ITALIA- MEDIU

După rapida industrializare, Italiei i-a luat mult timp până a început să abordeze
problematica mediului. După mai multe ameliorări, a ajuns să se claseze în 2010
pe locul 84 în lume la sustenabilitate ecologică. [158] Parcurile naționale acoperă
circa 5% din suprafața țării.[159] În ultimul deceniu, Italia a devenit unul dintre cei
mai mari producători mondiali de energie regenerabilă, clasându-se pe locul al
patrulea în lume după capacitatea instalată de producție de energie solară[160]
[161]
 și pe locul al șaselea la capacitatea de producție de energie eoliană.
[162]
 Energiile regenerabile reprezintă astăzi 12% din consumul primar total și
final de energie, autoritățile fixându-și un obiectiv de 17% pentru anul 2020.[163]
Poluarea aerului rămâne însă o problemă gravă, mai ales în nordul industrializat,
țara ajungând în anii 1990 să aibă al zecelea nivel din lume de emisii industriale
de dioxid de carbon.[164] Astăzi, Italia este al doisprezecelea cel mai mare
producător de dioxid de carbon.[165][a] Traficul rutier și congestia sa în zonele
metropolitane continuă să producă grave probleme de sănătate și de mediu, chiar
dacă concentrațiile de smog s-au redus dramatic din anii 1970 și 1980, iar
prezența smogului devine un fenomen din ce în ce mai rar și nivelele de dioxid
de sulf sunt în scădere.[166]
Numeroase cursuri de apă și zone de coastă au fost și ele contaminate de
activitatea industrială și agricolă și, din cauza creșterii nivelului
apelor, Veneția a fost inundată în mod repetat în ultimii ani. Deșeurile provenite
din activități industriale nu sunt evacuate întotdeauna prin mijloace legale și au
produs efecte permanente asupra sănătății locuitorilor zonelor afectate, așa cum
este cazul cu dezastrul de la Seveso. Țara a avut și câțiva reactori nucleari între
1963 și 1990 dar, în urma accidentului de la Cernobîl și a unui referendum pe
această temă(en),[167] programul nuclear a fost oprit, decizie asupra căreia guvernul
a revenit în 2008, cu planuri de a construi până la patru reactori nucleari cu
tehnologie franceză. Aceștia au fost și ei anulați după un referendum convocat în
urma accidentului nuclear de la Fukushima.[168]
Despăduririle, proiectele imobiliare ilegale și politicile de gestiune a resurselor
funciare au condus la o importantă eroziune în zonele montane ale Italiei, care s-
a manifestat prin dezastre ecologice majore, ca scurgerea din Barajul
Vajont(en) din 1963,[169] și scurgerile de noroi de la Sarno din 1998 și de
la Messina din 2009.