12.05.

2022

Curs XIII Roman

CONTRACTELE REALE

Aceasta categorie de contracte se formeaza RE, adica se incheie in mod valabil prin acordul de
vointa al partilor contractante, insotit de remiterea materiala a lucrului. Aceste contracte au fost
sanctionate la sfarsitul epocii vechi si inceputul epocii clasice, cu o singura exceptie, si anume
contractul real de gaj, care a fost sanctionat abia in sec al II-lea d. Hr.

Aparitia acestei categorii de contracte a fost indisolubil legata de revolutia economica pe care
statul roman a suferit-o incepand din sec II i. Hr., prin trecerea de la economia naturala la economia
de piata. Aceasta trecere a impus ca o serie de operatiuni juridice si, in primul rand, operatiunea
juridica a imprumutului, sa se realizeze prin instrumente juridice mai simple si mai eficiente, avand
efecte juridice bine precizate.

Contractele reale, spre deosebire de cele solemne, sunt desemnate printr-un termen tehnic,
corespunzator unei operatiuni juridice determinate, si anume operatiunea juridica care se realizeaza
prin acel contract.

Aceasta categorie de contracte se plaseaza in zona de interferenta/de trecere de la contractele

solemne la contractele consensuale, daca ne raportam la evolutia materiei contractelor pe linia
principiului decaderii formalismului.

Caracterele juridice comune ale contractelor reale sunt in numar de 4:

1. Se formeaza RE.
2. Remiterea materiala a bunului NU se face intotdeauna cu acelasi titlu juridic, ea se poate
face fie cu titlu de proprietate, fie cu titlu de posesiune, fie cu titlu de detentiune obisnuita
sau cu titlu de detentiune precara.
3. Ele sunt contracte de buna-credinta, cu o singura exceptie, si anume MUTUUM, care este un
contract de drept strict.
4. Toate aceste contracte sunt contracte bilaterale/sinalagmatice imperfecte, cu exceptia lui
MUTUUM, care este un contract unilateral.

MUTUUM

MUTUUM – contractul de imprumut de consumatiune, prin care imprumutatul, adica debitorul,

se obliga sa restituie imprumutatorului, adica creditorului sau, lucruri de acelasi fel, de aceeasi
calitate si in aceeasi cantitate cu cele pe care le-a primit in vederea consumatiunii.

Imprumutatorul transmite aceste bunuri imprumutatului cu titlu de proprietate, prin

instrumentul juridic al traditiunii, intrucat, la romani, bunurile consumptibile (bunurile care isi
consuma substanta prin intrebuintare) sunt bunuri NEC MANCIPII.
 12.05.2022

In cazul lui MUTUUM, prin mecanismul lui de constituire, imprumutatorul trebuie sa fie
proprietarul bunurilor pe care le transmite.

Terminologie

 Imprumutator – creditor
 Imprumutat – debitor

DAR la celelalte contracte partile pot fi si creditor, si debitor IN ACELASI TIMP!!!

Caracterele juridice ale lui MUTUUM

1. Este un contract nesolemn.

2. Este un contract real.
3. Este un contract unilateral.
4. Este un contract de drept strict (singurul contract real de drept strict).
5. Este o conventie grefata pe TRADITIUNE, adica este un act de drept al gintilor, la care au
acces si peregrinii.
6. Este un contract cu titlu gratuit si, mai exact, este un act dezinteresat.

Efectele lui MUTUUM

Fiind un contract unilateral, el da nastere la obligatii doar in sarcina imprumutatului. Aceasta

obligatie a imprumutatului este o obligatie de drept strict, care a fost sanctionata in epoca veche
prin legisactiunea de judecata numita CONDICTIO, introdusa prin legile SILIA si CALPURNIA, iar in
epoca clasica a fost sanctionat acest contract prin ACTIO CERTAE CREDITAE PECUNIAE, daca obiectul
imprumutului il reprezenta o CERTA PECUNIA (o suma de bani determinata) si ACTIO CERTAE REI,
daca obiectul imprumutului il reprezenta o ALIA CERTA RES (un bun individual determinat).

O varianta a imprumutului de consumatiune – IMPRUMUTUL CU DOBANDA – despre care

Tacitus ne spune ca a reprezentat o adevarata plaga a societatii romane, intrucat el s-a practicat la
Roman pe scara larga si in toate timpurile.

