de surse cu care poate intra în contact în timpul procesului de rafinărie (cum ar fi scurgerile de echipamente și deversările și
desalinizarea țițeiului). Această apă contaminată poate fi apele uzate de proces
desalinizare, apă din turnurile de răcire, ape pluviale, distilare sau crăpare. Poate conține reziduuri de ulei
și multe alte deșeuri periculoase. Această apă este reciclată prin mai multe etape în timpul procesului de rafinare
și trece prin mai multe procese de epurare, inclusiv o stație de epurare a apelor uzate, înainte de a fi
eliberat în apele de suprafață. Deșeurile deversate în apele de suprafață sunt supuse deversării de stat
reglementări și sunt reglementate de Legea privind apa curată (CWA). Aceste linii directoare de descărcare limitează
cantități de sulfuri, amoniac, solide în suspensie și alți compuși care pot fi prezenți în
ape uzate. Deși aceste linii directoare sunt în vigoare, uneori o contaminare semnificativă din trecut
deversările pot rămâne în corpurile de apă de suprafață.
Pericole de poluare a solului: Contaminarea solurilor din procesele de rafinare este în general mai puțin semnificativă
problemă în comparație cu contaminarea aerului și a apei. Practicile anterioare de producție ar fi putut duce la
scurgeri pe proprietatea rafinăriei care acum trebuie curățate. Bacteriile naturale care pot folosi
produsele petroliere ca alimente sunt adesea eficiente în curățarea scurgerilor și scurgerilor de petrol în comparație cu
multi alti poluanti. Multe reziduuri sunt produse în timpul proceselor de rafinare, iar unele dintre ele sunt
reciclate prin alte etape ale procesului. Alte reziduuri sunt colectate și eliminate în gropi de gunoi sau
pot fi recuperate de alte instalații. Contaminarea solului, inclusiv unele deșeuri periculoase, uzată
catalizatorii sau praful de cocs, fundul rezervoarelor și nămolurile din procesele de tratare pot apărea din scurgeri ca
precum și accidente sau scurgeri pe sau în afara amplasamentului în timpul procesului de transport.
 Carbune
PAGINILE
Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun-
neagră, cu proprietăți combustibile formată prin
carbonizarea (îmbogățirea în carbon, în condițiile
lipsei oxigenului) resturilor unor plante din epocile
geologice. Procesul de incarbonizare a plantelor
preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă,
prin două procese mai importante:

faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci, care

transformă celuloza și lignina din plante;
faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare,
care se produce la temperaturi și presiuni ridicate,
formându-se într-un timp îndelungat huila și
antracitul. Acest proces are ca rezultat o îmbogățire
de peste 50 % din volum în carbon.
Formare
Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile, care constau mai ales din feriga uriașă
(Pteridopsida sau Polypodiopsida), care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri; azi, feriga are între
9.000 și 12.000 de varietăți.

După moartea lor, aceste plante se scufundau în mlaștină, unde fiind izolate de aerul atmosferic urmează o serie de procese
anaerobe, în primele faze se formează turba.

Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-se temperaturi și presiuni ridicate, care
intensifică procesele de încarbonizare, presiunea elimină apa din turbă, astfel, ia naștere cărbunele brun (Lignit).

Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe, se continuă eliminarea apei din cărbunele brun, rezultând cărbunii cu cea mai
mare putere calorifică, huila și, în final, antracitul care este în același timp și cărbunele cel mai vechi. La antracit, procentul
de carbon ajunge la 90-96 %.

