Sunteți pe pagina 1din 3

Concerto grosso n creaia lui Corelli i Hndel.

Dei concertul a fost o creaie a perioadei trzii a barocului, unele elemente definitorii ale sale au putut fi ntlnite izolat i anterior. n perioada barocului, muzica instrumental va cunoate apogeul n evolutia sa prin dezvoltarea unor genuri muzicale noi printre care i concerto grosso care, chiar dac nu realizeaz efectul exploziv produs de Sacrae Simphoniae a lui Gabrielli, este totui destinat unor formaii mai mari i mai diverse ca timbru n comparaie cu grupurile mici instrumentale ce nsoeau muzica vocala sau dansul n Evul Mediu sau Renatere. Concerto grosso sau marele C este specific perioadei in care predomina stilul polifonic dar continand si unele elemente proprii omofoniei in ceea ce priveste planurile tonale, si linia melodica principal cantat de unul sau mai multe instrumente acompaniate de restul ansamblului. Denumirea apare pentru prima oar intr-o lucrare a lui L. Gregori in Italia. Se cunosc dou forme distincte de concerto grosso: concerto da chiesa si concerto da camera. Unul din elementele definitorii ale concerto grosso este dialogul ntre concertino (solist sau grup solistic) i ripieno (ansamblul orchestral). Un rol important n dezvoltarea concertului a avut Arcangello Corelli, instrumentist si muzicolog italian, unul dintre reprezentantii de seam ai barocului. Sub forma definitivata de Corelli, concerto grosso nu avea multe deosebiri ca substanta si constructie arhitecturala fata de sonata tr sau solo . Principiul unitatii tonale si cel de contrast intre parti (micat - rar-micat ) statea in continuare la baza concertului. Vigoarea si prospetimea compozitiei consta in permanentul contrast dintre coloritul si intensitatea sonora a celor doua planuri interpretative.

Il bolognese, cum mai era numit uneori, are meritul de a fi preluat din
traditia si contemporaneitatea componistica influente care au fost mai apoi folosite cu succes de reprezentantii barocului. Elementele inovatoare din concertele sale au fost mbinate ntr-un tip de creatie nou, logic si artistic. Cele 12 Concerti Grossi, op.6 este o colectie a celor mai bune exemple ale stilului baroc, primele 8 fiind concerte da chiesa si urmatoarele 4 concerti da camera. Avnd o muzicalitate proaspata si viguroasa, compoziiile sale de lirism senin sau patetism rascolitor sunt si

demonstratii ale stiintei contrapunctice ca element de contrast fa de scriitura omofon, specific noului stil concertant. Aceasta transformare a muzicii pe plan stilistic, structural si sonor Corelli o contureaza in creatia sa instrumentala concentrnd toate influentele muzicii culte, populare, italiene sau straine. In directia deschisa de Arcangello Corelli se vor mai inscrie si alti maestri creatori ai genului, dintre care si G. Fr. Hndel. Compozitor german naturalizat englez, G.F.Hndel a studiat compozitia, tehnica polifonica a vremii fiind cunoscut drept violonist, organist, impresar, compozitor, dirijor, organizator al societatii Royal Academy care avea drept scop montarea operelor in Regatul Unit al Marii Britanii. Desi a scris foarte multe opere, Hndel a abandonat genul si a trecut la cel vocalsimfonic, cu precadere oratorii si muzica instrumentala. Caracteristicile impresionante ale lui Handel erau puterea de munca si usurinta cu care trecea de la o lucrare la alta. ncepnd cu anul 1703, pasiunea pentru genul concertului s-a concretizat n compunerea primului concert pentru oboi, orchestra de coarde si bas continuu (n sol major). Dar cea mai importanta contributie pe care geniul lui Hndel a avut-o n domeniul muzicii instrumentale ramane fixata n valoroasele Concerti grossi, lucrari ce desavarsesc intreaga evolutie a acestui gen instrumental si ilustreaza una din cele mai valoroase sinteze ale creatiei preclasice. Un prim grup de 6 concerte a aparut tiparit la Londra n 1734 si continea lucrari de o frumusete deosebita prin inventivitatea melodica si maiestria in desfasurarea dialogata a muzicii. Urmatoarele 12 Concerti grossi pentru orchestra de coarde si continuo editate ctiva ani mai trziu (1740) sub numarul de opus 6 au fost create pe ceea ce compozitorul admirase la arta componistica a lui Corelli, dar avand farmecul si sclipirea lor proprie. Pastrnd principiul concertant al dialogului permanent al celor doua grupuri participante, Hndel intercaleaza uneori in concerti grossi ale sale dansuri cu diferite surse inspiratoare, exemple fiind Concertul nr. 3 (Polonaise), nr. 8 (Siciliana) , nr. 9 (Menuet si Giga). nclinatia sa spre cantabilitate, se regaseste n Concertele nr. 10 si 12 ale caror miscari lente devin Arii o distinsa si rara frumusete. Alternanta dintre meditatie si exuberanta, solemn si agitat, lirism si voiosie, se alatura contrastului de sonoritate revelat in dialogul cursiv si stralucitor dintre concertino si ripieni. Remarcabila este inlantuirea dintre stilul monodiei acompaniate si arta conducerii contrapunctice a vocilor, arta care se manifesta uneori printr-o fermecatoare simplitate (ariile din Concertele nr. 10 si 12), alteori prin maxima complexitate (Concertele nr. 4 si nr. 7).

Muzica sa, n amanuntele si ansamblul ei, ilustreaza autonomia compozitorului deplin stapan pe descoperirile si cuceririle stilistice ale naintasilor sai, adoptand n general forma derivata din sonata da chiesa cu parti definite prin termeni de miscare ce debuteaza cu o introducere lenta de dimensiuni variabile. Totodata, aduce si inovatii: exprimarea prin mijloace muzicale a psihologiei actiunii unei lucrari utilizand elemente de dinamica agogica (nuante), timbrul diverselor instrumente si instrumente noi (contrafagotul). G.F.Hndel a adoptat modelul concertant italian, realiznd fuziunea ntre concertul solistic si concerto grosso prin stilul dialogat dintre concertino si ripieni, creatiile sale reflectndu-i talentul, stiinta si fantezia componistica.