Contabilitate-obiect și funcții

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu

"măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor
fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și
sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele
interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali,
creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori"
(Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive,
desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale
„socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte
haine au rezultat, etc.

Obiectul contabilității

Concepția juridică consideră că obiectul contabilității îl

formează patrimoniul unui subiect de drept, privit prin prisma relațiilor juridice,
adică drepturi și obligații pecuniare ale unei persoane fizice sau juridice, în
corelație cu obiectele (bunurile, valorile) corespunzătoare.
Concepția economică definește ca obiect al contabilității circuitul capitalului
privit sub aspectul destinației lui, respectiv capital fix și capital circulant, și sub
aspectul modului de dobândire, respectiv capital propriu și capital străin (atras și
împrumutat).
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, obiectul contabilității patrimoniului îl
constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile,
inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial
economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile
persoanelor fizice sau juridice (subiecți de drept), precum și mișcările și
modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate,
cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea.
În lucrarea „Bazele contabilității” din 1980, profesorul D. Rusu definește
obiectul contabilității ca fiind ansamblul mișcărilor de valori, exprimabile în
bani, dintr-un perimetru de mică sau mare întindere (regie autonomă, societate
comercială, instituție publică, societate bancară etc.) precum și raporturile
economico-juridice în care unitatea patrimonială este parte și care generează
decontări bănești; calculele contabilității reflectă deodată mișcarea și
transformarea mijloacelor precum și resursele în ordinea lor de formare și după
destinația lor în procesul de reproducție. Aceasta este în prezent concepția școlii
ieșene de contabilitate.

Funcțiile contabilității

 Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit

unor principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce
apar în cadrul unităților patrimoniale și se pot exprima valoric.

 Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura și

dinamica patrimoniului, a situației financiare și rezultatelor obținute în
scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare
internă (pentru conducerea unității) și o funcție de informare externă (a
terților).

 Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor

contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, de
gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.

 Funcția juridică - datele furnizate de contabilitate și documentele de evidență

servesc ca mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor operații
economice și a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.

 Funcția previzională - informațiile contabile aferente unei perioade deja

încheiate pot fi folosite pentru determinarea tendințelor de evoluție a
fenomenelor și proceselor economice viitoare.