Constituirea domeniilor de studiu

Politici educaționale și Politici

sociale
Politica culturii
(studiu de pedagogie)
Metoda Interviul în trei trepte

Îndrumător:
Lect. univ. dr. Nicoleta Rogoz

Studente:
Ciobotaru (căs. Rotundu) Sorana
Gabur Ioana-Ramona
Muha Ecaterina
Pînzariu Mădălina
Savu (căs. Ițcuș) Ionela-Zamfira
An III, grupa IV, PIPP
Cuprins:

1. Politici educaționale: Evoluție istorică. Etape

2. Politici sociale: Evoluție istorică. Etape
3. Considerații peste vremuri
4. Politica educației în constituție
5. Instituțiile de educație pentru tineret
6. Tehnica politicii educației
7. Interviul în trei trepte
8. Aplicații și desfășurare seminar
9. Răspunsuri/feedback de pe platforma iversity.org
10. Bibliografie
Politici educaționale:
Evoluție istorică. Etape

Politicile educaționale ale unui stat reprezintă voința exprimată din

punct de vedere politic a națiunii în domeniul educației și învățământului.
Aceasta este o componentă cu un statut bine determinat în conștiința
socială a poporului.

Politicile educaționale desemnează „un ansamblu de decizii și de strategii

adoptate la nivel de stat/politic în vederea determinării direcțiilor principale
de proiectare și de realizare a activităților de formare – dezvoltare a
personalității în cadrul unor instituții specializate integrate/integrabile în
sistem”, așa cum afirmă Sorin Cristea (2000).
 De-a lungul timpului, înțelegerea și cunoașterea tuturor fenomenelor
sociale a fost strâns legată de contribuțiile fără precedent care au permis
înființarea unui domeniu complex, cel al politicii educaționale.
Fiind un domeniu de studiu preponderent interdisciplinar, punctul său de
pornire face referire la „valorizările multidisciplinare ale cercetărilor, relativ
distincte, ale altor discipline” (Crețu, Rogoz, 2020, p. 4) cum ar fi filosofie,
istorie, sociologie și politologie.

Când?
D. Easton în anul 1957 a adus în fața întregii lumi articolul
„The function of formal education in a political review” și a
fost publicat în School Review (vol. 65), articolul lui Easton a
contribuit în mod decisiv în domeniul științelor politice mai ales în
SUA, și pe alocuri în Europa.
 Ce reprezintă?
D. Easton este menționat ca fiind reprezentantul teoriei sistemelor
cibernetice (systemism) în domeniul științelor politice. Pentru acesta politica
reprezenta un sistem de activități interrelaționate ce au în comun
repartizarea optimă a avantajelor rezultate din alocarea favorabilă a tuturor
resurselor iar cei vizați în această acțiune erau membrii unei comunități.

Deciziile sunt luate într-un câmp dinamic prin intermediul căruia se

realizează schimburi informaționale cu mediul înconjurător prin inputs
(intrări) și outputs (ieșiri)
Intrările - întrețin sistemul și sunt împărțite în două categorii: cereri,
exigențe (culturale și economice) și susțineri (acțiuni/stări de spirit colective
cu privire la luarea unor decizii).
Ieșirile (din sistem) – reprezintă legile, reglementările, politicile
educaționale sectoriale. Acestea sunt o sursă de oferire a feedback-ului
asupra cererilor și susținerilor.
 J.S. Coleman a publicat lucrarea „Education and political development”
în anul 1965, în cadrul publicației ce aparținea Universității Princeton.
Formulează concluzia cum că că politicile educaționale își au originea la
intersecția mai multor discipline.
Acest domeniu este teoretizat de către: pedagogi, istorici, politologi,
sociologi, dar și de specialiști din sfera științelor economice, ale noilor
tehnologii informaționale și de comunicare și mass media.
 Ștefan Bârsănescu în anul 1937 cu lucrarea „Politica culturii”
(republicată în 2003), reprezintă prima abordare sistematică a politicilor
culturii și educației, ca politici publice, în spațiul academic românesc.
Literatura de specialitate denumește lucrare lui Bârsănescu „primul
tratat românesc de politică educațională elaborat pe baza unor demersuri
teoretice și metodologice specifice pedagogiei.” (Crețu, Rogoz, 2020, p. 5)
Autorul a prezentat, în lucrarea sa, politicile educaționale ca fiind un
subsistem distinct. Deși au mai fost publicate anterior cărți de notorietate
din domeniul filosofiei, istoriei sau sociologiei, niciuna nu și-a centrat
întrega atenție pe fenomenul educațional.
 ...încă din atichitate până în epoca modernă au mai fost fost
filosofi care au abordat acest subiect în diferite forme...

