“Testament”

~Tudor Arghezi~

Poetul Tudor Arghezi, voce inconfundabila a liricii romanesti, se

inscrie conceptului de modernism, lansat in perioada interbelica de
Eugen Lovinescu si fundamentat pe principiul sincronismului, potrivit
caruia literatura romana trebuie sa adapteze influlentele occcidentale
la fondul spiritual romanesc.
Arghezi se autodefineste, fiind prin creatia sa, expresia unei
constiinte framantate, ce cauta permanent , osciland intre stari
contradictorii: “Sunt inger, sunt si diavol si fiara si alte asemeni/Si ma
framant in sine-mi ca taurii-n belciug…” (“Autoportret”)
Tudor Arghezi impune in literature romana estetica uratului,
trasatura a poeziei simboliste franceze, fiind o particularitate
modernista. Se remarca influenta poetului Charles Baudelaire,
parintele liricii modern. Arghezi anunta in poezia “Testament”, ce
deschide primul sau volum, din 1927, “Cuvinte potrivite”, preferinta
pentru grotesc, trivial, monstruos, alaturi de gratios, divin, frumos,
deschizand calea spre estetica uratului.
Poezia “Tesatment” este considerate arta poetica a lui Arghezi,
prin care innoieste lirica romaneasca, exprimandu-si si crezul artistic.
Titlul este sugestiv, avand conotatii deosebite. Sensul denotativ al
cuvantului „testament” presupune un act juridic prin care se lasa
cuiva o mostenire. Prin transfer se poate interpreta cu sens religios
facand trimitere la biblie (noul si vechiul testament). In plan literar se
face referire la o mostenire spirituala, exprimata prin metafora-
simbol „carte”, ce sintetizeaza valorile culturale ale omenirii.
Poetul, truditorul cuvantului, daruieste urmasilor un bun
spiritual, cladit cu multa truda, „o carte”. Incipitul este o adresare
directa, ce confera textului caracterul de monolog liric adresat: „Nu-ti
voi lasa drept bunuri, dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o
carte/ In seara razvratita care vine/ De la strabuni mei pana la tine...”
Cartea simbolizeaza legatura intre generatii: „Cartea mea-i fiule, o
treapta, iar urmasii au obligatia sacra de-a o pastra” „Asaz-o cu
credinta capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai...” Cartea este
laitmotiv, simbolizand trecerea din planul vietii materiale in cel al
existentei spirituale: „Ca sa schimbam, acum, intaia oara/ Scapa-n
condei si brazda-n calimara,/ Batranii-au adunat printre plavani/
Sudoarea muncii sutelor de ani...” Eugen Lovinescu remarca
noutatea, estetica, subliniind ca Arghezi a valorificat „uratul”, prin
cizelarea cuvantului: „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am
ivit cuvinte potrivite”, „Facui din zdrente muguri si coroane...”
Iubitor al jocului de cuvinte, Arghezi a descoperit ca acestea se
pot transforma sub pana creatorului talentat: „Au luat cenusa
mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra...”
Asadar, universul de frumusete al poeziei este creat prin
transfigurarea durerii si a uratului existentei: „Din bube, mucegaiuri si
noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi” Discursul poetic arghezian se
orienteaza pe baza unor opozitii: „zdrente” – „mucegaiuri si
coroane”, „bube, mucegaiuri si noroi” – „frumuseti si preturi noi”,
oximoronul fiind procedeul de expresivitate dominant.
Limbajul este, adeseori, socant, prin neasteptate asocieri
lexicale: „sa-mbie”, „sa-njure”, „Veninul strans l-am preschimbat in
miere...” Se remarca metaforele inovatoare „Cartea mea-i fiule, o
treapta”, „Ea e hrisovul vostru cel dintai...”
In conceptia lui Arghezi, poezia nu este doar rodul inspiratiei
„slova de foc”, ci si al mestesugului: „slova faurita”: Slova de foc si
slova faurita/ Imparecheate-n carte se marita,/ Ca fierul cald
imbratisat in cleste/ Robul a scris-o, Domnul o citeste,/ Far-a
cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei.”
 Structura discursului poetic este adecvata tonalitatii lirice,
acesta fiind organizat sub forma unui monolog liric adresat/dialog
imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi. Textul poeziei
„Testament” este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri,
absenta regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Arghezi foloseste cuvinte nepotice, care dobandesc valente
estetice: „bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „ciorchin de negi”, „sa-
njure”. Apare oximoronul: „Veninul strans l-am preschimbat in
miere...”
„Dupa Eminescu incoace, Arghezi obtine cea mai adanca
reforma a limbii poetice...”(Tudor Vianu).