1.

ERIK ERICKSON
(Stadii ale dezvoltării psihosociale)

E. Erikson  a fost un psiholog și psihanalist danez-german-american cunoscut ca autor al

teoriei dezvoltării sociale a ființelor umane.
Este creatorul sintagmei criză de identitate.
E.Erikson propune opt stadii care acoperă perioada întregii vieţi, această periodizare fiind una
dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltării. În viziunea sa stadialitatea dezvoltării se prezintă
astfel:

Stadiul Principala achiziţie Factorii sociali Corolarul axiologic

(variantele extreme) determinanţi
Infantil (0—1 an) Încredere versus Mama sau substitutul matern Speranţa
neîncredere
Copilărie mică (1—3 ani) Autonomie versus Părinţii Voinţa
dependenţă
Copilăria mijlocie (3—6 Iniţiativă versus Mediul familial Finalitatea în acţiuni
ani) retragere, vinovăţie (teleonomia)
Copilăria mare (6—12 ani) Sârguinţă, eficienţă Şcoala şi grupul de joacă Competenţa
versus inferioritate
Adolescenţa (12—18/20 Identitate versus Modelele şi convârstnicii Unitatea
ani) confuzie
Tânărul adult (20—30/35 Intimitate versus Prietenii, relaţia de cuplu Mutualitatea afectivă
ani) izolare
Adultul (35—50/60 ani) Realizare versus Familia, profesia Responsabilitatea,
rutină creatoare devoţiunea
Bătrâneţea (60…..ani) Integritate versus Pensionarea, apusul vieţii Înţelepciunea
disperare
Deşi mai puţin cunoscut la noi, modelul propus de Erikson este recunoscut ca fiind astăzi
unul dintre cele mai cuprinzătoare şi relevante.

Bibliografie
1. Coles R. Erik H. Erikson: The Growth of His Work. Boston: Little, Brown; (1970).
2. Erikson, E. Childhood and Society (1950)
3. Erikson, E. Young Man Luther. A Study in Psychoanalysis and History (1958)
4. Erikson, E. Identity: Youth and Crisis (1968)
5. Erikson, E. Gandhi's Truth: On the Origin of Militant Nonviolence (1969)
6. Erikson, E. Adulthood (edited book, 1978)
7. Erikson, E. Vital Involvement in Old Age (with J.M. Erikson and H. Kivnick, (1986)
8. Erikson, E. The Life Cycle Completed (with J.M. Erikson, 1987)
9. Friedman LJ. Identity's Architect; A Biography of Erik H. Erikson. Scribner Book
Co(1999).
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Despre_Wikipedia.
 2. LAWRENCE KOHLBERG
(Evoluţia morală a persoanei/ L. Kohlberg)

Stadiile de dezvoltare morală avansate de L. Kohlberg constituie o adaptare a unei teorii

psihologice inițial concepute de psihologul elvețian J. Piaget. 
L.Kohlberg a început să lucreze pe acest subiect, în timpul studiilor post-universitare de
la Universitatea din Chicago în 1958, și a completat această teorie de-a lungul întregii sale vieți.
Teoria susține că judecata morală, baza pentru un comportament etic, are
șase stadii de dezvoltare identificabile, fiecare din ce în ce mai adecvat decât predecesorul său la
a răspunde la dilemele morale.
  L.Kohlberg a urmat dezvoltarea gândirii morale dincolo de vârstele
studiate anterior de către J. Piaget,care, și el, susținea că logica și moralitatea se dezvoltă prin
stadii constructive. Dezvoltând munca lui J.Piaget, L.Kohlberg a stabilit că procesul de
dezvoltare morală privește în principal justiția, și că el continuă de-a lungul întregii vieți a
omului,noțiune care a dat naștere unui dialog asupra implicațiilor filosofice ale unei astfel de
cercetări. Cele șase stadii de dezvoltare morală sunt grupate în trei niveluri:
moralitatea pre-convențională, moralitatea convențională, și moralitatea post-convențională.