PLATON (427-347 î.Hr.) a descris explicit în lucrări precum Phaedo, Protagoras, Meno și Republica (cunoscută și
sub numele de Politeia) legătura stabilită între strategia politică și educație. Dimensiunile esențiale de reflecție asupra
filosofiei platoniene asupra educației sunt finalitățile educației, natura cunoașterii, rolul și arta dascălului, relația școală –
cetate.
ARISTOTEL (384-322 î.Hr.) a elaborat o tipologie a regimurilor politice (tiranie, oligarhie, democrație, monarhie,
aristocrație și politeia). În concepția lui, cea mai optimă formă de guvernare era politeia, care combină guvernarea celor
puțini cu guvernarea de tip democrativ. Acesta pledează pentru educarea maselor, ca premisă a unei guvernări propice.
JOHN AMOS COMENIUS (1592-1570) a pus bazele teoretice ale principiului educației universale. A elaborat o
celebră filosofie a educației denumită pansophia (educația pentru toți, indiferent de gen, clasă socială sau rasă). În
Didactica Magna (1657), care este și cea mai cunoscută operă a sa, filosoful sublinia ideea conform căreia o anumită
educație conduce direct și mai ușor la succesul pe termen lung al individului.
JEAN JACQUES ROUSSEAU (1712-1778), în lucrarea Emil, acesta a dezvoltat teoria sa despre politică, iar în lucrarea
Contractul social exprima concret filosofia politică asupra societății. J. J. Rousseau a pledat avantajele politicii educaționale
de reîntoarcere la natură, de izolare socială ca soluție de apărare în momentul în care societatea este coruptă sau periculoasă
pentru copil.
JOHN DEWEY (1859-1952). În viziunea lui Dewey, mai importante decât achiziția cunoștințelor erau negocierea,
cooperarea, proiectarea scopurilor și planificarea acțiunilor necesare pentru atingerea scopurilor iar „o școală ideală trebuie
să reflecte o societate ideală.”
JOHN RAWLS (1921-2002) În lucrarea O teorie a dreptății, publicată în 1971, acesta prezenta „justiția” educației din
perspectiva individualismului liberal și în sprijinul dezavantajelor. Aduce în discuție două dintre cele mai importante principii
ale dreptății sociale: Fiecare trbuie să fie liber în mod egal și Fiecare trebuie să se bucure de egalitate de șanse.
PAUL RICOEUR (1913-2005) recunoaște în democrație o aventură etică, iar în politică o dominație fără violență.
Acesta acceptă virtuțile politicilor publice, dar și a celor educaționale, impunând anumite reguli pentru buna conviețuire,
în așa fel încât existența comună să poată fi reglată și organizată.
 Din punctul de vedere al unei analize
sociologice a politicilor educaționale...
Există teorii care furnizează un punct de vedere, date și explicații utile pentru construcții
teoretice specifice politicii educației:

Funcționalismul sociologic:
E. Durkeim (1895,1922) - Funcția educației de socializare a individului
G.H. Mead - Interacționismul simbolic

Funcționalismul sistematic: Talcott Parsons - Internalizarea rolurilor sociale

Fenomenologia sociologică:
A. Schutz (1932), P. Barger și Th. Luckmann (1966) - Rolul educației în construcția realității

Constructivismul structuralist:
P. Bourdieu (1987,1989) - Relațiile dintre statusurile sociale prin distribuția resurselor
 Pentru partea de analiză a politicilor educaționale
sunt utilizate ca sursă ideologiile politice.

IDEOLOGII POLITICE

CONSERVATORISM TOTALITARISMUL
LIBERALISMUL SOCIALISMUL COMUNISMUL
UL FASCIST
Politici sociale:
Evoluție istorică. Etape
Când vorbim despre politici sociale, ne referim la o gamă vastă de
politici publice care se articulează în funcție de perioada istorică și
contextul național din care provin.
În Dicționarul de sociologie, coordonat de C. Zamfir și L. Vlăsceanu,
politicile sociale sunt definite pe de o parte prin prisma instituțiilor
bunăstării sociale, respectiv a valorilor și tradițiilor care guvernează relațiile
sociale dintre indivizi, grupuri, comunități și instituții cu distribuția
resurselor și nivelul bunăstării populației. Iar pe de altă parte, prin
domeniile vizate ca: securitatea socială cu cele două componente de bază,
asigurările și asistența, serviciile sociale publice și personale, sănătatea,
educația, delincvența, statutul social, participarea și distribuția puterii,
mediul înconjurător ș.a.
Evoluția istorică constă într-o
succesiune de etape:

1. Etapa 2. Etapa 3. Etapa (faza)

experimentală consolidării expansiunii

4. Criza și
reforma
5. Prezentul
sistemului
social
 1. Etapa experimentală (1870-1920).
În Germania, anul 1883, Administrația Bismarck lansează primul program social concret, menționat în literatura
de specialitate: asigurările de boală și de accident.

2. Etapa consolidării (1920-1945).

Dezvoltarea programelor de securitate în cadrul politicilor sociale peste Atlantic. America perioadei interbelice s-a
arătat mai interesată decât europenii de adoptarea unor măsuri protectoare. Primul document cu un caracter politico-
legislativ coerent și chiar unitar citat în acest sens este The Social Security Act(1935).

