UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT

TEHNICI ȘI METODE ALE ADOPTĂRII DECIZIEI PUBLICE

TEMA: CONTROLUL DECIZIEI PUBLICE

Lector Univ. Ionescu Sorina

Studenti:
Aldoiu Alina Georgiana
Pătrașcu Alina

Pitești 2023
 1. INTRODUCERE

DECIZIA ADMINISTRATIVĂ

 Decizia administrativă constituie forma sintetică a actului de conducere

 Reprezintă procesul rațional de alegere a unei variante decizionale, din mai multe
posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administrației publice.
 Decizia administrativă mai poate fi definită și ca o manifestare de voință a unui organ al
administrației publice.

2. CUPRINS

PROCESUL DECIZIONAL ADMINISTRATIV

Procesul decizional administrativ, privit în sens restrâns, reprezintă întregul complex de
operații care conduce la alegerea soluției optime destinată rezolvării problemei ce formează
obiectul deciziei. În sens larg, acest concept cuprinde în plus transmiterea deciziei și controlul
implementării ei.
În procesul elaborării deciziilor, abordarea logică, pe etape, constituie singura modalitate
științifică. Astfel, în literatura de specialitate sunt menționate diverse etape cu privire la
realizarea procesului decizional.

ETAPELE PROCESULUI ADMINISTRATIV

A. Subsistemul elaborării deciziei care include:
a. Analiza diagnostic;
b. Inițierea proiectului de decizie;
c. Informarea, documentarea, selectarea și analiza informațiilor
d. Elaborarea variantelor de soluții;
e. Evaluarea variantelor de soluții și deliberarea.
1
a. Analiza diagnostic – constituie procesul de cunoaștere, înțelegere și explicare a unor fapte,
fenomene sau procese ale unui anumit sistem, în scopul identificării și studierii factorilor
perturbatori sau a cauzelor unor disfuncționalități și descoperirii soluțiilor de perfecționare
Analiza diagnostic înseamnă, în primul rând, cunoașterea și analiza detaliată a situației
existente, relevarea factorilor care o determină și/ sau o influențează, precizarea acelora dintre ei
care au un impact negativ asupra sistemului
Aceasta urmărește:
1. cunoașterea și înregistrarea cerințelor, a problemelor nerezolvate ale comunității care pot fi
e natură economică, socială, culturală, ecologică;
2. analiza cererilor și a problemelor înregistrate;
3. confruntarea cererilor preselecționate cu restricțiile și resursele microsistemului.
b. Inițierea proiectului de decizie – vizează crearea unui mediu prielnic care să permită
elaborarea deciziei, cuprinzând totalitatea inițiativelor decizionale, ce pot avea două categorii de
surse:

- INTERNE: organele emitente;

- EXTERNE:organe ale administrației superioare/ inferioare celui emitent; – organizații și
asociații nestatale; cetățenii
Organul emitent este obligat să adopte decizia în cazul în care inițiativa derivă de la
organele aflate în raport de subordonare. Alteori, inițiativa adoptării deciziei intervine în cazul
existenței unei nevoi sociale solicitată de către cetățeni.
c. Informarea, selectarea și analiza informațiilor – reprezintă un proces complex de culegere și
înregistrare a unui volum mare de informații asupra situației reale în domeniul în care trebuie
luată decizia.
Urmează selectarea informațiilor care sunt strict corelate cu obiectivul decizional, apoi o
analiză a acestora. Vor fi reținute numai informațiile care contribuie la luarea unei decizii
eficiente.

• d. Elaborarea variantelor de soluții – constă în organizarea informațiilor selecționate, în

modelarea acestora în scopul formulării mai multor variante de soluții posibile, fiecare dintre ele
având un grad diferit de probabilitate.
• La elaborarea variantelor de soluții participă alături de decidenți și consultanți, specialiști
în domeniul în care se încadrează decizia administrativă. De asemenea, se au în vedere
avantajele, respectiv dezavantajele adoptării deciziei respective.
2
• e. Evaluarea variantelor de soluții și deliberarea
În procesul de evaluare se alege una din variantele de soluții elaborate în faza anterioară.

În procesul de deliberare se au în vedere următoarele:

-delimitarea întinderii analizei și identificarea normelor științifice ce urmează a fi respectate și

aplicate în materia care face obiectul proiectului de decizie;
-stabilirea procedurii legale de deliberare sau precizarea acesteia, dacă nu este prevăzută în
actele normative;
-determinarea metodelor folosite pentru culegerea informațiilor științific necesare, precum și a
datelor concrete în situații similare;
-utilizarea unei tehnologii adecvate deliberării.
În urma dezbaterii se alege varianta optimă care oferă soluții fundamentate conform cu
realitățile sociale. Varianta selectată și avizată dobândește caracter obligatoriu pentru a fi
implementată.
Deliberarea se finalizează cu adoptarea deciziei și reclamă mult discernământ din partea
decidenților.

