SIMULARE BACALAUREAT 2021-UMAN

Subiectul I
A.1. Sensul secvenței este succinct.
2. Titlul lucrării în care Jean Bart evocă atmosfera din familia sa, ca urmare a plecării tatălui în
război este ,,Scrisorile tatii’’.
3. O stare trăită de autor la rerevenirea în Iași este bucuria, așa cum reiese din secvența: ,,Și
astăzi când mă duc la Iași, când și când, cu adevărată voluptate cutreier străzile Iașului.’’
4. Motivul pentru care scrisoarea tatălui creează bucurie familiei este că aceasta le confirmă
faptul că ființa dragă este în viață.
5. Ion Creangă are o atitudine aparte față de copii, el dă dovadă de empatie, conștientizând
importanța acestei relații cu cei mici. Autorul păstrează cu bucurie în memoria sa acel moment
când Creangă îî saluta pe copii.
B.Implicarea civică constituie devotamentul cetățenilor dintr-o societate, care doresc să
dezvolte o comunitate aparte și funcțională pentru un viitor mult mai bun.
În opinia mea este importantă implicarea civică în perioadele de criză, deoarece se poate
susține societatea pentru depășirea acestora și comunitatea ar avea de câștigat prin gesturile
simple inițiate de către fiecare dintre noi.
În primul rând, implicarea în activitățile civice este utilă pentru depășirea cu ușurință a acestor
impasuri dintr-o societate/comunitate și ar garanta o schimbare în bine. De exemplu, textul-
suport prezintă producerea de scame a celor din familia autorului, încât Crucea Roșie avea
nevoie de materiale pentru a trata răniții, familia lui Bart a dat dovadă de spirit civic,
implicându-se benevol pentru a produce materialele necesare.
În al doilea rând, acest devotament civic are la bază și o serie de gesturi inedite sau chiar
simple, care arată că sunt importante și fiecare societate aflată în criză are nevoie de ele. De
pildă, Pandemia prezentă pe întreg mapamondul constituie o criză, iar datoria fiecăruia dintre
noi este de a ne spriini prin a ne sfătui a purta măștile de protecție sau prin a ține cont de
măsurile esențiale pentru a diminua răspândirea virusului. Toate acestea ar putea produce la
nivel mondial o schimbare în bine și societatea ar reveni la normal mult mai repede.
În concluzie, implicarea fiecăruia dintre noi în perioadele de criză dintr-o societate poate aduce
schimbări majore, protejare, salvare și dezvoltarea acesteia pentru a evita inconvenientele și
pentru a nu avea de suferit.
Subiectul al II-lea
Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații
scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a
dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca
operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații
suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la
punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar ,,Conu Leonida față cu reacțiunea’’ de I.L.Caragiale acestea au rolul de a
oferi informații despre decor: ,,O odaie modestă de mahala(...) la dreapta, o ușă; la stânga, o
fereastră. De-o parte și de alta a scenei, câte un pat de culcare’’. De asemenea, acestea notează
și detalii, care surprind portretul fizic, vestimentar, al personajelor Leonida și Efimița:
,,Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte. Efimița e în camizol, fustă de flanelă roșie
și legată la cap cu tulpan alb.’’ Totodată, acestea prezintă și reperele spațiale: ,,În București’’, ,,
în mijlocul odăii’’. Nu în ultimul rând, este evidențiată o acțiune săvârșită de cele două
personaje: ,,Amândoi șed de vorbă la masă’’.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera ,,Conu Leonida față cu reacțiunea’’, de
I.L.Caragiale este semnificativ pentru prezentarea acestor notații pe care autorul le face,
deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă,
ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.
Subiectul al III-lea
Particularități de caracterizare -Ghiță-
Una dintre nuvelele reprezentative ale lui Ioan Slavici este și ,,Moara cu noroc’’, alcătuită din
17 capitole și inclusă în volumul de debut din anul 1881, intitulat ,,Novele din popor’’, după ce
fusese publicată în revista ,,Convorbiri literare’’. Această nuvelă realist-psihologică
impresionează atât prin conținutul ei, cât și prin personajele care participă la acțiune și care
sunt purtătoarele mesajului autorului. Acestea îl cuceresc pe cititor prin diversitatea însușirilor,
prin intensitatea trăirilor, precum și prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii.
Personajele din nuvelă sunt prezentate în mediul lor de viață, în relație cu celelalte personaje cu
roluri diferite în acțiune, iar personajul principal se caracterizează prin complexitate și, de
aceea, accentul cade asupra lui, și nu asupra acțiunii. Fiind vorba de o nuvelă realist-
psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare a unei trăsături dominante, fără a
exclude însă complexitatea lor. Un astfel de personaj este și Ghiță, personajul principal, căruia
scriitorul îi construiește un portret complex, ale cărui însușiri sunt puse în evidență printr-o
serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și
evidențierea relațiilor personajului cu celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de
procedee de caracterizare.
