Functionarea Conturilor

TEMA 4
ANALIZA ŞI FUNCŢIONAREA CONTURILOR
Pentru a ilustra pe de o parte, mecanismul de funcţionare a conturilor, iar pe de altă parte, logica
înregistrărilor contabile cu privire la operaţiunile/tranzacțiile pe care acestea le implică, se impune
prezentarea în termeni de flux a rolului conturilor de referinţă, a conţinutului economic al acestora,
a funcţiei contabile şi a principalelor corespondenţe ce se stabilesc cu alte conturi. Aceste legături
de reciprocitate între conturi antrenează o serie de modificări asupra poziției financiare, respectiv
asupra poziției financiare și performanței financiare a entității de referință.
4.1 Contabilitatea constituirii capitalului

Constituirea unei entităţi este condiţionată de existenţa capitalului, prin intermediul căruia aceasta
îşi demarează activitatea potrivit scopului definit şi indiferent care este forma sau natura activităţii
sale. În definirea capitalului trebuie identificate două dimensiuni: cea de componentă a
capitalului propriu, dată de aportul proprietarilor la constituirea entităţii şi cea de garanţie în faţa
creditorilor, dată de faptul că, valoarea sa nu poate fi inferioară unei limite legale1 şi orice
modificare se supune unor reguli bine definite.
Capitalul, ca element important al poziţiei financiare exprimă sub formă bănească obligaţia
entităţii de referinţă faţă de cei care participă la constituirea capitalului, fie că sunt persoane fizice,
fie că sunt persoane juridice. Întrucât aceste obligaţii nu au termen exigibil (de plată), ele sunt
permanente pe întreaga durată de existenţă şi funcţionare a entităţii2.
Procesul constituirii capitalului se individualizează potrivit celor trei tipuri de societăţi comerciale:
1. Societăţile de persoane (ex: societatea în nume colectiv). Acest tip de societăţi prezintă
următoarele caracteristici: capitalul se constituie prin acordul asociaţilor nominalizaţi în actul
constitutiv, respectiv se divide în părţi sociale nominalizate pe fiecare asociat în parte
transmisibile doar cu acordul celorlalţi asociaţi.
2. Societăţile de persoane şi capital (societatea cu răspundere limitată este forma cea mai
reprezentativă a acestui tip de societăţi) se caracterizează în principal prin faptul că, se constituie
prin aportul asociaţilor nominalizaţi în actul constitutiv al societăţii, unitatea de măsură a
capitalului este partea socială, iar numărul părţilor sociale sunt nominalizate pentru fiecare asociat
în parte.
3. Societăţile de capital (societatea pe acţiuni este forma cea mai reprezentativă a acestui tip de
societăţi) se caracterizează prin aceea că, se constituie de către membrii fondatori şi prin
subscripţie publică pe baza emisiunii de acţiuni, iar unitatea de măsură a capitalului este acţiunea.
Constituirea capitalului implică următoarele etape:
- momentul subscrierii capitalului sau promisiunii de aport în baza actului constitutiv3 şi a
declaraţiei de subscriere acceptată, în cazul constituirii unei societăţi de capital prin subscripţie
publică;
1
Potrivit Legii nr. 31/16 .11.1990 privind societăţile comerciale modificată, capitalul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi
se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei, iar capitalul unei societăţi pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei, adică echivalentul
a 25.000 €. Partea socială este unitatea valorică de capital stabilită prin actul constitutiv. Acţiunea este instrumentul financiar emis de o societate pe
acţiuni care exprimă dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi din capitalul unei entităţi.
2
Epuran M., Băbăiță V., Imbrescu C., Teoria contabilității, Editura Economică, București, 2004
3
Societăţile de persoane se constituie prin contract de societate, iar societăţile de persoane şi capital, respectiv de capital se constituie prin contract de
societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane, caz în care se întocmeşte numai
- momentul vărsării aportului în bani şi în natură în baza documentelor care atestă depunerea
activelor băneşti în casierie sau în contul de la bancă, precum şi punerea la dispoziţia entităţii a
activelor materiale (ex: construcţii, materii prime, disponibilităţi băneşti);
- momentul constituirii efective a capitalului, adică momentul realizării capitalului prin transferarea
capitalului din categoria capital nevărsat în categoria capital vărsat.
Conturile de referinţă ce ilustrează procesul constituirii capitalului sunt 101 “Capital” cuprins în
clasa 1 „Conturi de capitaluri” şi 456 “Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” cuprins în
clasa 4 „Conturi de terți”.
Contul 101 „Capital” se desfăşoară pe conturi sintetice de gradul II 1011 ”Capital subscris
nevărsat” şi 1012 ”Capital subscris vărsat”, această delimitare fiind motivată de existenţa unui
decalaj temporal între momentul promisiunii de aport şi momentul depunerii aporturilor, precum
şi datorită faptului că, aporturile în bani pot fi depuse în mai multe tranşe.
Contul 1011 “Capital subscris nevărsat”
Rolul contului este de a înregistra şi controla procesul de subscriere a capitalului până in
momentul depunerii lui în bani sau în natură de către asociaţi sau acţionari.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de capitaluri, grupa capital şi rezerve.
Funcţia contabilă: cont de pasive.
Contul 1012 „Capital subscris vărsat”
Rolul contului este de a înregistra şi controla procesul de constituire efectivă a capitalului subscris
prin depunerea capitalului în natură sau în bani de către asociaţi sau acţionari.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de capitaluri, fiind un cont de surse permanente,
care exprimă obligaţia entităţii faţă de asociaţi sau acţionari pentru capitalul vărsat pe întreaga
durată de existenţă a entităţii.
D(-) 1011 „Capital subscris nevărsat” *(+)C

Se debitează pe măsura vărsării aportului la Se creditează cu capitalul subscris de către
capital în bani sau în natură, prin constituirea acţionari sau asociaţi corespunzător actului
efectivă a capitalului, în corespondenţă cu constitutiv şi declaraţiei de subscriere, în
creditul contului 1012 „Capital subscris vărsat”: corespondenţă cu debitul contului 456
1011 „CSN” = 1012 „CSV” „Decontări cu acţionarii / asociaţii privind
capitalul” care reflectă fixarea creanţei faţă
de acţionari sau asociaţi pentru promisiunea
de aport:
456 „DAAC” = 1011 „CSN”
Soldul final creditor reflectă capitalul
subscris şi nevărsat.
D(-) 1012 „Capital subscris vărsat” *(+)C

Se debitează cu capitalul retras de către Se creditează cu capitalul vărsat în bani sau
acţionari sau asociaţi, în corespondenţă cu în natură, în corespondenţă cu debitul
creditul contului 456 „Decontări cu acţionarii / contului 1011 „Capital subscris nevărsat”
asociaţii privind capitalul” 1011 „CSN” = 1012 „CSV”
1012 „CSV” = 456 „DAAC” Soldul final creditor reflectă capitalul
subscris şi vărsat la acea dată.
statutul. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv [Legea nr.31/1990 privind societăţile
comerciale].
Contul 456 „Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul”
Rolul contului este de a înregistra şi controla creanţele entităţii de referinţă faţă de acţionari sau
asociaţi pentru aporturile subscrise, privind constituirea şi creşterea capitalului.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa decontări cu asociaţii privind
creanţele faţă de asociaţi şi acţionari în legătură cu capitalul.
Funcţia contului: cont bifuncţional.
În momentul constituirii şi la majorarea capitalului unei entităţi are funcţie contabilă de active, iar
în cazul retragerilor de capital de către asociaţi sau acţionari are temporar funcţie contabilă de
pasive, reflectând o datorie faţă de aceştia.
D(+)* 456 „Decontări cu asociaţii/acţionarii privind capitalul” (-)C
Se debitează cu creanţele entităţii de referinţă Se creditează pe măsura stingerii creanţelor
faţă de acţionari sau asociaţi fixate pe baza fixate faţă de acţionari sau asociaţi, ca
actului constitutiv de subscriere la capital, în urmare a depunerii:
corespondenţă cu creditul contului 1011 „Capital - aporturilor în bani, în corespondenţă cu
subscris nevărsat”: debitul conturilor 512”Conturi curente la
456 „DAAC” = 1011 „CSN” bănci” şi 531”Casa”;
- aporturilor în natură, în corespondenţă cu
debitul conturilor 211 ”Terenuri”, 212
„Construcţii”; 213 ”Instalaţii tehnice, mijloace
de transport, animale şi plantaţii”, 214
„Mobilier, aparatură birotică, echipamente
de protecţie a valorilor umane şi materiale şi
alte active corporale”, 301 „Materii prime”,
302 „Materiale consumabile”, 371 „Mărfuri”:
% = 456 „DAApC”
512 „CCB"
531 „Casa”
211 ”Terenuri”
Soldul final debitor reflectă creanţele entităţii de 212(3)(4)
referinţă faţă de acţionari/asociaţi privind 301(2)
capitalul subscris şi nevărsat. 371 ”Mărfuri”
D(-) 456 „Decontări cu asociaţii/acţionarii privind capitalul” *(+)C
Se mai debitează în cazul retragerilor de capital, Se mai creditează cu cotele de capital
ca urmare a sumelor plătite acţionarilor sau retrase, în corespondenţă cu debitul
asociaţilor, în corespondenţă cu creditul contului 1012 „Capital subscris vărsat”:
conturilor de trezorerie. 1012 „CSV” = 456 „DAAC”
456 „DAAC” = 5xxx Soldul final creditor reflectă obligaţiile
entităţii de a restitui o parte din capital.
Pe lângă conturile expuse anterior, vor fi prezentate în continuare conturile de trezorerie4 care
reflectă activele circulante băneşti aflate în casieria entităţii şi în contul de la bancă, având în
vedere faptul că, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate.
Pentru a furniza o imagine completă asupra respectivelor conturi, vor fi evidenţiate pe lângă
operaţiunile privind depunerea aporturilor în bani, şi operaţiuni ce intervin pe parcursul
desfăşurării activităţii entităţii. Schema de principiu privind funcţionarea conturilor „Conturi curente
4
Trezoreria constituie ansamblul operaţiilor financiare derulate de entitatea de referinţă, cu scopul de a obţine active circulante băneşti necesare
desfăşurării în parametrii normali a activităţii economice. Termenul de trezorerie provine din limba franceză de la trésorerie, care în sens restrâns,
cuprinde disponibilităţile băneşti în lei şi în valută păstrate în conturi la bănci sau sub formă de numerar (lichidităţi), iar în sens larg se extinde la investiţiile
pe termen scurt (acţiuni, obligaţiuni) ce pot fi transformate prin vânzare pe piaţa de capital în bani, valorile de încasat (cecurile bancare şi efectele
comerciale), acreditivele şi avansurile de trezorerie, precum şi la creditele bancare pe termen scurt.
la bănci” şi „Casa”, conturi care sunt cuprinse în clasa 5 „Conturi de trezorerie”, vizează
următoarele aspecte:
- sunt conturi cu funcţie contabilă de active, ţinând evidenţa activelor circulante băneşti;
- se debitează cu operaţiunile de încasări în numerar (pe baza chitanţei de încasare), respectiv
prin contul de la bancă (pe baza foii de vărsământ);
- se creditează cu operaţiunile de plăţi în numerar (pe baza chitanţei de plată), respectiv prin
contul de la bancă (pe baza ordinului de plată).
Contul 512 „Conturi curente la bănci”
Rolul contului este de a înregistra şi controla existenţa disponibilităţilor băneşti deţinute in conturi
deschise la bănci, precum şi mişcarea acestora ca urmare operaţiunilor de încasări şi plăţi.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de trezorerie, grupa trezoreriei lichide. Funcţia
contabilă: cont de active.
D(+)* 512 „Conturi curente la bănci” (-)C

