DEFICIENȚA MINTALĂ

Inst. Deaconu Elena-Mihaela

Deficiența mintală este o noțiune cu implicații de natură medicală, psihologică, pedagogică,

sociologică și chiar juridică. Prin deficiență mintală se înțelege reducerea capacităților psihice ce
determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la mediu și la
cerințele sociale, el se află în inferioritate față de ceilalți .
Deficiența mintală este înțeleasă ca o deficiență globală care influențează adaptarea socio-
profesională, autonomia personală și socială a elevului,îi afectează întreaga personalitate:structură,
organizare, dezvoltare intelectuală , afectivă, psihomotrică , comportamentală.
Etiologia deficiențelor mintale este foarte importanță deoarece cunoscând cauzele se pot stabili
măsuri de acțiune, de diagnosticare, de tratament. Factorii care acționează și duc la apariția acestor
deficiențe sunt factori endogeni și exogeni.
În cadrul factorilor endogeni (ereditar-genetici) întâlnim anomaliile cromozomiale, adică un plus
sau un minus de material genetic ce duce la encefalopatie şi malformaţii somatice. De exemplu
sindromul Langdon Down ce se prezintă ca trisomia cromozomului 21 în 95% din cazuri, iar la 5%
din cazuri este determinat de o translocație cromozomială sau de mozaicism. Referitor la etiologia
acestei tulburări au fost emise mai multe teorii. Se presupune că intervin mai mulți factori cum ar fi
tulburările hormonale, radiațiile, infecțiile virale și foarte important, vârsta înaintată a mamei. Există
trei grupe de deficiență mintală produsă de factorii endogeni:
a)deficiența mintală prin mecanism poligenic( cazurile de deficiență mintală pură , fără patologie
asociată , determinate de dominanța genelor minore nefavorabile inteligenței);
b)deficiența mintală cu transmitere mendeliană –cauzată de gene majore mutante , apărute în urma
unor tulburări ale metabolismului enzimatic;
c)deficiența mintală prin anomalii cromozomiale-anomalii ale numărului și morfologiei
cromozomilor care determină un dezechilibru genetic responsabil de următoarele sindroame:Down,
Lejeune, Edwards, Patau, Klinefelter, Turner, Martin-Bell, etc).
Factorii exogeni se refera la acele cauze externe care duc la tulburarea activității cerebrale, fie sub
forma lezării structurilor anatomice, fie sub forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului
nervos în raport de momentul acțiunii, aceste cauze pot fi clasificate în:
-cauze prenatale,
-cauze perinatale,
-cauze postnatale.
Cauzele prenatale sunt în funcție de perioada parcinii în care acționează acești factori astfel:
-în perioada progenetică (primele zile după fecundație ) acționează radiațiile (mama face o
serie de radiografii pulmonare –radiațiile roentgen), sau exemplul cel mai concludent sunt
bombardamentele de la Hiroşima şi Nagasaki care au dus la iradierea mamelor gravide ce au
dat naștere copiilor cu deficiență mintală profundă. Alte cauze ale acestei perioade ar fi șocul
psihic al mamei care determină modificări la nivelul celulelor germinative și prezența
diabetului zaharat la unul dintre parteneri (în cazul bărbatului diabetul duce la tulburări ale
spermatozoidului cum ar fi oligospermia, azoospermia și cel mai grav teratospermie adică
deficiențe de formă ale spermatozoidului ce în general nu poate fecunda, dar se întâmplă și
accidente…);
-în perioada embrionară; factorii care acționează în primele trei luni ale sarcinii duc la
consecințe din cele mai grave întrucât în aceasta perioadă apar și se diferențiază organele
separate ale fătului, iar țesuturile sunt foarte fragile și au o vulnerabilitate crescută.
Cauzele care pot acționa în aceasta perioada pot fi:
- cauze infecțioase. Cauzele infecțioase se referă la infecțiile de natura virotică (rubeola,
