Simulare bac. 2016.

Limba română, cl XI
SUB I
1. luminoasă - strălucitoare; dureri – suferințe
2. (secv. pânzele-atârnate) cratima, semn ortografic, dpdv: fonetic – marchează rostirea împreună a două cuvinte (pânzele, atârnate),
contribuind la ritmicitatea și măsura versurilor; morfologic - desparte două părți de vorbire diferite (subs. pânzele de adj. atârnate)
3. locuţiune cu aripă: M-a luat sub aripa lui.
4. 2 secv. - dim temporală: să am de-acuma o sută de vieti; sufletu-mi de-atuncea
5. 2 motive: luna; visul
6. 2 mărci lexico-gramaticale ale subiectiv.: să am; -mi
7. 2 figuri de stil din ultima strofă:
-epitet, inversiune: negre depărtări
-comparație: Cum între cer şi mare trec paserile stol,/ Trec gândurile mele a sufletului gol
8. 2 trăsăt. ale genului liric: transmiterea în mod direct a unor idei si sentim; prezenta instanței comunicării lirice - eul liric
9. Poezia Nici luna luminoasă, nici stelele din ceri...este, ca specie lit., o meditație filozofică cu tentă elegiacă și înfățișează (cf G.Călinescu‒ Opera
lui Mihai Eminescu,1934-1936), una din cele 4 ipostaze (paradisiacă, demonică, funerară, elegiacă) ale iubirii la Eminescu → cea a iubirii
elegiace, ipostază ce corespunde etapei a 2-a (1880-1883) a poeziei ce ilustrează tema erotică şi despre natură. Ac. perioadă, în ansamblu, se
caract. prin preferinţa eului liric pt elegii, opuse idilelor caracteristice primei perioade a poeziei erotice eminesciene (1870-1880). Natura
paradisiacă din idile este acum înlocuită cu una pustie, stingheră, în care eul liric trăieşte sentimentul neantizării (Pustiul şi urâtul de-a pururi mă
cuprind), metafora toamnei, ca anotimp al sfârșitului, fiind frecventă (Ca toamna cea târzie e viaţa mea). Strofa selectată spre comentariu este
structurată pe trei antiteze (figură de stil tipică recuzitei romantismului):
- lumină-întuneric (luminoasă - întunecat)
- trecut-prezent (de-acuma - de-atuncea)
- eu liric-iubită / pers. I-pers. a II-a (sufletu-mi − ochii tăi)
Toate aceste antiteze evidențiază nota elegiacă a textului, ce se regăsește în nostalgia eului liric eminescian în urma meditației pe tema scurgerii
inexorabile a timpului (motivul romantic fugit irreparabile tempus) și, implicit, nostalgia tinereții ireversibil pierdute ((…) pierdutei tinereţi).
Referitor la reperele spațiale-afective, se observă alternarea celor două planuri puse în antiteză romantică: planul uman-terestru /
universal-cosmic, fiecare fiind determinat de anumite elemente. Pe de o parte, luna, stelele, visul, iubita angelică aparțin planului infinit-cosmic
(metafora Doar ochii tăi de înger), caracterizat de seninul apolinic. Acestuia i se opune planul uman-terestru, autumnal, aflat într-o frământare
dionisiacă (Pustiul şi urâtul de-a pururi mă cuprind) și inspiră viziunea pesimistă, shopenhaueriană, a eului liric asupra existenței umane (Iluzii ca
şi frunza pe undele de vad − motivul romantic vanitas vanitatum).
Remarcăm ca laitmotiv al celor trei strofe selectate, ultimul vers pus, ideatic, în antiteză cu restul strofei, fiind introdus prin adverbul de restricție
”numai” (Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat.); acest fapt justifică antiteza tu-eu, structurată pe opoziția apolinic-dionisiac.

SUB II: utilitatea telefoanelor mobile pt omul contemporan

În opinia mea, cât și a cercetătorilor, telefonul mobil este nociv deoarece, folosit în exces, poate cauza probleme de ordin medical.
În primul rând telefonul mobil este nociv deoarece provoacă dependență. Am observat cu toții că majoritatea adolescenților își petrec mare parte
din timp cu telefonul în mână, însă acest fapt este incorect, deoarece poate provoca afecțiuni medicale, cum ar fi deficiență de vedere, pierderea
concentrării și atenției etc.
