Capitolul 2.

Tipuri de donaţii

Deşi forma actului autentic a fost instituită de legiuitor drept condiţie de validitate a
contractului de donaţie, există totuşi reglementate trei excepţii de la această solemnitate, şi
anume donaţia indirectă, donaţia deghizată, darul manual, donaţia simulată.
Prin stabilirea expresă a caracterului derogatoriu de la dreptul comun al formei
autentice s-a pus capăt unot controverse doctrinare ale reglementării anterioare cu privire
la cerinţele de formă pe care trebuia să le respecte donaţia indirectă şi donaţia deghizată1.

2.1 Donaţia deghizată

Donaţia deghizată este generată prin simularea unui act cu titlu gratuity, secret, dar
real, ce reflect adevărata voinţă a părţilor, sub forma unui act cu titlu oneros, public, dar
fictive, care nu corespunde voinţei juridice adevărate a părţilor implicate în convenţie.
De pildă, părţile convin asupra unei donaţii ce are ca obiect un imobil, dar încheie
un act apparent de vânzare – cumpărare privitor la bunul respective, deghizând gratuitatea
într-un preţ care, în realitate, nu s-a plătit şi nici nu se doreşte a se plăti sau încasa de către
părţi.
În ipoteza în care prin realizarea simulaţiei se urmăresc scopuri ilicite, operaţia este
lovită de nulitatea absolută şi nu se pune problema vreunor efecte ale donaţiei deghizate în
acest fel.
De exemplu2, dispoziţiile art. 1033 alin. (1) Cod civil stabilesc că este lovită de
nulitate oricare simulaţie în care donaţia constituie contractul secret în scopul de a eluda
revocabilitatea între soţi. Totodată, dispoziţiile art. 992 alin. (1) Cod civil prevede
sancţiunea anulabilităţii pentru donaţiile deghizate sunt forma unui contract cu titlu oneros,
potrivit prevederilor textului legal.
Dacă însă nu sunt incidente cauze de nulitate, prin promovarea acţiunii în
declararea simulaţiei se poate obţine valorificarea actului secret, cu consecinţa că, între

1
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 19 - 20
2
Dumitru C. Florescu, Contracte civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 138 - 139
părţi, acesta îşi va produce efectele,şi nu actul public sau apparent, care urmează a se
înlătura, deoarece reflect reala voinţă a părţilor.
Astfel că, promovarea acţiunii în declararea simulaţiei este obligatory pentru ca
reclamantul să potă solicita revocarea donaţiei pentru ingratitudine, pentru neexcutarea
sarcinii, să poată invoca existenţa incapacităţilor specific ori nerespectarea altor cerinţe de
fond relative la actul secret, să poată solicita raportul ori reducţiunea donaţiei.
Poate avea interes să promoveze acţiunea în declararea simulaţiei, de pildă,
donatorul care urmăreşte revocarea donaţiei pentru ingratitudine – ceea c ear fi inamisibil
în considerarea caracterului oneros al actului aparent – sau un terţ, un moştenitor al
donatorului c ear urmări raportul ori reducţiunea donaţiei.
Totodată, eventuala3 revocare a donaţiei dintre soţi este lipsită de relevanţă dacă
soţul reclamant nu dovedeşte înainte că înscrisul apparent este unul simulate ori că realul
donator este soţul său, iar nu persoana ce figurează în înscrisul public, după situaţie
urmând a se observa şi incidenţa prezumţiilor dispuse prin prevederile legale.
Acţiunea în declararea simulaţiei este imprescriptibilă, dar, dacă prin promovarea
acţiunii se urmăreşte, de pildă, finalitatea reducţiunii donaţiei deghizate sub forma unui
contract cu titlu oneros ori făcute prin persoane interpose, va trebui să se ţimă cont de
faptul că, conform dipoziţiilor legale4, dreptul la acţiunea în reducţiunea liberalităţilor
excesive5 se prescrie în termen de trei ani, care începe să curgă, de principiu, de la dat
deschiderii succesiunii.
Din perspectiva mijloacelor de dovadă a deghizării trebuiesc reţinute prevederile
art. 1292 Cod civil, potrivit cărora dovada simulaţiei poate să fie făcută de creditori şi de
terţi cu orice mijloc de probă, soluţie normal, pentru că, pentru aceştia, simulaţia constituie
un simplu fapt juridic, însă trebuie să se ţină cont şi de prevederile art. 1291 Cod civil6.
Totodată, şi părţile pot să dovedească simulaţia prin orice mijloc de probă atunci
când pretend că aceasta are caracter illicit – este fraudulosă, consimţământul uneia dintre
părţi a fost viciat prin dol, eroare sau violenţă, actul fiind nul pentru cauză ilictă ori
imorală sau a fost imposibilă preconstituirea unui înscris ori păstrarea acestuia, din caz
fortuit ori de forţă majoră7.

