COMUNICAREA FORMALA SI COMUNICAREA INFORMALA

Desi criteriile care sustin distinctia formal - informal nu sunt

constientizate de fiecare comunicator in mod riguros si exhaustiv,
deosebirea actelor de limbaj in raport cu aceasta pare a fi la nivelul
simtului comun. Nimeni nu se indoieste, de pilda, ca cererile adresate de
petenti conducerilor unor institutii, legile emise de parlamentul unei tari,
discutiile oficiale a doi sefi de stat, dezbaterile parlamentare, conlucutiile
preotilor cu mirii sau ale judecatorilor cu procurorii, avocatii si impricinatii,
interventiile din cadrul conferintelor de presa si chiar discutiile clientilor cu
chelnerii sunt formale, iar jurnalele intime, scrisorile trimise intre prieteni
sau rude, suetele, discutiile dintre indragostiti sau dintre pensionarii care
isi tin de urat prin parcuri, informale.

Mai mult sau mai putin constient, apelativul formal este pus in
corespondenta cu anumite clauze de precizie si categoricitate pe care
trebuie sa le respecte actele de limbaj pentru a fi considerate acceptabile
sau valabile, iar calificativul informal cu absenta constrangerilor extra-
gramaticale.

Pentru a justifica, intr-un fel, pertinenta utilizarii etichetelor in cauza

vom face trimitere la cateva criterii - natura cadrului interactiv, numarul si
felul participantilor, prezenta versusabsenta unor "ritualuri" de deschidere,
respectiv de incheiere a comunicarii, categoriile de semnale utilizate si
regulile de "circulatie" a mesajelor -, cu precizarea ca numai arareori ele
functioneaza in mod independent.

Aceste criterii nu sunt singurele care sustin distinctia formal-informal,

insa par a se numara printre cele mai importante; oricum, ele sunt
suficiente pentru a asigura o categorisire clara a formelor de comunicare.

1. COMUNICAREA FORMALA se realizeaza intr-un cadru

interactiv complementar, care genereaza o inegalitate institutionalizata de
statut. Factorii comunicarii ce se manifesta in acest mediu special sunt
solidari si ocupa o pozitie "superioara", respectiv una "inferioara", in
raport cu o stiinta sau cu o putere specializata si socialmente recunoscuta.

Trebuie considerate formale, spre exemplu, interactiunile semice dintre

medic si pacient, avocat si client, director si petent s.a., cata vreme unul
dintre protagonistii formei de comunicare date ii recunoaste celuilalt
superioritatea de statut intr-un anumit domeniu.

Atragem atentia ca inegalitatea este temporara si locala, ea

manifestandu-se doar in corespondenta cu rolurile pe care si le asuma
comunicatorii. Medicul ii este superior pacientului numai in cadrul
interactiv complementar dat de cabinetul medical si numai pe perioada
consultatiei. Doar aici comunicarea dintre medic si pacient este formala.
Reintalnindu-se intr-o statiune turistica, intr-un mijloc de transport in
comun sau intr-un restaurant, cei doi se plaseaza la acelasi nivel de
comunicare; amandoi sunt turisti, calatori sau clienti, iar eventualele
discutii dintre ei nu mai sunt formale.

Actele formale de limbaj presupun, sau permit participarea, sau

coprezenta unui numar relativ mare de comunicatori. O atare forma de
comunicare se produce, de pilda, prin promulgarea unei legi, atunci cand
seful statului (presedintele, monarhul, dictatorul etc.) - emitentul - ii
instiinteaza pe toti cetatenii tarii respective - receptorii - ca a intrat in
vigoare o noua lege. Tot o forma de comunicare formala se realizeaza in
cazul unei casatorii civile, chiar daca aceasta se savarseste cu maxima
discretie. Dat fiind faptul ca aspectul realmente important aici este
caracterul public al casatoriei, nu importa cati oameni participa (intr-un fel
sau altul) la ea, ci cati pot participa.

Merita retinuta, apoi, ca marca a actelor de limbaj formale, reducerea

protagonistilor la rolul corespunzator situatiei de comunicare. In cazul unei
cununii, spre exemplu, persoana care oficiaza conteaza doar ca preot,
celelalte atribute ale acesteia fiind cu totul irelevante. Nu intereseaza
deloc daca individul in cauza este tanar sau batran, inteligent sau nerod,
virtuos sau de o moralitate indoielnica s.a. m.d. In acelasi fel, mirii trebuie
sa fie casatoriti civil, sa tina de religia oficiantului si sa fie de acord cu
actul ce urmeaza a fi savarsit; ca sunt tineri sau vastnici, practicanti sau
indiferenti, chibzuiti sau nesabuiti etc. este cu totul lipsit de insemnatate.

O alta trasatura ce caracterizeaza comunicarea formala este data de

posibilitatea delimitarii foarte clare a acesteia de alte forme de
comunicare, prin utilizarea unor clauze de deschidere, respectiv de
inchidere. Ramanand la exemplul casatoriei religioase, pot fi mentionate
formulele ritualice care o evidentiaza in raport cu rumoarea care ii precede
si cu felicitarile care ii succed.

Actele de limbaj formale se asociaza si cu un set de restrictii in

utilizarea semnalelor. Nu este vorba aici de limitarea libertatii de a folosi
semne din diverse categorii - acustice, vizuale, olfactive etc. -, ci de
impunerea unor constructii de comunicare tipice.

