Dinastia Tudor

Dinastia Tudor este o dinastie engleza intemeiata de Henric al VII-lea, care e devenit rege
dpa btalia de la bosworth, cand a fost inlaturat Richard al II-lea. Henric al VII-lea a domnit intre 1485
is 1509 si a fost urmat de henric al VII-lea (1509-1547), Eduard al VI-lea (1547-1553), Maria (1553-
1558), Elisabeta I (1558-1603). Dupa moartea Elisabetei, varul ei, Iacob al VI-lea al Scotiei, a preluat
tronul Angliei deoarece aceasta nu avea urmasi.

Ascensiunea la tron
Casa Tudor este descendentă pe linia mamei lui Henric al VII-lea al Angliei, din John
Beaufort, primul Conte de Somerset, unul dintre copiii nelegitimi ai Prințului John de Gaunt, primul
Duce de Lancaster (al treilea fiu supraviețuitor al lui Eduard al III-lea al Angliei), conceput cu amanta
sa, Katerina Swynford. Descendenții unui copil nelegitim regal englez nu ar putea avea în mod
normal nici o pretenție la tron, însă situația s-a complicat atunci când Gaunt și Swynford s-au
căsătorit în cele din urmă în 1399, când John Beaufort avea 25 de ani. Biserica l-a declarat retroactiv
pe Beaufort legitim, printr-o bulă papală din același an, confirmată printr-un Act al Parlamentului din
1397. O proclamație ulterioară a fiului legitim al lui John de Gaunt, Henric al IV-lea al Angliei, a
recunoscut, de asemenea, legitimitatea descendenților lui Beaufort, însă i-a declarat neeligibili să
moștenească tronul vreodată. Cu toate acestea, familia Beaufort a rămas aliată cu urmașii legitimi ai
lui Gaunt din prima sa căsătorie, din Casa de Lancaster.

Henric al VI-lea și-a înnobilat frații vitregi. Edmund a devenit Conte de Richmond și s-a
căsătorit cu Margareta Beaufort, stră-nepoata lui John de Gaunt, progenitorul Casei de Lancaster.
Jasper a devenit Conte de Pembroke și prin 1460 a adunat atât de multe funcții în Țara Galilor, încât
a devenit viceregele virtual al țării. Edmund a decedat în noiembrie 1456. La 28 ianuarie 1457,
văduva sa, care tocmai împlinise vârsta de 14 ani, a dat naștere unui fiu, Henric al VII-lea al Angliei, în
casa cumnatului ei de la Castelul Pembroke.
 Henric al VII-lea al Angliei
Prima preocupare a lui Henric a fost sa-si asigure tronul. La data
de 18 ianuarie 1486 el a onorat promisiunea facuta cu trei ani in urma si
s-a casatorit cu Elisabeta de York. Căsătoria a unit casele Lancaster și
York, care se aflau în conflict, iar unificarea este simbolizata prin
emblema Rozei Tudor, combinând roza albă a Casei de York cu cea roșie
al Casei de Lancaster.

Doar patru dintre copii celor doi au supravietuit Arthur, Prinț de

Wales, Henric, Duce de Richmond, Margareta. Unul dintre marile obiective a
lui Heric a fost asigurarea dinastiei, astfel el a casatorit-o pe Margareta cu
Regele Scotiei, James al IV-lea si pe Arthur cu Caterina de Argon. Astfel el a
format o alianta puternica cu monarhia Spaniei. Una dintre principalele
preocupări ale lui Henric al VII-lea în timpul domniei sale a fost reacumularea
de fonduri în trezoreria regală. Anglia nu fusese niciodată una dintre țările
bogate ale Europei, iar după Războiul celor Două Roze, trezoreria aproape se
golise. Prin strategia sa economică, el a fost capabil să-i lase o sumă
considerabilă fiului său și moștenitorul tronului, Henric al VIII-lea.

Henric al VIII-lea al Angliei

Acesta s-a casatorit cu Caterina de Aragon pe 11 iunie 1509 dupa
moartea fratelui sau, Arthur. Când Henric s-a urcat la tron, nu a acordat prea
mult interes față de guvernământ, fiind ocupat mai mult cu sportul și cu viața
luxoasă a curții. L-a lăsat pe cancelarul Wolsey să conducă regatul în primii doi
ani, iar când a devenit interesat de strategia militară, Henric s-a preocupat mai
mult să conducă regatul, ca un adevărat rege.

Când devenise clar pentru Henric că dinastia Tudor este în pericol, deoarece acesta nu avea
un urmas de sex masculin, el l-a trimis pe ministrul sau Thomas Wolsey in Roma, unde a sperat ca va
obtine consimtamantul Papei de anulare a casatoriei, insa biserica s-a opus acestei idei. Henric urma
sa se casatoreasca cu Anne Boleyn, insa Wolsey nu a fost de accord cu asta si a inceput un complot
secret pentru a o forta pe Anne sa plece in exil. Descoperind acest lucru, Henric a ordonat
executarea lui Thomas pentru tradare, insa acesta a murit, oricum, subit.

