Sunteți pe pagina 1din 1

Cultura muzicalA în Grecia AnticA

Originile artei muzicale trebuie căutate în îndepartata istorie a omenirii. Ca arta sonora
poate fi considerata abia in momentul în care sunetele sunt conștient organizate,reflectand un
anumit grad de evoluție în spiritualitatea omului primitiv.Astfel,omul devine creator de artă în
momentul în care ajunge să stăpâneasca gândirea și vorbirea articulată. Primele practici de natură
artistică sunt legate de procesul muncii, în colectiv,când apar comenzi ritmate, strigăte sau
chemări, ingânări sau imbărbătări etc., mai apoi ca forme evoluate de magie, rituale, incantații,
când elementul melodico-ritmat este alăturat dansului si cuvântului, formand astfel o artă
sincretică ce s-a desfășurat pe o lungă perioadă de timp.
Primele forme ale artei muzica dateaza din paleoliticul mijlociu și constă în lovituri între
pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au fost concepute și imnuri de slăvire, din urlete și
dansuri.Astăzi, aceste forme de manifestare sunt privite oarecum sceptic deoarece ele erau
limitate la sunete precare și destinate mulțumirii zeilor. Pe masura ce primele civilizatii antice au
inceput sa prinda forma ,muzica lor a devenit din ce in ce mai complexa.
In Grecia Antica, cultura muzicala a fost influentata de toate civilizatiile care o
inconjurau, data fiind asezarea sa strategica. Culturi precum cea mesopotamica, etrusca,
egipteana chiar si cele indoeuropene au influentat atat muzica cat si instrumentele muzicale.
Grecii dadeau o mare importanta valorii educative si morale ale muzicii datorita acestui fapt
muzica este strans relationata cu poemul epic. Apar barzii, care, acompaniati de o lira, hoinareau
din cetate in cetate transmitand pe cale orala istoria Greciei si legendele sale. In acele vremuri
muzica s-a relationat strans cu filosofía. Inteleptii vremii pun in valoare importanta culturala a
muzicii. Pitagora o considera “un medicament pentru suflet” iar Aristotel o foloseste pentru a
ajunge la catharsis. Ulterior apare in Atena ditirambul, poem liric dedicate zeului Dionysos
acompaniat de dans, si aulosul. Apar deasemenea dramele, tragediile si comediile combinate insa
fara a pierde din dans, muzica si poezie.
„Muzica noastra a fost odata impartita in mod corect (…) Nu era permisa schimbarea
stilurilor melodice cu altele in felul acesta. Cunoastera informa judecata si pedepsea
neascultarea. nu existau fluieraturi, zgomote nemuzicale, sau palme pentru aplauze. Regula era
ascultarea in tacere si invatarea; copii, profesori si multimea mentineau calmul sub
amenintarea batului. (…) Insa mai apoi, anarhia nemuzicala a fost dirijata de poeti care aveau
talentul natural dar erau ignoranti in fata legilor muzicii (…) Prin intermediul stupizeniei se
amageau gandind ca in muzica nu exista bine sau rau, ca trebua judecata in functie de placerea
pe care o provoca. Cu lucrarile si teoriile lor au infectat masele cu prezumtia de a se crede
adevarati judecatori. De aceea, teatrele noastre, inainte silentioase, au devenit vocale, iar
aristocratia muzicala a dus la o pernicioasa putere a teatrelor (…)criteriul nu era muzica, ci o
reputatie a unei abilitati promiscuue si unui spirit impotriva legilor.”

Platon