Pentru studiile sale, L.Kohlberg s-a bazat pe povești, cum ar fi dilema lui
Heinz, și s-a interesat de felul în care indivizii și-ar justifica acțiunile, dacă s-ar găsi în dileme
morale similare.
Apoi, el s-a concentrat pe forma raționamentului moral pe care îl prezintă fiecare,
ignorând hotărârea luată pentru a rezolva dilema, și a clasificat aceste raționamente ca aparținând
câte uneia din șase etape distincte.
Au existat critici ale teoriei din mai multe perspective.
Printre argumente se numără faptul că pune accentul pe justiție, excluzând alte valori
morale, cum ar fi grija față de altul; că între etape există o suprapunere care le-ar face să fie
privite mai degrabă ca domenii separate; sau că evaluările motivelor pentru care se fac alegerile
morale sunt în cea mai mare parte raționalizări post-hoc (atât de către cei ce iau deciziile, cât și
de către psihologii care le studiază) ale unor hotărâri în esență intuitive.
Cu toate acestea, a apărut un domeniu cu totul nou în psihologie ca rezultat direct al
teoriei lui Kohlberg, și, conform studiului efectuat de Haggbloom et al. între cei mai importanți
psihologi ai secolului al XX-lea, L.Kohlberg este al 16-lea cel mai frecvent citat psiholog în
manualele introductive de psihologie de-a lungul secolului, precum și al 30-lea cel mai eminent.
Scara lui L.Kohlberg tratează felul cum oamenii își justifică comportamentele și
stadiile ei nu sunt o metodă de clasificare a cât de moral este comportamentul cuiva.
Ar trebui, însă, să existe o corelație între categoriile în care se înscrie
cineva pe scară și felul cum se comportă, iar ipoteza generală este că un comportament moral
este mult mai responsabil, consecvent și previzibil la oamenii aflați la nivelele superioare.
Cele șase stadii ale lui L.Kohlberg pot fi, mai general, grupate în trei stadii
a câte două etape, fiecare: pre-convențional, convențional și post-convențional.
Urmând cerințele constructiviste ale lui J.Piaget pentru un model în stadii, așa cum este
descris în teoria dezvoltării cognitive, este extrem de rar regresul în aceste stadii—pierderea
abilității asociate unui stadiu mai avansat.
 Etapele nu pot fi sărite; fiecare oferă o perspectivă nouă și necesară, mai cuprinzătoare și
mai diferențiată decât predecesoarea, dar integrată cu aceasta.
 Nivelul 1 (Pre-convențional)
1. Orientare prin pedeapsă și conformare(Cum pot evita pedeapsa?)
2. Hedonism instrumental naiv(Eu cu ce mă aleg?)(Plată pentru un beneficiu)
Nivelul 2 (Convențional)
3. Acord și conformism interpersonal (Norme sociale) (Atitudinea de băiat/fată bun/-ă)
4. Comportament moral de menținere a autorității (Lege și ordine, moralitate)
Nivelul 3 (Post-Convențional)
5. Orientarea prin contract social
6. Principii etice universal (Principială conștiință)
Înțelegerea dobândită în fiecare stadiu este reținută în stadiile ulterioare, dar poate fi
considerată de către cei aflați în stadiile ulterioare ca fiind simplistă, lipsită de atenție suficientă
la detalii.
Nivelul pre-convențional
Nivelul pre-convențional de judecată morală este deosebit de frecvent la copii, deși
adulții pot prezenta și ei acest nivel de raționament.
Cei care raționează la acest nivel judecă moralitatea unei acțiuni în funcție de
consecințele sale directe.
Nivelul pre-convențional este format din primul și al doilea stadiu de dezvoltare morală și
este preocupat numai de sine într-un mod egocentric.