3. Etapa (faza) expansiunii (1945-1975).

Această etapă este asociată cu istoria statului bunăstării în Europa postbelică și cu modelul social-democrat keynesian (KWS).
Se identifică cele 3 decenii de aur ale capitalismului modern occidental ce sunt caracterizate de dezvoltarea instituțiilor,
funcțiilor și serviciilor sociale oferite de stat, de apariția și augmentarea unei birocrații specifice și de conceptualizarea Europei
sociale.
La începutul anilor 70, cheltuielile publice pentru programe de bunăstare au depășit 20% din Gross Domestic Product în 13 țări
europene, urcând în câteva cazuri spre 30% (Suedia, Belgia, Olanda) asta datorită expansiunii postbelice a KWS .
Esența statului bunăstării și a conceptului de securitate oficială este asigurarea guvernamentală a unui minim în domeniul
venitului, hranei și locuinței, al educației și nivelului de asistență medicală.
4. Criza și reforma sistemului social (după
1975 până în prezent)
Sistemul ce a fost creat în jurul KWS alunecă într-o criză profundă din care își va reveni cu greu abia
zece ani mai târziu, sub influența unor noi curente de gândire politică și economică. Această criză a
determinat o dramatică schimbare a filosofiei și practicii în politica socială vest-europeană. Se încearcă
identificarea soluțiilor optime pentru salvarea pe termen lung a însuși conceptului de securitate socială,
fără a se mai face concesii în ceea ce privește competivitatea și eficiența generală sistemului.
Următoarea fază a reprezentat adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), în 1986,
ce conține dispoziții privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, introduce dialogul social și termenul
de coeziune economică și socială (materializat prin crearea Fondului de coeziune economică și socială).
Anul 1989 reprezintă un moment important al construcției sociale europene, fiind adoptat primul
document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabilește drepturile sociale fundamentale și
direcțiile de acțiune ale politicii sociale. Mai apoi, în 1990, Tratatul de la Maastricht, ratificat în 1992,
stabilește ca unul din obiectivele Uniunii să fie atingerea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și
al protecției sociale, precum și egalitatea între femei și bărbați dar și creșterea standardelor de viață și a
calității vieții.
 Tipologia politicilor sociale din Europa
Modelul țărilor europene nordice (Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda) acestea prezintă cel mai înalt nivel
al cheltuielilor sociale. Protecția socială are caracter universal, altfel spus se acordă tuturor cetățenilor.
Acest model acordă o mare importanță combaterii invaziunii fiscale și promovează redistribuirea uniformă a
bogăției. Sindicatele au o putere decizională importantă.
Modelul țărilor europene anglo-saxone (Marea Bristanie și Irlanda), promovează măsurile active pentru
ocuparea forței de muncă și combaterea șomajului. Subvențiile sunt orientate în mare măsură persoanelor în vârstă
încadrate la muncă și în mai mică măsură către pensionari. Pe piața forței de muncă , sindicatele au o putere
decizională scăzută, de aici și existența unor dispariții salariale, precum și a unui număr mare de slujbe cu salarii
mici.
Modelul țărilor europene continentale (Austria, Belgia, Franța, Germania și Luxemburg) seamănă cu
modelul nordic, diferența o face că o mare parte din cheltuielile sociale sunt dedicate pensiilor. Acest model se
bazează pe un sistem de subvenții menit să asigure protecția socială a cetățenilor, fără a fi condiționat de încadrarea
în muncă a beneficiarilor.
Modelul țărilor europene mediteraneene (Grecia, Italia, Spania, Portugalia) se concentrează mult pe aspectele
privind pensiile. Este caracterizat de cea mai mică cotă a cheltuielilor sociale și nivel scăzut al asistenței sociale.
Sunt acordate puține drepturi sociale, iar accesul la acestea este dificil. Măsurile sociale au în prim plan pe cei ce nu
au de lucru.
 3.Considerații peste vremuri
(prefață semnată de prof. univ. dr. Carmen Crețu)
Prin lucrarea Politica culturii în România contemporană din anul 1937, Stefan
Bârsănescu a fost numit întemeietorul politicii educației ca domeniu de cercetare al
științelor educației în spațiul academic românesc și unul dintre primii teoreticieni și
metodologi ai domeniului în lume.

Politica culturii în România comtemporană este un prim tratat românesc de politică

educațională elaborat pe baza unor demersuri teoretice și metodologice specifice
pedagogiei, scoțând în evidență începuturile constituirii epistemologice a politicii
educaționale ca disciplină preponderent pedagogică.

În viziunea autorului, pentru ca o politică a culturii și implicit a a educației să fie

mare, ea trebuie să îndeplinească trei condiții:
-extensivitate
-intensitate
-varietate
 Cartea oferă
următoarele
modele:

A) MODELUL B) MODELUL C) MODELUL

TEORETIC METODOLOGIC DEONTOLOGIC
 A) MODELUL TEORETIC
Modelul teoretic detașează rolul științei pedagogice în strategia politicii educației,
deoarece ea este indicată să controleze din punct de vedere științific activitatea
politicii culturale. Știința pedagogiei va avea de examinat dacă punerea în contact a
societății cu cultura, respectă sau nu legile pe care ea le-a stabilit pentru acest
fenomen, care pentru ea este originar.

La configurarea modelului teoretic contribuie definiția dată de autor politicii

culturii: “orice activitate de guvernare care tinde la organizarea culturii
pentru comunitate și indivizi: a culturii-educație, a culturii creație și a
propagării culturii“

Politica culturii reprezintă o sumă de măsuri de guvernare, care trebuie

să constituie o totalitate organică sau, mai precis, o coerență logică, care se
realizează:
 printr-un spirit călăuzitor, reprezentând direcția generală a politicii;
 printr-o organizare care trebuie să fie o continuare, o dezvoltare și
amplificare a spiritului unei politici culturale;
 prin tehnică care presupune acțiuni și mijloace prin care politica își atinge
 B) MODELUL METODOLOGIC
Este evidențiată corespondență dintre componentele modelului teoretic și metodologic
astfel:
1)Căutării “spiritului călăuzitor” al politicii culturii îi corespunde, în plan metodologic,
delimitarea obiectivelor specifice și elaborarea ipotezelor demersului cercetării.

