T.1.1. Care este diferenţa între Ingineria Valorii şi Analiza Valorii ?

Ingineria Valorii (Analiza Valorii) reprezintă o metodă de cercetare-proiectare

sistemică şi creativă care, printr-o abordare funcţională, urmăreşte ca funcţiile
obiectului studiat să fie concepute şi realizate cu cheltuieli minime, în condiţii de
calitate care să satisfacă necesităţile utilizatorilor, în concordanţă cu cerinţele
social-economice.
T.1.2. Care este obiectul de studiu al Ingineriei Valorii ?
Obiectul de studiu al Ingineriei Valorii îl constituie o entitate (produs, părţi dintr-
un produs, tehnologii, părţi dintr-o tehnologie, o activitate sau succesiuni de
activităţi, un obiectiv de investiţii), căreia i s-a atribuit un sistem de funcţii reunite
într-un ansamblu cu valoare de întrebuinţare.
T.1.3. Care este obiectivul fundamental al Ingineriei Valorii ?
Indiferent de obiectul de studiu, obiectivul fundamental al Ingineriei Valorii constă
în introducerea pe piaţă a unor produse şi servicii care să satisfacă într-o măsură
mai mare cererea utilizatorilor prin:
􀁨 mărimea valorii de întrebuinţare la nivelul cerinţelor pieţei (Vî);
􀁨 preţ de vânzare stimulativ;
􀁨 posibilitatea de modernizare cu costuri minime;
􀁨 scăderea cheltuielilor de asimilare, fabricare şi desfacere;
􀁨 eliminarea costurilor inutile.

T.1.4. Specificaţi relaţia fundamentală care certifică proiectarea unui produs,

utilizând principiile Ingineriei Valorii.

Relaţia fundamentală care certifică proiectarea unui produs în sensul celor

prezentate este:
T.1.5. Care sunt domeniile de utilizare ale metodelor de Ingineria Valorii ?

Domeniile de utilizare ale metodelor de Ingineria Valorii sunt:

􀁨 cercetarea şi proiectarea de produse noi şi modernizarea celor existente;
􀁨 cercetarea şi proiectarea de tehnologii noi şi modernizarea celor existente;
􀁨 perfecţionarea proceselor de service şi auxiliare din unităţile economice;
􀁨 prestările de servicii;
􀁨 proiectarea şi realizarea obiectivelor de investiţii;
􀁨 perfecţionarea proceselor de muncă.

T.1.6. Prin ce se deosebeşte fundamental Ingineria Valorii de metodele clasice

folosite pentru reducerea costurilor ?
Ingineria Valorii se deosebeşte fundamental de metodele clasice folosite pentru
reducerea costurilor. Spre deosebire de metodele clasice, care contribuie la
îmbunătăţirea a ceea ce există, Ingineria Valorii contribuie la conceperea sau
reconceperea bunurilor în funcţie de necesităţile sociale prin stabilirea unor
legături directe între funcţiile acestora şi costurile necesare realizării lor.

T.1.7. Definiţi noţiunile: valoare a produsului, valoare de întrebuinţare, valoare de

schimb.
Valoarea unui produs este definită prin raportul dintre performanţă şi cost şi este
influenţată de:
􀁨 utilitatea produsului şi durata sperată de utilizare;
􀁨 dorinţele utilizatorului;
􀁨 raritatea produsului;
􀁨 costul produsului;
􀁨 concurenţa de piaţă.
Valoarea de întrebuinţare (Vî) reprezintă totalitatea însuşirilor şi funcţiilor oferite
de un produs, în vederea satisfacerii unor nevoi sociale (ex.: camionul – pentru
transport marfă; strungul – pentru aşchiere).
Valoarea de întrebuinţare a unui produs poate fi mai mica decât suma valorilor
funcţiilor lor individuale.
Valoarea de întrebuinţare şi costul producţiei sunt concretizate prin doi indicatori:
limita minimă a valorii de întrebuinţare şi limita maximă a cheltuielilor.
Valoarea de întrebuinţare are şi un caracter subiectiv, depinzând de raportul pe care
fiecare individ îl stabileşte între bunul economic şi nevoile sale. Valoarea de
întrebuinţare este esenţială pentru vânzarea mărfurilor la un preţ care să asigure
recuperarea cheltuielilor şi obţinerea unui profit.
Valoarea de schimb (Vsc) reprezintă totalitatea aptitudinilor unui produs sau
serviciu, care îi conferă posibilitatea de a fi schimbat cu un alt produs sau serviciu:

unde: qe este cantitatea din produsul etalon;

qk - cantitatea din produsul k echivalent cu qe.

T.1.8. Care sunt indicatorii prin care se concretizează valoarea de întrebuinţare şi

costul producţiei ?
d. limita minimă a Vî, limita maximă a cheltuielilor.

T.1.9. Care sunt principalele modalităţi de mărire a valorii ?

Valoarea poate fi mărită prin:
􀁨 creşterea performanţelor produsului menţinând preţul constant (fig. 1.1, a);
􀁨 reducerea preţului şi menţinerea constantă a performanţelor (fig. 1.1, b);
􀁨 mărirea performanţelor mai mult decât costul (fig. 1.1, c);
􀁨 creşterea nivelului performanţelor şi scăderea costurilor (fig. 1.1, d);
􀁨 scăderea performanţelor, dar scăderea şi mai mare a costurilor (fig. 1.1, e).

T.1.10. Specificaţi factorii care determină costurile suplimentare ale bunurilor

create sau reproiectate.
1. Managementul incorect al activităţii de concepţie:
􀁨 timp insuficient pentru cercetare-proiectare;
􀁨 utilizarea indicatorilor de performanţă în detrimentul “valorii“;
􀁨 lipsa de comunicare – informare pe verticală şi orizontală în cadrul sectoarelor
de cercetareproiectare.
2. Factori care ţin de calificarea personalului de cercetare-proiectare:
􀁨 cunoştinţe de specialitate insuficiente sau incorrect asimilate;
􀁨 necunoaşterea costurilor diferitelor soluţii tehnice;
􀁨 prejudecăţile în domeniul tehnic (schimbarea materialelor scumpe cu altele mult
mai ieftine şi
mai nepoluante);
􀁨 necunoaşterea realizărilor din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii (ex.: extinderea
laserului din
domeniul militar în cel medical);
􀁨 adoptarea unor coeficienţi de siguranţă supraestimaţi din dorinţa de a nu se ivi
probleme
tehnice la produsul nou conceput;
􀁨 lipsa de inventivitate (ex.: utilizarea vechilor soluţii tehnice);
􀁨 posibilităţi limitate de informare şi documentare;
􀁨 dezinteresul faţă de dimensiunea economică a produselor;
􀁨 componentul psihologic (ex.: teama de insucces, orgoliul).
3. Alţi factori:
􀁨 receptarea incorectă a studiilor de marketing (transmiterea unor informaţii
incorecte);
􀁨 distribuirea şi asistenţa tehnică, care se referă la:
dimensionarea corectă a centrelor de desfacere şi a celor de service, un service
calitativ, formarea unei baze de date referitoare la modul de comportare în
exploatare a produselor etc.

