POLITICI EDUCAȚIONALE EUROPENE

Prof.univ.dr. Teodor Pătrăuță

PREMISE SI CONCEPTE
 In condiţiile unei tot mai accentuate globalizări, a unei tot mai
accentuate competiţii ce a depăşit de mult nivelul naţional sau cel
regional, ajungând la nivel mondial, resursele umane ca factor
principal al acestei competiţii, constituie fundamentul unor
dezbateri aprinse în întreaga lume. O comunitate, un stat, o
organizaţie este atât ie puternică cât de capabili sunt oamenii care o
compun, nefiind o surpriză multiplele teorii educaţionale ce
invadează spaţiul public în prezentul cotidian. Ştim că sistemul
educaţional este cel care formează ân mare măsură individul, ştim
că în funcţie de educaţia primită, acest zxiivid va ajunge să ajute
sau dimpotrivă să împovăreze societatea în care trăieşte şi mai ştim
legătura indisolubilă între educaţie şi civilizaţie.
 Fundamentul culturii şi civilizaţiei europene este
rrrulticulturalismul.
 „Uniţi în diversitate" este mai mult decât un slogan, este
însăşi expresia unei atitudini, unei gândiri, unui mod de
viaţă. In aceste condiţii nu ne miră susţinerea fermă de
către Uniunea Europeană, că aceasta este un forum
pentru schimbul de idei şi practici între statele membre
şi nu urmăreşte o politică educaţională comună, rolui ei
fiind de a crea un sistem de cooperare efectivă între
statele europene.
EDUCAŢIA CA ŞTIINŢA
Ştiinţa este un corp de teorii si legi cu valoare explicative
pentru un anumit domeniu al realităţii. O ştiinţa, pentru a avea
statutul de ştiinţa trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii: un
domeniu propriu de cercetare, adică un obiect de studio specific o
metodologie adecvata, mijloace anume de studierea domeniului un
limbaj specific, constituent pentru a descrie domeniul de realitate
respective formularea pe baza legilor descoperite, a constatărilor
teoretice explicative anumite predicţii despre evoluţia
fenomenelor supuse cercetării conturarea unui obiect de
interogaţie a fenomenului educativ si implicaţiile sale asupra
dezvoltării personalităţii umane regularităţile din sfera
fenomenului educaţional au permis formularea unor legii, a unor
principii rezultatele cercetării din fenomenul educaţiei se regăsesc
sub denumirea de teorii. Complexitatea fenomenului educaţional.
 Sensurile atribuite conceptului de educaţie sunt
variate, multiple după timpul si intemaţionalitatea
asociată ( C. Cucos 1996 ). Astfel:
 I. Kant considera educaţia ca o activitate de disciplinare,
cultivare, civilizare, moralizarea omului.
 Dewey aprecia educaţia ca o reconstrucţie a experienţei
adăugată la înţelesul experienţei anterioare, prin acest mod
mârindu-se capacitatea de a dirija evoluţia celui ce urmează
 Herbalt insista pe acţiunea de formare a individului pentru
el însuşi dezvoltând o mulţime de interese.
FUNCŢIILE EDUCAŢIEI
 Funcţiile educaţiei sunt consecinţele sociale ale
activităţi de formare-dezvoltare a personalităţi
umane, de la nivelul sistemului si al procesului de
învăţământ. Funcţiile educaţiei, prin acţiunea
factorului subiectiv existent la un nivel de
politica pedagogica, sunt exprimate in termen de
finalităţi ale educaţiei: ideal, scop si obiective.
 funcţia profilica a educaţiei vizează formarea-
deazvoltarea personalităţi in cadrul procesului de
integrare sociala a acestuia;
 funcţia economica vizează valorificarea potenţialului
bio- psiho­social al personalităţii pe tot parcursul
vieţii pentru integrarea intr-o activitate productiva.
 funcţia culturală a educaţiei vizează formarea-
dezvoltarea personalităţii umane prin intermediul
valorilor spirituale validate social in spaţiu si timp.
Finalităţile educaţiei in funcţie de nivelul lor de
generalitate si de intervalul de timp necesar
atingerii, se structurează pe trei niveluri ierarhic
organizate: ideal educaţional, scopuri educaţionale,
obiective educaţionale. Finalităţile educaţiei sunt
pertinente daca ( J.Dewey ): depăşesc condiţiile
existente, fiind reformulate in consens cu resursele
si dificultăţile educaţionale au caracter schematic,
provizoriu dirijează activitatea
IDEALUL EDUCAŢIONAL
 Idealul educaţional reprezintă o relaţie intre
acţiune sociala si cea educaţionala fiind un model
care deşi este proiectat, nu este fix, standardizat ci
dinamic si deschis nevoilor si aspiraţilor sociale.
 Idealul educaţiei este tipul de personalitate pe care
societatea doreşte sa-l formeze la cetăţenii săi,
fiind un compromis intre educaţie si sistemul
social.
SCOPUL EDUCAŢIONAL
 Scopul are trei laturi: anticipativa ( de proiect),
intenţionala si acţionai practica idealul este o relaţie intre
acţiunea sociala si acţiunea educaţionala scopul are un
grad mai mic de generalitate, este mult mai particular
idealul are un grad înalt de generalitate. Deci scopul are
o determinare social umana, exista raţiunea umana,
prezintă secvenţe ale modelului de personalitate aşa cum
se pot realiza in practica înstructiv-educativa.
 Transpunerea in fapt a scopului se realizează prin acţiuni
educaţionale foarte diverse, de aceea sunt necesare
structuri organizatorice si forme de desfăşurare.
OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
 Reprezintă cele mai concrete ipostaze ale
finalitatiilor educaţionale si arata tipul de
schimbări pe care invatamantul vrea sa-l realizeze.
Obiectivele se refera la achiziţiile de incorporat,
fiind redate in termeni de comportamente concrete,
observabile, măsurabile. Analog diferenţierii ideal-
scop vom realiza si diferenţierea scop-obiectiv
educaţional: scopul se refera la evoluţii- schimbări
mai extinse, din punct de vedere cognitiv,
afectiv, comportamental
REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Premisele reformai invatamantului au fost