gripa, rujeola, variola, oreonul, hepatita epidemica, tusea convulsiva), infecțiile de natură
bacteriană (streptococi, stafilococi și cel mai grav, sifilisul) și infecțiile cu protozoare
(toxoplasmoza congenitala).
-cauze toxice cum ar fi: intoxicații cu CO2, plumb, arsen , medicamente, droguri.
-incompatibilitatea factorului Rh, în cazul in care mama este Rh negativ iar copilul
moștenește
un Rh pozitiv de la tata. În acest caz se ajunge la un conflict serologic între sângele mamei
și al copilului care determină apariția de anticorpi, ce produc la copil un icter grav (deosebit
de cel fiziologic de la naștere).
- subalimentația -se referă la lipsa vitaminelor, a proteinelor, a calciului;
- radiațiile,
- unele boli cronice ale mamei;
-traumatisme fizice.
Unele boli cronice ale mamei cum ar fi: diabetul, hipo sau hipertiroidita, maladiile cardiace,
anemia, nefropatia, pot afecta dezvoltarea normală intrauterina a copilului sau bolile
cașectizante
tuberculoza pulmonară, febra tifoidă, malaria, avitaminoze au consecințe grave asupra
dezvoltării embrionului.
-în perioada perinatală factorii patogeni legați de procesul nașterii care pot fi incriminați în
etiologia deficienților mintale amintim: prematuritatea, postmaturitatea cu greutate prea mare
a fătului la naștere, nașterea prin cezariană, expulzia prea rapidă, travaliul prelungit, suferința
fetală, traumatismele mecanice, infecțiile, sindromul neuro-vascular, extragerea fătului cu
forcepsul, sugrumarea cu cordonul ombilical în masura în care duc fie la anoxie sau hipoxie
și deci la oxigenarea anormala a sistemului nervos central.
-în perioada postnatală apar o altă serie de factori: neuroinfecțiile (meningite, encefalite),
intoxicațiile (cu CO, cu plumb etc.), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare
cerebrale, encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentația,
alimentația neraționala, condițiile neigienice.
După ce au fost depistate aceste deficiențe , oamenii de știință le-au clasificat în funcție de
mai multe criterii. O primă clasificare și cea mai des întâlnită este cea în funcție de valoarea
coeficientului de inteligență :
-deficiență mintală profundă sau gravă ,IQ=0-20;
-deficiență mintală severă sau mijlocie, IQ=20-35/40;
-deficiență mintală moderată, IQ=35/40-50/55;
-deficiență mintală ușoară, IQ=50/55-75;
-intelect liminar, IQ=75-85.
Organizația Mondială a Sănătății a făcut următoarea clasificare:
-IQ=50-70, debilitate mintală ușoară;
-IQ=35-49, întârziere mintală medie;
-IQ=20-34, , întârziere mintală gravă;
-IQ sub 20 întârziere mintală profundă.
O altă clasificare ar fi următoarea:
IQ=90-normal;
IQ=90-80, intelect liminar;
IQ=80-50-debilitate mintală;
IQ=35-50-imbecili;
IQ=20-35-idioți;
IQ-0-20-idioți vegetativi.
Intelectul de limită sau liminar marchează granița între normalitate și handicap.Se consideră
că acestă formă a deficienței mintale este ușoară și că 10% din populație ar suferi de ea, se
sesizează la vârsta școlară astfel:
-aceşti copii întâmpină dificultăţi în însuşirea scris-cititului şi a calcului (disgrafie, dislexie,
discalculie), prezintă tulburări instrumentale ce trebuie să li se acorde o atenţie deosebită.
- majoritatea acestora au o hiperactivitate motorie, sunt instabili, timizi, emotivi, inhibaţi;
-au alterate structurile perceptive-motrice de spațiu;
-au o încetineală în gândire, anomalii în fluxul ideatic;
-rezolvă sarcinile școlare până la un anumit nivel de complexitate;
-prezintă dificultăți în realizarea operațiilor de sinteză, comparație, abstractizare, clasificare;
-imaturitate socio-afectivă;
-hiperactivitate motorie, instinctuală, emotivă, tulburări de comportament, neîncredere în
sine, teama de insucces.
Integrarea acestor copii în școlile de masă este posibilă doar prin individualizarea și
