Sunteți pe pagina 1din 5

AMINTESTE-TI TRASATURILE POEZIEI NEOMODERNISTE!

Poezia
interbelice.

adevarata

se

intoarce

la

izvoarele

modernitatii

Nu fac compromisurile morale, tematice si stilistice cerute de


poezia realist-socialista.
Poezia este o stare lirica.
Poezia e o expresie metaforica a tra 949i88j irilor profunde ale
fiintei, integrand visul si mitul.
Limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de expresie, ci si un
scop in sine.
Limbajul devine o lume careia poetul ii exploreaza frumusetile
si capacitatile de expresie.
Este cultivat uneori limbajul prozaic sau jocul cu vorbele:

'Leoaica tanara, iubirea '


De Nichita Stanescu
Conceptul de neomodernism desemneaza spiritul generatiilor
de autori care s-a manifestat in literatura romana in anii '60- '70 ai
secolului al XX-lea. Dupa mai bine de un deceniu de cultura pusa in
slujba proletariatului, a intervenit o noua orientare ideologica, o
revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric la formulele de
expresie metaforice, la reflectii filozofice si la imagini artistice. Fata
de modernismul lovinescian din perioada interbelica, care isi dorea
sincronizarea cu spiritul veacului, neomodernismul incearca sa
recupereze modelele exemplare intorcandu-se spre marii creatori
de dinainte de razboi precum Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Tinerii
poeti ai anilor '60 : Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ioan
Alexandru si Nichita Stanescu au innoit poezia, vazand in ea o stare
lirica, o expresie metaforica a tra 949i88j irilor, integrand in ea
miturile si visurile . Poezia devine un spatiu ludic al limbajului si

conventiilor lui, care, la randul lui, este vazut ca o lume careia poetii
ii exploateaza frumusetile si capacitatile de expresie. Se observa
astfel o schimbare in atitudinea fata de limbaj, neomodernismul
cultivand jocul sau limbajul prozaic, dand acestor procedee noi
valente lirice de expresie. Sintetizand, poezia neomodernista este
poezia care se intoarce la izvoarele modernitatii interbelice, in
care poetii nu fac compromisurile morale, tematice si stilistice cerute
de poezia realist-socialista, este o stare lirica, o expresie metaforica
a tra 949i88j irilor profunde ale fiintei, integrand visul si mitul,
limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de expresie, ci si un scop
in sine, limbajul devine o lume careia poetul ii exploreaza
frumusetile si capacitatile de expresie, este cultivat uneori limbajul
prozaic sau jocul cu vorbele.
Poet postbelic neomodernist, N. Stanescu se plaseaza
intr-o nobila ascendeta poetica : se inrudeste cu M. Eminescu si
Blaga prin depersonalizarea si dispersia in etern, cu Arghezi prin forta
cu care inoveaza la nivelul limbajului poetic, cu I. Barbu prin
capacitatea de incifrare a mesajului in formule unice, ermetism,
geometrizare lirica, si nu in ultimul rind cu Bacovia prin aplicarile
obsedante ale tonului si anumitor stari.
Va rezulta astfel o 'poezie a poeziei' dupa cum afirma Eugen
Simion, concentrata in volume precum 'Sensul iubirii'-1960, 'Dreptul
la timp'-1965, 'O viziune a sentimentelor'-1964. Cel din urma cuprinde
si poezia Leoaica tanara, iubirea care cumuleaza o serie de
trasaturi ale neomodernismului, specifice primei perioade de creatie
stanesciene caracterizata prin elanuri adolescentine, manifestarea
starii jubilatorii a unei lumi patronata de suflet, o lume care respira
timpul fiintei ca prezenta si sacralizeaza iubirea.
Astfel, intreaga opera este centrata pe tema iubirii
fulgeratoare si a modificarii fundamentale sufletesti survenite, semn
ca pe langa iubire omul nu poate trece nepedpsit. Sunt asimilate idei
poetice eminesciene si argheziene vizand caracterul negativ al iubirii,
aceasta fiind urmata deseori de dezamagire. Expresia poetica, desi
nu este ermetica, este novatoare si surprinzatoare, contribuind uneori
la ambiguizarea sensurilor. Lirismul pur este valorificat prin asumarea
perspectivei profund subiective a eului liric exprimat, sistemul verbal
si pronominal la persoana I : 'mi-a sarit', 'ma pandise', 'mi-a infipt',

