Instrumente muzicale cu coarde

Instrument muzical reprezinta un obiect sau un mecanism de producere a sunetelor de o anumita inaltime, intensitate i culoare timbrala. Undele sonore emise de o coarda sonora au frecvente identice cu frecventele proprii ale coardelor, determinate de relatia:

V n=

, n=1,2,3,

In miscarea reala a unei coarde sonore sunt generate simultan, atat sunetul fundamental cat si armonicele lui. Prin apasarea coardelor pe tastiera viorii se modifica lungimea L a coardei care vibreaza ceea ce conduce, conform relatiei precedente la modificarea frecventei sunetelor emise relatiei precedente la modificarea frecventei sunetelor emise. La instrumentele cu coarde, unele coarde sunt infasurate cu sarma, ceea ce mareste masa pe unitatea de lungime, , astfel incat se obtine o frecventa joasa fara a se folosi o coarda de lungime incomod de mare. In trecut coardele muzicale se confectionau din intestine de oaie. Acum se utilizeaza fire de otel, aliaje de aluminiu, argint, nailon si matase. Pe coarda sol a viorii sau mi a chitarei se infasoara un fir de argint. Pe coardele lungi ale pianului se infasoara un fir de cupru. Prin aceasta ingrosare si ingreunare se obtin sunetele joase dorite, evitandu-se folosirea fibrelor omogene groase, greu de fixat se de intins. Coardele vibreaza si produc sunete daca sunt scoase din pozitia lor de echilibreu. Aceasta se poate intampla prin ciupire la harpa si chitara, prin frecare cu un arcus care furnizeaza continuu energie coardei, pentru a-i intretine oscilatia la vioara, viola, violoncel si contrabas sau prin lovire la pian si la tambal. Coarda poate vibra pe intreaga ei lungime emitand sunetul fundamental. Daca vibreaza in doua segmente egale, fiecare dintre ele va avea frecventa dubla fata de sunetul fundamental, coarda emitand armonica a doua. Punctele initiale de fixare ale

coardei sunt nodurile de amplitudine ale vibratiei, iar punctele unde amplitudinea este maxima, ventrele de amplitudine. Cand coarda vibreaza pe toata lungimea ei, se contracta existent unui ventru in centru si a doua noduri la extremitati. Daca se creeaza un al treilea punct fix(nod) la mijlocul coardei, introducand acolo un prag, se constata ca jumatatile coardei vibreaza cu o aceeasi frecventa, care este dublul frecventei fundamentale. Acest sunet seaman cu cel fundamental, insa este mai inalt la octava pimului: este a doua armonica. Divizand coarda in trei parti, o portiune de aceasta lungime da o frecventa de trei ori mai mare decat cea fundamental. Aceasta este cea de a treia armonica sau cvinta sunetului precedent. In continuare, facand sa vibreze portiuni de coarda cu lungime de 4,5,6 ori mai mica decat cea initiala, se vor auzi sunetele tot mai inalte, cu frecvente care sunt multipli intregi ai frecventei fundamentale. Armonicele se aud practice simultan, dar intai se produc cele mai inalte si treptat cele mai joase. Coarda intra in vibratie pe portiuni din ce in ce mai lungi si numai la urma pe toata lungimea ei. Atunci cand o coarda este facuta sa vibreze, spre exemplu, la un sfert din lungimea ei, creand acolo un nod, celelalte sferturi ale coardei vibreaza si ele ca si cand s-ar fi creat noduri si in celelalte puncte. Miscarea oscilatorie a coardei are loc in asa fel incat ea vibreaza si ele ca si cand s-ar fi creat noduri si in celelalte puncte. Miscarea oscilatorie a coardei are loc in asa fel incat ea vibreaza simultan in toate modurile prezente anterior, fara a fi nevoie sa se creeze puncte fixe artificial. Mai precis, ea vibreaza simultan si intreaga, dar in portiunile 12,13 etc., pana chiar la 1 si mai mult, fara a fi nevoie de pragurile citate. De aceea o coarda emite nu mai 2 sunetul ei fundamental, dar in general si seria armonicelor consecutive, de pilda pana la cea de-a 20-a, de fapt un accord, din care se impune cu tarie sunetul fundamental. La instrumentele muzicale cu coarde, sursa Sonora face corp comun cu elemental resonator, receptor si reproducator de vibratii. Aceasta din urma este indispensabil. O carda desprinsa dintr-un violoncel, intinsa si solicitata cu arcusul, emite un sunet slab, sters, cu totul deosebit de cel amplu si plin de caldura care ii este caracteristic in functionarea normala Conditia de baza a cutiilor de rezonanta a instrumentelor muzicale este aceea dea nu fi selective, de a nu privilegia anumite sunete, motiv pentru care au forme variate. In cazul cutiei viorii sau chitarei, cutia de rezonanta se poate descompune(imaginar) intr-un numar de volume mici, avand fiecare o forma simpla, geometrica, si deci o frecventa proprie de rezonanta. Aceste volume, considerate izolat si cuplate in combinatii, vor oferii conditiile necesare pentru ca toate sunetele emise de corzi sa poata fi amplificate in mod egal. Aparatul auditiv este oganizat si obisnuit sa perceapa simultan, in sinteza componentele unui sunet fundamental, iar nu analitic, pe fiecare separate. Cu alte cuvinte, componentele unui

sunet complex se contopesc intr-un ansamblu din care numai component fundamental se reliefeaza si retine atentia. La pian, coarda intra in vibratie fiind lovita de un ciocanel de lemn, al carui cap este acoperit cu un strat gros de pasla intarita (fetru special), pentru indulcirea sunetelor. Lovirea cu corpuri dure favorizeaza aparitia armonicelor inailte intense, care dau sunetului strident. Exista trei tipuri principale de mecanisme de pian pentru producerea si amortizarea sunetelor (german, francez si englez). Sub actiunea ciocanelului regiunea lovita a corzii se deformeaza elastic, deformatia propaganda-se in ambele sensuri pana la capetele corzii unde se relecta dand nastere unui system de unde stationare. Cand unda reflectata ajunge in dreptul ciocanelului, coarda este din nou deformata, iar ciocanelul este impins in acelasi sens. Deci cauza care face ca ciocanelul sa sara inapoi este impingerea produsa de sosirea primei unde reflectate de punctele de fixare ale coardei. De aceea, contactul coarda-ciocanel are o durata extreme de scurta, corespunzatoare timpului in care se propaga miscarea de dus-intors de-a lungul corzii. Ciocanelul bate coarda la 1 din lungimea ei, asftfel ca aici ia nastere un ventru de amplitudine. Sunetul se poate obtine chiar la apasarea numai pe jumatate a clapei, ceea ce permite executarea pasajelor rapide si obtinerea unor efecte expressive. De la sunetul cel mai slab la cel mai tare, de la cea mai mica la cea mai mare viteza de atac, de la legato-ul cel mai strans la cel mai sec staccato, interpretul are la indemana o vast agama de posibilitati material, capabile sa permita redarea oricaror nuante expressive. N-a existat vreun virtuoz a cariu tehnica sa atinga posibilitatile pe care le pune la dispozitie mecanismul pianului, mai ales in ceea ce priveste viteza de executie.

Chitara - componente

Mecanismul pianului