UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE
FORMA DE INVATAMANT: ZI
ANUL II, SEMESTRUL AL II-LEA
CONSTANTA, 2014

REFERAT
COMUNICAREA INTERPERSONALA

Indrumator:
Prof.univ. dr. Virgil Frunza

Student:
Turnea Larisa-Florina

CUPRINS
1. Introducere.....1
2. Comunicarea interpersonala..2
3. Elemente de definire a comunicarii...3
4. Rolul cunoasterii celuilalt in comunicare..5
5. Specificul temperamental al interlocutorului....7
6. Stiluri de comunicare.9
7. Eficienta comunicarii.11
8. Analiza tranzactionala.13
9. Imaginea de sine si relatiile interpersonale..15
BIBLIOGRAFIE.16

1. Introducere

Interactiunile umane ar fi imposibile fara transmiterea si receptarea de mesaje. n acest

sens, relatiile umane pot fi definite ca interactiuni comunicationale, derulate n planul social
amplu care, la rndul sau, ar fi de neconceput n absenta proceselor de comunicare. Ca esenta a
legaturilor umane, comunicarea reprezinta ansamblul proceselor fizice si psihice prin care se
efectueaza operatia de punere n relatie cu una sau mai multe persoane n vederea atingerii unor
anumite obiective. n sens restrns, comunicarea implica schimbul de mesaje orale, scrise sau de
alta natura, sub forma carora informatia trece de la emitator la receptor n cadrul unor secvente
de comunicare (convorbire, lectie, scrisoare, etc.). Cu alte cuvinte, o anumita persoana (A) sursa
transmite un anumit mesaj printr-un canal unei alte persoane (B) receptorul, cu un anumit efect
recunoscut si interpretat de A; A ofera un raspuns conform la care B raspunde de asemenea.
Un rol esential dupa J.C.Abric (1990) revine reciprocitatii bazata pe feed-back astfel,
comunicarea umana reprezinta modul fundamental de interactiune psihosociala a persoanelor
realizata prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate ale realitatii, n
vederea obtinerii stabilitatii ori a unor modificari de comportament individual sau de grup.
Dincolo de multitudinea definitiilor date notiunii de comunicare, demersul de fata va
accentua dimensiunea de influentare n vederea mentinerii / modificarii comportamentului
celuilalt. Prin punerea n legatura (lat.communis = a pune n comun, a fi n relatie), un individ comunicatorul transmite stimuli, de obicei verbali, cu finalitatea / scopul deliberat de a schimba
comportamentul altor indivizi. Sunt transmise si primite semnificatii, sunt codificate si
decodificate mesaje; mesajele modifica informatia celui care le primeste si, eventual,
comportamentul sau, iar reactia comportamentala a receptorului poate influenta emitatorul n
mod perceptibil sau imperceptibil.
n consecinta, putem sustine ca procesul de comunicare reprezinta una dintre conditiile
indispensabile pentru functionarea si organizarea societatii. Mai mult, individul se numeste fiinta
sociala si se raporteaza la celalalt ca atare n masura n care comunica cu celalalt. Pentru a avea
reprezentarea timpului consacrat comunicarii n contextul cotidian, trebuie sa ntelegem ca
situatiile de comunicare sunt variate, iar notiunea de comunicare este polisemica:
"primesc o comunicare telefonica. Transmit sau iau o comunicare. Stabilesc, ntrerup sau tulbur
comunicari(...) Comunic cu universul fizic prin simturile mele(...) vad si aud, receptez (Sfez,
1996). Prin urmare, individul traieste n mijlocul unor comunicari multiple, care acopera, n
medie, 11 ore din cele 24, adica 70% din timpul activ zilnic, distribuite astfel: scris - 9%, citit 16%, vorbit - 30%, ascultat, 45% (Timm, 1980).

2. Comunicarea interpersonala
Studiile comunicarii interpersonale ofera trei perspective diferite asupra subiectului:
1. definitie componentiala, care evidentiaza elementele componente: transmiterea de mesaje de
catre o persoana, receptionarea lor de catre o alta / de catre un grup restrns de persoane, cu un
anumit efect, cu o anumita oportunitate de feed-back imediat.
2. definitie relationala (diadica): comunicarea care se deruleaza ntre doua persoane care au
stabilit o relatie (profesor - elev).
3. definitie progresiva, ca final al unei progresii sau dezvoltari, de la comunicarea impersonala
(formala) la cea personala sau personalizata.
G. Miller (1987) propune 3 factori determinanti pentru comunicarea interpersonala:
a) predictii determinate psihic: interactiunile interpersonale se caracterizeaza prin aceea ca
participantii si fundamenteaza predictiile unii despre ceilalti nu pe apartenenta la un anumit
grup, asa cum este cazul comunicarii impersonale, ci pe gradul de diferentiere al interlocutorului
n raport cu propriul grup, adica pe caracteristici psihice. n cazul ntlnirilor impersonale,
raspundem celorlalti conform normelor grupului n care ne integram, spre exemplu, raspundem
unui profesor asa cum "se raspunde" n genere unui profesor. Cu ct relatia devine mai personala,
profesorul si studentul si vor raspunde nu n calitate de membri ai grupului, ci individual, unic.
Altfel spus, n contextul contactelor impersonale, rolul social si cultural al interlocutorului ne
impune modul de interactiune; n cazul contactelor interpersonale, rolul psihic al interlocutorului
ne dicteaza modul de interactiune.
b) date cu rol explicativ despre celalalt: cunoasterea unei persoane este nsotita de predictii
privind reactiile sale n varii situatii si de explicatii oferite comportamentului sau.
c)reguli stabilite: n situatiile impersonale, regulile de interactiune comportamentala sunt stabilite
prin norme sociale. Cu ct relatia devine mai putin impersonala, cu att normele sociale
reglementeaza mai putin interactiunea, iar interlocutorii stabilesc reguli proprii.
Modelul activ-pasiv (McQuail, 1999) ofera o explicatie relatiilor de comunicare stabilite
de indivizi de pe pozitii diferite - de transmitator sau de receptor, semnificatiilor atasate situatiei
de comunicare si modalitatii de orientare reciproca a interlocutorilor si de definire a relatiei lor.
Procesul de comunicare este definit n termenii activitate - pasivitate, care, prin combinatii,
conduc la patru tipuri de situatii de comunicare.
n primul caz activ pasiv: informatia este transmisa intentionat si este definita de emitator, fara
ca receptorul sa accepte definitia n cauza. Se poate oferi exemplul comunicarii de tip publicitar
sau propagandistic. Situatia de comunicare este unidirectionala si dezechilibrata n favoarea
emitatorului care impune termenii relatiei cu receptorul.

