UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA :FINANȚE - BĂNCI
Anul III

APRECIERI CU PRIVIRE LA COMPONENTELE

CONTABILITĂȚII INSTITUȚIILOR PUBLICE

Introducere
Contabilitatea are utilitate în viaţa economico-socială, fiind un instrument esenţial şi activ de cunoaştere
economică, financiară şi gestionară a unităţilor patrimoniale.Prin contabilitate se reflectă în expresie bănească
bunurile mobile şi imobile, drepturile şi obligaţiile şi alte elemente ale patrimoniului, mişcările şi modificările
determinate de operaţiunile economice şi financiare asupra cheltuielilor, veniturilor şi a rezultatelor obţinute.
Ca disciplină ştiinţifică, contabilitatea se ocupă de stabilirea principiilor, normelor, regulilor de
prelucrare a datelor contabile, de înregistrare documentată, ordonată a operaţiunilor economice şi financiare
privind mişcările de valori, materiale şi băneşti.De asemenea include procesele economice, sursele de provenienţă
ale acestora, în vederea caracterizării generalizate a situaţiei economico-financiare şi a determinării rezultatelor
obţinute de către unităţile patrimoniale pe o anumită perioadă de timp.
Instituţiile publice au un rol important în societate, deoarece prin intermediul acestora se derulează atât
procesul de constituire, cât şi cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.
Impactul pe care îl au instituţiile publice asupra societăţii contrastează puternic cu rolul şi importanţa pe
care specialiştii şi organele de reglementare acordă contabilităţii publice.

Cuvinte- cheie: contabilitate, financiară și gestionară, bunuri mobile și imobile, patrimoniul, cheltuili, venituri,
rezultat, instituții publice, resurse publice ale statului, contabilitatea publică.

Organizarea contabilităţii instituţiilor publice-cadrul general

1.1.Obiectul şi metoda contabilităţii publice

Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea instituţiilor publice,
trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire
la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi
pentru utilizatorii externi: Guvernul, Parlamentul, creditorii, clienţii, dar şi alţi utilizatori (organisme financiare
internaţionale).
Potrivit legii contabilităţii 82/19911, instituţiile publice au obligaţia să organizeze şi să conducă
contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi după caz, contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia bugetelor
de venituri şi cheltuieli, rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul aflat în administrare, rezultatul patrimonial, costul
programelor aprobate prin buget, dat şi informaţii necesare pentru întocmirea contului general anual de execuţie a
bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale.
Conform legii finanţelor publice nr.500/20022, contabilitatea publică cuprinde:
a) Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor
aferente exerciţiului bugetar;
b) Contabilitatea trezoreriei statului;
c) Contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia
situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a execedentului sau deficitului patrimonial;
d) Contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.
Contabilitatea publică constituie contibilitatea care asigură evidenţierea tuturor operaţiunilor de încasări şi
plăţi referitoare la fondurile publice.Ea evaluează obligaţiile contribuabililor, evidenţiază încasările din aceste

1
M.Of. al României nr.993/28.10.2004
2
M.Of. al României nr.597/13.08.2002
1
obligaţii şi determină diferenţele din obligaţiile neonorate, precum şi responsabilitatea ordonatorilor de credite
privind efectuarea plăţilor din fondurile publice.
Obiectul de studiu al contabilităţii având un caracter obiectiv a existat dintotdeauna, a evoluat pe măsura
evoluţiei cantitative şi calitative a activităţilor economice, a succesiunii modurilor de producţie.
Potrivit legii contabilităţii 82/1991, obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie bănească a
bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, titluri
de valoare, drepturile şi obligaţiile, precum şi mişcările intervenite în urma operaţiilor patrimoniale efectuate,
cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute.
Obiectul contabilităţii instituţiilor publice îl constituie pe de o parte patrimoniul public aflat în
administrarea instituţiei şi patrimoniul privat al instituţiei, cu drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea
desfăşurată, şi pe de altă parte veniturile încasate şi cheltuielile efectuate din surse bugetare şi extrabugetare,
rezultatele desfăşurate şi închiderea exerciţiului bugetar.
Obiectul contabilităţii bugetare este complex şi ca urmare prin intermediul instituţiilor bugetare are loc nu
numai un process de repartiţie (alocarea de la buget a fondurilor băneşti necesare), ci şi un proces de consumare a
fondurilor alocate pentru diferite munci sociale.
Pentru a-şi îndeplini rolul, contabilităţii bugetare îi revin următoarele obiective 3:
-de a reflecta corect desfăşurarea procesului de execuţie a bugetului în toate compartimentele sale;
-de a furniza la timp informaţii reale necesare organelor de decizie;
-de a contribui prin modul său de organizare şi funcţionare la executarea corectă şi deplină a bugetului statului, prin
preîntâmpinarea deturnării de fonduri şi de încadrare în alocaţiile bugetare stabilite, fără a fi nevoie de suplimentări
de fonduri;
-reliefarea nivelului de eficienţă la care sunt cheltuite fondurile bugetare şi financiare în general.
Între obiectul şi metoda contabilităţii este o legătură de dependenţă, de condiţionare reciprocă.Obiectul
delimitează materia care intră în domeniul ştiinţei şi defineşte sarcinile pe care le incumbă cunoaşterea şi
aprofundarea ei, iar metoda indică procedeele concrete folosite în procesul cunoaşterii, pentru atingerea scopului
propus şi pentru realizarea sarcinilor incluse în obiect.
În scopul realizării obiectului contabilităţii, metoda acesteia foloseşte o serie de procedee care se impart în:
1.Procedee comune tuturor ştiinţelor.Între procedeele comune tuturor ştiinţelor folosite de metoda contabilităţii
pentru reflectarea obiectului său de studiu, pot fi enumerate:observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea,
analiza, sinteza.
2.Procedee ale metodei contabilităţii, comune şi altor discipline economice.Pe lăngă procedeele specifice,
contabilitatea mai utilizează în cadrul metodei sale de lucru şi alte procedee, comune mai multor discipline
economice: documentele, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
3.Procedee specifice metodei contabilităţii.Procedeele specifice, utilizate de metoda contabilităţii pentru cercetarea şi
studierea obiectului său, sunt următoarele: contul, balanţa de verificare şi bilanţul.