3
Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 232 - 234
4
A se vedea art. 1095 Cod civil
5
. FL.A. Baias, E.Chelaru, op.cit., Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp. 1127 - 1133
6
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 29
7
Oliviu Puie, Contractele civile în contextul noului Cod civil şi al noului Cod de procedură civilă, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 199 - 201
 Aceste consideraţiuni îşi păstrează actualitatea şi în viziunea noului Cod de
procedură civilă8. Ste de asemenea, valabilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct.
4 Noul Cod de procedură civilă, convenţia chiar tacită a părţilor litigante de a face dovada
actului secret cu partori şi prezumţii cu privire la drepturi de care acestea pot dispune. În
cazurile celelalte, părţile, succesorii lor universali şi cu titlu universal pot să dovedească
deghizarea prin catraînscris ori început de dovadă scrisă completat cu martori şi cu
prezumţii.
De pildă, dacă se pretinde că o donaţie a fost deghizată sub forma unui contract de
vânzare – cumpărare, prin administrarea probaţiunii, potrivit prevederilor legale, instanţa
de judecată va fi chemată să verifice preţul convenit, dacă pretinsul cumpărărtor avea
posiblităţi effective de a achita preţul convenit9.
Pentru că atât actul public, cât şi actul secret, sunt încheiate de aceleaşi persoane,
pentru valabilitatea donaţiei deghizate trebuiesc respectate toate condiţiile de fond specific
donaţiei – capacitate, irevocabilitate de gradul II - , iar donaţia deghizată întrun act cu titlu
oneros este suspusă reducţiunii, raportului şi revocării.
Clarificând controversele din doctrina şi practica judiciară anterioară noul Cod civil
prevede expres, prin dispoziţiile art. 1011 alin.(1) că sunt exceptate de la obligativitatea
încheierii prin înscris authentic, sunt sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile indirect, cele
deghizate şi darurile manuale.
Astfel că, în ceea ce priveşte condiţiile de formă ale înscrisului apparent este
sufficient a fi respectate cele prevăzute de lege pentru contractul care deghizează donaţia.
Dacă această formă este ceea autentică, sunt sancţiunea nulităţii absolute înscrisul public
ca trebui să fie autentificat, de pildă donaţia unui teren este deghizată sub forma unei
vânzări – cumpărări a respectivului teren, contract care, în considerarea acestui obiect, este
la rândul său, supus ad validitatem cerinţei formei autentice. În această situaţie nici nu se
mai pune problema unei substituiri de formă între înscrisul secret şi înscrisul apparent. O
donaţie informă nu poate să producă efecte prin deghizare într-un înscris public, care la
rândul său, este şi acesta inform.
În ipoteza în care prevederile legale admit forma valabilă a contractului apparent
solo consensu10, este sufficient un înscris sub semnătură privată pentru contractul secret de
donaţie. S-a arătat însă că nerespectarea formei cerute de prevederile legale pentru
8
A se vedea art. 309 alin. (4) pct. 1,3,5 Noul Cod de procedură civilă
9
Eugeniu Safta – Romano, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, Ed. Polirom, Bucureşti, 1999, p.
189
10
Ghe. Comăniţă, Drept civil – Contracte civile speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 80 - 90
contractul ce deghizează donaţia este sancţionat cu nulitatea absolută a donaţiei deghizate,
deşi aceea formă este prevăzută ad probationem, întrucât forma se împrumută de la
contractul ce deghizează donaţia, iar sancţiunea ce se aplică este, de obicei, aceea
prevăzută pentru donaţii11.
În situaţia în care încheierea donaţiei deghizate are drept effect încălcarea rezervei
succesorale a moştenitorilor dispunătorului, se vor aplica prevederile art. 1091 alin. (4)
Cod civil, potrivit cărora înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent, un ascendant
privilegiat ori către soţul supravieţuitor este prezumată relative a fi o donaţie, dacă
înstrăinarea s-a realizat cu rezerva uzufructului, uzului sau abitaţiei, sau în schimbul
întreţinerii pe viaţă sau a unei rente viagere.
Se pot prevala de această prezumţie însă doar descendenţii, ascendenţii privilegiaţia
şi soţul supravieţuitor ai defunctului, dacă nu au consimţit la înstrăinare12.