Situatia a doua activ activ: schimb sau interactiune n cadrul careia ambii parteneri actioneaza,
pe rnd ca transmitator si receptor (spre exemplu conversatia, discutia sau situatiile de nvatare).
Relatia este relativ simetrica, iar participantii relativ egali.
Cea de-a treia situatie pasiv activ: se caracterizeaza prin cautarea informatiei, activitate
permanenta care implica un grad ridicat de libertate de alegere ntre mesajele si semnificatile
disponibile, n functie de care adopta un punct de vedere personal.
Ultimul caz pasiv - pasiv: este de tip rezidual, specific situatiilor n care comunicarea este
ntmplatoare, nedirectionata si fara scop. Relatiile sunt scurte, nestructurate, lipsite de o
semnificatie clar conturata si de capacitatea de a produce schimbari relevante pentru participanti.

3. Elementele de definire a comunicarii

Studiile deceniului cinci au avansat ideea conform careia relatia de comunicare se
deruleaza ntre emitator si receptor. Modelul clasic propus de C. Shannon si W. Weaver (1942)
prezenta procesul de comunicare linear, secvential si l reducea la transmiterea unui mesaj printrun canal de la emitator la receptor. Desigur, acest model si proba eficienta n deceniul cinci n
industria telecomunicatiilor, nsa n planul comunicarii interpersonale prezinta o serie de
neajunsuri:
- omite variabilele psihice, sociale si cognitive ale emitatorului si ale receptorului, valorile,
normele si circumstantele momentului;
- omite caracterul nelinear al procesului si ignora intersan-jabilitatea rolurilor, emitatorul putnd
fi concomitent si receptor.
Prin urmare, abordarile recente consacrate comunicarii interpersonale (Abric, 1999)
reformuleaza schema clasica a comunicarii: nu emitator si receptor, ci actori ai situatiei de
comunicare, interlocutori. Comunicarea nu mai implica simpla transmitere de mesaje, ci schimb
de mesaje si semnificatii si, prin feed-back primit si oferit, transformare si adecvare.
Contextul comunicarii
Comunicarea se desfasoara ntr-un context care poate fi evident si care se impune, restrictionnd,
precum n situatia unei nmormntari sau stimulnd comunicarea, precum n situatia unei
aniversari. Atribuim trei dimensiuni contextului de comunicare: fizica, socio-psihica si
temporala.
Mediul propriu-zis, n care se desfasoara comunicarea, reprezinta contextul fizic; acesta exercita
influenta asupra continutului si formei mesajelor. Dispunerea spatiala a locutorilor joaca un rol
esential n natura interactiunilor, determinnd alegerea unui tip de limbaj, precum si interpretarea
finalitatii situatiei. Simpla asezare a mobilierului ntr-o sala de conferinte este expresia unei

intentionalitati: dialog si interactiune n cazul unui spatiu deschis si circular, monolog si absenta
interactiunii
pentru
un
spatiu
nchis.
Dimensiunea social-psihica include statusul si relatiile dintre participanti, rolurile jucate,
normele societatii respective, caracterul formal sau informal, rece sau cald al situatiei de
comunicare.
Dimensiunea temporala se refera la timpul zilei favorabil sau nu comunicarii si la timpul istoric
al situatiei de comunicare (n functie de normele societatii, mesajele sunt acceptate sau respinse)
sau la succesiunea replicilor (acelasi compliment va primi semnificatii diferite n functie de
moment, el poate fi oferit n schimbul altui compliment, imediat dupa ce ati cerut persoanei
respective o favoare sau n timpul unei nentelegeri).
Dimensiunile mentionate interactioneaza, influentndu-se reciproc. Astfel, ntrzierea la o
ntlnire - dimensiune temporala poate determina schimbari n planul dimensiunii psihice distantare, ceea ce poate conduce la modificari la nivelul apropierii fizice. De retinut ca procesul
de schimbare este continuu, niciodata static, iar variabilele specifice se ntrepatrund permanent.
Competenta comunicativa
Competenta comunicativa se dobndeste n timp si cuprinde totalitatea cunostintelor n sfera
aspectelor sociale ale comunicarii, incluznd date despre despre rolul tacerii n comunicare,
despre regulile interactiunii nonverbale sau despre rolul contextului si al audientei n selectarea
unei anumite abordari si n determinarea formei si continutului mesajelor.
Feed-back
Diversitatea cauzelor care determina dificultatile si perturbarile aferente procesului de
comunicare face obligatorie existenta, n cadrul respectivului sistem, a posibilitatilor de reglare,
de adaptare si de transformare. Elementul central al acestei reglari este reprezentat de feed-back,
care i permite receptorului sa-si emita reactiile si emitatorului sa le nregistreze. Precizam ca
abilitatea comunicatorului de a raspunde adecvat feed-back-ului este determinanta pentru
eficienta comunicarii. Feed-back-ul corespunde urmatoarelor patru functii (Abric, 1999):
Functia de control al ntelegerii, al receptarii n bune conditii a mesajului;
Functia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, la dificultatile ntmpinate sau la
alte evenimente care presupun o modificare a continutului sau a formei;
Functia de reglare sociala prin flexibilitatea rolurilor si functiilor ndeplinite de diversi actori, n
masura sa faciliteze ntelegerea punctului de vedere al celuilalt;
Functia socio - afectiva: feed-back-ul creste siguranta interna si satisfactia actorilor.

