Particularități de construcție a unui roman aparținând lui Camil Petrescu

Apărut în 1930, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, primul

roman al lui Camil Petrescu, a fost primit extrem de bine de toate vocile critice
importante în epocă, impunând un scriitor de primă mărime și ilustrând concepția
lui Camil Petrescu despre roman, scriitorul declarându-se adept al esteticii
autenticității și al formulei epice proustiene.
Din punctul de vedere al orientării literare, „Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război” se încadrează în modernism, în primul rând datorită
caracterului său psihologic. Universul fictiv se concentrează asupra evenimentelor
din planul conștiinței lui Ștefan Gheorghidiu și oferă o imagine fragmentară asupra
lumii. De asemenea, apelul la metode specifice analizei psihologice precum
introspecția, monologul interior și fluxul conștiinței susțin psihologismul
romanului. Perspectiva temporală este discontinuă, caracteristică romanului
psihologic, bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor. Ştefan Gheorghidiu
trăieşte în două realităţi temporale: timpul cronologic (obiectiv) reprezentat de
întâmplările de pe front şi timpul psihologic (subiectiv) reprezentat de drama
iubirii. O altă trăsătură modernistă prezentă în romanul lui Camil Petrescu este
caracterul citadin al acestuia. Astfel, acțiunea se desfășoară, mai ales în prima parte
a romanului, în București, iar personajele sunt specifice lumii orașului: studenți,
antreprenori, funcționari, oameni politici și industriași. Deși romanul surprinde
viaţa mondenă şi politică a Bucureştiului antebelic, esenţială este trăirea lăuntrică a
personajului-narator. De asemenea, modernismul romanului este susținut de
prezența tipului intelectualului lucid, reflectată în construcția personajului Ștefan
Gheorghidiu, student la filosofie, care datorită lucidității întâmpină probleme de
conștiință și inadaptare.
Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este o
construcție bipolară, fiind alcătuit din două părţi ce dezvoltă teme diferite, regăsite
şi în titlu, teme ce surprind două experiențe de cunoaștere esențiale: iubirea
(“ultima noapte de dragoste”, centrată pe drama iubirii lui Ştefan Gheorghidiu) şi
războiul (“întâia noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului absurd şi
tragic). Semnificativă pentru tema iubirii este secvența în care Ștefan Gheorghidiu
și soția sa, Ela, pleacă împreună cu prietenii la Odobești, context în care bărbatul
trăiește pentru prima dată sentimentul geloziei. Comportamentul Elei, dorința ei de
a-l avea pe G. alături de ea, modul îi care flirtează cu acesta și faptul că se simte
nefericită în absența lui îi produc lui Gheorghidiu suferință. Sufletul său torturat de
iubire şi gelozie trece printr-o stare de infinite nuanţe ale trăirii: disperare, dispreţ,
suferinţă, duioşie. Compania insistentă a domnului G., avocat obscur, dar bărbat
monden, acordată soţiei sale, îi sporeşte suspiciunile. Personajul suferă el însuşi, nu
numai din neputinţă şi deziluzie, ci mai ales din cauza faptului că se dedublează,
ascunzându-și frământările și afişând indiferenţa. Faptul că Ela a gustat din felul de
mâncare a lui G. îi reînvie în memorie amintiri dureroase “Şi ea ştia ce vie plăcere
îmi face mie acest gest”. Tema războiului se reflectă în a doua parte a romanului, o
secvență semnificativă fiind cea din capitolul “Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu”, în care se dezvăluie tragismul confruntării cu moartea. Notaţia lui
Gheorghidiu este lucidă şi de o mare autenticitate “viaţa oamenilor stă sub semnul
hazardului şi al animalităţii, a dorinţei de supravieţuire”. Integrarea în
colectivitatea frontului sporeşte dramatismul, ceea ce îl face pe Gheorghidiu să
afirme: “Nu mai e nimic omenesc în noi”. Drama lui Gheorghidiu se contopeşte cu
cea a camarazilor săi, panica, frica, laşitatea și groaza fiind descrise realist.
Personajul principal nu încetează să gândească, să facă asociaţii, chiar în aceste
momente de apocalipsă. Ca un blestem, unul din ostaşi silabiseşte întruna: „Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu” notaţiile fiind de un realism zguduitor: unul
dintre ostaşi a văzut un obuz care i-a retezat capul lui Amăriei, iar cel decapitat
„fugea, aşa fără cap”.
Un element important pentru construcția romanului este reprezentat de
conflict, preponderant interior. Deși în romanele tradiționale conflictul se
desfășoară la nivel exterior între diferite personaje, în romanul lui Camil Petrescu,
acesta se produce în conștiința personajului-narator, Ștefan Gheorghidiu, care
trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe Ela, soția sa. Acest
conflict interior este produs de viziunea pe care protagonistul o are cu realitate
înconjurătoare. Atracția pe care societatea mondenă a epocii o exercită asupra Elei,
o societate pe care eroul o disprețuiește și de care încearcă să se detașeze,
reprezintă principalul motiv al rupturii dintre Ștefan și soția sa. Așadar, conflictul
interior trăit de protagonist se produce din cauza discrepanței dintre aspirațiile lui
Gheorghidiu și realitatea înconjurătoare. Conflictul exterior pune în evidenta
relația personajului cu societatea, plasându-l în categoria inadaptaților social. Un
alt element semnificativ este reprezentat de construcția personajului principal,
Ștefan Gheorghidiu. Acesta se încadrează în tipologia intelectualului cu principii și
idealuri, lucid și preocupat în permanență de analiza interioară. Asemenea altor
eroi camilpetrescieni precum Pietro Gralla, Gelu Ruscanu, Ștefan Gheorghidiu
trăiește drama inadaptabilității. Astfel, Ştefan este pus în dificultate la petrecerile
mondene, cântărind fiecare vorbă, fiecare gest al Elei: „trăgeam cu urechea,
nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul
elegant de alături de ea”. Deși ceilalți îl considerau gelos, acesta respinge cu
fermitate stupiditatea geloziei, considerând-o neconformă cu normalul şi realitatea:
„Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii”.
 Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este reprezentativ pentru literatura psihologică românească, fiind pe
deplin sincronizat cu tendințele literare din Europa epocii.