Zăcămintele de huilă s-au format cu circa 280-345 milioane de ani în urmă, constituind azi una dintre principalele resurse
energetice ale globului. Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr, formându-se în perioada terțiară în urmă cu 2,5 - 65
milioane de ani.
Industrie
Rezervele de cărbuni pe glob estimate, în anul 2004, au
fost de 783,1 miliarde de tone, din care: 27 % aparține
SUA, 16 % Rusiei, 12 % Chinei, 12 % Indiei, 7 %
Uniunii Europene și 7 % Australiei.
Aceste rezerve, dacă se continuă folosirea cărbunilor în
același ritm ca în anul 2003 (3,8 miliarde de tone), ar
acoperi necesarul globului pe o perioadă de 203 ani.
Rezervele de cărbune ale României, aflate în evidența
națională la începutul lui 2007, sunt următoarele: 721
mil. tone de huilă; 65 mil. tone de cărbune brun; 3.400
mil. tone de lignit.
În anul 2011, cel mai ridicat consum de cărbune s-a
înregistrat în China - 1,839 miliarde tone echivalent
petrol (tep), SUA - 501,9 milioane tep și India - 295,6
milioane tep.[1] În Uniunea Europeană, consumul a
fost de 285,9 milioane tep și a reprezentat 7,7% din
consumul mondial.
Clasificarea cărbunilor din
RomâniaTurba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi. Conține 52-62 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. În momentul
extracției ea conține 75-80 % umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere calorifică de 12-20 MJ/kg. Turba uscată și brichetată se folosește drept combustibil casnic. De
asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca îngrășământ.

Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60-78 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extracției conține 30-45
% umiditate. Are o putere calorifică de 6-18 MJ/kg (uzual 7-9 MJ/kg). Este mult folosit, în special lignitul, care se găsește în cantități mari, de exemplu în România în bazinul Olteniei, în
scopuri energetice, fiind combustibilul clasic în termocentralele pe bază de cărbune.

Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă putere calorifică sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în scopuri energetice.

Huilă.
Huila este un cărbune vechi, datând din Cretacic și Jurasic. Conține 75-92 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere. În momentul
extracției conține 1-5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20-29 MJ/kg. Este cel mai prețios cărbune. Huilele cu flacără lungă (numele vine de la durata degajării volatilelor, care ard cu
flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri energetice. Huila de cocs și parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs)
cocsifică, ca urmare este folosită la producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars.

Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92-98 % carbon în masa combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins. Aprinderea
trebuie făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C, temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extracției conține 3-12 % umiditate. Are o putere
calorifică de 20-25 MJ/kg. Datorită aprinderii dificile este puțin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la producerea electrozilor.

În concluzie, cărbunele se folosește:

Drept combustibil, atât casnic, cât și în producerea de curent electric produs cu ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere cărbunele eliberează căldură și produce gaze de ardere ca
dioxid de carbon, dioxid de sulf și vapori de apă. În anul 2003, 24,4 % din energia primară produsă pe glob și 40,1 % din energia electrică era produsă pe bază de cărbune, cu ponderea
însemnată a huilei și lignitului. Termocentralele moderne au redus substanțial emisiile de gaze nocive rezultate din arderea cărbunilor.
Ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. O importanță mare o prezintă cocsul, care este folosit drept combustibil în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale) și de asemenea ca
reducător al minereurilor feroase în furnale.
Pericolele carbunelui
Boala pulmonară neagră este considerată o boală legată de
muncă. Îl primești atunci când inhalezi praf de cărbune pe
o perioadă lungă de timp. Deoarece afectează în principal
minerii de cărbune, este cunoscut și sub denumirea de
pneumoconioză a lucrătorilor din cărbune (PLC). Pe
măsură ce inspirați praful de cărbune, particulele se depun
în căile respiratorii și plămâni.
Mai multe emisii principale rezultă din arderea cărbunelui:
Dioxid de sulf (SO2), care contribuie la apariția ploilor
acide și a bolilor respiratorii
Oxizii de azot (NOx), care contribuie la smog și boli
respiratorii
Dioxid de carbon (CO2), care este principalul gaz cu efect
de seră produs din arderea combustibililor fosili (cărbune,
petrol și gaze naturale)
Mercur și alte metale grele, care au fost legate atât de
leziuni neurologice, cât și de dezvoltare la oameni și alte
animale
Cenușa zburătoare și cenușa de fund, care sunt reziduuri
create atunci când centralele electrice ard cărbune