T.1.11. Care sunt principalele modalităţi utilizate pentru eliminarea sau atenuarea
cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile ?
Eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile se realizează
prin:
􀁨 utilizarea cunoştinţelor unor grupuri pluridisciplinare, în cazul în care
informaţiile tehnice nu sunt complete;
􀁨 aplicarea unor metode creative de grup, în cazul în care lipsesc ideile novatoare;
􀁨 includerea în grupul de analiză a unor specialist în probleme de preţuri, în
situaţiile în care lipsesc informaţiile privind costurile şi calculul global pentru
obiectul de studiu;
􀁨 elaborarea strategiilor adecvate privind reînnoirea.

T.1.12. Definiţi şi clasificaţi funcţiile utilizate în Ingineria Valorii.

Funcţia este o însuşire esenţială a obiectului studiat în raport cu mediul şi

utilizatorul. În cadrul Ingineriei Valorii, prezintă importanţă pentru utilizator şi
pentru producător nu produsul în sine, ci utilitatea pe care acesta o are prin
funcţiile lui. Baza metodei de lucru în Ingineria Valorii o constituie
descompunerea produselor în subansamblurile lor componente, fiecare dintre ele
îndeplinind, în produs, o anumită utilitate “explicată” prin valoarea de întrebuinţare
parţială.
Principalele criterii de clasificare a funcţiilor sunt:
1. după importanţa lor:
􀁨 funcţii principale – care corespund scopului principal căruia îi este destinat
obiectul studiat şi care contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare –
obiective sau subiective (ex.: motor cu ardere internă – dezvoltă putere);
􀁨 funcţii secundare (auxiliare) – care servesc la îndeplinirea sau completarea
funcţiilor principale şi care contribuie indirect la realizarea valorii de întrebuinţare
a obiectului - obiective (ex.: motor cu ardere internă – asigură răcirea).
2. după posibilităţile de măsurare:
􀁨 funcţii obiective – care pot fi caracterizate prin dimensiuni, măsurabile cu
ajutorul uneia sau mai multor unităţi de măsură;
􀁨 funcţii subiective – care pot fi caracterizate prin efecte psihosenzoriale şi sociale
(organoleptice, estetice, de modă, de prestigiu etc.), produse de obiectul studiat.
Aceste funcţii se estimează prin intermediul anchetei sau sondajului statistic.
3. după contribuţia lor la realizarea valorii de întrebuinţare:
􀁨 funcţii necesare – funcţii care contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare;
􀁨 funcţii inutile – funcţii care nu contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare.
4. în raport cu momentul efectuării analizei:
􀁨 funcţii existente – funcţii necesare sau inutile pe care obiectul studiat le are în
momentul efectuării analizei;
􀁨 funcţii noi – funcţii necesare, derivate din cerinţele utilizatorilor atribuite
obiectului studiat după efectuarea analizei.
Aceste criterii de clasificare nu sunt limitative.
T.1.13. Care este procedeul utilizat în Ingineria Valorii pentru identificarea logică
a funcţiei unui produs ?
Pentru identificarea logică a funcţiilor se recomandă utilizarea diagramei FAST
(vezi tabela 1.1).

T.1.14. Cum sunt caracterizate funcţiile în Ingineria Valorii ?

Caracterizarea funcţiilor se va face utilizând un număr minim de cuvinte,
recomandabil UN VERB + UN SUBSTANTIV (ex.: “permite reglări”, “transmite
putere”, “dezvoltă căldură“ etc.), căreia să i se poată asocia o unitate de măsură.

T.1.15. Care sunt regulile ce trebuie respectate pentru a caracteriza corect funcţiile
utilizate în Ingineria Valorii ?
Pentru caracterizarea corectă a funcţiilor trebuie să se respecte următoarele reguli:
R1 – descrierea funcţiilor principale trebuie formulată astfel încât să nu se repete
aceleaşi însuşiri prin alte cuvinte
(ex.: “conţine produsul” şi “ambalează produsul”);
R2 – definirea corectă a funcţiilor auxiliare;
R3 – evitarea descrierii funcţiei în termeni generali;

R4 – nu se va confunda funcţia cu necesitatea de ansamblu a produsului (ex.:

compresorul are rolul de a furniza aer comprimat, dar funcţiile pe care le realizează
sunt: “aspiră aer”, “comprimă aer”, “refulează aer comprimat” etc.);
R5 – diferenţierea strictă între funcţie şi domeniul de utilizare a produsului;
R6 – să nu se confunde funcţia cu dimensiunea tehnică (ex.: “are durabilitate” este
diferit de “rezistă la 20000 de cicluri”);
R7 – să nu se confunde cu soluţia tehnică (ex.: “refulează ulei “ este diferit de “are
circuit de refulare”).

T.1.16. Cum se simbolizează funcţiile în cadrul studiilor de Ingineria Valorii ?

Simbolizarea funcţiilor presupune respectarea următoarelor reguli:
R1 – funcţiile (principale sau secundare) se simbolizează prin litere mari de tipar
din alfabetul limbii române;
R2 – funcţiile secundare se simbolizează cu litere mari, care poartă unul sau mai
mulţi indici prin care se precizează funcţiile principale pe care le condiţionează
(ex.: MAB – funcţia secundară M care contribuie la realizarea funcţiilor principale
A, B).

T.1.17. Ce reprezintă nomenclatorul de funcţii ?

Prezentarea într-o ordine arbitrară a tuturor funcţiilor obiectului studiat din punct
de vedere al satisfacerii cerinţelor sociale şi a unităţilor lor de măsurare se numeşte
nomenclator de funcţii.

T.1.18. Ce reprezintă nivelul de importanţă al funcţiilor ?

Nivelul de importanţă este o mărime convenţională atribuită funcţiilor produsului
studiat. Legătura între funcţie şi nivelul de importanţă al acesteia se face pe baza
principiului variaţiei identice a valorii de întrebuinţare şi a dimensiunii tehnice
corespunzătoare.

T.1.19. Care sunt etapele ordonării după importanţă a funcţiilor?