Eduard al VI-lea al Angliei

Henric moare la varsta de 55 de ani din cauza obezitatii, iar
urmatorul mostnitor al tronului va fi Eduard al VI-lea al Angliei, descedent
al surorii sale mai mari, Maria

Ducele de Somerset al Angliei.

Eduard Seymour, uchiul regelui, a preluat conducerea si s-a
autoproclamat Duce de Somerset pe 15 februarie 1547. Somerset avea ca
scop unirea Angliei cu Scoția prin căsătoria lui Eduard, cu tânăra regină
Maria a Scoției, care viza impunerea forțată a Reformei engleze în Biserica
Scoțiană. Somerset a condus o armata mare și bine echipată în Scoția, unde el si regentul scoțian
James Hamilton, al doilea Duce de Arran, s-au înfruntat în Bătălia de la Pinkie Cleugh din 10
setmebrie 1547. Armata lui Somerset i-a învins pe scoțieni, însă tânăra Regină Maria a fost
transportată în secret în Franța, unde a fost logodită cu Delfinul, viitorul Francisc al II-lea al Franței.
În ciuda dezamăgirii lui Somerset, victoria sa de la Pinkie Cleugh l-a făcut să pară inatacabil.

Între timp, Eduard al VI-lea, în ciuda faptului că era doar un copil de nouă ani, a putut să
stabilească reforma religioasă. În 1549, Eduard a ordonat publicarea Cărții de Rugăciune Comune,
care conținea formule de cult pentru serviciile de zi cu zi ale bisericii. Controversata carte nu a fost
privită cu ochi buni de către nici un reformator sau conservator catolic, și a fost condamnată în
special la Devon și la Cornwall, unde tradiția catolică era cea mai puternică. Acest lucru a provocat
Revolta Cărții de Rugăciuni, unde s-au adunat grupurile non-conformiste din Cornwall. Rebeliunea l-a
îngrijorat pe Somerset, care devenise Lord Protector, astfel a trimis o armată pentru a dizolva
revolta. Mai mulți oameni din Cornwall au fost sacrificați. Revolta nu l-a convis pe Eduard să trateze
cu atenție problema ci i-a întărit atitudinea sa față de non-conformiști. Acest lucru s-a extins până la
sora lui mai mare, Maria Tudor, care era o catolică pioasă și devotată. Deși a fost chemată în fața
Consiliului Privat de câteva ori, pentru a o face să renunțe la credința ei și de a nu mai asculta
liturghia catolică, Maria refuza de fiecare dată.

Ruperea relațiilor cu Roma

Pentru a i se permite lui Henric să anuleze căsătoria cu Caterina, Parlamentul englez a

adoptat legi care au dus la ruperea relațiilor cu Roma, și l-a declarat Capul Suprem al Bisericii Angliei.
Noul Arhiepiscop de Canterbury, Thomas Cromwell, a fost cel care a anulat căsătoria lui Henric și a
Caterinei. Caterina a fost mutată de la curte și și-a petrecut restul de trei ani din viață în diverse case
din Anglia, sub supraveghere, similar cu arestul la domiciliu. Acest lucru i-a permis lui Henric să se
căsătorească cu Anne Boleyn, fiica unui diplomat, Sir Thomas Boleyn. Pe 7 septembrie 1533, Anne a
dat naștere primului copil, Elisabeta, numind-o astfel în onoarea mamei lui Henric. Anne a mai avut
câteva sarcini care s-au încheiat cu un avort spontan sau cu nașterea pruncilor morți. În mai 1536,
Anne a fost arestată împreună cu alți șase curteni. Thomas Cromwell a intervenit susținând că Anne
a avut mai mulți amanți în timpul căsătoriei sale cu Henric. Anne Boleyn a fost acuzată de trădare,
vrăjitorie și adulter (acuzațiile fiind cel mai probabil inventate) și a fost executată în mai 1536.

Alianța protestanta

Henric s-a căsătorit pentru a treia oara cu Jane Seymour, fiica cavalerului Wiltshire, de care
se îndrăgostise pe vremea când aceasta era doamna de onoare în gospodăria reginei Anne. În 1537,
Jane a născut un fiu, care avea să devină regele Eduard al VI-lea al Angliei. Jane a murit de febra
puerperală la doar câteva zile după naștere, lănsându-l pe Henric devastat. Henric a considerat-o pe
Jane "adevărata" lui soție, singura care i-a dăruit moștnitorul pe care l-a dorit cu atâta disperare.

Thomas Cromwell, numit conte de Essex, sugerează o căsătorie cu o prințesă protestantă

germană Anne de Cleves, sora ducelui de Cleves, care era privit ca un aliat important în cazul unui
atac romano-catolic asupra Angliei. Hans Holbein cel Tânăr a fost trimis la Cleves pentru a picta un
portret al Annei pentru rege. Deși s-a spus că el a pictat-o într-o lumină măgulitoare, este puțin
probabil ca portretul să fi fost extrem de inexact, deoarece Holbein a rămas favorit la curte. După ce
a privit portretul pictat de Holbein și a cerut descrieri de la curteni, Henric a fost de acord cu
căsătoria. După sosirea Annei în Anglia, Henric o găsește complet neactractivă. Cu toate acestea,
căsătoria are loc la 6 ianuarie 1540.