Zgomotul
Primele studii consacrate procesului de comunicare atribuiau zgomotul exclusiv canalului, pentru
ca ulterior, studiul zgomotului sa se extinda la orice sistem de comunicare si sa cuprinda
totalitatea elementelor care distorsioneaza sau care interfereaza cu mesajul. Luam n consideratie
ca tipuri de zgomote:
-zgomot fizic: interfereaza cu transmiterea fizica a mesajului (scris neclar, hrtie de scris
sifonata, ochelari de soare).
-zgomot psihic: prejudecati, presupuneri eronate, lipsa de deschidere n idei.
-zgomot semantic: n forma extrema, se regaseste n dialogul ntre persoane care vorbesc limbi
diferite; n forma comuna, se produce cnd vorbitorii utilizeaza un vocabular tehnic, complex,
necunoscut receptorului sau cnd emitatorul si receptorul atribuie semnificatii diferite.
Sintetizam aceste aspecte si oferim o tipologie a barierelor n comunicare, a perturbatiilor
care pot interveni n procesul de comunicare si care reduc fidelitatea sau eficienta transferului de
mesaj:
la nivelul emitatorului si al receptorului:
- starea emotionala a receptorului;
- rutina care influenteaza receptivitatea;
- imaginea de sine a emitatorului si a receptorului si imaginea despre interlocutor;
- caracterizarea diferita a situatiei de comunicare de catre emitator si receptor;
- lipsa atentiei n receptarea mesajului;
- concluzii grabite asupra mesajului;
- lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
- sentimentele si intentiile participantilor la situatia de comunicare;
- emiterea de presupozitii, idei preconcepute.
la nivel de limbaj:
- aceleasi cuvinte primesc sensuri diferite pentru persoane diferite, n special datorita
diferentierilor n planul pregatirii si al experientei;
- dificultati de exprimare; exprimarea cu stngacie a mesajului de catre emitator;
- utilizarea de cuvinte sau expresii confuze.
la nivelul contextului:
- context fizic necorespunzator (poluare fonica ridicata);
- suporti informationali necorespunzatori.

4. Rolul cunoasterii celuilalt n comunicare

Cunoasterea interlocutorului reprezinta o prima etapa prioritara n demersul de
"controlare" a situatiei de comunicare, deoarece tipuri diferite de parteneri recomanda atitudini si
discursuri diferite. Doar identificarea variabilelor psihice, cognitive si sociale permite adaptarea
n raport cu interlocutorul, conditionata de trecerea ntr-un plan secund a subiectivitatii si a
preocuparilor proprii de moment.
n sprijinul demersului de cunoastere a celuilalt, propunem o posibila tipologie a
interlocutorului, construita n jurul axei actiune - metoda - organizare - comunicare - idee:
anumiti parteneri de conversatie sunt directionati catre actiune - construiesc si conduc, altii sunt
axati pe metoda si, prin urmare, organizeaza, unii interlocutori sunt interesati de interlocutor si
comunica, iar anumiti parteneri de discutie se ataseaza de idei si teoretizeaza.
a) Interlocutorul directionat spre actiune este plin de energie, direct, fara rabdare, decis si
apreciaza provocarile.
Atitudine recomandata: trebuie sa fiti scurt si decis, sa apelati la mijloace vizuale pentru a
convinge: scheme, grafice.
Discurs recomandat: acest tip de interlocutor discuta n termeni de rezultate obiective. Asadar,
trebuie sa va situati pe un teren practic, concret si sa ncepeti cu enuntarea concluziilor.
b) Interlocutorul orientat spre metode este concret, prudent, rabdator si actioneaza cu metoda
si logica.
Atitudine recomandata: trebuie sa fiti precis si totodata sa evitati sa-1 hartuiti.
Discurs recomandat: acest interlocutor se exprima n termeni de fapte, planuri, ncercari, control
si organizare. Analizeaza, observa si pune n practica. Asadar se recomanda interventii logice:
prezentati cadrul general, descrieti situatia actuala, prezentati solutii, cu avantaje si dezavantaje
si previzionati un rezultat.
c) Interlocutorul sensibil la factorul uman este spontan, cald, comprehensiv, emotiv, sensibil si
perspicace.
Atitudine recomandata: nu va este recomandat sa va lansati direct n subiectul discutiei.
Discurs recomandat: acest tip de interlocutor discuta n termeni de necesitati, motivatii, munca n
echipa, comunicare, sentimente, valori si credinte. Ca atare, vorbiti-i invocnd relatia directa
ntre ceea ce se spune si persoanele implicate.
d) Interlocutorul orientat spre idei este un tip imaginativ, plin de idei, un creator.
Atitudine recomandata: alocati timp ndelungat discutiilor deoarece priveste problemele din varii
puncte de vedere.
Discurs recomandat: pentru interlocutorul axat pe idei, tema examinata trebuie relationala n
context amplu, n termeni de concepte, inovatii, proiecte, ameliorari, metode de ultima ora si
perspective de lunga durata.