Etapele ordonării după importanţă a funcţiilor principale sunt:
􀁨 se formează o matrice cu liniile şi coloanele reprezentate de funcţiile principale
ale produsului studiat (tabela 1.3)
􀁨 se acordă puncte de importanţă fiecărei funcţii principale:
- 2 puncte pentru cele mai importante;
- 1 punct pentru cele care au aceeaşi importanţă;
- 0 puncte pentru cele mai puţin importante ;
􀁨 se compară funcţiile între ele, două câte două;
􀁨 pe diagonala matricei se înscrie valoarea 1 (fiecare funcţie se compară cu ea
însăşi);
􀁨 se calculează, prin însumare, punctajul pe fiecare coloană (nA, nB, …, nF) şi
apoi punctajul matricei cu relaţia:
Σni = nA + ...+ nF = 9 + ...+ 7 = 36 ; (1.4)
􀁨 se calculează ponderea (în procente) pe fiecare coloană, folosind relaţia:

􀁨 se analizează rezultatele obţinute (funcţia C este cea mai importantă - 11 puncte

sau 30.54 %, funcţia E are punctaj minim - 1 punct sau 2.78 %).
T.1.20. Definiţi dimensiunile funcţiilor utilizate în Ingineria Valorii.
Dimensiunea tehnică a funcţiei reprezintă unul sau mai mulţi parametri tehnici care
caracterizează o funcţie, exprimaţi în unităţi de măsură corespunzătoare.
Dimensiunile tehnice exprimă performanţele produselor, adică măsura în care
acestea satisfac o cerinţă dată.

T.1.21. Cum se determină dimensiunile tehnice pentru un produs existent în

comparaţie cu un produs nou ?
Pentru un produs existent, dimensiunile tehnice exprimă performanţele acestuia,
putând fi determinate prin măsurări şi determinări efective.
Pentru un produs nou (în faza de analiză) dimensiunile tehnice ale funcţiilor se
stabilesc conform limitelor fixate pe baza studiului necesităţilor sociale reale.
T.1.22. Cum se determină costul total de producţie în cazul studiilor de Ingineria
Valorii ?Costul total de producţie este dat de suma costurilor necesare realizării
fiecărei funcţii a produsului:

T.1.23. Definiţi principiile de bază ale Ingineriei Valorii.

Studiul de Ingineria Valorii este diferit de activitatea obişnuită de cercetare-
proiectare şi rezultă prin aplicarea a patru principii de bază:
• principiul CONCEPŢIEI FUNCŢIONALE;
• principiul DUBLEI DIMENSIONĂRI A FUNCŢIILOR;
• principiul MAXIMIZĂRII RAPORTULUI DINTRE VALOAREA DE
ÎNTREBUINŢARE ŞI COSTUL PRODUCŢIEI;
• principiul CONCEPŢIEI INTEGRATE.

T.1.24. Care sunt principalele caracteristici ale Ingineriei Valorii ?

Caracteristicile principale ale Ingineriei Valorii sunt:
􀁨 utilizează analiza sistemică a funcţiilor conform principiului concepţiei
funcţionale;
􀁨 se bazează pe munca de grup, interdisciplinară, care se desfăşoară în
conformitate cu un plan de lucru prestabilit;
􀁨 apelează la tehnici de lucru analitice şi intuitive, precum şi la alte metode,
tehnici şi procedee specific cercetării ştiinţifice şi proiectării (modelarea
matematică, sondajul statistic, analiza tehnicoeconomică etc.).

T.1.26. Care sunt principalele etape ale cercetării în cadrul studiului de Ingineria
Valorii şi care sunt caracteristicile acestora ?

1. Relaţia fundamentală care certifică proiectarea unei entităţi, utilizând principiile

Ingineriei Valorii, este:
2. Indicatorii prin care se concretizează valoarea de întrebuinţare şi costul
producţiei sunt:
d. limita minimă a Vî, limita maximă a cheltuielilor.

3. După criteriul importanţei, funcţiile unui produs se clasifică în:

c. funcţii principale, funcţii auxiliare;

4. După criteriul contribuţiei la realizarea valorii de întrebuinţare, funcţiile unui

produs se clasifică în:
b. funcţii necesare, funcţii inutile;

5. Principalele etape ale cercetării în cadrul unui studiu de Ingineria Valorii sunt:
a. orientarea, investigarea, descoperirea, reflecţia şi creaţia;

T.2.1. Definiţi creativitatea tehnică şi principalele laturi ale acesteia.

Creativitatea tehnică constituie capacitatea omului de imaginare a unor noi

realităţi, de a institui valori noi pe suportul celor existente sau chiar în domenii
inedite.
Creativitatea se manifestă prin aptitudinea intelectuală de a emite o idee originală,
prin combinarea logică a diverselor informaţii privind fenomene, procese,
concepte.
T.2.2. Care sunt etapele procesului de creaţie tehnică ?

T.2.3. Care sunt subetapele corespunzătoare etapei de pregătire ?

Etapa de pregătire poate fi divizată în mai multe subetape:

subetapa de observaţie sau sesizare; analiza şi definirea problemei; analizarea şi
sinteza informaţiilor; formularea de ipoteze, asocieri sau combinări.
Incubaţia este etapa de aşteptare în urma unei lungi perioade de timp, în care nu s-
găsit, încă, nici o soluţie viabilă.
Această etapă presupune transpunerea din câmpul conştientului în cel al
subconştientului, unde se produce activitatea combinatorie.
Iluminarea reprezintă etapa crucială a procesului de creaţie şi constă în combinarea
elementelor distanţate şi apariţia unei soluţii original viabile. Iluminarea reprezintă
trecerea de la subconştient la conştient a momentului în care se produce idea nouă,
trecerea bruscă de la intuiţie la logică. În această etapă apare actul propriu-zis al
creaţiei.
Realizarea şi verificarea este etapa finală a procesului de creativitate, când
persoana creatoare, apelând la logică şi la mijloacele reale ce îi stau la îndemână,
comunică rezultatul creaţiei sale şi verifică valabilitatea produsului conceput.
T.2.4. Comparaţi incubarea şi iluminarea ca etape ale procesului de creaţie tehnică.

Incubaţia este etapa de aşteptare în urma unei lungi perioade de timp, în care nu s-
a găsit, încă, nici o soluţie viabilă.
Această etapă presupune transpunerea din câmpul conştientului în cel al
subconştientului, unde se produce activitatea combinatorie.
Iluminarea reprezintă etapa crucială a procesului de creaţie şi constă în combinarea
elementelor distanţate şi apariţia unei soluţii original viabile. Iluminarea reprezintă
trecerea de la subconştient la conştient a momentului în care se produce idea nouă,
trecerea bruscă de la intuiţie la logică. În această etapă apare actul propriu-zis al
creaţiei.

T.2.5. Care sunt factorii favorabili creativităţii tehnice ?

T.2.6. Care sunt obstacolele procesului de creaţie tehnică ?

T.2.7. Care sunt principalele categorii de metode utilizate în activitatea creativă ?

T.2.8. Care sunt metodele intuitive de creativitate utilizate în Ingineria Valorii ?

T.2.9. Care sunt diferenţele între metoda 66 şi metoda 636 ?