2.2 Donaţia simulată

Ca operaţiune juridică, simulaţia presupune încheierea şi existenţa concomitentă,

între aceleaşi părţi, a două acte juridice, în sensul de negotium iuris 13: unul aparent sau
public şi unul real, dar secret, ce reflect adevăratele raporturi juridice dintre părţi, anihilând
ori schimbând efectele actului public14.
Aşadar, simulaţia presupune întrunirea cumulativă a trei condiţii15: să existe actul
public; să existe actul secret; să existe acordul simulatoriu.
Actul public este cel pe care părţile îl încheie pentru a masca raporturile lor juridice
reale. Din perspectiva condiţiilor de formă ce trebuie să le îndeplinească, acesta este
sufficient să le satisfacă pe cele prevăzute de prevederile legale pentru actul aparent 16. Din
punct de vedere al validităţi, actul public este unul obişnuit, pentru că, dacă acesta este nul,
nu se pune problema capacităţii sale de a disimula actul secret, fiind lipsit de orice efecte
juridice.
Actul secret este cel ce reflect raporturile juridice reale dintre părţi, astfel cum
acestea le-au avut în vedere la încheierea operaţiunii. Nu este obligatoriu ca actul secret să
11
Fr. Deak, Contracte civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p,. 151
12
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 30
13
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
14
Fl. Baias, Simulaţia.Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 92
15
Liviu Pop, I.F. Popa, S.I Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, pp. 219 şi urm
16
A se vedea art. 1289 alin. (2) Noul Cod civil
fie mereu redactat în scris, important este, din perspectivă procesuală, ca existenţa şi
conţinutul său să poată fi dovedite în cadrul unei acţiuni eventuale în declararea
simulaţiei17.
Actul ocult trebuie să fie secret, aşadar, necunoscut terţilor, character ce lipseşte, de
pildă, dacă a fost supus unor forme de publicitate ori dacă existenţa acestuia este
menţionată în cuprinsul actului public.
Totodată, actul secret trebuie să fie realizat odată cu actul public, în caz contrar
fiind în prezenţa unor manifestări de voinţă successive. Prin caracterul contemporan al
actelor se înţelege coexistenţa în timp a actului secret cu cel public18. Actul secret, în
sensul negotium iuris, trebuie încheiat anterior ori concomitant cu actul public şi să rămână
în vigoare, potrivit înţelegerii părţilor, şi posterior acestuia.
Aşadar, este suficient ca părţile să convină asupra simulaţiei în ansamblul său,
chiar dacă actul secret în sens de instrumentum s-ar redacta ulterior celui public.
Acordul simulator este echivalent cu înţelegerea părţilor asupra simulaţiei în
ansamblul său, ca operaţiune juridică. Acesta trebuie să intervină la momentul încheierii
actului occult. Acordul simulatoriu concretizează înţelegerea părţilor de a simula un
anume act secret întrun anume act aparent19.
Ca forme efective de realizare20, simulaţia poate presupune fictivitatea, când actul
aparent sau public este fictiv, nu a fost în realitate încheiat, iar între părţi situaţia juridică
este cea anterioară, nemodificată ca efect al încheierii respectivului act. Această varianţă a
fost denumită în doctrină simulaţie absolută21.
Totodată, simulaţia poate fi şi relativă22. Şi anume obiectivă, prin deghizarea totală
sau parţială a naturii juridice a actului real, respectiv a unor clauze ale acestuia, respectiv
subiectivă, prin interpunerea de persoane, cînd este secretî persoana uneia dintre părţile
participante la încheierea actului real, în sensul că în actul public figurează un alt
cocontractant.
Simulaţia este extrem de frecvent întâlnită în materia liberalităţilor, deopotrivă
donaţii şi legate, tocmai de aceea redactorii Noului Cod civil au fost preocupaţi de

