21 Aprilie - Henric Al VIII-lea Devine Rege Al Marii Britanii. Povestea Celor Șase Soții Ale Sale

21.04.2024, 04:58 21 aprilie: Henric al VIII-lea devine rege al Marii Britanii.
Povestea celor șase soții ale sale
21 aprilie: Henric al VIII-lea

devine rege al Marii Britanii.
Povestea celor șase soții ale
sale
În urmă cu mai bine de cinci secole,
ziua de 21 aprilie a marcat venirea la
tron a regelui Henric al VIII-lea, după
moartea tatălui său, Henric al VII-lea,
întemeietorul dinastiei Tudor.
15 min. de citire · Vedeți originalul
În urmă cu mai bine de cinci secole, ziua de 21

aprilie a marcat venirea la tron a regelui Henric
al VIII-lea, după moartea tatălui său, Henric al
VII-lea, întemeietorul dinastiei Tudor. Totodată,
este ziua în care s-a născut Robert Smith,
solistul formaţiei The Cure și în care s-au stins
din viață, în 2019, un regizor și un actor
american.
https://adevarul.ro/istoria-zilei/21-aprilie-henric-al-viii-lea-devine-rege-al-2355010.html 1/26
21.04.2024, 04:58 21 aprilie: Henric al VIII-lea devine rege al Marii Britanii. Povestea celor șase soții ale sale
Henric al VIII-lea FOTO Arhivă
Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit

de mărfuri
1509: Henric al VIII-lea, devine rege al

Marii Britanii
Henric al VIII-lea s-a născut pe 28 iunie 1491,
Greater London, Anglia, Regatul Unit și a fost
rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la
moartea sa.
Henric al VIII-lea s-a născut la Palatul

Placentia în Greenwich, fiind al doilea fiu al lui
Henric al VII-lea și al Elisabetei de York.
Moartea prematură a fratelui său Arthur l-a
făcut moștenitor al tronului și l-a determinat să
renunțe la o viață monahală. La vârsta de 18 ani,
s-a căsătorit cu Caterina de Aragon, însă lipsa
unui moștenitor masculin l-a împins să caute
anularea acestei căsătorii.
În timpul domniei sale, Henric al VIII-lea și-a

consolidat autoritatea, înlăturând miniștri
nepopulari și cultivând imaginea unui monarh
renascentist. A extins Marina Regală și a
desfășurat campanii militare împotriva Franței
și Scoției.
Dorind să-și asigure un moștenitor legitim,

Henric al VIII-lea a început o luptă cu Biserica
Catolică pentru a obține anularea căsătoriei cu
Caterina de Aragon. Această confruntare a
condus la reforma religioasă și la formarea
Bisericii Anglicane, iar Henric s-a căsătorit,
ulterior, cu alte cinci femei: Anne Boleyn, Jane
Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și
Catherine Parr.
Povestea soțiilor
Catherine de Aragon: A fost prima soție a lui

Henric al VIII-lea și a fost căsătorită cu el între
1509 și 1533. Catherine a fost inițial căsătorită
cu fratele mai mare al lui Henric, Arthur, dar
după moartea acestuia, s-a căsătorit cu Henric.
Mariajul lor a durat mult timp, dar datorită lipsei
unui moștenitor masculin, Henric a căutat
anularea căsătoriei.
Anne Boleyn: A devenit a doua soție a lui Henric

