Ion tema si vizunea

Context

Publicat in anul 1920, Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Reabreanu,
un roman realist obiectiv, cu tematica rurala, o capodopera a literaturii romane
interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu cea mai puternic creaie
obiectiv a literaturii romne romanul infatiseaza universul rural fara a-l
idealiza.

Monografie a satului transilvanean din primele decenii ale sec. 20,

ilustrand drama unui om, proiectata pe vasta fresca sociala a vietii ardelene
(Pompiliu Constantinescu), Romanul Ion are o geneza de aproape un deceniu.
Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare Zestrea si Ruinea, iar
sursele de inspiratie sunt reprezentate de trei experiente de viata ale autorului
receptate artistic:
-scena la care autorul devine martor, cu un taran imbracat in haine
de sarbatoare sarutand patimas pamantul devine definitoarie pentru caracterul
protagonistului;
-drama unei fete din satul natal, batuta aprig de tatal sau pentru ca
isi daruise fecioria celui mai becisnic flacau din tot satul;
-discutia cu Ion Pop al Glanetasului, din cuvintele caruia se simtea o
dragoste pentru pamant aproape bolnavicioasa.

Incadrarea romanului intr-o tipologie, current literar,orientare

tematica

Opera literara Ion este un roman, prin amploarea aciunii, desfurat

pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase i
realizarea unei imagini ample asupra vieii.
Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaat,
impersonal), al naraiunii (la persoana a III-a) i al relaiei narator-personaj
(naratorul omniscient si omniprezent tie mai mult dect personajele sale i
dirijeaz evoluia lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit).
Viziunea realist-obiectiva se realizeaza prin: tematica sociala;
obiectivitatea perspectivei narative; construirea personajelor in relatie cu
mediul in care traiesc; alegerea unor personaje tipice pentru o categorie
sociala; tehnica detaliului semnificativ; veridicitatea; stilul sobru, impersonal.

Ilustrarea temei
 Tema romanului este problematica pamantului, analizata in conditiile
socio-economice ale satului ardelenesc de la inceputul sec 20. Romanul
prezinta lupta taranului sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor
sale, dragostea pentru avere ducand la dezintegrare morala atunci cand
aceasta depaseste limitele normalului si se transforma in obsesie. Tema
centrala este dublata de tema iubirii si de tema destinului.
Caracterul monografic al romanului consta in surprinderea diverselor
aspecte ale lumii rurale: obiceiuri si traditii (nasterea, nunta, inmormantarea,
hora, jocul popular, portul) , relatii socio-economice (stratificarea sociala) ,
relatii familiale, institutiile (biserica,scoala), autoritatile.

Prezentarea elementelor de structura si compozitie

Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratorul detasat, omniscient

si omniprezent relateaza evenimentele la persoana a III-a.
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect,
un corp sferoid, se reflecta artistic in structura ciclica a romanului: acesta
incepe si se sfarseste cu descrierea drumului spre si dinspre satul Pripas, astfel
realizandu-se o simetrie intre incipit si final. De la imaginea
podului peste Jidovia, la Pdurea Domneasc i Cimeaua Mortului, de aici pe
sub Rpele Dracului, se ajunge la imaginea Pripasului, pitit ntr-o scrntitura
de coline, unde se desfasoara traditionala hora de duminica. Drumul descris in
final incheie intr-un fel evenimentele tragice petrecute in sat: Satul a rmas
napoi acelai, parc nimic nu s-ar fi schimbat. Civa oamni s-au stins, alii le-
au luat locul. Peste zvrcolirile vieii,vremea vine nepstoare, tergnd toate
urmele.
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent
al taranimii prin dragostea lui pentru pamant, individualizat insa prin modul in
care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este casatoria feciorului sarac cu o
fata cu zester, deoarece si Vasile Baciu dobandise averea sa in acelasi mod, ci
comportamentul sau:
Ca structura compozitionala, romanul este alcatuit din doua parti intitulate
Glasul pamantului si ,Glasul iubirii, titlurile acestora reliefand simetria
compozitiei si, totodata, cele doua patimi ale personajului principal.
Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt semnificative, atat prin
raportare la protagonistul actiunii, cat si prin raportare la evenimentele
relatate. In prima parte apar capitolele Inceputul,Zvarcolirea,Iubirea,
Noaptea, Rusinea, Nunta, iar in cea de-a doua Vasile, Copilul,
Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul.
Actiunea, ampla, este dispusa pe doua planuri care alcatuiesc de fapt
imaginea globala a satului transilvanean: planul taranimii, in care pozitia
central este ocupata de Ion si de tribulatiile lui sentimentale, si planul
intelectualitatii satului, care ii are in centru pe cei doi stalpi ai comunitatii
(invatatorul Herdelea si preotul Belciug).