Se debitează cu operaţiunile de încasări Se creditează cu operaţiunile de plăţi
reprezentând: reprezentând:
- sumele depuse de asociaţi sau acţionari ca - numerarul ridicat din contul de la bancă şi
aport la capital, în corespondenţă cu creditul depus în casierie, în corespondenţă cu
contului 456”Decontări cu acţionarii/asociaţii debitul contului 531”Casa”
privind capitalul” 531 „Casa” = 512 „CCB”
512 „CCB” = 456 „DAAC” - plata obligaţiilor faţă de furnizori, în
- sumele depuse pe baza foii de vărsământ din corespondenţă cu debitul conturilor 401
casieria entităţii în contul de la bancă, în ”Furnizori” şi 404 ”Furnizori de imobilizări”
corespondenţă cu creditul contului 531”Casa” 401 „Furnizori” = 512 „CCB”
512 „CCB” = 531 „Casa” 404 „FI” = 512 „CCB”
- sumele încasate de la clienţi, respectiv de la - plata impozitului pe salarii, în
debitori diverşi pentru bunurile livrate, în corespondenţă cu debitul contului 444
corespondenţă cu creditul conturilor 411”Clienţi” „Impozitul pe venituri de natura salariilor”, a
şi 461 „Debitori diverşi” contribuţiilor la asigurări sociale, în
512 „CCB” = 411 „Clienţi” corespondenţă cu debitul contului 431
512 „CCB” = 461 „DD” „Asigurări sociale” și a datoriilor faţă de
creditori, în corespondenţă cu debitul
contului 462 „Creditori diverşi”
444 „IVNS” = 512 „CCB”
431 „AS” = 512 „CCB”
Soldul final debitor reprezintă disponibilităţile 462 „CD” = 512 „CCB”
existente în contul de la bancă.
Contul 531 „Casa”

Rolul contului este de a înregistra şi controla existenţa numerarului gestionat prin casieria entităţii,
precum şi mişcarea acestuia ca urmare a operaţiunilor de încasări şi plăţi. Conţinutul economic
îl înscrie în clasa conturilor de trezorerie, grupa trezoreriei lichide. Funcţia contabilă: cont de
active.
D(+)* 531 „Casa” (-) C
Se debitează cu operaţiunile de încasări Se creditează cu operaţiunile de plăţi
reprezentând: reprezentând:
- sumele primite ca aport la capital de la asociaţi - numerarul depus în contul de la bancă, în
sau acţionari în corespondenţă cu creditul corespondenţă cu debitul contului 512
contului 456 ”Decontări cu acţionarii/ asociaţii ”Conturi curente la bănci”
privind capitalul” 512 „CCB” = 531 „Casa”
531„Casa” = 456 „DAAC” - plata avansului din salariu cuvenit
- sumele ridicate din contul de la bancă şi personalului în corespondenţă cu debitul
depuse în casierie, în corespondenţă cu creditul conturilor 425 ”Avansuri acordate
contului 512 ”Conturi curente la bănci” personalului”
531 „Casa” = 512 „CCB” 425 „AAP” = 531 „Casa”
- sumele primite de la clienţi, respectiv de la - plăţile efectuate către furnizori, în
debitori pentru bunurile livrate, în corespondenţă corespondenţă cu debitul conturilor 401
cu creditul conturilor 411”Clienţi” şi 461 „Debitori ”Furnizori” şi 404 ”Furnizori de imobilizări”
diverşi” % = 531 „CCB”
531 „Casa” = % 401 „Furnizori”
411 „Clienţi” 404 „FI”
461 „DD” - plata salariilor la sfârşitul lunii, în
- preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor corespondenţă cu debitul contului
vândute, în corespondenţă cu creditul conturilor 421”Personal-salarii datorate”
707 ”Venituri din vânzarea mărfurilor” 421 „P-SD” = 531 „Casa”
531 „Casa” = 707 ”VVM”
Soldul final debitor reflectă numerarul existent în
casierie la un moment dat.
4.2 Contabilitatea activelor imobilizate

Activele imobilizate sau imobilizările sunt reprezentate de bunuri economice şi valori, parte a
activelor, caracterizate prin utilizarea de o manieră durabilă în activitatea entităţii de referinţă (mai
mult de un an), prin participarea la mai multe cicluri de exploatare, neconsumându-şi valoarea în
cadrul primei utilizări şi prin recuperarea acestei valori în mod treptat pe seama amortizării,
incluzându-se o cotă-parte în costul activităţii pe care o deservesc.
O perioadă îndelungată de timp, imobilizările erau denumite active fixe, însă utilizarea acestui
termen se restrânge, pentru că noţiunea fixe sugerează o durată nelimitată de funcţionare. Deşi
nu există o delimitare strictă a perioadei minime de timp în care trebuie să fie utilizat un activ
pentru a fi considerat activ imobilizat, criteriul cel mai frecvent aplicat constă în aceea că, activul
trebuie să poată fi utilizat în mod repetat pe o durată de cel puţin un an5.
Pentru a-şi desfăşura activitatea de exploatare (producerea de bunuri, prestarea de servicii,
comercializarea mărfurilor), entitatea de referinţă trebuie să deţină o serie de imobilizări cum sunt:
utilaje, clădiri, mijloace de transport, licenţe etc. Astfel, structurarea activelor imobilizate în trei
mari categorii (necorporale, corporale, financiare) a fost impusă pe de o parte, de diversitatea şi
trăsăturile lor, iar pe de altă parte de duratele de utilizare economică şi maniera de recuperare a
valorii.
Pe lângă cele trei categorii menţionate, se formează o categorie intermediară în ceea ce priveşte
imobilizările necorporale şi corporale, şi anume aceea a imobilizărilor în curs de execuţie. Această
5
Needles B., Anderson H., Caldwell J., op. cit.
categorie de imobilizări apare în situaţia în care, atât imobilizările necorporale, cât şi imobilizările
corporale se obţin în cadrul entităţii, iar la finele exerciţiului fiind neterminate, sunt evidenţiate în
categoria imobilizări în curs. De asemenea, sunt reflectate distinct în contabilitate, acele
imobilizări corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar
care sunt în curs de aprovizionare.
Operaţiile cu imobilizări efectuate de o entitate se referă la intrarea, deprecierea şi la ieşirea din
evidenţă a acestora.
I. Intrarea în entitate. Imobilizările intrate în cadrul entităţii de referinţă în baza documentelor de
intrare (factură de achiziţie şi proces-verbal de recepţie, proces-verbal de recepţie
provizorie/proces-verbal de recepţie finală) se evaluează astfel:
- cele intrate prin achiziţie de la furnizorii de imobilizări se evaluează la costul de achiziţie care
include preţul de cumpărare, cheltuielile accesorii de punere în funcţiune şi probe tehnologice
- cele obţinute din producţie proprie se evaluează la costul de producţie, iar cele aportate se
evaluează la valoarea justă6.
II. Deprecierea imobilizărilor. Activitatea derulată de o entitate antrenează o serie de mişcări şi
transformări generând procesul de depreciere la care sunt supuse şi imobilizările. Pe
considerentul că, majoritatea imobilizărilor de care dispune o entitate au o durată de utilizare
finită, contabilitatea trebuie să aibă în vedere fenomenul firesc al uzurii şi implicit, de diminuare a
valorii ce decurge din acesta. Deprecierea, adică pierderea de valoare în timp sub acţiunea unor
factori, este de două tipuri: ireversibilă sau definitivă şi reversibilă 7 sau provizorie. Pentru
deprecierea ireversibilă ca urmare a uzurii fizice şi morale există posibilitatea determinării mărimii
valorii care se depreciază în timp, prin proceduri şi sisteme (regimuri) de amortizare.
Amortizarea reprezintă cota anuală (anuitatea) din valoarea imobilizărilor consumată în
activitatea entităţii şi corespunzătoare deprecierii, care se recuperează prin includerea ei pe
cheltuielile exerciţiului, iar apoi prin deducerea (scăderea) acestora din veniturile obţinute. Astfel,
amortizarea este reflectarea în expresie monetară a părţii din valoarea imobilizărilor transferată
în funcţie de obiectul de activitate, asupra bunurilor obţinute în urma procesului de exploatare,
serviciilor prestate şi lucrărilor executate de către entitatea de referinţă.
Pentru determinarea acestei cote-părţi transferată din valoarea imobilizărilor trebuie avute în
vedere două aspecte8:
1. Aspectul categoriilor de imobilizări supuse amortizării. Sunt supuse amortizării imobilizările
corporale şi necorporale, cu excepţia celor care sunt considerate „daruri ale naturii” şi au durată
de viaţă infinită (terenuri, lacuri) şi a imobilizărilor financiare, ale căror eventuale pierderi de
valoare se recuperează pe seama ajustărilor pentru deprecieri.
2. Aspectul duratei de utilizare economică. Sunt supuse amortizării imobilizările corporale şi
necorporale cu durată de viaţă finită, durată care se stabileşte în ani de către specialişti pe baza
calculelor de ordin tehnic (în cazul imobilizărilor necorporale este cuprinsă de regulă între 3 şi 5
ani).
Pentru determinarea amortizării imobilizărilor, legea română admite următoarele regimuri9 sau
metode de amortizare:
- amortizarea liniară;
- amortizarea degresivă;
- amortizarea accelerată.
6
Valoarea justă este suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul
determinat obiectiv.
7
Deprecierea reversibilă se constată la sfârşitul exerciţiului cu ocazia inventarierii şi se datorează diminuării valorii imobilizărilor sub nivelul valorii de
intrare a acestora. Având caracter temporar, efectul lor este preluat şi înregistrat cu ajutorul conturilor de ajustări pentru depreciere.
8
Bojianu O., Bazele contabilităţii 2003, ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
9
Prin regim de amortizare se înţelege un ansamblu corelat şi coerent de reglementări normative ale unei ţări privind modul de calcul al amortizării
imobilizărilor corporale şi necorporale, precum şi a condiţiilor concrete de aplicabilitate a acestora. Componenta de bază a regimurilor de amortizare este
tabloul duratelor normale de utilizare, a cotelor anuale de amortizare şi a duratelor în care se realizează amortizarea integrală.
Metoda de amortizare utilizată trebuie aleasă în funcție de modul în care se estimează generarea
beneficiilor economice viitoare, asociate activelor entității10.
Amortizarea liniară constă în eşalonarea uniformă pe întreg parcursul duratei de utilizare
economică, a valorii de intrare (contabilă) a imobilizării supuse amortizării. Amortizarea anuală
liniară (Aal) se determină astfel:
- ca raport între valoarea de intrare (Vi) şi durata de utilizare economică exprimată în ani (Due):
Vi
Aal  sau
Due
- pe baza cotei de amortizare (Cal) care se aplică apoi la valoarea de intrare a imobilizării (Vi):
1
Cal  ; Aal  Vi  Cal .
Due
Fiind imputată unei perioade, cheltuiala cu amortizarea trebuie înregistrată sistematic pe
cheltuieli, această eşalonare a includerii pe cheltuieli a amortizării pe întreaga durată de utilizare
economică11 efectuându-se prin întocmirea planului de amortizare din luna următoare punerii
acestora în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii de intrare.
Planul de amortizare este un tablou previzional, care trebuie să cuprindă pentru fiecare
imobilizare în parte, valoarea de intrare (contabilă), amortizarea aferentă deprecierii anuale şi
valoarea netă contabilă la finele fiecărui exerciţiu. În consecinţă, planul de amortizare a
imobilizărilor poate fi întocmit numai atunci când sunt cunoscute următoarele trei elemente:
valoarea contabilă care reprezintă baza de calcul a amortizării, durata de utilizare economică a
imobilizărilor supuse amortizării şi regimurile de amortizare practicate pentru determinarea şi
repartizarea cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor pe durata de utilizare economică a acestora.
III. Ieşirea din entitate. Operaţiile privind ieşirea imobilizărilor necorporale şi corporale se
individualizează sub următoarele forme principale:
a. Scoaterea imobilizărilor necorporale/corporale din evidenţă, respectiv din funcţiune (casarea).
Ieşirea prin casare intervine în cazul în care utilizarea imobilizărilor corporale nu se mai justifică
din punct de vedere tehnic şi economic, în sensul că veniturile realizate sunt mai mici decât
cheltuielile cu funcţionarea, întreţinerea şi reparaţiile (atunci când niciun beneficiu economic viitor
nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară). Documentul justificativ care stă la baza ieşirii din
entitate a imobilizărilor corporale prin casare este procesul-verbal de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale.
b. Vânzarea imobilizărilor către terţi (la licitaţie). Ieşirea imobilizărilor prin vânzare antrenează
două categorii de operaţii: cele privind scoaterea din evidenţă, respectiv din gestiune a
imobilizărilor vândute şi cele privind vânzarea propriu-zisă la preţul negociat de vânzare pe baza
facturii/contractului de vânzare-cumpărare.
c. Ieşirea din entitate, ca urmare a unor situaţii extraordinare (distrugere de calamităţi). În
momentul ieşirii imobilizărilor din entitate, acestea se scot din evidenţă la valoarea de intrare,
adică la valoarea cu care acestea sunt înregistrate în contabilitate pe baza procesului-verbal prin
care se inventariază şi evaluează obiectele distruse.
Conturile de referinţă ce ilustrează cele trei categorii de active imobilizate sunt localizate în
următoarele grupe de conturi aparţinând clasei 2 „Conturi de imobilizări”: grupa 20 „Imobilizări
necorporale”; grupa 21 „Imobilizări corporale; grupa 26 „Imobilizări financiare”. Amortizarea
imobilizărilor se evidențiază cu ajutorul conturilor din grupa 28 „Amortizări privind imobilizările”.
10
Caraiani C., Dumitrana M. (coordonatori), Bazele contabilității, ediția a IV a, Editura Universitară, București, 2010
11
Prin durată de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, reprezentând perioada pe parcursul căreia entitatea estimează că activul va fi
disponibil pentru utilizare de către aceasta.
Contul 211 „Terenuri și amenajări de terenuri”
Rolul contului este de a evidenţia terenurile şi amenajările de terenuri (racordarea la sistemul de
alimentare cu energie/apă, lucrări de acces, împrejmuiri).
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de active imobilizate, grupa imobilizărilor
corporale neamortizabile, cu excepţia amenajărilor la terenuri.
Funcţia contabilă: cont de active.
D(+)* 211 „Terenuri şi amenajări de terenuri” (-)C
Se debitează cu: Se creditează cu valoarea terenurilor vândute,
- valoarea terenurilor aduse ca aport la capital, în corespondenţă cu debitul contului 6583
prin creditul contului 456”Decontări cu ”Cheltuieli privind activele cedate şi alte
acţionarii/asociaţii privind capitalul” operaţii de capital”.
211 „Terenuri” = 456 „DAApC” 6583„Ch.priv...” = 211„Terenuri”
- costul de achiziţie al terenurilor achiziţionate,
în corespondenţă cu creditul contului
404”Furnizori de imobilizări”
211 „Terenuri” = 404 „FI”
Soldul final debitor reprezintă valoarea
terenurilor şi amenajărilor de terenuri existente
în entitate la acea dată.
Contul 213 „Instalații tehnice și mijloace de transport”
Rolul contului este de a evidenţia existenţa şi mişcările determinate de operaţiile privind instalaţiile
tehnice și mijloacele de transport.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de active imobilizate, grupa imobilizări corporale
amortizabile.
D (+)* 213 „Instalaţii tehnice și mijloace de transport” (-) C