Metoda Phillips (Metoda 66) cuprinde următoarele etape:

􀁨 enunţarea problemei într-un grup mare;
􀁨 formarea mai multor subgrupe de lucru compuse din câte 6 persoane provenite
din diferite sectoare de activitate ale întreprinderii (proiectare, cercetare, producţie,
aprovizionare etc.)
􀁨 fiecare subgrupă caută soluţii timp de 6 minute la problema dată;
􀁨 conducătorii de subgrupe notează propunerile, fără a le cenzura;
􀁨 într-o şedinţă comună se fac cunoscute ideile înregistrate.
Metoda 636 (Brainwriting-ul) presupune parcurgerea
următoarelor etape:
􀁨 formarea unor grupe de creativitate din câte 6 persoane care provin din diverse
domenii de activitate, dar legate de problematica supusă analizei;
􀁨 fiecare membru notează 3 soluţii pentru problema dată;
􀁨 notiţele se transmit apoi la vecinul din dreapta;
􀁨 după un timp de gândire, timp în care se pot consulta ideile exprimate de ceilalţi
participanţi, se înscriu din nou 3 soluţii;
􀁨 notiţele fiecărui membru se transmit la ceilalţi membri ai grupului. Astfel ar
trebui să se obţină, teoretic 6 x 3 x 6 = 108 propuneri, dintre care multe vor fi
identice sau apropiate;
􀁨 analiza ideilor valoroase şi aplicarea lor în practică.

T.2.10. Care este metoda intuitivă de creativitate utilizată în cazul problemelor

dificile şi a celor delicate ? Precizaţi etapele de lucru ale acestei metode.

Metoda notiţelor sau a bileţelelor. Metoda se aplică în cazul problemelor dificile şi

a celor delicate, a căror discutare necesită o mai mare prudenţă. Grupa de lucru
trebuie să aibă o compoziţie cât mai eterogenă şi pe cât posibil, participanţii să nu
se cunoască între ei.
Etapele de lucru ale metodei notiţelor sau bileţelelor sunt următoarele:
􀁨 propunerile pentru rezolvarea problemei se scriu, anonim, pe un bilet;
􀁨 conducătorul grupului strânge biletele, dar nu comunică participanţilor
rezultatele oferite;
􀁨 conducătorul grupului analizează şi selectează propunerile viabile.

T.2.11. Care este metoda intuitivă de creativitate utilizată pentru rezolvarea

problemelor de lungă durată, în măsură să furnizeze prognoze ? Precizaţi etapele
de lucru ale acestei metode.

Metoda Delphi este o metodă utilizată pentru programele de lungă durată, în

măsură să furnizeze prognoze. Etapele parcurse în cadrul acestei metode sunt
următoarele:
􀁨 membrii grupului, anonim, fac propuneri în scris, pe bază de chestionare;
􀁨 se adună propunerile la centrul de analiză, se prelucrează şi se oferă o primă listă
a soluţiilor posibile;
􀁨 se informează participanţii asupra rezultatelor din etapa anterioară, urmând ca
aceştia să facă o nouă estimare.
Pentru a se finaliza ciclul de lucru se recomandă parcurgerea, în mod analog, a 3-4
runde.
T.2.12. Care sunt etapele de lucru ale metodei intuitive Paksa ?

Metoda Paksa constă în parcurgerea mai multor faze dintre care cele mai
importante sunt:
􀁨 alegerea problemei. În acestă etapă se formulează problema în scris, se
precizează aspectele negative care trebuie îmbunătăţite şi obiectivele urmărite;
􀁨 acumularea cunoştinţelor. Se verifică toate datele obţinute până în prezent de
către alţii. Se studiază, experimentează şi cercetează cunoştinţele legate de
problemă;
􀁨 sistematizarea cunoştinţelor. Această etapă constă în organizarea informaţiilor
într-o formă clară, grupate în scris;
􀁨 prelucrarea informaţiilor. În această etapă se caută analogii, asemănări,
diferenţieri, relaţii cauză - efect pe baza informaţiilor acumulate;
􀁨 deconectarea. Se înlocuieşte efortul conştient cu “subconştientul”. Se trece la
relaxare prin abordarea unei alte probleme, un hobby etc;
􀁨 elaborarea noilor idei. În această etapă se scriu ideile noi care apar. Se
recomandă a fi create cât mai multe alternative;
􀁨 prelucrarea ideilor. Se analizează, din punct de vedere al calităţii şi utilităţii,
fiecare idee;
􀁨 transformarea ideii în realitate. Ideea va fi materializată, dacă este nevoie, după
aprobarea celor îndrituiţi;
􀁨 se repetă tot procesul până devine obişnuinţă.

T.2.13. Care sunt etapele de lucru ale metodei intuitive Brainstorming ?

􀁨 prezentarea succintă a problemei de rezolvat.

Membrii grupului pot fi anunţaţi cu două zile înainte de şedinţă asupra datelor
problemei expuse în scris pe cel mult o pagină. Participanţii se pot prezenta la
şedinţă cu o serie de idei scrise, dar fără a avea dreptul să le citească una după alta
în şedinţă;
􀁨 formularea ideilor şi soluţiilor de rezolvare în condiţiile respectării stricte a
unor reguli specific Brainstormingului:
• participanţii să emită cât mai rapid idei de soluţionare a problemei propuse;
• să se emită toate ideile originale, fără să se facă diferenţieri de ordin ierarhic;
• să nu se critice nici o idee emisă;
• fiecare participant să se inspire din ideile celorlalţi şi să le amelioreze;
􀁨 selecţionarea ideilor emise de participanţi, de către conducătorul de grup. În
cazul în care nu pot fi selecţionate ideile cu valoare de soluţii, se convoacă o nouă
şedinţă, cu alţi participanţi.
T.2.14. Care sunt etapele de lucru ale metodei carnetului colectiv ?

􀁨 constituirea unui grup de creativitate şi repartizarea fiecărui membru a unui

carnet, în care este înscrisă problema ce trebuie rezolvată;
􀁨 timp de o lună de zile, fiecare participant îşi notează în carnet ideile sale cu
privire la rezolvarea problemei;
􀁨 la sfârşitul perioadei fiecare participant îşi întocmeşte un rezumat care cuprinde
cea mai bună idee în legatură cu rezolvarea problemei şi alte idei asociate cu ideea
principală;
􀁨 carnetul este predat coordonatorului grupului la sfârşitul intervalului de timp.
Acesta va studia cu atenţie fiecare carnet cu propunerile înscrise şi va întocmi un
rezumat detaliat cu privire la soluţiile de rezolvare a problemei;
􀁨 redistribuirea carnetelor, inclusiv a rezumatelor de idei întocmite de
coordonator, tuturor membrilor echipei;
􀁨 organizarea unei discuţii în grup cu participarea întregii echipe de creativitate, în
care să fie formulate cele mai bune idei cu privire la rezolvarea problemei.