în 1533, după ce acesta a obținut anularea
căsătoriei cu Catherine. Anne a fost o figură
centrală în reforma religioasă a Angliei și a dat
naștere celei care avea să devină regina
Elisabeta I. Căsătoria lor a durat doar trei ani și
s-a încheiat tragic cu execuția Annei, prin

decapitare pentru trădare.
Jane Seymour: A fost a treia soție a lui Henric,

căsătorită în 1536. Jane a fost cea care i-a
dăruit lui Henric mult-doritul moștenitor, viitorul
rege Eduard al VI-lea. Din păcate, Jane a murit
la scurt timp după nașterea fiului lor, la doar doi
ani de la căsătorie.
Anne de Cleves: Căsătoria lui Henric cu Anne

de Cleves a avut loc în 1540 și a fost rezultatul
unui aranjament politic. Anne de Cleves a
plecat în Anglia, unde Henric a constatat că
este urâtă „ca o iapă belgiană” și că nu se pot
înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea
nu vorbea engleza. Divorțul a avut loc după doar
câteva luni.
Catherine Howard: A fost a cincea soție a lui

Henric al VIII-lea, din 1540. Catherine a fost
executată pentru adulter în 1542, după ce
infidelitățile ei au ieșit la iveală.
Catherine Parr: A fost ultima soție a lui Henric

al VIII-lea, cu care s-a căsătorit în 1543.
Catherine a fost o figură importantă în viața lui
Henric, având grijă de el în ultimii săi ani și
ajutând la reconcilierea lui cu fiicele sale. Ea a
supraviețuit regelui și s-a căsătorit din nou
după moartea lui.
Ultimii săi ani au fost marcați de căsătorii

tumultuoase, conflicte politice și probleme de
sănătate. Obezitatea și bolile l-au afectat

profund, iar moartea sa la vârsta de 55 de ani a
marcat sfârșitul unei epoci tumultuoase în
istoria Angliei.
Henric al VIII-lea rămâne una dintre cele mai

remarcabile figuri din istoria Angliei, cu domnia
sa fiind marcantă atât în plan intern, cât și în
plan extern, și cu moștenirea sa influențând
cursul istoriei și religiei anglicane.
1849: S-a născut Oskar (Wilhelm

August) Hertwig, cercetător german
Wilhelm August Oscar Hertwig a contribuit la
embriologie prin studiile sale asupra celulelor
în dezvoltare și prin descoperirea că este
necesar doar un spermatozoid pentru a fertiliza
un ou.
S-a născut pe 21 aprilie 1849, în Hessen,

Germania, fiind fiul Elisei Trapp și al lui Carl
Hertwig. După nașterea fratelui său Richard,
familia s-a mutat în Muhlhausen, Thuringen,
unde băieții și-au primit educația, potrivit
embryo.asu.edu.
Cei doi frați au urmat, ulterior, Universitatea din

Jena între anii 1868 și 1888, studiind sub
îndrumarea lui Ernst Haeckel, care ulterior l-a
convins pe Hertwig să renunțe la chimie și să
urmeze medicina. Hertwig a devenit profesor
asistent de anatomie la Jena în 1878 și profesor
titular, trei ani mai târziu.
A fost primul titular atât în citologie, cât și în

embriologie la Berlin, între anii 1888 și 1921 și
director al noului Institut Anatomic-Biologic de
acolo. Hertwig a devenit membru al Academiei
de Științe din Prusia, Berlin, și al Academiei
Leopoldina din Jena.
Inițial, cercetătorul s-a dedicat studiului

dezvoltării morfologice, subiect pe care a scris
un eseu laureat la Jena, în 1871, dar și o teză de
doctorat la Bonn, în 1872. Cu toate acestea, a
trecut la studiul naturii procesului de fertilizare
după ce a citit studiile lui Leopold Auerbach.
Cele două puncte de vedere principale în acest

domeniu la acea vreme erau că fie
spermatozoizii intrau în contact cu oul și
stimulau dezvoltarea prin transmiterea unei
vibrații mecanice subtile (cum a fost propus de
Gottlieb-Wilhelm Bischoff), fie spermatozoizii
pătrundeau în ou și își amestecau
componentele chimice cu gălbenușul de ou. Cu
toate acestea, când Auerbach a descoperit
două nuclee într-un singur ou, a concluzionat că
acestea trebuie să fi rezultat din amestecul
componentelor chimice ale spermatozoizilor cu
gălbenușul de ou, nu din nuclee anterioare.
Hertwig a fost nemulțumit de aceste

descoperiri, deoarece se aștepta să găsească o
continuitate structurală între nucleul oului
înainte și după fertilizare. Știind că fratele său
Richard urma să se alăture lui Haeckel într-o
oportunitate de cercetare în Mediterană,