Se debitează cu intrările de instalaţii tehnice și Se creditează cu ieşirile din entitate a
mijloace de transport la valoarea de intrare dată instalaţiilor tehnice și a mijloacelor de
de: transport la valoarea de intrare, prin
- valoarea instalaţiilor tehnice și a mijloacelor de vânzare sau prin scoatere din funcţiune ca
transport aduse ca aport la capital, în urmare a epuizării duratei de utilizare
corespondenţă cu creditul contului 456” Decontări astfel:
cu acţionarii/ asociaţii privind capitalul” - pentru cele complet amortizate la data
213 „IT,MT,AP” = 456 „DAApC” efectuării operaţiunilor, în corespondenţă
- costul de achiziţie al instalaţiilor tehnice și cu debitul contului 281 ”Amortizări privind
mijloacelor de transport cumpărate, în imobilizările corporale”
corespondenţă cu creditul contului 404 ”Furnizori 281 „ApIC” = 213 „IT,MT,AP”
de imobilizări” - pentru valoarea rămasă neamortizată
213 „IT,MT,AP” = 404 „FI” aferentă instalaţiilor tehnice și mijloacelor
de transport vândute, în corespondenţă cu
Soldul final debitor reflectă valoarea de intrare a debitul contului 6583 ”Cheltuieli privind
acestor imobilizări existente în entitate la acea activele cedate şi alte operaţii de capital”
dată. 6583„Ch.priv…”=212„IT,MT,AP”
Principalele corespondențe ale conturilor 212 „Construcții” şi 214 „Mobilier, aparatură birotică,
echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” sunt similare
celor prezentate anterior.
Contul 281 „Amortizări privind imobilizările corporale”
Rolul contului este de a calcula şi înregistra sistematic amortizarea aferentă imobilizărilor
corporale existente în entitate. Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de active
imobilizate, grupa conturilor de rectificare a valorii de înregistrare a imobilizărilor pentru a stabili
valoarea netă a acestora, valoare la care urmează a fi înscrise în bilanţul contabil. Funcţia
contabilă: cont de pasive.
D(-) 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” *(+)C

Se debitează cu amortizarea imobilizărilor Se creditează lunar, cu suma amortizării
corporale ieşite din entitate prin scoatere din aferentă imobilizărilor corporale pe baza
funcţiune sau vânzare, în corespondenţă cu calculului efectuat conform planului de
creditul conturilor 212 ”Construcţii”, 213 ”Instalaţii amortizare, în corespondenţă cu debitul
tehnice și mijloace de transport”, 214 ”Mobilier, 6811 ”Cheltuieli de exploatare privind
aparatură birotică, echipamente de protecţie...” amortizarea imobilizărilor”.
281 „AIC” = % 6811 „CEAI” = 281 „AIC”
212 ”Construcţii”
213 „IT și MT” Soldul final creditor reflectă valoarea
214 „M,AB,EP...” amortizării imobilizărilor corporale
existente în entitate la acea dată.
Pe lângă conturile de imobilizări expuse anterior va fi prezentat în continuare şi contul de terţi 404
”Furnizori de imobilizări”, cont care reflectă decontările cu furnizorii de imobilizări. Motivăm acest
lucru prin faptul că, modalitatea principală de intrare a imobilizărilor în entitate este achiziţia de la
această categorie de furnizori.
Furnizorul reprezintă persoana fizică sau juridică ce pune la dispoziţia terţilor bunuri şi servicii
contra plată, în baza unei înţelegeri prealabile şi faţă de care entitatea de referinţă îşi fixează
datorii care se sting prin plată. În contabilitatea cumpărătorului, vânzătorul este tratat drept
furnizor.
CONTUL 404”FURNIZORI DE IMOBILIZĂRI”
Rolul contului este de a evidenţia datoriile şi decontările în relaţiile cu furnizorii de imobilizări
interni şi externi, pentru achiziţia de imobilizări de la aceştia. Conţinutul economic îl înscrie în
clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii de natura datoriilor faţă de furnizori. Funcţia
contabilă: cont de pasive.
D(-) 404 „Furnizori de imobilizări” * (+)C
Se debitează cu stingerea datoriilor faţă de Se creditează cu fixarea datoriilor faţă de
furnizori prin plată, astfel: furnizorii de imobilizări, reprezentând:
- în numerar din casieria entităţii, în - valoarea imobilizărilor cumpărate, în
corespondenţă cu creditul contului 531”Casa” corespondenţă cu debitul conturilor de
404”FI” = 531”Casa” imobilizări corporale 211(2)(3)(4)
- prin virament din contul de la bancă, în 211”Terenuri” = 404 „FI”
corespondenţă cu creditul contului 212(3)(4) = 404 „FI”
512”Conturi curente la bănci în” - TVA înscrisă în facturile furnizorilor, taxă care
404”FI” = 512”CCB” se deduce din cea datorată bugetului, în
corespondenţă cu debitul contului 4426”TVA
deductibilă”
4426”TVAd” = 404”FI”
Soldul final creditor reprezintă sumele datorate
furnizorilor de imobilizări şi neachitate.
4.3 Contabilitatea achiziției de stocuri
Stadiile circuitului economic din cadrul entităţii de referinţă se referă la procesul achiziţiei, la
procesul producţiei şi la procesul vânzării, în care activele circulante se transformă permanent.
Operaţiile comerciale privind achiziţia stocurilor de materii prime, materiale şi mărfuri implică
delimitarea şi tratarea diferenţiată a următoarelor două segmente:
1. segmentul activelor circulante de natura stocurilor, a căror principală modalitate de intrare într-
o entitate este achiziţia;
2. segmentul pasivelor de natura datoriilor curente faţă de furnizorii stocurilor de materii prime,
materiale şi mărfuri.
1. Stocurile de materii prime, materiale şi mărfuri
Dualitatea noţiunii de stoc rezidă în următoarele două aspecte: în sens general, stocul reprezintă
cantitatea de active existente la un moment dat în cadrul unei entităţi, iar în sens restrâns, stocul
reprezintă un ansamblu de materii prime, materiale destinate producţiei, respectiv de
semifabricate, produse finite, mărfuri destinate vânzării12.
Contabilitatea are în vedere aspectul restrâns al noţiunii de stoc, în sensul că, stocurile sunt
tratate drept componente ale activelor circulante (mobilizate) ce se află într-o continuă
metamorfoză, schimbându-şi în mod succesiv forma. Încadrarea unui bun într-o categorie sau
alta de stoc depinde de utilitatea şi destinaţia acestuia în cadrul activităţii entităţii de referinţă.
La data intrării într-o entitate stocurile de materii prime şi materiale se evaluează şi înregistrează
în contabilitate la valoarea contabilă (valoarea de intrare), valoare dată de: valoarea de aport
stabilită în urma evaluării, pentru bunurile aduse ca aport la capital; costul de achiziţie13, pentru
bunurile dobândite cu titlu oneros (contra plată); valoarea justă, pentru bunurile obţinute cu titlu
gratuit.
La data intrării mărfurile se înregistrează în contabilitate la: costul de achiziţie, asimilat deseori cu
preţul de cumpărare facturat de furnizor specific comerţului en-gros sau cu ridicata; preţul de
vânzare cu amănuntul, preţ care include costul de achiziţie, adaosul comercial şi taxa pe valoarea
adăugată.
Entitatea de referinţă îşi procură stocurile de materii prime, materiale şi mărfuri în vederea
desfăşurării activităţii, conform unui program de aprovizionare care stă la baza încheierii
contractelor, respectiv comenzilor între entitatea cumpărătoare şi entitatea vânzătoare.
Stocurile de această natură intră în entitate însoţite de factură, document ce stă la baza
operaţiunilor de recepţie cantitativă (verificarea concordanţei dintre cantităţile sosite şi cele
menţionate în document) şi calitativă (verificarea prin teste tehnice), întocmindu-se nota de
recepţie şi constatare de diferenţe. Dacă în urma recepţiei se constată diferenţe între documentul
de însoţire şi situaţia reală, se fac menţiuni în nota de recepţie şi constatare de diferenţe14. Nota
de recepţie şi constatare de diferenţe, ca document justificativ se întocmeşte pe baza
documentelor de livrare care însoţesc transportul bunurilor, şi anume: factura, avizul de însoţire
al mărfii etc.
Evidenţa operativă a stocurilor la magazie se ţine cu ajutorul documentului numit fişă de magazie,
document întocmit la locul de depozitare. Acest document serveşte ca document de evidenţă
12
Bușe G., Dicționarul complet al economiei de piață, Editor Societatea Informația, București, 1994
13
Costul de achiziţie este egal cu preţul de cumpărare, taxe nerecuperabile (taxe vamale), cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii
de achiziţie
14
Caciuc L., Megan O., op. cit.
operativă a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor existente la un moment dat, pe fiecare loc de depozitare
şi pentru fiecare element stocabil în parte.
2. Datoriile curente faţă de furnizorii de stocuri