deduse prin identificarea faptelor pedagogice
relevante ce întreţin starea de criza a sistemului
educaţional. Analiza situaţiei de criza a educaţiei
a debutat in anii 1960, analiza realizata de Filip
H. si Coombs. Soluţiile propuse pentru rezolvarea
crizei mondiale a educaţiei au vizat doua direcţii
de acţiune sociopedagogica; o direcţie de critica
distructiva si o direcţie de critica constructiva.
POSIBILITĂŢILE REFORMEI EDUCAŢIEI LA NIVELUL SCOLII

 Scoala este o organizaţie dinamic supusa presiunilor din exterior,

din mediul socio-economic si presiunilor din interiorul sau iar
pentru a răspunde adecvat acestor presiuni si pentru a avea
creativitate scoală trebuie sa se adapteze la mediu, sa stabilească
legături, conexiuni cu alte organizaţii, sa se dezvolte si sa permite
dezvoltarea membrilor săi.
 Categoriile de presiuni : criza mondiala a educaţiei,
caracteristicile idealului educaţional, posibilităţile de scientizare
cu privire la organizaţia şcolara, conexiunile dintre organizaţia
şcolara si organizările înglobate modalităţi de gestionare publica
ale organizărilor socializante si ale organizaţiei.
SCHIMBAREA IN EDUCAŢIE
 Reforma educaţiei vizează schimbarea nu doar la nive macro " sistem de
invatamant" ci si la nivel micro " scoli ". Analiştii reformei, profesorii si toţi cei
interesaţi sunt facilitaţi in demersul lor daca au in vedere asa numitele cadre ale
schimbării :
 cadru ţinta, concretizat in precizarea clara a scopurilor, evitarea scopirilor
contradictorii
 cadrul emoţional cu precizarea căror elemente emoţionale vor fi modificate
prin schimbare
 cadru politic cu precizarea modului in care este distribuita puterea şcolara

