Primele 3 Capitole

♟
1. Considerații generale cu
privire la obligațiile civile
Capitolul I. Noțiunea și structura obligației civile
Secțiunea 1. Definiție și terminologie
Secțiunea 2. Structura obligației
2.1 Părțile
2.2 Conținutul
2.3 Obiectul
2.4 Sancțiunea ???
Trăsăturile obligației civile
Capitolul II. Clasificarea obligațiilor civile
Secțiunea 1. Clasificarea obligațiilor după izvoarele lor
1.1 Obligații care rezultă din acte juridice civile
1.2 Obligații care rezultă din fapte juridice civile
Secțiunea 2. Clasificarea obligațiilor după obiectul lor
2.1 Obligația de a da
2.2 Obligația de a face
2.3 Obligația de a nu face
2.4 Obligațiile de rezultat și obligațiile de diligență
Secțiunea 3. Clasificarea obligațiilor după sancțiunea lor
3.1 Obligații perfecte
3.2 Obligații naturale
Capitolul III. Izvoarele obligațiilor și clasificarea lor
Secțiunea 1. Obligații care izvorăsc din acte juridice civile
Secțiunea 2. Obligații care izvorăsc din fapte juridice
Capitolul I. Noțiunea și structura obligației

civile
Secțiunea 1. Definiție și terminologie
Teoria generală a obligațiilor, conform literaturii de specialitate:
1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 1

= baza principală a întregii construcții a științei dreptului din cele mai
vechi timpuri și până astăzi;
= cheia de boltă a dreptului civil
💡 OBLIGAȚIA = legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut

să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină
prestația datorată. = raport juridic obligațional (art. 1164 CC -
definiția în sens larg, cea pe care o vom aborda în acest semestru.
Două sensuri:
larg = raport juridic obligațional (RJO), care cuprinde:
latura pasivă = obligația la care este ținut debitorul;
latura activă = dreptul pe care îl are creditorul.
restrâns =
îndatorire juridică (care revine subiectului pasiv, constând în a da, a

face sau a nu face, îndatorire care poate fi impusă prin forța
coercitivă a statului în caz de nevoie);
obligațiune (înscris constatator al unui RJO care are ca obiect o

prestație de natură patrimonială - vb. de categoria titlurilor de
valoare.
Secțiunea 2. Structura obligației

2.1 Părțile
atât persoane fizice, cât și persoane juridice, de drept privat sau public —
aflate pe poziție de egalitate;
ambele sb. sunt determinate, cunoscute;
RJO unilaterale — o parte este numai creditor, iar cealaltă parte este numai
debitor (ex. în raportul de obligații născut dintr-un contract de donație,
donatarul este exclusiv creditor și cealaltă parte, donatorul este doar debitor).
RJO bilaterale — fiecare subiect fiind, în același timp, creditor și debitor (ex.
raportul de obligații născut dintr-un contract de vânzare-cumpărare: vânzătorul

este creditor al prețului și debitor al obligației de predare a bunului vândut;
cumpărătorul este creditor, având dreptul de a cere cumpărătorului predarea
bunului cumpărat, și debitor pentru plata prețului).
SUBIECTUL ACTIV = creditor
SUBIECTUL PASIV = debitor
terminologia specifică — în funcție de originea concretă a obligației:
RJ de vânzare-cumpărare — vânzător-cumpărător;
RJ de locațiune — locator-locatar;
RJ de donație — donator-donatar.
2.2 Conținutul
determină conduita părților;
LATURA ACTIVĂ - unde integrăm dreptul de creanță
LATURA PASIVĂ - unde integrăm obligația corelativă dreptului de creanță. Ea

constă în a da, a face sau a nu face.
În funcție de originea/izvorul obligației, natura conținutului este diferită:
 Conținut SUBIECTIV — atunci când obligația reiese din voința părților;
 Conținut OBIECTIV — sursa obligației excede voinței părților. — putem

întâlni fapte juridice sau evenimente.
2.3 Obiectul
= conduita părților, care se poate transpune:
în acțiuni sau inacțiuni;
într-o conduită:
pozitivă - obligația corelativă de a da / a face se transformă într-o

conduită pozitivă;
negativă - a nu face se transformă într-o conduită negativă.
Obiectul RJO nu trebuie confundat cu Conținutul RJO
Obiect - conduită, prestații, acțiuni/inacțiuni = modalitatea prin care

conținutul este dus la îndeplinire;
Conținut - drepturi și obligații.