T.2.15. Care sunt principalele moduri de aplicare ale metodelor de

lucru analitice ?

Principalele moduri de aplicare sunt: lista de control, analiza epistemologică şi lista

elementelor constitutive.

a) Lista de control care cuprinde:

􀁨 utilizarea în alte scopuri – se urmăreşte posibilitatea ca produsul, procedeul etc.
să poată fi folosit în alte scopuri, în starea existentă sau cu mici deformări;
􀁨 adaptabilitatea – urmăreşte posibilitatea de a găsi analogii cu alte variante şi de
a prelua o parte din acestea prin copiere;
􀁨 posibilitatea modificării formei, culorii, cinematicii sau altor elemente – cu
scopul măririi valorii de întrebuinţare;
􀁨 mărire sau micşorare – se analizează posibilitatea măririi, micşorării sau
compactizării unor elemente componente de producţie;
􀁨 înlocuirea materialelor, metodelor sau procedeelor existente pentru atingerea
obiectivului propus;
􀁨 reclasarea – se urmăreşte aranjarea într-o altă ordine şi interschimbarea cuplului
cauză – efect;
􀁨 inversarea – se ia în considerare opusul celor existente, se inversează rolurile, se
transpune pozitivul cu negativul;
􀁨 combinarea – se studiază posibilitatea combinării altor subansambluri, altor idei,
altor scopuri.
Fragmentarea, distrugerea şi reconstrucţia sunt factori de bază ai listei.
b) Analiza epistemological
c) Lista elementelor constitutive

T.2.16. Pe ce se bazează metodele de lucru asociative ?

Metodele asociative se bazează pe exprimarea liberă a ideilor persoanelor din

grupul de lucru. Iniţial, după exprimarea ideilor, nu se recurge la nici o analiză, nu
se permite criticarea ideilor exprimate şi nici atitudini negative faţă de acestea.
În final, se trece la asocierea forţată sau liberă a ideilor.
Asocierea forţată se aplică prin asocierea artificială, impusă arbitrar, a unor idei.

T.2.17. Comparaţi între ele modurile de gândire pe care se bazează

metoda fundamentală de concepţie.
T.2.18. Definiţi şi clasificaţi metodele de lucru deductive utilizate în Ingineria
Valorii .

În Ingineria Valorii, analiza combinatorie şi modelarea matematică sunt cele mai

utilizate metode de lucru deductive.

a. Analiza combinatorie

T.2.19. Care sunt principalele metode de cercetare morfologică utilizate în

Ingineria Valorii ?

1) Analiza morfologică prin matrice.

2) Analiza morfologică secvenţial – selectivă.
3) Analiza morfologică prin enumerare ordonată.

T.2.20. Care sunt problemele ce se pot rezolva în Ingineria Valorii, utilizând

modelarea matematică ?

􀁨 legătura dintre cost şi dimensiunile tehnice;

􀁨 legătura dintre costul unei funcţii sau grupe de funcţii şi parametrii produsului
nou creat sau reproiectat;
􀁨 relaţia dintre cost şi valoarea de întrebuinţare.

1. Principalele laturi ale creativităţii tehnice sunt:

a. procesul de creaţie, produsul creat, personalitatea creativă, mediul creativ;

2. Etapele procesului de creaţie tehnică sunt:

c. pregătirea, incubarea, iluminarea, realizarea şi verificarea;

3. Categoriile de metode utilizate în activitatea creativă sunt:

a. intuitive, analitice, asociative, deductive, de concepţie;

4. Metoda de lucru 636 este o metodă de lucru:

b. intuitivă de creativitate;
 5. Analiza epistemologică este o metodă de lucru:
d. analitică.

T.3.1. Care sunt noţiunile de econometrie şi statistică matematică cu care se

operează frecvent în cadrul studiilor de Ingineria Valorii ?

Noţiunile de econometrie şi statistică matematică cu care se operează frecvent şi

care facilitează asimilarea metodelor de calcul utilizate în cadrul Ingineriei Valorii.

A. Indicele preţului este dat de relaţia :

B. Valori medii
C. Regresia
D. Probabilitatea
E. Legea de repartiţie normal
F. Sondajul statistic

T.3.2. Care sunt valorile medii cu care se operează frecvent în cadrul studiilor de
Ingineria Valorii ?

Valori medii
Media aritmetică a valorilor x1, x2, …, xn este dată de relaţia:

Atunci când anumite valori xi se repetă de un număr mi oarecare de ori, relaţia

devine:
Media ponderată se foloseşte în cazul prelucrării rezultatelor de precizie diferită.
Se recomandă ca ponderea să se corde pe baza unor criterii ştiinţifice. În multe
situaţii, ponderea se atribuie arbitrar de către specialiştii din grupul de analiză.
Media ponderată se calculează cu relaţia :

unde Pi sunt ponderile aferente valorilor xi.

Media geometrică a valorilor x1, x2, …, xn se exprimă prin relaţia:

Media armonică a valorilor x1, x2, …, xn rezultă din

raportul:
Dispersia reprezintă împrăştierea valorilor de la medie şi poate fi calculată cu una
din următoarele relaţii:

Abaterea medie pătratică poate fi calculată cu una din relaţiile:

Împrăştierea

Covariaţia

Covariaţia

Corelaţia

T.3.3. Cum se numeşte raportul dintre produsul abaterilor de la medie a două

variabile aleatorii şi numărul de încercări ?
Covariaţia
T.3.4. Ce reprezintă expresia numerică a intensităţii legăturii dintre două sau mai
multe variabile ?

Coeficientul de corelaţie reprezintă expresia numerică a intensităţii legăturii dintre

două sau mai multe variabile şi se exprimă prin raportul:

T.3.5. Clasificaţi funcţiile de regresie în funcţie de numărul factorilor de influenţă.

Funcţia de regresie (3.16) poate fi unifactorială (când un singur factor influenţează

variabila y) sau multifactorială (când y este dependent de mai mulţi factori).

T.3.6. Care este situaţia în care se poate obţine probabilitatea realizării unui
eveniment A, asociată unui experiment ?

Probabilitatea realizării unui eveniment A, asociată unui experiment, este obţinută

dacă experimentul este realizat într-un număr mare de încercări (N), respectiv dacă
există înregistrări referitoare la numărul de cazuri în care evenimentul A a avut loc.
Probabilitatea se calculează cu relaţia:
T.3.7. Care este metoda ce se aplică în general pentru culegerea de date necesare
încadrării unui fenomen investigat într-o anumită lege de evoluţie ?