adaptarea curriculumului la posibilitățile și nevoile acelui copil, accentul se pune pe formarea
și consolidarea competențelor sociale ale acestuia.
Deficienţa mintală de gradul I (debilitatea mintală sau deficienţa de intelect uşoară sau
lejeră) cuprinde subiecţii cu un IQ între 50-85 ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a
vârstei cronologice între 7-12 ani.
Putem defini debilitatea mintală ca reprezentând o insuficienţă a dezvoltării inteligenţei,
lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială, fără însă să-i permită să-
şi asume total responsabilitatea conduitelor sale.Subiecții din această categorie sunt capabili
de achiziții școlare corespunzătoare vârstei lor mintale și pot ajunge la un grad de autonomie
personală , fără a avea posibilitatea asumării totale a responsabilității conduitelor lor, fiind
incapabili să anticipeze urmările și implicațiile acestora.
O analiză pe criterii psihopedagogice evidențiază următoarele caracteristici definitorii:
-imposibilitatea delimitării clare a unor detalii din câmpul perceptiv sau incapacitatea
reconstruirii întregului pornind de la elementele componente;
-îngustimea câmpului perceptiv ce afectează orientarea în spațiu și capacitatea intuitivă de a
stabili relații între obiectele din jur;
-în planul gândirii se observă predominanța funcțiilor de achiziție comparative cu cele de
elaborare , gândire reproductivă, conctretă și practică, incapabilă de abstractizări,
generalizări;
-se cere suport intuitiv, concret permanent;
-limbajul se dezvoltă cu întârziere, vocabular sărac (dislexii, disgrafii, disortografii);
-eficiența scăzută a memoriei, lipsa de fidelitate a ei;
-dificultăţile întâmpinate în efectuarea unei acţiuni provin din insuficienţa atenţiei pe care ei
o acordă instrucţiei ce li se dă fiind înclinaţi să treacă imediat la acţiune;
- apar frecvente manifestării de negativism ca efect al capacităţii reduse de lucru a scoarţei
cerebrale;
-imaturitate comportamentală;
-tulburări psihomotrice, precizia și viteza scăzută a mișcărilor;
-se poate ajunge la crize de furie însoţite de reacţii agresive faţă de cei din jur, distrugerea
obiectelor, lovirea propriului corp.
-capacitate redusă de a controla expresiile emoţionale.
În ceea ce priveşte activitatea școlară, ei pot urma şcoala specială , dar astăzi majoritatea sunt
incluși în şcoala de masă unde îşi însuşesc scris-cititul şi calculul elementar la nivelul a 4, 5
clase din şcoala generală, și doar prin învățământ diferențiat.
Formele clinice cele mai des întâlnite ale deficienței mintale ușoare sunt:
-deficientul mintal armonic, termen introdus de Th. Simon , în 1924, la care deficiența
intelectuală este primordială, manifestă întârzieri școlare , dificultăți de achiziție dar nu
tulburări de natură motrică sau socială ; sunt educabili social ;
-deficientul mintal dizarmonic la care tulburările mintale sunt asociate cu tulburările afective
și de comportament .
Cel dizarmonic poate fi:
-instabil, incapabil de a se concentra, nu poate fi atent, este curios, permanent agitat,
mitoman, cu dificultăţi de adaptare;
-excitat ce prezintă o agitaţie motrică permanentă şi stări de euforie, vorbeşte neîncetat şi este
lipsit de interes;
-emotiv, are reacţii afective instabile şi exagerate, dar beneficiază de un intelect superior faţă
de cel instabil.
-“debilitatea Chaslin” ce se caracterizează printr-o bună capacitate mnezică, copilul este lipsit
de interes, credul vanitos, extrem de sugestibil, de un manierism exagerat, lipsit de spirit
critic, autocritic, cu randament școlar mediocru, incapabil de efort susținut;
-leneșul, caracterizat de A. Binet prin indolență, lipsă de dinamism, incapacitate de decizie,
apatie accentuată, inadaptare.
Deficienţa mintală de gradul II sau deficienţa de intelect severă (numită impropriu şi