Obiectul RJO nu trebuie confundat cu Obiectul Contractului sau cu Obiectului
Actului Juridic Civil.
Obiectul Contractului = operațiunea juridică, precum vânzarea,

locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel
cum reiese ea din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale. (art.
1225 CC
contract v-c — obiectul = operațiunea juridică de vânzare;
contract de locațiune — obiectul = operațiunea juridică de închiriere.
2.4 Sancțiunea ???

În literatura de specialitate, unii autori apreciază că sancțiunea obligației
reprezintă al 4-lea element al acesteia.
= posibilitatea, prerogativa creditorului de a apela la forța coercitivă a statului în

vederea restabilirii dreptului ce i-a fost încălcat, ori de câte ori este nevoie.
Ținând cont că RJO reprezintă legătura indisolubilă dintre subiectul activ și
subiectul pasiv, creditorul va avea această prerogativă ori de câte ori debitorul
nu execută sau execută într-un mod necorespunzător obligația pe care și-a
asumat-o.
Mijloace juridice ofensive ale Mijloace juridice ofensive ale

creditorului: debitorului:
punerea în întârziere = punerea în întârziere =

manifestarea de voință a manifestarea de voință a
creditorului prin care acesta debitorului prin care acesta
pretinde în mod ferm pretinde în mod ferm
debitorului executarea creditorului executarea
prestației pe care și-a asumat- prestației pe care și-a asumat-
o (o atragere a atenției că o (o atragere a atenției că
obligația nu a fost executată). obligația nu a fost executată).
acțiunea în justiție = constă în oferta reală urmată de

formularea unei cereri de consemnațiune (obligațiile
chemare în judecată de către pecuniare - plata unei sume
creditor împotriva debitorului de bani).
cu scopul obținerii unei
consemnarea bunului sau
hotărâri judecătorești în
vânzarea bunului și
temeiul căreia debitorul să
consemnarea prețului = în

poată fi constrâns la cazul obligațiilor care au ca
executare. obiect predarea unui bun sau
restituirea lui.
daunele cominatorii = sume
de bani calculate pe unități de
timp (zi, săptămână, lună), la
care un debitor poate fi
obligat ca urmare a
neexecutării obligației
asumate sau executării
acesteia cu întârziere. NU au
titlu de despăgubire, ci vin ca
o garanție pentru creditor cum
că debitorul său își va executa
obligația asumată - sunt doar
niște daune de întârziere.
daunele moratorii =
despăgubirile la care debitorul
este ținut pentru prejudiciul
cauzat creditorului prin
executarea cu întârziere a
obligației asumate.
executarea silită = presupune

punerea în aplicare a unei
hotărâri judecătorești prin
intermediul organelor statului.
Scopul = restabilirea dreptului de creanță care a fost încălcat = mijloace prin

care debitorul să poată fi sancționat pentru neexecutare sau executare cu
întârziere.
Un creditor are posibilitatea de a adopta o conduită proprie, dar în același timp
are și îndatorirea de a primi prestația debitorului. art 14 CC - orice persoană
fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile cu
bună credință. Comportamentul unui creditor care refuză primirea executării
obligației este o dovadă de REA credință care nu poate rămâne nesancționată.
Astfel că, legislația română recunoaște chiar și debitorului mijloace juridice de a
se apăra de un astfel de comportament al creditorului.

Trăsăturile obligației civile
 este reglementată prin norme juridice de drept privat (adică normele
juridice de drept civil - unele norme fiind dispozitive);
 obligațiile se nasc din acte juridice, respectiv din fapte juridice (licite sau
ilicite);
 calitatea subiectelor - persoane fizice și persoane juridice de drept privat

sau, după caz, de drept public, privite ca titulare de drepturi și obligații
civile (subiecte de drept civil). Se află pe poziție de egalitate juridică - nu
există subordonare;
poziția de egalitate = trăsătură a RJO și metodă de reglementare a

dreptului civil.
 obligațiile civile pot avea caracter oneros sau caracter gratuit.
Capitolul II. Clasificarea obligațiilor civile