În al doilea rând, telefonul mobil este nociv deoarece acesta emite anumite raze care ne afectează creierul, deci nu este bine să stăm prea mult
timp cu el la ureche.
În concluzie, deși telefonul mobil ne util în multe situații, el este totuși nociv, deoarece, folosit în exces, poate cauza probleme medicale.

Telefoanele mobile reprezintă unul dintre cele mai populare mijloace de comunicare pentru omul modern. Împreună cu comunicarea prin
conexiune la internet, acestea caracterizează rapiditatea, accesibilitatea și simplitatea comunicării din cadrul societății moderne.
În primul rând, consider că există o anumită nostalgie a omului modern față de o perioadă pretehnologică, unde comunicarea era
personală și avea o însemnătate emoțională sporită...

În opinia mea telefonul mobil este foarte util pt omul contemporan datorită functiilor acestuia si pt că facilitează
activitatea omului.
În primul rând, telefonul, desi un obiect banal, a devenit indispensabil oamenilor mileniului III. Poți conversa mult mai
rapid cu persoane, fie prin intermediul apelurilor/ al mesageriei incluse in fiecare telefon. Cu ajutorul unui telefon este mult mai ușor să
obții informatii, totodată și a internetului mult mai accesibil. Majoritatea telefoanelor au acce s la internet de viteză foarte
mare și astfel se diminuează timpul de căutare. Telefoanele prin aplicatii preinstalate/ alese de utilizator, pot face legătura între persoane,
chiar și la distanțe foarte mari.
În al doilea rând, telefoanele au funcții de cam eră foto, mp3 player sau cameră video și permi te
utilizatorilor să își stocheze fotografii/ melodii, eliminând astfel folosirea a mai multe dispozitive pt funcțiile menționat e.
Acum este mult mai ușor să asculți o piesă și să te uiți la fotografii, toate p e un singur gadget. Nu mai este nevoie ca omul
contemporan să aibă tot felul de aparaturi, când le are pe toate într -unul singur.
În al treilea rând, părinții pot lua legătura cu copiii lor aflați la școală și practic în câteva secunde pot ști unde se află
copilul lor sau se pot interesa de acesta. Folosirea telefonului nu mai este de mult un moft, ci o necesitate.
În concluzie, unul din multele lucruri pe care tehnologia le-a adus sunt telefoanele mobile pt toate functiile pe care acestea le oferă, astfel
telefonul fiind foarte util în viața omului contemporan.
SUB III: tema şi vizunea despre lume într-un basm cult
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre tema și viziunea despre lume dintr-un basm cult studiat.
În realizarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
1- prezentarea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un anumit curelt literar/orientare culturală, tip de text;
2.- relevarea temei, ilustrată prin două episoade / secvenţe narative / situaţii semnificative sau prin citate comentate;
3. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru tema și viziunea despre lume a scriitorului (de exemplu:
acţiune, conflict, relaţii spaţiale şi temporale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, modalităţi de
caracterizare, limbaj etc. );
4.- exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul în care se reflectă o idee sau tema basmului cult studiat în opera
respectivă

Tema operei literare este o categorie semantică ce atribuie un sens global textului, este o ,,schemă generală spre care converg
situatiile si motivele dintr-o operă“ (Boris Tomaşevski , ,,Teoria literaturii. Poetica”). Viziunea artistica a unui scriitor asupra lumii
e determinată de o anumită orientare culturală, existentă la un moment dat (spre exemplu, realistii aveau o viziune asupra existentei,
diferita de cea a romanticilor).
Prezentul demers hermeneutic își propune relevarea temei și a viziunii despre lume a scriitorului într-un basm
cult, folosind, pentru exemplificare, opera Povestea lui Harap-Alb de I.Creangă (apărut în revista Convorbiri literare, 1 august
1877).

1. Basmul este o specie epică, în care tema centrală o reprezintă confruntarea dintre bine și rău; de asemenea, basmul este
recognoscibil după formulele narative specifice (inițiale, mediane și finale), după prezența cifrelor și a obiectelor magice iar
personajele sunt înzestrate cu puteri supranaturale (de ex., în acest caz, animalele au capacitatea de a comunica verbal cu
oamenii-calul, crăiasa albinelor și a furnicilor). Povestea lui Harap-Alb se dezvoltă pe un tipar narativ tradiţional, particularizat prin
intervenţiile naratorului, care supune materialul epic unui proces de transformare în funcţie de propriile structuri mentale şi de
propriile concepţii.