17
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
18
Liviu Pop, I.F. Popa, S.I Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, pp. 221 şi urm
19
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
20
G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012,p. 173
21
Fl. Baias, op.cit., Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p.98
22
Idem,pp. 100 - 101
reglementarea specială a unor prezumţii de simulare şi a sancţiunii atrase de recurgerea de
către părţi la acest mecanism. Însă nu se poate afirma că simulaţia ar, fi, interzisă în
domeniul liberalităţii, impunându-se cercetarea scopului încheierii sale, evident, cu
exceptarea cazutilor în care însăşi operaţiunea este în mod expres interzisă23.
Donaţia simulată se poate realiza prin fictivitate, prin deghizare ori prin interpunere
de persoane. Aceasta nu presupune cu necesitate o operaţiune ilicită, de altfel sancţiunea
specifică simulaţiei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea. Desigur că, în contextul existenţei
unor cauze de nulitate, acţiunea în constatarea simulaţiei poate fi dublată de o acţiune în
nulitate24.
Între părţi, respectiv între succesorii universali şi cu titlu universal ai acestora, sub
rezerva ca prin încheierea simulaţiei să nu li se fi fraudat interesele, îşi va produce efectele
actul secret25.
În această materie sunt terţi propriu- zişi26 şi succesorii cu titlu particular ai părţilor,
creditorii chirografari, precum şi succesorii universali şi cu titlu universal, dacă prin actul
secret li se încalcă drepturi proprii27.
În schimb, faţă de terţii de bună – credinţă va produce efecte actul aparent 28, pentru
că aceştia nu au luat parte la acordul simulator, iar actul ocult le este inopozabil. Nu este
exclus ca terţii să aibă interesul de a se prevala de actul secret, caz în care pot invoca în
favoarea lor existenţa acestuia, promovând acţiunea în declararea simulaţiei. Acest drept
de opţiune între invocarea actului aparent sau a celui secret îl au însă doar terţii de bună –
credinţă.
Dacă terţul este de rea – credinţă, acesta este lipsit de dreptul de opţiune, în sensul
că în mod obligatoriu îi va fi opozabil actul secret 29. În mod evident, reaua – credinţă, a
terţului va trebui stabilită. Poate fi considerat de rea- credinţă terţul care, în momentul în
care s-au născut interesele sale cu privire la contract, cunoştea existenţa şi conţinutul
actului secret30. De exemplu, dacă un creditor al donatorului ştiacă debitorul său în realitate
a vândut bunul, iar actul aparent de donaţie deghizează total operaţiunea oneroasă, acestui

23
Bujorel Florea, Contractul de donaţie în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
24
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
25
A se vedea art- 1289 alin. (1) Noul Cod civil
26
Fl. Baias, op.cit., Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p.177
27
De exemplu, rezervatarii cărora prin instituirea liberalităţii le-a fost afectată rezerva;
28
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2012, pp. 818 - 833
29
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
30
G.Boroi, L. Stănciulescu, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 176
creditor îi va fi opozabilă vânzarea – cumpărarea, iar nu donaţia, deşi din perspectiva
exercitării acţiunii revocatorii31, potrivit art. 1562 Noul Cod civil, i-ar fi profitat să se
prevaleze de actul public.
În raporturile dintre terţi, dacă aceştia au interes să invoce în favoarea lor, unii actul
secret, iar alţii actul public, vor fi preferaţi terţii care se prevalează de actul public, sub
rezerva de a fi de bună- credinţă32.
Donaţia fictivă se poate întâlni în ipoteza în care, deşi aparent se încheie un
contract de donaţie, părţile convin ca, în realitate, raporturile juridice specifice donaţiei să
nu ia naştere, iar bunul să rămână în proprietatea donatorului aparent. Aceasta este situaţia
în care, de exemplu, cunoscând că în curând va deveni insolvabilă, o persoană donează
aparent bunul, pentru a îl sustrage de la o eventuală urmărire, în condiţiile în care
persoanele insolvabile nu pot dispune cu titlu gratuit33.
În această situaţie nu intră, de fapt, în discuţie o simulare a donaţiei, ci o simulare
prin donaţie a unui acord de voinţă care anihilează efectele aparente ale contractului
public.