Secțiunea 1. Clasificarea obligațiilor după izvoarele
lor
1.1 Obligații care rezultă din acte juridice civile
cele mai numeroase;
se nasc din acorduri sau manifestări de voință făcute cu intenția de a

genera efecte juridice, efecte care altfel nu s-ar putea produce.
După numărul părților, AJC poate fi:
AJC bilateral = voința părților este concordantă = contract
➡ obligații născute din contracte (obligații contractuale)

AJC unilateral = manifestare unică de voință a subiectului de drept care
produce efecte juridice constând în RJO, nașterea, modificarea sau
stingerea de RJO.
➡ obligații născute din AJC unilaterale.

1.2 Obligații care rezultă din fapte juridice civile
exced voinței părților

Faptele juridice pot fi:
licite;
ilicite - acțiuni omenești săvârșite fără intenția de se produce efecte

juridice dar de care legea leagă producerea unor astfel de efecte
juridice;
evenimente sau faptele naturale - nu țin de un comportament uman, dar

ele dau naștere unor RJO.
Secțiunea 2. Clasificarea obligațiilor după obiectul

lor
2.1 Obligația de a da
❗Sunt obligațiile care constau în transmiterea sau constituirea unui drept
real asupra unui bun.
existența obligației de a da a fost negată, contestată în sistemul de drept

francez pe motiv că transmiterea/constituirea dreptului real se produce de
drept și nu prin manifestarea de voință a părților.
Art. 1483 „Obligația de a strămuta proprietatea (obligație de a da) implică

și obligațiile de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare (obligație
de a face).”
obligația de a da capătă fermitate, este desăvârșită inclusiv prin

intermediul obligațiilor de a face. Ca atare, legătura dintre ele nu poate
fi negată, la fel cum nici existența obligațiilor de a da nu poate fi negată
în contextul legislativ actual.
2.2 Obligația de a face

❗Sunt toate celelalte obligații care nu implică transmiterea sau constituirea
unui drept real.
Pot fi:
 predarea unei sume de bani sau a unor bunuri generic determinate
executarea unei astfel de obligații presupune mai întâi

individualizarea bunului (prin numărare, măsurare sau cântărire) și
apoi predarea, remiterea materială a sumei de bani sau a bunului;

executarea silită în natură este posibilă.
 predarea unui bun individual determinat
apare în contextul în care există RJO și există un subiect activ care a

dobândit un drept asupra bunului respectiv (fie de creanță, real);
executarea silită în natură este posibilă.
 prestarea de servicii
au ca obiect o activitate proprie a debitorului;
de cele mai multe ori, aceste obligații au un caracter intuitu

personae. Ca atare, ele nu sunt susceptibile de executare silită în
natură.
 obligațiile de securitate
sunt acele obligații de garanție împotriva riscurilor care amenință

securitatea corporală a unei persoane;
ulterior, s-a mers în direcția decontractualizării obligațiilor de

securitate în sensul în care există dispoziții legale care consacră
astfel de obligații în sarcina anumitor persoane (situația angajatorului
care este obligat să asigure securitatea și sănătatea în muncă a
salariaților săi);
au apărut în cadrul contractelor de transport dar apar și în cazul

altor tipuri de contracte (încheiate între clienții unui
restaurant/hotel/săli de sport și prestatorul de servicii).
obligațiile de securitate rezultate din contracte care dau o libertate

de acțiune creditorului nu sunt obligații de rezultat, deoarece
libertatea de acțiune a creditorului poate influența într-un mod sau
altul securitatea sa. În toate aceste situații, obligația de securitate
este o obligație de diligență.
2.3 Obligația de a nu face

Obligații negative
nu avem în vedere obligațiile negative generale (corelative unui drept

absolut), ci avem în vedere obligațiile negative care constau în interzicerea
sau abținerea de la un comportament determinat (debitorul nu poate să

facă ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat — ex. obligația de a nu
ridica un anumit edificiu).
2.4 Obligațiile de rezultat și obligațiile de diligență