2) Sub aspect metodologic, politica culturii presupune sursele de documentare, materialele și

faptele de analiză a acesteia

3) Libertatea, obligativitatea și gratuitatea sunt principiile învățământului promovate de

autor.

4) Aspectele fundamentale ale politicii culturii, spiritul, creația și propagarea sunt supuse pe
rând evaluării pe baza criteriilor de extensivitate, intensitate și varietate, devenind astfel
indicatori de pertinență.

5)Autorul pledează pentru o politică educațională intervenționistă și diferențiată în sens

valorizator : “nu orice activitate, nu orice conținut de viață al unui individ matur poate să
intre în zona de grijă a politicii creației culturale, ci numai acele activități, acele conținuturi
C) Modelul deontologic

Modelul deontologic ilustrează următoarele coordonate:

 Rigoare teoretică și metodologică;
 Exigență în selecția surselor de documentare;
 Responsbilitate în asumarea unei teme de interes la nivelul deciziei
educaționale;
 Demnitate profesională exprimată, prin automenționarea limitelor
lucrării;
 Obiectivitatea abordării tematicii;
 Sumarea riscurilor de a atinge subiecte delicate;
 Invocarea atitudinii deontologice a eminentului profesor;
 4. Politica educației în constituție
 Politica culturii din Constituția României cuprinde trei principii: Libertatea, Obligativitatea și
Gratuitatea.

 Înțelegerea noțiunii complexe pe care ele o au, reclamă o dublă exegeză:

-1) a materiei
-2) a principiilor

A preda
1) Materia= Învățământ A învăța
Din punct de vedere semnatic, învățământ A povățui
A deprinde

Instrucție
Din punct de vedere pedagogic, învățământ =
Cunoaștere dobândită prin rațiune sau
intelect
Din punct de vedere epistemologic, învățământ=

Voință determinată de înțelegere și deliberare

Din punct de vedere etic, învățământ=
2) Principiile învățământului= libertate, obligativitate, gratuitate
Deoarece învățământul presupune și instrucție, sunt identificate două formulări ale
libertății:
-libertatea de instrucție
-libertatea de a instrui și de se lăsa instruit

LIBERTATEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI a avut de-a lungul timpului următoarea evoluție:

 Legea fundamentală a libertății a fost elaborată la origine dupa Constituția belgiană și
cea franceză, dar în fază inițială a avut condiții negative deoarece, alături de școli
bune luară ființă și școli rele.
 În perioada postbelică, sunt aduse noutăți în domeniul libertății învățământului
precum precizarea că numai arta și știința sunt libere, educația și școala trebuie să
solidarizeze individul cu statul, statul avea control asupra tuturor instituțiilor educative
cât și asupra implicării părinților în educația de acasă.
 Odată cu revoluția rusă, statul își asumă drepturi integrale în ceea ce privește
educația, tineretul apartinând statului cu “trup și suflet”.
 Libertatea învățământului prinde un “răsărit impetuos” odată cu secolul al XIX-
lea, ce presupunea sentimentul de respect al omului, al demnității individuale și
cel mai important, sentimentul de grijă pentru individualitatea umană.
 În faza finală, ideea de libertate este o măsură de garanție a liberei gândiri.
Principiul libertății învățământului e cel dintâi principiu de politică culturală din
Constituția română.

“Învățământul este liber în condițiunile stabilite prin legile speciale și

întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri și ordinei publice”(art. 24,
1923).
OBLIGATIVITATEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI=OBLIGAȚIA ȘCOLARĂ
 Originea obligativiții este regăsită în Declarația drepturilor din 1793 în formula:
“Societatea trebuie să favorizeze din toată puterea pregresele rațiunii publice și
să oună instrucția la îndemâna tuturor cetățenilor”
 În constituțiile secolului al XIX-lea, obligativitatea învățământului îi privea numai
pe școlarii care trebuiau să urmeze la o școală primată și de stat, care trebuia să
oblige pe părinți să-și trimită copii la școală, asigurând astfel frecvența.
 Unele state postbelice prevăd nu obligativitatea învățământului, ci a ceea a
cursului primar precum și obligativitatea părinților și a statului în realizarea
educației

Reguli adoptate de unele state europene cu privire la obligativitatea înv.