5. Specificul temperamental al interlocutorului

Comunicarea interpersonala depinde substantial de tipurile temperamentale carora le
apartin interlocutorii. Cu precizarea ca nu exista tipuri temperamentale n stare pura, vom
dezvolta specificul celor patru tipuri temperamentale clasice: sangvin, coleric, flegmatic si
melancolic si vom accentua interferentele conturate n relatiile dintre diferite tipuri
temperamentale.
Sangvinicul reprezinta tipul cel mai agreabil sub raport comunicational, adaptabil unor
situatii variate. Acest tip de temperament dezvolta relatii interpersonale cu usurinta, este sociabil,
optimist, creativ, flexibil, cu simtul umorului (puncte forte), dar refuza programele rigide, nu
poate spune "nu", gaseste scuze, se plictiseste repede, pierde notiunea timpului, este motivat de
emotii si emotiv, dovedeste capacitate diminuata de concentrare, vorbeste mult (puncte slabe).
Nevoia emotionala a sangvinicului este de a fi privit, recunoscut si aprobat. Apreciaza partenerii
de discutie care asculta si care se entuziasmeaza, care lauda si aproba si i displac acei parteneri
care critica si nu i apreciaza simtul umorului.
Colericul se remarca prin spirit autoritar, extravertit, nestapnit, usor irascibil. si asuma
provocari, rezolva, ia decizii, organizeaza, conduce, degaja ncredere (puncte forte). Puncte
slabe: prea mare siguranta de sine, se desprinde cu greu de punctele de vedere proprii, tinde sa
devina dependent de activitatea profesionala, autocrat, dominator, arogant, manipulator,
nepasator, cu teama de a nu pierde controlul, se asteapta la devotament total din partea celorlalti.
Este nclinat spre rigiditate si intoleranta si se lanseaza n a face aprecieri pripite pe grila alb sau
negru. Fara rabdare, activ, deranjeaza deseori si da nastere conflictelor, pe care le da imediat
uitarii: iesiri nervoase frecvente, intoleranta vizavi de opinii opuse, dorinta unei permanente
schimbari, nclinatie pentru proiecte grandioase, dar niciodata terminate. Din aceste considerente,
atrage atentia majoritatii, nsa, n raporturile de comunicare cu ceilalti, se plaseaza pe pozitii
putin favorabile. Stabileste usor relatii de comunicare cu tipul temperamental sangvinic datorita
capacitatii acestuia din urma de a adapta cu lejeritate. Nevoia emotionala a colericului este de a
realiza, a finaliza performant tot ceea ce ntreprinde si de a fi apreciat pentru aceasta (spre,
deosebire de melancolici pentru care sentimentul de multumire nu depinde de aprecierea
celorlalti). Apreciaza partenerii de discutie cooperanti, care privesc lucrurile n aceeasi maniera,
care l sprijina si i se subordoneaza si i displac partenerii independenti, neloiali, fara sentimentul
responsabilitatii.
Flegmaticul nu ridica probleme n plan comunicational: calmul, lentoarea, seriozitatea,
echilibrul emotional, meticulozitatea, rezistenta la efort, stabilitatea opiniilor si caracterul
previzibil al reactiilor i confera statutul de oameni de ncredere, cu conditia de a i fi respectat
ritmul propriu. Puncte forte: calm, echilibrat, spiritual, sobru, afabil, demn de ncredere,
conciliant, stabil, bun ascultator, consecvent, bun manager. Puncte slabe: neimplicat, apatic,

ncapatnat, se mobilizeaza greu, indiferent, neperseverent, putin adaptabil la schimbare. n plan

emotional, are nevoie, mai mult dect celelalte tipuri temperamentale, de sentimentul pretuirii de
sine care are ca resorturi respectul si pretuirea din partea celorlalti. ncercati sa l ascultati,
trecnd dincolo de lentoarea exprimarii, sa reluati si sa discutati ideile sale. Flegmaticul
apreciaza partenerii de discutie care iau decizii n locul lui, l respecta si i recunosc calitatile si i
displac cei care forteaza si asteapta prea mult de la el.
Melancolicul ntmpina dificultati de comunicare manifestnd tendinta de nchidere n
sine si de suspiciune generalizata, de analizare la nesfrsit a cuvintelor care l vizeaza. Este
nclinat spre a identifica aluzii alarmante la adresa sa, putin energic si cu putina ncredere de
sine. Prefera activitatile de rutina, se adapteaza greu schimbarilor si oboseste relativ repede.
Acumuleaza timp ndelungat tensiuni interioare rareori extravertite (n conditii egale de solicitare
nervoasa, melancolicii dau cel mai ridicat procent de astenici, fiind urmati de colerici). Puncte
forte: organizat, apreciaza linistea si activitatile pe cont propriu, corect, exact, analitic, extrem de
concentrat pe detalii, traduce totul n scheme, cifre, grafice. Puncte slabe: fara spontaneitate,
idealist pna la naivitate, suspicios, greu de multumit, se deprima cu usurinta, econom,
perfectionist n extrema, acumuleaza frustrari.
Asemenea sangvinicului, melancolicul este o natura emotiva, nsa resorturile emotiei sunt
diferite: daca sangvinicul asteapta recunoasterea celor din jur, melancolicul are nevoie de
stabilitate, ordine, sensibilitate si sprijin. Apreciaza seriozitatea, profunzimea interlocutorului si
capacitatea acestuia de a purta o discutie sensibila si i displac partenerii superficiali,
imprevizibili, mereu n ntrziere, dezorganizati. Ca parteneri de discutie, prefera sangvinicii pe
care si-i apropie n calitate de confidenti, ferindu-se de agresiunile verbale si de ironiile
colericilor. n general, evita dialogul cu acestia din urma deoarece ofera replicile bune prea
trziu, neavnd spontaneitatea lor de reactie. n relatia cu tipul flegmatic, discutiile se pot lega,
nsa doar n ceea ce priveste "strictul necesar"; cu melacolicii discuta putin, prefernd "sa taca
mpreuna". n conditii de stres, spre exemplu n situatia unei controverse, punctele forte sunt
exacerbate si se transforma n puncte slabe: sangvinicul se va entuziasma si va vorbi fara oprire,
colericul va prelua controlul asupra situatiei, lezndu-si partenerii, melancolicul va ncerca sa
faca ordine si va deveni deprimat, iar flegmaticul se va retrage si va renunta.
Eysenk (apud Lieury, 1997) propune un model aparent mai simplu de clasificare a
personalitatilor ntre doua axe extreme: introversie - extroversie si nevrotism - stabilitate.
Individul extravertit cauta aprecierile si ncurajarile celorlalti, se entuziasmeaza cu usurinta, este
spontan si prezinta sociabilitate ridicata. La cealalta extrema, introvertitul exercita autocontrol,
este calm, rezervat si se angajeaza pentru atingerea scopurilor proprii, indiferent de
circumstantele exterioare. Nevroticul este usor si n permanenta afectat emotional de anxietate,
tristete, regrete. Dimpotriva, stabilul este rareori afectat de emotii, iar daca aceasta se ntmpla,
are capacitatea de a reveni rapid la dispozitia uzuala.
Desigur, a exagera importanta rolului exercitat de temperament n conduita umana
reprezinta o eroare, dar abordarile n domeniul psihologiei sustin ca aceasta caracteristica

