Capitolul VII

Reabilitarea terenurilor degradate de exploatările petroliere

Petrolul, resursă naturală neregenerabilă este cunoscut pe teritoriul României încă din
1676, când, într-un zapis a lui Mihai Şuţu se menţionează existenţa în Prahova (satul Păcureţi) a
unor fântânari care se îndeletniceau cu scoaterea şi vânzarea păcurii.
Introducerea sondelor de foraj în România a avut loc în anul 1860, după cum menţionează
Grigore Cantacuzino iar prima sondă forată s-a realizat la Mosora (Tg. Ocna) în anul 1863.
Prelucrarea ţiţeiului românesc era concentrată la Ploieşti în care funcţionau rafinăriile:
Creditul Minier Brazi, rafinăriile Româno-Americană, Astra Română, Petrol Block Standard,
Concordia Vega, Colombia Aguilla, Unirea Orion, Unirea Speranţa, Noris, Lumina. Tot în
Prahova, la Câmpina, funcţiona rafinăria Steaua Română. Rafinăriile amplasate în Ploieşti aveau
o capacitate totală de prelucrare de 9.250.000 tone/an, faţă de o producţie de ţiţiei a României
care, în anul 1940 a fost de 5.738.228 tone.
Randamentele obţinute din prelucrarea ţiţeiului erau:
- benzina uşoară şi medie 20,43 %;
- benzină grea 4,16 %;
- white-spirt 3,9 %;
- petrol lampant 13,5 %;
- motorină 13,81%;
- păcură 34,14 %;
- uleiuri minerale 1,05%;
- parafină 0,14%;
- asfalt 1,07%;
- alte produse 1,25%.

Între anii 1938-1970, producţia şi prelucrarea ţiţeiului în România a avut o evoluţie

ascendentă de la 6610 t (extras) şi 6218 t (prelucrat) în anul 1938 la 5047t/5016t în anul 1950,
11500t/11500t în 1960 şi 13700t/13377t în anul 1970.
După anul 1975 importurile de ţiţei au reprezentat între 25,9% (1975) şi 70% (1989) din
volumul de ţiţei prelucrat în ţară, extracţia din rezervele naţionale diminuându-se treptat, până la
8100 t în anul 1990.

7.1. Noţiuni de bază în operaţiunile petroliere

Petrolul reprezintă substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de

hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care în condiţii de suprafaţă se prezintă în
stare gazoasă, sub formă de gaze naturale sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.
Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei,
cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia
amestecurilor de gaz condensat.
Petrolul este un amestec de hidrocarburi gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi lichide
la care se adaugă şi alţi compuşi în proporţii mici (compuşi cu oxigen, cu sulf, cu azot şi diferite
substanţe minerale). Ca urmare a variabilităţii compoziţiei chimice a petrolului şi caracteristicile
acestuia diferă.
Hidrocarburile din petrol aparţin următoarelor clase:
- alcani, cu cea mai mare pondere, mai ales în fracţiunile uşoare;

