Narcisismul la copii: modalități normale și patologice

Pentru astăzi, eu am pregătit un referat de psihologie, și anume voi vorbi despre narcisismul
la copii.
În ciuda importanței sale, problema narcisism la copii este surprinzător de puțin explorat
dintr-o perspectivă psihanalitică în lumina a numeroase studii cu privire la adulți.
Cand spui “narcisism”, probabil nu ai asocia aceasta trasatura cu personalitatea unui copil.
Dar exista studii care arata ca pot aparea comportamente narcisiste chiar si la copil, iar parintii
pot avea o mare contributie in aparitia lor.
Copiii carora li s-a spus frecvent ca sunt iubiti de catre parinti au mai multe sansa sa aiba o
stima de sine ridicata decat sa devina narcisisti.
Copiii cu stima de sine ridicata nu se considera speciali sau superiori celorlalti, dar sunt fericiti
si impacati cu ei insisi, acceptandu-se asa cum sunt. Ei se considera la fel de buni ca ceilalti
copii, in timp ce copiii cu tendinte narcisiste se considera superiori.
Copiii cred intr-adevar ca sunt mai speciali decat altii, daca asta le spun parintii. Acest
lucru nu este bun pentru societate. Caldura si incurajarea parinteasca pot fi strategii mai
benefice decat lauda exagerata.”, sustine psihologul Brad Bushman.
Cercetatorii atrag atentia asupra faptului ca exista si alti factori care duc la narcisism,
precum temperamentul si alte trasaturi mostenite genetic.
Fiindca se considera superiori, micii narcisisti intampina dificultati in a relationa social
pentru ca ei nu pot sa admita daca au gresit intr-o anumita situatie. Copilul narcisist refuza sa isi
asume responsabilitatea actiunilor si nu prezinta remuscari daca din vina lui, altcineva este
pedepsit. Deseori incearca sa modifice regulile jocului, pentru a-i fi favorabile, se infurie daca
nu castiga, si se poate retrage din joc daca observa ca pierde.
James Frosch, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School, are și el o opinie similară
însă o formulează puțin mai dramatic: „Existența însăși este o rană narcisică. Este realizarea
timpurie că ceilalți sunt separați de noi și că, din acest motiv, este posibil să nu ne răspundă
dorințelor și nevoilor noastre. Este agonizanta descoperire ulterioară că persoanele de care ne
pasă și de care avem nevoie vor muri într-o zi, iar noi vom avea același sfârșit”.
Propunem să explorăm aici cele două forme extreme și aparent opuse ale patologiei
narcistice infantile, prin interogarea posibilității lor de rudenie și specificitate. Vom compara, de
asemenea, aceste modalități cu cele ale așa-numitului narcisism "normal": ele sunt cantitativ
diferite sau se referă la o operație de altă natură?
Lucrarea rezultă din întâlnirea cu copii de la 4 la 11 ani. Unii sunt consultanți sau spitalizați
în psihiatria copilului, ceilalți sunt "toți", examinați într-un context preventiv și prezintă o
evoluție considerată armonioasă. Toți copii au beneficiat de o evaluare psihologică completă,
inclusiv un test intelectual, desene, Rorschach și cel puțin un test tematic.
Materialul abundent este ales din doua unghiuri. Primul se refera la modalitatea de
exprimare a narcisismului specifica sugarilor, aici aflandu-se investigatii ale corpului, invatarea
si gandirea. A doua se refera la complexul Oedip. Toate examenele, analizele și interpretările
testelor au fost efectuate conform abordării psihodinamice a școlii de la Paris.
 Una dintre particularitățile investigașiei corporale, fundamentală pentru investigașiile
ulterioare, este...nemulțumirea copilului de a-și expune corpul și/ sau folosirea corpului în
vederea creșterii stimei de sine. Stima de sine foarte crescută, poate duce la intensificarea
vătămării corporale, la fantezie în mintea copilului, și poate chiar să-i distrugă realitatea prin
aspirații grandioase.
La acești copii, clinicianul se confruntă cu un vid, un gol în gândire, deloc favorabil
dobândirii de cunoștiințe de învățare. Aici apare inhibiția intelectuală multidimensională. Acești
copii suferă de deficite cognitive severe.