Din punct de vedere tehnic-juridic, imprumutul de consumatiune s-a realizat la romani prin doua
instrumente juridice, si anume printr-o STIPULATIO SORTIS ET USURARUM (o stipulatiune a
capitalului si a dobinzilor) sau prin MUTUUM, care este gratuit, dar insotit de o STIPULATIO
USURARUM (o stipulatiune a dobinzilor).
 12.05.2022

De-a lungul intregii istorii a statului roman, au fost date succesiv legi de reprimare a
imprumutului cu dobanda, insa toate aceste legi s-au dovedit a fi ineficiente:

1. Legea celor XII Table – prevede ca dobanda nu putea depasi 1/12 (a 12-aparte) din capital,
NUMAI CA aceasta este dobanda lunara, prin urmare, intr-un an, dobanda era egala cu
suma imprumutata.
2. LEX LICINIA SEXTIA – prevede ca dobanda platita de catre debitor urma a fi scazuta din
capital.
3. LEX GENUCIA – data in sec IV i. Hr, prin care a fost interzis complet imprumutul cu dobanda.

Numai ca romanii au gasit o serie de masuri pentru a eluda dispozitiile legii GENUCIA, astfel ca:

Una dintre cai era substituirea unui latin, pentru ca interdictia continuta in legea GENUCIA ii
privea numai pe cetatenii romani. Ulterior, aceasta interdictie a fost extinsa si asupra latinilor, insa
dispozitia a cazut in desuetudine si nu s-a mai aplicat, iar un pretor, SEMPRONIUS ASELIO, care a
incercat sa readuca in actualitate aceasta interdictie si pentru latini, a fost asasinat din ordinul
bancherilor.

A doua metoda de a ocoli dispozitiile legii GENUCIA era urmatoarea: creditorul da cu imprumut
debitorului o suma de bani mare pe un termen scurt, iar daca debitorul la scadenta nu plateste (si,
de regula, nu putea plati), creditorul il putea aduce pe debitor in fata magistratului, iar la ordinul
magistratului (pretorului), intre creditor si debitor se incheie o stipulatiune pretoriana, prin care
debitorul se obliga sa-i plateasca in plus creditorului inca o treime din suma imprumutata, daca
actiunea personala introdusa de catre creditor se va dovedi intemeiata.

In vremea lui Cicero se aplica o dobanda la imprumutul de consumatiune de 1% pe luna

(USURAE CENTESIMAE), adica 12% pe an, iar in epoca clasica s-a permis perceperea de dobanzi
printr-o simpla conventie de buna-credinta, alaturata lui MUTUUM, in urmatoarele 3 situatii:

1. In cazul in care obiectul imprumutului il reprezinta marfuri al caror pret este prin excelenta
variabil (ex: marfurile perisabile).
2. In cazul imprumutului acordat de catre o cetate.
3. In cazul imprumutului maritim – NAUTICUM FOENUS – imprumutul pe care bancherul il
acorda unui armator, pentru ca acesta sa suporte cheltuielile de transport. Riscurile, in
acest caz, sunt ale bancherului, in sensul in care, daca marfurile pier pe drum, in timpul
transportului, chiar si printr-un caz de FORTA MAJORA, armatorul nu mai datoreaza nimic
bancherului. In acest caz, el poate sa perceapa orice dobanda la suma imprumutata.
(Genera pereunt.)

In epoca imparatului Justinian, dobanda era aceeasi ca in vremea lui Cicero, de 12% pe an.
 12.05.2022

Senatusconsultul macedonean

La romani, exista practica ca fiii de familie ai unor cetateni romani bogati, chiar daca NU aveau
un peculiu, sa contracteze imprumuturi, fara stirea sefilor de familie. Daca fiii se familie in cauza ar fi
avut peculiu, ei ar fi putut fi urmariti de creditori cu privire la bunurile din peculiu, insa, in situatia in
care nu aveau asemenea peculiu, creditorii trebuiau sa astepte pana la moartea sefului de familie,
pentru ca fiul de familie il mostenea pe pater familias, dobandea bunul si putea fi urmarit de
creditori.