Obligațiile DE REZULTAT — art. 1481 alin. 1 CC — debitorul este ținut să
procure creditorului un anume rezultat pe care l-a promis.
Debitorul garantează atingerea rezultatului — garanție de executare.
Dacă rezultatul nu este atins, simpla dovadă a acestei lipse este

suficientă ca răspunderea debitorului să poată fi angrenată.
Există situații în care debitorul se poate exonera de răspundere, dar va

trebui să facă dovada unor astfel de cauze exoneratoare — forța majoră,
fapta victimei sau fapta unui terț, atât timp cât acestea întrunesc
condițiile unei forțe majore.
Pot fi clasificate în:
obligații absolute = obligațiile care nu se sting, continuă să existe

chiar și în situația în care debitorul nu a reușit să procure creditorului
rezultatul promis dintr-un caz de forță majoră — obligațiile pecuniare
(= constau în plata unei sume de bani).
obligații relative = obligațiile care se sting în situația în care debitorul

nu poate procura rezultatul creditorului dintr-un caz de forță majoră.
obligații intermediare = când părțile au stabilit de comun acord că

dacă rezultatul nu este atins din anumite cauze de forță majoră,
atunic obligația nu se va stinge. Debitorul va fi exonerat doar dacă
dovedește existența unor alte cauze care exced sferei pe care ele
le-au avut în vedere la momentul nașterii RJO și la momentul
producerii efectelor juridice ale acestuia.
Obligațiile de securitate care rezultă dintr-un contract de transport care

este și izvorul primordial al acestor obligații, sunt obligații de rezultat.
Vorbim nu numai despre mutarea dintr-un loc în altul dar și integritatea
bunurilor/persoanelor care au fost transportate dintr-un loc în altul. Se
extinde această obligație asupra tuturor mijloacelor de transport (ex.
transportul pe cablu de pe pârtiile de ski).
Obligațiile de securitate care sunt prevăzute de lege, și nu prin voința
părților sunt obligații de rezultat.

De multe ori, ducerea la îndeplinire a unor obligații de rezultat presupune
depunerea unor diligențe.
Obligațiile DE DILIGENȚĂ — art. 1481 CC alin. 2 — debitorul este ținut să

folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
Debitorul nu se mai obligă la a obține un anumit rezultat, ci se obligă la a

depune toate eforturile, toate diligențele pentru ca rezultatul să fie atins.
Angajarea răspunderii debitorului intervine sub rezerva dovedirii unei

culpe în persoana sa. Simplul fapt că rezultatul nu este atins nu
înseamnă că obligația nu a fost executată (ex. obligația
avocatului/medicului).
Obligațiile de securitate rezultate din contracte care dau o libertate de

acțiune creditorului nu sunt obligații de rezultat, deoarece libertatea de
acțiune a creditorului poate influența într-un mod sau altul securitatea sa. În
toate aceste situații, obligația de securitate este o obligație de diligență
(ex. clienții hotelurilor/săli de spectacole etc.)
Ducerea la îndeplinirea a unor obligații de diligență poate presupune și unele

îndatoriri de rezultat pe parcurs (ex. avocat - obligația de diligență de a
obține pentru client o situație privilegiată în raport cu cealaltă parte. Totuși,
până la acest punct, trebuie să întocmească înscrisuri, să le depună într-un
anumit termen etc.).
CRITERII DE DELIMITARE ÎNTRE OBLIGAȚIILE DE REZULTAT ȘI OBLIGAȚIILE DE

DILIGENȚĂ - ajută la calificarea unei obligații
modul în care obligația este stipulată în contract; ce anume și-au asumat

părțile;
existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;
gradul de risc pe care îl reprezintă atingerea rezultatului;
influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.
Secțiunea 3. Clasificarea obligațiilor după

sancțiunea lor
3.1 Obligații perfecte

= acele obligații înzestrate cu mijloace juridice pentru realizarea lor =
creditorul poate apela la oricare dintre mijloacele juridice ofensive
disponibile în vederea restabilirii dreptului său de creanță
majoritatea obligațiilor civile sunt obligații perfecte
3.2 Obligații naturale