B. Subsistemul adoptării deciziei

•Faza principală a procesului decizional o constituie adoptarea deciziei, care presupune
direcționarea acțiunii viitoare ca urmare a selectării acelei variante care oferă maximum de
satisfacție din punct de vedere al obiectivului sau obiectivelor urmărite. Problemele generate de
adoptarea deciziilor vizează în special competența decizională și distribuirea acesteia pe diferite
trepte ierarhice prin delegare și descentralizare decizională.
•Deciziile administrative se materializează sub forma actelor juridice. În același timp, legislația
delimitează componentele instituțiilor publice și stabilește cadrul în care acesta funcționează.
•Adoptarea deciziei reprezintă un drept al conducerii, dar în același timp și o obligațieI

C. Subsistemul realizării deciziei include:

– Implementarea deciziei
– Controlul deciziei
– Evaluarea rezultatelor și a procedurilor urmate

3
 În faza de implementare organul de decizie trebuie să stabilească timpul de acțiune pe
care îl cere o anumită decizie, să traseze sarcinile cele mai potrivite și să
desemneze responsabilii cei mai competenți. Implementarea sau execuția constituie faza
politicii publice în care se duc la îndeplinire obiectivele determinate anterior.
În literatura de specialitate identificăm șase condiții care ar trebui luate în
considerare în vederea asigurării implementării efective a politicilor publice:
1. obiectivele politicilor să fie clare și concise;
2. legislația să includă o teorie cauzală adecvată care să identifice principalii factori care
au impact asupra realizării obiectivelor;
3. legislația să structureze un proces de implementare, astfel încât să se maximizeze
probabilitatea ca responsabilii cu execuția și grupurile să acționeze conform așteptărilor;
4. responsabilul cu implementarea să posede suficientă susținere politică și capacitate de
gestiune pentru a-și îndeplini misiunea;
5. programul trebuie să primească sprijinul grupurilor organizate și al legislației;
6. apariția politicilor publice în condiții de dificultăți socio-economice să nu afecteze
obiectivele prioritare ale acestora.
• Activitatea de control al deciziei-urmărește îndeplinirea obiectivelor deciziei,
comparându-se rezultatele obținute cu obiectivele fixate.
• Controlul trebuie să aibă un caracter preventiv și unul colectiv. Un control riguros și
permanent poate preveni, în executarea deciziei, anumite abateri, întârzieri, erori.
• Ideală ar fi îmbinarea celor două caractere.
 Asigurarea unei eficiențe ridicate a activității de control presupune:
 Precizarea sau detalierea obiectivelor controlului;
 Eliminarea paralelismelor în activitatea de control;
 Definirea cât mai completă a informațiilor necesare controlului pe diferite niveluri
ierarhice;
 o Stabilirea judicioasă a duratei și a frecvenței controlului;
 Asigurarea unui caracter participativ la control al celor ce urmează a fi controlați.

FACTORI CARE CONDIȚIONEAZĂ FAZA DE CONTROL

4
  •În managementul administrativ apar o serie de factori care contribuie la un bun control
printre care amintim:
 Dificultatea de a măsura eficacitatea, eficiența și efectivitatea prestațiilor publice în
opoziție cu firmele care dispun de indicatori clari de costuri, profit, rentabilitate;
 Absența unui sistem de control adecvat, fapt care determină ca nu rareori serviciile
administrației să nu dispună de nici un feed-back asupra prestațiilor, exceptând
reclamațiile sau recursurile pe cale juridică;
 Absența unei contabilități analitice- face aleatoare orice evaluare a costurilor prestațiilor
publice;
 Vizibilitatea acțiunilor administrației publice- este cerută, pe de o parte de exigențele
legale și, pe de altă parte, de interesul manifestat de opinia publică și presă face dificilă
gestiunea și corecția operațiunilor.
Urmărirea deciziei se face de către persoane specializate sau de reprezentanții instituțiilor
publice, care dețin funcția de control atât la nivel central, cât și local.
Etapa evaluării rezultatelor și a procedurilor urmate este necesară întrucât în urma
controlului se poate constata că decizia adoptată nu rezolvă eficient și corespunzător problemele,
rezultatele aflându-se în neconcordanță cu obiectivul propus. În acest caz, decidentul poate
modifica sau chiar anula decizia printr-o altă decizie corespunzătoare noilor condiții.
Etapa de evaluare a rezultatelor și procedurilor urmate trebuie privită ca o modalitate de
autocorecție. Acest proces ne permite să constatăm dacă decizia a fost eficientă și ce efecte a
generat.

3. CONCLUZII
• În concluzie, luarea unei decizii se bazează pe parcurgerea unor diverse etape, pe un proces
complex din punct de vedere decizional, în vederea unei cât mai bune funcționări a aparatului
administrativ, atât la nivel local, cât și central.

• Eficientizarea administrației publice constă în adoptarea deciziilor publice corelate cu

satisfacerea interesului general, prin promovarea unor servicii publice calitative.

5
BIBLIOGRAFIE

• Androniceanu Armenia, Management public, Editura Economică, București

• Androniceanu Armenia, Noutăți în managementul public, Editura

Universitară, București, 2005

• Munteanu V. A., Management public local, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009