La un moment dat, s-a produs la Roman un patricid, in sensul ca un fiu de familie, recunoscut ca
prodig, MACEDO, incoltit de creditori, in disperare de cauza, si-a omorat tatal pentru a-l mosteni, iar
acest patricid a produs un efect atat de mare in societatea romana, incat statul roman a intervenit
imediat si, din initiativa imparatului Claudiu, a fost dat asa-numitul senatusconsultul MACEDONIAN,
care prevede faptul ca fiul de familie care nu poate fi urmarit de creditori pentru imprumuturile
contractate in timpul vietii lui pater familias pentru ca nu are bunuri proprii nu poate fi urmarit nici
dupa moartea acestuia. (sanctiune indirecta). Acest senatusconsult NU se aplica in 3 cazuri:

1. In cazul fiului de familie care are PECULIUM CASTRENSE, adica e soldat in armata si seful lui
de familie i-a dat peculiu.
2. Daca imprumutul a fost autorizat/ratificat de pater familias. (actiunile cu caracter alaturat)
3. In cazul in care fiul de familie se comporta si trecea in ochii tuturor ca un pater familias. Aici
suntem in prezenta unei aplicatii a principiului de drept ERROR COMMUNIS FACIT IUS.
(Eroarea comuna invincibila creeaza drept.)

Mecanismul procedural de aplicare a dispozitiilor senatusconstului macedonian

Senatusconsultul macedonian nu se putea aplica in mod direct, pentru ca, pe vremea lui
Claudiu, senatusconsultele nu erau izvoare de drept in sens formal, si atunci dispozitiile acestuia se
aplicau in mod indirect, adica prin intermediul pretorului, pe doua căi:

1. Pretorul refuza sa-i acorde creditorului actiunea in justitie (refuza sa-i elibereze formula).
2. Prin acordarea de catre pretor a unei exceptiuni debitorului, izvorata din senatusconsultul
macedonian, prin care debitorul paraliza actiunea promovata de creditor, obtinand din
partea judecatorului o sentinta de absolvire. In acest caz, pretorul nu refuza sa-i acorde
actiunea in justitie creditorului.

CONTRACTUL REAL DE FIDUCIE nu se confunda cu garantia reala de FIDUCIE!!!

DEOSEBIRI

Contractul real de FIDUCIE – acel contract real care se naste prin transmiterea proprietatii unui
lucru prin MANCIPATIUNE/ IN IURE CESSIO, transmitere insotita de o conventie, prin care
dobanditorul se obliga sa retransmita proprietatea lucrului celui de la care l-a primit.

La garantia reala de FIDUCIE – se folosesc termenii de creditor si debitor!!!

 12.05.2022

Garantia reala de fiducie este operatiunea juridica (fondul), iar contractul real de fiducie
reprezinta forma prin care se realizeaza operatiunea.

Contractul real de fiducie este o conventie grefata pe MANCIPATIUNE/ IN IURE CESSIO, care a
fost sanctionat pe fondul necesitatii sanctionarii pactelor fiduciare care insoteau MANCIPATIUNEA
NUMO UNO (pt un singur sestert), atunci cand ea nu era utilizata pentru realizarea operatiunii
juridice a vanzarii. Acele pacte nu erau sanctionate juridic, ci doar moral. Dar, la sfarsitul Republicii,
odata cu decaderea moralei, din necesitatea sanctionarii pactelor fiduciare alaturate mancipatiunii,
acestea au fost privite ca un intreg.

Gaius ne spune ca FIDUCIA a avut 3 functii:

1. Garantia reala de fiducie – aceasta functie este numita de Gaius FIDUCIA CUM CREDITORE.
2. Realizarea operatiunii juridice a imprumutului de folosinta – functie care a fost preluata de
contractul de comodat.
3. Functia de realizare a operatiunii juridice a depozitului – functie care a fost preluata de
contractul real de depozit.

Aceste ultime doua functii, Gaius le desemneaza prin sintagma FIDUCIA CUM AMICO.

Inconvenientele fiduciei – DIN CARTE!!

GAJUL – contractul real care se formeaza prin transmiterea posesiunii unui lucru de catre debitor
creditorului sau prin traditiune, insotita de o conventie, prin care creditorul se obliga sa retransmita
posesiunea lucrului catre debitor, daca debitorul isi va fi platit datoria la scadenta. Acest contract
real de gaj a fost utilizat pentru realizarea garantiei reale de gaj, care a inlocuit garantia reala de
fiducie.

Totusi, contractul real de gaj nu se confunda cu garantia reala de gaj, pentru ca exista doua
situatii in care avem contract real de gaj, dar garantia reala de gaj nu se formeaza, si anume:

1. Cazul in care debitorul transmite posesiunea unui bun care nu-i apartine
2. Cazul in care debitorul transmite posesiunea bunului pentru a garanta o asa-numita
datorie purgativa, adica o datorie inexistenta (exista doar in mintea lui).