1.2.Organizarea contabilităţii instituţiilor publice şi răspunderea pentru organizarea acesteia

Instituţiile publice au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă cu ajutorul conturilor prevăzute în
planul de conturi general.
Contabilitatea în partidă dublă concepe reprezentarea operaţiunilor economice prin înregistrarea în două
partide, o partidă care arată originea şi o partidă care indică destinaţia.De exmplu, în cazul în care banii intraţi în
casierie sunt din bancă, se va înregistra în două partide: “banca” pentru a înregistra originea banilor şi partida “casa”
pentru a evidenţia destinaţia acestora.
Planul de conturi cuprinde4:
-conturi bugetare - pentru reflectarea încasării veniturilor şi plăţii cheltuielilor şi determinarea rezultatului execuţiei
bugetare (excedent sau deficit bugetar);
-conturi generale - pentru reflectarea activelor şi pasivelor instituţiei, a cheltuielilor şi veniturilor aferente
exerciţiului, indiferent dacă veniturile au fost încasate, iar cheltuielile plătite pentru determinarea rezultatului
economic (excedent sau deficit patrimonial).
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se va realiza cu ajutorul unor conturi speciale, deschise pe
structura clasificaţiei bugetare în vigoare.Aceste conturi asigură înregistrarea veniturilor încasate şi a cheltuielilor
plătite, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, potrivit bugetului aprobat şi furnizează informaţiile necesare în
vederea întocmirii contului de execuţie.
Planul de conturi general cuprinde următoarele clase de conturi: clasa 1 “Conturi de capitaluri”, clasa 2
“Conturi de active fixe”, clasa 3 “Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”, clasa 4 “Conturi de

3
Jitaru, C-tin-Contabilitatea instituţiilor din adminstraţia publică, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, p.26
4
OMF 1461/29.09.2004

11
terţi”, clasa 5 “Conturi la trezoreria statului şi bănci comerciale”, clasa 6 “Conturi de cheltuieli”, clasa 7
“Conturi de venituri şi finanţări”.
Cu ajutorul acestor conturi, instituţiile publice înregistrează operaţiunile economico-financiare pe baza
principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii, respectiv la momentul creării, transformării sau dispariţiei/anulării
unei valori economice, a unei creanţe sau a unei obligaţii.
Corespondenţele stabilite în cadrul funcţionării fiecărui cont prin prezentele norme nu sunt limitative.Ele
pot fi dezvoltate în cadrul fiecărei instituţii, cu respectarea conţinutului economic al operaţiunii respective, cerinţelor
contabilităţii bazată pe principiul drepturilor şi obligaţiilor şi prevederilor legale în vigoare.
In acest sens, ordonatorii principali de credite urmează sa elaboreze planuri de conturi cu dezvoltarea
conturilor în analitice precum şi monografii conţinând operaţiuni specifice domeniului de activitate respectiv.
Înregistrările în contabilitate se pot face manual sau utilizând tehnica electronică de calcul, cu condiţia
asigurării în permanenţă a posibilităţilor exercitării controlului asupra operaţiunilor înregistrate.De asemenea,
înregistrările se fac pe baza documentelor justificative, cronologic, adică prin respectarea succesiunii documentelor
în ordinea datelor calendaristice de întocmire a acestora şi sistematic în conturile sintetice şi analitice.
Instituţiile publice care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au obligaţia să
asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu normele contabile aplicabile, controlul şi
păstrarea acestora pe suporturi tehnice.
Pentru organizarea şi conducerea contabilităţii ca sistem informaţional de gestiune s-a conturat un set de
convenţii şi reguli ca rezultat al practicilor de contabilitate.Acestea sunt delimitate în cele mai multe cazuri prin
regula „principii contabile general acceptate”.
Evaluarea posturilo cuprinse în situaţiile financiare trimestriale şi anuale se efectuează în conformitate cu
următoarele principii5:
1. Principiul continuităţii activităţii.Acesta presupune ca instituţia publică îşi continuă în mod normal
funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de desfiinţare sau reducere semnificativă sau
totale a activităţii.Dacă ordonatorii de credite au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente
trebuie prezentate în notele explicative.
2. Principiul permanenţei metodelor contabile - constă în asigurarea continuităţii de la un exerciţiu la altul,
a aplicării metodelor contabilizării şi a evaluării adoptate în contabilitate privind măsurarea şi analiza
activelor, datoriilor şi rezultatelor.Acesta presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind
evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ şi de pasiv şi a rezultatelor,
asigurând comparabilitatea în timpul informaţiilor contabile.
3. Principiul prudenţei - presupune ca valoarea fiecărui element de activ sau de pasiv să fie determinate
avându-se în vedere următoarele:
 obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului încheiat sau
pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data
încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
 deprecierile elementelor de activ şi de pasiv.
4. Principiul contabilităţii pe bază de angajamente - potrivit căruia efectele tranzacţiilor şi ale altor
evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc şi nu pe măsură ce
numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit şi sunt înregistrate în evidenţele contabile şi raportate
în situaţiile financiare ale perioadelor de raportare.
Situaţiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informaţii nu numai despre tranzacţiile şi
evenimentele trecute care au determinat încasări şi plăţi, dar şi despre resursele viitoare, respectiv obligaţiile
de plată viitoare.
Acest principiu se bazează pe principiul independenţei exerciţiului potrivit căruia toate veniturile şi toate
cheltuielile se raportează la exerciţiul la care se referă, fără a se ţine seama de data încasării veniturilor,
respectiv data plăţii cheltuielilor.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv - în vederea stabilirii valorii totale
corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual
de activ sau de pasiv.
6. Principiul intangibilităţii.Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de
închidere al exerciţiului precedent.
7. Principiul necompensării.Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile
elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active
şi pasive, permise de reglementările legale.

