Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război semnat de Camil Petrescu a fost
Introducere
publicată în anul 1930 (titlul inițial fiind Proces verbal de dragoste şi război) și a devenit o operă
Publicare
reprezentativă pentru perioada interbelică. Personalitate complexă a literaturii interbelice, Camil Petrescu
este creatorul unui univers fascinant, neliniştit şi marcat de tensiunea ideilor, și reflectă ideea că „adevăratul
romancier creează personaje din propria sa substanţă” (după afirmația lui G. Bachelard),
Curent literar Opera lui Camil Petrescu se încadrează în paradigma modernismului. În literatura română,
(definire, modernismul a apărut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu asupra dezvoltării literaturii. La dezbaterea
apariție, de idei a epocii, Lovinescu a contribuit prin câteva concepte, între care, alături de autonomia esteticului,
manifest ideea mutaţiei valorilor şi teoria sincronismului, principiul imitaţiei şi existenţa unui spirit al veacului care
literar,
trăsături)
imprimă un proces de modernizare a civilizaţiilor. Criticul literar prin intermediul revistei Sburătorul va
încerca să imprime o tendinţă modernistă evoluţiei literaturii, să intelectualizeze emoţia estetică, să prezinte
tipologia omului modern și imaginea mediului citadin. De asemenea, Matei Călinescu în studiul Cele cinci
feţe ale modernităţii, consideră cu această perioadă permite coexistenţa timpului subiectiv, interiorizat,
individual, psihologic, cu cel obiectiv, real. În acest sens, autorul își exprimă aderența la filosofia lui Henri
Bergson și la ideile lui Husserl care au teoretizat noile relații temporale și intuiția ca ”privire în noi înșine”,
o întoarcerea spre ”propriul conținut sufletesc”.
Tema și viziunea despre lume a lui Camil Petrescu accentuează ideea că pentru autor e important
Tema și ”să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu”.
viziunea despre
Opera epică a autorului este influențată de viziunea lui Marcel Proust, autorul recunoscând în eseul ”Noua
lume
structură și opera lui Marcel Proust” coordonatele dominante: unicitatea perspectivei, memoria involuntară
și inducerea senzației de autenticitate. În schimb, Mircea Popa completează modul în care Camil Petrescu se
autodefinește, afirmând că ”este un spectacol proustian pe partitură gidiană” datorită organizării în paralel a
discursurilor și a impresiei de jurnal și de cuprindere personală a lumii. De asemenea, Alexandru Paleologu
observă influența stendhaliană în titlul inițial, pentru atitudinea și stilul de proces verbal, dar și in viziunea
pasională pe care o are asupra iubirii în primul capitol sau cu viziunea demitizată a războiului.
Romanul ilustrează drama eroului Ștefan Gheorghidiu care trăiește o poveste de dragoste surprinsă
în toate etapele sale. De asemenea, războiul este o experiență fundamentală, o verificare interioară în
confruntarea cu moartea. Romanul este apreciat de critica vremii drept o „monografie a îndoielii”
(Constantin Ciopraga) şi un jurnal de campanie. Cele două părți ale romanului urmăresc două experiențe
filtrate de aceeași conștiință, iar din perspectiva lui Perpessicius este romanul ”unui război pe două
fronturi”: cel al iubirii conjugale și cel al războiului propriu-zis. Reprezentarea neutră a unor evenimente
exterioare (în romanul tradiţional) face loc reprezentării unei proiecţii subiective în planul conştiinţei
naratorului (în romanul modern, psihologic, de tip subiectiv).
Ultima noapte... este este un roman veritabil, fiind cea mai amplă specie a genului epic, în proză, de
mari dimensiuni, cu acţiune complexă, cu intrigă complicată şi numeroase personaje. Subiectul însumează
două sau mai multe fire epice, are mai multe planuri ale acţiunii, o lume proprie cu norme şi reguli proprii,
Specie literară are o tehnică narativă diversă, există conflicte sociale şi interioare, numeroase personaje din toate
Roman categoriile sociale şi oferă o imagine cuprinzătoarea a vieţii sociale. După clasificarea lui Nicolae
psihologic Manolescu romanului lui Camil Petrescu este ionic, un roman de analiză psihologică, un roman modern de
tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei (evenimentele fiind relatate strict din
perspectiva eroului), memoria involuntară (declanșarea spontană a memoriei), fluxul conștiinței (imaginile
și gândurile sunt derulate de minte fără control), introspecția (observarea și analiza stărilor sufletești),
acronia (evenimentele nefiind prezentate în ordine cronologică) și autenticitatea care se identifică cu
adevărul, cu o literatură verité: ”singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele,
conținutul meu psihologic”. Este dominat de luciditatea autoanalizei, de timpul subiectiv, de investigarea
lumii interioare, de conflictul interior, iar protagonistul este o conştiinţă problematizantă.