Tema basmului menţionat este reprezentată de confruntarea dintre bine şi rău, pe parcursul căreia un erou se desăvârşeşte,
aventurându-se în cucerirea lumii, pentru supunerea ei. Acesteia i se adaugă și inițierea, ceea ce deosebește basmul lui Creangă de
cel popular, conferindu-i caracterul unui bildungsroman, deoarece urmărește formarea protagonistului: de la fiul de crai naiv la
adultul în stare a cârmui o împărăție.
Conflictul, dezvoltat pe schema tradiţională, este mai complicat decât în cazul modelului popular: există confruntarea
dintre forțele binelui și cele malefice, însă cele două categorii morale (binele și răul) nu sunt absolutizate, ca în varianta populară a
acestei specii literare. În fapt, o confruntare directă între forțele aflate în conflict nu se produce decât în finalul operei, și nu-l implică
pe fiul de crai, ci pe Spân și pe cal. Ceea ce declanșează însă conflictul este tocmai schimbarea statutului social al protagonistului:
din fiu de crai va ajunge slugă, iar Spânul se erijează în fiu de crai.

2. Un episod semnificativ ce ilustrează ambele axe tematice (confruntarea bine-rău și începutul procesului de inițiere) este cel în
care fiul de crai ignoră sfatul părintesc și îl acceptă pe Spân ca tovarăș de drum. Coborârea în fântână e definitorie pentru destinul
său. Fântâna devine spațiul metamorfozei dar, spre deosebire de basmul popular, aici este vorba despre transformarea lăuntrică,
determinată de schimbarea statutului social. Înşelat de aparenţe, protagonistul face un pact cu diavolul care va conduce la pierderea
condiţiei iniţiale – de fiu al craiului şi potenţial moştenitor al Împăratului Verde – şi la dobândirea unei condiţii noi – de slugă a
Spânului. Acest pact dobândeşte, în Povestea lui Harap-Alb, o semnificaţie aparte, pentru că, datorită robiei Spânului, eroul va
conştientiza propriile slăbiciuni şi va putea evolua. Aşadar, principiul răului devine o parte complementară a dimensiunii umane a
eroului, conceput ca o sumă de ezitări şi de acte curajoase. Harap-Alb intră, în călătoria lui iniţiatică, pe un tărâm necunoscut, de
aceea este absolut necesar să-i înţeleagă semnificaţiile, prin depăşirea probelor.
Un alt episod semnificativ ce ilustrează sfârșitul confruntării menționate și al procesului de maturizare a lui Harap-Alb îl
constituie finalul operei. Întors la curtea lui Verde-Împărat cu fata Împăratului Roș, Harap-Alb nu îl înfruntă pe Spân. Naivitate, pe
de-o parte, dar si respectarea cuvântului dat, pe de alta. Fata este cea care preia inițiativa, dezvăluind adevărata identitate a
personajelor, fapt ce declanșează reacția violentă a Spânului: de a-l decapita pe tânăr. Este readus la viață de fată, renăscând din toate
punctele de vedere. Abia acum ciclul maturizării se încheie și fiul de crai poate deveni împărat.

3. Tema și viziunea despre lume a scriitorului se raportează și la elemente ale textului narativ, precum: titlul operei, perspectiva
narativă, cronotop, conflict, formulele narative specifice, acțiune, limbaj.
Titlul neobişnuit al basmului evidenţiază dubla personalitate a protagonistului, reprezentată printr-o identitate reală (de
tânăr prinţ) şi una aparentă (de slugă a Spânului); totodată, acesta reflectă, prin contrastul cromatic „negru – alb”, armonizarea
defectelor şi a calităţilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele.