5
Ibidem

11
 8. Principiul comparabilităţii informaţiilor- potrivit căruia elementele prezentate trebuie să dea posibilitatea
comparării în timp a informaţiilor.
9. Principiul materialităţii - potrivit căruia orice element care are valoare semnificativă trebuie prezentat
distinct în cadrul situaţiilor financiare, iar elementele cu valori nesemnificative, dar care au aceeaşi natură
sau au funcţii similare trebuie însumate şi prezentate într-o poziţie globală.Se mai numeşte şi principiul
pragului de semnificaţie.O problemă sau o valoare este considerată semnificativă, dacă omiterea sa ar
influenţa în mod vădit decizia utilizatorilor situaţiilor financiare.
10. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului (principiul prevalenţei realităţii asupra
aparenţei) - potrivit căruia informaţiile contabile prezentate în situaţiile financiare trebuie să fie credibile,
să respecte realitatea economică a evenimentelor sau tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.

Moneda şi cursul de înregistrare.

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.Contabilitatea operaţiunilor efectuate în
valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.
Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei, comunicat
de BNR.
La data întocmirii situaţiilor financiare, elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte
elemente asimilate, creanţe şi datorii), se reevaluează la cursul comunicat de BNR valabil pentru ultima zi a
perioadei de raportare.
Reflectarea în contabilitatea instituţiilor publice a operaţiunilor privind primirea şi utilizarea contribuţiei
financiare neramburasbile a Comunităţii Europene se face în lei şi EURO la cursul INFO-euro.
Cursul INFO-euro reprezinta rata de schimb între euro si moneda naţionala şi este comunicat de Banca
Centrala Europeana.
Cursul INFO-euro utilizat la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor din luna curentă (n) este cel din
penultima zi lucrătoare a lunii precedente(n-1). Acest curs va fi utilizat de către toate instituţiile publice care
efectuează operaţiuni finanţate din fonduri comunitare PHARE, ISPA, etc., respectiv: Agenţii si/sau Autorităţi de
Implementare, instituţiile publice – beneficiari finali –ai fondurilor respective sub diverse forme: disponibilităţi,
bunuri, servicii.
Elementele monetare exprimate în euro: disponibilităţi si depozite bancare, creanţe şi datorii, se reevalueaza
cel putin, la întocmirea situaţiilor financiare, la cursul INFO-euro comunicat în penultima zi lucrătoare a lunii în care
se intocmesc situaţiile financiare.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la instituţiile publice revine
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
Instituţiile publice organizează şi conduc contabilitatea de regulă, în compartimente distincte, conduse de
către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.Aceste
persoane trebuie să aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea
şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
În sensul prevederilor Legii finanţelor publice nr.500/2002, compartimentul financiar-contabil reprezintă o
structură organizatorică în cadrul instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou,
compartiment).Şeful compartimetului financiar-contabil este persoana care ocupă funcţia de conducere a
compartimentului financiar-contabil şi care răspunde de activitatea de încasare a veniturilor şi de plată a cheltuielilor
sau, după caz, una dintre persoanele care îndeplineşte aceste atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu are în
structura sa un compartiment financiar-contabil sau persoana care îndeplineşte aceste atribuţii pe bază de contract, în
condiţiile legii.
Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au
personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de prestări de servicii, pentru
conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, cu societăţi de expertiză contabilă
sau cu persoane fizice autorizate, conform legii.Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind
achiziţiile publice de bunuri şi servicii.Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu acestă destinaţie.