Roman al  În prefață de la ediția din 1955 a romanului, intitulată ,,Cuvânt înainte după un sfert de
experientei veac”, Camil Petrescu mărturisește că partea întâi a acestui roman ”este o fabulație, e adică
născocită […] și deci eroul Ștefan Gheorghidiu cu soția lui sunt pură ficțiune, în schimb,
partea a doua a cărții este construită după memorialul de campanie al autorului, împrumutat
 Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018
cu amănunte cu tot eroului”. Astfel romanul lui Camil Petrescu este unul al experienței
deoarece se creează impresia de autenticitate prin utilizarea unor elemente care țin de
realitate (jurnal și elemente biografice), reușind conturarea unor ”dosare de existență”.
Ultima noapte... se constituie într-o narațiune subiectivă, la persoana întâi, focalizare exclusiv
Trăsătura 1 internă, viziunea ”împreună cu” perspectivă unică, trăsătură a romanului modern. Evoluţia iubirii din acest
roman se face cunoscută doar prin reflectarea ei subiectivă în ochii protagonistului. Prin monolog interior
Ștefan Gheorghidiu își analizează planul interior (trăiri, sentimente) și cel exterior (tipologii umane, relații).
La nivel structurii se observă înlocuirea cronologiei clasice, astfel că episodul iubirii (capitolele 2,3,4,5, din
”Cartea întâi”) reprezintă o paranteză în trecut (analepsă), iar capitolul întâi se continuă cu al șaselea,
urmând ”Cartea a doua”. Acestea alcătuiesc un tot organic prin raportarea tuturor faptelor la un singur
personaj – Ștefan Gheorghidiu. De asemenea este utilizată de autor discursul analitic, tehnica tricotajului
(prin care se finisează fluxul epic), cea a arhitectului (pentru a dezvolta anumite nuanțe ale introspecției) și
Trăsătura 2
anticalofilia (renunțarea la ornamentul stilistic).
Caracterul psihologic al acestui roman este oferit de dominanța conflictului interior, reliefat prin
forța monologului. Ștefan este hipersensibil și orgolios peste măsură – ”negreșit, sunt nemăsurat de
orgolios”-, și își prezintă în amănunt chinurile dezamăgirii în iubire, care îi transformă existența într-o
tortură. Conflictul conjugal este amplu și se reflectă în conștiința personajului. Trăind o profundă dramă a
cunoașterii, Gheorghidiu descoperă caracterul relativ al sentimentelor. Având orgoliul unui Pygmalion
(”Fată dragă, destinul tău este și va fi schimbat de mine”), aspiră la o comuniune totală, la un sentiment
unic. Transformările Elei, creează o drama a incompatibilității care se amplifică nemăsurat. Conflictul
identitatar este puternic datorită refuzul de a abdica de la ideal, fiind un indapatat superior. De asemenea,
există un conflict social creat pe fundalul unei lumi mediocre, dominate de instinctul de proprietate și de
dorința de parvenire. Refuzul eroului de a trăi într-o astfel de lume, îl face să intre în conflict cu unchiul
Nae Gheorghidiu, dezertând din afacerea pe care a creat-o alături de acesta și de analfabetul Vasile
Lumânărarul, dovedindu-se un inadaptat social.
Compozitie Incipitul îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt
1-2 sublocotenent rezervist în primăvara anului 1916 (în preajma Primului Război Mondial), contribuind la
amenajarea fortificaţiilor de pe Valea Prahovei şi din apropierea Dâmbovicioarei. Frontul se întindea pe
zece - cincisprezece kilometri de frontieră, armata română „fortificase” trei sute de metri cu „nişte şănţuleţe
ca pentru scurgere de apă”, pe care „zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice” le-ar fi râmat într-o jumătate
de zi. La nivel narativ se observă verbul la timpul prezent și viziunea analitică, dar odată cu cel de-al doilea
capitol, care se inserează prin memoria involuntară (flash-back), prevalează verbele la timpul imperfect, un
timp retrospectiv. Prin memorie involuntară, Gheorghidiu narează faptele retrospectiv, aducând în prezent
experienţa sa erotică: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă, de la Universitate şi bănuiam că mă
înşală”. Iubirea lor se naşte din orgoliu, naratorul erou fiind ”măgulit de admirația pe care o avea mai toată
lumea deoarece el era iubit de ”una dintre cele mai frumoase studente” (caracterizare directă), Ela, studentă
la litere. Fata are ”ochi mari, albaștri” și avea ”oroare de matematici”.