Hertwig a renunțat la asistența sa la Bonn
pentru a merge cu ei.
Acolo a descoperit că echinodermele marine

sunt transparente datorită dimensiunii lor mici,
a gălbenușului fin divizat și a lipsei de
membrană. Datorită acestui fapt, a putut să
observe spermatozoizii în timp ce intrau în ou
și să se fuzioneze cu nucleul său la cinci până
la zece minute mai târziu.
Cel mai important, Hertwig a descoperit că este

necesar doar un spermatozoid pentru a fertiliza
un ou, iar odată ce un spermatozoid a intrat în
ou, acesta forma o membrană vitelină care
bloca intrarea oricărui alt spermatozoid.
A fost necesară munca lui Thomas Hunt Morgan

pentru ca Hertwig să accepte teoria potrivit
căreia cromozomii schimbă genele prin
încrucișare. Hertwig a murit pe 25 octombrie
1922, la Berlin.
1864: S-a născut Max Weber,

economist și sociolog
Max Weber s-a născut într-o familie bogată și
influentă din Erfurt, Prusia, în anul 1864.
Max Weber FOTO Arhivă
Fiul lui Max Weber Sr., un funcționar public înalt

și important, și al Helenei Weber (născută
Fallenstein), provenind dintr-o familie cu
puternice idei morale absolutiste, tânărul Max a
crescut într-un mediu intelectual care l-a
stimulat. Împreună cu fratele său, Alfred, care
avea să devină și el sociolog și economist, Max
a fost încurajat să se dedice studiului și
cercetării.
După absolvirea liceului, Max s-a înscris la

Universitatea din Heidelberg în 1882, unde a
studiat dreptul. În anul următor, a efectuat
serviciul militar obligatoriu și apoi s-a transferat
la Universitatea din Berlin pentru a-și continua
studiile. În ciuda preocupărilor sale academice,
Max a fost cunoscut și pentru activitățile sale
din viața publică și politică, fiind implicat în
diverse organizații și dezbateri sociale.
În 1886, Max a trecut examenul de Referendar

și și-a început cariera juridică ca avocat stagiar.
Însă pasiunea lui a fost întotdeauna pentru
studiul științelor sociale și pentru înțelegerea
complexității societății moderne. Astfel, în
1889, a obținut doctoratul în drept, iar în 1893
și-a susținut teza de habilitare, devenind
Privatdozent la Universitatea din Berlin.
În același an, Max s-a căsătorit cu Marianne

Schnitger, o rudă îndepărtată care avea să
devină o activistă feministă și să îl sprijine în
munca sa intelectuală. Căsătoria a adus o
stabilitate financiară binevenită și i-a permis lui
Max să se concentreze pe cercetarea sa.
Lucrările timpurii ale lui Weber au fost

influențate de preocupările sale pentru politica
socială contemporană și pentru problemele
economice și juridice ale vremii. În 1888, s-a
alăturat Verein für Socialpolitik, o nouă
asociație profesională de economiști germani,
iar din 1890 a început să studieze problema
imigrației poloneze în estul Germaniei.