1
 - cicloalcani (naftene) cu cicluri C 5 şi C 6, cu pondere importantă în compoziţia
petrolului;
- hidrocarburi aromatice (mononucleare, polinucleare condensate) au pondere mai
redusă în componenţa petrolului dar foarte variabilă.
În funcţie de compoziţia chimică, se deosebesc următoarele tipuri de petrol:
- petrol parafinos, cu până la 78% alcani;
- petrol asfaltos, cu conţinut mare de hidrocarburi aromatice în fracţiunile uşoare cât şi
substanţe asfaltoase;
- petrol intermediar, cu un conţinut mare de ciclocalcani sau alcani şi hidrocarburi
aromatice.
În România petrolurile au un conţinut redus de asfalten şi compuşi cu sulf şi un procent
ridicat de compuşi aromatici mai ales în feacţiunile inferioare. Domină petrolurile parafino-
nafteno-aromatice (52%) şi nafteno-aromatice (37%).
Petrolul şi gazele naturale se obţin prin operaţiuni petroliere care se desfăşoară în
perimetrele petroliere. Perimetrul petrolier este aria corespunzătoare proiecţiei la suprafaţa
terenului a conturului părţii din scoarţa terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime
determinat, se realizează lucrări de explorare, dezvoltare, exploatare înmagazinare precum şi
suprafeţele necesare desfăşurării acestor lucrări ca şi activităţilor de transport al petrolului situat
în afara acestei arii.
Activităţile specifice se desfăşoară şi în perimetrele de operare a conductelor magistrale şi
în terminalele petroliere. Acestea delimitează culoarul de protecţie şi siguranţă a conductelor,
terenurilor aferente staţiilor de pompare, comprimare şi depozitare precum şi suprafeţele aferente
instalaţiilor de protecţie, securitate şi comunicaţii.
Operaţiunile petroliere care se desfăşoară în aceste zone constau dintr-un ansamblu de
activităţi alcătuite din explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare a unui zăcământ petrolier,
înmagazinarea subterană, transportul şi tranzitul petrolului precum şi operarea terminalelor
petroliere.
Extracţia petrolului se face cu instalaţii şi amenajări de extracţie care ocupă suprafeţe
diferite de teren. În medie, fiecare amplasament de sondă în producţie este format dintr-un careu
de circa 900-1200 m2 delimitat de un dig mic de pământ şi este prevăzut cu un drum de acces, o
reţea electrică aeriană, conducte şi instalaţii de supraveghere automată, îngropate, sau supraterane.
Aplasarea sondelor este neordonată, traseul reţelelor electrice, conductelor şi cablurilor
formând o reţea cu atât mai densă, cu cât este mai mare densitatea sondelor. Cele mai multe
dintre traseele conductelor şi cablurilor îngropate nu sunt cunoscute de către cei ce le exploatează.
Circulaţia utilajelor grele, lucrările de construcţie necesare activităţii de extracţie,
prelucrare şi transport, existenţa lucrărilor abandonate determină degradarea terenului pe care se
află. La acestea se adaugă defavorizarea exploatării agricole datorită terenului şi dificultăţilor de
deplasare a utilajelor agricole.
Închiderea exploatării unui zăcământ de petrol se face pe baza unui plan de abandonare
care cuprinde ansamblul lucrărilor care determină închiderea exploatării zăcământului, inclusiv
lucrările de refacere şi reabilitare a mediului. Prin acest plan se motivează închiderea activităţii de
exploatare şi măsurile efective de încetare a activităţii.
Refacerea şi reabilitarea mediului în perimetrul de exploatare abandonat face obiectul
planului de refacere a mediului elaborat sub forma unui proiect tehnic care trebuie să ţină seama
de obţiunile colectivităţilor locale.
Trebuie reamintit că hidrocarburile care apar în mediul natural se datorează următoarelor
surse:
- activitatea umană, prin extracţia şi prelucrarea petrolului, arderea combustibililor
fosili, aluminiului etc:
2
 - procese naturale de descompunere anaerobă a substanţelor organice, emanaţii de gaze
naturale etc.
- sinteza endogenă de hidrocarburi policiclice aromate UPA produsă de flora acvatică şi
terestră.
Desigur că exploatările petroliere au cel mai amplu efect în degradarea mediului, dar ca
proces global trebuie luate în consideraţie şi alte surse de hidrocarburi care prezintă importanţă în
circuitul carbonului, al unor procese de degradare mai lente ca şi la emisia de gaze cu efect de
seră.
În vederea remedierii ecologice a solurilor degradate trebuie cunoscute caracteristicile
compuşilor sau substanţelor organice care au determinat degradările mediului. Din acest punct de
vedere, poluanţii organici se grupează în cinci categorii (tabel nr.7.1.).

Tabel nr.7.1.
Clasificarea poluanţilor organici

Grupa de poluanţi Exemple Proprietăţi comune

Hidrocarburi petroliere - benzină - mai uşori decît apa
curente - motorină - biodegradabili
- combustibil pentru încălzire - în general puţin solubili, dar
- petrol brut cu solubilitate posibilă a unor
fracţii
- volatili sau deţinători de
fracţii volatile
- vâscozitate şi adsorbţie
variabile
Hidrocarburi grele - combustibil greu - densitate variabilă
- gudroane de huilă - biodegradabilitate redusă
- gudroane de petrol - solubilitate mică
- creozot - volatilitate mică
- compuşi vâscoşi
- adsorbţie în general ridicată
Hidrocarburi halogenate - tricloretilenă - densitate ridicată
alifatice - tetracloretilenă - biodegradabilitate redusă
- diclormetan - relativ solubili
- cloroform - compuşi volatilitati
- bromoform - vâscozitate mică
- adsorbţie în general slabă
Hidrocarburi oxigenate - glicoli - foarte solubili
(derivaţi oxigenaţi ai - alcoli - biodegradabili
hidrocarburilor) - cetone - alte proprietăţi variabile
- fenoli
- furani
- aditivi pentru carburanţi
Compuşi halogenaţi - numeroase pesticide - volatilitate redusă
ciclici - policlorodifenili (PCB) - nebiodegradabili sau puţin
biodegradabili

3
 7.2. Degradarea terenurilor produsă de activităţi petroliere

Extracţia ţiţeiului din zăcămintele subterane, singur sau în amestec cu apă sărată,
transportul şi prelucrarea acestuia determină unele pierderi tehnologice sau accidentale care
produc poluarea solului pe care se desfăşoară activităţile respective.
În România aproximativ 50.000 ha de teren sunt contaminate cu hidrocarburi şi ape sărate
rezultate din activităţile extractive de ţiţei în principal din zonele Borzeşti, Oneşti, Prahova-
Teleajen.
Fenomenul de poluare cu produse petroliere a solurilor şi a apelor subterane din zona
activităţilor industriale conexe extracţiei, transportului şi prelucrării ţiţeiului a fost semnalat cu
precădere în ultimii 40 de ani.
Se apreciază că 900.000 ha de sol sunt poluate chimic, din care 200.000 ha sunt excesiv
de poluate, ceea ce le face complet neproductive. Pe o suprafaţă de 49.500 ha solurile din
România sunt poluate cu ţiţei şi reziduuri petroliere de la cele 25 de schele petroliere terestre.
Aproximativ 3.000 ha sunt scoase complet din producţia vegetală în special în jurul sondelor de
exploatare a ţiţeiului şi de-a lungul conductelor de transport al produselor petroliere (în judeţele
Prahova, Teleorman, Brăila, Galaţi, Argeş, Dâmboviţa).