= acele obligații în cazul cărora creditorul nu poate apela la mijloace juridice
ofensive prin care să sancționeze debitorul. El are la îndemână un mijloc
defensiv, de apărare — poate refuza restituirea unei plăți pe care a primit-o
invocând faptul că debitorul a executat ceea ce în realitate datora = dacă
debitorul execută de bunăvoie o obligație naturală, acea plată este perfect
valabilă, definitivă și ireversibilă, motiv pentru care creditorul nu este ținut
la restituirea plății pe care a primit-o.
Art. 1471 CC — „Restituirea nu este admisă în privința obligațiilor naturale

care au fost executate de bunăvoie.”
Art. 2506 CC — „Cel care a executat de bunăvoie obligația după ce

termenul de prescripție s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea
prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era
împlinit.”
Nu trebuie să confundăm obligațiile naturale cu obligațiile morale (nu se

bucură de protecție juridică = sunt lipsite de efecte juridice).
Se clasifică în:
obligații imperfecte. Pot fi:
obligații care s-au născut lipsite de dreptul creditorului de a apela la

mijloace ofensive (obligațiile născute din actele juridice lovite de
nulitate relativă).
obligații care s-au născut perfecte dar din varii motive și-au pierdut
vitalitatea (ex. situația prescripției extinctive a dreptului material la
acțiune).
obligații care au caracterul de datorii de conștiință
= obligațiile care își au originea în resursele spirituale sau morale ale

omului. Se face apel la umanitate. ex: obligația de întreținere față de
un copil natural, dar nerecunoscut; obligația de a oferi locuință

donatorului aflat în nevoie de către donatar în valorificarea
sentimentului de recunoștință pe care ar trebui să îl aibă.
Capitolul III. Izvoarele obligațiilor și

clasificarea lor
Clasificarea izvoarelor obligațiilor în vechiul Cod civil:
Contracte
Cvasicontracte = gestiunea de afaceri și plata nedatorată. Nu avem de a

face cu un acord de voință, ca atare nu putem vorbi despre un contract iar
criticile aduse reglementării în literatura de specialitate au dus la calificarea
gestiunii de afaceri și plății nedatorate decât cvasicontractele
Delicte = faptele ilicite civile săvârșite cu intenție
Cvasidelicte = faptele ilicite civile săvârșite din culpă (din neglijență sau
imprudență)
Conform art. 1165 CC, obligațiile izvorăsc din:
contract;
act unilateral;
gestiunea de afaceri;
îmbogățirea fără justă cauză;
plata nedatorată;
fapta ilicită;
orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.
Secțiunea 1. Obligații care izvorăsc din acte juridice

civile
obligații care izvorăsc din contracte (acte juridice bilaterale, acorduri de
voință)
obligații care izvorăsc din acte juridice unilaterale (reprezintă manifestarea

de voință a unei singure persoane)
DIFERENȚA — CONTRACT UNILATERAL - ACT UNILATERAL

contract = cel puțin două părți implicate — ambele manifestări de voință au
un nucleu comun — acord de voință — contract.
contract unilateral — diferențele apar în ceea ce privește conținutul său

— obligații va dobândi doar una dintre părți (o parte - debitor, cealaltă -
creditor)
opusul contractului unilateral = contractul sinalagmatic = ambele

părți au atât drepturi, cât și obligații — ambele dobândesc atât
calitatea de creditor, cât și de debitor.
act unilateral = manifestarea de voință a unei singure persoane
Secțiunea 2. Obligații care izvorăsc din fapte juridice

FAPTE JURIDICE LICITE - conduite umane, nu reprezintă contracte — nu sunt
încălcate prevederi legale de drept civil, dar nici nu sunt rezultatul unui acord
de voință dintre părți. Totuși, legea leagă de aceste împrejurări producerea de
efecte juridice civile.
gestiunea de afaceri — art. 1330, art. 1340
îmbogățirea fără justă cauză — art. 1345, art. 1348
plata nedatorată — art. 1341, art. 1344
FAPTE JURIDICE ILICITE — și cauzatoare de prejudicii. În momentul în care se

săvârșește o astfel de faptă, repararea prejudiciului reprezintă scopul pentru
care se naște RJO dintre făptuitor și victima prejudiciului. - art. 1165
Enumerarea nu este limitativă. Poate fi izvor și orice alt act sau fapt de care
legea leagă nașterea unei obligații:
prejudicii cauzate de animale, ruina unui edificiu, eveniment natural etc. —