Datoriile comerciale faţă de furnizorii de stocuri sunt considerate elemente curente ale pasivelor
din două considerente: fie sunt rambursate în cadrul ciclului normal de exploatare al entităţii de
referinţă, fie sunt rambursate la o scadenţă în cadrul următorului an care succede data închiderii
exerciţiului.
Întrucât orice tranzacţie de vânzare-cumpărare are doi protagonişti, vânzătorul şi
cumpărătorul,entitatea ce pune la dispoziţia entităţii de referinţă cumpărătoare stocuri de materii
prime, materiale sau mărfuri contra plată, în baza unei înţelegeri prealabile este tratat în
contabilitatea acesteia drept furnizor.
În această situaţie, entitatea de referinţă cumpărătoare se plasează în raport cu furnizorul în
ipostaza de a-şi asuma datorii, beneficiind astfel de transferarea în proprietate a stocurilor de
materii prime, materiale sau mărfuri pentru care plata se efectuează ulterior.
Înregistrarea în contabilitatea entităţii de referinţă a datoriilor faţă de furnizorii de stocuri se
derulează în doi timpi:
a. fixarea angajamentelor (datoriilor) în baza documentelor justificative care stau la baza
asumării acestor datorii: factura de achiziţie şi nota de recepţie şi constatare de diferenţe;
b. stingerea (decontarea) datoriilor asumate prin plată, utilizând forme şi instrumente de
decontare adecvate şi mijloace de trezorerie15, de care dispune entitatea de referinţă
cumpărătoare şi acceptate de către furnizor (vânzător).
Conturile de referinţă ce ilustrează procesul de achiziţie cu materii prime, materiale şi mărfuri sunt
301 ”Materii prime”, 302 ”Materiale consumabile”, 371 ”Mărfuri” şi 378 ”Diferenţe de preţ la
mărfuri”, conturi cuprinse în clasa 3 „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.
Conturile 301„Materii prime” şi 302„Materiale consumabile”
Rolul conturilor este de a evidenţia existenţa şi mişcarea stocurilor de materii prime care participă
direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în produsul finit integral sau parţial, în stare iniţială
sau transformată și de materiale consumabile destinate activităţii de exploatare şi reprezentate
de materiale auxiliare, combustibil, piese de schimb etc.
Conţinutul economic le înscrie în clasa conturilor de stocuri, grupa conturilor de stocuri de materii
şi materiale.
Funcţia contabilă: conturi de active.
15
Epuran M., Băbăiță V., Imbrescu C., op. cit., Editura Economică, București, 2004
D(+)* 301 „Materii prime” (-)C
Se debitează cu intrările în gestiune de materii Se creditează cu ieşirile din gestiune de
prime la valoarea de intrare în funcţie de materii prime în funcţie de modalitatea de
provenienţa acestora, astfel: ieşire:
- aduse ca aport în natură la capital, în - consumate şi incluse pe cheltuielile
corespondenţă cu creditul contului 456” Decontări exerciţiului curent, respectiv constatate
cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” minus la inventar, în corespondenţă cu
301 „MP” = 456 „DAAC” debitul contului 601”Cheltuieli cu materiile
- achiziţionate, în corespondenţă cu creditul prime”
contului 401” Furnizori” 601 „CMP” = 301 „MP”
301 „MP” = 401 „Furnizori”
Soldul final debitor reflectă valoarea materiilor

prime existente în stoc.
D(+)* 302 „Materiale consumabile” (-)C

Se debitează cu intrările în gestiune de materiale Se creditează cu ieşirile din gestiune de
consumabile la valoarea de intrare în funcţie de materiale consumabile în funcţie de
provenienţa acestora, astfel: modalitatea de ieşire:
- aduse ca aport în natură la capital, în - consumate şi incluse pe cheltuielile
corespondenţă cu creditul contului 456” Decontări exerciţiului curent, respectiv constatate
cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” minus la inventar, în corespondenţă cu
302 „MC” = 456 „DAAC” debitul contului 602 ”Cheltuieli cu
- achiziţionate, în corespondenţă cu creditul materialele consumabile”
contului 401” Furnizori” 602 „CMC” = 302 „MC”
302 „MC” = 401 „Furnizori”
Soldul final debitor reflectă valoarea materialelor
consumabile existente în stoc.
Contul 371 „Mărfuri”

Rolul contului este de a înregistra şi controla existenţa şi mişcarea bunurilor achiziţionate în
scopul revânzării în aceeaşi stare.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de stocuri, grupa mărfuri.
D(+)* 371 „Mărfuri” (-)C
Se debitează cu: Se creditează cu:
- costul de achiziţie al mărfurilor cumpărate de la - valoarea mărfurilor vândute, în
furnizori şi adaosul comercial aferent mărfurilor corespondenţă cu debitul contului
intrate în gestiune, în corespondenţă cu creditul 607”Cheltuieli privind mărfurile”
conturilor 401”Furnizori” şi 378”Diferenţe de preţ 607 „CM” = 371 „Mărfuri”
la mărfuri” - adaosul comercial aferent mărfurilor
371 „Mărfuri” = 401 „Furnizori” ieşite din gestiune prin vânzare, în
371 „Mărfuri” = 378 „DPM” corespondenţă cu debitul contului
- mărfurile aduse ca aport la capital, în 378”Diferenţe de preţ la mărfuri”
corespondenţă cu creditul contului 456”Decontări 378 „DPM” = 371 „Mărfuri”
cu acţionarii/asociaţii privind capitalul”
371 „Mărfuri” = 456 „DAApC”
Soldul final debitor reprezintă valoarea mărfurilor

existente în stoc.
Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri”
Rolul contului este de a înregistra şi controla adaosul comercial (marja comerciantului), în cazul
înregistrării mărfurilor la preţul de vânzare cu amănuntul.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de stocuri, grupa conturilor de rectificare a
preţului de înregistrare a mărfurilor, în vederea determinării preţului de vânzare a acestora.
D(-) 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” *(+)C
Se debitează cu valoarea adaosului comercial Se creditează cu valoarea adaosului
aferent mărfurilor ieşite din gestiune prin vânzare, comercial aferent mărfurilor intrate în
în corespondenţă cu creditul contului 371 gestiune prin cumpărare, în corespondenţă
”Mărfuri” cu debitul contului 371 ”Mărfuri"
378 „DPM” = 371 „Mărfuri” 371 „Mărfuri” = 378 „DPM”
Soldul final creditor reprezintă adaosul
comercial aferent mărfurilor existente în
stoc la acea dată.
În scopul stabilirii adaosului comercial aferent mărfurilor vândute se va determina o cotă medie
de adaos (coeficient de repartizare) în baza următoarelor două formule de calcul:
( SiC  RC )ct.378
kr 
( SiD  RD)ct.371
RDct.378  kr  RCct.371
unde: kr – coeficient de repartizare; SiD/SiC – sold iniţial debitor/creditor; RD/RC – rulaj
debitor/rulaj creditor.
Alte conturi care ajută la înregistrarea operaţiunilor privind stocurile a căror cale principală de
intrare este achiziţia sunt 4426 ”TVA16 deductibilă” şi 401 ”Furnizori”, conturi cuprinse în clasa 4
„Conturi de terți”.
Contul 4426 „TVA deductibilă”

Rolul contului este de a ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată înscrisă în factura emisă de
furnizor pentru operaţiunile de achiziţii de bunuri, prestări de servicii, executări de lucrări,
deductibilă din punct de vedere fiscal.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu bugetul
statului privind taxa pe valoarea adăugată.
16
TVA este un impozit indirect care se percepe la transferul de proprietate, fiind cuprinsă în factura de vânzare emisă de vânzător şi remisă
cumpărătorului.
D(+)* 4426 „TVA deductibilă” (-)C
Se debitează cu sumele reprezentând TVA Se creditează cu:
deductibilă aferentă achiziţiilor, în corespondenţă - sumele deduse din TVA colectată, în
cu creditul conturilor 401”Furnizori” şi corespondenţă cu debitul contului 4427
404”Furnizori de imobilizări” ”TVA colectată”
4426 „TVAd” = % 4427 „TVAc” = 4426 „TVAd”
401 „Furnizori” - diferenţele de recuperat de la bugetul de
404 „Furnizori de stat rezultate la sfârşitul perioadei între TVA
imobilizări” deductibilă mai mare şi TVA colectată mai
mică, în corespondenţă cu debitul contului
4424 ”TVA de recuperat” (TVAd > TVAc)
Nu prezintă sold la sfârşitul perioadei. 4424 „TVAr” = 4426 „TVAd”
Contul 401”Furnizori”
Rolul contului este de a evidenţia datoriile şi decontările entităţii de referinţă în relaţiile cu
furnizorii, pentru achiziţiile cu bunuri, precum şi pentru lucrările executate sau serviciile prestate
în favoarea sa de către aceştia.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu furnizorii de
natura datoriilor.
D(-) 401 „Furnizori” *(+)C
Se debitează cu stingerea datoriilor faţă de Se creditează cu fixarea datoriilor faţă de
furnizori prin plată, astfel: furnizori, reprezentând:
- cu numerar din casieria entităţii, în - costul de achiziţie al materiilor prime şi
corespondenţă cu creditul contului 531 ”Casa” materialelor consumabile cumpărate, în
401 „Furnizori” = 531 „Casa” corespondenţă cu debitul conturilor 301
- prin virament din contul de la bancă, în ”Materii prime” şi 302 ”Materiale
corespondenţă cu creditul contului 512”Conturi consumabile”
curente la bănci” 301 ”MP” = 401 „Furnizori”
401 „Furnizori” = 512 „CCB” 302 ”MP” = 401 „Furnizori”
- costul de achiziţie aferent mărfurilor
cumpărate, în corespondenţă cu debitul
contului 371”Mărfuri”
371”Mărfuri” = 401 „Furnizori”
- TVA înscrisă în facturile furnizorilor, în
corespondenţă cu debitul contului 4426
”TVA deductibilă”
4426 „TVAd” = 401 „Furnizori”
Soldul final creditor reprezintă sumele

datorate furnizorilor şi neachitate până la
acea dată.
4.4 Contabilitatea obţinerii producţiei
Activitatea unei entităţi reprezintă o înlănţuire sau combinare de operaţii elementare care
presupun implicarea unor resurse (materiale, umane, informaţionale) şi transformarea lor.
Noţiunea de consum nu trebuie asociată dispariţiei fizice a acelei resurse, ci utilizării ei, astfel
că, prin substituirea cu o utilitate nou creată, a utilităţii anterior dispărute, resursa a fost
consumată”17.
Nevoile informaţionale ale investitorilor şi managerilor referitoare la rezultatul unei entităţi - utilizat
ca măsură de evaluare a performanţei – se focalizează pe cunoaşterea fluxurilor de cheltuieli
ocazionate de activitatea desfăşurată şi a fluxurilor de venituri generate de aceasta. Astfel,
realizarea obiectului de activitate al entităţii de referinţă generator de venituri, atrage după sine
însemnate eforturi materiale, de muncă şi băneşti, concretizate în cheltuieli.
Consumul de materii prime şi materiale se evidenţiază conform bonului de consum – document
justificativ tradiţional care stă la baza înregistrării ieşirilor din gestiune (în fişa de magazie). Bonul
de consum serveşte la: eliberarea din magazie pentru consum a unuia sau mai multor elemente
stocabile (materii prime, materiale); descărcarea gestiunii la ieşirea din stoc; înregistrarea ieşirilor
din stoc în contabilitate.
Conturile de referinţă ce ilustrează consumul de resurse materiale sunt 601 ”Cheltuieli cu materiile
prime” şi 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”, conturi cuprinse în clasa 6 „Conturi de
cheltuieli”.
Contul 601 „Cheltuieli cu materiile prime”

Rolul contului este de a ţine evidenţa cheltuielilor ocazionate de consumul de materii prime în
activităţile de exploatare (producţie), cu scopul obţinerii de produse finite şi semifabricate,
executării de lucrări sau prestării de servicii.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de cheltuieli, grupa conturilor de cheltuieli de
exploatare privind stocurile.
Funcţia contabilă: cont cu funcţie contabilă de active.
D(+)* 601 „Cheltuieli cu materiile prime” (-)C
Se debitează cu valoarea de înregistrare a La sfârşitul perioadei se creditează cu
materiilor prime eliberate pentru consum sau cheltuielile transferate asupra contului de
constatate minus la inventariere şi rezultate, în corespondenţă cu debitul
neimputabile, în corespondenţă cu creditul contului 121”Profit sau pierdere”
contului 301”Materii prime” 121 „PP” = 601 „CMP”
601 „CMP” = 301 „MP”
Nu prezintă sold la sfârşitul perioadei.