2.3 Donaţiile indirecte

Specifică donaţiei indirecte este existenţa intenţiei de gratificare animus donandi,

ca element definitoriu, cu particularitatea că această intenţie nu se materializează în forma

31
Acţiunea revocatorie (pauliană) este acţiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale
judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, ce se concretizează în
faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate. Pentru
admiterea acţiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv actul atacat să fi creat
creditorului un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de
insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor;
creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, respectiv, complicitatea de fraudă a terţului cu care
debitorul a încheiat actul atacat.
32
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
33
A se vedea art. 12 alin. (2) Noul Cod civil
clasică prevăzută de lege pentru donaţie, ci printr-un alt act juridic, diferit de acest
contract.
Donaţiile indirecte nu sunt contracte de donaţie în sensul comun al termenului,
tocmai de aceea la încheierea lor nu trebuie respectată forma autentică prevăzută de lege,
ci forma specifică actului juridic care încorporează liberalitatea 34. În funcţie de această
formă şi de efectul pe care nerespectarea sa îl are asupra valabilităţii, urmează a se aprecia
însăşi validitatea formală a donaţiei.
Donaţia indirectă nu are un caracter simulat, pentru că intenţia liberală există şi se
manifestă prin însăşi prin însăşi încheierea actului juridic, fără a fi ascunsă, doar forma sa
de concretizare este diferită de cea a contractului de donaţie. În cazul donaţiei indirecte,
actul care se încheie este cel real, voit de părţi, prin intermediul său se realizează indirect o
gratificare35.
Cu toate că donaţia indirectă împrumută forma de la actul juridic care îi serveşte
drept suport, condiţiile de fond specifice liberalităţii trebuie respectate.
Pentru valabilitatea donaţiei indirecte trebuie să se realizez acordul de voinţă între
donator şi cel gratificat36.
Pentru valabilitatea donaţiei indirecte trebuie să se realizez acordul de voinţă între
donator şi cel gratificat37. Donaţia indirectă este rezultatul unui acord de voinţă, astfel încât
pentru a produce efecte, actul juridic de renunţare la drept, de iertare de datorie, de
stipulare în favoarea altei persoane trebuie acceptate de către cel în beneficiul căruia sunt
efectuate. În lipsa unei astfel de manifestări de voinţă, intenţia liberală a dispunătorului nu
poate fi socotită decât un simplu act unilateral, respectiv o ofertă de donaţie38.
Ca formă de manifestare, donaţia indirectă se realizează cel mai frecvent prin acte
juridice precum renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia pentru altul.
Renunţarea la un drept este un act juridic de sine stătător, ce nu presupune automat,
prin simpla sa încheiere, existenţa unei donaţii indirecte.
Renunţarea la un drept poate fi şi cu titlu oneros, iar dacă respectiva contraprestaţie
este o cauză suficientă şi reală a renunţării, nici nu mai este aplicată problema liberalităţii.

34
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
35
Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 154
36
Ctin. Hamangiu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 479
37
D. Zecam Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.
108
38
Ctin. Hamangiu, op.cit., vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 479
 Renunţarea la un drept cu titlu gratuit poate să fie calificată, de la caz la caz, ca
donaţie indirectă, impunându-se însă a se dovedi, prin orice mijloc de probă, existenţa
intenţiei de gratificare.
Operaţiunea nu este lipsită de semnificaţie, căci, odată probat elementul animus
donandi, renunţarea la drept va trebui analizată şi din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de
fond specifice donaţiei39.
Între renunţare şi donaţie există un raport juridic de interdependenţă, în care
donaţia este un simplu accesoriu al operaţiei principale care este renunţarea40.
Remiterea de datorie41 reprezintă unul dintre modurile de stingere a obligaţiei de
plată, în sens larg, prin intermediul căruia creditorul renunţă total ori parţial, expres ori
tacit, cu titlu oneros ori gratuit, la satisfacerea creanţei sale, liberându-l pe debitor de
obligaţia sa42. Aceasta se poate realiza prin diverse acte între vii sau prin legat. Dată fiind
generozitatea definiţiei legale, pentru ca remiterea de datorie să constituie o donaţie
indirectă, aceasta trebuie să satisfacă anumite cerinţe care decurg din particularităţile
liberalităţii43.
De asemena, remiterea de datorie, pentru a reprezenta o donaţie indirectă,
presupune, ca orice contract, acordul debitorului, părţile convenind astfel ca acesta din
urmă să obţină un avantaj patrimonial, constând în valoarea creanţei pe care nu mai este
obligat să o achite creditorul său.
Este important însă, precum în cazul celorlalte forme de donaţie indirectă, să se
stabilească prin orice mijloace de dovadă existenţa intenţiei de gratificare. Dacă această
intenţie de gratificare lipseşte, iertarea de datorie fiind consimţită din alte considerent,
remiterea de datorie nu mai reprezintă o liberalitate, chiar dacă debitorul înregistrează un
avantaj patrimonial.
Din punct de vedere al formei pe care trebuie să o îmbrace această donaţie
indirectă, sunt de reţinut dispoziţiile art. 1630 alin. (1) Noul Cod civil, potrivit căruia
remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită, iar din perspectiva regimului probator, se
aplică prevederile art. 1499, reiese că dovada se face cu orice mijloc de probă44.