7.2.1. Particularităţile degradării solului cu ţiţei, apă sărată şi reziduuri petroliere

Petrolul şi reziduurile petroliere sunt amestecuri de hidrocarburi solide şi gazoase,

dizolvate în hidrocarburi lichide aparţinând următoarelor clase: hidrocarburi saturate acliclice,
hidrocarburi saturate ciclice, hidrocarburi aromatice mononucleare, hidrocarburi polinucleare
condensate (tab.nr.7.2.).
Tabelul nr.7.2
Compoziţia medie a reziduului de petrol

Component Ţiţei % Benzene % Reziduu de rafinărie

Alcani (parafine)
15-30 25-68 21
Hexadecan
Cicloalcani (naftene)
30-50 5-24 -
Cicloexan
Aromatice (benzenice)
5-24 7-55 49
Benzen
Asfaltene (compuşi hidrociclici cu OSN) naftalen 2-15 1,1 30

Apa sărată singură sau în amestec cu petrolul constituie un poluant distinct cu efecte
defavorabile specifice. Prezenţa apei sărate accentuează poluarea solului prin procesele de
salinizare a solului.
Solurile poluate cu petrol sunt acoperite cu un strat subţire de hidrocarburi, compact şi
dens care reduce mult permeabilitatea acestora sub raportul schimbărilor sol-atmosferă. Aceasta
duce la un grad redus de aerare a solului care determină condiţii anaerobe caracterizate prin
predominanţa proceselor de reducere.
Astfel, unele componente minerale trec în forme instabile, se produc unele toxine şi se
favorizează procesele de degradare a solului. Reducerea schimbului de aer şi apă dintre sol şi
atmosferă constituie un efect specific al poluării solului cu petrol.
Petrolul se poate infiltra în sol pe adâncimi care pot depăşi 20 cm, producând obturarea
spaţiilor goale, îmbrăcarea particulelor de sol într-o peliculă impermeabilă, etc. Pe durata

4
pătrunderii petrolului în sol are loc o depunere selectivă a componentelor sale, hidrocarburile
aromate ajungând la adâncimi mai mari iar asfaltenele rămânând în stratul superficial.
Conţinutul mare de carbon din ţiţei şi reziduurile petroliere determină modificarea
raportului C:N în defavoarea activităţii microbiene din sol din cauza scăderii conţinutului de
azot care devine un factor limitativ.
Intensitatea degradării solului cu ţiţei şi reziduuri petroliere se poate aprecia după gradul
de poluare prezentat în tab.nr.7.3. iar limita maximă admisă a poluării solului cu hidrocarburi şi
poluanţi chimici se prezintă în tab.7.4.
Tabelul nr.7.3.
Grad de poluare a solului cu petrol
Reziduuri pezroliere total % Gradul de poluare
<0,1 Extreme de slab
0,1-0,2 Foarte slab
0,2-0,4 Slab
0,4-0,5 Slab-moderat
0,5-1,0 Moderat
1,0-5,0 Puternic
5,0-10,0 Foarte puternic
10,0 Excesiv

Tabelul nr.7.4.
Limite maxime admise de poluare a solului
Poluant U.M. Limita maximă
admisibilă
Reziduuri petroliere % 0,5
Pesticide organoclorurate ppm 0,01
Flour ppm 200,0
Metale grele
- cupru ppm 100,0
- zinc ppm 300,0
- plumb ppm 100,0
- cobalt ppm 30
- nichel ppm 50
- mangan ppm 1500

Solurile poluate cu petrol prezintă la suprafaţă o pojghiţă de hidrocarburi densă, compactă,

lucioasă, care împiedică în foarte mare măsură desfăşurarea proceselor de infiltrare a apei în sol,
de circulaţie a acesteia, schimburile de substanţe gazoase (oxigen, bioxid de carbon, hidrogen
sulfurat etc.) între sol şi atmosferă, favorizând astfel dezvoltarea intensă a proceselor de reducere,
cu eliberarea unor toxine, care produc axfisierea rădăcinilor şi moartea plantelor. Efectul
dăunător cel mai grav este reducerea schimbului de aer între sol şi atmosferă. Se apreciază că
viaţa plantelor începe să fie afectată când cantitatea de ţiţei este mai mare de 1 kg/m2 .
În ansamblu, activităţile petroliere determină efecte negative variate asupra mediului (tab.
nr.7.5.).