1.3.Documentele de evidenţă
Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii, precum
şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, constituie contravenţii la Legea
contabilităţii, dacă nu sunt savârşite în asfel de condiţii încat, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni.
Orice operaţiune economică efectuată se consemnează în momentul efectării ei într-un document care stă la
baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

11
 Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ
numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare. Documentele
justificative sunt documente primare care probează legal o operaţiune.
Prin documente6, în sens contabil şi financiar, se înţeleg acte scrise şi întocmite pentru operaţiunile
economice, financiare, statistice etc., în momentul efectuării lor.Orice înregistrare în contabilitate trebuie să fie
justificată prin documente.Documentele sunt purtători de date şi informaţii financiar-contabile, sunt instrumente prin
care se realizează contabilitatea ca formă a evidenţei economice.
Pentru a îndeplini cerinţele înregistrării în contabilitate, documentele trebuie să aibă un conţinut şi o
structură simplă şi clară cu privire la operaţiunea economică supusă înregistrării, să confirme real şi exact
operaţiunea economică pe care o consemnează.
Documentele sunt importante pentru contabilitate prin faptul că:
- justifică operaţiunile înregistrate în contabilitate;
- stau la baza efectuării controlului şi analizei activităţii economico-financiare din partea organelor
competente, din perimetrul instituţiei, şi din afara acesteia:Garda Financiară, Curtea de Conturi, Poliţia
Economică, Corpul de Control Financiar Teritorial;
- documentele sunt sursa de documentare şi informare pentru persoanele interesate în elucidarea unei
activităţi economico-financiare, cercetare ştiinţifică de specialitate.
Orice document, pentru a răspunde cerinţelor economice în general şi al contabilităţii în special, trebuie să
cuprindă o serie de elemente structurale7cum sunt:
- denumirea documentului;
- denumirea şi, după caz, sediul unităţii care întocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (cand este cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-
financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe
operaţiunile respective, dupa caz ;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor
efectuate.
Diversitatea operaţiunilor economice impuse de desfăşurarea proceselor economice presupune existenţa şi
folosirea unui număr mare de documente cu o întrebuinţare diferită, fapt pentru care sunt clasificate8 după diferite
considerente, şi anume:
1)După conţinutul operaţiunilor economice, documentele se grupează în:
a) Documentele de dispoziţie şi execuţie conţin dispoziţia dată pentru efectuarea unei operaţiuni
economice sau financiare, şi din această grupă cele mai reprezentative sunt:comanda, dispoziţia de
plată, cecul în numerar;
b) Documentele combinate se referă la ordinul pentru executarea unei operaţiuni economice precum
şi la confirmarea operaţiunii înscrise în document.În această categorie se includ: bonul de consum,
dispoziţia de livrare, bonul de lucru;
c) Documentele contabile sunt acele documente care se întocmesc în cadrul serviciului
(compartimentului) contabilitate.Aceste documente se grupează în:
 Documente de înregistrare- Nota de contabilitate;
 Documnete centralizatoare- Centralizatorul consumului de materiale, Centralizatorul
consumului zilnic de alimente la cantina instituţiei;
 Documente de calculaţie- Fişa contului sintetic, Fişe de cont pentru operaţiuni diverse;
 Documente de generalizare şi de raportare contabilă: Jurnalul, Cartea Mare, Bilanţul.
2)După circuitul documentelor, documentele pot fi:
a) Documentele cu circuit închis sun acele documente care se întocmesc în perimetrul instituţiei şi
care circulă între compartimentele sale, din momentul emiterii şi până la clasarea (arhivarea)
lor.Acestea sunt : bonul de consum, fişa limită de consum, fişa de pontaj, fişa colectivă de prezenţă
etc.
b) Documentele cu circuit deschis sunt acele documente care se emit de către o instituţie şi care sunt
destinate altei instituţii sau acele documente care intră în perimetrul instituţiei din afara sa, pentru

6
Jitaru, C-tin-Contabilitatea instituţiilor din adminstraţia publică, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, p.37
7
OMFP nr.1917/2005, M.Of. al României nr. 1186/29.12.2005
8
Idem, p.38

11
 consemnarea operaţiunilor economice şi care intră şi ies din perimetrul instituţiei.Acestea pot fi:
aviz de expediţie, factură, comandă etc.
3)După modul de întocmire se clasifică în:
a) Documentele primare sunt acele documente în care se consemnează pentru prima dată efectuarea
unei operaţiuni economice şi pot fi: proces-verbal de recepţie şi constatare de diferenţe, bon de
consum material;
b) Documentele centralizatoare sunt acele documente care se întocmesc pentru consemnarea mai
multor documente primare, un exemplu fiind:Centralizatorul consumului de materiale.
4)După modul de folosire, corectare, verificare şi păstrare sunt:
a) Documentele cu regim special sunt cele tipărite, completate, folosite şi păstrate conform unor
dispoziţii speciale şi poartă imprimat indicativul „Cu regim special”.Acestea sunt: chitanţa, factura.
b) Documentele fără regim special pot fi tipizate sau netipizate şi se deosebesc de cele cu regim
special prin aceea că nu sunt folosite şi nu trebuie justificate formular cu formular, atunci când nu
sunt completate.Un exemplar de astfel de document ar fi:Nota de Contabilitate.
La nivelul instituţiilor publice, documentele justificative pot fi clasificate 9 în două categorii:
o Documente comune şi agenţilor economici (chitanţe, facturi, state de salarii, bonuri de consum, ordine de
deplasare, dispoziţii către casierie, ordine de plată, carnete CEC etc.);
o Documente specifice, legate în principal de activitatea de execuţie bugetară (cerere de deschidere a
creditelor bugetare, dispoziţia de repartizare a creditelor bugetare, fişa pentru operaţiuni diverse).
Cererea de deschidere de credite este utilizată pentru deschiderea creditelor la nivelul ordonatorilor
principali de credite.Cuprinde natura şi destinaţia creditului solicitat, valoarea creditului şi defalcarea sa pe structura
clasificaţiei bugetare, iar pe verso o situaţie centralizatoare.
Dispoziţia bugetară privind repartizarea creditelor este întocmită de ordonatorul principal pentru
alimentarea conturilor ordonatorilor secundari sau terţiari şi cuprinde elemente de identificare a plătitorului şi
beneficiarului: denumire, bancă, cont, cod, suma în cifre şi litere şi data din care beneficiarul are dreptul de a utiliza
suma repartizată.
Fişa pentru operaţiuni bugetare serveşte ca document pentru evidenţa analitică astfel:
- la instituţiile publice finanţate de la buget pentru evidenţa creditelor bugetare aprobate, a plăţilor de casă şi a
cheltuielilor efective;
- la instituţiile publice finanţate din mijloace extrabugetare şi fonduri cu destinaţie specială pentru evidenţa
prevederilor din bugetul aprobat, a plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective.
Se întocmeşte într-un singur exemplar, pe articole şi alineate ale clasificaţiei economice, din cadrul fiecărui
subcapitol de cheltuieli prevăzut de bugetul aprobat.Pe baza fişelor pentru operaţiuni bugetare se întocmeşte contul
de execuţie.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea
persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