Germania-8 ani de clasă obligatorie și cu școala complementară anexată
Polonia- e interzis de a ocupa la o muncă salariatp copii sau adolescenții înainte de a
frecventa școala
Italia- numărul anilor de școală primară este de 8, pentru a asigura poporului mai
multă instrucție primară și postprimară
GRATUITATEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

 Apare pentru prima dată în Constituția franceză din 1791 astfel:” desemna măsura ca toți
părinții copiilor să nu mai plătească învățătorilor nici un ban ca preț al intrucției fiilor lor”.
 Gratuitatea învățământului pătrunde în Constituția română de la 1866
 Reprezintă una dintre cele mai mari cuceriri ale umanității deoarece până la introducerea ei,
învățământul costa mult mai scump în raport cu veniturile oamenlor de rând

 Astăzi, gratuitatea înseamnă scutire de taxe școlare, plus acordare de ajutoare elevilor buni,
până la terminarea studiilor, plus gratuitatea furniturilor școlare, plus protecția și ocrotirea
statului pentru copiii privați de sprijinul părinților. De asemenea, deschide tinerilor calea de
a urma cu ușurință, fără dificultăți materiale, școala secundară și superioară.

“În școlile statului, acest învățământ se va da gratuit. Statul, județele și

comunele vor da ajutoare și înlesniri elevilor lipsiți de mijloace în toate gradele
învățământului, în măsura și modalitățile prevăzute de lege” (art.24, al 3 și 4,
1923).
 5. Instituțiile de educație pentru tineret
 De aproape 40 de ani, a pătruns tot mai adânc ideea că școala singură e fără de
putere față de nevoile noi ale vieții, dacă lucrul ei nu se continuă extrașcolar, că
ea reține tineretul la sine numai un timp, că cerințele educative depășesc sfera ei
de activitate. S-a ajuns astfel la crearea unor instituții noi, aparte, pentru educașia
tineretului, în afară de programul școlar.

Cercetășia
În România s-au organizat
Străjeria

Premilităria
1) CERCETĂȘIA
A fost întemeiată de generalul Baden Powel în anul 1911 și urmărea să facă din fiecare
tânăr un om corect, prompt la ajutor, generos și voios. Pentru a intra în cercetășie, tânărul
trebuie să jure respectarea unui cod de reguli pentru a proba o ținută cavalerească și ideea
samariteană. Pentru cercetășie fură acceptate și fetele.

Cercetășia presupune dezvoltarea la individ a îndemânării fizice, inițiativei, curajului,

demnității, onorii, solidarității, patriotismului și a altruismului.

“-Cercetașul își ține totdeauna cuvântul

-Cercetașul nu minte, el e curat în gând, vorbă și fapte”( art.31 Legea
cercetașului)
Exemple de instituții care promovează cercetășia
 Asociația tineretului din Hamburg- a plecat de la constatarea că tineriin
își pierd duminica și sărbătorile pe străzi și îi stimulează să le petreacă
în mod spiritual, ascultând prelegeri, luând parte la sporturi, excursii,
audiții muzicale
 Asociațiile tinerimii catolice întemeiată de Clemens Schultz în anul
1897- îndrepatarea tineretului spre trăirea crezului creștin catolic în
viața zilnică
 Vogeltum sau der Wandervogel din anul 1898- asociația tinerilor
germani plini de entuziasm romantic pentru natură, istorie și popor
2) STRĂJERIA

 A fost înființată în anul 1934 de către Oficiul de Educație a Tineretului Român

 OETR se ocupa de educația tineretului de ambele sexe de la 7 la 18 ani,

cpmpletând educația intelectuală a școlii cu educația morală, națională și
fizică(art.1)

 În cadrul străjeriei, educația era concepută ca o juxtapunere de obligații

educative. Acest neajuns se rectifică prin regulament și programele analitice ale
OETR redactate în spirit universalist național

 Spiritul universalist național se oglindește și în selcția cântecelor strejărești

precum: Imnul Regal, Trei culori, Toți străjerii, Majestate etc
 Strejăria viza cresșterea tineretului pentru dinastie, neam și lege.
3)INSTRUCȚIA PREGĂTIRII PREMILITARĂ

 A fost înființată în anul 1934

 Urmărește Întărirea simțămintelor morale și naționale, cultivând spiritul

de ordine și disciplina cetățenească, dezvoltarea aptitudinilor fizice,
dobândirea cunoștințelor militare elementare pentru o asimilare cât mai
ușoară și repede a instrucției militare la chemarea sub drapel

 Pregătirea premilitară este obligatorie pentru tinerii de 18, 19 și 20 ani,

fii de cetățeni români.
 6. Tehnica politicii educației
Educația e, în desfășurarea ei, un proces complex, în care e vorba de forme și de o
comunitate: de profesori, elevi, școală, ordine. Apoi, la fiecare formă de educație,
educatorul se folosește de un arsenal de mijloace, aplicate după anumite reguli. În
cadrul acestor forme, ocupă un loc central cultivarea cunoașterii.

Toate acestea sunt grupate în patru paragrafe:

a) Educația
b) Formele educației
c) Comunitatea de educație
d) Mijloacele de educație
a) Educația
 Raportul educației cu statul deosebește din perspectiva autorului, educația
liberalistă, care-și propunea să formeze pe omul liber, dar de caracter, ceea ce
în pedagogia secolului al XIX-lea însemna un om care, beneficiind de libertăți,
e totuși capabil să se guverneze singur. Educația de la începutul secolului XX
și de după război urmărea formarea personalității culturale, un ideal care
corespundea ideologiei democratice.

 În statele liberaliste, intelectualismul epocii vedea în instrucție mijlocul

esențial de educație, atunci accentul întegrării activității profesionale cădea
pe predare li asimilarea ideilor.

