Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu
Neomodernismul este o orientare din anii 60’-70’ care ilustreaza redescoperirea sensibilitatii
creatoare,a emotiei estetice si a innoirilor la nivelul limbajului poetic,dupa un deceniu in care
literatura romana a fost ideologizata politic.Poetii neomodernisti precum Nichita Stanesc,
Gellu Naum sau Ana Blandiana au incercat sa refaca legaturile cu literatura modernista din
perioada interbelica. “Leoaica tanara iubirea”, scrisa de Nichita Stanescu este una din poeziile
celui de aal doilea volum al poetului „O viziune a sentimentelor” aparut in anul 1964. Poetul
in cauza se incadreaza curentului literar neomodernist prin lirica operei sale.
Nichita Stanescu a creat o lirica prin expresivitate si imagistica. „Leoaica tanara,iubirea” este
considerata o capodopera a literaturii romane prin ilustrarea caracterului erotic al poeziei si
este o arta poetica intrucat autorul isi exprima conceptia despre iubire, vizualizata drept o
stare extatica a acestuia, iar lirismul subiectiv confirma prezenta eului liric prin marcile
lexico-gramaticale la persoana I a verbelor dar si a pronumelor personale ,,mi-„ „m”, „ma”
Tema poeziei poate fi vazuta din doua puncte de vedere. Mai intai poezia poate avea ca tema
consecintele pe care iubirea le are asupra raportului dintre eul poetic si lume dar si cu sine,
iubirea fiind exprimata prin motivul central al poeziei, leoaica, animalul de prada. Din alt
punct de vedere poezia poate fi conceputa drept o arta poetica erotica cu caracter confesiv in
care poetul ilustreaza intesitatea sentimentului de iubire si modul in care acesta este afectat de
iubirea in cauza.
In corelatie cu motivul principal al poeziei mentionat anterior, titlul se exprima printr-o
metafora transparenta ce are rolul de a ilustra concret extazul generat de iubire, Astfel,
iubirea, una dintre cele mai abstracte sentimente, este transfigurata si prinde forma unei
leoaice, unui animal de prada agresiv,
Poezia transfigureaza realitatea completa intr-o viziune artistica originala care implica
simetria compozitionala si transparenta imaginilor. Simetria compozitionala este redata prin
functia expresiva a cuvantului si a sunetelor iar originalitatea este elementul principal ce
permite imaginilor claritate.
Din punct de vedere compozitional poezia este alcatuita din trei secvente lirice ce corespund
cu cele trei strofe.
Prima secventa poetica prezinta intalnirea neasteptata cu iubirea, cu toate ca sentimentul
fusese deja anticipat de poet („Ma pandise-n incordare/mai demult”) fapt ce reliefeaza
prezenta constiintei poetului. In acelasi timp se evidentiaza si socul la adresa persoanei
poetului prin utilizarea cuvantului „fata” ce devine lait-motiv princ are se reliefeaza pierderea
integritatii, mutilarea sufletului in urma atacului iubirii. Efectul acestui atac este unul
devastator („Coltii albi mi-a infipt in fata”). Imaginea artistica a „coltilor albi” sugereaza,pe
de o parte,agresivitatea iubirii(„coltii”) ,iar,pe de alta parte,puritatea sentimentului (epitetul
cromatic „albi” ). Totodata verbele de miscare „mi-a sarit”, „ma pandise”, „mi-a infipt”, „m-a
muscat” sugereaza spontaneitatea aparitiei iubirii prin apelul la o scena de vanatoare a unei
tineri leoaice. Cuvantul „tanara” sugereaza surprinderea momentului initial in iubire, mai
precis, al intalnirii iubirii.
Cea de a doua secventa are rolul de a crea un plan median intre intalnirea cu iubirea din prima
secventa si instrainarea individului de sine insusi din a treia secventa. Astfel cea de a doua
secventa poetica se focalizeaza pe psihologia individului in privinta intalnirii neasteptate cu
iubirea, ce va avea sa modifice radical pe acesta. Iubirea resimtita degaja o energie
devastatoare asupra sensibilitatii, extinsa mai apoi intregului univers („Si de-odata-n jurul
meu, natura”). Aceasta constatare a naturii facuta de poet este de fapt o constatare a unei lumi
reorganizate de omnipotenta iubirii dupa legi proprii, joc al cercurilor concentrice, simbol al
perfectiunii („Se facu un cerc de-a dura/ Cand mai larg, catmai aproape/ Ca o strangere de
ape”). Cercurile au drept centru poetul ce se simte un nucleu al existentei („un centrum
mundi”). Privirea si auzul individului pot fi interpretate ca simboluri ce sugereaza bucuria
suprema rezultata din aparitia iubirii. Individul este extaziat de sentimentul neasteptat al
iubirii, ce il copleseste pe poet („Si privirea in sus tasni/ Curcubeul taiat in 2”). Curcubeul
reprezinta un simbol al fericirii neasteptate, fenomen rar si fascinant.
In a treia secventa poetica se concretizeaza efectele intalnirii cu iubirea.In procesul de
recreare a lumii dupa legile iubirii este integrata si fiinta poetului. Se dezvaluie metamorfoza
fiinte umane gratie iubirii, fiinta ce se instraineaza de sine, fapt ce se echivaleaza cu o
pierdere de sine. Spranceana, tampla si barbia reprezinta constante ale fiintei care intra si ele
sub efectul preschimbator al iubirii („Mi-am dus mana la spranceana/ La tampla si la barbie/
Dar mana nu le mai stie”). In eseul „Logica ideilor vagi” Nichita sustine faptul ca luarea in
separat a simturilor nu are capacitatea de a infatiseaza pe deplin realitatea nici macar prin
unificarea acestor simturi omul este incapabil de a percepe in totalitate propia persoana.
Repetarea conjunctiei „si” in cadrul intregului poem expune succesiunea momentelor in
cadrul carora individul experimenteaza iubirea. Acesta, in noul sau stadiu, metamorfizat in
urma experientei iubirii, devine un mediu propice in care iubirea se poate manifesta („Desert
in stralucire”). Este observabila schimbarea perceptiei iubirii fata de prima secventa poetica a
discursului liric. Leoaica devine aramie, culoare ce simbolizeaza maturizarea animalului de
prada, ce la randul ei simbolizeaza acceptarea si integrarea acestui sentiment in fiinta umana.
Ferocitatea tinerei leoaice dispare dar viclenia si capacitatea de a surpinde fiinta umana se va
defini drept o constanta a acestui sentiment („Inca-o vreme/ Si inca-o vreme”)
Din punct de vedere stilistic se observa particularitatiile neomodernismului ce se manifesta
prin metafora transparenta a leoaice prin care poetul da dimensiune abstractului. Oralitatea
stilului este realizata prin limbajul colocvial („Ma pandise”, „De-odata”, „Tasni”). Verbele la
perfect simplu sugereaza ideea ca iubirea si experienta acesteia este un element recent iar
ambiguitatea poemului este data de reitararea substantivului „fata” care sugereaza identitatea
individului. Totodata aceasta mai sugereaza si copereliatea. Si mai mult ambiguitatea mai
este sugerata de succensiunea elementelor ce alcatuiesc individul („Spranceana, tampla,
barbia”) in conceptia ca aceste structuri nominale pot fi metonimice pentru individ dar mai
pot sugera si fragmentalismul, incapacitatea individului de a mai face fata la asemenea
sentiment.