Amurg violet

Temele si motivele simboliste din aceasta poezie, publicata in volumul "Plumb", se identifica
usor: orasul parasit, cu plopi singuratici, simboluri ale solitudinii, sporind sentimentul de
insingurare, rarefierea cadrului, in care apar siluete incerte sau multimi indistincte, apoi
fantome navalind pe campuri, predilectia pentru o anumita culoare, in cazul de fata violetul,
dominanta, proiectata asupra peisajului, a multimii, semnificand decadenta, amurgul, vazut ca
un sfarsit de lume. o viziune bacoviana preexpresionista asupra declinului omenirii. Dupa
cum se stie, pentru expresionisti, lumea, saturata de tehnica, se indreapta spre un sfarsit, spre
un "Menschheitsdammerung" (amurg al oamenilor), comparabil cu amurgul zeilor din
mitologiile germanice. O alta imagine simbolista este aceea a monotoniei orasului, vazut intr-
o singura tusa cromatica, populat de o lume lenesa, sortita pieirii, din cauza absentei idealului.
Burgul sau cetatea se defineste, astfel, ca un spatiu inchis, un veritabil cnclosurc, unde toate
evenimentele sunt prestabilite, intr-o monotonie de neinvins. "Multimea toata" constituie o
masa amorfa, Iara intentii de inaltare spirituala, supusa efemeritatii. Toamna este un anotimp
frecventat asiduu de poetii simbolisti, generator de astenie existentiala, de nevroza si spleen.
Tendinta de evaziune din acest spatiu limitat se manifesta prin prezenta singulara a unui turn,
ce deschide parca spatiul, il largeste, orientandu-1 catre misterele unui orizont fantomatic.
Fantomele se inscriu intr-o alta tema simbolista, putand deschide calea catre spatiile onirice,
catre visare. De aici, dintr-un spatiu recuperat prin imersiune in timp, vor aparea "voievozi cu
plete" si "strabuni in palcuri violete", posibila sugestie a unei Judecati de Apoi, a unei
apocalipse inevitabile.
Se observa ca poezia are ca refren doua versuri cu valoare simbol: "Orasul tot e violet.//
Amurg de toamna violet...", creand o imagine suprareala. onirica, invaluita de un fundal
monocromatic, simbolizand un moment final, apocaliptic, sens amplificat de al doilea vers.
"Amurg de toamna violet", reluat cu insistenta in toata poezia. Culoarea violeta, alaturi de alb
si de negru, semnifica extinctia finala, in sens mai larg chiar dezagregarea materiei. Toamna
completeaza declinul lumii, prin inscrierea ei pe o panta descendenta, caracteristica acestui
anotimp aneantizator. Prin urmare, emfaza poetica sugerata de refrenul de mai sus exprima
ideea universala de sfarsit apropiat, de funda! in care se pregateste un Armageddon inevitabil,
imagine existenta si la Ion Minulescu in "Romanta celor trei corabii": "Si-n urma lor ramase
portul,/ Mai trist ca muntele Golgotei, insangerat de-un asfintit".
Bacovia stabileste analogii profunde intre elementele naturii si starile afective create de
spatiul poetic, bazandu-se pe intuitia metafizica a analogiei universale. Corespondente se
creeaza intre simboluri si natura, un fel de halou afectiv ce completeaza imaginea poetica. In
"Amurg violet", corespondente sunt violetul obsedant si sfarsitul apropiat al lumii, generat de
aceasta "lume lenesa", decadenta, cat si ideea de moarte si anotimpul simbolic al stingerii
naturii, "toamna violeta".
George Bacovia
Amurg violet

Amurg de toamnă violet ...

Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...

Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.