Restul – din carte!

Gajul este un contract sinalagmatic imperfect, care este sanctionat in privinta obligatiei de
retransmitere a posesiunii bunului prin ACTIO PIGNERATICIA DIRECTA, care apartine debitorului, dar
creditorul, la randul lui, are o ACTIO PIGNERATICIA CONTRARIA, prin care poate cere debitorului
restituirea cheltuielilor necesare si utile pe care le-a efectuat in legatura cu bunul pe durata de timp
in care acesta s-a aflat in posesia lui (numai atunci cand creditorul efectueaza aceste cheltuieli).
 12.05.2022

COMODATUL

Contractul de comodat se formeaza prin transmiterea detentiunii unui lucru prin traditiune de
catre comodant comodatarului, in vederea folosirii bunului, transmitere insotita de o conventie, prin
care comodatarul se obliga sa restituie bunul la termenul convenit.

Caracterele juridice ale comodatului

1. Este o conventie grefata pe traditiune, prin care se transmite detentiunea bunului, ceea ce
inseamna ca, daca comodatarul este actionat in justitie de catre un tert, el nu se poate
apara singur, pentru ca nu are instrumentele juridice necesare, si atunci trebuie sa se
adreseze comodantului pentru a-i asigura protectia juridica.
2. Contractul de comodat, fiind destinat realizarii operatiunii juridice a imprumutului de
folosinta, el nu poate avea ca obiect decat bunuri neconsumptibile (bunuri care nu-si
consuma substanta prin intrebuintare), cu o singura exceptie – monedele rare pe care
numismatii (de regula, bancherii) si le imprumuta reciproc pentru a fi afisate in cadrul unor
expozitii.
3. Este un contract esentialmente gratuit, insa comodatarul trebuie sa foloseasca bunul
conform intelegerii avute cu comodantul.
4. Comodatul este un contract de buna-credinta.
5. Fiind un contract in care comodatarul are interes (pt ca foloseste gratuit un bun), va
raspunde si pentru culpa (CULPA LEVIS IN ABSTRACTO), insa, in plus, el este tinut de
CUSTODIA (singurul contract real in care debitorul e tinut de custodia – adica raspunde si
pentru pieirea fortuita a bunului pe care l-a imprumutat in vederea folosintei).
6. Obligatiile comodatarului sunt sanctionate prin ACTIO COMODATI DIRECTA , iar eventualele
obligatii ale comodantului, decurgand din cheltuielile necesare si utile pe care comodatarul
le-a facut in legatura cu bunul pe parcursul derularii contractului, sunt sanctionate prin
ACTIO COMODATI CONTRARIA.

CONTRACTUL DE DEPOZIT este contractul real care se formeaza prin transmiterea detentiunii
precare a unui bun de catre deponent depozitarului, tot prin intermediul traditiunii, transmitere
insotita de o conventie, prin care depozitarul se obliga sa pastreze bunul si sa-l restituie
deponentului la cererea acestuia.

Caracterele juridice ale contractului de depozit

1. Spre deosebire de comodatar, care este un detentor obisnuit, depozitarul este un detentor
precar.
 Detentorul obisnuit este intotdeauna cel care restituie bunul la termen: comodatarul,
chiriasul.
 Detentorul precar este cel care trebuie sa restituie bunul la cerere: depozitarul.

2. Ca in cazul comodatului, depozitul are ca obiect bunuri individual determinate, DAR, spre
deosebire de comodat, depozitul poate avea ca obiect, la romani, NUMAI BUNURI MOBILE.
 12.05.2022

