“Testament”

~Tudor Arghezi~

Poetul Tudor Arghezi, voce inconfundabila a liricii romanesti, se

inscrie conceptului de modernism, lansat in perioada interbelica de
Eugen Lovinescu si fundamentat pe principiul sincronismului, potrivit
caruia literatura romana trebuie sa adapteze influentele occidentale
la fondul spiritual romanesc.

Arghezi anunta in poezia „Testament”, ce deschide primul sau

volum, din 1927, „Cuvinte potrivite”, preferinta pentru grotesc,
trivial, monstruos, alaturi de gratios, divin, frumos, deschizand calea
spre estetica uratului. Se remarca astfel influenta poetului francez
Charles Baudelaire, parintele liricii moderne.

Poezia „Testament” este considerata arta poetica a lui Arghezi,

prin care innoieste lirica romaneasca, exprimandu-si crezul artistic.
Titlul este sugestiv, avand conotatii deosebite. Sensul denotativ al
cuvantului „testament” presupune un act juridic prin care se lasa
cuiva o mostenire. In plan literar se face referire la o mostenire
spirituala, exprimata prin metafora-simbol „carte”, ce sintetizeaza
valorile culturale ale omenirii.

Poetul daruieste urmasilor un bun spiritual, cladit cu multa

truda, „o carte”. Incipitul este o adresare directa, ce confera
textului caracterul de monolog liric adresat: „Nu-ti voi lasa drept
bunuri, dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o carte”. Cartea
simbolizeaza legatura intre generatii: „Cartea mea-i fiule, o treapta,
iar urmasii au obligatia sacra de-a o pastra”. Cartea este laitmotiv,
simbolizand trecerea din planul vietii materiale in cel al existentei
spirituale: „Ca sa schimbam, acum, intaia oara/Scapa-n condei si
brazda-n calimara,/Batranii-aun adunat printre plavani/Sudoare
muncii sutelor de ani...”
 Iubitor al jocului de cuvinte, Arghezi a descoperit ca acestea se
pot transforma sub pana creatorului talentat: „Au luat cenusa
mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de piatra...”

Asadar, universul de frumusete al poeziei este creat prin

transfigurarea durerii si a uratului existentei: „Din bube, mucegaiuri
si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi”. Discrusul poetic
arghezian se orienteaza pe baza unor opozitii: „zdrente” –
„mucegaiuri si coroane”, „bube, mucegaiuri si noroi” – „frumuseti si
preturi noi”, oximoronul fiind procedeul de expresivitate dominant.

In conceptia lui Arghezi, poezia nu este doar rodul inspiratiei

„slova de foc”, ci si al mestesugului, „slova faurita”: „Slova de foc si
slova faurita.Imperecheate-n carte se marita,/Ca fierul cald
imbratisat in cleste/Robul a scris-o, Domnul o citeste,/Far-a
cunoaste ca-n adancul ei/Zace mania bunilor mei”.

Structura discursului poetic este adecvata tonalitatii lirice,

aceasta fiind organizata sub forma unui monolog liric adresat, un
dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi. Textul
poeziei „Testament” este structurat in sase strofe cu numar inegal
de versuri, absenta regulilor prozodice fiind o particularitate a
modernismului.

Arghezi foloseste cuvinte nepotice, care dobandesc valente

estetice: „bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „ciorchin de negi”, „sa-njure”.
Apare oximoronul: „Veninul strans l-am preschimbat in miere...”

„Dupa Eminescu incoace, Arghezi obtine cea mai adanca reforma

a limbii poetice...” (Tudor Vianu)