În ultimul capitol, rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce în Bucureşti şi este primit de
Ela care se comportă excesiv de grijulie. Ştefan primeşte o scrisoare anonimă, care-l avertizează că „nevasta
dtale te înşală ca o târfă cu un individ Grigoriade”, dar constată cu surprindere că acum totul îi este
indiferent, nu-i pasă dacă Ela are sau nu o relaţie cu G.: „sunt obosit, mi-e indiferent chiar dacă e
nevinovată” şi-i propune să se despartă, deşi cândva „aş fi putut ucide pentru femeia asta”. El îi dăruieşte
Elei casele de la Constanţa, bani, „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri
personale, la amintiri. Adică tot trecutul”; este un final ambiguu, deschis, specific prozelor moderne.
Finalul poate fi interpretat ca un moment de forță interioară, de detașare dobândită în urma încercărilor din
război, dar și ca pe o acceptare a imposibilității de a se împlini în iubire prin Ela care a fisurat trăirea
autentică.
Scene
semnificative
În conturarea viziunii despre lumea a lui Camil Petrescu și a caracterelor personajelor consider
elocventă întâlnirea de Sf. Dumitru, în care cei doi soți sunt la masă la unchiul Tache, iar apoi, după
moartea acestuia, sunt invitați în familie la lectura testamentului. O scenă semnificativă poate fi momentul
în care Ștefan află că a moștenit cea mai mare parte din avere. În jurul moștenirii se produce o dispută
pentru că familia atacă testamentul încercând să-l determine pe Ștefan să o împartă cu ei. Ela determinată îi
spune lui Ștefan ”nu vezi că toți vor să te înșele [...] pentru că ești prea bun” (caracterizare directă realizată
de alte personaje). Ștefan este dezgustat de atitudinea familiei și o urmărește șocat pe Ela, care devine brusc
interesată de aspectul material al existenței lor ”aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea
vulgare [...] nu să intervină atât de energic, interesată”. Ela îi reproșează că are o atitudine mai hotărâtă la
 Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018
ședințele de seminar decât în momentul în care trebuie să își apere averea. Dezamăgit, Ștefan mărturisește
”mă cuprindea o nesfârșită tristețe, văzând că nici femeia asta pe care o credeam aproape suflet din sufletul
meu” nu poate înțelege diferența dintre ”idei” și bani. Viața cuplului începe să se schimbe; se mută într-un
apartament mai luxos, iar bărbatul se lasă antrenat în preocupările de amenajare propuse de Ela.
Evenimentul care bulversează viața celor doi este o întâlnire neașteptată cu Anișoara (vara lui
Ștefan) și Iorgu, un cuplu monden și libertin. Ei, astfel, intră într-un mediu monden, plin de snobi, care o
schimbă pe Ela. Obiectul de interes al Elei a devenit un oarecare ”avocat fără procese”, întors de la Paris,
domnul G. O excursie la Odobești transformă viața personajului în coșmar, domnul G și Ela comportându-
se ca un cuplu. La puțin timp, Gheorghidiu provoacă o despărțire temporară, dar lipsa Elei este
insuportabilă. Se împacă și trăiesc momente frumoase, simțind că ”femeia aceasta era a mea în exemplar
unic, așa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii peste toate devenirile amândoi și
aveam să pierim la fel amândoi” O altă scenă semnificativă surprinde un fapt neprevăzut. Fiind concentrat
două săptămâni la Azuga, el sosește pe neașteptate, dar are surpriza de a nu-și găsi nevasta la domiciliu.