Unele personaje stăpânesc tehnica psihologică a disimulării, creându-şi false identităţi, cu motivaţii distincte: bătrânul crai
îşi ascunde calitatea pă rintească şi socială în pielea unui urs, Spânul obţine, prin viclenie, falsa identitate a unui fecior de crai, Sfânta
Duminică se metamorfozează în cerşetoare ca să probeze cele două însuşiri umane – esenţiale în viziunea ei – ale tânărului erou:
simţul creştin al milei mărinimia faţ ă de bătrâni şi sărmani. Spre deosebire de cei care îşi modifică identitatea benevol, protagonistul
basmului cult va fi constrâns de jurământul depus în faţa Spânului (pt a-şi salva viaţa) să accepte înfăţişarea, vestimentaţia şi
atribuţiile unui servitor.
Perspectiva narativă este un alt element al textului narativ revelator pentru tema și viziunea despre lume a autorului.
Naratorul este extradiegetic, omniscient (relatează evenimentele la pers. a III-a: ,,și merseră ce merseră...”, însă nu și obiectiv,
deoarece intervine adesea în text prin considerații personale (uneori ironice) cu privire la personaje sau întâmplări, existând și cazuri
de proiectare a acestuia în discurs: ,,dar ia să nu ne deărtăm cu vorba, și să-ncep a depăna firul poveștii”. Comparațiile evidențiază
atitudinea simpatetică a naratorului față de personaj: ,,fiul craiului cel mic, făcându-se roș cum îi gotca...”.
La aceasta se adaugă și faptul că basmul lui Creangă devine un adevărat tezaur paremiologic datorită frecvenței proverbelor
și a zicătorilor introduse, de obicei, prin expresia ,,vorba ceea” (,,Vorba ceea: la plăcinte, înainte, la război, înapoi”.
 Spre deosebire de basmul popular, în care predomină, ca mod de expunere, narațiunea, în basmul lui Creangă apar
dialoguri ample ce imprimă culoarea locală, dar constituie și veritabile exemple ale comicului de limbaj (ex. cearta dintre
Flămânzilă și Gerilă din casa de aramă).
Un alt element al textului narativ, semnificativ pt conturarea viziunii despre lume a scriitorului îl reprezintă limbajul, care
se distinge prin oralitate. Câteva dintre modalitățile de realizare a oralității:
1.folosirea dativului etic: ,,Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţ ii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul
de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.",
2.exclamaţii, interogaţii, interjecţii: ,,Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! În zori de
ziuă ajung la palat", "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!”,
3.expresii onomatopeice: ,,şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să
pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună",
4.formule specifice oralităţii: ,,toate ca toate",,,vorba ceea", ,,de voie de nevoie", ,,vorba unei babe"; ,,vorba cântecului",
5. proverbe şi zicători: ,,Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale";
6.versuri populare sau fraze ritmate: ,,Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui
Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La
plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
Nu în ultimul rând, formulele narative specifice basmului contribuie la conturarea temei și a viziunii despre lume a
scriitorului. Prezența adverbului ,,cică”(din formula inițială) plasează întreg scenariul epic sub semnul ipoteticului, iar
regionalismul ,,amu” indică o posibilă zonă de proveniență a naratorului, Moldova, și subliniază anularea caracterului de illo
tempore (specific basmului popular) a cronosului. Așadar, cititorul este avertizat că va parcurge un scenariu epic atipic basmului, în
care, cum va putea constata, însuși protagonistul va pierde statutul de erou pozitiv central, fiind, de fapt, un antierou de basm.

4. Sintetizând, conchid prin a sublinia că, în ansamblul ei, Povestea lui Harap-Alb capătă atributele unui „bildungsroman” cu subiect
fabulos, ilustrând, de fapt, povestea destinului uman. În acest sens, tema basmului lui I.Creangă devine, mai mult decât confruntarea
convenţională dintre bine şi rău din basmul popular, procesul de maturizare a unui erou care sintetizează toate trăsăturile omului
universal.

Basmul este o naratiune deliberat fantastica, definita ca specie a genului epic din literatura populara sau culta, care prezinta
confruntarea dintre doua categorii opuse - Binele si Raul -, simbolizate prin personaje pozitive si negative. Din aceasta confruntare, Binele iese
invingator, deoarece basmul propune modele de conduita, idealuri pretuite de omul din popor. Din literatura populara, specia a trecut si in literatura
culta, basmul cult exprimand viziunea artistica a unui singur creator.