Pot apărea RJO care să aibă ca scop repararea prejudiciului cauzat. —
Răspunderea va cădea în sarcina persoanelor stabilite de către lege —
răspundere obiectivă
Abordarea monistă — RJO în sistemul de drept românesc implică legătura

indisolubilă dintre subiectul activ și subiectul pasiv — o singură latură pe care
se desfășoară RJO. Dacă obligația nu este executată, apare un al doilea raport
juridic, cel de constrângere.
Abordarea dualistă — RJO în sistemul de drept german implică pe de o parte
legătura indisolubilă dintre părți și pe de altă parte raportul juridic de

constrângere, care este privit ca un tot unitar.

📜
2. Contractul civil
CUPRINS
Capitolul I. Noțiunea și formarea contractului
Secțiunea 1. Principii care guvernează încheierea contractelor
Principiul libertății contractuale
Principiul consensualismului
Principiul forței obligatorii a contractului
Secțiunea 2. Caracteristici
Capitolul II. Clasificarea contractelor civile
După conținut
Contracte sinalagmatice
Contracte unilaterale
După scopul urmărit de părți
Contract cu titlu oneros
Contract cu titlu gratuit
După modul de formare
Contract consensual
Contract solemn
Contract real
După rolul voinței părților la determinarea clauzelor contractuale
Contract negociat
Contract de adeziune
Contract forțat
După modul de executare
Contract cu executare imediată (uno ictu)
Contract cu executare succesivă (pro rata temporis)
După cum sunt sau nu nominalizate în legislație
Contract numit
Contract nenumit
După raportul dintre ele
Contract principal
Contract accesoriu
După structură
Contract simplu
Contract complex
Grupurile de contracte
2. Contractul civil 1
După efectele promise
Contract constitutiv/translativ de drepturi
Contract declarativ
Capitolul III. Încheierea contractelor civile
Secțiunea 1. Oferta de a contracta
Condiții necesare ale propunerii pentru a constitui o ofertă de a contracta
Clasificarea ofertelor de a contracta
Forța juridică a ofertei
Retragerea sau retractarea ofertei
Revocarea ofertei
Caducitatea ofertei
Secțiunea 2. Acceptarea ofertei
Noțiune. Reglementare
Condițiile de valabilitate
Felurile acceptării
Retragerea acceptării
Secțiunea 3. Momentul și locul încheierii contractului
Materializarea voinței părților
Promisiunea de a contracta
Pactul de opțiune
Contractul cadru
Capitolul I. Noțiunea și formarea

contractului
Accepțiunile noțiunii de „act”:
negotium juris = operațiune juridică
instrumentum probationis = înscris constatator al unei manifestări de

voință; suportul material care consemnează/redă operațiunea juridică
💡 Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane
cu intenția de a constitui, de a modifica sau a stinge un raport juridic.
(art. 1166 CC
contract = acord de voințe = convenție
contract ≠ act juridic unilateral
acord de voințe = întâlnirea concordantă a două sau mai multor voințe
individuale, manifestate cu intenția de a produce efecte juridice
Secțiunea 1. Principii care guvernează încheierea

contractelor
Principiul libertății contractuale
art. 1169 CC — părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine
conținutul acestora în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de
bunele moravuri.
Principiul consensualismului
cel al libertății de formă.
Principiul forței obligatorii a contractului
Secțiunea 2. Caracteristici
prezența unei manifestări de voință sau a unor manifestări de voință
concordante care aparțin a două sau mai multe părți (o parte poate fi
formată din una sau mai multe persoane fizice/juridice);
manifestarea de voință este exprimată cu intenția de a produce efecte

juridice (aceste efecte pot consta în a da naștere, a modifica sau a stinge
un raport juridic concret).
Capitolul II. Clasificarea contractelor civile

După conținut
Contracte sinalagmatice
sunt contractele prin care părțile se obligă una pe cealaltă. Oferă fiecărei
părți atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor. Contractul este
sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și
interdependente.
Exemple:
contractul de vânzare - vânzătorul se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea sau un dezmembrământ în schimbul unui preț pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească
contractul de locațiune - locatorul se obligă să asigure locatarului

folosința unui bun pentru o anumită perioadă de timp în schimbul unui
preț numit chirie.
contractul de transport - transportatorul se obligă să transporte o

persoană/un bun dintr-un loc în altul în schimbul unui preț plătit de
expeditor/destinatar/pasager.
reciprocitatea obligațiilor presupune ca ele să își aibă izvorul în același

contract.
interdependența obligațiilor presupune că obligația care revine fiecăreia

dintre părțile contractante constituie cauza juridică a obligației celeilalte
părți.
Reciprocitatea obligațiilor nu echivalează cu reciprocitatea prestațiilor.