5

Impactul producerii de petrol şi gaze naturale
Cauza
Sonde în foraj
Sonde în producţie, în reparaţii,
oprite
Sonde de injecţie
Sonde abandonate, casate
Conducte (instalaţii, trasee)
Obiective aflate în
modernizare/dezmembrări,
demontări, dezafectări
Parcuri de colectare, separare,
tratare, depozite
Tabelul nr.7.5.
Efecte
Tasări de terenuri, compactări,
eroziuni, pirderi de fluide şi
infiltrarea acestora în sol şi apa
freatică
Tasări de teren, infiltraţii în sol a
fluidelor de sondă, contaminări
Depozitări necontrolate, fluide
pornite din sondă
Contaminări prin agent
specific/modificări pH
Tasări de teren, compactări, infiltraţii,
contaminări
Fenomene de coroziune, uzură,
fisurări, spargeri, generatoare de
infiltraţii
Deversări accidentale, spargeri,
infiltraţii, contaminări, materiale şi
deşeuri, tasări
Deversări accidentale, spargeri,
infiltraţii, contaminări depozitări
necontrolate

7.2.2. Degradarea terenurilor produsă prin activitatea de foraj

Forarea sondelor determină evacuarea în mediu a unor compuşi reziduuali solizi şi lichizi
care pot avea caracter periculos sau nepericulos.
Reziduurile nepericuloase sunt alcătuite din : pasta de ciment de sondă, fluid de foraj,
detritus, deşeuri metalice, cauciuc, lemn, gazele din fluidul de foraj, apa din precipitaţii şi din
spălarea instalaţiei.
Acestea trebuie colectate, sortate şi valorificate prin reciclare, neutralizare şi evacuare în
medie fără riscuri ecologice.
Reziduurile periculoase sunt reprezentatede: fluidul de foraj aditivat, cimentul din gaura
de sondă, soluţiile acide pentru degajarea garniturii de foraj şi pentru creşterea receptivităţii
straturilor productive care o toxicitate ridicată din cauza conţinutului de minerale cu
radioactivitate naturală ridicată, a conţinutului în metale grele, săruri acizi sau baze puternice,
hidrocarburi.
Deşeurile rezultate în urma activităţii de foraj se clasifică astfel:
A. Reziduuri solide:
- detritusul şi particulele solide din fluidul de foraj;
- resturi metalice rămase de la consolidarea pereţilor găurii;
- paste de ciment provenite din scurgerile accidentale ale agregatelor de cimentare;
- materiale de construcţii;
- deşeuri textile: lavete, cânepă, saci distruşi etc;
- deşeuri din material plastic şi hârtie;
- deşeuri lemnoase: paleţi de lemn de la depozitarea chimicalelor;
- deşeuri din cauciuc: recipiente de depozitare a chimicalelor, garnituri şi anvelope
uzate.

6
 B.Reziduuri lichide:
- excesul de fluid de foraj rămas de la completarea puţului;
- fluidul de degajare sau ţiţeiul utilizat pentru degajarea garniturii de foraj;
- soluţii acide pentru mărirea receptivităţii straturilor productive;
- apele reziduale: apa de ploaie şi apa provenită din spălarea instalaţiei de foraj;
- combustibilii şi lubrifianţii lichizi proveniţi din scurgeri accidentale de la motoarele şi
pompele de noroi ale instalaţiei;
- deşeuri sanitare.

C. Reziduuri gazoase:
- gazele existente în fluidul de foraj şi aduse la suprafaţă de acesta;
- gazele de eşapament ale motoarelor instalaţiei de foraj şi pompelor de foraj cu
acţionare Diesel-hidraulică

7.2.3. Degradări de mediu produse prin activitatea de extracţie a petrolului

La punerea în funcţiune a unei sonde, hidrocarburile sub presiune intră din stratele
sedimentare purtătoare de hidrocarburi în burlanele sondei de unde sunt captate şi transportate
prin conducte colectoare spre parcurile de colectare. Aici, amestecul de hidrocarburi şi apă sărată
e introdus în separatoare şi staţii de dectaenizare de unde este pompat spre parcurile centrale,
apoi spre rafinării.
În toate fazele procesului tehnologic de extracţie a hidrocarburilor până la prelucrarea lor
primară se pot produce pierderi de apă sărată, hidrocarburi, parafine, uleiuri, acide care determină
degradarea mediului înconjurător.
Zăcămintele de hidrocarburi sunt însoţite deseori de apă sărată cantonată în stratele
geologice ape a căror temperatură creşte cu adâncimea. Uneori, apa sărată se găseşte sub presiune
ridicată ceea ce poate determina manifestări eruptive cu efecte de degradare brutală a mediului
prin distrugerea unor suprafeţe însemnate de păşuni, păduri sau terenuri agricole.
Petrolul şi gazele naturale, ca şi produşii lor secundari, pot afecta solul şi apele de
suprafaţă şi subterane, şi prin ele, viaţa omului, plantelor şi animalelor.
Poluarea solului are loc datorită pierderii accidentale de hidrocarburi, însoţite uneori şi de
apă sărată, prin fisurile conductelor colectoare, produse datorită proceseloe de coroziune şi prin
perforările intenţionate, realizate de traficanţii de gazolină.
Hidrocarburile şi deşeurile organice în concentraţii mari sunt periculoase pentru mediu,
provocând moartea organismelor vii în scurt timp sau cu efect cronic pe termen lung, datorat
bioacumulării, care poate cauza modificări genetice. Materialele organice provenite din
hidrocarburi, sunt foarte mobile şi se pot deplasa prin aer şi apă, ceea ce produce creşterea
impactului lor asupra ecosistemelor. Ţiţeiul şi gazolina sunt antrenate de către precipitaţii în
reţeaua de ape curgătoare. Un caz specific este poluarea cu gazolină a pânzei freatice situate la
circa 3-5 m adâncime şi produsă datorită coroziunii şi perforării conductelor. Acest lucru conduce
la formarea unui depozit de gazolină, care contaminează partea superioară a acviferului
superficial din zonă prin formarea unei pelicule plutitoare a interfaţa dintre cele două zone
(saturate şi nesaturate cu gazolină). Extinderea laterală a contaminării poate atinge chiar şi 1 km,
fapt demonstrat prin apariţia infestării cu gazolină a unor fântâni cu apă potabilă, situate la
această distanţă de conductele fisurate.
Cele mai afectate zone din jurul sondei, afectate de poluarea cu produse petroliere, uleiuri,
soluţii acide, paste de ciment etc. sunt: vatra sondei (20 m2), rampa de material tubular şi prăjini
(20 m2) şi platforma troliului de extracţie şi a agregatelor de cimentare (12 m2). Echipamentele de
extracţie în erupţie (naturală sau artificială) şi pompaj, care reprezintă surse de poluare, sunt:
7
capetele de erupţie, capetele de pompare, ţevile de extracţie, prăjinile de pompare, reductorul,
habele din jurul sondei şi conductele de amestec până la parcul de separatoare.

