Elaborati scurte rezumate - folosite ulterior in cadrul proiectului - cu privire la urmatoarele probleme:

Decizia economica (etapele adoptarii deciziei)

Decizia reprezintă un proces dinamic, raţional, în care, pe baza unor informaţaţi

corespunzătoare, se alege o linie de acţiune, dintre un număr oarecare de posibilităţi
(alternative) în scopul influenţării activităţii executanţilor şi de a se obţine un anumit rezultat.

Din definiţia deciziei se pot reţine următoarele elemente :

- este privită ca un proces de alegere raţională ;

- reprezintă actul final în stabilirea direcţiei de acţiune a realizării unui obiectiv ;

- acţiunea poartă denumirea de decizie numai în măsura în care corespunde unei situaţii de
alegere;

- dirijează activitatea subordonaţilor etc. în condiţiile în care acţiunea unui conducător este
impusă de evenimente fără a avea posibilitatea de a opta o altă alternativă, nu este vorba de o
decizie.

Etapele şi fazele procesului decizional

Actul decizional se refera la situatii decizionale de complexitate redusa sau cand

respectiva situatie are un caracter repetitiv, variabilele implicate fiind foarte bine cunoscute
de catre decident, nu mai este necesara o culegere de informatii si o analiza a lor. La baza
actelor decizionale se afla experienta si intuitia managerilor.

Procesul decizional consta in ansamblul fazelor prin intermediul carora se pregateste,

adopta, aplica şi evaluează decizia managerială Adoptarea deciziilor de conducere viabile
presupune organizarea şi sistematizarea activităţii managerilor, astfel încît lucrările să se
desfăşoare într-o succesiune logică.

Derularea procesului decizional, în ansamblul său, impune parcurgerea amumitor etape

cărora le corespund anumite faze. Principalele etape ale procesului decizional sînt: etapa
pregătitoare, stabilirea variantei de decizie, aplicarea deciziei, evaluarea rezultatelor obţinute.

Etapa pregătitoare cuprinde următoarele faze : ,

— identificarea problemei şi aprecierea situaţiei, care impune declanşarea procesului

decizional, în acest scop este necesar ca decidentul să cunoască la timp apariţia factorilor ce
influenţează funcţionarea sistemului sau subsistemului, determinîndu-i abateri de la
parametrii prestabiliţi.

2
 — formularea scopului urmărit de decident, prin intervenţia sa asupra restabilirii funcţionării
normale a sistemului sau subsistemului. Importanta acestei faze constă în asigurarea
concentrării atenţiei asupra consecinţelor influenţei factorilor perturbatori si a rezultatelor
scontate prin materializarea deciziei.

— culegerea informaţiilor necesare elaborării variantelor. In această fază se stabilesc

informaţiile necesare, volumul, structura, termenul de transmitere, persoanele care răspund
de culegerea şi prelucrarea acestora, astfel încît să se obţină informaţii agregate cu capacitate
mai completă de reflectare asupra fenomenelor sau proceselor vizate.

Stabilirea variantei de decizie este cea de-a doua etapă şi îi corespund urmâtoarele faze :

— stabilirea unui sistem riguros de indicatori sau parametri, cu ajutorul cărora să se poată
evalua consecinţele fiecărei alternative. Sistemul de indicatori trebuie să fie unitar pentru
toate variantele şi să răspundă scopului urmărit de decident prin realizarea obiectivului
propus.

— analiza comparativă a variantelor. Cu ajutorul unui sistem corespunzător ,de indicatori

stabiliţi în faza precedentă, se evidenţiază implicaţiile ce rezultă ,prin aplicarea lor în
practică. Această analiză se efectuează avînd, în principal, două obiective : a) resursele
materiale, financiare şi umane solicitate .de fiecare variantă ; b) rezultatele de producţie şi
implicaţiile economice ale acestora. — alegerea variantei ce oferă rezultatele cele mai bune.
In procesul decizional momentul opţiunilor este hotărîtor, această fază are implicaţiile cele
mai mari .asupra rezultatelor finale ale societăţii . De modul în care decidentul apreciază
consecinţele variantei pentru care optează depinde în rnare măsură mobilizarea resurselor
interne, îmbinarea factorilor de producţie şi, în final, realizarea obiectivului propus.

Aplicarea deciziei constituie cea de-a treia etapă. Această etapă trebuie pregătită cu
foarte mare atenţie, ea presupune adoptarea în prealabil a unui plan de acţiuni cu privire la
informarea componenţilor unităţii implicaţi în înfăptuirea deciziei adoptate. Totodată, pentru
materializarea deciziei este: nevoie de o formulare precisă a sarcinilor, prin încredinţarea lor
persoanelor celor mai indicate a le duce la îndeplinire şi prin transmiterea acestora la.
momentul cel mai indicat şi într-o formă adecvată, în cadrul societăţii .