Statutul social, psihologic și moral
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final,
cu eșecul. Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor
care au loc. Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător
într-o societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar
planul său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca un adevărat cârciumar, își face un bun
renume și prin el locul devine binecuvântat. La început, el are tăria morală de a-și asuma
destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii
este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre
suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală, ajungând să
accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și
autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale. Psihologic, Ghiță este un om
învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența coruptoare a banului care nu
sesizează gravitatea compromisului, deoarece percepția sa e alterată de înclinația către lăcomie.
Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.
Trăsătura dominantă și două scene reprezentative
Una din trăsăturile principale ale personajului este lăcomia.
Un episod din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc
în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o
discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt
ca un brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu
stăpânirea, dacă nu era om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță
voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit,
Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la
rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți
amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta
necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de abateri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor. Alt episod care ilustrează lăcomia
personajului este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este
vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia
lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității. Lică este cel care
domină incontestabil întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor,
capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte
ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și
face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana. Ghiță devine o unealtă
într-un sistem de intrigi și fărădelegi.
Elemente de structură specifice caracterizării personajului
Un element de structură acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării.
Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme
lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui
și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare
directă sau premeditată , Ghiță este făcut complice la tâlhăriile și crimele lui Lică. El devine
vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și
distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță
la infidelitatea Anei nu este cea scontată de Sămădău – departe de se vindeca de slăbiciunea
pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care
ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își
uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare
asupra lui. Învins la rândul lui (,,Acu m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se sinucide și trupul
lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate- bătrâna și copiii
-plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.
Conflictul este relevant pentru personaj, deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele
încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra
imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu comunitatea, chiar
cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile
personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferență în fața lui Lică la izbucniri patetice în
fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii,
personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de
a se separa de rău.
De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist. El este
caracterizat direct de către celelalte personaje ale nuvelei. Astfel, Lică îi spune:,,Tu ești om,
Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș
râde și de dracu și de mumă-sa’’, iar alteori, rareori recunoaște cu sadism:,,Tu ești om cinstit,
Ghiță, și am făcut din tine vinovat’’. La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță pe care-l
înconjoară cu dragostea ei: ,,Țin la tine, Ghiță, cu toată inima și, cu cât te vei face mai aspru, cu
atât mai dinadins am să țin’’, însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și vede că este
dominat de Lică, îl consideră ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui Ghiță observă
și ea slăbiciunea lui pentru bani:,,Are și el ca tot omul o slăbiciune: îi râde inima când își vede
sporul’’, iar Pintea remarcă tăria acestuia: ,,Tare om ești tu, Ghiță,(...) Și eu îl urăsc pe Lică, dar
n-aș fi îndrăznit să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind.’’
Potretul fizic lipsește, însă naratorul îi schițează două detalii: ,,înalt și spătos’’tot de către
narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte,
ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „își pierdea
lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” Autocaracterizarea ilustrează dorința lui Ghiță
de a se autodisculpa. Acest fapt evocă un fond de umanitate încă nealterat: ,,Iartă-mă, Ana! îi
zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului…’’Într-un
alt moment, sărutându-l pe unul dintre copii, mărturisește: ,,Sărmanilor mei copii, voi nu mai
aveți un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos.’’ Monologul interior-autocaracterizarea
evidențiază efortul personajului de a justifica pentru sine complicitatea cu Lică: ,,Așa m-a lăsat
Dumnezeu. Ce să-mi fac, dacă e ceva în mine mai tare decât voința mea?’’
Portretul moral este dominant. Destinul este nefast, el încalcă legile morale, astfel încât este
pedepsit cu moartea: este ucis de Răuț din ordinul lui Lică. Orbit de patima banului, Ghiță se
simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit
cu independența, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta
grav echilibrul interior. Finalul nuvelei pune în lumină caracter slab.
Concluzia
Slavici reușește să impresioneze prin complexitatea personajului și să reliefeze ideea că omul
trebuie să lupte pentru un trai decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit fără să
aspire la imposibil. După cum se poate observa în construirea personajului principal, autorul
apelează la procedee clasice (acțiune, conflicte, relații dintre personaje etc.), dar și la cele
specifice nuvelei psihologice (introspecția analiza, autoanaliza, monologul interior etc. )
Acestea sunt atât modalități directe, cât și indirecte de evidențiere a însușirilor eroului, Slavici
reușind o îmbinare armonioasă a acestora prin care conturează un personaj complex și tragic în
același timp. Drama eroului provine din lipsa de comunicare, care duce, inevitabil, la
instrăinarea de sine și la înstrăinarea de familie. El nu găsește calea de ieșire din această dramă
existențială, ceea ce îl va duce la moarte.