ereditara, rezistenta la modelare educativa, aduce culoare caracterului. Putem aduce n discutie
varii tipuri de interlocutori, nsa ideea esentiala ramne aceea ca specificul personalitatii
reprezinta unul din factorii care afecteaza modul n care elaboram si interpretam mesaje si
actioneaza asemenea unui filtru de distilare a informatiei si de modelare a continutului mesajelor.

6. Stiluri de comunicare
Ca mod de a comunica, stilul reprezinta variabila cognitiva, afectiva si comportamentala,
aferenta procesului de comunicare. Astfel, orice situatie de comunicare implica de partea
participantilor o serie factori care particularizeaza comunicarea, facnd-o specifica fiecarui
vorbitor.
n aceasta categorie includem: experientele personale (mentale, fizice, psihice), o anumita
"istorie" proprie; atitudinile personale, orizontul de expectante dat de educatie, status social;
perceptia si conceptia despre lume, despre sine, despre interlocutori.
Dintr-o perspectiva de ansamblu, tipologia stilurilor de comunicare ia n consideratie:
- stilul neutru: specific relatiilor oficiale, formale;
- stilul familiar: lejeritate in alegerea mijloacelor de expresie; presupune o exprimare mai putin
pretioasa, mai apropiata, cu aplicabilitate n relatiile cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii;
- stilul solemn: sau protocolar, are trasatura ca specifica cautarea minutioasa a formulelor,
termenilor sau modalitatilor de adresare menite a conferi enuntarii o nota evidenta de ceremonie,
solicitata de anumite circumstante;
- stilul beletristic: abordeaza exhaustiv dictionarul unei limbi; specificitatea acestui stil consta n
marea bogatie de sensuri la care apeleaza;
- stilul stiintific: se caracterizeaza prin apelul la forme de deductie si de inductie ale
rationamentelor;
- stilul administrativ: un stil functional, specific comunicarii institutionale, care are ca
element definitoriu prezenta formulelor sintactice de tip cliseu;
- stilul publicistic: abordeaza o mare varietate tematica, aspect ce l apropie de stilul beletristic,
dar se deosebeste prin aceea ca plaseaza accentul pe informatie si mai putin pe forma de
prezentare;
- stilul de comunicare manageriala: vizeaza informarea, rezolvarea de probleme n termeni de
obiective, masuri, mijloace, metode si costuri.

Daca raportam stilul de comunicare la variabila "interlocutor", cu particularitatile

aferente, dezvoltam cinci tipuri: emotiv, director, flexibil, reflexiv, ndatoritor:

1. stilul emotiv, specific indivizilor:

- expresivi, care vorbesc repede, gesticuleaza, uneori se inhiba, alteori se grabesc;
- comportament dinamic, orientat spre actiune si risc;
- atrasi de relatiile informale, refractari la cele oficiale;
- poseda putere de convingere bazata pe risipa de energie emotionala si transfer psihic;
- prezinta sociabilitate ridicata.
2. stil director, caracteristic celor care:
- au o atitudine serioasa, preocupata;
- exprima opinii clare, ntr-o maniera hotarta, uneori rigida;
- sunt dificil de abordat, comunica cu dificulate;
- ridica pretentii, cu gesturi ferme, glas sonor;
- prezinta sociabilitate scazuta.
3. stilul flexibil, specific indivizilor care:
- ncearca permanent, deliberat sa-si schimbe stilul propriu;
- merg n ntmpinarea greutatilor celorlalti;
- este adoptat de indivizi n situatii specifice.
4. stilul reflexiv, specific indivizilor care:
- se controleaza puternic emotional;
- exprima opinii ntr-o maniera deliberat formala, si cauta cuvintele si formuleaza cu
atentie propozitiile;
- sunt aparent linistiti, retrasi, mereu preocupati de altceva;
- prefera ordinea si cauta un loc de munca ordonat;
- sunt lenti, revad detaliile si nu iau decizii rapide;
- prefera singuratatea si nu sunt buni parteneri de conversatie;
- prezinta sociabilitate scazuta.
5. stilul ndatoritor, specific indivizilor care:
- sunt rabdatori si nu se implica n luarea deciziilor;
- asculta cu atentie si cu ntelegere;
- evita sa faca apel la propria pozitie;
- se bazeaza pe forta de convingere a prieteniei;
- exprima deciziile ntr-o maniera serioasa, impersonala;
- prezinta sociabilitate ridicata.
Trebuie sa precizam ca stilul primeste conotatii pozitive sau negnegative doar n asociere
cu partenerul de comunicare, cu ambianta si cu subiectul comunicarii.