 În statele democratice apare ideea că alături de instrucție, trebuie folosite în

educație și alte mijloace precum arta, excursii și mai ales activități practice.

 În statele autoritare, accentul educației se deplasează, disciplina devenind

preocuparea și scopul ei esențial.
 Educația vizează formarea elevului într-un viitor cetățean. În prezent se
urmărește ideea școlii active: “În aplicarea planului analitic, întocmit
după normele arătate mai sus, trebuie să părăsim metoda de predare
care condamnă pe elevi la o pasivitate ucigătoare de inițiativă și
spontaneitate. Școlarul simte nevoia de a fi activ. Dacă-i luăm plăcerea
muncii personale și-l reducem la rolul de simplu ascultător, puterea lui
receptivă va scădea sau se va stinge, iar el va căuta prilejul unei
activități în afară de lecție.(pg. )
b) Formele educației “ Noi nu educăm numai un
suflet, nici numai un corp, ci
-educația fizică-educația sanitară un om” (MONTAIGNE)
-cultura corpului
-cultura motrică
-educația simțurilor
-educația vieții impulsive
-educația omului pentru cultură- educația morală
-educația estetică
-social politică
-educația cunoașterii
-educația profesională
-educația religioasă
C) Comunitatea de educație
Comunitatea de educație cuprinde: Corpul didactic

Școlarul

Școala

Ordinea școlară
Corpul didactic= profesorul (cum?)
 Profesor pastor
 Profesor sergent
 Profesor camarad

Membrii corpului didactic sunt datori:

 să se conformeze în toată activitatea lor jurământului depus
 să fie exemplu de punctualitate, ordine și străduință pentru educația elevilor
 să cunoască și să aplice legile și regulamentele, programele și instrucțiunile autorităților
școlare
 să aibă o purtare demnă atât în școală cât și în societate
 să locuiască în comuna unde au catedra
Școlarul - În secolul al XIX-lea, odată cu organizarea vastă a școlii de stat și cu
chemarea întregului tineret la carte, profesorul se izbi de o dificultate însemnată,
neînvinsă cu totul nici până azi, mai ales când el lucrează la mai multe clase și
școli: cunoașterea elevului.

Școala= edificiul propriu-zis, dar și mobilierul, materialul didactic și anexele școlii,

întrucât, toate oferă condițiile de realizare a scopurilor educative

Ordinea școlară- in liberalism se realiza din punct de vedere practic,pentru elevi,

prin autoritatea profesorului sergent și din punct de vedere pedagogic prin teoria
formării caracterului moral. În democrație predomină pedagogia care presupune o
slăbire până la compromitere a ordinii școlare în lumea elevilor. În statele totalitare,
se revine din motive strict politice la restabilirea ordinii prin încredințarea autorității
și a răspunderii.
D) Mijloace de educație= toate acele elemente prin care educatorul poate înrâuri
evoluția copilului în direcția apropierii de un anumit ideal.
Se împart în:
-programe și materii de studii- unele dintre ele sprijină cultura formală și ajută
cultura în genere, altele-s dicipline de cunoștințe practice, altele pregătesc spiritul și-l
înalță către un sens al lumii, al absolutului, toate însă sunt adimistrate variabil, după
epoci.

-manualele didactice-înainte de a se publica, sunt cercetate de comisii instituite de

Ministerului Instrucțiunii Publice și chemate să aprobe sau să respingă manuscrisele.
Ele poartă o mare răspundere față de poporul și statul român.

-metodele de cultivare- În iluminism, accentul școlii cade pe predarea materiei,

ultilizând expunerea ca metodă didactică esențială. În democrațiile postbelice, se
pune accentul pe procedee mai noi, mai ales de întrebare și activitate practică ale
elevului. În statele autocrate, se practică metoda învățăturii și a lucrului colectiv.
 Metode și tehnici de învățare
prin colaborare (interactive)
Interviul în trei trepte

Este o tehnică de învățare prin colaborare, în care

partenerii se intervievează reciproc, în legătură cu un
anumit subiect.
Etape:

1. Distribuția elevilor în microgrupuri

–         se formează microgrupuri compuse din 3 elevi.

2. Precizarea temei interviului și a rolurilor implicate

–         se precizează cele trei roluri pe care elevii trebuie să și le
asume rând pe rând: intervievator, intervievat, observator (motiv
pentru care Interviul în trei trepte este întâlnit și sub
denumirea Tehnica I I O);
–         se descrie tehnica – de exemplu, dacă inițial elevul A îl
intervievează pe B, iar C înregistrează, în scris, principalele
aspect ale discuției, ulterior rolurile se schimbă, astfel încât
fiecare membru al microgrupului să exerseze cele trei roluri;