Activitatea sa academică și politică a atras
atenția asupra sa și l-a lansat în lumea
intelectuală a vremii.
Cu toate acestea, sănătatea lui Weber a fost

mereu fragilă, iar lupta sa cu bolile mintale și cu
depresia l-au marcat pe tot parcursul vieții. În
ciuda acestor dificultăți, el și-a continuat
munca și a devenit una dintre figurile cele mai
importante în domeniul sociologiei și științelor
sociale. Max Weber a murit în 1920, la vârsta de
56 de ani.
1877: Artileria turcă bombardează

oraşul Brăila
În aprilie 1877, pe întreaga lungime a graniței
dunărene, tensionarea situației a dus la un
conflict armat între forțele otomane și cele
române. Refuzul domnitorului Carol I de a
opune rezistență la înaintarea trupelor rusești
pe teritoriul românesc, în drumul lor spre
redutele otomane din Bulgaria, a avut
consecințe dramatice. Artileria otomană a
început să bombardeze malurile românești de
la Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași.
Bombardamentul a fost un act de provocare la

adresa României, însă răspunsul nu a întârziat
să apară. Bateriile de artilerie românești au
ripostat cu putere, demonstrând hotărârea țării
de a-și apăra suveranitatea. În special, la
Calafat, unde tunurile române au înfruntat

artileria turcească din Vidin.
În urma acestor evenimente, atât Adunarea

Deputaților, cât și Senatul României au luat
măsuri urgente pentru a consolida poziția țării
în fața agresiunii otomane. Pe 29 aprilie 1877,
Adunarea Deputaților și pe 30 aprilie 1877,
Senatul României au votat o moțiune prin care
au aprobat actele politico-diplomatice ale
Guvernului de la București și au recunoscut
oficial starea de război dintre România și
Imperiul Otoman.
Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al

României, a subliniat în mod solemn
independența țării în fața întregii națiuni,
declarând că România este o națiune liberă și
independentă. Această declarație a fost
confirmată și de votul Adunării Deputaților și al
Senatului, care au cerut ca independența
României să fie recunoscută și garantată de
marile puteri europene.
1889: S-a născut Paul Karrer, chimist

elvețian, care a primit Premiul Nobel în
1937
Albert von Karrer s-a născut la Moscova, Rusia,
într-o familie elvețiană, fiind fiul lui Paul Karrer
și Julie Lerch.
Paul Karrer FOTO Wikipedia
După ce familia sa s-a întors în Elveția, Albert a

urmat studiile la diverse școli din țară,
absolvind în cele din urmă Universitatea din
Zurich, în 1911. Aici a studiat sub îndrumarea lui
Alfred Werner și și-a obținut doctoratul în
chimie. În 1919 a devenit profesor de chimie și
director al Institutului de Chimie.
Primele cercetări ale lui Karrer au vizat

compușii metalici complecși, dar lucrarea sa
cea mai importantă a fost dedicată pigmentelor
vegetale, în special carotenoizilor galbeni. A

elucidat structura chimică a acestora și a arătat
că unele dintre substanțe sunt transformate în
organism în vitamina A.
Munca sa a dus la stabilirea formulei

constituționale corecte pentru beta-caroten,
precursorul principal al vitaminei A - prima dată
când a fost stabilită structura unei vitamine sau
provitamine. George Wald a lucrat pentru scurt
timp în laboratorul lui Karrer, studiind rolul
vitaminei A în retină. Mai târziu, Karrer a
confirmat structura acidului ascorbic (vitamina
C) și și-a extins cercetările și asupra
vitaminelor B2 și E. Contribuțiile sale
importante la chimia flavinelor au condus la
identificarea lactoflavinei ca parte a
complexului considerat inițial vitamina B2.
Karrer a publicat multe lucrări și a primit

numeroase onoruri și premii, inclusiv Premiul
Nobel în 1937. Cartea sa de chimie organică,
„Lehrbuch der Organischen Chemie” (Manual
de Chimie Organică), a fost publicată în 1927, a
trecut prin treisprezece ediții și a fost publicată
în șapte limbi.
Karrer s-a căsătorit cu Helena Froelich în 1914

și au avut trei fii, dintre care unul a murit în
copilărie. Cercetătorul s-a stins din viață în
1971, la vârsta de 82 de ani.
1932: S-a născut Nicolae Vieru, fost

preşedinte de onoare al Federaţiei
Române de Gimnastică
S-a născut în Buhuși, județul Bacău. A absolvit