Sondajul statistic se aplică în general pentru culegerea de date necesare încadrării

fenomenului investigat într-o anumită lege de evoluţie.
Datele culese formează un eşantion care trebuie să fie reprezentativ în raport cu
mulţimea din care a fost alcătuit.
Eroarea limită, acceptată la formarea unui eşantion, este calculate cu relaţia:

în care z este variabila normată corespunzătoare probabilităţii φ( z )prestabilite, iar

n reprezintă numărul de unităţi din eşantion.

T.3.8. Care sunt noţiunile cele mai des utilizate în sondajul statistic ?

Cele mai des utilizate noţiuni în sondajul statistic sunt noţiunile de “estimaţie”,
“distorsiune” şi“estimator”. Estimaţia reprezintă valoarea obţinută pe baza datelor
unui eşantion şi depinde de mărimea eşantionului, de gradul de împrăştiere şi de
alţi factori. Distorsiunea este abaterea sistematică a eşantionului de la valoarea
adevărată a parametrului. Estimatorul distorsionat al unui parametru “a” se obţine
din numeroase sondaje a căror medie este egală cu “a”. Estimatorul eficient
prezintă cea mai mare încredere, deoarece la acesta abaterile estimative de la
valoarea adevărată sunt minime.

T.3.9. Care sunt principalele funcţii utilizate în studiile de Ingineria Valorii ?

T.3.10. Care este scopul utilizării metodelor de estimare în studiile de Ingineria
Valorii ?

Metodele de estimare se utilizează frecvent pentru calculul parametrilor care

caracterizează evoluţia unui fenomen tehnic sau economic (cost, producţie, progres
tehnic etc.).
În cadrul studiilor de Ingineria Valorii, cele mai utilizate sunt metodele de estimare
cu o ecuaţie.
T.3.11. Care sunt modelele de estimare cu o ecuaţie, utilizate în studiile de
Ingineria Valorii ?

T.3.12. Care sunt principalele metode de estimare utilizate în studiile de Ingineria

Valorii ?

􀁨 Modele de estimare cu o ecuaţie

􀁨 Metode de calcul a estimatorilor

T.3.13. Care sunt deosebirile între calculul estimatorilor folosind modele liniare
unifactoriale, respectiv modele liniare multifactoriale ?
A. Calculul estimatorilor în cazul modelului linear unifactorial. Pentru a se înlesni
înţelegerea modelului de aplicare a acestui caz şi găsirea pe aceasta bază a
răspunsurilor menţionate mai înainte, se apelează la un exemplu practice
caracterizat printr-un număr mic de date statistice.
Se consideră că după modernizarea unui produs, acesta urmează să fie relansat pe
piaţă şi că nu au intervenit modificări remarcabile în rândul factorilor ce
influenţează vânzarea lui, cu excepţia cheltuielilor pentru reclamă, care au
înregistrat creşteri semnificative.

B. Calculul estimatorilor în cazul modelului linear multifactorial. Dimensiunea

economică a unui produs sau a unei funcţii depinde de o serie de factori, unii cu rol
important, alţii cu rol nesemnificativ.

1. Următoarele mărimi econometrice fac parte din categoria valorilor medii:

a. dispersia, covariaţia, corelaţia;

2. Pentru încadrarea unui fenomen investigat într-o anumită lege de evoluţie se

utilizează:
d. sondajul statistic.

3. În desfăşurarea fenomenelor în care variabila este dependentă de mai mulţi

factori care exercită asupra ei influenţe de intensitate mică şi de sens diferit, se
utilizează ca element de econometrie:
b. legea de repartiţie normală;

4. Modelele de estimare cu o ecuaţie utilizate în studiile de Ingineria Valorii, după

gradul funcţiei, se clasifică în:
b. modele liniare, modele neliniare;

5. Relaţia de calcul: y = a0+ a1 yi-1+ a2 yi-2 + εi este un model de estimare:

c. cu influenţe asincrone.
T.4.1. Care sunt etapele studiului de Ingineria Valorii ?

T.4.2. Cine şi în funcţie de ce caracteristici se stabileşte gradul de aprofundare a

fazelor corespunzătoare studiilor de Ingineria Valorii ?

􀁨 complexitatea produsului analizat;

􀁨 mărimea seriei de fabricaţie;
􀁨 posibilităţile tehnice, economice şi organizatorice ale unităţii pentru care se face
studiul.
T.4.3. Care sunt fazele de lucru ale măsurilor pregătitoare ?

Faza 1. Stabilirea temei

Faza 2. Organizarea colectivului de lucru
Faza 3. Pregătirea metodologică
Faza 4. Stabilirea planului de lucru
Faza 5. Aprobarea planului de lucru

T.4.4. Ce anume trebuie să se precizeze prin intermediul temei de lucru ?

Tema trebuie să precizeze: obiectul studiului, obiectivele urmărite, restricţiile şi

nivelul de detaliere.

T.4.5. Care sunt regulile după care se constituie colectivul de lucru pentru studiile
de Ingineria Valorii ?

Colectivul de lucru trebuie să fie pluridisciplinar şi să aibă în componenţa sa 3 …

15 membri din următoarele domenii:
Ingineria Valorii, cercetare constructivă şi tehnologică, proiectare tehnologică,
economişti, specialişti în marketing, vânzări, aprovizionare, asigurarea calităţii,
protecţia mediului, tehnică de calcul.

T.4.6. Când se face pregătirea metodologică a studiului de Ingineria Valorii şi de

către cine ?

Pregătirea metodologică se face de către conducătorul colectivului, înaintea

începerii lucrărilor sau pe parcursul desfăşurării acestora.

T.4.7. În ce constă stabilirea planului de lucru a studiului de Ingineria Valorii ?

Stabilirea planului de lucru se face în corelare cu prevederile planului tehnic.

Pentru fiecare etapă şi fază se vor defini sarcinile, termenele şi responsabilităţile şi,
atunci când este posibil, se vor preciza mijloacele materiale şi financiare, precum şi
colaborările utile pentru realizarea fiecărei etape sau faze.

T.4.8. Cine aprobă şi controlează planul de lucru al studiului de Ingineria Valorii ?

Planul de lucru va fi aprobat de către conducerea unităţii utilizatoare a analizei.

Realizarea prevederilor planului de lucru este controlată de un cadru de conducere
desemnat în acest scop.
T.4.9. Care sunt fazele de lucru ale etapei de analiză a necesităţii sociale ?

Faza 1. Culegerea informaţiilor

Faza 2. Stabilirea nomenclatorului de funcţii şi a limitelor dimensiunilor
tehnice
Faza 3. Stabilirea nivelului de importanţă a funcţiilor

T.4.10. Care sunt tipurile de date ce trebuie obţinute în cadrul fazei de culegere a
informaţiilor ?

Informaţiile de ordin general

Informaţiile de ordin tehnic
Informaţiile de ordin economic

T.4.11. Care sunt principalele recomandări privind obţinerea şi selectarea

informaţiilor ?