7.3. Principii, procese, tehnici pentru reabilitarea solurilor degradate de produsele

petroliere

Solurile degradate sub acţiunea compuşilor organici pot fi ameliorate prin tehnici diferite
(Voiculescu, 2005): fizice, chimice, electrochimice, fizico-chimice electro-fizico-chimice şi
termice, fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Alegerea celei mai potrivite metode este o problemă
de tehnică fundamentală bazată pe analiza condiţiilor pedologice, hidrogeologice, geotehnice,
precum şi cunoaşterea caracteristicilor şi a intensităţii degradărilor produse de acesta.
De asemenea, interesează vechimea poluării care poate fi recentă, produsă de avarii de
sonde sau alte instalaţii petroliere, sau veche dacă poluarea s-a produs cu mai mult timp în urmă.

7.3.1. Procese naturale în degradarea petrolului deversat în mediu natural

În cazul deversării unor produse sau deşeuri petroliere în mediu se produc o serie de
procese care îi influenţează compoziţia şi toxicitatea: evaporarea, dizolvarea, dispersarea,
emulsionarea, oxidarea fotochimică, biodegradarea adsorbţie.
Evaporarea este un proces rapid care se petrece în primele 24-48 de ore şi duce la
eliberarea în atmosferă a compuşilor voloatili (cu mai puţin de 4 atomi de carbon în moleculă) şi
are ca efect reducerea însemnată a toxicităţii. Extinderea procesului este determinată de
compoziţia petrolului, de viteza vântului, temperatura apei şi înălţimea valurilor. În perioada
evaporării pata poate uşor să ia foc.
Dizolvarea este un proces destul de rapid şi afectează compuşii polari cu moleculă mică
sau medie existenţi în petrol. Ea determină concentrarea acestora într-un strat aflat imediat sub
pată. Ca orice proces de dizolvare şi acesta este influenţat de compoziţia petrolului, de
temperatura apei şi de posibilităţile de amestecare (valuri, vânturi).
Dispersarea este un proces rapid în stadiile incipiente şi mai lent pe măsura trecerii
timpului. Ea are ca efect formarea de emulsii de tip ulei/apă favorizând viteza de degradare a
substanţelor. Procesul este favorizat de valurile mari şi de vânt.
Emulsionarea este rapidă în primele ore şi are ca urmare formarea unor sisteme disperse
metastabile (numite datorită aspectului lor „cremă de ciocolată”). În această formă, petrolul nu
poate fi tratat prin tehnici chimici. Când se apropie de mal, emulsia capătă aspectul (cunoscut!) al
picăturilor de gudron. Procesul este grăbit de condiţiile de furtună, ceea ce face ca accidentele ce
implică tancurile petroliere (mai frecvente pe timpul furtunilor) să fie deosebit de periculoase.
Oxidarea fotochimică a compuşilor dintr-o pată de ulei depinde în primul rând de
cantitatea de radiaţie (lumină). În urma oxidării rezultă acizi aromatici şi alifatici, alcooli, eteri şi
dialchilperoxizi care sunt mai solubili (şi mai toxici) decât produsele iniţiale. De aceea se spune
că 24-48 de ore reprezintă perioada în care trebuie (şi pot) fi tratate petele de ulei pe cale chimică
pentru a avea eficienţa maximă.
Biodegradarea are loc iniţial destul de repede pentru ca după un timp viteza să scadă
deoarece ea decurge cu eliminarea în primul rând a n-alcanilor (cel mai uşor biodegradabili) şi
apoi a altor specii care nu au structuri foarte complicate. Biodegradarea este determinată de
prezenţa populaţiilor de bacterii şi fungi, de gradul de dispersie al petrolului, de cantitatea de
oxigen dizolvat precum şi de prezenţa altor nutrienţi. Întrucât petele de petrol extinse încetinesc
mult schimbul de oxigen, treptat caracterul biodegradabil al apei este dimunuat.
Adsorbţia compuşilor pe particulele solide dispersate depinde în primul rând de prezenţa
acestor particule şi are ca efect îndepărtarea petrolului de la suprafaţă şi depunerea lui în
8
sedimente. Ţinând seama că majoritatea particulelor suspendate au o încărcare superficială
negativă, se vor absorbi în primul rând compuşii polari, iar cei nepolari se vor lega mai slab, prin
legături fizice.