Un copil cu moralitate pre-convențională nu a adoptat sau internalizat încă convențiile
sociale cu privire la ceea ce este bine sau rău, dar în schimb se concentrează în mare măsură pe
consecințele externe pe care le pot avea anumite acțiuni.
În stadiul întâi (condus de obediență și pedeapsă), persoanele pun accent pe consecințele
directe ale acțiunilor asupra lor însele.
De exemplu, o acțiune este percepută ca fiind greșită din punct de vedere moral greșit
atunci când făptuitorul este pedepsit.
„Ultima dată când am făcut asta, am primit o palmă, așa că nu o voi face din nou.” Cu cât
mai drastică pedeapsa pentru acea faptă, cu atât este percepută fapta ca fiind mai „rea”. 
Acest lucru poate da naștere la o concluzie că chiar și victimele nevinovate sunt vinovate
proporțional cu suferința lor.
Este „egocentric”, lipsit de recunoașterea faptului că mai există și alte puncte de vedere
diferite de cel propriu.
 Există „respect pentru puterea superioară sau prestigiul superior.”
Un exemplu de moraliate condusă de obediență și pedeapsă ar fi un copil care refuză să
facă ceva pentru că este greșit și că consecința ar putea fi o pedeapsă.
De exemplu, un coleg de școală al copilului încearcă să-l provoace pe copil să chiulească
de la școală.
Copilul ar aplica o moralitate guvernată de obediență și pedeapsă dacă ar refuza să
chiulească de la școală pentru că el ar fi pedepsit.
Stadiul al doilea (condus de interes personal) exprimă poziția de tipul „mie ce-mi iese?”,
în care comportamentul este definit de orice consideră individul a fi în interesul său, dar înțeles
în mod restrâns, neluând în considerare reputația sau relațiile cu grupuri de oameni.
 Raționamentul din stadiul al doilea prezintă un interes redus față de nevoile altora, numai
până în punctul în care ar putea să servească propriilor interese ale individului. urmare,
preocuparea pentru alții nu se bazează pe loialitate sau pe respect intrinsec, ci mai degrabă pe o
mentalitate „tu m-ajuți pe mine, eu te-ajut pe tine”. 
Lipsa unei perspective sociale în nivlul pre-convențional îl face foarte diferit de
contractul social (stadiul al cincilea), întrucât toate acțiunile întreprinse în această etapă au
scopul de a servi propriile nevoi sau interese ale individului.
Perspectiva asupra lumii a cuiva aflat în stadiul al doilea este adesea văzută ca relativă
din punct de vedere moral.
Un exemplu de interes personal condus este atunci când unui copil îi cer părinții să facă o
treabă casnică. Copilul
întreabă, „eu cu ce mă aleg?”  Părinții oferă
copilului un stimulent sub forma unor bani de buzunar în schimbul contribuției la treburile
casnice. Copilul este motivat
de propriul interes pentru a face treburile. Convențional
Nivelul convențional de raționament
moral este tipic pentru adolescenți și adulți. A raționa într-un mod convențional
înseamnă a judeca moralitatea acțiunilor prin compararea lor cu opiniile și așteptările societății.
Nivelul convențional constă în stadiile al
treilea și al patrulea de dezvoltare morală. Moralitatea convențională este caracterizată printr-o
acceptare a convențiilor societății privind binele și răul.
La acest nivel, un individ se supune
normelor și urmează normele societății chiar și atunci când nu există consecințe pentru ascultare
sau neascultare. Aderarea la reguli și convenții este însă
oarecum rigidă, cu toate acestea, iar dreptatea sau corectitudinea unei reguli este rareori pusă la
îndoială. În stadiul al treilea (bune intenții determinate prin
consens social), sinele intră în societate conformându-se la standardele sociale. Indivizii sunt
receptivi la aprobare sau dezaprobare din partea altora, deoarece acestea reflectă vederile
societății. Ei încearcă să fie un „băiat bun” sau „fată bună” și
să se ridice la aceste așteptări, întrucât au aflat că există beneficii dacă sunt considerați buni.