Exemple:
în situația stipulației pentru altul - dacă vb. de un contract sinalagmatic,

prestațiile, spre deosebire de obligații, nu au caracter reciproc.
Prestația promitentului va fi executată față de terțul beneficiar. Prestația
stipulatului va fi executată către promitent. Fiecare execută o prestație
față de o altă persoană.
contractul de societate - societarii au obligații reciproce, însă prestațiile

sunt afectate scopului comun.
Contracte unilaterale
sunt contractele care dau naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre
părți. Această parte va dobândi calitatea de debitor, iar cealaltă parte va
avea numai calitatea de creditor.
dacă obligațiile născute dintr-un contract sunt doar reciproce, sunt doar
interdependente sau nu sunt nici reciproce și nici interdependente, atunci
contractul va fi unul unilateral.
Exemple:
împrumutul de consumatie - împrumutatul este obligat să restituie după o

anumită perioadă de timp (stabilită de comun acord) o anumită sumă de
bani sau un anumit bun, cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate
precum cele primite de la împrumutator.
depozitul gratuit - singura parte care se obligă este depozitarul (acela care
trebuie să păstreze bunul primit de la deponent pentru o anumită perioadă
de timp stabilită de comun acord). La împlinirea termenului prevăzut în
contract, el trebuie să restituie în natură bunul primit în depozit.
fideiusiunea — fideiusorul se obligă față de cealaltă parte, care are într-un

alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în
schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o
execută. — dacă debitorul nu plătește ratele la timp față de creditor,
fideiusorul este obligat să plătească ratele debitorului față de creditor.
donația fără sarcină — prin donație, o parte numită donator,

gratifică/dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți
numită donatar.
contract ≠ act juridic unilateral (presupune numai manifestarea de voință a

autorului său)
❗Clasificarea actelor juridice în unilaterale, bilaterale, multilaterale se face în
funcție de numărul părților implicate.
❗Clasificarea contractelor în sinalagmatice și unilaterale se face în funcție de
conținutul lor.
După scopul urmărit de părți

Contract cu titlu oneros
= contractul prin care fiecare dintre părţi doreşte obţinerea unui avantaj, folos,
contraprestaţie (de natură patrimonială) în schimbul obligației asumate.
Prestațiile reciproce sunt oarecum echivalente.
Se clasfică în:
contracte comutative = contractul la momentul încheierii căruia existența

drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este
determinată sau determinabilă. (exemplu: contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de schimb= contractul de antrepriză=antreprenorul
se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori
intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în
schimbul unui preț.)
Există posibilitatea ca unele contracte comutative să devină aleatorii.
Părțile au posibilitatea de a include în cuprinsul contractului o clauză care
să depindă de un eveniment ulterior și incert. exemplu: contract de vânzare
cu o clauză de întreținere — șansă de câștig sau de risc pentru
cocontractanți.
contracte aleatorii = prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin
uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei
pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert. Întinderea și existența
obligațiilor depind de acest eveniment. (exemplu: după natura lor -
contractul de asigurare - evenimentul viitor și incert este producerea
riscului asigurat — dacă se produce, asiguratorul trebuie să își execute
obligația la care s-a angajat prin încheierea contractului; contractul de rentă
viageră - întinderea prestațiilor va depinde de durata vieții credirentierului:
cât timp este în viață, cealaltă parte își va executa obligațiile; pariul)
Există contracte care sunt, prin esența lor, cu titlu oneros: c. de vânzare-
cumpărare, c. de schimb, c. de închiriere.
Contract cu titlu gratuit

