DESPRE CONTABILITATE

1.1. Scurt istoric privind aparitia si dezvoltarea contabilitatii.

In acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ si multiplele functii in

activitatea economica, financiara si sociala are o istorie proprie, ale carei inceputuri sunt greu de
delimitat datorita trecutului indepartat al genezei contabilitatii.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul ca aparitia contabilitatii sI evolutia lenta,

sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practica de a cunoaste anumite realitati
de natura economica, financ, sociala.

Aparitia contabilitatii este nemijlocita de un anumit context ec-social.

A avut la inceput un caracter rudimentar, care pe masura dezv. a crescut rolul ei de

cunoastere a realitatilor.

Numai experienta practica dobandita treptat in domeniul cunoasterii, cu ajutorul evidentei

a creat premisele elaborarii de reguli, principii sI norme cu caracter teoretic privind
contabilitatea.

Notiunea de contabilitate in intelesul ei de astazi nu este echivalenta cu niciuna din

insemnarile sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tablitele de lut ars, nici cu
alte insemnari descoperite in Persia, aceasta constituind etapa evidentei rudimentare.

Contabilitatea a inceput sa se contureze in evul mediu odata cu aparitia capitalismului, a

extinderii economiei monetare.

Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea in unle orase mari ale Iataliei de Nord
- Florenta, Venetia - dezvoltarea afacerilor in sec.XV impunand conceperea sI aplicarea
”metodei venetiene” de organizare a contabilitatii.

In anul 1494 a aparut la venetia prima lucrare de literatura contabila apartinand italianului
Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”

In cartea a-IX-a a acestei lucrari, denumita ” Tractatus de computis et scripuris” descrie

pentru prima data partida dubla , care reprezinta sI astazi una din trasaturile definitorii ale
contabilitatii.

Opera lui Paciolo a raspuns nevoilor vietii economice, ale caselor de comert., deoarece
prin partida dubla ( den. “Scrittura doppia”) se punea ordine in socotelile afacerilor companiei,
aceasta fiind apreciata ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est confusio).

Aplicarea metodei dublei partide incepe sa se generalizeze intre sec. XVII-XVIII,

indeosedi in Europa Occidentala, etapa caracterizata sI prin conturarea unei literaturi contabile.
In Italia profesia de contabil era superioara tuturor celorlalte. Contabilii au inceput sa-si
infiinteze organizatii profesionale sI pastrau secretul asupra partidei duble, ceea ce a contribuit la
cresterea prestigiului lor.

Incepind cu a doua jumatate a sec XIX se remarca dezvoltarea societatilor pe actiuni, a

caror conducere se separa de proprietarii acestora. Aceasta a dus la aparitia contabilitatii de
intreprindere, cu 2 circuite distincte:

 contabilitatea generala - denumita sI financiara;

 contabilitatea de gestiune (dualism contabil)- se ocupa cu calculatia costurilor.

In primele decenii ale sec. XX contabilitatea de intreprindere incepe sa fie supusa

procesului de normalizare (stabilirea de reguli sI norme privind modul de organizare ala
contabilitatii)

Incepind cu a doua jumatate a sec. XIX se remarca evolutia contabilitatii romanesti,

indeosebi in planul literaturii contabile, care apare cu un decalaj de aproape 3 secole fata de tarile
europene occidentale, deoarece in spatiul romanesc formele economice capitaliste au aparut
cu intarziere.

Pana in prima parte a sec. XVIII in sarile Romane se foloseau lucrari de contabilitate ale
unor autori straini ( lucrari franceze in sarile Romane, Italiene in Moldova).

Cercetarea contabila fundamentala are ca obiect definirea conceptelor, principiilor, ale

functiilor contabilitatii, ceea ce desi nu are implicatii directe si certe asupra activitatii practice
contribuie la promovarea si orientarea anumitor practici contabile.

Cercetarea contabila aplicativa consta in studierea cailor si modalitatilor de perfectionare

si inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care opereaza contabilitatea, aceasta implicand sI o
confirmare a valabilitatii acestora.

Cercetarea contabila normativa a fost propusa de Bernard Colasse (?) in 1993. Ea vizeaza
procesul de normalizare a contabilit. Acest proces consta in stabilirea unui ansamblu de norme sI
reguli care trebuie respectate de intreprindere atat pe parcursul desfasurarii activitatii contabile
cat si la prezentarea periodica a acestora cu ajutorul situatiilor contabile de sinteza (bilantul
contabil).