39
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
40
G.Boroi, L. Stănciulescu, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 420
41
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
42
A se vedea art. 1629 – 1630 Noul Cod civil
43
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
44
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 818 -
833
 Tocmai de aceea, remiterea de datorie reprezintă o excepţie de la obligativitatea
formei autentice ad validitatem pentru contractul de donaţie. Din perspectiva cerinţelor de
fond şi a regimului juridic însă, odată calificată remiterea de datorie ca donaţie, vor primi
incidenţă regulile speciale prevăzute de lege pentru donaţii. Dacă remiterea de datorie este
realizată printr-un act pentru cauză de moarte, şi anume legat, este evident că nu se mai
ridică problema calificării sale ca donaţie indirectă, urmând a fi aplicate regulile specifice
legatului45.
Stipulaţia pentru altul este de obicei un contract sau o clauză întrun contract prin
care o parte, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte, numită stipulant, să execute
o prestaţie în favoarea unei alte persoane, străină de contract, numită terţ beneficiar 46.
Acesta nu participă şi nu este reprezentat la încheierea contractului. Prin efectul stipulaţiei,
beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaţiei47.
Între stipulant şi beneficiar pot exista raporturi juridice obligaţionale, în baza cărora
stipulantului să îi incumbe obligaţii patrimoniale faţă de beneficiar. În acest caz, stipulaţia
nu ridică problema calificării sale ca donaţie indirect în favoarea beneficiarului, întrucât
cauza încheierii stipulaţiei o constituie îndeplinirea de către stipulant, prin mijlocirea
promitentului, a obligaţiilor pe care le avea faţă de beneficiar.
Dacă însă astfel de raporturi juridice nu preexistau, stipulaţia în favoarea terţului
beneficiar constituie o donaţie indirect, sub rezerva stabilirii intenţiei animus donandi48.
Stipulaţia pentru altul poate materializa o liberalitate în două cazuri49:
a. prin încheierea între stipulant şi promitent a unui contract diferit de donaţie, în baza
căruia promitentul îşi asumă obligaţia de a efectua o prestaţie în favoarea terţului
beneficiar;
b. prin încheierea între stipulant şi promitent a unui contract de donaţie, prin care
promitentul îşi asumă obligaţia de a executa o anumită sarcină în beneficial unui
terţ – donaţia cu sarcină50.

45
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
46
Liviu Pop, I.F. Popa, S.I Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, pp. 208 - 209
47
A se vedea art. 1284 alin. (2) Noul Cod civil
48
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
49
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
50
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 818 -
833
 În acest caz suntem în situaţia unei donaţii duble făcute printr-un act juridic 51,
aşadar din perspectiva condiţiilor de formă, se impune respectarea soleminităţii donaţiei,
sub sancţiunea nulităţii absolute. În cele din urmă, sarcina este o clauză întrun contract
supus el însuşi formei autentice, chiar dacă, pentru terţ, aceasta constituie o donaţie
indirect. Or, pentru a fi valabilă, donaţia indirect trebuie să respecte forma prevăzută de
lege pentru actul juridic care îi serveşte drept support.
Nu se poate accepta ca donaţia direct să fie supusă dormei autentice, iar clauza
sarcinii în favoarea unui terţ, chiar dacă constituie o donaţie indirect, nu pentru că, toate
clauzele unui contract pentru validitatea căruia legea instiuie o formă anume trebuie să
îmbrace formă respectivă, sub sancţiunea nulităţii absolute52.
Întrucât instiuirea sarcinii reprezintă o donaţie indirect în favoarea terţului prin
intermediul stipulaţiei pentru altul, verificarea îndeplinirii condiţiilor de validitate de fond
a donaţiei trebuie să se realizez atât în raporturile dintre donator – donator cât şi iîntre
donator – terţ beneficiar, care, la rândul cău, este un donator, deşi indirect53.