imbecilitate)
Are un QI cuprins între 20-50 şi corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice de
3 la 7 ani.Caracteristici:
-motricitate slab dezvoltată, mișcări stângace;
-vocabular sărac, dezacorduri gramaticale , tulburări de limbaj;
-gândire concretă, nu depăşesc mecanismele gândirii conceptuale şi modurile operaţionale
care
caracterizează gândirea copilului de 7 ani. ;
-nu reuşesc să înţeleagă relaţiile spaţiale şi nu pot să achiziţioneze noţiunea de număr.
-activitatea este întotdeauna imatură şi labilă, imaginile parentale constituie singurul lor
sistem de referinţă, singura experienţă relaţională de unde şi infantilismul accentuat marcant.
- simt o mare nevoie de securitate şi prezintă conduite reactive la o situaţie de abandon, iar pe
acest fond se pot dezvolta structuri mintale obsesionale;
-comportamentul este întotdeauna necontrolat și dominat de emotivitate;
-fondul afectiv este alcătuit din puerilism şi vanitate, reacţii ostile frecvente,
Deși ritmul de dezvoltare fizică și psihică este lent, într-o școală specială sunt utilizabili,
permit o adaptare socială relativă. Pe lângă formele clasice de deficiență mintală există și
cele atipice unde putem întâlni:
-arierația autistică caracterizată prin deficit intelectual pronunțat, posibilități reduse de
educare și instruire, capabili de achiziția unor automatisme;
-deficienții mintali prodigioși (idioții savanți), cazuri cu o dizarmonie în dezvoltarea
intelectuală, apți să realizeze mintal operații aritmetice rapide cu numere formate din mai
multe cifre, să recite după o singură lectură sute de versuri, să reproducă desene sau
fragmente muzicale comparabile cu originalul, să discrimineze cu ușurință mirosurile.
Deficienţa mintală de gradul III (numită și deficiență mintală profundă sau idioţia) sau
deficienţa de intelect profundă
Are un QI sub 20-25 şi o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei normale de până la 3
ani.Acești subiecți au permanent nevoie de îngrijire și supraveghere, au un grad de
mortalitate ridicat , media lor de viață fiind aproximativ 20 de ani. Caracteristici:
-imposibilitatea de a comunica;
-structuri psihomotrice rudimentare, evidențiate prin balansări, grimace, impulsuri motrice
subite;
-viață afectivă redusă la impulsuri primare.
Din punct de vedere clinic se disting două forme:
-deficiența mintală profundă , forma completă ce este de fapt o existență pur vegetativă ,
absența totală a comunicării , vârstă mintală de un an, tulburări neurologice grave cu șanse
minime de supraviețuire;
-deficiența mintală profundă , forma incompletă ce se caracterizează prin afectarea parțială a
sistemului nervos , deficiențe senzoriale accentuate, comunicare monosilabică, mișcări
stereotipe, vârstă mintală de 2-3 ani.
Se poate spune că această deficiență mintală profundă este irecuperabilă, cu potențial extrem
de scăzut de integrare și adaptare socială .
Trăsături de specificitate ale deficientului mintal :
1. Heterocronia , termen introdus de Rene Zazzo și însemnă decalajul dintre dezvoltarea
somatică și dezvoltarea psihică , dintre vârsta cronologică și cea mintală . Zazzo afirma
că :,,heterocronia nu este o simplă colecție de viteze disparate ,ea este un sistem, o structură,,
M. Golu (1993) subliniază că: «dinamica funcţională a sistemului personalităţii este
subordonată legilor heterocroniei şi heteronomiei» şi că, „potrivit primei legi, dezvoltarea şi
maturizarea diferitelor trăsături, procese şi subsisteme componente au ritmuri diferite şi se
realizează la momente de timp diferite, ceea ce face ca, la diferite vârste, gradul de eficienţă
adaptativă în raport cu diferitele modalităţi şi categorii de solicitări să fie semnificativ diferit”
.