3. Spre deosebire de comodat, in cazul depozitului, depozitarul NU poate folosi bunul primit
spre pastrare, intrucat ar comite un FURTUM USUS.
4. Ca in cazul comodatului, depozitul este un contract cu titlu gratuit, in sensul ca deponentul
nu are obligatia de a-i plati depozitarului ceva pentru pastrarea lucrului.
5. Intrucat in contractul de depozit, depozitarul nu are interes, spre deosebire de comodatar,
el raspunde doar pentru DOL, insa, in vremea lui Justinian, s-a stabilit ca depozitarul sa
raspunda si pentru CULPA LATA.
6. Depozitul este un contract sinalagmatic imperfect ca si comodatul, iar obligatia
depozitarului este sanctionata prin ACTIO DEPOZITI DIRECTA si eventualele obligatii ale
deponentului fiind sanctionate prin ACTIO DEPOZITI CONTRARIA, pe care depozitarul o
intenteaza impotriva deponentului pentru a-l obliga sa-i restituie cheltuielile necesare si
utile facute pentru conservarea bunului primit in depozit.
7. Operatiunea juridica a depozitului s-a realizat nu numai prin contractul real de depozit. La
origine, ea s-a infaptuit printr-o conventie care era sanctionata in sistemul Codului
decemviral pe plan delictual, intrucat depozitul este o operatiune juridica si un contract
care se incheie INTUITU PERSONAE, adica in considerarea calitatilor depozitarului. Apoi,
operatiunea juridica a depozitului s-a realizat prin fiducie - FIDUCIA CUM AMICO.

8. In afara depozitului obisnuit, romanii au cunoscut 3 forme exceptionale de depozit:

 DEPOZITUL NECESAR/MIZERABIL – se constituie in imprejurari exceptionale, in care
deponentul nu mai are posibilitatea de a opta pentru o persoana de incredere in
vederea lasarii in depozit in pastrare a bunurilor lui. Spre pilda, in cazul unor
inundatii/ incendii. Aceasta forma exceptionala de depozit a fost sanctionata in
epoca clasica si intr-o forma mult mai grava decat depozitul obisnuit, in sensul ca
sanctiunea sa este pe taram delictual, adica are ca obiect dublul valorii bunurilor
lasate in depozit.
 Condamnarea la dublu este intotdeauna o condamnare pe taram delictual!!!

 DEPOZITUL SECHESTRU – este sanctionat tot in epoca clasica, in legatura cu anumite

exigente procedurale ale procedurii civile, in cazul litigiilor avand ca obiect
proprietatea unui bun. Partile litigante se inteleg sa depuna spre pastrare obiectul
litigiului in mainile unui tert, urmand ca acesta sa remita bunul primit in depozit
partii care a castigat procesul.

Comparatie intre depozitul sechestru si cel obisnuit

1. Spre deosebire de depozitul obisnuit, in cazul depozitului sechestru bunul se transmite cu

titlu de posesiune catre depozitarul sechestrului, pentru ca acesta sa aiba mijloace juridice
proprii, si anume interdictele posesorii, pentru a se apara impotriva incercarilor de
evictiune din partea tertilor, pe timpul desfasurarii procesului. Depozitarul sechestrului nu
stie cui sa se adreseze, pentru ca nu se cunoaste adevaratul proprietar.
2. Spre deosebire de depozitul obisnuit, depozitul sechestru poate avea ca obiect si bunuri
imobile.
 12.05.2022

3. In cazul depozitului sechestru, depozitarul sechestru nu remite bunul deponentului la

cererea acestuia, ci remite bunul partii care a castigat procesul in momentul finalizarii
litigiului.
4. Depozitul sechestru este sanctionat printr-o actiune speciala, numita ACTIO DEPOSITI
SEQUESTRARIA.

 DEPOZITUL NEREGULAT – apare la sfarsitul epocii clasice si consta in transmiterea

de catre deponent a unei sume de bani cu titlu de PROPRIETATE depozitarului, care
este un bancher, insotita de o conventie, prin care bancherul (depozitarul) se obliga
sa restituie deponentului, la cererea acestuia, suma primita impreuna cu o
dobanda.

Intre jurisconsultii romani a existat o controversa cu privire la natura juridica a acestei operatiuni:

o Papinian spune ca este un depozit neregulat.

o Paul, discipolul lui, spune ca ar fi un imprumut.

Solutia corecta este cea a lui Papinian, in sensul ca romanii au preferat sa vada in aceasta
operatiune juridica un depozit neregulat, ci nu un imprumut, din ratiuni de ordin practic. Ratiunea
de ordin practic este urmatoare: daca vedem in aceasta operatiune un MUTUUM (contract de drept
strict), dobanda nu poate fi perceputa decat tot printr-un contract de drept strict, adica o
STIPULATIUNE. Insa, daca eu vad in aceasta operatiune juridica un depozit neregulat, atunci pot sa
percep dobanda printr-o simpla conventie de buna-credinta. Prin urmare, este mult mai util atat
clientului, cat si bancherului sa vada in aceasta operatiune un depozit neregulat.