Sunteți pe pagina 1din 2

Programe educaționale

1. Proiect educațional judeţean ,,Ia-mă de mână, să creştem impreună!’’

Categoriile țintă: preşcolari, părinţi, cadre didactice din judeţul Galaţi

Nevoile identificate: Reducerea abandonului şcolar şi atragerea copiilor în grădiniţă prin


implicarea activă a preşcolarilor, cu suportul părinţilor şi al cadrelor didactice, în activităţi
specifice de voluntariat care să vizeze copii din medii defavorizate. Stimularea interesului
pentru actele de cultură specifice nivelului preşcolar şi pentru extinderea orizontului de
cunoaştere.

Strategiile dezvoltate: Echipa va realiza materialele publicitare pentru promovarea


proiectului. Strângerea de donații pentru copiii defavorizaţi, identificaţi de cadrele didactice
şi preşcolarii voluntari. Realizarea programului de activităţi prevăzut de proiect.

2. Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”

Categoriile țintă: elevii din învățământul liceal

Nevoile identificate: veniturile scăzute ale familiei din care provine elevul, elevi care
beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării
venitului precizat.

Strategiile dezvoltate: sprijinul se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusive pe


timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diploma și pe perioada
practicii de producție.

3. Programului național „Școala altfel”

Categoriile țintă: copii preșcolari/elevi.

Nevoile identificate: dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-


emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor;

Strategiile dezvoltate: activități educaționale transdisciplinare, activități experiențiale/de


învățare prin experiență, activități de proiectate în parteneriat cu elevi, părinți, instituții,
organizații non-guvernamentale și/sau operatori economici, activități inovatoare pentru
contextul în care sunt derulate, activități bazate pe constatările unor cercetări și bune practici
recente din domeniul educațional.
4. Programul „Cornul şi Laptele”

Categoriile țintă: elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat şi copiii preşcolari
din grădiniţele de stat şi private

Nevoile identificate: diminuarea abandonului şcolar, crearea de obiceiuri alimentare


sănătoase pentru copiii din instituțiile beneficiare din învățământul de stat și privat.

Strategiile dezvoltate: accent pe distribuirea produselor proaspete, dar cu anumite


excepţii pentru produse prelucrate, în funcţie de adaosul de zahăr, sare şi grăsimi. Măsuri
educative pentru ambele programe (legume-fructe şi lapte şi produse lactate). încurajarea
distribuirii de produse locale şi regionale.

5. Proiect educaţional „Șansă la educaţie”

Categoriile țintă: elevii Școlii Gimnaziale nr.1 Plătărești, jud.Călărași din clasele I, a-II-
a si a-III-a, elevi aflați în situații defavorizate.

Nevoile identificate: Creșterea coeziunii de grup și a sentimentului de apartenență al


elevilor. Promovarea responsabilității în rândul elevilor. Conștientizarea importanței
procesului de învățare prin explorarea mediului înconjurător cu ajutorul metodelor de
învățare nonformale.

Strategiile dezvoltate: ateliere de lucru pentru realizarea activităților, oferirea


materialelor necesare desfășurării procesului instructiv educativ, creează contextul favorabil
comunicării implicând o serie de aspecte în acest sens ca: toleranța, puterea de inițiativă și nu
în ultimul rând adaptabilitatea.

Studentă: SAVU (căs. IȚCUȘ) Ionela-Zamfira


An III, sem. II, grupa IV, PIPP

S-ar putea să vă placă și