Ion Creanga, unul dintre scriitorii care s-au impus in literatura romana prin originalitatea stilului, a lasat posteritatii o opera variata,
aducand in literatura culta farmecul si spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerata "sinteza a basmului romanesc" (
Nicolae Ciobanu ), se dezvolta pe un tipar narativ traditional, particularizat prin interventiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces
de transformare in functie de propriile structuri mentale si de propriile conceptii.
Actiunea basmului este structurata pe episoade, urmarind tiparele epicii populare. Situatia initiala prezinta o stare de echilibru - craiul are
trei feciori, Verde-imparat are trei fete, - care va fi perturbat prin sosirea scrisorii lui Verde-imparat. Acesta nu are mostenitori si ii cere fratelui sau
sa ii trimita pe unul dintre fii pentru a-i lasa imparatia. Rugamintea nu e deloc usor de indeplinit, pentru ca cele doua imparatii se afla departe una
de cealalta, separate de razboaie.
Actiunea de recuperare a echilibrului, care constituie un alt element din tiparul narativ traditional, incepe in momentul in care fiii mai mari
ai craiului pornesc spre imparatia unchiului lor, convinsi ca vor reusi. Ambii esueaza lamentabil, la proba podului unde sunt asteptati de tatal
deghizat in piele de urs. Cand mezinul cere permisiunea de a pleca in aceeasi calatorie riscanta, este refuzat cu asprime. Suparat, fiul mai mic al
craiului se retrage in gradina palatului si intalneste o batrana pe care o miluieste cu un banut.
Drept rasplata, batrana ii da sfatul sa nu plece la drum fara calul, armele si hainele tatalui sau de cand a fost mire. Fabulosul isi face
aparitia intr-un cadru care nu sugereaza prin nici o caracteristica evenimente neobisnuite. Batrana se dovedeste a avea puteri supranaturale si
dispare invaluita intr-un nor misterios, spre surprinderea tanarului craisor.
La pod, tatal il supune aceleiasi probe, dar mezinul o depaseste cu ajutorul calului cu puteri supranaturale. Motivul calatoriei initiatice, specific
basmelor, se asociaza cu sfaturile tatalui, care ii cere fiului sa se fereasca de omul span si de omul ros, daruindu-i pielea de urs.
Probele la care va fi supus eroul ulterior sunt, de asemenea, tipice pentru structura basmului traditional. La trecerea prin padurea - labirint,
fiul craiului se rataceste si accepta, dupa trei intalniri fatidice, tovarasia omului span. Spanul, spre deosebire de personajele negative tipice din
basmele populare, adopta un comportament care nu se abate cu nimic de la legile firescului.
Nicaieri si niciodata eroul lui Creanga nu da dovada ca ar avea puteri supranaturale sau capacitati de vrajitor, in stare sa-si impuna vointa
asupra celorlalti fara nici un efort. Neavand calitati supranaturale, Spanul isi pune in aplicare planul de uzurpare a identitatii lui Harap-Alb prin alte
mijloace. Inteligenta vicleana, inzestrata cu o mare putere de persuasiune, Spanul recurge la argumente atat de normale, incat este aproape
imposibil sa-i fie respins ajutorul. Prin viclesug, la fantana, acesta isi insuseste identitatea craisorului, momentul fiind echivalent cu un adevarat
botez, intrucat fiul craiului primeste un nume - Harap-Alb - si o noua identitate - sluga a Spanului.
Multiplicarea numarului de probe la care este supus eroul din basmul lui Creanga diferentiaza basmul cult de basmul popular. Procesul
initiatic din Povestea lui Harap-Alb este mult mai complicat si include parcurgerea unor etape complexe, marcand simbolic drumul spre maturitate
al eroului. Dupa ce ajung la Verde-imparat, Harap-Alb este trimis sa aduca salatele nemaiintalnite din Gradina Ursului, proba pe care o depaseste
cu ajutorul calului si al Sfintei Duminici. Pielea de urs daruita de tatal sau la plecare isi gaseste justificarea, proba marcand depasirea unei etape
initiatice care sugereaza maturizarea fizica, prin invingerea unei forte primare.
