Sunteți pe pagina 1din 4

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

In Istoria critica a literaturii romane, Nicolae Manolescu considera c romancierul foloseste constiinta uneia dintre acele iubiri pasiune care unesc pe vecie doua fiinte( Eros) si naratorul nu doar pvesteste iubirea, ci o asterne pe hartie, fiind un roman virtual. Titlul initial a fost Proces-verbal de dragoste si razbunare, amintind de indemnul lui Stendhal Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un proces-verbal!. Aceasta perspectiva confirma caracterul de roman modern si anticipeaza autenticitatea romanului.Titlul final se concentreaza asupra motivului noptii pentru a sugera incertitudinea, framantarile, temerile, oscilatia eroului intre Eros si Thanatos. Este structurat simetric, deixisul temporal din incipit definind momentul in care Romania intra in Primul Razboi Mondial. Se va regasi in titlul celor doua carti : Cartea intai Ultima noapte de dragoste , Cartea a doua- Intaia noapte de razboi. Este structurat in 13 capitole care poarta titluri semnificative. Unele clarifica deixisul spatio temporal (La Piatra Craiului, in munte) , altele reprezinta replici ale personajelor (Asta-i rochia albastra, E tot filosofie , Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ) , altele sunt metafore care incearca sa defineasca subtilitatile unei existente, aflate sub semnul setei de absolute ( Diagonalele unui testament , Intre oglinzi paralele ). Urmarind raportul dintre incipit si final, se observa ca primul capitol poarta titlul care clarifica locul n care ncepe evocarea experienei avute n iubire : La Piatra Craiului, in munte (acesta este locul in care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu se afla in primavara anului 1916, concentrat, lucrand la fortificarea Vaii Prahovei). Aici incepe rememorarea povestii sale de iubire, prin flash-backuri care nu respecta cronologia si se declanseaza sub impulsul unor stimuli exterior. Utilizeaza in incipit mai-mult-caperfectul si imperfectul care confera discursului narativ caracter durativ, evocator si iterativ (luasem parte, erau, apasau),reuind s stabileasc raporturi de anterioritate. Ultimul capitol Comunicat apocrif clarifica situatia lui sentimental ,reda o analiza pragmatica a evolutiei relatiei lui spre o instrainare ireversibila. Finalul I-am scris ca ii las absolut tot ce-i in casa; de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, Adica tot trecutul. se dovedeste a fi o sentinta detasata, o ruptura definitiva, in incercarea iluzorie de a atribui altcuiva tot ceea ce a trait. Perfectul compus subliniaza actiuni considerate incheiate, implacabile, dar prezentul intareste credinta personajului-narator ca decizia pe care si-o asuma este permanenta. Punctele de

suspensie marcheaza framantarile sufletesti interiorizate, iar enuntul eloptic de predicat reflecta tensiunea acestei despartiri. Eugen Lovinescu formuleaza si sustine in Cenaclul Zburatorul si in revista anonima teoria modernismului. I s-a reprosat ca nu a clarificat termenii de modern si modernitate carora le asociaza tot ceea ce este nou, de actualitate. In primul rand, el sustine existenta unui spirit inedit ,specific fiecarui secol spiritul veacului (saeculum-Tacit), aparut in civilizatia occidentala si capabil sa schimbe evolutia spiritualitatii. Propagarea lui in celelalte culturi se produce prin mutatia valorilor estetice. Daca acest transfer bazat pe sincronism nu se produce, exista pericolul unui provincialism cultural. Criticul sustine adaptarea spiritului innoitor la valorile autohtone, indemn pe care Camil Petrescu il respecta in romanul sau. Preia modelul francez al romanului modern de la Marcel Proust. Formula acestui tip de scriere se bazeaza pe naratiunea la persoana I, cu un grad mare de implicare in diegeza,pe relatarea fara organizare cronologica, pe importanta atribuita planului constiintei. Nicolae Manolescu considera acest text un roman de tip ionic (subiectiv) deoarece naratorul este homodiegetic, uniscient (stie mai putin decat personajele sale), incapabil de activitate. Este necreditabil pentru ca ofera informatii intr-o maniera subiectiva, este dramatizat (intervine in planul vorbirii directe). Indeplineste functia narativa, de regie prin verbe sentendi si dicendi (intreba, striga), functie actantiala si functie interpretativa (mediteaza si reflecta asupra intamplarilor si incearca sa ia o decizie potrivita). Perspectiva narativa este vision avec (impreuna cu) pentru ca naratorul creeaza impresia ca nu cunoaste destinul personajelor, ca nu-l poate anticipa prin detalii semnificative, ci traieste alaturi de narator in evolutia firului epic. Focalizarea este interna deoarece singura viziune asupra faptelor ii apartine lui Stefan Gheorghidiu personajul - narator. Autenticitatea este o caracteristica care il apropie pe Camil Petrescu de stilul lui Stendhal, autor francez ce considera ca datoria naratorului este de a purta o oglinda de-a lungul unui drum. Camil Petrescu marturiseste ca partea a doua a romanului reprezinta transcrierea jurnalului sau de front, din dorinta de a reda experienta memorabila a razboiului, fara cosmetizari inutile. De aici, rezulta anticalofilismul, preferinta pentru expresia bruta, necizelata a vietii (niste bandaje de noroi au in jurul picioarelor, imi simt pe piele alunecand ca melcii mici siroaie de apa). O alta dovada a adaptarii la spiritul veacului sau o reprezinta preluarea a doua teme filosofice de actualitate: durata relativa a timpului de la Henri Bergson si substantialismul de la Husserl (fenomenologie). Ceea ce conteaza singura existenta reala e aceea a constiintei. Individul se defineste prin cateva evenimente care ii