–         se stabilește tema interviului în funcție de momentul

aplicării acestei tehnici în cadrul lecției;
–         se poate utiliza următoarea structură:
o pentru a verifica tema – Care au fost punctele cheie ale temei pe
care ați pregătit-o pentru astăzi? sau Care a fost cea mai
interesantă parte a temei (sau cea mai dificilă)?;
o pentru a anticipa conținutul ce urmează a fi abordat – Ce aspecte
ați dori să discutați cu referire la această problemă? sau Ce știți
deja despre această temă?;
o pentru a împărtăși din experiența personală sau pentru a exprima
opinii – Dacă v-ați putea întoarce în trecut, ce epocă ați alege? Ce
schimbări sociale ați face?;
o pentru a discuta diverse aspecte (concepte) – Cum se preocupă
familia voastră de problemele mediului? sau Care este ipoteza
voastră în acest moment?;
o pentru a rezuma ceea ce s-a predat în cadrul lecției – Care vi s-a
părut cea mai semnificativă idée? De ce? sau Ce veți face pentru a
aplica ceea ce ați învățat astăzi? etc.
3. Realizarea interviului
–         membrii microgrupurilor exersează, alternativ, rolurile de
intervievator, intervievat și observator, respectând tema propusă.
4. Valorificarea rezultatelor interviului
–         cadrul didactic poate solicita prezentarea sintetică a rezultatelor
obținute în fiecare microgrup, pentru a fi valorificate în abordarea
subiectului lecției sau, în funcție de tema interviului, colectează
înregistrările scrise ale elevilor și, pe baza lor, își construiește următorul
demers didactic.
 Avantaje:

–         formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;

–         dezvoltarea competențelor de relaționare;
–         dezvoltarea competențelor de comunicare;
–         participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor
propuse;
–         stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
–         formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
–         dezvoltarea capacității argumentative;
–         formarea și dezvoltarea competențelor de evalure și autoevaluare;
–         formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.
Limite:

–         ironizarea unor elevi,

–         instalarea complexului de inferioritate sau superioritate în cazul unor
elevi;
–         ,,contaminarea” sau gândirea asemănătoare;
–         dezinteres, neseriozitate manifestată de unii elevi;
–         devierea interviului de la tema propusă;
–         manifestarea și preluarea unor comportamente negative etc.
8. Desfășurarea seminarului
(aplicații)
Activitatea va fi realizată după prezentarea ideilor semnificative ale
autorului Ștefan Bârsănescu. Metoda interviul în 3 trepte este metodă bazată
pe colaborare între elevi, de aceea studenții vor fi împărțiți în grupe mici de
câte 3. În fiecare grup de studenți, interviul în trei trepte se va realiza după
următoarele etape:
Etapa 1: Primul student îl intervieviază pe cel de-al doilea student, în timp ce
al treilea student notează principalele idei
Etapa 2: Al doilea student îl intervieviază pe cel de-al treilea student, în timp
ce primul elev notează principalele idei.
Etapa 3: Al treilea student îl intervieviază pe primul student, în timp ce al
doilea
student notează principalele idei.
Întrebări:

Cum definește Ștefan Bârsănescu, politica culturii?

Răspuns: Ștefan Bârsănescu definește politica culturii ca fiind orice
activitate de guvernare care tinde la organizarea culturii pentru comunitate și
indivizi: a culturii-educație, a culturii-creație și a propagării culturii
 
Ce condiții trebuie să îndeplinească o politică a culturii pentru a fi
considerată „mare”?
Răspuns: Politica culturii este considerată mare atunci când îndeplinește
trei condiții: extensivitate(politica trebuie să cheme la cultură toate straturile
sociale), intensivitatea (politica trebuie să fie o acțiune sinceră, lipsită de
superficialitate) și varietatea (politica trebuie să cultive întrega tablă de
valori)
 În România, în prezent, credeți că avem o politică „mare” sau
„mică”?
Răspuns: Politica actuală din România respectă cele trei condiții, deci
este o politică mare
 
Sunt respectate în învățământul românesc actual, principiile
libertății, obligativității și al gratuității?
Răspuns: În ceea ce privește principiul libertății, acesta este respectat
în învățământul românesc deoarece fiecare este liber să gândească ce vrea,
nu este impus ceva anume, fiecare are dreptul liber la o opinie și mai ales
este liber în a alege. Principiul gratuității este respectat prin faptul că sunt
acordate numeroase burse de merit pentru elevii buni și ajutoare din partea
statului pentru copii care nu au susținere din partea părinților, aici intrând
rechizitele școlare gratuite. Principiul obligativității este evidențiat prin faptul
că un elev trebuie să urmeze un ciclu anterior pentru a intra ăn altul, de
exemplu etapa preșcolară anterioară ciclului primar
 Actual, libertatea este văzută ca o măsură de garanție a liberei gândiri. De ce?
Argumentați.
Răspuns: Libertatea este văzută ca o libertate a gândirii deoarece se respectă opiniile
fiecăruia și se acceptă, nefiind impusă o anumită opinie.
 
Care este măsura pe care Italia a luat-o cu privire la obligativitatea învățământului ?
De ce?
Răspuns: Italia ca mărit cursul primar la 8 ani pentru a a sigura pentru tot poporul mai multă
instrucție primară și postprimară
 
Care sunt avantajele constituirii instituțiilor pentru tineret?
Răspuns: Avantajul cel mai important este că le oferă tinerilor ocupații care le dezvoltă cultura
morală.

Ce impact dorește să aducă educația de astăzi asupra elevului?

Răspuns: Educația de astăzi vizează formarea elevului spre un viitor cetățean responsabil
implicat, plin de inițiativă și spontaneitate.
 