Institutul de Cultură Fizică în 1956 și a devenit
gimnast, fiind membru al lotului de tineret și
campion național universitar.
Nicolae Vieru FOTO Arhivă
În perioada 1957-1964 a predat la catedra de

gimnastică a Liceului Sportiv nr. 35.
Între 1962 și 1964 a făcut parte din colectivul

de antrenori al lotului național de gimnastică,
contribuind la afirmarea unor gimnaști talentați.
A urmat o carieră impresionantă în
administrația sportului, devenind antrenor
federal în intervalul 1965-1967, apoi secretar al
Federației Române de Gimnastică între 1967 și
1983.
Începând cu anul 1990 și până în 1999, a

ocupat funcția de președinte executiv al
Federației Române de Gimnastică, fiind reales
în 2000. A adus o contribuție semnificativă la

succesul sportivilor români, care au câștigat
peste 160 de medalii la Jocurile Olimpice,
Campionatele Mondiale și Europene.
Nicolae Vieru a avut o prezență activă și în

cadrul Federației Internaționale de Gimnastică,
unde a deținut diverse funcții importante între
anii 1976 și 2008, inclusiv cea de
vicepreședinte. De-a lungul carierei sale, a fost
implicat în numeroase comisii și programe ale
FIG, contribuind la dezvoltarea și promovarea
gimnasticii la nivel mondial.
Între 1991 și 1998, a fost vicepreședinte al

Comitetului Olimpic Român și a predat în
calitate de conferențiar universitar la
Universitatea Ecologică, începând cu anul 1997.
A fost președintele de onoare al Federației
Române de Gimnastică din 2006 și
vicepreședinte de onoare al Federației
Internaționale de Gimnastică din anul 2008.
Nicolae Vieru a fost distins cu Medalia

Națională „Serviciul Credincios”, clasa I, în anul
2000. De asemenea, a semnat cărți și articole
de specialitate, contribuind la educația și
formarea în domeniul gimnasticii. A murit pe
data de 2 septembrie 2016.
Din 2018, sala de gimnastică din cadrul

Complexului „Lia Manoliu” îi poartă numele.
1959: S-a născut Robert Smith, solistul

formaţiei The Cure
Robert James Smith s-a născut în Blackpool,

Anglia. De la vârsta de 12 ani, el a fost puternic
influențat de muzicieni precum The Beatles,
Jimi Hendrix și David Bowie, începând să cânte
la chitară.
Robert Smith FOTO IMDb
Robert este cel de-al treilea dintre cei patru

copii ai lui Alex și Rita Smith, avându-i ca frați
pe Richard, Margaret și Janet, care este
căsătorită cu Porl Thompson, chitaristul
formației The Cure.
Crescând într-o atmosferă catolică, Smith a

urmat școala St. Mary's din Anglia. Cu toate
acestea, el nu este religios, deși uneori simte că
ar dori să fie. Această dorință pentru credință
se reflectă și în melodia sugestiv intitulată
„Faith”.
În cariera sa muzicală de peste 35 de ani,

Smith a scris sau a fost co-autor al majorității
pieselor și versurilor formației The Cure. A fost
implicat și în alte proiecte muzicale, inclusiv o
perioadă cu Siouxsie & the Banshees și
proiectul său secundar, cu Steven Severin,
numit The Glove.
Robert Smith este recunoscut instantaneu

pentru imaginea sa distinctivă, care include ruj
roșu întins deliberat și păr negru în dezordine.
Cu toate acestea, el respinge eticheta de
formație goth, deși stilul său muzical și
imaginea sa au contribuit la această clasificare.
În 1988, Smith s-a căsătorit cu Mary Poole, o

colegă din școală pe care a întâlnit-o la vârsta
de 14 ani. Ei sunt împreună de atunci și au fost
cununați în 1988. În 2004, Smith a colaborat cu
Blink-182 pentru piesa „All of This” și a furnizat
vocea pentru remixul lui Junior Jack „Da Hype”.
În plus, el a lucrat și cu Billy Corgan pentru o
reinterpretare a melodiei „To Love Somebody” a
trupei Bee Gees.
Deși a fost mereu la un pas de a lansa un album

solo, majoritatea compozițiilor sale personale
au fost integrate în creațiile The Cure. În 2001,