Principalele corespondențe ale contului 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile” sunt similare
celor prezentate anterior.
Pentru contabilizarea fluxurilor de stocuri provenite din producţie proprie, trebuie avute în vedere
componentele stocurilor de produse fabricate: semifabricate, produse finite şi produse reziduale.
În abordarea contabilităţii produselor finite fabricate sunt delimitate două tipuri de fluxuri: fluxul de
obţinere (stocare) a produselor finite fabricate și fluxul de vânzare (livrare) a produselor fabricate.
Celor două momente de recunoaştere le sunt ataşate următoarele conturi de venituri:
- la stocare se va utiliza un cont de venituri potenţiale, adică un cont de venituri din producţia
stocată („Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”);
17
Grosu C., Contabilitate de gestiune, Editura Mirton, Timişoara, 2003
- la vânzare se va utiliza un cont de venituri efective, adică un cont de venituri din producţia
vândută („Venituri din vânzarea produselor finite”).
În ceea ce priveşte problematica evaluării stocurilor de produse finite, trebuie remarcat faptul că,
necunoscând în momentul obţinerii producţiei costul efectiv, acesta se determină la sfârşitul lunii
şi se apelează la un alt mod de înregistrare, şi anume costul prestabilit. Această înregistrare are
caracter provizoriu, iar pentru a face o evaluare corectă se apelează la contul de diferenţe de
preţ.
Ca urmare, între costul efectiv de producţie şi costul prestabilit pot să apară pe de o parte egalităţi,
caz în care nu intervin operaţiuni în contul de diferenţe de preţ la produse, iar pe de altă parte
diferenţe.
Diferenţele dintre costul efectiv de producţie şi costul prestabilit pot fi privite din două perspective:
economică şi matematică. Aspectul matematic modelează funcţia contabilă a contului de
diferențe de preț la produse.
a. Costul efectiv de producţie > costul prestabilit → diferenţă nefavorabilă economic, dar
pozitivă matematic (ΔNE, +M); în acest caz contul „Diferenţe de preţ la produse” este cont de
active;
b. Costul efectiv de producţie < costul prestabilit → diferenţă favorabilă economic, dar
negativă matematic (ΔFE, -M); în acest caz contul „Diferenţe de preţ la produse” este cont de
pasive, sumele fiind înregistrate în negru [poate fi şi de active dacă sumele aferente diferenţelor
de preţ se înregistrează în roşu sau în negru, dar în chenar].
În ambele cazuri (a şi b) se procedează la corectarea costului prestabilit în vederea aducerii sale
la nivelul costului efectiv de producţie prin adiţionarea/deducerea abaterilor pozitive/negative
matematic, întrucât acesta din urmă (costul efectiv de producţie) reflectă realitatea.
Obţinerea produselor se consemnează în documentul numit bon de predare-transfer-restituire,
document ce se utilizează atât ca document de predare a produselor obţinute la depozit, cât şi
ca document de transfer a acestora între locurile de depozitare.
Pentru produsele vândute se întocmeşte factura, document care stă la baza încasării contravalorii
acestora, precum şi dispoziţia de livrare, document de dispoziţie prin care se dispune depozitului
să elibereze aceste valori.
Conturile de referinţă ce ilustrează procesul obţinerii produselor sunt 345”Produse finite”,
348”Diferenţe de preţ la produse”, conturi cuprinse în clasa 3 Conturi de stocuri și producție în
curs de execuție” şi 711”Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”, cont cuprins în clasa
7 „Conturi de venituri”.
Contul 345 “Produse finite”
Rolul contului este de a evidenţia existenţa şi mişcarea stocurilor de produse finite obţinute într-
o entitate.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de stocuri, grupa produselor.
D(+)* 345 “Produse finite” (-)C
- valoarea la cost prestabilit a produselor finite - valoarea la cost prestabilit a produselor
intrate în gestiune din producţie proprie, precum finite ieşite din gestiune prin vânzare,
şi valoarea plusurilor constatate la inventariere, în precum şi valoarea produselor finite
corespondenţă cu creditul contului 711” Venituri constatate minus la inventar, în
aferente costurilor stocurilor de produse”. corespondenţă cu debitul contului
345 „PF” = 711 „VCSP” 711”Venituri aferente costurilor stocurilor
de produse”
Soldul final debitor reflectă valoarea la cost 711 „VCSP” = 345 „PF”
prestabilit a produselor finite aflate în stoc.
În corelaţie cu conturile enunțate anterior, pentru contabilizarea produselor finite se utilizează şi

contul 711 ”Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”, atât în momentul stocării, respectiv
obţinerii produselor finite, cât şi în momentul destocării, respectiv livrării acestora, soldul său
furnizând imaginea variaţiei stocului de produse finite.
Contul 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”
Rolul contului este de a evidenţia costul de producţie aferent producţiei stocate şi variaţia
acestuia.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de venituri, grupa veniturilor potenţiale.
Funcţia contabilă: cont bifuncţional.
D 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produseʺ C

- valoarea la cost prestabilit a produselor finite - valoarea la cost prestabilit a produselor
ieşite din gestiune prin vânzare, în corespondenţă finite intrate în gestiune din producţie
cu creditul contului 345”Produse finite” proprie, în corespondenţă cu debitul
711 „VCSP” = 345 „PF” contului 345”Produse finite”.
- diferenţele de preţ nefavorabile economic 345 „PF” = 711 „VCSP”
(pozitive matematic) aferente produselor finite - diferenţele de preţ nefavorabile economic
vândute (ieşite) în corespondenţă cu creditul (pozitive matematic) aferente produselor
contului 348”Diferenţe de preţ la produse” finite obţinute (intrate) în corespondenţă cu
711 „VCSP” = 348 „DPP” debitul contului 348 ”Diferenţe de preţ la
- diferenţele de preţ favorabile economic produse”
(negative matematic) aferente produselor finite 348 „DPP” = 711 „VCSP”
obţinute (intrate) în corespondenţă cu creditul - diferenţele de preţ favorabile economic
contului 348”Diferenţe de preţ la produse” (negative matematic) aferente produselor
711 „VCSP” = 348 „DPP” finite vândute (ieşite) în corespondenţă cu
debitul contului 348”Diferenţe de preţ la
produse”
Soldul debitor provizoriu se transferă prin 348 „DPP” = 711 „VCSP”

creditarea contului, asupra debitului contului 121 Soldul creditor provizoriu se transferă prin
„Profit sau pierdere”. debitarea contului, asupra creditului
121 „PP” = 711”VCSP” contului 121 „Profit sau pierdere”
711”VCSP” = 121”PP”
4.5 Contabilitatea decontărilor de natură salarială
Factor tradiţional de producţie, forţa de muncă se defineşte ca potenţial fizic şi intelectual al
oamenilor, prin care ei pot să producă bunuri materiale şi servicii utile.18 De regulă, munca se
desfăşoară de către angajaţi sub autoritatea unui angajator19 (societate comercială, regie
autonomă, instituţie publică) şi trebuie remunerată cu un salariu. În baza reglementărilor
normative în vigoare, raporturile contractuale dintre angajator şi angajat antrenează două
categorii de relaţii de decontare:
1. Relaţii de decontare angajator – angajat. Aceste relaţii sunt determinate pe de o parte, de
munca depusă de angajat în folosul angajatorului, iar pe de altă parte de obligaţia angajatorului
de a remunera munca angajatului şi de a reţine prin „stopaj la sursă” reţinerile din salarii. În cursul
fiecărei luni, salariaţilor li se calculează un salariu brut consemnat în statul de salarii, din care se
vor reţine obligaţiile certe ale acestora reprezentând:
- contribuţia la asigurările sociale;
- contribuţia la asigurările sociale de sănătate;
- impozitul pe veniturile din salarii;
- avansul acordat salariaţilor din salariu în cursul lunii (avans chenzinal) ;
- alte datorii ale salariaţilor faţă de terţe persoane (chirii, pensii alimentare).
Suma rămasă după scăderea tuturor reţinerilor din salariul brut, reprezintă restul de plată
(lichidarea, chenzina a doua sau netul de plată). Statul de salarii poate fi privit sub două aspecte:
pe de o parte, ca document justificativ pentru calculul veniturilor salariale cuvenite angajaţilor, a
contribuţiilor obligatorii suportate de aceştia, a impozitului pe veniturile salariale şi a altor reţineri,
iar pe de altă parte, ca document justificativ de înregistrare în contabilitate a decontărilor cu
angajaţii.
2. Relaţii de decontare angajator – organisme de asigurări sociale, protecţie socială,

bugetul de stat şi terţi sunt determinate de obligaţia legală a angajatorului privind contribuția
asiguratorie pentru muncă, precum și de contribuțiile angajaților la organismele de asigurări
sociale, impozitul pe veniturile salariale şi alte datorii ale acestora.
În abordarea problematicii operaţiilor generate de decontările de natură salarială trebuie avute în
vedere două aspecte:
a. Aspectul cheltuielilor de personal care se concretizează în cheltuieli generate de elementele
constitutive ale salariului, dat fiind faptul că salariul este expresia valorică a factorului muncă
consumat în activitatea entităţii;
b. Aspectul datoriilor, ca rezultat al unor evenimente trecute ce au avut loc în viaţa unei entităţi.
Datoriile, una dintre cele trei componente de bază ale bilanţului contabil se structurează în două
mari categorii: datorii pe termen scurt (curente) şi datorii pe termen lung. Cea mai mare parte a
datoriilor curente sunt generate de operaţiunile privind salariile.
De contabilitatea salariilor sunt legate următoarele două tipuri de datorii:
- datorii privind recompensarea angajaţilor, adică obligaţii pentru munca prestată şi incapacitate
temporară de muncă;
- datorii privind reţinerile din salariile angajaţilor şi datoria ce revine angajatorului privind
contribuția asiguratorie pentru muncă.
A. Contul de referinţă ce ilustrează cheltuielile generate de elementele constitutive ale
salariului este cuprins în clasa 6 „Conturi de cheltuieli”.
18
Dobrotă N., Dicționar de economie, Editura Economică, București, 1999
19
Pop A., Contabilitatea financiară românească, Editura Intelcredo, Deva, 2002
În contabilitatea angajatorului, salariile acordate angajaţilor se reflectă astfel: pe de o parte, ca o
cheltuială a angajatorului, contabilizată prin intermediul unui cont de cheltuieli de exploatare
privind salariile angajaţilor, iar pe de altă parte, ca datorie curentă a angajatorului faţă de angajaţi,
contabilizată prin intermediul unui cont de obligaţii privind salariile.
Contul 641 „Cheltuieli cu salariile personalului”
Rolul contului este de a ţine evidenţa consumului de muncă, reprezentând salariile brute cuvenite
salariaţilor.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de cheltuieli, grupa conturilor de cheltuieli de
exploatare privind salariile personalului.
Funcţia contabilă: cont cu funcţie contabilă de active.
D(+)* 641 „Cheltuieli cu salariile personalului” (-)C
Se debitează cu valoarea salariilor şi a altor La sfârşitul perioadei, se creditează cu
obligaţii cuvenite personalului (sporuri, premii), cheltuielile transferate asupra contului de
în corespondenţă cu creditul contului 421 rezultate, în corespondenţă cu debitul
”Personal - salarii datorate” contului 121 ”Profit sau pierdere”
641 „CSP” = 421 „P-SD” 121 „PP” = 641 „CSP”
În contabilitatea angajatorului, contribuţia asiguratorie pentru muncă (2,25%) se înregistrează,