Raționamentul de stadiul al treilea poate judeca
moralitatea unei acțiuni prin evaluarea consecințelor sale în termeni de relații personale, care
acum începe să cuprindă idei cum ar fi respectul, recunoștința și „regula de aur”.
„Vreau să fiu plăcut și bine privit; se pare că
dacă nu sunt rău le plac oamenilor.”  Conformarea la regulile asociate rolului
social nu este încă pe deplin înțeleasă.
Intențiile actorilor joacă un rol mai important în raționament în această etapă; unii ar
putea fi mai iertători dacă crede că cineva „are bune intenții”.
În stadiul al patrulea (condus de autoritate și respect al ordinii sociale), este importantă
respectarea legilor, preceptelor, și convențiilor sociale, din cauza importanței lor în menținerea
unei societăți funcționale.
Raționamentul moral în stadiul patru trece, prin urmare, dincolo de nevoia de aprobare
individuală expusă în stadiul al treilea.
Adesea, un ideal sau câteva idealuri centrale prescriu ceea ce este bine și rău.
Dacă o persoană încalcă o lege, probabil, toată lumea ar face la fel—deci, există obligația
și datoria de a respecta legile și regulile.
 Când cineva încalcă o lege, este greșit din punct de vedere moral;
deci, culpabilitatea este un factor important în această etapă întrucât separă de domeniul răului de
cel al binelui. Cei mai mulți membri activi ai societății rămân la stadiul al patrulea, unde
moralitatea este încă predominant dictată de o forță exterioară.
Post-convențional
Nivelul post-convențional, cunoscut și ca „nivelul principial”, este
marcat de o realizare crescândă că indivizii sunt entități separate de societate, și că perspectiva
proprie a fiecărui individ pot avea prioritate față de vederile societății; indivizii pot să nu se
supună normelor care vin în contradicție cu propriile lor principii.
Moraliștii post-convenționali trăiesc după propriile lor principii
etice—principii care includ, de obicei, drepturi fundamentale ale omului precum dreptul la viață,
libertate și justiție. Oamenii care prezintă moralitate post-convențională consideră că regulile
sunt mecanisme utile, dar schimbătoare—în mod ideal, regulile pot menține ordinea socială de
ansamblu și protejează drepturile omului.
Regulile nu sunt dictate absolute care trebuie ascultate fără îndoială.
Pentru că indivizii post-convenționali își ridică propria lor evaluare morală a unei situații
deasupra convențiilor sociale, comportamentul lor, mai ales la stadiul al șaselea, poate fi
confundat cu cel al celor de la nivelul pre-convențional.
Unii teoreticieni au speculat că mulți oameni nu pot ajunge la acest nivel de abstractizare
a raționamentului moral.
În stadiul al cincilea (condus de contractul social), lumea este văzută ca având opinii,
drepturi și valori diverse.
Aceste perspective ar trebui să fie respectate reciproc ca fiind unice pentru fiecare
persoană sau comunitate.
Legile sunt considerate ca fiind contracte sociale, mai degrabă decât edicte rigide.
Cele care nu promovează bunăstarea generală ar trebui să fie schimbate atunci
când este necesar pentru a satisface „binele cel mai mare pentru cei mai mulți oameni”.
Acest lucru este realizat prin decizie majoritară și prin compromis. 
Guvernarea democratică se bazează, se pare, pe raționamente morale
asociate stadiului al cincilea.
În stadiul al șaselea (condus de principii etice universale), judecata morală se
bazează pe raționament abstract, folosind principii etice universale.
Legile sunt valabile numai în măsura în care acestea sunt fundamentate în
dreptate, și un angajament față de dreptate poartă cu el o obligație de nu respecta legi nedrepte. 
Drepturile legale nu sunt necesare, întrucât contractele sociale nu sunt esențiale
pentru o acțiune morală deontică.