Ștefan petrece o noapte cumplită, chinuit de vechile incertitudini , dar acum devin insuportabile ”mi-e cu
neputință să notez toate încercările prin care am trecut” (monolog interior). La întoarcerea Elei (la opt
dimineața), Ștefan nu îii cere explicații, propunându-i să divorțeze. Ele cere această soluție din orgoliu, iar
acceptarea soției îl aruncă într-o nesfârșită neliniște ”niciodată femeia aceasta nu mă iubise [...] era ca un
doliu adânc și dureros”. După o vreme găsește într-un teanc de cărți un bilet de la Anișoara, prin care o
cheamă pe Ela să doarmă la ea, întrucât soțul ei era plecat. Biletul avea data de 15 februarie, adică seara
când se întorsese de la Azuga. Cuplul se reîmpacă și își retrăiesc dragostea pasională.
 Cartea a doua debutează cu capitolul ”Întâia noapte de război”, care ilustrează o imagine de
groază. Ofițerul Ștefan Gheorghidiu descoperă o realitate dramatică: haos, marșuri
istovitoare și permanenta amenințare a morții. Notațiile din jurnalul de campanie reflectă o
experiență trăită direct, în timpul obiectiv. Deruta era specifică celor nespecializați, de care
armata română era plină. Autenticitatea specifică a autorului redă momente reale de război,
fiind sugestiv episodul surorilor Măria și Ana Mănciulea. În iureșul războiului, autoritățile
sunt informate de faptul că surorile sunt spioane. Gheorghidiu primește ordin să facă
ancheta și chiar dacă nu găsește nici o dovadă le arestează și lasă lângă el un caporal cu trei
schimburi de sentinelă. Primesc, mai apoi, un ordine de a trece Oltul care este adânc de trei
metri și are ”sârme ăntinse dedesubt în apă”. Soluția trecerii este confuză, iar singurul
regiment care a reușit a fost cel condus de Măra Mănciulea, care cunoștea drumul. Astfl,
din acuzată a devenit decorată de armata română (este un moment relevant pentru imaginea
dimitizantă a războiului).
 În capitolul ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” se oferă o imagine de apocalipsă. E o
bătălie crâncenă în care moartea e mai aproape ca oricând. Obuzele cad în mlștină și îi
acoperă pe camarazii lui Ștefan de noroi. Un ostaș a văzut un obtuz i-a retezat capul lui A
Mariei ” care fugea așa, fără cap”. Moartea, foamea, frigul, neputințele fizice, boala sunt
dure în viața eroului, lăsându-l îngenuncheat de durere. Eroismul este înlocuit de spaima de
moarte, care păstrează doar instinctul de supraviețuire ”Nu mai e nimic omenesc în noi”.
Caracterizare Camil Petrescu introduce un nou tip de personaj în literatura română: intelectualul lucid însetat de
persoaj absolut în iubire. Ștefan Gheorghidiu este personajul central al romanului, complex, rotund (E.M. Forster),
Tipologia modern pentru că filtrează prin propria conștiință problemele și datorită ”zbuciumului interior”, specific
eroilor fasinați de idei. El îndeplinește atât funcția de personaj principal, cât și pe aceea de reprezentare a
lumii ficționale. Acesta se raportează la doua planuri, temporale: timpul cronologic, în care Gheorghidiu
povesteşte întâmplarile de pe front şi timpul psihologic, în care protagonistul rememorează drama iubirii.
Statutul social al lui Ștefan Gheorghidiu este un tânăr student la filosofie (în 1914 avea 21 de ani),
Statut social, la Universitatea din București, provenind dintr-o familie săracă, al cărui tată, Corneliu Ghoerghidiu,
moral, profesor universitar murise de tânăr lăsând familia în datorii. Mama sa și cele două surori, împreună cu
psihologic unchiul Tache și deputatul Nae constituiau familia sa. Se căsătorește din dragoste cu Ela, colegă la litere,
devine la rândul său, profesor universitar și apoi este concentrat și pleacă pe front, în Primul Război
Mondial. În această perioadă statutul social se modifică datorită averii obținute, care îl plasează în lumea
mondenă a orașului. Dar el este intelectualul inadaptat într-o societate dominată de bani, fiind dezinteresat
de latura materială a existenței. Este un intelectual ateu, adept al filosofiei idealiste, pe care o aplică asupra
realității imperfecte. Statutul moral și psihologic este influențat și de natura conflictelor: căsnicia ratată cu
Ela și tragediile războiului. Prin ambele situații de viață, eroul caută o ieșire din condiția sa limitată, cu
 Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018
scopul atingerii unui absolut imaginar. Ştefan Gheorghidiu trăieşte o mare iubire: ,,Simţeam că femeia
aceasta era a mea în exemplar unic: aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii,
peste toate devenirile, amândoi, şi aveam să pierim la fel amândoi.” De aceea, el considera că ,,cei care se
iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt”. Iubirea reprezintă pentru el un proces de
autosugestie. Sentimentul lui pentru Ela se naşte din admiraţie, din duioşie: ,,Iubeşti întâi din milă, din
admiraţie, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită...”, dar, mai ales, din orgoliu.