Smith intenționa să încheie activitatea alături
de trupă și să se concentreze pe un album solo,
însă a fost convins să continue de producătorul
Ross Robinson.
1971: A murit Nicolae Bagdasar, filosof

S-a născut în localitatea Roșiești din județul
Vaslui, România. A urmat școala primară în
satul natal și apoi a continuat studiile la
Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”
din Bârlad, între anii 1909 și 1916.
Nicolae Bagdasar FOTO Wikipedia

În perioada octombrie 1916 – martie 1917,

Nicolae Bagdasar a urmat cursurile Școlii
Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani și
apoi a fost repartizat la Regimentul 51 / 52
Infanterie, participând la Primul Război
Mondial.
După demobilizare, și-a continuat studiile la

Facultatea de Litere și Filosofie a Universității
București, obținând licența în iunie 1922. A
urmat apoi un stagiu de specializare în
Germania, unde și-a susținut teza de doctorat
în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie
1926.
Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de

limba germană la Școala Comercială Română
din Salonic (1926 – 1927) și apoi la Școala
Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București
(1927 – 1930). În această perioadă, a fost și
secretar al Societății Române de Filosofie
(1928 – 1940), contribuind la înființarea Editurii
Filosofice (1930 – 1944) și activând ca secretar
de redacție al Revistei de Filosofie (1928 –
1943).
Începând cu 1942, a devenit profesor titular la

catedra de Filosofie Generală la Universitatea
din Iași, predând discipline precum
Epistemologie și Metafizică, Istoria Filosofiei
Moderne și Contemporane.
Nicolae Bagdasar a fost ales membru

corespondent al Academiei de Științe Morale și
Politice în 1940, iar în 1943 a devenit membru

corespondent al Academiei Române. Deși a fost
destituit din învățământul superior în 1949, a
continuat să își desfășoare activitatea ca
director de secție la Institutul de Istorie din
București (1949 – 1950) și apoi în calitate de
consilier științific la Institutul de Istorie al
Academiei R. P. R. și referent științific la
Institutul de Istorie și Filologie al Academiei,
filiala Iași (1953 – 1956).
După pensionare, în 1959, Nicolae Bagdasar a

continuat să lucreze la revizuirea operei sale
până la moartea sa din 21 aprilie 1971.
1973: S-a născut Alin Gheorghiu,

maestru de balet la Opera Naţională
Bucureşti
Alin Gheorghiu este un balerin român de
renume internațional, deținând titlul de prim
solist al Operei Naționale București din anul
1993. El este căsătorit și are un copil.
Alin Gheorghiu FOTO Arhivă
După absolvirea Liceului de Coregrafie „Floria

Capsali” din București în 1992, Alin Gheorghiu a
devenit prim solist balerin la Opera Națională
București în 1994 și a activat în această calitate
până în 2002.
În 2001, a obținut diploma de licență în

Coregrafie la Universitatea Națională de Artă
Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale
din București, specializându-se în pedagogie.
Ca unul dintre cei mai cunoscuți balerini

români, Alin Gheorghiu a colaborat cu instituții
de profil din țară și din străinătate și a dansat
alături de personalități precum Luciana
Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu,

Adeline Pastor, Michelle Wiles, și alții.
Premii și distincții notabile în cariera sa includ