7.3.2. Ameliorarea solurilor degradate cu produse petroliere

Refacerea solurilor degradate prin poluare cu produse petroliere se pot face prin tehnici
diverse: ameliorare directă, compostare, bioremediere.

Ameliorarea directă

Ameliorarea directă a solurilor poluate cu petrol (Creangă I., 2005) constă în

tratamente aplicate solului în amplasamentului în care s-a produs degradarea:
- îndepărtarea mecanică a excesului de petrol;
- determinarea adâncimii de poluare şi a conţinutului în petrol;
- determinarea caracteristicilor actuale şi anterioare poluării ale solului precum, a
drenajului intern şi a fertilităţii, etc;
- fundamentarea tehnică a complexului de măsuri agropedoameliorative care
favorizează procesele de depoluare. Se pot utiliza următoarele măsuri:
 scarificarea la adâncimea de 60 cm şi distanţa dintre organele active de 1,0
m, recomandată pe soluri tasate, slab permeabile pentru aer şi apă;
 amendarea cu calciu a solurilor acide pentru realizarea în sol a unui pH
favorabil activităţii microorganismelor şi creşterii plantelor (6,5 – 7,3);
 fertilizarea organică cu gunoi de grajd semifermentat împreună cu
aplicarea îngrăşămintelor chimice NPK;
 arătură adâncă la 21 – 30 cm puntru ruperea peliculei de petrol şi
amestecarea poluantului într-o masă mai mare de sol.
În cazul unor degradări recente, se recomandă următoarea tehnologie:
- delimitarea, prin rigole, a zonei poluate;
- colectarea produsului poluant prin intermediul unor şanţuri şi gropi de colectare sau
folosind unele produse absorbante;
- strîngerea orizontului superficial poluat în vederea depoluării pe platforme de
decontaminare.
Depoluarea este mai eficientă dacă se aplică bioremedierea solului colectat de la suprafaţa
terenului. Tehnica aceasta constă în amestecarea pământului cu gunoi de grajd şi tratarea
acestuia cu apă şi/sau biopreparate pe bază de microfloră autohtonă, material astfel preparat fiind
depus în grămezi (lăţime 2,5 – 3,0 m, înălţime maximă 1,5 m). Stimularea proceselor de
depoluare este condiţionată de o bună aerare a amestelului în care scop acesta se recomandă să fie
aşezat pe platforma de compostare prin intermediul unor elemente prealabile precum sunt:
panouri de lemn, resturi vegetale tocate sau netocate, etc.

Compostarea

O metodă clasică pentru decontaminarea solului poluat cu petrol este compostarea, care se
bazează pe tratarea solului poluat pe platforme speciale, după cum se prezintă mai jos:
- Orizontul superficial al solului poluat (peste 5% reziduu petrolier total) se restrânge
manual sau mecanic şi se depune în grămezi cu înălţimea de 1,0 – 1,5 m pe o platformă de
compostare betonată sau pe o folie de polietilenă;

9
 -Solul poluat se amestecă cu gunoi de grajd sau cu resturi vegetale tocate şi, eventual, se
tratează cu inocul bacterian;
Amestecul se aşează pe platformă pe un strat de paie, panouri etc. care să favorizeze
circulaţia aerului prin amestec pentru oxigenarea mediului de viaţă al agenţilor biologici.
Cercetările ICPA arată că pe solul poluat cu 5% petrol amestecat cu gunoi de grajd în
raport 1:1, tratat cu inocul bacterian, degradarea hidrocarburilor a fost mai intensă. Solul poluat
cu 10% petrol este intens depoluat dacă se amestecă cu gunoi de grajd în raport 1:5 şi chiar 1:1,
tratat cu inocul bacterian.
Alte metode de bioremediere:
- bioreactorul, instalaţie pentru tratarea unor volume mici de pământ poluat cu
hidrocarburi, prin producerea unor condiţii favorabile biodegradării;
- amestec sol poluat-sol normal care constă în împrăştierea unor straturi subţiri de sol
poluat pe teren nepoluat, urmată de lucru cu freza pentru amestecarea pământului şi
aplicarea unor tratamente de stimulare a biodegradării.