Aceste norme si reguli, impreuna cu metodologia de determinare, de explicare si evaluare

a lor formeaza continutul cercetarii contabile de tip normativ, care si ea contribuie la dezvoltarea
teoriei contabile.

1.2. Apartenenta contabilitatii la stiintele sociale

 este legata nemijlocit de fundamentarea contabilitatii ca stiinta.

Disciplinele pot fi clasificate in functie de obiectul de studiu in:

  stiinte ale naturii

 stiinte sociale, denumite si umane ( stiintele economice, st. juridice, st. de gestiune, st.
politice )

Spre deosebire de stiintele naturii, care au ca obiect de studiu fenomenele naturale,

stiintele sociale studiaza raporturile dintre oameni ca membri ai societatii.

sinand seama de aceasta grupare esentiala a stiintelor, contabilitatea nu poate fi incadrata

decat in ”stiinte sociale”, incadrare care a devenit evidenta la inceputul sec. XX si reprezinta
pana astazi o opinie larg acceptata, chiar daca unii dintre autori definesc contabilitatea ca fiind o
stiinta sociala, dar si o stiinta aplicativa.

Integrarea contabilitatii in stiintele sociale se sprijina pe urmatoarele argumente:

Este o creatie a mintii omenesti;

Inregistreaza in maniera specifica activitati, fenomene, evenimente si fapte circumscrise in

mediul social;

Atat producatorii cat si utilizatorii de ionformatii contabile fac parte integranta din
societate;

Deciziile luate pe baza informatiilor contabile au impact asupra societatii, in sensul ca

determina anumite mutatii sau schimbari.

Contabilitatea este dependenta sau influentata aproape exclusiv de fenomene sociale.

Opinia potrivit careia contabilitatea este si o stiinta aplicativa se justifica prin aceea ca:

 prin inregistrarea unor fenomene reale contabilitatea actioneaza intr-un mediu veridic si
concret;

 conditionarea reciproca sI interactiunea dintre cunostintele teoretice acumulate de

contabilitate si activitatea practica.

1.3.Delimitarea contabilitatii in cadrul stiintelor sociale.

Acest lucru necesita delimitari referitoare la pozitia contabilitatii in cadrul stiintelor

sociale, ceea ce echivaleaza cu a raspunde la intrebarea ”Care e stiinta sociala in care se
incadreaza contabilitatea?”. La aceasta intrebare nu exista un raspuns fix, deoarece dupa
acceptarea contabilitatii ca stiinta sociala ea a fost revendicata de stiintele economice si de catre
stiintele de gestiune.

Unii autori, adepti ai apartenentei contabilitatii la stiintele economice si-au sintetizat

opiniile prin definitii de genul:
 “Contabilitatea este o stiinta economica”

“Contabilitatea este o disciplina din stiintele economice”

“Contabilitatea- adevarata stiinta economica”

“Faptul contabil este un fapt economic”

Integrarea contabilitatatii in sfera stiintelor economice este argumentata intre altele prin
rolul acesteia de a cuantifica si inregistra in expresie valorica fluxurile si circuitul schimburilor
dintre diferiti agenti economici.

Desi legaturile dintre contabilitate si economie sunt incontestabile, fundamentarile

economice ale modelului contabil prezinta neajunsul omniterii rolului practic al contabilitatii,
care a devenit un instrument de gestiune a afacerilor, rol care se amplifica pe masura trecerii de
la societatea industriala la societatea infoemationala, tendinta care se manifesta pregnant la tarile
dezvoltate (SUA, Japonia).

Aceasta schimbare radicala a mediului economico-social a dus la delimitarea unui nou

domeniu al cunoasterii: stiintele de gestiune.

Acestea sunt constituite dintr-un ansamblu eterogen de conostinte teoretice si practice,

aplicabile in domenii diferite, unul dintre ele fiind gestiunea intreprinderii. Stiintele de gestiune
includ atat discipline traditionale: contabilitatea, finantele, etc. cat si discipline, mai noi:
marketing, management, etc.

Se poate concluziona ca asistam la o repozitionare a contabilitatii in ansamblul stiintelor

sociale.

In acest nou context, contabilitatea poate fi definita ca o stiinta de gestiune, apartinand

stiintelor sociale.

Desi opinia potrivit careia contabilitatea este stiinta de gestiune este tot mai mult acceptata,
nu s-a realizat inca un consens deplin in aceasta privinta.