 cadru structural cu precizarea modului in care este folosit timpul, spaţiul si

daca au un sens responsabilitatiile actuale cadru de conducere cu referire la
modul in care directorii trebuie sa echilibreze, sa recunoască si sa
coordoneze mai multe roluri
 cadru de invatare sau asigurarea unui mediu propice in care elevii sa invete
mai bine si profesorii sa se perfecţioneze –
 cadru cultural cu referire la posibila identitate a organizaţiei.
POLITICI EDUCAŢIONALE EUROPENE MODERNE

 Contextul socio-cultural al epocii

moderne/contemporane i-a atribuit educaţiei, dar mai cu
seamă învăţământului, forma cea mai organizată a
procesului de formare a personalităţii, un statut prioritar.
 Constatările făcute explică esenţa fenomenelor ce se
produc in spaţiul european: dorind să-şi menţină o
poziţie onorabilă in context mondial, bătrânul continent
formulează strategic finalitatea evoluţiei sale in
următorii termeni - ..crearea celei mai competitive
economii din hime. cu cele mai multe şi mai bune locuri
de muncă şi cu o coeziune socială durabilă".
PREGĂTIREA CADRELOR DIDACTICE IN UNIUNEA EUROPEANA

 Procesul de pregătire a cadrelor didactice include

doua etape: studiul de licență și masteratul.
 Diversitatea europeană aduce o diversitate a
abordării acestor etape. În unele țări, diploma de
licență se primește după absolvirea masterului
(Germania).
CADRUL GENERAL AL UNEI POLITICI EDUCAŢIONALE EUROPENE

Strategia de la Lisabona este de fapt un acord al

guvernelor reunite cu ocazia Consiliului European din
anul 2000 (ţinut anual), menit să coerentizeze politicile
economice şi sociale la european. La reuniunea
Consiliului European de la Lisabona din 2000 Uniunea
şi-a stabilit ca obiectiv strategic ca să devină cea mai
competitivă şi mai dinamică economie bazată pe
cunoaştere, capabilă de o creştere economică durabilă,
de noi locuri de muncă, mai bune, şi caracterizată
printr-o coeziune socială.
PROGRAMUL ESTE IMPLEMENTAT PRIN OPT MĂSURI, DIN CARE
ULTIMELE TREI SUNT MĂSURI CE ASIGURĂ COORDONAREA CU
ALTE PROGRAME.

 Comenius: adresat învăţământului şcolar - grădiniţe, şcoli

primare şi gimnazii - având drept scop creşterea calităţii
educaţiei şi promovarea învăţării limbilor străine;
 Erasmus: adresat învăţământului liceal, universitar şi post-l
universitar, având drept scop încurajarea mobilităţii şJ
promovarea învăţării limbilor străine;
 Grundtvig: adresat educaţiei adulţilor, având drept scopl
suplimentarea măsurilor Comenius şi Erasmus prin
facilitarea! integrării adulţilor excluşi din sistemele şcolare;
 Lingua: adresat învăţării limbilor străine;
 Minerva: adresat noilor tehnologii de informaţii şi comunicaţii în
sistemul educaţiei, având drept scop încurajarea folosiriiI
tehnologiilor informaţiei, comunicaţiilor şi multimedia, precum şi a
învăţământului deschis la distanţă;
 Inovarea şi observarea sistemelor de educaţie: având drepţi scop
observarea sistemelor educaţionale din statele membre pentru a le
îmbunătăţi. Măsura este destinată autorităţilor locale, asociaţiilor,
organizaţiilor neguvernamentale, etc, în scopul dezvoltării unor
analize comparative ale politicilor şi sistemelor de educaţie
(Euridice), organizarea de vizite de studii (Arion), înfiinţarea de
reţele de instituţii (NARIC), încurajarea recunoaşterii diplomelor şi
lansarea unor proiecte pilot.
 Măsuri comune: Scopul programului „Leonardo
da Vinci" este de a contribui la formarea politicii
Uniunii în domeniul învăţământului profesional
Programul sprijină mobilitatea transnaţională,
schimburi de experienţă, vizite de studii,
proiectele pilot, reţelele lingvistice şi culturale,
precum şi diseminarea celor mai bune practici.
Socrates aduce promovarea cooperării în
domeniuşi diseminarea rezultatelor proiectelor.
 Măsuri însoțitoare
PRIORITĂŢILE POLITICILOR EDUCAŢIONALE EUROPENE

