

•Delimitari conceptuale
•Forme ale educatiei
•Factori interni si externi
Educatia

Etimologic – substantivul latin “educatio” , derivat din doua verbe:

• “educo-educare”- a creste, a hrani;
• “educo-educere”- a ridica, a inalta.

Sensul etimologic al acestui cuvant = fundamentul pe care s-au

construit abordarile ulterioare ale acestui concept.

In functie de autori educatia are mai multe definitii:

- educatia ca un proces de formare a individului individuala si sociala
(Stan C.);
- educatia ca proces institutional, organizat si indreptat spre o
finalitate prestabilita ( Nicola I.);
- educatia desfasurata in cadrul procesului de invatamant, finalitatile
fiind de natura personala, dar si sociala si profesionala (Dumitru I. Al.).
 I. Cerghit a insumat toate aceste definitii diferite asupra educatiei,
conceptualizand diferite ipostaze in care apare aceasta:
• Educatia ca proces – actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen
lung a fiintei umane.
• Educatia ca actiune de conducere – este dirijarea evolutiei individului spre
stadiul de persoana adulta, formata, autonoma si responsabila;
• Educatia ca actiune sociala – este activitatea planificata care se desfasoara
pe baza unui proiect social si care comporta un model de personalitate;
• Educatia ca interrelatie umana – este procesul de comunicare care necesita
effort comun si constient intre cei implicati, intre care unul este educator si unul
este educat.
• Educatia ca anasamblu de influente – include actiuni deliberate ori nu,
explicite sau implicite care intr-un fel sau altul determina devenirea unui individ.
Privind la definitiile si perspectivele de abordare ale educatiei, putem afirma ca
aceasta se manifesta prin cateva note:
1. Caracterul social al educatiei se refera la relaia evidenta dintre societate si
educatie, relatie de interconditionare si interdeterminare. Macavei afirma :
“dinamica vietii sociale mondiale impune o noua ordine educationala.”
2. Caracterul dinamic se manifesta prin rapiditatea schimbarilor datorita
transformarilor sociale.
3. Caracterul permanent consta in integrarea continua a educabilului intr-un
sistem educational de copil pana la batranete.
4. Caracterul prospectiv reprezinta adaptarea omului la perspectiva sociala.
Nicola I. explica acest carater astfel: “ a-l educa pe om pentru a face fata
cerintelor viitorului, pentru a putea infrunta si raspunde unor situatii
imprevizibile.”
5. Caracterul axiologic se realizeaza prin operarea si raportarea educatiei la
valori specifice.
6. Caracterul autoperfectibil se manifesta la nivelul individului prin ceea ce
numim “autoeducatie”, adica proces voluntar, intentionat, complex de
transformare calitativa si de modelare .
Concluzie:

Educaţia reprezintă o activitate complexă care presupune

un ansamblu de acţiuni planificate sau spontane, având
ca finalitate dezvoltarea individului (personală, socială,
profesională), prin raportarea permanentă la evoluţia
socială prezentă și de perspectivă. Ea se fundamentează
pe un suport important, „educabilitatea” individului,
adică disponibilitatea individului de a primi educaţie.
Fundamentele educatiei

Au la baza functii ale educatiei:

•In raport cu societatea: transmiterea experientei sociale, culturala,etc;
•In raport cu individul:functia de socializare, de dezvoltare a potentialului
biopsihic,etc.

Dorel ungureanu considera ca functiile educatiei contemporane sunt:

•Functia sociala,
•Functia culturala,
•Functia economico-productiva,etc.
Fundamentele educatiei pot fi structurate in:

1. Fundamente istorice;
2. Fundamente filosofice;
3. Fundamente socioculturale;
4. Fundamente biopsihice;
5. Fundamente stiintifice;
6. Undamente economice;
7. Fundamente politice.
Concluzii:

Educatia este fundamentată în

demersurile ei pe aspecte ce ţin, pe de o
parte de obiectul ei, educatul, iar pe de
altă parte pe aspecte ce ţin de societatea
în care se manifestă, toate acestea în baza
unor fundamente ştiinţifice care depăşesc
educaţia la nivel de simţ comun.
Forme ale educatiei: formal, nonformal si
informal in educatie

Clasificarea formelor educatiei are la baza nivelul de

structurare a activitatii educationale desfasurate; de la cel
mai structurat grad – formala, pana la cel
neorganizat/spontan – informala.
Educatia formala

Formalis (lat.)= ceva precis, valabil, organizat legal, ce tine de forma

Reprezinta proiecte educationale ce iau loc in institutii specializate,

organizate sistemic, cu un program riguruos si cu o finalitate clara.

Educatia formala se realizeaza sub indrumarea profesorilor, folosind

materiale precum manuale, ghiduri etc petru a aprofunda si sistematiza
notiuni fundamentale.

Acest tip de educatie este influientat de gradul de dezvoltare si nevoia de

progres a societatii respective.
Educatia nonformala
Nonformalis (lat.)= fara forme oficiale, in afara formelor organizate in
mod oficial

Educaţia nonformală cuprinde totalitatea influenţelor educative organizate

şi
planificate care completează educaţia formală într-un cadru
instituţionalizat, dar situat în afara incidenţei programei şcolare.

Structura educatiei nonformale beneficiaza de flexibilitate si deschidere in

cadrul activitatilor, aceasta concretizandu- se in dezvoltarea si formarea
personalitatii individului.

Educatia nonformala se concretizeaza in doua tipuri de activitati educative:

•Activitati desfasurate in scoala, in afara orelor de clasa: jocuri concursuri
scolare, olimpiade si serbari scolare;
•Actiitatidesfasurate in afara scolii (extrascolare): organizate de scoala sau
alte organizatii.
Educatia informala

Informis, informalis (lat.)= fara forme determinate, ceva intamplator

Include ansamblul influentelor educationale exercitate spontan asupra personalitatii

individului; de la nivelul mediului social si mass-media.

Educatia informala nu beneficiaza de o impartire a informatiilor, ci acestea sunt

preluate voluntar in functie de contextul situational.

In societatea contemporana, mass-media emite cele mai semnificative mesaje

informale, fiind de remarcat faptul ca educatia informala precede si depaseste ca
durata si continut educatia formala.
Factori internii si externi ai educatiei
Factorii interni ai educatiei se refera la determinanti biologici
(ereditate, varsta, sex, etc) dar si psihologici ce tin de dezvoltarea
intelectuala (motivatie, vointa, aptitudini, interese, etc)

Factorii externi ai educatiei implica organizarea scolara si a procesului

de invatamant cu toate aspectele vizate cum ar fi: finalitati, principii,
norme, etc. De asemenea factori externi din meduil social si cultural
influienteaza educatia.

Cucos C. spune ca :”cele mai definitorii influiente care pot modela

comportamentul educabililor “ sunt:
1. Familia- conduita comportamentala, formarea starilor emotionale,
etc.
2. Scoala-educatie organizata, sistematica, continua
3. Biserica-educatie religioasa si spirituala, dar si transmiterea
valorilor morale si civive cerute de societate.
4. Institutiile culturale- ONG-uri, muzee, biblioteci
5. Mass-media – experiente cognitive si comportamentale asupra
indivizilor.
Concluzii:

Indiferent de modul de clasificare, toti factorii ce

actioneaza asupra individului, actioneaza simultan,
interconectat si interdependent. Pe langa acestia pentru
dezvoltarea armonioasa a fiintei umane este nevie si de
coerenta educationala .