1.4.Registrele de contabilitate. Balanţa de verificare

Registrul este un document de generalizare a evidenţei operative contabile şi statistice cuprinzând un volum
mare de informaţii ce caracterizează activitatea instituţiei.Registrele contabile însumează informaţii de pe mai multe
documente cu caracteristici comune fiind totodată un furnizor de informaţii sintetice din domeniul economico-
financiar.
Registrele contabile, ca şi celelalte documente contabile, se întocmesc pe formulare tipizate comune privind
activitatea financiară şi contabilă.
Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii, în care unităţile patrimoniale înregistrează
periodic, cronologic şi sistematic, operaţiile economico-financiare consemnate în documente justificative.
Registrele de contabilitate pot fi admise ca probă în litigiile unităţilor patrimoniale.Totodată, absenţa
registrelor contabile sau neţinerea regulată a acestora lipsesc unităţile patrimoniale de mijloacele de probă în relaţiile
cu organele fiscale şi dau posibilitatea acestora din urmă de a stabili obligaţiile faţă de bugetul statului, fără a ţine
seama de datele din contabilitate.
Registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă de registre legate sau foi volante.
Registrele de contabilitate obligatorii10 sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea Mare.Întocmirea,
editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Finanţelor
Publice.Acestea se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel
completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.

9
Tiron Tudor, A. , Gherasim, I.-Contabilitatea instituţiilor publice, Ed. Dacia, Cluj, 2002, p.77
10
OMFP nr.1917/2005, M.Of. al României nr.1186/29.12.2005

11
 Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a
modificării elementelor de activ şi de pasiv ale instituţiei.
Registrul-jurnal se întocmeşte de fiecare instituţie publică într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat,
şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa instituţiei.
Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea
completării lor.
Se întocmeşte zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fără ştersături şi spaţii libere, a
documentelor în care se reflectă mişcarea elementelor de activ si de pasiv ale unitaţii.
Operaţiunile de aceeaşi natură, realizate în acelaşi loc de activitate, pot fi recapitulate într-un document
centralizator, denumit jurnal-auxiliar, care stă la baza înregistrării în Registrul-jurnal.
Instituţiile publice pot utiliza jurnale auxiliare pentru operaţiunile de casă şi bancă, decontările cu furnizorii,
situaţia încasării-achitării facturilor, etc.
Acestea pot înregistra în Registrul-jurnal sumele centralizate pe conturi, preluate din aceste jurnale.
În condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor,
fiecare operaţiune economico-financiară se va înregistra prin articole contabile, în mod cronologic, după data de
întocmire sau de intrare a documentelor în unitate. În această situaţie, Registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile
vor fi numerotate pe măsura editării lor.
În cazul în care o instituţie publică are unitati subordonate fară personalitate juridică care conduc
contabilitatea pană la balanţa de verificare, Registrul-jurnal se va conduce de către unitaţile subordonate, cu condiţia
înregistrării acestuia în evidenţa unităţii.
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele de activ
şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, inventariate potrivit legii.
Registrul-inventar se întocmeşte de fiecare instituţie publică într-un singur exemplar, după ce a fost
numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa instituţiei.
Registrul-inventar se întocmeşte la înfiinţarea instituţiei, cel putin odată pe an pe parcursul funcţionării
instituţiei, cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege pe bază de
inventar faptic.
În acest registru se înscriu, într-o formă recapitulativă, elementele inventariate după natura lor, suficient de
detaliate pentru a putea justifica conţinutul fiecărui post al bilanţului.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărui cont de activ şi de pasiv.
Elementele de activ şi de pasiv înscrise in Registrul inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente
care justifică conţinutul acestora.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, in Registrul inventar se înregistrează soldurile
existente la data inventarierii, la care se adaugă rulajele intrărilor şi se scad rulajele ieşirilor de la data inventarierii
până la data încheierii exerciţiului .
În cazul în care o instituţie publică are unitaţi subordonate fară personalitate juridică care conduc
contabilitatea până la balanţa de verificare, Registrul-inventar se va conduce de către unitaţile subordonate, cu
condiţia înregistrării acestuia in evidenţa unitaţii.
Registrul „Cartea Mare” este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi sistematic,
prin regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, la un moment dat.Acesta
este un document contabil de sinteză şi sistematizare şi conţine simbolul contului debitor şi al conturilor creditoare
corespondente, rulajul debitor şi creditor, precum şi soldul contului pentru fiecare lună a contului curent.Registrul
Cartea Mare poate conţine câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat în unitate.Cartea Mare stă la baza întocmirii
balanţei de verificare.Registrul Cartea Mare poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.Editarea Cărţii
Mari se va efectua numai la cererea organelor de control sau în funcţie de necesităţile proprii.
Cartea Mare serveşte la stabilirea rulajelor lunare ale soldurilor conturilor sintetice.Registrul Cartea Mare
serveşte la ţinerea contabilităţii sintetice a operaţiilor economice şi financiare în unităţile care utilizează forma de
înregistrare contabilă „mastru-şah”.
La instituţiile publice se poate folosi forma de înregistrare în contabilitate „mastru-şah simplificat”.În acest
caz, contabilitatea sintetică se ţine pe „Fişe de cont pentru operaţii diverse”, deschise pentru fiecare cont
sintetic.Evidenţa analitică a creditelor bugetare, plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective se ţine cu ajutorul „Fişei
pentru operaţii bugetare”.