Bioremedierea

Petrolul este o substanţă biodegradabilă pentru care mediul are pregătite instrumentele de
autopurificare, spre deosebire de compuşii organici semivolatili care sunt în majoritatea lor
sintetici, de dată recentă şi pentru care mediul încă nu a dezvoltat microorganisme care să
utilizeze aceste substanţe în procesele lor metabolice realizând astfel autopurificarea. Din acest
punct de vedere, petrolul este un poluant de tipul I (biodegradabil) iar compuşii organici
semivolatili sunt de tipul II (puţini biodegradabili). Totuşi în cazul accidentelor ecologice
capacitatea de autocurăţare este cel mai adesea depăşită.
Cercetările arată că intensitatea depoluării depinde de gradul de aprovizionare a solului cu
azot şi fosfor, de intensitatea aeraţiei, de concentraţia din apa sărată a solului în săruri solubile.
Aceste constatări arată că depoluarea solului de produse petroliere este eficientă dacă se aplică ca
un complex de măsuri agroameliorative numit bioremediere.
Prin aceasta se combină biodegradarea hidrocarburilor utilizând mai ales microorganisme
autohtone cu lucrări pedoameliorative care asigură condiţii favorabile pentru activitatea
microbiană din sol: regim aerohidric, asigurarea unui raport favorabil C:N eventual aplicarea unui
inocul bacterian.
Cea mai rapidă biodegradare a hidrocarburilor din sol se produce dacă raportul C:N este
de 9:1 mai ales dacă se aplică fertilizanţi chimici NPK în raportul C:NPK de 124:1.
Unii autori consideră că biodegradarea hidrocarburilor este favorizată de raportul C:N:P
de 300:10:1 dacă raportul C:P este de 50:1.
În condiţii favorabile hidrocarburile sunt degradate sub acţiunea unui număr mare de
bacterii şi ciuperci microscopice, rezultând ca produşi finali dioxid de carbon şi apă, după
următoarea schemă: hidrocarburi saturate→alcooli superiori→cetoderivaţi→acizi graşi→dioxid
de carbon şi apă.
Durata necesară pentru producerea degradării depinde de compoziţia chimică a
hidrocarburilor. Astfel, hidrocarburile cu molecule sunt uşor degradabile faţă de compuşii
aromatici tri-sau pentaciclici care se degradează într-o perioadă de până la 5 ani sau faţă de
ciclocalcani care se degreadează doar parţial.
Cercetările efectuate în cadrul ICPA Bucureşti scot în evidenţă genurile şi speciile de
microorganisme care se pot folosi penttru depoluarea solurilor contaminate cu petrol: Arthobacter,
Pseudomonas, Flavobacterium, Micrococcus, Penicillium, Phaecilomyce, Acremonium,
Verticilium, Cladosporium, Aspergillus.

10
 Descompunerea în sol a substanţelor organice sub efectul acţiunilor biologice este
influenţată de următorii factori:
- gradul de aerare a solului determină dominanţa mediului aerob care stimulează
dezvoltarea microorganismelor favorabile procesului de descompunere a
hidrocarburilor ceea ce face ca intensitatea procesului să crească; se apreciază că
microorganismele din sol, produc un volum de CO2 de 1-20 kg/ha oră. În cantitate
mare CO2 determină reducerea procesului de depoluare, deşi influenţează favorabil
fotosinteza dacă este eliberat în atmosferă;
- umiditatea influenţează caracteristicile soluţiei solului, schimbul de gaze cu atmosfera,
mediul de viaţă al diferitelor microorganisme. Unii autori consideră că o activitate
microbiologică optimă are loc la o umiditate a solului de 40-80% din capacitatea de
câmp pentru apă a solului. Lipsa apei din sol ca şi excesul de apă sunt condiţii
defavorabile pentru activitatea microorganismelor din sol;
- temperatura asigură condiţii optime pentru viaţa microorganismelor din sol în
intervalul 25 – 370 deşi unele preferă temperaturi diferite de aceste valori;
- textura şi structura solului crează spaţiul liber, între agregatele din sol, şi în interiorul
lor, pentru viaţa microorganismelor. Se consideră că un sol cu textură lutoasă, cu
caracteristici fizice şi chimice favorabile, cu un conţinut mediu de materie organică
asigură condiţii optime microorganismelor din sol;
- caracteristicile chimice ale solului influenţează activitatea diverselor categorii de
microorganisme. Astfel, ciupercile preferă mediile cu reacţie acidă iar bacteriile,
reacţie neutră sau slab alcalină;
- elementele nutritive din sol favorizează activitatea microorganismelor.