 Opt materii relevante pentru educație și formare

profesională: accesul la educație, competențe de bază,
consilierea și orientarea profesională, educația
anteprenorială, egalitatea de șanse, formare formatori,
societate ICT, formarea continuă.
 Obiective europene
1. Dezvoltarea competenţelor necesare într-o societate a
cunoaşterii;
2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial;
3. îmbunătăţirea învăţării de limbi străine.
GRUPUL DE LUCRU A STABILIT OPT DOMENII DE COMPETENŢE
CHEIE:

1. comunicarea în limba maternă;

2. comunicarea în limbi străine;
3. deprinderi de calcul matematic şi competenţe de bază în
ştiinţe şi tehnologie;
4. abilităţi privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
(TIC);
5. a învăţa să înveţi;
6. competenţe civice şi interpersonale;
7. antreprenoriat;
8. conştiinţă culturală.
CALITATEA EDUCAŢIEI

Îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi

formare profesională este una din componentele
centrale ale cooperării dintre state membre, sub
forma creării unor reţele academice, vizite de
studii a parteneriate. Comunicarea Comisiei
COM subliniază rolul universităţilor şi a
programelor de cercetare desfăşurate de acestea
într- o Europă bazată pe cunoaştere.
PERSPECTIVE
În pofida afirmaţiei clare a Uniunii Europene confonn
căreia nu există o politică educaţională comună, la nivel
European, putem afirma că măsurile şi programele
propuse actorilor educaţionali naţionali, de la domeniul
public la cel privat, constituie un cadru suficient de
detaliat pentru a concluziona existenţa unei încercări de
uniformizare. Făcând o analogie cu legiferarea
comunitară prin intermediul directivelor-cadru putem
spune că măsurile comunitare în domeniul educaţiei iau
forma unei directive-cadru, urmând ca statele membre să
stabilească detaliile aducerii la îndeplinire a obiectivelor
fixate.
 Ajungem la problema necesităţii unei politici
educaţionale comune la nivel european. Deşi
tehnic vorbind, o astfel de politică nu există, în
prezentul context mondial, considerăm că
stabilirea politicilor educaţionale majore este prea
importantă pentru a fi lăsată exclusiv la
latitudinea statelor membre. Bineînţeles că
Uniunea Europeană trebuie să fie un forum de
cooperare între statelemembre, dar deasemenea
trebuie să-şi asume un rol activ în ghidarea
direcţiilor de dezvoltare a învăţământului
european.
Izvorul dezvoltării psihice il constituie, dupa cum se stie,
contradicţiile interne care apar ca urmare a solicitărilor
externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea si
rezolvarea acestor contradicţii revine, in primul rand,
educaţiei. Pe de o parte, educaţia oferă conţinuturile ce
urmează sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa
de modul in care sa fie asimilate, de formarea
capacităţilor omului. Rolul conducător al educaţiei apare
in intervenţia acesteia in crearea unui climat educaţional
favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formarii
personalităţii umane. De aceea, nu este deloc greşita sau
inoportună afirmaţia ca " educaţia este o arta ".