7. Eficienta comunicarii

Abordarile consacrate eficientei comunicarii se subordoneaza: (1) perspectivei

umaniste, (2) perspectivei pragmatice / behavioriste si (3) perspectivei schimbului social /
echitatii.
Abordarea umanista ("soft") este propusa de psihologia umanista traditionala: A.
Maslow, G. Allport, C. Rogers si pune accent pe ideea de deschidere, empatie, suportivitate,
sinceritate, reactie onesta:
- deschidere spre interlocutor, reactii oneste la stimulii din exterior, dublata de asumarea
responsabilitatii pentru propriile sentimente si gnduri si ntelegerea acestora ca rezultat al
interactiunii dintre realitatea exterioara si perceptiile, atitudinile, prejudecatile individuale.
- empatie (traduce din limba germana termenul "Einfuhlung"-"a simti mpreuna cu") se defineste
ca procesul simtirii a ceea ce simte o alta persoana, intuitie sau, mai exact, proces de cunoastere
tacita. F. Held si J. Maucorps (1958) apreciaza empatia ca una dintre conditiile esentiale ale
comunicarii interpersonale: "empatia nu este subordonata caracteristicilor pozitive sau negative
specifice relatiilor cu celalalt, ea le precede, la depaseste, le contine". Cunoasterea empatica
individuala si sociala contureaza procese de gndire si sentimente similare cu ale partenerilor si
comporta un efect de ntelegere. Schimbul empatic este prin excelenta social, bazat pe experienta
validata social si vizeaza realizarea a doua obiective aparent contradictorii: o comunicare n sine
si acomodarea la realitatea celuilalt - garantie a eficientei n practica sociala.
Comunicarea empatica este conditionata de:
(1) evitarea evaluarii si etichetarii celuilalt, eliminarea tendintei de a judeca, de a interpreta si de
a critica;
(2) ntelegerea motivatiilor si ratiunilor celuilalt prin ntrebari si clarificari.
- comportament suportiv care solicita o atitudine descriptiva, mai putin evaluativa, spontaneitate
si mai putin strategie, probabilitate si mai putin certitudine.
- comunicare pozitiva prin atitudine pozitiva n raport cu sine si, implicit, cu ceilalti si
recunoasterea partenerilor prin feed - back verbal sau nonverbal.
Abordarea pragmatica, reprezentata de P. Watzlawick, D. Jackson, este axata pe
modelul competentei specifice pentru scopuri specifice usor de atins prin:
- ncredere: comunicatorul eficient este flexibil comportamental, relaxat si controlat, ceea ce i
garanteaza ncrederea sociala a celorlalti.
- simt al concretului, al relatiei si al reciprocitatii: eficienta depinde de masura n care
comunicatorul ofera feed - back imediat, relevant, demonstrnd ca este atent, interesat (prin
apelarea interlocutorului, prin formulari de tipul "noi, al nostru", prin recompensare si contact
vizual).
- managementul interactiunii: comunicatorul eficient controleaza interactiunea spre
satisfactia participantilor.
- expresivitate ca abilitate de a comunica sincer si implicat n situatia de comunicare.
Este similara deschiderii si se concretizeaza n exprimarea responsabilitatii pentru sentimentele,
gndurile celuilalt, sustinerea expresivitatii celuilalt si oferirea de feed - back.

- orientare spre ceilalti ca abilitate de adaptare si ajustare permanenta la ceilalti pe parcursul

interactiunii. Implica atentie fata de cine / ce este interlocutorul si fata de ceea cine / ce crede el
ca este.
Abordarea schimbului social / echitatii este axata pe modelul economic al costurilor si
beneficiilor. Relatia interpersonala reprezinta un parteneriat de schimb, cu precizarea ca unele
paternuri de schimb se dovedesc mai productive dect altele. Utiliznd modelul orientat
economic, teoria schimbului social evidentiaza o dubla tendinta: de a cauta recompense si de a le
obtine cu cele mai reduse costuri. n plan practic, eficienta este conferita de schimb de
recompense si comportament de apreciere a celuilalt. Teoria echitatii reformuleaza partial
modelul schimbului: admite tendinta de a obtine ct mai multe recopense cu costuri ct mai
reduse, cu precizarea ca partenerii vor aprecia relatia proprie doar n cazul n care recompensele
si costurile sunt egal distribuite reciproc.
Indiferent de optiunea teoretica pe care am privilegia-o, pentru a fi eficienta, comunicarea
presupune o flexibilitate a rolurilor, o interactiune, si nu o simpla transmitere, cu precizarea ca:
- emitatorul este mai credibil cnd receptorul l apreciaza ca fiind credibil;
- pentru a fi receptat si nteles, mesajul trebuie elaborat si transmis astfel nct sa contina
simboluri comune experientei sursei si celei a destinatarului;
- mesajul trebuie sa satisfaca sfera de asteptari informationale ale partenerului, inducnd
sentimentul participarii active n procesul comunicarii;
- asigurati forta de impact a mesajului acceptnd si adoptnd, cel putin la nivel formal, punctele
de vedere ale interlocutorului.
n plan practic, eficienta comunicarii se traduce n corectitudine si n demersul permanent
de adecvare la obiectivul vizat, la natura mesajului si la emitator demers care necesita:
- selectarea si utilizarea termenilor adecvati. Utilizarea unui vocabular cu un puternic potential
conotativ (specific literaturii, jurnalismului, publicitatii) va trezi afectivitatea si sensibilitatea
interlocutorului, dimpotriva, interventiile cu caracter stiintific cer precizie si detasare. Amestecul
de genuri este posibil nsa cu discernamnt, pentru a evita formele stilistice putin adaptate
contextului universitar care valorizeaza, n proportii variabile, primele doua registre.
- diversificare lexicala. Ansamblul expresiilor care pot fi utilizate pentru a a descrie o situatie,
pentru a exprima o opinie sau pentru expune o argumentatie, desi variat, este rareori exploatat,
tendinta care coreleaza cu repetarea acelorasi termeni. Cu ingeniozitate si cu ajutorul unui
dictionar, pot fi gasite substitutele adecvate.
- construire corecta a frazelor;
- corectitudine din punct de vedere gramatical;
- stil adaptat situatiei particulare.

