In aceasta secventa poetica natura este umanizata si participa emotional la trai

rea sentimentului de iubire. Posibilul cuplu de indragostiti este izolat de rest

ul lumii de catre elemente ale naturii ocrotitoare, sugerand un loc tainic al iu
birii, al visarii, in care sa se manifeste dragostea, redat prin metafora: " pri
spa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund". Dorinta de intimitate a indragostit
i lor este accentuata si in continuarea poeziei, in versul din a treia strofa, s
tare sugerata de repetitia "Vom fi singuri-singurei".
Urmatoarea secventa poetica ( strofele II, III, IV) ilustreaza posibila intalnir
e si gesturile tandre, ca un joc al iubirii. Verbele la conjunctiv - "sa aiergi"
, sa-mi cazi", "sa-ti desprind", "sa-l ridic" - sau la indicativ viitor - "sedevei", "vom fi", "or sa-ti cada" - sunt in antiteza cu timpul prezent din prima s
trofa. Ele devin aici un timp al dorintei, al posibilei impliniri a iubirii. Ges
turile indragostitului compun un adevarat ritual erotic si sunt incarcate de tan
drete mangaietoare, de gingasie: "si in bratele-mi intinse/ Sa aiergi, pe piept
sa-mi cazi,/ Sa-ti desprind din crestet valul,/ Sa-l ridic de pe obraz.// Pe gen
unchii mei sede-vei". In erotica eminesciana, teiul este simbolul iubirii, iar m
otivul literar al florilor de tei, prin imaginea olfactiva, amplifica intensitat
ea sentimentului de dragoste profunda, unica. Eminescu alcatuieste un scurt port
ret ai iubitei, care are "fruntea alba" si "parul galben", iar jocul dragostei s
ugereaza posibila fericire printr-un epitet specific eminescian, "dulce", alatur
at sarutului: "Lasand prada gurii mele/ Ale tale buze dulci...". Iubita este tan
dra, sagalnica, ispititoare, iar cei doi indragostiti se contopesc si se integre
aza total ritmurilor naturii.