Nu se ajunge la hotărâri în mod ipotetic, condițional, ci categoric și absolut, ca
în filosofia lui I. Kant. 
Acest lucru necesită ca un individ să-și imagineze ce ar face în locul altuia, dacă ar crede
ceea ce-și imaginează cealaltă persoană că este adevărat.
 Consensul rezultat este acțiunea întreprinsă.
Astfel, acțiunea nu este niciodată un mijloc, ci un scop în sine; individul acționează,
pentru că așa este drept, și nu pentru a evita pedeapsa, pentru că este în interesul său, pentru că
așa se așteaptă societatea, așa este legea sau așa s-a convenit.
Deși L.Kohlberg insista că există și stadiul al șaselea, lui i-a fost greu să identifice
persoane care operează în mod constant la acest nivel.
 Alte stadii
În studiile sale empirice, în care a urmărit persoane pe tot parcursul vieții lor,
L.Kohlberg a observat că unele păreau să fi înregistrat regresii ale stadiului moral.
Aceasta se poate explica fie prin a relaxa constrângerea de non-regresie a teoriei,
fie prin extinderea ei.
L.Kohlberg a ales aceasta din urmă, postulând existența unor sub-stadii în care
stadiul în curs de dezvoltare nu a fost încă pe deplin integrat în personalitate.
În special, L.Kohlberg a remarcat un stadiu 4 sau 4+, o tranziție de la stadiul al
patrulea la stadiul al cincilea, în care observa caracteristici din ambele.
În acest stadiu, individul este nemulțumit de natura arbitrară a raționamentului
condus de lege și ordine; culpabilitatea trece frecvent de la a fi definită de societate la a vedea
societatea ca fiind vinovată.
Acest stadiu este adesea confundat cu relativismul moral al stadiului al doilea,
întrucât individul consideră ca aceste interese ale societății care intră în conflict cu cele proprii a
fi greșite din punct de vedere moral.
L.Kohlberg nota că acest lucru a fost observat de multe ori la studenții care intră
la facultate.
L.Kohlberg a sugerat că ar putea exista și un al șaptelea stadiu—moralitate
transcendentală, sau moralitate de orientare cosmică—care legau religia de judecata morală.
 Dificultățile lui L.Kohlberg de a obține dovezi empirice, chiar și pentru stadiul al
șaselea, l-au condus însă să sublinieze caracterul speculativ al acestui al șaptelea stadiu.
Ipotezele teoretice (filosofice)
Stadiile de dezvoltare morală ale lui L.Kohlberg se bazează pe presupunerea că oamenii
sunt în mod inerent comunicativi, capabil de rațiune, și posedă o dorință de a-i înțelege pe ceilalți
și lumea din jurul lor.
Etapele acestui model se referă la raționamentele calitative morale adoptate de către
persoane fizice, și deci nu se traduce direct în laude sau învinovățiri la adresa acțiunilor sau
caracterului vreunui individ.
Argumentând că teoria lui măsoară raționamentul moral și nu anumite concluzii
morale,Kohlberg insistă asupra faptului că forma și structura argumentelor morale este
independentă de conținutul acestor argumente, o poziție pe care el o numește „formalism.
Teoria lui L.Kohlberg se centrează pe ideea că dreptatea este caracteristica fundamentală
a raționamentului moral.
Dreptatea în sine se bazează pe noțiunea de raționament solid bazat pe principii.
Deși este o teorie a moralității centrată pe dreptate, L.Kohlberg a considerat-o compatibil
cu formulările plauzibile ale deontologiei și eudaimonismului.
Teoria lui L.Kohlberg înțelege valorile ca o componentă esențială a dreptului.
Oricare ar fi dreptul, pentru L.Kohlberg, el trebuie să fie universal valabil între societăți
(poziție cunoscută sub numele de „universalism moral): nu poate exista relativism.