astfel:
- pe de o parte, ca o cheltuială a angajatorului, contabilizată prin intermediul unui cont de cheltuieli
de exploatare 646 „Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă”;
- pe de altă parte, ca datorie curentă a angajatorului față de bugetul de stat în contul 436
„Contribuția asiguratorie pentru muncă”.
„Cheltuieli privind contribuția asiguratorie = 436 „Contribuția asiguratorie pentru
pentru muncă” muncă”
Această contribuție asigură finanțările pentru plățile din fondul de șomaj, pentru concedii
medicale, pentru garantarea creanțelor salariale etc.
B. Conturile de referinţă ce ilustrează datoriile pentru munca prestată sunt cuprinse în clasa
4 „Conturi de terți”.
Datoriile privind recompensarea angajaţilor pentru munca prestată şi incapacitate temporară de
muncă sunt considerate datorii curente întrucât: se aşteaptă să fie decontate în cursul normal al
ciclului de exploatare al entităţii sau sunt exigibile în termen de 1 an de la data bilanţului. Aceste
datorii izvorăsc din realitatea că, munca desfăşurată de către angajaţi sub autoritatea unui
angajator trebuie remunerată cu un salariu. Relaţia angajat – angajator constă în: depunerea
muncii de către angajaţi în favoarea angajatorului beneficiar pe de o parte, iar pe de altă parte în
remunerarea muncii angajaţilor de către angajatorul beneficiar.
Conform legislaţiei muncii, entitatea poate opta pentru a acorda în cursul lunii un avans din
salariu. Drept urmare, o serie de entităţi angajatoare din România practică sistemul chenzinal20
de plată a veniturilor din salarii, sub forma avansului chenzinal (chenzina I) şi a restului de plată
(chenzina a II-a). În contabilitatea entităţii de referinţă, avansurile din salarii sunt tratate astfel:
- în momentul acordării, ca o creanţă a angajatorului fixată faţă de personalul angajat şi
evidenţiată prin intermediul contului 425 „Avansuri acordate personalului” (se va debita);
20
La cincisprezece zile.
- în momentul plăţii chenzinei a II-a, ca o reţinere din datoriile angajatorului faţă de personalul
angajat ocazie cu care creanţa fixată anterior se va stinge (contul 425 „Avansuri acordate
personalului” se va credita).
Contul 425 „Avansuri acordate personalului”
Rolul contului este de a evidenţia avansurile acordate angajaţilor din salarii.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu personalul
de natura creanţelor faţă de salariaţi pentru avansurile acordate.
D(+)* 425 „Avansuri acordate personalului” (-)C
Se debitează cu avansurile acordate Se creditează la calcularea obligaţiilor
personalului în funcţie de modalitatea de plată, băneşti lunare cuvenite angajaţilor pentru
în corespondenţă cu creditul conturilor 531 munca prestată, cu sumele reţinute pe
„Casa” şi 512 „Conturi curente la bănci” statele de salarii reprezentând avansurile
425 „AAP” = 531 „Casa” acordate, în corespondenţă cu debitul
425„AAP” = 512 “CCB” contului 421 „Personal –salarii datorate ”:
Soldul final debitor reflectă avansurile acordate 421 „P-SD” = 425 „AAP”
şi nereţinute din salarii.
Contul 421 „Personal – salarii datorate”

Rolul contului este de a înregistra şi deconta salariile datorate personalului angajat pentru munca
prestată conform statelor de salarii, care include salariul brut, reţinerile acceptate şi consimţite de
către salariaţi, precum şi salariul net, adică suma care revine în mod direct titularului din statul de
salarii.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu personalul.
D(-) 421”Personal-salarii datorate” *(+)C
Se debitează cu reţinerile suportate de angajaţi pe Se creditează cu obligaţiile fixate faţă de
statul de salarii, reprezentând: salariaţi, reprezentând suma brută din
- contribuţia la asigurările sociale (25%), statul de salarii, în corespondenţă cu
contribuţia la asigurările sociale de sănătate debitul contului 641 ”Cheltuieli cu salariile
(5,5%), impozitul pe venituri de natura salariilor, personalului”
sumele datorate terţilor, în corespondenţă cu 641 „CSP” = 421 „P-SD”
creditul conturilor de pasiv 431 ”Asigurări sociale”,
431 ”Asigurări sociale”, 444 ”Impozitul pe venituri
de natura salariilor” şi 427 ”Reţineri din salarii
datorate terţilor”
421 „P-SD” = %
431„AS”(salariaţi 25%)
431 „AS” (salariaţi 10%)
444 „IVNS”
427 „RSDT”
- avansul acordat salariaţilor în cursul lunii, în
corespondenţă cu creditul contului de active 425
”Avansuri acordate personalului”
421 „P-SD”= 425 „AAP”
Soldul final creditor provizoriu rezultat în

urma acestor reţineri reprezintă restul de
plată.
Contul se mai debitează cu:
- plata netului din salarii (restului de plată) în
numerar sau prin transferul sumelor în contul
curent/card, în corespondenţă cu creditul
conturilor 5311”Casa” şi 512 ”Conturi curente la
bănci”.
421 „P-SD” = %
531 „Casa”
512 „CCB”
- salariile neachitate (neridicate), în corespondenţă
cu creditul contului 426 ”Drepturi de personal În general soldul final creditor reflectă
neridicate” (cont de pasive, de obligaţii) obligaţiile entităţii faţă de personal pentru
421 „P-SD” = 426 „DPN” salariile neachitate acestora la acea dată.
În situaţia în care, unor persoane nu li se plătesc salariile, în vederea decontării statului de salarii
de către casier şi predării la contabilitate, salariile neachitate se înscriu într-un borderou de salarii
neridicate, iar suma totală se înregistrează din contul 421 ”Personal-salarii datorate” (care se va
debita) în contul 426 ”Drepturi de personal neridicate” (care se va credita).
C. Obligaţii ataşate remuneraţiilor.
Contul de referinţă ce ilustrează contribuţiile la asigurări sociale şi asigurările sociale de sănătate
este cuprins în clasa 4 „Conturi de terți”.
Sistemul de asigurări sociale din România este fundamentat pe un „regim de contribuţii definite
în favoarea următoarelor bugete”:
- Bugetul sistemului public de pensii, alimentat din contribuţia angajaţilor (se administrează de
Ministerul Muncii și Justiției Sociale în colaborare cu Casa Naţională de Pensii Publice);
- Bugetul Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate, alimentat din contribuţia angajaţilor
(se administrează de Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate).
Obligaţiile angajaţilor privind contribuţiile datorate se calculează prin aplicarea cotelor procentuale
specifice la veniturile brute lunare:
a. contribuţia la bugetul sistemului public de pensii (contribuția la asigurările sociale) de 25%;
Angajatorii pot plăti suplimentar la contribuția pentru asigurări sociale o cotă de 4% datorată în
cazul condițiilor deosebite de muncă sau o cotă de 8% datorată în cazul condițiilor speciale de
muncă (ex: unități miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin
50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; activitățile din domeniul apărării naționale,
ordinii publice și siguranței naționale etc.).
b. contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate de 10%.
Contul 431 „Asigurări sociale”
Rolul contului este de a înregistra contribuţiile angajaţilor şi angajatorului la asigurările sociale şi
asigurările sociale de sănătate. Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa
conturilor de relaţii cu bugetul sistemului public de pensii şi cu bugetul Casei Naţionale de
Asigurări Sociale de Sănătate. Funcţia contabilă: cont de pasive.
În scopul delimitării contribuţiilor angajaților (la asigurările sociale şi asigurările sociale de
sănătate), contul 431 „Asigurări sociale” se desfăşoară în conturi sintetice de gradul II: 4312
„Contribuţia personalului la asigurările sociale” și 4314 „Contribuţia angajaţilor pentru asigurările
sociale de sănătate”.
D(-) 431 „Asigurări sociale” *(+)C
Se debitează la stingerea datoriilor la asigurările Se creditează la fixarea datoriilor
sociale reprezentând contribuţiile angajaţilor la angajaţilor reprezentând contribuţia la
bugetul sistemului public de pensii şi la bugetul asigurările sociale de 25% şi la asigurările
asigurărilor sociale de sănătate plătite prin sociale de sănătate de 10%, în
virament din contul de la bancă, în corespondenţă corespondenţă cu debitul contului 421
cu creditul contului 512”Conturi curente la bănci” ”Personal - salarii datorate”
% = 512 „CCB” 421”P-SD”=431”AS”(salariaţi 25%)

431 „AS” (salariaţi 25%) 421„P-SD”=431”AS”(salariaţi 10%)
431 „AS” (salariaţi 10%) Soldul final creditor reprezintă sumele
datorate bugetului sistemului public de
pensii şi bugetului asigurărilor sociale de
sănătate.
D. Impozitul pe veniturile salariale

În categoria obligaţiilor ataşate remuneraţiilor, pe lângă contribuţiile la asigurările sociale şi
asigurările sociale de sănătate se cuprinde şi impozitul pe veniturile salariale. Astfel, entitatea de
referinţă este obligată să calculeze, să reţină prin stopaj la sursă şi să vireze la bugetul de stat
impozitul pe veniturile salariale ale angajaţilor, prin aplicarea cotei procentuale de 10% asupra
venitului salarial stabilit în statul de salarii pentru fiecare angajat în parte.
În contabilitatea angajatorului, impozitul pe veniturile salariale ale angajaţilor sunt tratate astfel:
pe de o parte, ca reţinere din veniturile salariale ale angajatului, iar pe de altă parte, ca obligaţie
a angajatorului faţă de bugetul statului.
Contul 444”Impozitul pe venituri de natura salariilor”
Rolul contului este de a înregistra impozitul pe veniturile salariale datorat de angajaţi. Conţinutul
economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de obligaţii faţă de bugetul statului.
D(-) 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor” *(+)C

Se debitează cu sumele virate din contul de la Se creditează cu sumele datorate bugetului
bancă bugetului de stat reprezentând impozitul de stat, reprezentând impozitul pe veniturile
pe veniturile salariale, în corespondenţă cu salariale reţinut pe statul de salarii din
creditul contului 512 „Conturi curente la bănci”: drepturile băneşti cuvenite angajaţilor, în
444 ”IVS” = 512 „CCB” corespondenţă cu debitul contului 421
„Personal-salarii datorate”:
421 „P-SD” = 444”IVS”
Soldul final creditor reprezintă sumele

datorate bugetului de stat.
Calculul contribuțiilor datorate pentru un salariat ce are un salariu de 3.000 lei și cu o
persoană în întreținere:
Contribuții datorate de angajat
- CAS 3.000 x 25% = 750
- CASS 3.000 x 10% = 300
Venit net impozabil = 3.000 – 750 – 300 = 1.950
- Deducere personală 195 (conform prevederilor legale)
Baza de calcul pentru impozit 1.950 - 195 = 1.755
- Impozit 1.755 x 10% = 176
Venit net (salariu net) 3.000 – 750 – 300 – 176 = 1.774 sau 1.950 – 176 = 1.774
Contribuția datorată de angajator
- CAM 2,25% x 3.000 = 68
4.6 Contabilitatea valorificării bunurilor şi prestărilor de servicii

