George al III-lea al Regatului Unit

George al III-lea (George William Frederick; 4 iunie 1738 – 29 ianuarie 1820) a fost
rege al Regatului Unit și rege al Irlandei din 25 octombrie 1760 până la unirea
acestor țări la 1 ianuarie 1801; după această dată a fost rege al Regatului Unit al
Marii Britanii și al Irlandei până la moartea sa.

Concomitent a fost Duce și prinț elector de Brunswick-Lüneburg până la

promovarea sa ca rege al Hanovrei la 12 octombrie 1814. A fost al treilea monarh
britanic al Casei de Hanovra dar spre deosebire de precedenții săi, el s-a născut în
Marea Britanie și a vorbit engleza ca limba natală.Niciodată nu a vizitat Hanovra.

Lunga domnie a regelui George al III-lea a fost marcată de o serie de conflicte

militare care au implicat regatele sale, mare parte a Europei și părți din Africa,
America și Asia. La începutul domniei sale, Marea Britanie a învins Franța în
Războiul de șapte ani, devenind puterea dominantă europeană în America de
Nord și India. Totuși, multe colonii americane au fost pierdute curând în Războiul
American de Independență. O serie de războaie împotriva revoluționarilor și a
Franței lui Napoleon într-o perioadă de peste 20 de ani, a dus în cele din urmă la
înfrângerea lui Napoleon în 1815.

În ultima parte a vieții, George al III-lea a suferit temporar și în cele din urmă
permanent de o boală mintală. S-a sugerat că a suferit de porfirie. După o recidivă
finală în 1810, s-a stabilit regența și fiul cel mare al lui George al III-lea, George,
Prinț de Wales, a condus ca Prinț Regent. La moartea lui George al III-lea, Prințul
Regent i-a succedat tatălui său ca regele George al IV-lea.
La sfârșitul anului 1810, la înălțimea popularității sale[32], dar deja aproape orb,
cu cataractă și cu dureri reumatice, George al III-lea a devenit periculos de bolnav.
În opinia sa, boala a fost declanșată de stresul suferit la moartea fiicei sale
preferate, Prințesa Amelia.[33] El a acceptat că este nevoie de Actul de Regență
din 1811,[34] iar Prințul de Wales a fost regent pentru restul vieții regelui George
al III-lea. La sfârșitul anului 1811, George al III-lea a devenit nebun permanent și a
trăit în izolare la Castelul Windsor până la moartea sa.

Spencer Perceval a fost asasinat în 1812 (singurul prim ministru britanic care a
avut o astfel de soartă) și a fost înlocuit de Lordul Liverpool. Liverpool a supervizat
victoria britanică în războaiele napoleoniene. Congresul de la Viena a dus la
câștiguri semnificative teritoriale pentru Hanovra, care a fost ridicat de la rangul
de electorat la cel de regat.

În acest timp sănătatea lui George s-a deteriorat. A suferit de demență, a devenit
orb și surd. Era incapabil să știe sau să înțeleagă că a fost declarat rege al
Hanovrei în 1814 sau că soția sa a murit în 1818.[36] După Crăciunul din 1819 a
vorbit fără sens timp de 58 de ore iar ultimele câteva săptămâni din viața sa nu a
putut să meargă.[37] A murit la Castelul Windsor la 8:38 p.m. la 29 ianuarie 1820,
la șase zile după moartea celui de-al patrulea fiu al său, Ducele de Kent.

Fiul său favorit, Frederic, Duce de York, a fost lângă el.George al III-lea a fost
înmormântat la 16 februarie la Castelul Windsor.

George a fost succedat de doi dintre fiii săi: George al IV-lea și William al IV-lea.
Ambii au murit fără să lase moștenitori legitimi în viață, lăsând tronul nepoatei
lor, Victoria, ultimul monarh al Casei de Hanovra și singurul copil legitim al Ducelui
de Kent.
George al III-lea a trăit 81 de ani și 239 de zile și a domnit 59 de ani și 96 de zile: a
avut atât viața cât și domnia cea mai lungă față de orice predecesor al său. Numai
nepoata sa, regina Victoria, și stră-stră-strănepoata Elisabeta a II-a i-au doborât
recordul.