8. Analiza tranzacional
Cel care a analizat schimburile de cuvinte, de mesaje sau de stimuli care au loc n

conversaiile cotidiene a fost psiho-terapeutul american, Eric Berne. Cartea lui, Analiz
tranzacional i psihoterapie a aprut n 1961 cu intenia de a psihanaliza relaiile sociale ntr-o
manier mult mai clar i mai simpl dect permitea limbajul speculativ dezvoltat de Freud. ntradevr, Analiza Tranzacional (AT) i-a gsit imediat aplicabilitatea n studiul comunicrii. n
comunicarea interpersonal cotidian din cnd n cnd oamenii i modific vizibil postura,
punctul de vedere, vocea, vocabularul i alte aspecte ale comportamentului. Aceste sisteme
coerente de sentimente sau seturi coerente de tipare comportamentale se numesc stri ale eului.
Sub sugestia psihanalizei freudiene care vorbete despre sine, eu i supra-eu, Analiza
Tranzacional descoper n structura psihicului nostru trei instane distincte care se manifest n
comunicare ca stri ale eului. Fiecare dintre noi trece prin
1. stri ale eului care seamn cu cele ale figurii prinilor (exteropsihice)
2. stri ale eului legate de evaluarea obiectiv a realitii, caracteristice adultului (neopsihice)
3. stri ale eului care sunt relicve ale celor din copilrie (arheopsihice).
Aceste trei stri ale eului ntre care noi ne deplasm n funcie de situaie nu au nici o
legtura cu vrsta efectiv sau cu relaia de rudenie, ci se refera la modele de comportament.
De regul, toate cele trei stri ale eului, Printe, Adult i Copil se regsesc n psihicul
unei persoane. Proporiile diferite ale prezenei lor alctuiesc ceea ce se numete egograma: spre
exemplu, un procent de 75% Printe Normativ, 25% Printe Binevoitor, 80% Adult, 20% Copil
Adaptat, 80% Copil Liber. De asemenea, toate i au rolul lor i sunt folositoare atunci cnd se
manifest n contexte adecvate.
Dac o persoan se afl constant ntr-o singur stare a eului avem de-a face cu o situaie
patologic. n anumite cazuri, relativ normale, unele din aceste stri pot ns i lipsi fie n una din
prile sale, fie n ntregime. Rezult personaliti incomplete, compuse numai din strile Adult i
Copil, i n acest caz imorale sau amorale, lipsite de principii i de respect pentru reguli, cu un
comportament infantil, necontrolat, sau alctuite din Printe i Adult, lipsite de afectivitate i
spontaneitate, insensibili, duri, severi, condui de raiunea pur.
Tot astfel strile eului, ndeosebi cea de Adult se poate contamina cu alte stri: Adultul
contaminat de Printe d impresia unei logici clare i corecte i a deschiderii spre dialog dar
presupunerile sunt prejudeci i afirmaii a priori. Adultul contaminat de Copil are un discurs
raional, imparial i obiectiv, dar reflect i emoii sau impresii personale. Adultul contaminat de
Printe i de Copil: n spatele raiunii adultului aparent, persoana face apel att la prejudecile
Printelui ascuns ct i la spontaneitatea Copilui ascuns.
n fine, mai este posibil i simbioza, situaie n care strile eului a dou persoane se
completeaz astfel nct strile de Printe i Adult ale unei persoane le nlocuiesc pe cele ale altei
persoane pe lng starea de Copil a acesteia. Pot aprea astfel chiar i simbioze duble sau n lan.
Toate aceste disfuncii n strile eului pot reprezenta dificulti ale dezvoltrii personale i
obstacole n calea comunicrii autentice.
Analiza tranzaciilor
Atunci cnd comunicam cu cineva att noi ct i el ne gsim n anumite stri ale eului,
ceea ce determin n comunicare o serie de combinaii posibile ntre aceste stri.

Analiza Tranzacional este studiul tuturor acestor posibiliti de comunicare: ea analizeaz ceea
ce se ntmpl n schimburile comunicative interpersonale. Unitatea minimal a relaiilor sociale
este tranzacia care se compune dintr-un stimul tranzacional i un rspuns tranzacional.
Tranzaciile se pot clasifica n complementare (simetrice) sau ncruciate (asimetrice), simple sau
ulterioare, iar tranzaciile ulterioare pot fi unghiulare sau n duplex.
1.Tranzaciile complementare (sau simple) - emitentul stimulului tranzacional primete
rspunsul tranzacional la care se atepta. Tranzaciile complementare au loc ntre egali sau
complementari din punct de vedere psihologic i se petrec n cadrul relaiilor sociale superficiale.
2. Tranzacia ncruciat cnd starea sinelui care este emitentul stimulului
tranzacional nu primete rspunsul tranzacional la care se atepta
respectiv cnd starea sinelui solicitata de un emitent nu se manifest, ci este
substituit de o alt stare, de la care nu se atepta rspuns. Este clasica
reacie de transfer afectiv pe care o descrie psihanaliza i este principala
preocupare a psihoterapeuilor.
3. Tranzaciile ulterioare presupun activitatea simultan a dou sau mai
multe stri de ale eului. O tranzacie ulterioar disimuleaz un dublu mesaj
sub o aparen clar i fr echivoc. Aceast categorie de tranzacii st la
baza jocurilor i manipulrilor. Comerciantul, ca Adult, afirm: Acesta este
mai bun, dar este probabil foarte scump pentru dvs. La nivelul social sau
oficial aparent ambele mesaje sunt direcionate ctre Adultul din
personalitatea gospodinei. Totui vectorul ulterior sau psihologic este
direcionat de Adultul manipulator ctre Copilul din personalitatea
gospodinei, care i rspunde: Totui l cumpr subnelegnd: i art eu
arogantului stuia c sunt o client la fel de bun ca oricare alta!
O tranzacie ulterioar n duplex implic patru stri ale eului.
El: Vino la mine ca s ascultam putina muzica...
Ea: Buna idee...
Tranzacie este ocult pentru c dialogul este aparent Adult - Adult dar
comunicarea efectiv este Copil - Copil ("Vrei s te joci cu mine? Da, vreau s
m joc").
Analiza tranzacionala definete orice tip de contact intre fiine umane drept "stroke",
cuvnt englezesc care n limba romn nseamn n acelai timp i lovitura i mngiere i pe
care l-am putea traduce prin stimul sau contact . Pentru un bun echilibru psihofizic, pentru toate
fiinele vii este indispensabil primirea de stimuli externi, de preferina stimuli pozitivi. Dar daca
perspectiva primirii de stimuli pozitivi se dovedete a fi dificil sau imposibil suntem dispui s
acceptam i chiar s cutam stimuli negativi (sa "lovituri psihologice" efective). Aceast
descoperire sta la baza unei serii de mecanisme i comportamente care altfel ar fi de neneles i
care va avea o importanta fundamentala pentru nelegerea "jocurilor". S spunem c un
compliment, un salut, un srut sunt "strokes" pozitive, n timp ce o insulta, o palma sunt
"strokes" negative (daca vrem s continuam exemplul cu mncarea, putem s spunem c un
"stroke" echivaleaz cu o "calorie psihologica"). Eric Berne, n ultima sa lucrare, scria c pentru
cei mai muli dintre noi viata nu este altceva dect o continua cutare de "strokes" i tot cadrul
social nimic altceva dect un mijloc pentru a ne organiza producia i distribuia.