'm-a muscat', 'mi-am dus' dand identificarea clara a deixisului


personal si sugerand irumperea brutala a acestui sentiment in
viata..Totodata, aceste verbe la perfectul compus, elemente ale
campului semantic al agresivului traduc raportul eu liric- iubire,
individul devine pacient , nemaiputand sa decida cand si de ce apare
sentimentul. De asemenea, lexemul 'colti' induce ideea efectelor
devoratoare, pe care le are iubirea asupra identitatii sinelui, dar si a
semnului lasat de impactul cu iubirea, semnul neputand fi camuflat.
Laitmotivul operei este relevat inca din versurile incipit
'Leoaica tanara, iubirea' care lamuresc raportul de simetrie cu titlul a
carui signaletica este construita pe baza unui transfer semnatic
deoarece lexemul 'leoaica' detine seme dominante precum frumusete
, ferocitate, libertate care sunt ulterior transferate lexemului 'iubire' ,
comparatia eliptica si inversata : 'iubirea ca o leoaica tanara', avand
simultan valente metaforice. Secventa initiala este creata prin imagini
socante, asocierea inedita a iubirii cu un act de agresiune generand
tensiunea poetica. Iubirea, ca abstractiune, este concretizata in
imaginea metaforica a felinei, iar contactul cu fiinta este receptat ca
atac fizic, socul expresiv fiind dat de fragmentarea ideii la nivelul
versificatiei, autorul izoland versul 'mai demult' in vederea pregatirii
momentului.
A doua secventa a poeziei surprinde o dubla transfigurare a
fiintei invadate de sentiment, eul devine un ,centrum mundi', sufletul
indragostit are intuitia unei lumi perfecte, cercul asimiland un simbol
al perfectiunii : ,Si deodata-n jurul meu, natura/ se facu cerc de-a
dura'. Eul indragostit percepe lumea ca dintr-un vartej, contururile
fiind estompate, nu se mai disting ca altadata, comparatia: ,ca o
strangere de ape' filtrand imaginea eminesciana din "cuibar rotind de
ape" care sugereaza capacitatea genezica a iubirii. Fiinta sedusa isi
abandoneaza simturile distincte, initial pentru a le unifica.
Structura metaforica : "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua"
vizeaza faptul ca iubirea devine punte intre doua lumi real-ireal,
contingent-transcendennt. Aceeasi idee a bucuriei supreme, a fericirii
care copleseste sufletul este reiterata si in urmatoarele
doua versuri :'Si auzul o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii', eul liric
percepand lumea acut senzorial, cu toate simturile treze si numai in
mod benefic, ciocarlia fiind o pasare solara. Poetul opereaza la
nivelul metataxelor pentru ca intreaga strofa sa fie construita pe

ideea raportului indragostitului cu lumea, cursivitatea ideilor fiind


intretinuta de ingambament.
Daca secventa anterioara se centreaza asupra transfigurarii
lumii si asupra unificarii simturilor, a treia secventa poate fi explicata
ca o renuntare la acestea: ,Mi-am dus mana la spranceana, la tampla
si la barbie, dar mana nu le mai stie", in favoarea unei alte modalitati
de cunoastere: sentimentul, pe care poetul il definea ca fiind forma
'"vaga a ideii sferice", ambiguitatea fiind o trasatura definitorie a
neomodernismului. De asemenea, aceste versuri au o importanta
incarcatura stilistica deoarece ,tampla' se valideaza ca simbol al
gandirii, ,spranceana' ca segment adocular care preia semele
ochiului ca simbol al cunoasterii, iar ,barbia' este un segment adoral
care preia semele gurii si comunicarii. Verbul la perfectul compus ,am
dus' alaturi de simbolistica enuntata mai sus sugereaza ideea ca,
odata consumata iubirea, pierduta fiind, eul incearca inutil, sa se
regaseasca, pentru ca verbele la prezentul etern: ,aluneca', ,trece' sa
induca ideea persistentei iubirii in sufletul omului. Totodata poetul
opereaza la nivelul metagrafelor, punctele de suspensie potentand
ideea de continuitate, de permanenta a iubirii.
Muzicalitatea discursului liric organizat in trei secvente: o
scenarie cu vers liber, o octava cu vers liber si o decima cu vers liber,
este data de masura versului variind intre 2 si 10 silabe, fixat
invariabil intr-o schema neobisnuita de ritmuri. Rimele perechi sunt
feminine si produc o edulcorare, o catifelare a tonului final. Astfel
creat, versul stanescian sustine prin muzicalitatea lui interioara de
avant, de precipitare spre stingere, insasi miscarea sentimentului
care izbucneste cu tarie, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se
realizeaza prin proiectia iubirii in voluptatea meditatiei ce survine
pierderii acesteia.
Poezia propune un mod de receptare profund subiectiv
a sentimentului iubirii, inteles ca modalitate de a fi in lume. Apartinand
lirismului subiectiv, poezia situeaza omul in centrul unui univers pe
care il reconstruieste din temelii. Noutatea viziunii poetice,
surprinzatoarele asocieri metaforice, concretizarea, prin limbaj, a
unor abstractiuni, uneori ambiguitatea sensurilor, semnificatii obtinute
prin plasarea unor clisee verbale din poezia inaintasilor in noi

contexte, dau poeziei ,Leoaica tanara , iubirea' de Nichita Stanescu o


nota neomodernista mai mult decat evidenta.

Leoaic tnr, iubirea


poezie [ ]

-----------------------de Nichita Stnescu [Nichita_Stanescu ]


A

Leoaic tnr, iubirea


mi-a srit n fa.
M pndise-n ncordare
mai demult.
Colii albi mi i-a nfipt n fa,
m-a mucat, leoaica, azi, de fa.
i deodat-n jurul meu, natura
se fcu un cerc, de-a-dura,
cnd mai larg, cnd mai aproape,
ca o strngere de ape.
i privirea-n sus ni,
curcubeu tiat n dou,
i auzul o-ntlni
tocmai lng ciocrlii.
Mi-am dus mna la sprncean,
la tmpl i la brbie,
dar mna nu le mai tie.
i alunec-n netire
pe-un deert n strlucire
peste care trece-alene
o leoaic armie
cu micrile viclene,
nc-o vreme,
i-nc-o vreme...