2.4 Darul manual

Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar
tradiţiunea unui mobil donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii
contractului)54.
În cazul darurilor manuale tradiţiunea este o solemnitate care suplineşte forma
autentică a actului.
Spre exemplu, art. 1011 alin. (4), partea finală Noul Cod civil prevede că darul
manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului
de la donator la donatar, derogând astfel de la dispoziţiile art. 1011 alin. (1) Noul Cod
civil, care instituie forma autentică, ad validitatem55, pentru încheierea contractelor de
donaţie.
Darul manual presupune acordul de voinţă al părţilor şi tradiţiunea (predarea
materială) bunurilor mobile corporale de la donator la donatar.

51
Fr. Deak, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 147
52
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
53
Fr. Deak, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 148
54
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
55
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 818 -
833
 Darul manual este considerat un contract real, conform art. 1174 alin. (4) Noul Cod
civil. Temeiul transmisiunii bunurilor mobile corporale din patrimoniul donatorului în cel
al donatarului îl reprezintă acordul de voinţă al părţilor, iar tradiţiunea bunurilor (de manu
ad manum56) este forma exterioară de materializare a acestui acord de voinţă.
Având în vedere că toate bunurile mobile corporale ar putea fi susceptibile de
transmitere cu titlu gratuit prin dar manual, iar unele dintre ele sunt la fel de importante din
punct de vedere valoric ca şi bunurile imobile, legiuitorul a intervenit prin alin. (4) al art.
1011 Noul Cod civil, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, şi a limitat
această liberalitate între vii doar la bunuri mobile corporale a căror valoare nu poate depăşi
suma de 25.000 lei. Alineatul (4) al art. 1011 Noul Cod civil, astfel cum a fost modificat
prin Legea nr. 71/2011, limitează însă obiectul darului manual la bunuri mobile cu o
valoare de până la 25.000 lei, cu excepţia cazurilor când legea interzice transferul unor
astfel de bunuri (de exemplu, armele şi muniţiile care pot fi procurate şi deţinute numai în
condiţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor 57, chiar dacă limita lor
valorică ar fi îndeplinită.
Limitarea dreptului de dispoziţie cu titlu gratuit prin simpla tradiţiune doar la
bunurilor mobile corporale cu o valoare până la limita menţionată este justificată de rolul
protectiv pe care formalismul îl are asupra consimţământului în materia contractului de
donaţie58.
Darul manual se realizează prin tradiţiunea bunurilor mobile corporale de la
donator la donatar, în baza acordului de voinţă al părţilor. Darul manual face parte din
categoria contractelor reale, conform art. 1174 alin. (4) Noul Cod civil.
Constituie dar manual şi depunerea unei sume de bani la CEC , sau altă unitate
bancară, pe numele unei alte persoane, dacă această depunere nu s-a făcut cu alt titlu (plata
unei datorii, acordarea unui împrumut).
Prin derogare de la regula comunităţii bunurilor dobândite de către oricare dntre
soţi în timpul căsătoriei, sunt clasificate bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile dobândite
în timpul căsătoriei prin donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi
comune.
Legea nu distinge în funcţie de momentul realizării donaţiei; cu ocazia serbării
nunţii sau la o altă dată (dar evident, în timpul căsătoriei). De altfel, dacă s-ar face excepţie

56
Bujorel Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 27 - 44
57
Publicată în M.Of. nr. 583 din 30 iunie 2004
58
Alina – Ana Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 20 - 25
pentru darurile de nuntă, de ce nu s-ar excepta şi darurile făcute cu ocazia aniversării
căsătoriei. În consecinţă legea nu distinge în funcţie de persoana donatorului (părinţi sau
alte rude ori persoane fără legătură de rudenie cu unul dintre soţi).
Deşi darul manual se perfectează prin predare şi, ca atare, fiind o chestiune de fapt
poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, pentru donator şi succesorii săi, în vederea
dovedirii actului juridic al darului manual, ad probationem se cere existenţa unui înscris
sau început de dovadă scrisă care poate fi completată cu martori sau prezumţii, conform
regulilor generale în materie de probe.