9. Imaginea de sine si relatii interpersonale

Ca ansamblu al ideilor pe care un individ le detine despre el nsusi, imaginea de sine nu
este rezultatul unei simple introspectii, ntr-o anumita masura, imaginea de sine reprezinta un
compromis ntre aspiratiile egoismului individului si corectivele pe care le aduce societatea.
Imaginea de sine se dezvolta treptat si rezulta din feed-back-ul primit de la ceilalti si din
interiorizarea schemelor despre ceilalti. Asa se explica de ce, n prima copilarie, imaginea de sine
este produsul identificarii cu reprezentari inconstiente, modelate de persoane apropiate, iar o data
cu naintarea n vrsta reprezentarea despre sine este influentata de aprecierile si evaluarile
altora. Cu alte cuvinte, atitudinile si comportamentul se regleaza n functie de celalalt /altul care
este perceput ca evaluator.
Imaginea de sine se construieste pe doua planuri: imagine sociala de sine, ca apreciere a
celorlalti receptata de individ si imagine proprie de sine, ca reprezentare a subiectului asupra lui
nsusi (Radu, 1994). Acesta distinctie permite formularea altor probleme: ct de corecta este
perceptia mea privind perceptia altora despre mine si n ce masura imaginea oferita celorlalti este
receptata asa cum mi doresc?
Plecnd de la veridicitatea sau falsitatea imaginilor oferite si veridicitatea sau falsitatea
imaginilor receptate, se contureaza patru situatii posibile:
1. oferirea unei imagini veridice si receptarea unei imagini veridice;
2. oferirea unei imagini veridice si receptarea unei imagini false;
3. oferirea unei imagini false si receptarea unei imagini false;
4. oferirea unei imagini false si receptarea unei imagini veridice (Ciuperca, 1999).
Se observa ca cele mai bune relatii interpersonale se manifesta cnd oferim o imagine
veridica si ea este receptata efectiv ca o imagine veridica, iar manipularea si persuasiunea sunt
eficiente n cazul n care am oferi o imagine falsa, dar receptata ca fiind veridica. Mai mult, o
imagine de sine negativa poate inhiba capacitatea de a privi obiectiv realitatea sociala (M.
Krasne, 1998), dupa cum o imagine de sine pozitiva poate supradimensiona posibilitatile
individului de a realiza o actiune sociala, de un tip sau altul.
Mentionam ca acest model a avut ca punct de plecare "fereastra Johari" (J. Luft, 1969)
care reprezinta interactiunea dintre doua persoane n plan cognitiv: (1) ce cunosc eu si, n egala
masura si ceilalti, (2) ce cunosc eu si nu cunosc ceilalti, (3) ce nu cunosc eu, dar cunosc ceilalti si
(4) ce nu cunosc nici eu si nici ceilalti. Cu alte cuvinte, doar ca anumite laturi ale personalitatii
sunt sau nu sunt cunoscute de mine si ceilalti Modelul propus de J. Luft nu a luat n consideratie
criteriile veridicitatii / falsitatii imaginii oferite / receptionate si nu a evidentiat n ce masura
imaginea oferita este perceputa corect de celalalt. Prin urmare, modelul este, ntr-o anumita
masura, criticabil, deoarece este expresia grafica a unei perspective unidirectionale, de la mine la
celalalt, fapt care, n conditiile receptionarii unei anumite imagini, reduce posibilitatea unei
analize mai complexe viznd si comportamentul celuilalt fata de "eu".

BIBLIOGRAFIE
1. Radu, I., Imaginea de sine si perceptia sociala. n Psihologie sociala", 1994, Cluj Napoca,
Ed. EXE S.R.C.
2. Timm, P.R., Managerial Communication., 1980, New Jersey: Prentice-Hall.
3. Abric, J.C., Psihologia comunicarii., 2002, Iasi, Editura Polirom.
4. Ciuperca, C., Aspecte psihosociale ale influentei sociale. Studiu nepublicat., 1999.
5. Ferreol, G., Flageul, N., Metode de exprimare scrisa si orala. 1996-1998, Iasi, Ed. Polirom.
6. Berne, E., Jocuri pentru aduli, 2002, Bucuresti, Editura Amaltea.
7. Ren de Lassus, Analiza tranzacional, 2000, Bucuresti,Editura Teora.
8. Liury, A., Manual de psihologie generala., 1997, Oradea, Editura Antet.
9. McQuail, D., Comunicarea., 1999, Iasi, Editura Institutul European.
10. Miller, G.A., The Magical Number Seven Plus. Some Umits on Our Capacity, 1987.
11. Chiru, I., Comunicarea interpersonala, 2003, Bucuresti, Editura Tritonic.