Clasificarea registrelor contabile11 se face după mai multe criterii şi anume:

a) după forma lor exterioară se disting:
-Registre legate, care sunt folosite mai mult în evidenţa operativă şi în mai mică măsură în evidenţa
contabilă.
11
Idem, p.42

11
 -Registre cu foi fixe sau foi volante.
b) după destinaţia lor sunt:
-Registre de evidenţă operativă servesc pentru înregistrarea operaţiunilor economice sau a faptelor, la locul
şi în momentul în care ele se produc şi care se exprimă de obicei în unităţi naturale.Astfel de registre sunt: registrul
corespondenţei de intrare şi ieşire, condica de prezenţă, registrul numerelor de inventar, registrul de casă;
-Registre de evidenţă contabilă, care servesc pentru înregistrarea operaţiunilor economice pe baza
documentelor justificative, exprimate valoric, iar uneori cantitativ.Registrele contabile sunt: Registrul-jurnal, Cartea
Mare.
c) după ordinea înregistrărilor, registrele contabile pot fi:
-Registre de evidenţă cronologică, care se coplemtează zilnic, operaţiunile economice fiind grupate şi
înregistrate după ordinea în care au avut loc.Dintre aceste regstre fac parte: jurnalul în forma sa clasică, jurnalul de
înregistrare;
-Registre de evidenţă sistematică, care sunt folosite pentru înregistrarea operaţiunilor economice grupate pe
conturi sintetice şi conturi analitice.Astfel de registre sunt: Cartea Mare sau maetru-şah.Variantele actuale ale
acestora sunt: fişa sintetică şah, fişa pentru operaţiuni diverse.
d) după importanţa lor se împart în:
-Registre obligatorii, care sunt impuse tuturor unităţilor patrimoniale indiferent de activitatea pe care o
desfăşoară prin dispoziţiile legale în vigoare şi sunt: registru-jurnal, cartea mare, în diferite variante specifice formei
de înregistrare practică, registrul-inventar;
-Registre facultative, care sunt folosite mai puţin, de exemplu în cadrul ministerelor, departamentelor şi sunt
create să stabilească unele aspecte specifice ale muncii de evidenţă dintr-o anumită ramură de activitate.
Înregistrările în unităţile bugetare se realizează cronologic şi sistematic.
Înregistrarea cronologică a operaţiilor se realizează cu ajutorul următoarelor formulare cu caracter financiar-
contabil: nota de contabilitate, registrul jurnal pentru înregistrarea cronologică, iar pentru înregistrarea sistematică se
realizează cu ajutorul documentelor: cartea mare, balanţa de verificare, registrul-inventar.
Nota de contabilitate.Înregistrarea operaţiilor în Nota de contabilitate se poate face fie document cu
document, în cazul în care în cursul unei zile sau a unei perioade nu există mai multe documente care reflectă acelaşi
gen de operaţii, fie în baza documentului cumulativ.
Notele de contabilitate se întocmesc într-un singur exemplar.Ele se numerotează începând cu 1, la fiecare
început de an.
Pentru conturile în afara bilanţului se întocmesc note de contabilitate separate, numerotate distinct.
Documentele justificative privind notele de contabilitate întocmite pentru înregistrarea alocaţiilor de credite
trimestriale aprobate, precum şi conturile de execuţie ale ordonatorilor de credite, pe baza cărora organele financiare
înregistrează plăţile efectuate de către aceştia, se îndosariază, de asemenea, separat.
Balanţa de verificare.Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se
întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar, sau la termenele de întocmire a
situaţiilor financiare periodice.
Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactităţii înregistrărilor contabile
şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi analitică, precum şi principalul instrument pe baza căruia se
întocmesc situaţiile financiare.
Balanţa de verificare se întocmeşte pe baza totalurilor preluate din cartea mare, respectiv din fişele deschise
distinct pentru fiecare cont sintetic.Pentru verificarea înregistrărilor în contabilitatea analitică se pot întocmi balanţe
de verificare analitice.La instituţiile publice, balanţele de verificare sintetice se întocmesc lunar, iar balanţele de
verificare analitice, cel mai târziu la sfârşitul perioadei pentru care se întocmesc situaţiile financiare.
Balanţa de verificare cuprinde pentru toate conturile instituţiei următoarele elemente: simbolul şi
denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi, soldurile iniţiale sau totalul sumelor debitoare şi creditoare ale
lunii precedente, rulajele curente debitoare şi creditoare, totalul sumelor debitoare şi creditoare, soldurile finale
debitoare şi creditoare.Balanţa de verificare la luna ianuarie se completează cu soldurile finale debitoare şi creditoare
ale lunii precedente.
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre egalităţile generate de dubla înregistrare a
operaţiilor patrimoniale în contabilitate, respectiv concordanţa dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal şi
totalul rulajelor debitoare şi totalul rulajelor creditoare din balanţă, precum şi concordanţa dintre totalul soldurilor
finale debitoare şi creditoare din cartea mare şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă.
După numărul egalităţilor pe care le cuprind, balanţele de verificare sintetice sau generale se împart la
rândul lor în: balanţe de verificare cu o serie, cu două serii, cu trei serii şi cu patru serii de egalităţi.
Pentru întocmirea unei balanţe de verificare se procedează astfel:
 Se trec operaţiile din jurnale în Cartea mare până la data când urmează să se întocmească balanţa de
verificare;