A doua proba la care este supus eroul este una a maturizarii vointei. Nestematele cerbului din padurea fermecata nu pot fi dobandite decat
de acela care asculta fara sovaire sfaturile Sfintei Duminici. Harap-Alb trebuie sa sape o groapa in care sa se ascunda dupa ce taie capul cerbului
dintr-o singura lovitura. Ascunzatoarea nu trebuie parasita pana dupa apusul soarelui, desi capul cerbului il striga continuu. Depasirea acestei probe
sugereaza maturizarea psihica, depasirea unei etape initiatice care se refera la devenirea spirituala ( pentru ca Cerbul poate fi comparat cu Meduza
din mitologia greaca, a carei privire impietrea pe oricine si a carei simbolistica se asociaza, in sens larg, cu evolutia spirituala ).
A treia proba este si cea mai dificila, ca si in basmele populare. Spanul cere sa-i fie adusa fata imparatului Ros, pentru a o lua de sotie.
Aceasta proba presupune alt drum initiatic, cu mai multe etape: intalnirea cu furnicile carora le cruta viata, primind in schimb o aripa; intalnirea cu
albinele, carora le construieste un adapost aduce o a doua aripa ca recompensa.
Personajele auxiliare se inmultesc prin intalnirile cu Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila. La curtea imparatului Ros,
Harap-Alb si insotitorii sai trebuie sa faca fata altor provocari pentru a dobandi mana fetei: proba ospatului este depasita cu ajutorul lui Flamanzila
si al lui Setila; innoptatul in casa inrosita de foc nu are drept consecinta moartea tuturor datorita ajutorului dat de Gerila; alegerea macului de nisip
este realizata cu ajutorul furnicilor; fata imparatului Ros este pazita si prinsa cu ajutorul lui Ochila si al lui Pasari-Lati-Lungila; alegerea fetei se
realizeaza cu ajutorul albinelor. Ultima proba este impusa de fata si consta in aducerea apei vii, a apei moarte si a celor trei smicele de mar dulce de
unde se bat muntii in capete. Sunt implicate, de aceasta data, personajele animale cu puteri supranaturale: turturica fetei de imparat si calul lui
Harap-Alb.
intoarcerea la curtea lui Verde-imparat marcheaza si ultima etapa a maturizarii eroului, de natura afectiva. Harap-Alb se indragosteste de
fata imparatului Ros si nu ar vrea sa i-o dea Spanului, cum a procedat cu trofeele dobandite in cursul celorlalte probe. Restabilirea echilibrului se
realizeaza prin dezvaluirea adevaratei identitati a eroului. Spanul ii taie capul lui Harap-Alb, iar calul il omoara pe uzurpator, ridicandu-l pana in
inaltul cerului, de unde ii da drumul. Este, de altfel, una dintre putinele situatii in care calul isi dezvaluie adevaratele puteri. Fata imparatului Ros
recompune trupul eroului, il descanta, readucandu-l la viata, element echivalent cu o renastere, care presupune dobandirea noii identitati, de stapan.
Basmul cult aduce inovatii structurii basmului popular prin multiplicarea numarului probelor la care este supus eroul si prin complicarea
lor progresiva pana la deznodamantul tipic. Personajul principal nu mai este investit cu calitati exceptionale, ca in basmul popular, nu mai are
puteri neobisnuite, capacitatea de a se metamorfoza si are un caracter complex, reunind calitati si defecte. De aici, autenticitatea umana pe care o
dobandeste eroul si care ii confera un caracter aparte. Desi apartine tipologiei voinicului din poveste, caruia ii este caracteristic atributul
invincibilitatii neconditionate, asigurata de miraculoasa lui putere, Harap-Alb este departe de tiparele conventionale. Autorul il construieste
accentuandu-i latura umana - este sovaitor in fata deciziilor sau gata sa se lase stapanit de frica, naiv, coplesit de rolul pe care si l-a asumat. Se
distinge printr-o calitate exceptionala, care il impune ca erou exemplar: bunatatea. Compensandu-i slabiciunile firesc umane, bunatatea si mila ii
confera lui Harap-Alb calitatea de arhisemn ( simbol ) al binelui. Personajele auxiliare care i se alatura eroului, datorita acestei calitati - Sfanta
Duminica, calul nazdravan, furnicile, albinele, gigantii fabulosi - extind aceasta calitate dominanta a eroului in sfera intregului univers.
