Patrimoniu reprezinta totalitatea dr si obl patrimoniale, privite ca o suma de

valori active si passive strans legate intre ele, apartinand unor PF si PJ

determinate.
Latura activă este formată din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale aparţinând
unei persoane. Este vorba atât de drepturile reale cât şi despre drepturile de creanţă.
Latura pasivă este formată din valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ale unei
persoane. Cu alte cuvinte, este aceea care include datoriile evaluabile în bani  pe
care le are persoana titulară a patrimoniului.
Trăsături specifice:
 numai persoanele pot avea patrimoniu;
 orice persoană are un patrimoniu;
 patrimoniul nu poate fi separat de persoana căreia îi aparţine;
 o persoană poate avea numai un singur patrimoniu, care este unitar şi
indivizibil.
Caracterele juridice ale patrimoniului
5.1. Patrimoniul este o universalitate juridică, adică un ansamblu juridic având o
unitate abstractă. 
 Universalitatea presupune dinamica patrimoniului, el cuprinzând şi bunuri
viitoare, pentru că, fiind strâns legat de titular, patrimoniul va evolua în forme
sinusoidale de-a lungul întregii existenţe a persoanei titulare.
5.2. Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu. Este un adevăr de
necontestat că orice persoană fizică sau juridică are un patrimoniu. Existenţa unei
persoane este de neconceput fără patrimoniu, pentru că persoana având calitatea de
subiect de drept, această calitate presupune în mod necesar existenţa unor drepturi
şi obligaţii.
5.3. Unicitatea şi divizibilitatea patrimoniului. Înţelegem prin acest caracter că o
persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu. Logica impune o
singură universitas juris, dacă am reţinut că orice persoană are un patrimoniu,
atunci în mod simetric un subiect de drept nu poate avea decât un singur
patrimoniu.
5.4. Inalienabilitatea patrimoniului. Reprezintă legătura indisolubilă dintre
patrimoniu şi persoana căreia îi aparţine, durând atâta timp cât ea există ca subiect
de drept civil.
Funcţiile patrimoniului

Ele sunt:

 patrimoniul constituie obiectul gajului general al creditorilor chirografari;

 patrimoniul explică şi face posibilă transmisiunea universală şi cu titlu
universal;
 patrimoniul explică şi face posibilă subrogaţia reală cu titlu universal.

1.Gajul general al creditorilor. Creditorii chirografari sunt acei creditori care, fără

să dispună de o garanţie reală ori privilegiu, care să le asigure creanţa pe care o au,
împotriva debitorului, au în schimb, un drept de garanţie asupra întregului
patrimoniu al debitorului privit în ansamblu său ca o universalitate juridică.
Creditorii care au o garanţie reală au drept de urmărire şi de preferinţă asupra
bunului pentru satisfacerea creanţei lor. În schimb, creditorii chirografari au doar
un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor pentru recuperarea
creanţei.. 
   2.Subrogaţia reală cu titlu universal. Etimologic subrogaţie  desemnează
înţelesul de înlocuire, care în dreptul civil român este de două feluri :
personală şi reală.
2.1. Subrogaţia personală are loc atunci când unul dintre subiectele raportului
juridic civil obligaţional este înlocuit de o altă persoană. Dacă un debitor  obligat
alături de alt debitor să achite o datorie unui creditor plăteşte întreaga datorie, el se
subrogă în drepturile creditorului plătit şi în locul acestuia îl urmăreşte pe debitorul
pentru care a plătit, pentru ceea ce acesta datorează de fapt creditorului.
 
2.2. Subrogaţia reală constă în înlocuirea unei valori cu altă valoare, a unui bun cu
un alt bun. Ex: dacă un autoturism este dat în schimbul unei motociclete şi al unei
sume de bani, locul bunului înstrăinat este luat de bunul primit şi diferenţa de preţ
încasată şi asistăm astfel la fenomenul subrogaţiei reale.
Subrogaţia reală este universală când se produce în cadrul patrimoniului şi este
cu titlu particular când se referă la un bun ut singuli.
Subrogaţia reală cu titlu universal se explică prin noţiunea de patrimoniu, ea este
reală pentru că se referă la bunuri, ea este universală pentru că se produce în cadrul
patrimoniului, făcând abstracţie de felul şi natura bunului înlocuit şi de modalitatea
juridică în care ea a avut loc. 
2.3. Subrogaţia reală cu titlu particular. Aceasta nu este legată de funcţionarea
patrimoniului şi de aceea ea nu operează automat, ci numai în cazuri prevăzute de
lege. Ea constă în înlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun, privit
izolat, ut singuli.