11
  Se totalizează sumele din debitul şi creditul fiecărui cont deschis în Cartea mare şi se stabileşte soldul
acestora;
 Se trec datele din conturile deschise în Cartea mare (solduri iniţiale, rulaje, sume totale, solduri finale) în
formularul de balanţă de verificare;
 Se adună coloanele balanţei de verificare, iar totalurile stabilite în cadrul fiecărei perechi de coloane
(debitoare-creditoare) trebuie să fie egale între ele.

1.5.Păstrarea, arhivarea şi reconstituirea documentelor

Datorită importanţei lor, documentele se păstrează o perioadă mai mică sau mai îndelungată de timp,
conform termenelor stabilite de lege, în funcţie de importanţa şi conţinutul documentelor.Păstrarea are loc în
compartimente distincte numite arhive.
Înainte de a fi arhivate documentele justificative sunt clasate.Clasarea documentelor justificative presupune
sortarea acestora după diverse criterii: al nominalităţii (denumirea documentului), al naturii şi felului operaţiei
economice, cronologic în raport de data documentului, al corespondenţei în raport de denumirea persoanelor juridice
şi fizice cu care instituţia intră în relaţii economico-financiare şi îndosarierea lor.
În cursul anului curent de gestiune, documentele şi registrele de evidenţă contabilă se păstrează în cadrul
compartimentului financiar-contabil.După expirarea anului, documentele şi registrele sunt predate la arhiva generală
a instituţiei.
Arhivarea documentelor justificative şi contabile se face, de asemenea în conformitate cu dispoziţiile legale
şi ale următoarelor reguli generale:
 Documentele se grupează în dosare numerotate, şnuruite şi parafate;
 Gruparea documentelor în dosare se face cronologic şi sistematic, în cadrul fiecărui exerciţiu financiar la
care se referă acesta;
 Dosarele conţinând documentele contabile se păstrează în spaţii amenajate în acest scop, asigurate
împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii, dotate cu mijloace de prevenire a stingerii incendiilor;
 Evidenţa documentelor de arhivă se ţine cu ajutorul Registrului de evidenţă curentă în care sunt ţinute
evidenţele dosarelor şi documentelor contabile intrate în arhivă, precum şi mişcarea acestora în decursul
timpului.
Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare, precum şi documentele justificative, care stau la baza
înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva instituţiei publice timp de 10 ani, cu începere de la
data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează
timp de 50 de ani.Situaţiile financiare anuale se păstrează, de asemenea, 50 de ani.12
În caz de încetare a activităţii instituţiilor publice, situaţiile financiare anuale precum şi registrele şi celelalte
documente la care se referă legea contabilităţii, se predau la arhivele statului sau arhivele militare, în conformitate cu
prevederile legale în materie.
1.6.Introducere la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
Prefaţa de la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) stabileşte
obiectivele şi procedurile de operare ale Consiliului pentru Standarde Internaţionale pentru Sectorul Public
(IPSASB) şi explică aria de aplicabilitate şi autoritatea IPSAS-urilor.Prefaţa trebuie utilizată ca referinţă pentru
interpretarea invitaţiilor de comentarii, documentelor de discuţie, proiectelor de expunere şi standardelor aprobate şi
publicate de către IPSASB.
Misiunea Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), aşa cum este prezentată în constituţia sa, este de a
„servi interesul public, de a întări profesia contabilă la nivel mondial şi de a contribui la dezvoltarea unor economii
internaţionale puternice prin iniţierea şi promovarea aderării la standarde profesionale de o înaltă calitate, a
progresului convergenţei internaţionale a acestor standarde, precum şi a dezbate probleme de interes public, pentru
care experienţa profesioanlă este extrem de relevantă”.
Obiectivul13 IPSASB este de a servi interesul public prin elaborarea unor standarde de raportare financiară
pentru sectorul public de înaltă calitate şi prin facilitarea convergenţei standardelor internaţionale şi naţionale, astfel
crescând calitatea şi uniformitatea raportării financiare la nivel mondial.IPSASB îşi realizează obiectivele prin:
 Emiterea Standardelelor Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public;
 Promovarea acceptării lor şi a convergenţei internaţionale la aceste standarde;
 Publicarea altor documente care oferă îndrumări privind probleme şi experienţe în raportarea financiară în
sectorul public.