Spre exemplu, mesajele schimbate intre chelner si client pot fi in egala

masura verbale sau nonverbale, dar nu pot viza decat tranzactia in curs:
meniul, calitatea mancarii consumate, nota de plata s.a. Eventualele
referiri la situatia familiala a clientului, la convingerile lui politice sau
religioase ar fi cu totul deplasate Unele cadre interactive formale impun
constrangeri mult mai mari. Cununia religioasa, de pilda, este considerata
valida, numai daca mesajele emise de preot si miri respecta formulele
consacrate. Orice abatere de textul liturgic conduce la nulitatea cununiei.
 In plus, comunicarea formala incumba reguli ferme de ordonare a
interventiilor comunicationale. Protagonistii acestor acte de limbaj joaca
succesiv rolurile de emitent si receptor dupa o conventie prestabilita. La o
sesiune de comunicari stiintifice, spre exemplu, ordinea cuvantarilor este
(de regula) prestabilita si adusa la cunostinta participantilor in timp util,
astfel incat fiecare stie, intr-o prima faza, momentul interventiei lui ca
emitent. Dupa aceea se stabileste o conventie privind felul in care trebuie
sa se desfasoare discutiile pe marginea fiecarei comunicari in parte.
Arareori sunt permise intreruperi sau abateri de la regulile care au fost
acceptate in prealabil.

2. COMUNICAREA INFORMALA presupune un cadru

interactiv simetric, caracterizat prin "egalitatea" de statut a interlocutorilor
si minimizarea diferentelor de rol dintre acestia. Este important de notat
faptul ca egalitatea in discutie nu incumba egalizarea personalitatilor
interlocutorilor - fiecare dintre ei intra in procesul comunicarii cu toate
atributele care ii asigura individualitatea -, ci neutralizarea raporturilor
ierarhice institutionalizate.

Doi indivizi care devin parteneri intr-un act de limbaj informal isi
definesc locurile ad hoc, in functie de experienta comunicationala trecuta
si de imaginea sociala pe care o au cu privire la celalalt. Astfel,
compartimentul unui tren se constituie intr-o situatie de comunicare
simetrica si, deci, informala pentru un student si un profesor universitar
care impart temporar si cu totul intamplator acelasi spatiu. Rolurile jucate
de acestia in cadrul eventualelelor conversatii purtate vor fi determinate
de varsta, nivelul cunostintelor puse in joc, modalitatea de perceptie a
celuilalt etc., insa nu de inegalitatea de statut profesional. Fireste, situatia
ar fi cu totul alta in cazul in care profesorul si studentul s-ar regasi intr-o
sala de examen, ca examinator, respectiv examinat.

Reuniti oarecum intamplator in aceeasi situatie de comunicare,

protagonistii actelor informale de comunicare sunt, prin forta
imprejurarilor, redusi sub raport numeric. Unii ar putea sa replice aici:
"Sunt putini, de pilda, participantii la un mare miting electoral, care
comunica informal inainte de inceperea propriu-zisa a acestuia?" - Aceasta
intrebare, aparent de bun simt, contine o confuzie. Cei care urmeaza sa
participe la un mare miting electoral si care isi asuma cu precadere rolul
de receptori, in cadrul comunicarii formale respective, impart inaintea
inceperii manifestarii acelasi spatiu real, iar nu acelasi spatiu de
comunicare informala.
 Astfel, doi amici care isi deapana amintirile legate de ultimul concediu
trebuie separati net de cele trei gospodine aflate in imediata lor apropiere
si care discuta despre ultimele noutati in materie culinara. Cele doua cadre
interactive simetrice, in care s-au desfasurat comunicari informale cu un
numar redus de persoane dispar o data cu inceperea mitingului, altfel
spus, o data cu aparitia cadrului interactiv complementar care
solidarizeaza multimea de fata intr-o comunicare formala.

Data fiind restrangerea numarului de participanti, comunicarea

informala permite recuperarea particularitatilor care individualizeaza
interlocutorii. Acestia nu se mai vad redusi la rolul pe care il joaca -
profesor, student, sofer de taxi, client, ziarist, intervievat etc. -, ei putand
sa se manifeste plenar in comunicare cu caracterul, vointa, memoria,
temperamentul, cunostintele, emotiile, prejudecatile s.a. care le sunt
specifice.

Actele de comunicare informala nu sunt delimitate de formule ritualice

care sa le indice inceputul si sfarsitul (exceptand, fireste, formulele de
politete). Prin urmare, se poate spune ca este informala orice secventa de
comunicare care nu contine marci formale explicite. In aceste conditii,
precizarile de genul "Va propun sa avem o discutie informala!" sunt
redundante. Fiecare participant la comunicare subintelege ca este vorba
de un cadru informal daca nu i se precizeaza in mod explicit contrariul.

In contrast cu mesajele din comunicarea formala, continuturile

vehiculate prin actele de limbaj informale sunt de o remarcabila
diversitate. Fiecarui interlocutor i se da posibilitatea de a selecta semnele
pe care le considera a fi cele mai potrivite intentiei sale de comunicare.
Singurele constrangeri sunt cele de ordin general, care privesc
prezervarea bunei-cuviinte.

Astfel, nici un adolescent nu va discuta cu parintii sai in subcodul

argotic utilizat de el in raporturile cu colegii de liceu. Libertatea cadrului de
comunicare informala este asigurata si de absenta unui scop "strategic".
Cum partenerii interactiunilor semice de acest fel vor doar sa se faca
intelesi si sa-i inteleaga pe altii, valabilitatea actelor de limbaj realizate nu
depinde de intrebuintarea unor mesaje tip (sau standardizate).

In plus, nu exista reguli care sa predetermine ordinea in care

interlocutorii urmeaza sa indeplineasca rolul de emitent, respectiv de
receptor. Fiecare individ intervine in comunicare conform cu gesturile de
reglare produse mai mult sau mai putin spontan de catre parteneri.