Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PETROLURILOR
BRUTE
Varietatea titeiurilor
Regiunea geografica în care se află zăcământul
Adâncimea zăcământului
Numărul de constituenţi
Natura chimica a constituenţilor
Proporţia variata în care aceştia se găsesc
Conţinutul de hidrocarburi uşoare
Raportul dintre clasele de hidrocarburi
Conţinutul de heterocompuşi cu sulf, azot, oxigen,
compuşi asfaltici
Prezenţa sau absenţa anumitor componenţi
Conţin,în general, aceleaşi hidrocarburi;
Nu se găsesc două ţiţeiuri identice din
punct de vedere al cantităţii sau calităţii
componenţilor.
Necesitatea clasificării lor
DE CE?
Metodele de clasificare
Dau posibilitatea unei aprecieri
orientative asupra calității acestora
Au la bază criterii legate de compoziţia
chimică, criterii tehnologice ce indică
posibilităţile de prelucrare şi utilizare a
principalelor produse petroliere
Criterii calitative
Criterii de clasificare: conţinutul de ceară şi conţinutul de
compuşi asfaltici, ţiţeiurile erau clasificate în:
a1) ţiţeiuri parafinoase, cele care conţineau în cantitate
mare ceară de petrol şi nu conţineau compuşi asfaltici
a2) ţiţeiuri asfaltice, cele care nu conţineau ceară, dar
conţineau în proporţie ridicată compuşi aromatici şi
asfaltici.
Practic aceste tipuri extreme de ţiţeiuri se găsesc foarte
puţin răspândite, marea majoritate (peste 99 %) nu aparţin
acestor categorii
Clasificarea s-a completat cu o a treia clasă: semiparafinoase
(mixte sau intermediare), ţiţeiuri care conţin atât ceară cât
şi compuşi asfaltici.
Această clasificare foloseşte drept criteriu conţinutul de
ceară şi cel de compuşi asfaltici, compuşi ce se află în
cantitate mică în componenţa ţiţeiurilor, fiind
nereprezentativi.
b) În anul 1929
Sachanen propune o clasificare care ia în
consideraţie compoziţia chimică a fracţiunii 250 –
300oC (considerată ca fracţiune cheie,
reprezentativă) exprimată în procente clase de
hidrocarburi, precum şi conţinutul de ceară şi
compuşi asfaltici
În această clasificare ţiţeiurile aparţin claselor:
Parafinice
Parafin – Naftenice
Naftenice
Parafin – Naften – Aromatice
Naften - Aromatice
c) Altă clasificare - densitatea a
două fracţiuni cheie:
Fracţiunea de petrol lampant 250 – 275oC
Fracţiunea de ulei 400 – 450oC
Natura chimică a unor fracţiuni ale ţiţeiului
(considerate reprezentative) nu reflectă
compoziţia restului şi a întregului, extrapolarea
caracteristicilor unor fracţiuni la întreg ţiţeiul nu
este indicată întotdeauna.
O caracterizare judicioasă necesită date
chimice pentru tot ţiţeiul
Criterii cantitative
În anul 1945 Sachanen elaborează o metodă de
clasificare folosind criterii cantitative, care iau în
considerare compoziţia ţiţeiului total, ca rezultantă a
compoziţiei chimice a fracţiunilor separate din acesta,
inclusiv a reziduului rezultat de la distilare
Clasificarea Sachanen face apel atât la rezultatele
analizei pe grupe structurale, cât şi la analiza pe clase
de hidrocarburi, luând în considerare şi conţinutul de
compuşi asfaltici
După această clasificare ţiţeiurile aparţin la nouă clase
Având în vedere faptul că ţiţeiurile erau caracterizate
pe baza rezultatelor analizei pe clase de hidrocarburi,
dar şi pe baza rezultatelor analizei pe grupe structural,
se obţineau rezultate contradictorii.
Clasificarea chimică
Carpatica
Elaborată de Profesorul Constantin Creangă în
anul 1961
Este una dintre cele mai complete şi utile
metode de clasificare chimică a ţiţeiurilor
Această clasificare are la bază două criterii:
clasele de ţiţeiuri
grupele de ţiţeiuri
Clasele de ţiţeiuri
72
Sunt puţin frecvente
Sunt ceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
Au densităţi mici, de ordinul 0,800…0,830
Conţin proporţii mici de răşini: 2…8 % toate fracţiunile au caracter predominant
parafinic
Benzina are cifră octanică sub 60, din cauza proporţiei ridicate de componente n-
parafinice
Petrolul distilat conţine hidrocarburi parafinice şi naftenice cu catene lungi, conferindu-i
calităţi de ardere bune (arde cu flacără fără fum)
Fracţiunile de motorină şi ulei posedând proporţii ridicate de structuri saturate, au
caracteristici de calitate superioare, adică indice diesel şi, respective, indice de
viscozitate, ridicaţi, însă au temperatură de congelare ridicată, ceea ce constituie un
dezavantaj.
Uleiurile rafinate şi deparafinate sunt constituite în cea mai mare
parte din hidrocarburi naftenice monociclice şi diciclice (alchilnaftene) şi
hidroaromatice, structuri care le conferă valori ridicate pentru indicele de viscozitate
Păcura provenită din ţiţeiurile parafinice prezintă valori scăzute ale conţinutului de
compuşi asfaltici, ceea ce o face deosebit de valoroasă pentru obţinerea de uleiuri
lubrifiante.
Din semigudronul de la distilarea în vacuum se obţine, prin dezasfaltare cu propan, ulei
rezidual de bună calitate, cu indice de viscozitate ridicat şi viscozitate mare.
Ţiţeiuri Parafin – Naftenice, %CPt
≥ 50; %CPt +%CNt ≥ 90
Proporţia de carbon în structură naftenică este de 20…40 %, iar cea de
carbon aromatic sub 10 %
Ţiţeiurile din această clasă sunt întâlnite frecvent în Oltenia şi Muntenia
Se cunosc patru grupe de ţiţeiuri:
Ceroase - puţin răşinoase – nesulfuroase
Ceroase – răşinoase – nesulfuroase
Neceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
Neceroase – răşinoase – nesulfuroase
Cele mai frecvente sunt cele ceroase, care conţin în cantitate mare compuşi
naftenici şi o proporţie ridicată de răşini
Conţinutul de ceară al acestor ţiţeiuri este în jurul valorii de 10 %
Benzina separată din aceste ţiţeiuri este bogată în componente n-parafinice,
ca atare are o cifră octanică scăzută
Uleiurile conţin hidrocarburi cu grad mic de ciclizare şi catene lungi, care le
conferă valori ridicate ale indicelui de viscozitate
Ţiţeiurile neceroase din această clasă sunt rare şi se caracterizează printr-un
conţinut ridicat de hidrocarburi naftenice şi lipsa cerii de petrol.
Ţiţeiurile Parafin – Aromatice,
%CPt ≥ 50; %CPt +%CAt ≥ 90