Contabilitatea 

este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea,

evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și
a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să
asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor
cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru
cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii
financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991,
republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive, desenele din
peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost,
vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.
Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură
reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Pacioli di Borgo acum mai bine de 500 de
ani, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă
în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității și
plasării lor, și totul de maniera ca afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc
necesar.[1]
Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în
ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt
sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi
totul.
Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din
întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de
informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie
unică - iar aceasta este contabilitatea.
Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate generală"
din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei
coordonate:

 a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea

metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și
obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;
 b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a
întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;
 c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de
verificare, jurnale.
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum
și a rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure
înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele
interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și
comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.