Personajele auxiliare, foarte numeroase, sunt mai complexe decat personajele auxiliare din basmele populare. Uriasii care il insotesc pe
Harap-Alb sunt puternic umanizati, atat sub aspect fizionomic, cat si sub aspect psihologic. Portretele lor se alcatuiesc prin trimitere la fiinta umana
- "schimonositura de om", "pocitanie de om", "dihanie de om", "namila de om", "aratare de om". Desi sunt puternic caricaturizati, uriasii nu isi
pierd trasaturile umane - Gerila se cearta cu insotitorii nemultumiti de caldura pe care a facut-o in casa si "tranteste o bruma pe pereti" care ii
contrariaza pe ceilalti.
Gerila, Flamanzila si Setila sunt expresia alegorica a unora dintre impulsurile apartinand instinctului de aparare si de conservare ale
fiintei umane. Actiunile lor se inscriu, de altfel, in sfera realitatii mai mult decat in sfera supranaturalului. Ochila si Pasari-Lati-Lungila apartin
preponderent tipologiei fabulos-mitice. Simturile lor exagerate se circumscriu sferei cunoasterii. Singurele personaje auxiliare care amintesc de
basmele populare sunt calul, albinele, furnicile, personificate si dobandind calitati supranaturale. Avand in vedere caracteristicile personajelor, se
poate spune ca in basmul cult fantasticul este puternic antropomorfizat ( umanizat ).
Constructia subiectului este lineara, episoadele se structureaza prin inlantuire, actiunile decurg firesc una din cealalta si se motiveaza
reciproc. Timpul si spatiul actiunii sunt imaginare, chiar daca au elemente care amintesc de universul obisnuit. intamplarile se petrec odata,
candva, atunci, adverbele sugerand un timp nedefinit, rupt de cel cotidian. Atemporalitatii actiunii ii corespunde imprecizia spatiului - undeva,
intr-o padure, in gradina ursului.
La nivel formal, scenariul epic este incadrat de formulele specifice, initiale - "Amu cica era odata un crai..." - , mediane - "Dumnezeu sa
ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este" - , finale - ""si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si
mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda". Incipitul basmului lui Ion Creanga elimina schematismul
enuntiativ specific prototipului folcloric umpland de continut atemporalitatea si aspatialitatea conventiei prototipale: "Amu cica era odata intr-o
tara un craiu, care avea trei feciori..."
Basmul cult respecta conventia de oralitate din basmul popular, dar naratorul intervine in text prin comentarii si prin reflectii personale,
participand la povestire. Scopul relatarii este mai putin didactic si mai mult de delectare: "Dar ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa va spun povestea si
va rog sa m-ascultati".
Ca si alte basme, Povestea lui Harap - Alb valorifica tema confruntarii dintre bine si rau.
Particularitatea viziunii autorului cult consta, insa, in acest basm, in relativizarea perspectivei asupra notiunii de bine si de rau,
simbolizate prin doua personaje care se situeaza mai mult in sfera realista decat in lumea fantastica. Ca si in viata reala, pare a spune naratorul,
devenit complice al cititorului, limitele dintre cele doua notiuni antitetice se sterg adesea, provocandu-l pe omul obisnuit sa descopere
complexitatea unei existente in care el insusi e un erou.

12. Prezintă construcţia subiectului (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale) într-un basm cult studiat.
Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă
Acţiune: faptele, întâmplările evenimentele, perpetiile care se succed într-o operă literară.
Construcţia subiectului:
Expoziţiune: relaţii temporale şi spaţiale: Timp fabulos şi spaţiu mitic: “Amu cică era odată”un crai care avea 3 feciori şi un singur frate care
era împărat “într-o ţară mai îndepărtată”, “tocmai la o margine a pământului”
Intriga - Verde Împărat îi cere fratelui său, craiul, să-i trimită cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lăsa moştenitor, căci el avea numai fete.
Desfăşurarea acţiunii (conflictul între forţele binelui =Harap-Alb şi forţe malefice =Spânul) Fiul cel mic – Spân- Imp. Verde. Grădina
Ursului, Pădurea Cerbului, fata Împăratului Ros. Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochila, Păsări-Lăţi-Lungilă.Casa de aramă, macul şi nisipul, păzirea
fetei împăratului, alegerea dintre fete., calul şi turturica
Punctul culminant: moare Harap –Alb, moare Spânul, învie Harap-Alb
Deznodământul: nunta împărătească.