ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

de Camil Petrescu

,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman interbelic, subiectiv,
psihologic și modern.
REPERUL I
Modernismul este o mișcare culturală care presupune contestarea valorilor tradiționale și abordarea unor
subiecte noi. Proza lui Camil Petrescu e reprezentativă pentru modernismul interbelic atât prin temele abordate, cât și prin
inventivitatea ideilor filozofice.O primă trăsătură evidentă o reprezintă sincronizarea literaturii cu filozofia şi
psihologia. Romanul se structurează pe o idee, pe o pasiune redată prin monolog interior. Personajul este intelectualul
aflat în căutarea absolutului. Autenticitatea, anticalofilismul, relativismul, sunt concepte noi, teoretizate de Camil
Petrescu. Acesta propune o literatură autentică, bazată pe experiența trăită ,,Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud,
ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu”
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern, de tip subiectiv, deoarece are drept
trăsături: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, fluxul conştiinţei, memoria afectivă, luciditatea
analizei, naraţiunea la persoana întâi cu focalizare internă şi viziunea „înpreună cu”. Naratorul devine personaj şi scrie
propriile experienţe de viaţă.
REPERUL II
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea condiţiei umane la începutul secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei
lumi, se configurează alte două teme, iubirea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii eşuate dintre
Ştefan şi Ela, a doua parte, construită sub forma unui jurnal de campanie, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul
Primului Război Mondial.
Acţiunea romanului începe printr-un artificiu compoziţional: întâmplările primului capitol sunt posterioare
întâmplărilor din Cartea I. Protagonistul e ofiţer în armata română şi e concentrat pe Valea Prahovei, aşteptând ca
România să intre în război. La popotă, asistă la o discuţie despre dragoste, pornind de la un articol din ziar în care un
bărbat şi-a ucis soţia infidelă. Această discuţie declanşează memoria involuntară, trezind eroului amintiri legate de cei doi
ani de căsnicie cu Ela. „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală” e fraza
cu care debutează al doilea capitol. Relaţia dintre cei doi se bazează pe orgoliu. O scenă semnificativă este excursia de la
Odobeşti, unde femeia acordă o atenţie deosebită domnului G „vag avocat” şi dansator modern care, după opinia lui
Gheorghidiu, îi va deveni amant mai târziu. Compania insistentă a domnului G, așezarea Elei la masă lângă el, gesturile
familiare, faptul că mănâncă din aceeași farfurie sunt prilejuri de frământare interioară care îi provoacă eroului o grea
suferință din gelozie. Încearcă să își ascundă chinurile:,,Mă chinuiam lăuntric să par vesel...dar mă simțeam imbecil și
ridicul”. Între cei doi soți intervine o tensiune stânjenitoare, cu scurte perioade de împăcare.
Finalul discursului epic se constituie într-o altă secvență narativă semnificativă pentru ilustrarea tematicii
romanului. Întors de pe front, Ștefan Gheorghidiu nu mai simte nimic pentru Ela, despre care afirmă:,,O priveam cu
indiferența cu care privești un tablou.” Primește o scrisoare anonimă, prin care e înștiințat că Ela l-a înșelat cu domnul G,
însă însă această epistolă nu-i provoacă niciun sentiment.,,Mă simt extenuat și mi-e indiferent, chiar dacă e nevinovată”.
Așadar, fără să dea vreo explicație, protagonistul decide să se despartă de cea pentru care, în trecut, era în stare să ucidă.
”I-am scris că-i las totul, de la obiecte de preț, la cărți, de la lucruri personale la amintiri, adică tot trecutul...”
REPERUL III
Conflictul central al romanului este interior şi se produce în conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări
contradictorii în privinţa Elei. Conflictul exterior pune în evidenţă relaţia personajului cu societatea, cu familia,
accentuându-i orgoliul.
Relațiile spaţio-temporale au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în mediul
citadin (Bucureşti, Câmpulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimente trăite de protagonist cu doi ani înainte de 1916,
anul intrării României în război, cât şi în timpul desfăşurării acestuia.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două părţi şi treisprezece capitole cu titluri semnificative „La Piatra
Craiului, în munte”, „Diagonalele unui testament”, „Asta-i rochia albastră”, „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” etc.
Tehnicile narative sunt specifice romanelor subiective şi psihologice: inserţia, memoria involuntară, jurnalul, confesiunea,
decupajul, contrapunctul, acronia. Dacă incipitul este construit realist, cu detalii de timp şi spaţiu, finalul deschis lasă loc
interpretărilor multiple, specific prozei de analiză psihologică.
Perspectiva narativă este subiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator uniscient, homodiegetic. Acesta
relatează întâmplările la persoana I și devine personaj. Focalizarea este internă, iar viziunea, ,,împreună cu”.
În concluzie, prin ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu deschide o nouă epocă în
literatura română, propunând o viziune originală asupra existenţei, alături de autori precum: Anton Holban, Mircea Eliade,
Mihail Sebastian.