12
Legea contabilităţii nr. 82/1991, M.Of. nr.993/28.10.2004
13
Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Ed.CECCAR, Bucureşti,2005,p.13

11
 Aria de aplicabilitate a Standardelor
IPSASB elaborează IPSAS-uri care aplică contabilitatea de angajamente şi IPSAS-uri care aplică
contabilitatea de casă.
IPSAS-urile stabilesc cerinţe de recunoaştere, evaluare, descriere şi informaţiile de furnizat privind
tranzacţiile şi evenimentele în situaţiile financiare de uz general.IPSAS-urile sunt proiectate să se aplice situaţiilor
financiare de uz general ale tuturor entităţilor din sectorul public.Entităţile din sectorul public includ guvernele
naţionale, guvernele regionale (de exemplu, stat, provincie, teritoriu), guvernele locale (de exemplu, localitate, oraş)
şi entităţile lor componente (de exemplu, departamente, agenţii, consilii, comisii), dacă nu există alte prevederi.
Aceste Standarde nu se aplică întreprinderilor guvernamentale de afaceri. Întreprinderile guvernamentale de
afaceri aplică Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri).
Situaţii financiare de uz general
Situaţiile financiare emise pentru utilizatorii care nu pot solicita informaţii financiare care să le satisfacă
necesităţile informaţionale specifice sunt situaţiile financiare de uz general.Exemple ale acestor utilizatori sunt
cetăţenii, votanţii, reprezentanţii lor şi alţi membri ai publicului.
Când baza întocmirii situaţiilor financiare este contabilitatea de angajamente, situaţiile financiare vor
include situaţia poziţiei financiare, situaţia performanţei financiare, situaţia fluxurilor de trezorerie şi situaţia
modificărilor în activele nete/capitaluri proprii.Când baza întocmirii situaţiilor financiare este contabilitatea de casă,
situaţia financiară primară este situaţia încasărilor şi plăţilor în numerar.
În plus faţă de întocmirea situaţiilor financiare de uz general, o entitate poate întocmi pentru alte părţi (cum
sunt organismele de conducere, cele legislative şi alte părţi care au o funcţie de supravaghere) care pot solicita
situaţiile financiare întocmite astfel încât să le satisfacă nevoile informaţionale specifice.Astfel de situaţii financiare
se numesc situaţii financiare cu scop special.
IPSASB elaborează pentru contabilitatea de angajamente IPSAS-uri care:
 Converg cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri) emise de Consiliul pentru
Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB), prin adaptarea lor contextului sectorului public, atunci
când este cazul.
 Tratează problemele de raportare financiară ale sectorului public care fie nu sunt tratate comprehensiv de
către IFRS-urile existente, fie pentru ele nu au fost elaborate IFRS-uri de către IASB.
IPSASB a emis şi un IPSAS comprehensiv pentru contabilitatea de casă, care include şi secţiuni de
prezentări obligatorii şi care se încurajează.
IPSAS pentru contabilitatea de casă încurajează entitatea să prezinte în mod voluntar informaţii de
contabilitate de gestiune, chiar dacă situaţiile sale financiare vor fi întocmite pe baza contabilităţii de casă.O entitate
care se află în procesul trecerii de la contabilitatea de casă la contabilitatea de angajamente ar putea să dorească să
includă prezentări specifice de informaţii pe baza contabilităţii de angajamente în această perioadă.
Adoptarea IPSAS-urilor de către guverne va îmbunătăţi atât calitatea, cât şi comparabilitatea informaţiilor
financiare raportate de către entităţile sectorului public din întreaga lume.IPSASB recunoaşte dreptul guvernelor şi
normalizatorilor naţionali de a stabili standarde contabile şi îndrumări pentru raportarea financiară în jurisdicţiile
lor.IPSASB încurajează adoptarea IPSAS-urilor şi armonizarea cerinţelor naţionale cu IPSAS-urile.Situaţiile
financiare trebuie să fie descrise ca fiind conforme cu IPSAS-urile numai dacă sunt coforme cu toate cerinţele
fiecărui IPSAS aplicabil.

Concluzie
In concluzie, contabilitatea publica, si in primul rand cea a institutiilor publice, se aseamana in multe
privinte cu contabilitatea generala, asemanare determinata mai ales de regulile si principiile contabilitatii in general,
dar are multe si esentiale deosebiri determinate de specificul functionarii conturilor institutiilor publice in ceea ce
priveste modul cum acestea evidentiaza constituirea veniturilor publice si efectuarii cheltuielilor, dar mai ales a
modului lor de inchidere la sfarsitul exercitiului financiar-bugetar.

Bibliografie
1. Alberta Chiţu, Tudorache ş.a. - Contabilitatea instituţiilor publice Ed. IRECSON, Bucureşti, 2005;
2. Cornelia Dascălu şi colaboratorii - Convergenţa contabilităţii publice din România la Standardele internaţionale de
Contabilitate pentru sectorul public Ed. CECCAR, Bucureşti, 2006;
3. Neculina Chebac, Contabilitate publica, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2006
4. Neculina Chebac – coord. – Sa gestionam mai bine fondurile publice, Ed Zigotto, Galati, 2008;

11