Portret fizic Portretul fizic al lui Ștefan Gheorghidiu este foarte puțin accentuat. Mărturisește că ”știam că la
Universitate trec printre studenții bine. Eram înalt și elegant” Totuși nu destul de elegant și de preocupat de
modă cum își dorea Ela deoarece trăiește din bucuriile spiritului. În schimb, autorul surprinde trăirile
complexe ale personajului, dovedindu-se un caracter puternic. Fire pasională și reflexivă, eroul disecă
fiecare gest sau vorbă a soției sale. Excursia la Odobești reliefează gelozia personajului, a cărui soție acordă
importanță unui anume domn G. Observarea lucidă a celor doi îi ridică puternice semne de întrebare. Orice
nou detaliu analizat amplifică dilemele conștiinței. Suferinţa provine, pe de o altă parte, din iubirea înşelată,
iar pe de altă parte, din faptul ca Gheorghidiu caută certitudini. Totodată el este vertical și principial față de
unchiul său Nae, misogin (”la oricare dintre ele te poți aștepta la orice”), egoist pentru că se hrănește din
nefericirea celei care l-a rănit, frustrat când hotărăște să-i omoare pe cei doi amanți, posesiv (”a fi posesorul
unui exemplar” cu referire la Ela) și se îndoiește mereu de soția sa ”bănuiam că mă înșală”; ”știam că
trebuie să aibă un amant”.
 În celălalt plan, pentru Ştefan Gheorghidiu, războiul este „o experienţă definitivă” pe care
nu o poate eluda, pentru că aceasta ar fi „o limitare”. El traversează coşmarul morţii şi iese
îmbogăţit interior, reconsiderându-şi atitudinea faţă de Ela, faţă de sine şi faţă de lume. Se
rezolvă astfel conflictele personajului: conflictul individului cu el însuşi, conflictul cu
ceilalţi, conflictul cu universul. Pe front, soldații din subordine îl admiră pentru curaj. Are
forță psihică de a înfrunta moartea bărbătește, în ciuda unor slăbiciuni fizice inerente. Deși
era sublocotenent, tragediile războiului și permanenta întâlnire cu moartea, îl egalizează cu
oricare soldat. El este un fin observator, este ironic chiar și în momente tragice. El este
lucid, are spirit polemic și își asumă reacția de groază în fața morții.
Modalitati de Imaginea eroului se definitivează prin diferitele modalități de caracterizare. Ca modalitate de
caracterizare caracterizare dominantă în romanul psihologic trebuie amintit monologul interior „Sufeream ca supus unui
tratament dureros”. De asemenea există şi caracterizare directă făcută de alte personaje (Nae Gheorghidiu):
„n-ai spirit practic… Ai să-ţi pierzi averea… Cu filozofia dumitale nu faci doi bani” sau de o altă prietenă
”Nu, atâta luciditate e insuportabilă”. Eroul este caracterizat şi indirect prin vorbe, limbaj „De cele mai
multe ori, părintele, care lasă avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a făcut averea: un obraz mai
gros, un stomac în stare să digere şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate pentru averea ei”, dar şi
prin faptele şi evenimentele la care ia parte
Concluzie În concluzie, din dorinţa de a da autenticitate naraţiunii, Camil Petrescu combină un fragment
autobiografic cu o poveste fictivă şi atribuie perspectiva narativă unui personaj lucid, un om al ideilor –
Ştefan Gheorghidiu este vocea autorului, „voce unică, axă în arhitectonica romanului” (Irina Petraş). Mai
mult, prin folosirea analizei psihologice ca tehnică predilectă şi prin ordonarea majorităţii evenimentelor în
funcţie de un timp interior, autorul Ultimei nopţi... construieşte primul roman psihologic românesc, pe
deplin sincronizat cu tendinţele literare occidentale.