Mai mult decât atât, morala nu este o caracteristică naturală a lumii; ea
este prescriptivă. Cu toate acestea, judecățile morale pot fi evaluate în termeni logici
de adevărat și fals. Potrivit lui L.Kohlberg: cineva care progresează la un stadiu
superior de raționament moral nu poate sări peste stadii.
De exemplu, un individ nu poate sări de la a fi preocupat în
mare parte de judecățile egalilor săi (stadiul al treilea) direct la a fi un susținător al ideii de
contract social (stadiul al cincilea).
 La confruntarea cu o dilemă morală, când găsește nivelul său
actual de raționament moral nesatisfăcător, un individ va căuta, însă, nivelul următor.
Conștientizarea limitărilor stadiului actual de gândire este forța
motrice din spatele dezvoltării morale, întrucât fiecare stadiu progresiv este mai adecvat decât
ultimul.  Procesul este, prin urmare, considerat a fi constructiv, fiind inițiat de către
construcția conștientă a individului, și nu este în niciun sens o componentă a dispozițiilor
înnăscute ale individului, ori un rezultat al unor inducții din trecut.
Elemente formale
Înaintarea prin stadiile lui L.Kohlberg are loc ca urmare a creșterii competenței
individului, atât din punct de vedere psihologic, cât și în echilibrarea cerințelor social-valorice
contradictorii.
Procesul de rezolvare a cerințelor contradictorii către un echilibru se numește „operațiune
a dreptății”. 
L.Kohlberg identifică două astfel de operațiuni ale dreptății: „egalitatea”, care implică o
privre imparțială asupra persoanelor, și „reciprocitatea”, care înseamnă punerea accentului pe
meritul personal.
Pentru L.Kohlberg, cel mai adecvat rezultat al ambelor operațiuni este „reversibilitatea”,
în care o faptă morală efectuată într-o anumită situație este evaluată în funcție dacă este sau nu
fapta ar fi satisfăcătoare chiar și atunci când persoanele vizate își comută rolurile în aceeași
situație (i se mai spune și „jocul de-a scaunele muzicale” moral).
Cunoașterea și învățarea contribuie la dezvoltarea morală.
Deosebit de importante sunt „vederile [individului] asupra persoanelor” și asupra
„nivelului lor de perspectivă socială”, care devin fiecare mult mai complex și matur cu înaintarea
prin fiecare stadiu.
„Vederile asupra persoanelor” pot fi înțelese ca înțelegerea individului a psihologiei altor
persoane; pot fi imaginate ca un spectru, la stadiul unu neexistând nicio vedere asupra altor
persoane, iar stadiul al șaselea fiind în întregime socio-centric.
Analog, nivelul perspectivei sociale implică înțelegerea universului social, care diferă de
vederea asupra persoanelor, prin aceea că implică o apreciere a normelor sociale.

Rezumat
În analiza întreprinsă asupra psihologiei vârstelor şcolare un accent deosebit este pus
asupra evoluţiei cognitive şi asupra judecăţii morale a copilului.
Într-o primă fază aceasta este heteronomă (preia norme, reguli, interdicţii, valori) din
anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativă, rigidă, vizând doar fapta nu şi motivaţia.
Apoi ea devine autonomă prin interiorizarea şi implicarea propriului sistem valoric în
actul de judecare.
Distincţia heteronom-autonom în judecata morală şi implicaţiile sale evidente în conduita
morală îi aparţine cercetătorului american L. Kohlberg.
Aceste cercetări i-au permis psihologului amintit să identifice trei niveluri mari ale
evoluţiei judecăţii morale în funcţie de impactul intercultural asupra acestei categorii de vârstă.