Evaluarea rezultatelor obţinute încheie procesul decizional, în această, etapă se

determină măsura în care obiectivele fixate au fost îndeplinite, cauzele care au generat
eventualele abateri, influenţa factorilor aleatori asupra-rezultatelor preconizate, în continuare
se analizează critic modul de desfăşurare a etapelor şi fazelor procesului decizional,
efectuîndu-se intervenţii de corectare, dacă acestea se impun (decizii de corecţie), elaborarea
unor concluzii cu privire la perfecţionarea metodelor folosite, în scopul îmbunătăţirii
activităţii în următorul proces decizional.

2
      Comunicarea manageriala

Comunicarea managerială reprezintă o formă a comunicării interumane, un instrument de

conducere cu ajutorul căruia managerul îşi poate exercita atribuţiile specifice: previziune,
antrenare, organizare, conducere, coordonare, control, evaluare. Fără comunicare nu se poate
realiza niciuna dintre funcțiile manageriale esențiale. Fiind parte a procesului de conducere prin
care managerul îi înţelege pe subordonaţi făcându-se înţeles de către aceştia, comunicarea
managerială este orientată nu doar spre transmiterea mesajelor, ci şi spre schimbarea
mentalităţilor şi adaptarea psihologică a acestora la obiectivele organizației/instituției.

Comunicarea managerială reprezintă un auxiliar al conducerii ce pune în circulaţie

informaţii despre rezultatul deciziilor, care se reîntorc la centrul de decizie, făcând astfel posibilă
punerea de acord a execuţiei cu obiectivele şi a rezultatelor cu planificarea. S-a stabilit că
majoritatea problemelor în activitatea unei instituţii şi a managementului ei are drept cauză slaba
comunicare.

Pentru aceasta, în procesul de comunicare managerială din orice organizaţie trebuie să fie
satisfăcut un număr de nevoi comunicaţionale fundamentale ale oricărui angajat:

 nevoia de a şti – cunoştinţele profesionale necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sau

executarea funcţiei

 nevoia de a înţelege – nu este suficient să ştii să faci un anumit lucru, ci trebuie să-l faci
şi să ştii pentru ce trebuie făcut;

 nevoia de a se exprima – de a putea aduce opinia ta la cunoştinţa celor din nivelurile

ierarhice superioare de conducere .

Comunicarea înseamnă totul în management, atâta vreme cât de calitatea comunicării

depinde înţelegerea problemelor cu care se confruntă orice angajat, de la manager până la
funcţionarul de pe cel mai jos nivel ierarhic. Durabilitatea relaţiilor dintre aceştia, capacitatea
managerului de a-şi motiva şi de a-şi conduce subordonaţii, dar şi raporturile cu mediul extern
organizaţiei sunt elemente deosebit de importante, din care se pot prelua informaţii utile pentru
buna funcţionare a activităţii școlii. De asemenea, prin rolul său de negociator, de promotor al
politicii organizaţionale şi transmiţător al acestei politici, managerul trebuie să-şi formeze şi să
întreţină o reţea de contacte cu partenerii organizaţiei, în realizarea politicii externe şi, în acelaşi
timp, o reţea de informaţii deosebit de utilă în realizarea politicii interne a instituţiei.

2
 Tehnica negocierilor

Negocierea poate fi privită atât ca o artă, cât şi că o ştiinţă. Viaţa fiecăruia dintre noi
poate fi asemuită unui proces de negociere: cu ceilalţi, dar mai ales cu sine. Negocierea este o
activitate atât de obişnuită şi des întâlnită în zilele noastre, încât, majoritatea oamenilor o
întreprind în fiecare zi, în mod inconştient, pentru a-şi rezolva diferenţele de opinii cu alte
persoane sau pentru a obţine ce doresc. 
Negocierea poate fi foarte uşor asimilata cu o calatorie- este imposibil de prezis rezultatul
înainte de a întreprinde călătoria. Ea consta în încercarea părţilor implicate de a ajunge la un
consens/aranjament, în cursul uneia sau mai multor întâlniri succesive. Dar, înainte de orice
negociere trebuie ca în calitate de negociatori să ţinem cont de nişte aspecte foarte importante.
Printre acestea se număra separarea oamenilor de problemă, ţintirea intereselor şi nu a poziţiilor,
găsirea unor soluţii pentru beneficiul comun, ţintirea către criterii obiective etc
Tehnicile de negociere reprezintă metode folosite de negociatori în abordarea procesului
de negociere. Comparativ cu strategia (care oferă o viziune generală asupra situaţiei), tehnicile
de negociere vizează procedurile de lucru în desfăşurarea interacţiunii şi dispun totodată de un
caracter contextual mai precis.