Operaţiile comerciale privind vânzarea implică delimitarea şi tratarea diferenţiată a următoarelor
două segmente: segmentul activelor de natura stocurilor de produse finite şi mărfuri, a căror
principală modalitate de ieşire dintr-o entitate este vânzarea, precum şi, pe de o parte, segmentul
activelor de natura creanţelor comerciale faţă de clienţi în favoarea cărora se vând produse finite,
mărfuri, lucrări şi servicii, iar pe de altă parte, segmentul veniturilor, ca efecte ale procesului de
vânzare.
1. Creanţele comerciale. Creanţele comerciale sunt active circulante în decontare generate de
operaţiunile de vânzare derulate pe credit comercial clasic (acordat clientului). Întrucât orice
tranzacţie de vânzare-cumpărare are doi protagonişti, vânzătorul şi cumpărătorul, persoana fizică
sau juridică ce primeşte de la entitatea de referinţă vânzătoare produse finite, mărfuri, lucrări sau
servicii contra plată, în baza unei înţelegeri prealabile este tratat în contabilitatea acesteia drept
client. În această situaţie, entitatea de referinţă vânzătoare se plasează în raport cu clientul în
ipostaza de a formula creanţe, cedând acestuia produse finite, mărfuri, servicii şi lucrări pentru
care încasarea se face ulterior. Înregistrarea în contabilitatea entităţii de referinţă a creanţelor faţă
de clienţi se derulează în doi timpi:
a. fixarea creanţelor în baza facturii de vânzare a bunurilor ieşite din entitate; creanţa entităţii de
referinţă ce se fixează în raport cu clienţii săi se stabileşte la valoarea determinată prin aplicarea
preţurilor şi tarifelor negociate între parteneri, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată.
b. stingerea (decontarea) creanţelor formulate prin încasare, apelând la forme şi instrumente
de trezorerie convenite cu partenerii participanţi la derularea operaţiunilor.
2. Veniturile obţinute de entitatea de referinţă, ca urmare a creanţelor formulate în raport cu
clienţii sunt reprezentate de sumele încasate sau de încasat din vânzări de produse finite şi
vânzări de mărfuri, precum şi din lucrări executate şi servicii prestate.
Conturile care ajută la înregistrarea operaţiunilor privind valorificarea bunurilor şi prestările de
servicii sunt:
- 411”Clienţi” (evidenţiază creanţa fixată faţă de clienţi);
- 4427”TVA colectată”, conturi cuprinse în clasa 4 „Conturi de terți”.
Clientul este – prin antiteză faţă de furnizor – persoana fizică sau juridică aflată în calitatea de
cumpărător al bunurilor şi serviciilor oferite de furnizor, faţă de care entitatea de referinţă îşi
fixează creanţe ce se sting prin încasare. În contabilitatea vânzătorului, cumpărătorul este tratat
drept client.
Contul 411”Clienți”
Rolul contului este de a evidenţia creanţele şi decontările în relaţiile cu clienţii pentru vânzările
efectuate în favoarea acestora.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu clienţii de
natura creanţelor.
D(+)* 411 „Clienţi” (-)C
Se debitează cu fixarea creanţelor faţă de clienţi, Se creditează cu stingerea creanţelor faţă
reprezentând: de clienţi prin încasare, astfel:
- preţul/tariful de vânzare al bunurilor, lucrărilor şi - în numerar prin casierie, în
serviciilor, în corespondenţă cu creditul conturilor corespondenţă cu debitul contului ”Casa”
7015”Venituri din vânzarea produselor finite”, 531 „Casa” = 411 „Clienţi”
707”Venituri din vânzarea mărfurilor” şi - prin virament în contul de la bancă, în
704”Venituri din servicii prestate” corespondenţă cu debitul contului 512
411 „Clienţi” = 7015(704)(707) ”Conturi curente la bănci”
- TVA înscrisă în facturile emise clienţilor, în 512 „CCB” = 411 „Clienţi”
corespondenţă cu creditul contului 4427”TVA
colectată”
411 „Clienţi” = 4427 „TVAc”
Soldul final debitor reprezintă sumele neîncasate
de la clienţi.
Taxa pe valoarea adăugată constituie un impozit indirect stabilit şi perceput asupra tranzacţiilor
fiecărui stadiu al circuitului economic, adică asupra operaţiilor privind atât transferul proprietăţii
bunurilor, cât şi prestările de servicii. Acest impozit este instituit pe criteriul deductibilităţii, ce se
constituie ca venit al bugetului de stat. Actualmente în România cota standard este de 19%.
În contabilitatea entităţii de referinţă, taxa pe valoarea adăugată este tratată bidimensional, în
consonanţă cu criteriul deductibilităţii:
a. în amonte, ca taxă pe valoarea adăugată deductibilă din punct de vedere fiscal (creanţă brută
asupra bugetului de stat) pentru operaţiunile de achiziţii de bunuri, prestări de servicii şi executări
de lucrări efectuate în favoarea sa de către terţi;
b. în aval, ca taxă pe valoarea adăugată colectată (datorie brută în raport cu bugetul statului),
pentru operaţiunile de vânzări de bunuri şi prestările de servicii, respectiv executările de lucrări
către terţi.
Pentru stabilirea şi decontarea taxei pe valoarea adăugată, în contabilitatea entităţii de referinţă
se disting trei categorii de operaţii:
1. stabilirea şi evidenţierea taxei pe valoarea adăugată deductibilă (TVAd) pentru operaţiunile de
intrare;
2. stabilirea şi evidenţierea taxei pe valoarea adăugată colectată (TVAc) pentru operaţiunile de
ieşire;
3. stabilirea şi regularizarea taxei pe valoarea adăugată de plătit bugetului de stat (TVAp),
respectiv de recuperat de la bugetul de stat (TVAr), astfel:
- taxa pe valoarea adăugată colectată > taxa pe valoarea adăugată deductibilă, diferenţa încasată
de la clienţi în plus se datorează bugetului de stat (TVAp = TVAc – TVAd);
- taxa pe valoarea adăugată colectată < taxa pe valoarea adăugată deductibilă, diferenţa plătită
furnizorilor în plus este de primit de la bugetul de stat (TVAr = TVAd – TVAc).
Contul 4427 „TVA colectată”
Rolul contului este de a evidenţia taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura emisă clientului
pentru operaţiunile de vânzări de bunuri, prestări de servicii şi executări de lucrări. Conţinutul
economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu bugetul statului privind
taxa pe valoarea adăugată. Funcţia contabilă: cont de pasive.
D(-) 4427 „TVA colectată” *(+)C

Se debitează cu: Se creditează cu sumele reprezentând TVA
- sumele reprezentând taxa pe valoarea colectată înscrisă în facturile emise de
adăugată deductibilă, deduse din TVA colectată, vânzător (furnizor) clienţilor/debitorilor
în corespondenţă cu creditul contului 4426”TVA diverşi, în corespondenţă cu debitul
deductibilă” conturilor 411”Clienţi” şi 461”Debitori
4427 „TVAc” = 4426 „TVAd” diverşi”.
- diferenţele reprezentând taxa pe valoarea % = 4427 „TVAc”
adăugată de plătit, determinate la sfârşitul 411 ”Clienţi”
perioadei între TVA deductibilă mai mică şi TVA 461 „DD”
colectată mai mare, în corespondenţă cu creditul
contului 4423 ”TVA de plată”
4427 „TVAc” = 4423 „TVAd”
Conturile ce evidenţiază veniturile din vânzarea produselor finite și mărfurilor sunt 7015”Venituri
din vânzarea produselor finite” şi 707”Venituri din vânzarea mărfurilor”, conturi cuprinse în clasa
7 „Conturi de venituri”.
Contul 7015 ”Venituri din vânzarea produselor finite”
Rolul contului este de a evidenţia veniturile realizate din vânzări de produse finite, mai puţin taxa
pe valoarea adăugată.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de venituri, grupa veniturilor de exploatare
generate de vânzarea produselor finite.
Contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
Rolul contului este de a evidenţia veniturile realizate din vânzări de mărfuri, mai puţin taxa pe
valoarea adăugată.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de venituri, grupa veniturilor de exploatare
generate de vânzarea mărfurilor.
D(-) 7015 „Venituri din vânzarea produselor finite” *(+)C

La sfârşitul perioadei, se debitează cu Se creditează cu preţul de vânzare al
veniturile transferate asupra contului de produselor finite, exclusiv TVA livrate clienţilor,
rezultate, în corespondenţă cu creditul contului în corespondenţă cu debitul contului
121”Profit sau pierdere” (de regulă este cont 411”Clienţi”
cu funcţie de pasive, urmărindu-se obţinerea 411 „Clienţi” = 701 „VVPF”
de profit).
701 „VVPF” = 121 „PP” Nu prezintă sold la sfârşitul perioadei.
D(-) 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” *(+)C
La sfârşitul perioadei, se debitează cu Se creditează cu:
veniturile transferate asupra contului de - preţul de vânzare al mărfurilor, exclusiv TVA
rezultate, în corespondenţă cu creditul contului livrate clienţilor, în corespondenţă cu debitul
121”Profit sau pierdere” (de regulă este de contului 411 ”Clienţi”
pasive, urmărindu-se obţinerea de profit) 411 „Clienţi” = 707 „VVM”
707 „VVM” = 121 „PP” - sumele încasate în numerar din vânzarea
mărfurilor cu amănuntul, exclusiv TVA, în
corespondenţă cu debitul contului 531”Casa”
531 „Casa” = 707 „VVM”
Nu prezintă sold la sfârşitul perioadei
4.7 Contabilitatea rezultatului exerciţiului

Derularea tranzacțiilor într-o entitate implică, în general, și apariția unor modificări la nivelul
„bogăției” entității, anumite tranzacții generând cheltuieli sau venituri21.
A. Cheltuielile şi veniturile – elemente generatoare de rezultate
Din punct de vedere financiar cheltuielile constituie sumele plătite sau de plătit pentru realizarea
activităţii de exploatare, activităţii financiare şi a unor operaţiuni excepţionale aferente unui
exerciţiu.
Prin prisma impactului asupra rezultatului financiar, noţiunea de cheltuială este definită ca fiind,
diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de
ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor care se concretizează în reduceri
ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea către acţionari.
Cheltuielile fiind afectate unui exerciţiu sunt numite cheltuieli curente ale exerciţiului și se
structurează după natura activităţii generatoare în cheltuieli de exploatare și cheltuieli financiare,
la acestea adăugându-se cheltuielile cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere
și pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit.
Din punct de vedere financiar, veniturile sunt valori încasate sau de încasat în nume propriu din
activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse provenite din livrări de bunuri, executări de
lucrări şi servicii, din operaţiuni financiare şi extraordinare precum şi acele venituri din producţia
stocată, din producţia de imobilizări la care se adaugă veniturile din anularea ajustărilor şi
provizioanelor, venituri delimitate într-o perioadă de gestiune.
Prin prisma impactului asupra rezultatului financiar, conceptul de venituri este definit ca fiind
creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de
intrări sau creşteri de active sau de scăderi ale datoriilor care se concretizează în creşteri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
Cu scopul de a permite compararea pe structură a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi
determinarea pe această bază a rezultatului, veniturile se structurează după natura lor în venituri
din exploatare și venituri financiare, la care se adaugă venituri din provizioane şi ajustări pentru
depreciere sau pierdere de valoare. Anularea provizioanelor şi ajustărilor constituite se
efectuează prin înregistrarea la venituri în cazul în care nu se mai justifică menţinerea
provizioanelor sau a ajustărilor constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala
devine exigibilă.
21
Caraiani C., Dumitrana M. (coordonatori), op. cit.
B. Rezultatul exerciţiului şi repartizarea lui
Având în vedere faptul că, recunoaşterea cheltuielilor/veniturilor în contul de rezultate intervine
atunci când are loc diminuarea/creşterea beneficiilor economice, iar conectarea cheltuielilor la
venituri implică recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din
aceleaşi tranzacţii sau din alte evenimente, poate fi ilustrată schema de principiu privind
contabilitatea cheltuielilor şi veniturilor:
a. Conturile de cheltuieli grupate în clasa 6 sunt asimilate ca funcţie contabilă conturilor de active,
se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar şi se creditează la transferarea
cheltuielilor asupra rezultatelor.
b. Conturile de venituri grupate în clasa 7 sunt asimilate ca funcţie contabilă conturilor de pasive,
se creditează cu veniturile realizate în cursul exerciţiului financiar şi se debitează cu transferarea
veniturilor asupra rezultatelor22.
c. Conturile de cheltuieli şi de venituri se închid în mod provizoriu lunar prin intermediul contului
121 „Profit sau pierdere”, repartizându-se cheltuielile asupra rezultatului şi încorporându-se
veniturile în rezultate; rezultatul definitiv se stabileşte anual şi reprezintă soldul final al contului
121.
Contul de rezultate este un cont bifuncţional atât prin modul de operare cât şi prin sold, prin
intermediul său determinându-se rezultatul brut al exerciţiului. Întrucât elementele de venituri şi
de cheltuieli stau la baza stabilirii rezultatului exerciţiului, în contabilitate acesta se stabileşte
lunar, cumulat de la începutul anului.
Astfel, rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) se determină ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile exerciţiului.
R. net al exerciţiului = R. brut din exploatare + R. brut financiar – Impozit pe profit
Rezultatul brut din exploatare reprezintă diferenţa între veniturile din exploatare şi cheltuielile de
exploatare.
Rezultatul brut financiar reprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile financiare.
Impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale (16%) la rezultatul brut
impozabil numit şi rezultatul fiscal aferent unui exerciţiu.
După ce în debitul contului 121 „Profit sau pierdere” au fost înregistrate cheltuielile cu impozitul
pe profit, cheltuieli care se suportă la nivelul întregii activităţi a entităţii de referinţă, se formează
rezultatul net al exerciţiului.
Repartizarea profitului net (rezultatului net pozitiv) se realizează prin decizia proprietarilor
constituiţi în Adunarea Generală, principalele destinaţii fiind: constituirea de rezerve, acoperirea
pierderilor înregistrate în exerciţiile anterioare din profitul realizat în exerciţiul curent, majorarea
capitalului social, remunerarea capitalului sub forma dividendelor (părţi din profitul anual) etc.
C. Conturi de referinţă ce ilustrează determinarea rezultatului exerciţiului şi impozitul pe
profit (venit)
Contul 121 „Profit sau pierdere”
Rolul contului este de a înregistra şi calcula rezultatul realizat în cursul exerciţiului (profit sau
pierdere) pe structura activităţii (exploatare și financiare) desfăşurate de către entitatea de
referinţă.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de capitaluri, grupa rezultatului exerciţiului
asimilat capitalurilor proprii.
22
Excepţie face contul 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse” care este un cont bifuncţional.
Funcţia contabilă: cont bifuncţional, dar de regulă este de pasive, întrucât entitatea de referinţă
lucrează în ideea de a obţine profit.
Astfel, soldul creditor exprimă profitul obţinut, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, iar
soldul debitor exprimă pierderea, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
Contul 441 ”Impozit pe profit și alte impozite”