􀁨 să se evite generalităţile;
􀁨 culegerea unui număr cât mai mare de informaţii cu privire la produsul în cauză;
􀁨 sursele de informaţii să fie diverse, verificate şi corelate;
􀁨 consultarea specialiştilor din domeniu;
􀁨 atitudine pozitivă faţă de schimbări.

T.4.12. În ce constă faza de stabilire a nivelului de importanţă a funcţiilor ?

Stabilirea nivelului de importanţă a funcţiilor presupune ordonarea, ierarhizarea,

stabilirea poziţiilor relative şi a ponderii fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare
a produsului.

T.4.13. Care sunt fazele de lucru ale etapei de analiză şi evaluare a situaţiei
existente ?

Faza 1. Dimensionarea tehnică a funcţiilor

Faza 2. Dimensionarea economică a funcţiilor
Faza 3. Analiza sistemică a funcţiilor
Faza 4. Stabilirea direcţiilor de cercetare
T.4.14. Cum se determină limitele minimă şi maximă ale dimensiunilor tehnice ale
unui produs ?

Dimensiunile tehnice ale produsului sunt limitate inferior şi superior:

Dt,min ≤Dt ≤Dt ,max .

Limita minimă a raportului dintre valoarea de întrebuinţare Vî şi costul producţiei

Cp este cea care satisface cerinţele sociale în concordanţă cu cele ale
producătorului.
Limita maximă a raportului Vî/Cp (greu de determinat prin calcule) poate fi atinsă
luând în considerare următoarele modalităţi:
􀁨 creşterea Vî, în condiţiile menţinerii constante a Cp;
􀁨 creşterea mai mare a Vî faţă de cea a Cp;
􀁨 creşterea Vî şi scăderea Cp;
􀁨 scăderea mai mare a Cp în raport cu scăderea Vî;
􀁨 scăderea Cp şi menţinerea constantă a Vî .
Limita maximă a raportului Vî/Cp este frecvent depăşită datorită insuficienţei
cunoştinţelor proiectanţilor şi tendinţei acestora de a utiliza coeficienţi de siguranţă
mult prea mari.

T.4.15. Prin ce metode se pot evalua caracteristicile costurilor de producţie ?

1.Metoda coeficienţilor
2. Folosind metoda însumării coeficienţilor de evoluţie în timp, acordaţi
rincipalilor parametri ai produsului, se poate calcula evoluţia costurilor pe
unitatea de valoare de întrebuinţare.

T.4.16. Cum se stabileşte structura de cost a unui produs ?

Stabilirea structurii de cost a produsului se face în funcţie de stadiul în care se află

produsul: concepţie, proiect, prototip, producţie în serie. Pentru stabilirea structurii
de cost a produsului se foloseşte tehnica de calcul modernă sau formulare
tip, în care sunt evidenţiate costurile pe subcomponente / repere / operaţii.

T.4.17. Cum se realizează repartizarea costurilor pe funcţiile unui produs ?

Repartizarea costurilor pe funcţii se face pe raţionamente tehnico–inginereşti şi cât

mai puţin prin estimare, evidenţiindu-se costul materialelor, manopera directă şi
regia pentru fiecare reper. Pentru a repartiza costurile pe funcţii, trebuie identificat
corect purtătorul funcţiei pentru fiecare component.
T.4.18. Care este scopul analizei sistemice a funcţiilor ?

Analiza sistemică a funcţiilor urmăreşte formularea unor noi variante constructive

şi tehnologice, care să stea la baza reconcepţiei unui produs.

T.4.19. Care sunt principalele metode utilizate pentru analiza sistemică a funcţiilor
?

1. Utilizarea analizei de regresie;

2. Metoda tabelelor cu funcţii şi reprezentarea grafică;
3. Analiza prin histograme;
4. Metoda diagramei Pareto;
5. Metoda A, B, C.

T.4.20. În ce constă utilizarea analizei de regresie ?

Utilizarea analizei de regresie presupune determinarea unei relaţii de

interdependenţă între ponderea costurilor fiecărei funcţii în costul total al
produsului şi ponderea acestor funcţii în valoarea de întrebuinţare.

T.4.21. În ce constă utilizarea metodei tabelare cu funcţii şi reprezentarea grafică ?

Metoda tabelelor cu funcţii şi reprezentarea grafică, presupune evidenţierea

reprezentării costurilor pe funcţii prin intermediul alcătuirii unor tabele (v. tabela
4.4), în care sunt înscrise funcţiile, costurile lor şi contribuţia acestora la valoarea
de întrebuinţare.

T.4.22. Care sunt etapele premergătoare analizei prin histograme a funcţiilor ?

Analiza prin histograme, presupune parcurgerea următoarelor etape premergătoare:

􀁨 stabilirea costurilor materialelor, Cmat înglobate în purtătorul material al
fiecărei funcţii;
􀁨 stabilirea costului manoperei, Cman consumată pentru realizarea componentelor
prin care se realizează funcţiile;
􀁨 ordonarea descrescătoare a sumei costurilor materialelor şi manoperei pentru
toate funcţiile principale şi secundare;
􀁨 construirea unei histograme a costurilor pe funcţii (ex.: fig. 4.3), cu ajutorul
căreia vor fi evidenţiate funcţiile foarte scumpe, funcţiile secundare cu costuri prea
mari în comparaţie cu cele principale sau funcţiile care necesită consumuri mari de
material şi manoperă, în raport cu altele.
T.4.23. Care sunt rezultatele ce se pot obţine în Ingineria Valorii prin utilizarea
metodei diagramei Pareto ?

􀁨 alege subansamblurile ce urmează să fie analizate;

􀁨 analiza costurile pe repere;
􀁨 separa subansamblurile pe zone funcţionale;
􀁨 descompune şi redefini simplificat funcţiile;
􀁨 analiza funcţiile una câte una.

T.4.24. În ce constă utilizarea metodei A, B, C de analiză sistematică a funcţiilor ?

Constă în împărţirea acestora în trei grupe:

􀁨 grupa A – în care intră 5 % din componentele produsului, reprezentând 75 % din

costul total al acestuia;
􀁨 grupa B – în care intră 20 % din componente, reprezentând 20 % din costul total
al produsului;
􀁨 grupa C – în care intră 75 % din componente, adică 5 % din costul total.

T.4.25. Care sunt criteriile ce stau la baza stabilirii direcţiilor de cercetare

(evaluării critice al funcţiilor) ?

1. Criteriul de utilitate
2. Criteriul dimensiunii tehnice
3. Criteriul dimensiunii economice

T.4.26. Care sunt fazele de lucru ale reconceperii unui produs ?

Faza 1. Elaborarea propunerilor de realizare a produsului nou sau supus

modernizării
Faza 2. Selecţionarea propunerilor
Faza 3. Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţie
Faza 4. Evaluarea soluţiilor

T.4.27. Definiţi noţiunile de concepere sau reconcepere a unui produs.