7.4. Ameliorarea solurilor poluate cu apă sărată

Se consideră că poluarea cu apă sărată este mai periculoasă decât poluarea cu petrol,
deoarece aceasta pătrunde mai uşor la adâncime mare în sol, acumulându-se frecvent în orizontul
Bt.
Propunerile de măsuri ameliorative trebuie fundamentate pe concluziile studiilor
pedologice, agrochimice, ecologice, hidrogeologice pentru amplasamentul luat în studiu.
În funcţie de intensitatea poluării şi adâncimea de poluare, numărul şi amploarea
măsurilor ameliorative diferă astfel:
- în cazul solurilor cu poluare superficială se recomandă: arătura adâncă pentru
diluarea poluantului ca urmare a amestecării sale cu o masă mai mare de sol,
fertilizare organo-minerală (100 t/gunoi de grajd semifermentat şi NPK), nivelare de
exploatare, rigole de colecate a excesului de apă din precipitaţii, semănatul unor
culturi rezistente la săruri;
- la o poluare slab-moderată care afectează un strat de sol cu grosime mai mare de 20
cm se aplică acelaşi complex de lucrări ca mai sus cu precizarea că afânarea adâncă
trebuie să fie mai intensă pentru a favoriza infiltrarea apei cu săruri în sol şi
colectarea şi evacuarea ei într-un emisar, în condiţii de protecţia calităţii apei din
acesta;
- poluarea puternică-excesivă a solului pe adâncimi mai mari de 20 cm şi suprafeţe de
peste 0,5 ha presupune aplicarea unor lucrări ameliorative complexe: drenaj orizontal
pentru colectarea apei de spălare a sărurilor aplicată prin udări sau precipitaţii,
nivelarea terenului, scarificarea în două sensuri, amendarea cu calcar, fertilizarea
ameliorativă organo-minerală, semănatul unor culturi cu creştere rapidă, cu perioadă
de vegetaţie mai scurtă, rezistente la săruri.
11
 Exploatările petroliere care folosesc apă sărată în procesul tehnologic de extragere a
petrolului determină procese de poluare mixtă a solului cu petrol şi apă sărată, pe lângă sondele
de extracţie şi injecţie a apei sărate, în zona conductelor de transport a amestecului petrol-apă
sărată şi în parcurile de separare a petrolului de apă sărată.
Amestecul apă sărată – petrol se infiltrează mai uşor în sol şi ajunge la adâncime mare
până la 2 m.
Depoluarea solului în aceste condiţii trebuie să ia în considerare poluantul dominat
(petrolul sau apa sărată) şi caracteristicile fizico-chimice ale solului. În funcţie de aceste elemente
se aplică măsurile ameliorative prezentate mai sus.
Solurile poluate puternic excesiv cu petol şi slab-foarte puternic cu apă sărată trebuie
tratate ca solurile recent poluate cu petrol sau ca în cazul ameliorării directe (în situ).
Pe solurile moderat poluate cu petrol şi slab – puternic cu apă sărată se aplică metodele de
ameliorare recomandate la depoluarea „in situ”.
Durata de ameliorare a solurilor poluate cu ţiţei, reziduri petroliere şi apă sărată e
variabilă în funcţie de intensitatea poluării, tipul de poluant şi caracteristicile solului fiind de 2-3
ani la utilizarea compostării, 1-2 ani la ameliorarea directă („in situ”).

7.5. Probleme specifice în judeţul Prahova

Activitatea de extracţie ţiţei şi gaze naturale se desfăşoară în perimetre cu arie de

extindere diversificată în ceea ce priveşte relief, vegetaţie, cursuri de apă şi aşezări umane. În
judeţul Prahova producerea de ţiţei şi gaze naturale se desfăşoară în două structuri petroliere,
Băicoi şi Boldeşti, în cadrul cărora se pot distinge aspecte de mediu asociate ale activităţii de
extracţie a ţiţeiului şi gazelor.
Obiectivele identificate pentru acest domeniu sunt grupate în două categorii:
- pe termen mediu se urmăreşte reducerea impactului negativ asupra factorilor de mediu
în condiţiile respectării legislaţiei de mediu;
- pe termen lung, atingerea standardelor de performanţă internaţională privind protecţia
mediului.
În general, zonele din vecinătatea rafinăriilor din judeţ, precum şi cele din cadrul
structurilor de exploatare a gazelor naturale şi a ţiţeiului, sunt considerate critice, din punct de
vedere al poluării solului.
Principala zonă afectată de poluarea istorică, în cadrul municipiului Ploieşti, se situează în
partea de sud a oraşului; poluarea se datorează evoluţiei industriei petroliere în ultimii 60 ani.
Pentru refacerea acestor zone au fost realizate proiecte de depoluare a solului de către marile
unităţi poluatoare cu Agenţia de Protecţie a Mediului.
Poluarea petrolieră are o lungă istorie, paralelă cu începuturile extracţiei şi prelucrările
ţiţeiului. Adâncimea stratului îmbibat cu produse petroliere este de 4-6 m de la suprafaţă, iar
grosimea stratului petrolifer de la 0,01 m la 1 m. De asupra stratului îmbibat cu produs petrolier
există o zonă de sol poluat cu produs petrolifer (prin variaţia nivelului pânzei freatice) şi o zonă
de gaze grele.
Contaminarea solului în stratul acvifer este rezultatul unei poluări în timp, ce se datorează,
în principal, defecţiunilor apărute în timpul exploatării la unele reţele de conducte sau de
canalizare de pe teritoriul rafinăriilor, la conductele de transport ţiţei şi produse prelucrate,
depozite sau conducte de transport în ţară. La aceasta au contribuit cutremurele, accidentele din
timpul răzbiului etc. Efectele activităţii istorice de exploatare şi prelucrare a ţiţeiului se fac
simţite şi în municipiul Câmpina. Pot fi considerate a fi contaminate zonele ocupate cu depozitele
de reziduuri petroliere ce aparţin S.C. Rafinăria Română S.A., cele din zona schelelor de extracţie,
precum şi Lacul Curacul, ale cărui surse de poluare nu sunt cunoscute.
12