Premiul I la Concursul Național de Balet în anii
1989 și 1991, Marele Premiu la Festivalul de
Dans de la Phenian din Coreea de Nord în
1998, precum și distincția „Meritul Cultural” în
grad de Cavaler acordată de Președinția
României în 2004.
Alin Gheorghiu a avut o activitate internațională

extinsă, fiind invitat la festivaluri de balet și
turnee în diverse țări precum Franța, Italia,
Germania, Elveția, Austria, Belgia, Coreea de
Nord, și nu numai.
Revenind la Opera Națională București în 2007,

el a ocupat diferite poziții în cadrul instituției,
printre care cea de șef de compartiment balet
și maestru de balet, contribuind la dezvoltarea
și promovarea artei dansului în România.
Alin Gheorghiu este, de asemenea, membru în

asociații culturale și de prietenie, cum ar fi
Asociația Culturală și de Prietenie România-
Israel, și a fost membru al Rotary Club
București până în 2013.
2019: A murit Steve Golin, producător

de film american
Steven Aaron Golin a fost un producător
american de film și televiziune, fondator și CEO
al companiei de dezvoltare multimedia,
producție și management de talente

Anonymous Content LLP, precum și co-fondator
și CEO al Propaganda Films.
Steve Golin FOTO IMDb
Golin s-a născut la New York. A absolvit Școala

de Arte Tisch de la Universitatea din New York
în 1976 și a urmat Conservatorul AFI.
Cariera lui Golin în industria cinematografică a

fost remarcabilă, el fiind co-fondatorul
Propaganda Films în 1986, care a devenit cea
mai mare companie de producție de

videoclipuri muzicale și reclame din lume.
Compania a lansat regizori precum David
Fincher și Spike Jonze.
Ulterior, în 2000, Golin a fondat Anonymous

Content, o companie care a devenit una dintre
cele mai importante entități de producție
comercială din industrie, realizând campanii
pentru branduri precum Audi, Coca-Cola și
Nike, precum și videoclipuri muzicale pentru
artiști celebri.
Printre producțiile sale notabile se numără

filme precum „Babel” (2006), „Eternal Sunshine
of the Spotless Mind” (2004) și „Spotlight”
(2015), pentru care a câștigat premiul Oscar
pentru cel mai bun film ,în 2016.
Golin a fost, de asemenea, un supraviețuitor al

cancerului și a avut doi copii, Ari și Anna. Într-
un final, el a murit la vârsta de 64 de ani,
suferind de sarcomului lui Ewing.
2019: A murit Ken Kercheval, actor

american, cunoscut din serialul „Dallas”
Ken Kercheval s-a născut pe 15 iulie 1935, în
Wolcottville, Indiana, SUA. A studiat muzica și
teatrul la Universitatea Indiana și a urmat
cursurile Neighborhood Playhouse din New
York, sub îndrumarea profesorului de actorie
Sanford Meisner.
Ken Kercheval FOTO Profimedia
Cariera sa în actorie a fost una prolifică,

debutând pe Broadway în spectacole precum
„The Apple Tree” montat de Mike Nichols și
„Cabaret” regizat de Harold Prince, în anii
1960. Ulterior, a avut apariții în numeroase
filme și seriale de televiziune, printre care
„Pretty Poison”, „Rabbit Run” și „Network”.
Ken Kercheval a devenit cunoscut la nivel

mondial pentru rolul său iconic ca Cliff Barnes
în serialul „Dallas”, difuzat între anii 1978 și
1991. El a fost unul dintre cei doi actori care au
apărut în toate cele 14 sezoane ale serialului,
alături de Larry Hagman. Kercheval a revenit în
rolul Cliff Barnes în diverse producții speciale și
reluări ale serialului.
Pe lângă actorie, Ken Kercheval a regizat și

două episoade din „Dallas”. De-a lungul carierei
sale, a apărut în numeroase seriale de
televiziune, printre care „CHiPs”, „The Love
Boat”, „Murder, She Wrote” și „ER”.
Kercheval a fost diagnosticat cu cancer

pulmonar și a suferit o intervenție chirurgicală
în 1994, în urma căreia i-a fost extirpată o parte
dintr-un plămân. A murit pe 21 aprilie 2019, la
vârsta de 83 de ani, în Clinton, Indiana, SUA.