În cazul copiilor fără deficienţe, putem vorbi despre o «heterocronie normală», care nu
afectează esenţial caracterul echilibrat al structurii personalităţii lor, spre deosebire de
heterocronia debililor mintal - generatoare a dizarmonie.
2. Heterodezvoltarea este o trăsătură reliefată de C. Păunescu care distinge în structura
psihică a deficientului mintal dezvoltarea sub limită a unor aspecte ale activității psihice
concomitant cu dezvoltarea peste limita atinsă de copilul normal de aceeași vârstă mintală a
altor aspecte ale psihismului copilului deficient.
3. Eterogenitatea argumentează proporția inversă care există între eterogenitatea
aptitudinilor și nivelul global al deficienților mintali . Se poate explica prin relative
independență a unor aptitudini în raport cu inteligența și trebuie comparată cu noțiunea de
heterocronie pentru înțelegerea mentalității și dinamicii comportamentului care explică
deficiența mintală.
4. Incompetența socială exprimată în gradul de adaptare socială și aici în funcție de de tipul
de deficiență mintală se poate spune dacă este ușor adaptabil , greu adaptabil sau imposibil de
a se adapta.
5.Vâscozitatea genetică este o noțiune introdusă de B. Inhelder și semnifică faptul că
gândirea deficientului mintal este neterminată , adică nu poate ajunge la raționamente
abstracte fără sprijinul senzațiilor și percepțiilor , adică fără suport concret-copilul nu
înțelege. L.S. Vâgotski este de părere că pe baza vâscozităţii geneticedeficientul de intelect
este obligat să se încadreze în “zona proximei dezvoltări” ceea ce înseamnă că dezvoltarea
subiectului este limitată
în raport de gravitatea deficienţei.
6. Inerția accentuată a proceselor nervoase superioare și a limbajului verbal , adică
copilul are un vocabular redus, uneori are dificultăți de exprimare, fraze stereotipe,
efectuează greu operații abstracte, comparații, generalizări.
7. Incapacitatea concentrării atenției asupra dimensiunilor relevante ale stimulilor din jur ,
adică nu poatre să-și concentreze atenția asupra informațiilor primite.
8.Incapacitatea de a fixa sau de a organiza elementele sarcinii de lucru . În activitatea
școlară elevul are permanent nevoie de sprijin din partea cadrului didactic pentru a înțelege
cerințele temei și pentru a rezolva parțial aceste cerințe.
9.Rigiditatea la nivelul scoarței cerebrale ce duce la rigiditate în toate domenile
manifestării vieții psihice. J.S. Kounin consideră această trăsătură ca fiind o particularitate
definitorie a debilului mintal. Se ştie că adultul are un număr mai mare de regiuni
“psihologice” faţă de copil însă graniţele dintre aceste regiuni devin tot mai rigide pe măsura
înaintării în vârstă. Rigiditatea acestor regiuni şi a graniţelor dintre ele limitează transferul
funcţional şi schimbul între teritoriile învecinate ceea ce determină o inerţie la nivelul întregii
activităţi psihice.
La deficienţii de intelect aceste regiuni sunt foarte rigide nepermiţând schimbul funcţional
normal dintre ele, corespunzător vârstei cronologice.
10. Fragilitatea construcției personalității și infantilismul comportamental, pe fondul
dificultăților de stăpânire a fectelor se poate ajunge la impulsivitate, agresivitate,neîncredere,
frica de a relaționa cu cei din jur.

Bibliografie:
Alois Gherguț ,” Sinteze de psihopedagogie specială,ghid pentru concursuri și examene de
obținere a gradelor didactice”, Editura Polirom , Iași , 2005

Alois Gherguț, „Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale . Strategii diferențiate și

incluzive în educație”, Edituara Polirom,2006

C. Păunescu, „Deficiența mintală și procesul învățării” , Editura Didactică și pedagogică,

București,1976

C. Cucoș, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice” , Editura

Polirom, Iași,1998