Rolul contului este de a evidenţia decontările cu bugetul statului privind impozitul pe profit/venit.
Conţinutul economic îl înscrie în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu bugetul
statului.
Funcţia contabilă: cont bifuncţional prin sold.
Impozitul pe profit, ca impozit direct constituie o sursă de bază pentru formarea veniturilor la
bugetul de stat.
Pi  c%
Impozitul pe profit se calculează în baza relaţiei Ip  şi se înregistrează în contabilitatea
100
entităţilor trimestrial, cumulat de la începutul anului fiscal23 (Ip – impozit pe profit; Pi – profit
impozabil; c% - cota procentuală).
Profitul impozabil se obţine prin corectarea profitului contabil brut cu cheltuielile nedeductibile din
punct de vedere fiscal şi cu deducerile fiscale potrivit relaţiei:
profit impozabil = profit contabil brut + cheltuieli nedeductibile – deduceri fiscale
În contabilitatea entităţii de referinţă, impozitul pe profit (venit) este privit sub două aspecte:
- pe de o parte, ca un efort (cheltuială) privind impozitul pe profit;
- iar pe de altă parte, ca o relaţie de decontare fiscală.
23
În principiu, anul fiscal este anul calendaristic.
D(-) 121 „Profit sau pierdere” (+)C
A. La sfârşitul perioadei (lunii): A. La sfârşitul perioadei (lunii):
Se debitează cu cheltuielile colectate şi Se creditează cu veniturile brute transferate
transferate din conturile de cheltuieli aparţinând din conturile de venituri aparţinând clasei 7
clasei 6 „Conturi de cheltuieli”, în corespondenţă „Conturi de venituri”, în corespondenţă cu
cu creditul conturilor de cheltuieli debitul conturilor de venituri
121 „PP” = % % = 121 „PP
conturi de cheltuieli conturi de venituri
Soldul debitor reflectă pierderea înregistrată. Soldul creditor reflectă profitul înainte de
impozitare.
Se mai debitează cu cheltuielile cu impozitul pe
profit, în corespondenţă cu creditul contului
691”Cheltuieli cu impozitul pe profit”
121 „PP”= 691 „Ch cu IP”
Soldul debitor reflectă pierderea exerciţiului. Soldul creditor reflectă profitul net al
exerciţiului.
B. La începutul exerciţiului financiar următor B. La începutul exerciţiului financiar următor
În situaţia în care exerciţiul anterior s-a încheiat În situaţia în care exerciţiul anterior s-a
cu profit, contul se debitează cu mărimea încheiat cu pierdere, contul se creditează cu
profitului repartizat la rezerve legale în exerciţiul pierderea contabilă înregistrată în exerciţiului
anterior în corespondenţă cu creditul contului 129 anterior, transferată la începutul exerciţiului
„Repartizarea profitului” (A)24 şi cu rezultatul financiar următor asupra rezultatului reportat
rămas nerepartizat după repartizarea la rezervele în corespondenţă cu debitul contului 117
legale, care se transferă asupra rezultatului „Rezultatul reportat”
reportat în corespondenţă cu creditul contului 117
„Rezultatul reportat” 117 „RR” = 121 „PP”
121 „PP” = %
129 „RP”
117 „RR”
Notă: Singura repartizare a profitului ce se prezintă în bilanţ este numai cea la rezervele legale,
ceea ce înseamnă că în bilanţ conturile 121 „Profit sau pierdere” şi 129 „Repartizarea profitului”
apar cu sold.
D(-) 441 „Impozitul pe profit și alte impozite” *(+)C

Se debitează cu sumele virate din contul de la bancă Se creditează cu sumele datorate de
bugetului de stat reprezentând impozitul pe profit în entitatea de referinţă bugetului de stat,
corespondenţă cu creditul contului 512 „Conturi reprezentând impozitul pe profit:
curente la bănci”
441 ”IPAI” = 512 „CCB” 691 „CIP” = 441”IPAI”
Soldul final debitor reflectă o creanţă asupra Soldul final creditor reflectă o datorie faţă
bugetului de stat pentru sumele vărsate în plus faţă de bugetul statului.
de cele efectiv datorate, în urma calculului cumulat.
24
Această repartizare se înregistrează prin formula contabilă 129 „Repartizarea profitului” = 106 „Rezerve”, contul „Repartizarea profitului” fiind un cont
de rectificativ de rezultate care funcţionează după regula conturilor de active.
Exemplu privind contabilitatea determinării rezultatului
Entitatea „ALFA” prezintă la închiderea exerciţiului financiar (31.12.20N) cheltuieli în sumă de
20.000 lei şi venituri în sumă de 30.000 lei. Se închid conturile de cheltuieli şi venituri,
înregistrându-se în acelaşi timp şi impozitul pe profit.
Operaţiunea 1: închiderea conturilor de cheltuieli
E1 Natura operației: operaţiune de natura determinării rezultatului exerciţiului;
E2 Ecuația de modificare a poziției financiare și a performanței financiare: -
E3 Elementele care se modifică: în urma operaţiunii elementele care se modifică sunt conturile
de cheltuieli şi „Profit sau pierdere”;
E4 Aplicarea regulilor de funcționare a conturilor:
▪ conturile de cheltuieli asimilate ca funcţie conturilor de activ(e) se creditează pentru a se închide;
▪ contul (de regulă) de pasive „Profit sau pierdere” se debitează.
E5 Redactarea formulei contabile:
20.000 121 „Profit sau pierdere” = % 20.000
conturi de cheltuieli
Operaţiunea 2: închiderea conturilor de venituri
E1 Natura operației: operaţiune de natura determinării rezultatului exerciţiului;
E2 Ecuația de modificare a poziției financiare și a performanței financiare: -
E3 Elementele care se modifică: în urma operaţiunii elementele care se modifică sunt conturile
de venituri şi „Profit sau pierdere”;
▪ conturile de venituri asimilate ca funcţie conturilor de pasive se debitează pentru a se închide;
▪ contul (de regulă) de pasive „Profit sau pierdere” se creditează.
30.000 % = 121 „Profit sau pierdere” 30.000
conturi de venituri
Operaţiunea 3: calcularea şi înregistrarea impozitului pe profit
E1 Natura operației: operaţiune de natura determinării rezultatului exerciţiului net;
E2 Ecuația de modificare a poziției financiare și a performanței financiare:
E2 Elementele care se modifică:
În urma operaţiunii elementele care se modifică sunt:

▪ „Cheltuieli cu impozitul pe profit”, element ce reflectă efectuarea cheltuielilor cu impozitul pe
profit;
▪ „Impozit pe profit și alte impozite”, element ce reflectă fixarea datoriilor entităţii de referinţă faţă
de bugetul de stat pentru impozitul datorat.
A = (Dt + x) + (Cp – Ch), unde x = Ch
Pentru a putea aplica regulile de funcționare a conturilor, ecuația de mai sus devine:
[A + Ch = (Dt + x) + Cp]
▪ contul „Cheltuieli cu impozitul pe profit” asimilat ca funcţie conturilor de active, se debitează;
▪ contul de pasive „Impozit pe profit și alte impozite” se creditează.
1.600 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 441 „Impozit pe profit și alte 1.600
impozite”
Pi  c%
Ip 
100
(V  Ch)  16 (30.000  20.000)  16
Ip    1.600
100 100
unde: Ip – impozit pe profit; V – venituri totale;Ch – cheltuieli totale;
c% – cota de impozit pe profit.

Functionarea Conturilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Functionarea Conturilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEMA 4

ANALIZA ŞI FUNCŢIONAREA CONTURILOR

4.1 Contabilitatea constituirii capitalului

D(-) 1011 „Capital subscris nevărsat” *(+)C

D(-) 1012 „Capital subscris vărsat” *(+)C

D(+)* 512 „Conturi curente la bănci” (-)C

Contul 531 „Casa”

4.2 Contabilitatea activelor imobilizate

D (+)* 213 „Instalaţii tehnice și mijloace de transport” (-) C

D(-) 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” *(+)C

2. Datoriile curente faţă de furnizorii de stocuri

Soldul final debitor reflectă valoarea materiilor

D(+)* 302 „Materiale consumabile” (-)C

Contul 371 „Mărfuri”

Soldul final debitor reprezintă valoarea mărfurilor

Contul 4426 „TVA deductibilă”

Soldul final creditor reprezintă sumele

Contul 601 „Cheltuieli cu materiile prime”

Nu prezintă sold la sfârşitul perioadei.

În corelaţie cu conturile enunțate anterior, pentru contabilizarea produselor finite se utilizează şi

D 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produseʺ C

Soldul debitor provizoriu se transferă prin 348 „DPP” = 711 „VCSP”

2. Relaţii de decontare angajator – organisme de asigurări sociale, protecţie socială,

În contabilitatea angajatorului, contribuţia asiguratorie pentru muncă (2,25%) se înregistrează,

Contul 421 „Personal – salarii datorate”

Soldul final creditor provizoriu rezultat în

% = 512 „CCB” 421”P-SD”=431”AS”(salariaţi 25%)

D. Impozitul pe veniturile salariale

D(-) 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor” *(+)C

Soldul final creditor reprezintă sumele

4.6 Contabilitatea valorificării bunurilor şi prestărilor de servicii

D(-) 4427 „TVA colectată” *(+)C

D(-) 7015 „Venituri din vânzarea produselor finite” *(+)C

4.7 Contabilitatea rezultatului exerciţiului

Contul 441 ”Impozit pe profit și alte impozite”

D(-) 441 „Impozitul pe profit și alte impozite” *(+)C

În urma operaţiunii elementele care se modifică sunt:

S-ar putea să vă placă și