marcheaza existenta, faurind conexiuni intre realitate si planul analitic pentru a desavarsi experienta sa de cunoastere. In spirit autohton, romanul aduce detalii originale referitoare la conditia intelectualului roman si la perceptia sa asupra Primului Razboi Mondial, la coruptie si la implicarea politicului in sfera economica, la viata mondena a Bucurestiului. Experienta razboiului nu este una doar cautata, ci este un eveniment impotriva caruia individul este fortat sa lupte i n faa cruia este obligat sa se adapteze. Pentru Stefan Gheorghidiu razboiul nu este asociat cu eroismul, cu jertfa sau patriotismul deoarece porneste de la constatari dureroase legate de slaba dotare a armatei romane si de la discrepantele existente intre drama razboiului si ceea ce citise in carti sau in ziare. Viziunea sa este caracterizata prin moarte, macel si foame, dar mai ales prin permanenta verificare sufleteasca, un continuu conflict al eului.. Episodul luptei de la Ssui din 30 septembrie 1916 (cap: Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu) reda suferinta fizica, degradarea umana, anularea constiintei atrocitati pe care nu si le poate justifica( bocetul ca o litanie, ca un blestem apocaliptic). Teama si suferinta (tristete si suferinta manjita ca de moarte) il determina sa mediteze asupra conditiei sale de romn, implicat intr-o confrunatare mondiala. Interogatiile retorice izvorasc din dezamagirea ca poporul din care face parte s-ar putea sa manifeste o inferioritate de rasa prin absenta spiritului de sacrificiu: Sunt dintr-un neam inferior!, Ce -as fi facut daca eram la Verdun?. Tehnicile narative sunt specifice romanului modern. Autorul apeleaza la o naratiune dictata de fluxul constiintei, urmarind o realitate interioara a planului analitic ,superioar unei realitati obiective; de aceea ,de cele mai multe ori, intamplari, detalii exterioare declanseaza retrospectia. Analiza, specifica romanului psihologic este manifestata prin redarea unor stari interioare, profunde ( murdarit si dizolvat ca personalitate, as fi vrut sa alerg, sa strang sticla sparta in pumni). De factura moderna sunt inserarea continutului unor bilete sau a unor termeni dintr-un dictionar medical, notele infrapaginale (intratextualitate) in care autorul completeaza informatiile, le clarifica sau stabileste legaturi cu cititorii. Intr-o asemenea nota confirma trauma psihica declansata de noaptea cumplit pe care a retrait-o in vis traspirat si istovit timp de 9 ani. George Calinescu considera ca <<Ultima noapte de dragoste,ntia noapte de rzboi>> este mai putin proustian si mai mult orasenesc. Lui Al. Paleologu, romanul ii apare ca fiind cel mai realizat, cel mai profund si mai bogat ca experienta substantiala. Nicolae Manolescu considera ca romanul presupune situarea eului in centru, prin respectarea unitatii perspective i.