Care este noul rol al profesorului în contextul educației contemporane?
Răspuns: Rolul profesorului este acela de a găsi cele mai atractive metode de predarev care
să îl implice pe elev, care să nu ducă la pasivitate. Acesta de asmenea trebuie să fie un model
punctualitate, ordine și străduință pentru elevi.
 CUBUL ÎNȚELEPCIUNII
Pentru a evalua cunoștințele dobântide de studenți în timpul prezentării, se va realiza un mic joc
în care ei vor da cu zarul.
Fiecărui număr de pe zar îi corespunde un plic. În plicul respectiv se va afla o întrebare, două
întrebări sau chiar o provocare, în funcție de norocul fiecăruia.
În cele șase plicuri se vor regăsi următoarele cerințe:

Plic 1- Cum este numit profesorul din comunitatea de educație? Clasifică-l!

Plic 2- Care sunt cele trei mari principii ale învățământului?
- Cum este respectată gratuitatea în învățământ, în prezent?
Plic 3- Prin lucrarea Politica Culturii în România contemporană din anul 1937, Ștefan
Bârsănescu a fost numit ----------- ca domeniu de cercetare al științelor educației în spațiul
academic românesc și unul dintre primii teoreticieni și metodologi ai domeniului în lume.
Plic 4- Enumerați cele trei modele de analiză a politicii culturii?
Plic 5- Ce sunt instituțiile de educație pentru tineret? Enumeră două astfel de instituții!
Plic 6- Cum se aleg manualele școlare în sistemul de învățământ românesc?
Răspunsuri/feedback oferite de
colege pe platforma iversity.org
Pentru întrebarea de la plicul, profesrul mai poate fi numit corp didactic,
sergent, camarad. (Grosu Sorina-Georgiana)
Pentru întrebarea de la plicul 2, cele 3 principii ale învăţămantului sunt:
gratuitatea, obligativitatea, libertatea. Prin gratuitate se face referire la faptul că
toţi au drept egal la învăţământ, la educaţie, statul oferind ajutor concretizat în
burse, rechizite şcolare. (Grosu Sorina-Georgiana)
Pentru intrebarea de la plicul 3, răspuns: Întemeietorul politicii educației.
(Chidon Simona)
Plic 4: Enumerați cele 3 modele de analiză a politicii culturii?
Răspuns: 1 - modelul teoretic 2 - modelul deontologic si 3 - modelul metodologic.
(Lazăr Nicoleta)
Plicul 5: Instituțiile pentru tineret sunt: cercetășia, străjeria, premilităria. (Pană
Simona)
Plic 6: Cum se aleg manualele școlare în sistemul de învățământ românesc?
Răpuns: Alegerea manualelor se face de către învățătorii școlii întruniți în consiliul
școlar. (Alexandra Păuleți)
 La 5: ce sunt instituțiile de educație pentru tineri?
Răspuns: sunt instituțiile care se ocupă de cultura morală a sufletelor
tinere, de ceea ce e bine pentru noi, ce ne ajută să creștem sănătos. (Lazăr
Nicoleta)
Aceste instituții au apărut deoarece cerințele educative depășesc sfera
de activitate, fiind necesară o aprofundare și consolidare continuă în planul
extrașcolar. (Pană Simona)
Plic 6: Cum se aleg manualele școlare în sistemul de învățământ
românesc?
Răspuns: Alegerea manualelor se face de către învățătorii școlii. (Ilioara
Alexandra)
Feedback-ul colegelor asupra prezentării:

Slide-urile sunt foarte bine structurate și de ajutor înțelegerii informațiilor! Felicitări!

(Simona Pană)
O prezentare foarte bună. Materia este foarte bine structurată. Bravo! (Chidon Simona)
Super prezentare! Foarte bine organizate și sistematizate informatiile. (Ana-Maria
Magdici)
Foarte bine sunt prezentate informaţiile, conţinutul prezentării este foarte bine
structurat şi accesibilizat (deşi informaţiile pot fi un pic greoaie din cauza faptului că nu
suntem obişnuite cu limbajul specific disciplinei)- Grosu Sorina-Georgiana)
Felicitări! Prezentare foarte bine organizată! (Burulea Florina)
Am reușit să citesc prezentarea, care, după părerea mea, cuprinde esențialul temei,
întrebările de la final sunt bine alese, astfel încât să surprindă ideile de bază. Îmi exprim
regretul de a fi în imposibilitatea de a fi desfășurat această activitate față în față căci am fi
fost mult mai antrenate și am fi reținut pe termen lung numeroase date. Felicitări colegelor
care au realizat această prezentare, niciodată nu ne-au dezamăgit! Sper să ne întâlnim cu
bine! (Alexandru Andreea)
Felicitari colegelor pentru prezentare! (Danciu Roxana)
Bibliografie:

 Crețu, C., Rogoz, N., (2020), Politici educaționale și sociale. Curs

electronic
 Bârsănescu, Șt., (2003), Politica Culturii – Studiu de pedagogie, Iași, Ed.
Polirom;
 Innerspacejournal
https://innerspacejournal.wordpress.com/2012/10/31/metode-si-tehnici-
de-invatare-prin-colaborare-interactive-interviul-in-trei-trepte/, accesat la
data de 29.02.2020, ora 17.30;
 Neamțu, G., (2005), Enciclopedia asistenței sociale, Iași, Ed. Polirom.