21 Aprilie - Henric Al VIII-lea Devine Rege Al Marii Britanii. Povestea Celor Șase Soții Ale Sale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

21 Aprilie - Henric Al VIII-lea Devine Rege Al Marii Britanii. Povestea Celor Șase Soții Ale Sale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

21.04.2024, 04:58 21 aprilie: Henric al VIII-lea devine rege al Marii Britanii.

Povestea celor șase soții ale sale

21 aprilie: Henric al VIII-lea

În urmă cu mai bine de cinci secole, ziua de 21

Henric al VIII-lea FOTO Arhivă

Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit

1509: Henric al VIII-lea, devine rege al

Henric al VIII-lea s-a născut la Palatul

În timpul domniei sale, Henric al VIII-lea și-a

Dorind să-și asigure un moștenitor legitim,

Catherine de Aragon: A fost prima soție a lui

Anne Boleyn: A devenit a doua soție a lui Henric

s-a încheiat tragic cu execuția Annei, prin

Jane Seymour: A fost a treia soție a lui Henric,

Anne de Cleves: Căsătoria lui Henric cu Anne

Catherine Howard: A fost a cincea soție a lui

Catherine Parr: A fost ultima soție a lui Henric

Ultimii săi ani au fost marcați de căsătorii

sănătate. Obezitatea și bolile l-au afectat

Henric al VIII-lea rămâne una dintre cele mai

1849: S-a născut Oskar (Wilhelm

S-a născut pe 21 aprilie 1849, în Hessen,

Cei doi frați au urmat, ulterior, Universitatea din

A fost primul titular atât în citologie, cât și în

Inițial, cercetătorul s-a dedicat studiului

Cele două puncte de vedere principale în acest

Hertwig a fost nemulțumit de aceste

oportunitate de cercetare în Mediterană,

Acolo a descoperit că echinodermele marine

Cel mai important, Hertwig a descoperit că este

A fost necesară munca lui Thomas Hunt Morgan

1864: S-a născut Max Weber,

Max Weber FOTO Arhivă

Fiul lui Max Weber Sr., un funcționar public înalt

După absolvirea liceului, Max s-a înscris la

În 1886, Max a trecut examenul de Referendar

În același an, Max s-a căsătorit cu Marianne

Lucrările timpurii ale lui Weber au fost

imigrației poloneze în estul Germaniei.

Cu toate acestea, sănătatea lui Weber a fost

1877: Artileria turcă bombardează

Bombardamentul a fost un act de provocare la

Calafat, unde tunurile române au înfruntat

În urma acestor evenimente, atât Adunarea

Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al

1889: S-a născut Paul Karrer, chimist

Paul Karrer FOTO Wikipedia

După ce familia sa s-a întors în Elveția, Albert a

Primele cercetări ale lui Karrer au vizat

vegetale, în special carotenoizilor galbeni. A

Munca sa a dus la stabilirea formulei

Karrer a publicat multe lucrări și a primit

Karrer s-a căsătorit cu Helena Froelich în 1914

1932: S-a născut Nicolae Vieru, fost

S-a născut în Buhuși, județul Bacău. A absolvit

Nicolae Vieru FOTO Arhivă

În perioada 1957-1964 a predat la catedra de

Între 1962 și 1964 a făcut parte din colectivul

Începând cu anul 1990 și până în 1999, a

în 2000. A adus o contribuție semnificativă la

Nicolae Vieru a avut o prezență activă și în

Între 1991 și 1998, a fost vicepreședinte al

Nicolae Vieru a fost distins cu Medalia