Simbolismul este un curent literar artistic aparut la sfarsitul

secolului al XIX-lea ca reactia impotriva romantismului si

parnasianismului. Simbolismul marcheaza sincronizarea
literaturii romane cu cea europeana. Poezia “Amurg Violet”
face parte din volumul “Plumb” publicat de George Baccovia
in 1916, volum in care se dezvaluie temele preferate ale
simbolistilor: conditia poetului damnat, insingurarea,
disperarea, moartea, spleenul.
Temele și motivele simboliste din această poezie, se
identifică ușor: orașul părăsit, cu plopi singuratici, simboluri
ale solitudinii, sporind sentimentul de însingurare, rarefierea
cadrului, în care apar siluete incerte sau mulțimi indistincte,
preferinta pentru o anumită culoare, în cazul de față violetul,
dominanța, proiectată asupra peisajului, a mulțimii,
semnificând decadența, amurgul, văzut ca un sfârșit de lume,
o viziune asupra declinului omenirii.
Poemul lui Goerge Bacovia prezinta totodata si trasaturi
moderniste care reies din orasul inundat in violet pe care
acesta il descrie; violetul predominant sugerand lumea
paralela, facand trimitere la declin, in fond, la moarte.
“Amurg violet” este un text reprezentativ pentru
imaginarul poetic bacovian, valorificand teme, motive, dar si
tehnici specifice.
Tema este cea a conditiei umane; Poetul se afla in
ipostaza contemplativa, meditativa in orasul de provincie
cuprins de monotonie. Textul ia forma unei descrieri de peisaj
in care totul este redus la o singura culoare- violetul. Astfel,
toate celelalte culori sunt anulate ca o baie crepusculara,
violetul inunda deci orasul. Din aceasta perspectiva, tema
mortii este previzibila.
Titlul “Amurg violet” este de tip oglinda intrucat
termenii din el se regasesc si in versurile poeziei, asadar se
anticipeaza tema si se sintetizeaza semnificatiile acesteia.
Amurgul violet devine un laitmotiv, care genereaza
muzicalitate, unde simbol central este amurgul. Alcatuit dintr-
un substantive comun si un adjectiv cu functie de epitet
cromatic, amrugul sugereaza trecerea de la lumina spre
intuneric, o stare de tranzitie ce poate fi interpretata si ca
ultimele momente traite; prefigureaza astfel sfarsitul,
intretine echivocul imaginilor, nu e nici noapte nici zi, lumea
toata se cufunda in spleen. Deci, in fond, amurgul este doar o
limita. Violetul este o culoare halucinanta, sumbra a
artificialului, a decadentului, a regalitatii, a declinului, e
simbolul unei lumi inghitite de monotonie.
La nivel structural, poezia este alcatuita din trei catrene
dispuse simetric in parallelism sintactic prin utilizarea versului
de tip refren, primul si ultimul vers repetandu-se in fiecare
strofa, generand in acest fel o imagine apocaliptica,
simbolizand momentul final. La nivelul unitatilor
suprasegmentale, punctele de suspensie, sustin paralelismul
si relatiile de simetrie, pun in egalitate fiecare strofa in parte.
Strofa intai debuteaza cu lexemul toamna, care
supramarcheaza dimensiunea temporala, in relatie cu
semnficatiile “amurgului”. Punctele de suspensie sunt o
pauza meditative in discursul poetic care sporessc efectele
ideii exprimate, valorand mai mult decat cuvintele in sine. Se
creeaza cu ajutorul acestora iluzia unei lumi invizibile,
inefabile care poate fi paralela cu cea receptata de ochiul
omului. Se contureaza perspectivele tabloului: plopul symbol
al singuratatii si al verticalitatii, aparand “in fund” siluete,
adica intr-un plan secund.
Strofa a doua readuce in prim plan imaginea orasului ca
spatiu al constrangerilor, eul poetic se afla in
incompatibilitate cu acest spatiu claustrant al provinciei,
lumea e un symbol pentru colectivitate multiplicata la infinit.
Adjectivul “lenesa” sugereaza o lentoare halucinanta care, in
relatie cu “cocheta”, intretine idea artificialitatii si a
superficialitatii, a comunului, a lipsei de esenta, de viata.
Strofa a treia este reprezentata de imaginea trecutului
care a inlocuit peisajul urban prezentat anterior, o imagine a
voievozilor si a strabunilor care imparteau aceleasi limite –
captivitatea in orasul lipsit de viata.  Tendința de evaziune din
acest spațiu limitat se manifestă prin prezența singulară a
unui turn, ce deschide parcă spațiul, îl lărgește, orientându-l
către misterele unui orizont fantomatic. Prezenta acestui turn
sugereaza o iesire din lumea claustranta si stramta a orasului,
o ridicare peste nivelul principiilor acesteia. Voievozii “cu
plete” si strabunii “in palcuri violete” reprezinta imaginea
unei apocalypse inevitabile. Culoarea “palcurilor violete” reda
si in aceasta strofa o senzatie halucinanta si efectul starniu al
generalizarii ei.
Bacovia stabileste analogii profunde intre elementele
naturii si starile affective create de spatiul poetic.
Corespondentele se creeaza intre simboluri si natura. In
“Amurg violet”, corespondentele sunt violetul obsedant si
sfarsitul apropiat al lumii, generat de aceasta “lume lenesa”,
decadenta, cat si de idea de moarte si anotimpul simbolic al
stingerii naturii “toamna violeta”.
In concluzie, prin muzicalitate, folosirea simbolurilor, a
corespondentelor, prin tematica simbolistica, prin
evidentierea unor stari sufletesti ca spleenul, singuratatea,
dar si prin utilizarea motivelor preferate de simbolisti precum
orasul provincial, poezia “Amurg violet” pare a ilustra modul
in care subconstientul izbucneste la suprafata, confirmand
definitia pe care Eugen Lovinescu o dadea simbolismului:
“adancirea lirismului in subconstient prin exprimarea pe cale
maim ult de sugestie a fondului musical al sufletului
romanesc”, incadrandu-se astfel in estetica simbolista.