Acest model teoretic prezintă şase stadii ale genezei raţionamentului moral:
I.Nivelul premoral sau preconvenţional (4-10 ani), unde standardele de judecare sunt
etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectivă binară: bun/rău, are dreptate/se înşeală,
cuminte/obraznic, faptele fiind judecate după consecinţele lor şi în mai mică măsură prin prisma
cauzalităţii. Acest nivel presupune următoarele stadii: 1) al moralităţii ascultării, în care pedeapsa
şi recompensa sunt criterii foarte puternice, iar evitarea pedepsei şi supunerea la normă apar ca
avantaje personale imediate şi 2) al moralităţii hedonismului instrumental naiv, unde
conformarea la normă este sursă de beneficii şi, ca atare, trebuie realizate pentru că fiind
recompensată poate fi şi plăcută în consecinţele sale.
II.Nivelul moralităţii convenţionalităţii morale (10-13 ani); este nivelul conformării la
normele exterioare şi al jucării rolului de copil aşa cum este acesta cerut de universul familiei şi
de alte grupuri de apartenenţă; conformarea are la bază plăcerea de a i se recunoaşte purtarea, de
a avea un statut „bun‖, deci de a fi apreciat. La nivelul acestei moralităţi se desprinde: 3)
moralitatea bunelor relaţii; copilul respectă norma din dorinţa de a fi recunoscut ca un băiat
„bun‖ sau o fată „bună‖; totodată, începe să se prefigureze judecarea faptelor după intenţia lor şi
nu numai după consecinţe; 4) moralitatea legii şi ordinii, unde respectarea autorităţii, a normelor
şi a legilor se realizează ca necesitate ce reglementează conduita tuturor, fapt care acţionează şi
în beneficiul personal.
III.Nivelul autonomiei morale sau al interiorizării şi acceptării personale a principiilor
morale (după 13 ani, la tinereţe sau niciodată).
Şi acest nivel al acceptării normelor cunoaşte mai multe subniveluri şi particularităţi ale
moralităţii desprinzându-se în acest sens: 5) moralitatea contractuală, caracterizată prin
acceptarea democratică a legii şi a înţelegerii standardelor morale ca rezultat al unei decizii
mutuale; legile nu sunt intangibile şi pot fi schimbate pe considerente raţionale; 6) moralitatea
principiilor individuale de conduită; se cristalizează propriul sistem de valori prin semnificaţiile
personale acordate conceptelor de justiţie, reciprocitate, egalitate, demnitate; judecarea de sine
este percepută ca a fi mai puternică decât cea care vine din exterior.
Modelul propus de L. Kohlberg a cunoscut o serie de observaţii, fiind contestat de către
unii specialişti ai domeniului atât pentru caracterul său restrictiv cât şi prin conţinutul la care face
referinţă, în special asupra dimensiunii moralităţii – a judecăţii morale şi în mai mică măsură
asupra altor componente psihice şi psihosociale.
Pentru dezvoltarea cognitivă şi stadialitatea acesteia rămâne de referinţă modelul lui J.
Piaget cu nuanţările şi completările ce i se aduc prin modelul propus de L. Kohlberg.

Bibliografie
1. Briceag, S. (2017). Psihologia vîrstelor: Curs universitar, Univ. de Stat “Alecu Russo”
din Bălţi, Fac. de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte. – Bălţi.
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Despre_Wikipedia.
3. Kohlberg, L. (1958). The Development of Modes of Thinking and Choices in Years 10 to
16  (Ph.D. dissertation). University of Chicago.
4.  Kohlberg, L. (1981). Essays on Moral Development, Vol. I: The Philosophy of Moral
Development. San Francisco, CA: Harper & Row. 
5.  Kohlberg, L., Charles Levine; Alexandra Hewer (1983). Moral stages: a current
formulation and a response to critics. Basel, NY: Karger. 
6.  Kohlberg, L. (1971). From Is to Ought: How to Commit the Naturalistic Fallacy and
Get Away with It in the Study of Moral Development. New York: Academic Press.
7.  Kohlberg, L. (1976). Moral stages and moralization: The cognitive-developmental
approach. În Lickona, T. Moral Development and Behavior: Theory, Research and
Social Issues. Holt, NY: Rinehart and Winston.