Conceperea sau reconceperea reprezintă ansamblul de activităţi tehnice, financiare

şi de piaţă, prin care se creează produse noi, în vederea punerii acestora în circuitul
comercial.
T.4.28. Care sunt factorii ce influenţează hotărârea procesului de concepere sau
reconcepere a unui produs ?

Factorii principali care girează măsura în care, în faza de concepţie, este posibil ca
produsului să i se atribuie funcţiile necesare şi dimensiunile cerute de utilizatori,
sunt:
􀁨 nivelul de cunoaştere atins în domeniul abordat, în momentul începerii
cercetării, în vederea conceperii sau reconceperii;
􀁨 accesul personalului de cercetare-proiectare, la cunoştinţele existente;
􀁨 posibilitatea de a valorifica, în proiecte, cunoştinţele existente referitoare la
tehnicile şi modalităţile de realizare a produselor ce urmează a se obţine.

T.4.29. Care sunt compartimentele de lucru care participă la conceperea sau

reconceperea unui produs şi care sunt atribuţiile acestora ?

Compartimentul de cercetare-proiectare trebuie să aleagă soluţiile tehnice care

asigură nivelul performanţelor necesare şi sunt posibil de realizat de către
producător, în limitele unor costuri prestabilite. Prin cercetare se urmăreşte găsirea
unor soluţii constructive şi tehnologice noi, în cadrul unui ansamblu de activităţi
specifice, de natură tehnică, economică şi de piaţă, implicate în lansarea comercială
a unui produs.
Activitatea de cercetare implică următoarele activităţi:
􀁨 cercetare fundamentală şi aplicativă;
􀁨 informare-documentare;
􀁨 examinare, observare şi consultare;
􀁨 investigarea şi identificarea unor idei noi;
􀁨 experimentarea şi verificarea teoretică – aplicativă;
􀁨 selectarea ideilor noi;
􀁨 brevetarea şi acordarea de licenţe;
􀁨 prelucrarea şi valorificarea ideilor noi.
Compartimentul de proiectare are ca atribuţii efectuarea următoarelor activităţi:
1. analiza preliminară sau studiul de fezabilitate;
2. elaborarea proiectului de execuţie şi testarea
produsului;
3. industrializarea şi lansarea comercială.
T.4.30. Care sunt momentele în care compartimentul de Ingineria Valorii intervine
în faza de concepereproiectare ?

1.Proiectare
2.Pregătire - lansare

T.4.31. Care sunt fazele existenţei în curba de viaţă a unui produs ?

Din curba de viaţă a unui produs, rezultă că acesta parcurge mai multe faze ale
existenţei sale.
Referitor la cererea pe piaţă a unui produs, se pot face trei ipoteze principale:
􀁨 produsul este puternic concurat de un altul nou apărut pe piaţă, cu caracteristici
de utilizare superioare şi cu preţ mai avantajos, astfel că se înregistrează o scădere
a curbei cererii;
􀁨 produsul se află în apropierea limitei de saturaţie, astfel că pe curba solicitării se
remarcă o creştere cu pantă mai mică;
􀁨 produsul se îmbunătăţeşte sub aspect tehnic şi al costului, marcându-se o nouă
zonă de ascendenţă a curbei cererii pieţei.

T.4.32. Care este momentul din curba de viaţă a unui produs în care trebuie să se
iniţializeze reconceperea ?

Reconceperea se iniţializează în intervalul de timp t4 (fig. 4.7), când curba cererii

este încă în ascensiune sau, în cel mai rău caz, imediat după atingerea maximului
de solicitare.
T.4.33. Care sunt procedeele prin care se reia fabricarea unui produs, după
efectuarea studiului de Ingineria Valorii şi aprobarea proiectului de reconcepere ?

reciclare (fig. 4.8, a). În acest caz, reluarea fabricaţiei presupune adăugarea, la
sfârşitul fiecărei durate de ascendenţă, a unor noi utilităţi şi realizarea unei mai
bune valori de întrebuinţare. Introducerea, etapă cu etapă, a noilor utilităţi nu
necesită costuri mari, ci numai de un anumit nivel la fiecare rulare.
Dezavantajul constă în durata de rezistenţă pe piaţă relativ scăzută şi în faptul că
necesită mai multe analize;
􀁨 relansare (fig. 4.8, b). Reluarea fabricaţiei prin acest procedeu se practică
asupra produsele la a căror reconcepere se fac mai multe îmbunătăţiri, care
determină rămânerea pe piaţă, un interval de timp mai lung. Acest caz este aplicat
de către producătorii care deţin mijloace materiale şi financiare suficiente pentru
relansarea de durată;

􀁨 menţinerea constantă a vânzărilor (fig. 4.8, c). Acest procedeu se practică

atunci când se doreşte menţinerea vechiului produs pe piaţă numai până la lansarea
altuia nou. În acest caz, se recurge la presiune asupra vânzărilor prin diferite căi
(reducerea preţurilor de vânzare prin reducerea ratei profitului, creşterea
cheltuielilor de asistenţă tehnică).
T.4.34. Care sunt fazele de lucru corespunzătoare etapei de aprobare a soluţiei
optime ?

Faza 1. Stabilirea programului de realizare

Faza 2. Realizarea soluţiei aprobate
Faza 3. Evaluarea rezultatelor după aplicare

T.4.35. Ce presupune faza de evaluare a rezultatelor după aplicarea soluţiei

aprobate ?

Evaluarea se face de către colectivul de lucru, care compară rezultatele finale cu

cele preliminare şi consemnează în studiu modificările survenite în documentaţia
constructivă şi tehnologică.
Se verifică dacă efectele economice şi costurile se încadrează în prevederile temei.

1. În cazul studiului de Ingineria Valorii aplicat produselor, faza de culegere a

informaţiilor aparţine următoarei etape:
b. analiza necesităţii sociale;

2. În cazul studiului de Ingineria Valorii aplicat produselor, pe diagonala principală

a matricei de stabilire a nivelului de importanţă a funcţiilor se va înscrie în mod
obligatoriu valoarea:
a. 1;

3. Una dintre metodele utilizate în cadrul studiilor de Ingineria Valorii produselor,

pentru analiza sistemică a funcţiilor este:
a. analiza de regresie;

4. După efectuarea studiului de Ingineria Valorii şi aprobarea proiectului de

reconcepere, urmează reluarea fabricaţiei produsului prin:
d. reciclare, relansare, menţinere constantă a vânzărilor.

5. Dimensionarea economică a funcţiilor se realizează cu ajutorul metodei taxă-

oră-maşină (THM), în cazul studiilor de Ingineria Valorii aplicate:
c. obiectivelor de investiţii;