= contractul prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un
beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj
liberalități - acele acte juridice care presupun o creștere a activului

patrimonial al uneia dintre părți și o micșorare a patrimoniului celeilalte.
Una dintre părţi transmite un drept din patrimoniul său în patrimoniul
celeilalte părţi fară a primi un echivalent. Una din părţi se însărăceşte,
iar cealaltă se îmbogăţeşte. (exemplu: contractul de donație)
contracte dezinteresate = contractul prin care una dintre părți

urmărește să facă un serviciu gratuit celeilalte, fără ca patrimoniul
persoanei care face serviciul gratuit să se diminueze. exemplu: mandatul
gratuit, comodatul, fideiusiunea cu titlu gratuit.
Există contracte care sunt, prin esența lor, cu titlu gratuit: comodatul
Există contracte care sunt, prin natura lor, cu titlu gratuit. Ele pot fi
transformate în contracte cu titlu oneros atunci când intervine elementul opus.
ex. mandatul dintre două persoane fizice, depozitul, împrumutul de consumație.
Dacă în cazul celor care prin esența lor aparțin unei anumite categorii, aceasta
nu poate fi schimbată prin voința părților. În schimb, în cazul celorlalte, părțile,
prin voința lor, le pot stabili o altă natură.
După modul de formare

Contract consensual
= Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de
voință al părților.
nu este necesară îndeplinirea vreunei condiții de formă.
majoritatea contractelor sunt consensuale. Excepțiile sunt prevăzute expres

de lege: solemne și reale.
chiar dacă părțile își însoțesc manifestarea de voință cu un înscris,

contractul va rămâne consensual. Prin înscris, ele urmăresc să își asigura
un mijloc de probă.
exemple: contractul de vânzare-cumpărare (cu unele excepții - excepție: v-

c unui imobil) — proprietatea de strămută de drept cumpărătorului în
momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat și chiar
dacă prețul nu a fost plătit. contractul de locațiune (cu unele excepții);
contractul de mandat (cu unele excepții)
Contract solemn
= Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii
unor formalități prevăzute de lege.
de regulă, în ceea ce privește contractele, această formalitate presupune

încheierea lor sub forma înscrisului sub semnătură privată sau a înscrisului
autentic.
nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem atrage nulitatea

absolută a contractului.
act juridic solemn ≠ înscris autentic ≠ înscris notarial
aj. solemn = se referă la negotium juris
înscrisul autentic și notarial = se referă la instrumentum probationis
nu toate actele solemne sunt și înscrisuri autentice. exemplu:

testamentul olograf = act solemn, nu este autentic — este un simplu
înscris sub semnătură privată.
nu toate înscrisurile autentice sunt acte solemne. exemplu: părțile pot
hotărî să încheie un anumit acte pentru care legea nu prevede
respectarea unei forme autentice. Dacă părțile îl încheie în formă
autentică, actul nu va deveni un act solemn = voința părților nu poate
reprezenta izvorul caracterului solemn al unui act juridic civil.
exemple: contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect bunuri

imobile/autovehicule; contractul prin care se strămută/constituie/transmit
drepturi reale care urmează să fie înscrise în cartea funciară; contractul de
arendare
Forma cerută e cea autentică, însă sunt și situații în care se cere doar forma
scrisă. exemplu: contractul de arendare, contractul de fideiusiune etc.
Forma cerută de lege nu constituie întotdeauna o condiție de validitate.

Sunt și situații în care rolul formei cerute de lege este acela de a asigura
mijlocul de probă sau opozabilitatea. exemplu: contractul de depozit,
tranzacția - forma este cerută ad probationes.
Contract real
Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară și
remiterea materială a bunului/lucrului.
remiterea bunului este o conditie de validitate și nu efect al contractului.

Este cea care duce la nașterea drepturilor și obligațiilor părților.
fără remiterea bunului, părțile s-ar afla în imposibilitatea totală de a-și

exercita drepturile și de a-și executa obligațiile.
exemple: contractul de depozit, darul manual (mini-donație), comodatul,

împrumutul de consumație — se cere remiterea lucrului.
înțelegerea părților constituie doar o promisiune de a contracta. Promitentul

se obligă să încheie contractul respectiv prin remiterea efectivă a lucrului.
După rolul voinței părților la determinarea clauzelor

contractuale
Contract negociat
Sunt acele contracte în care toate condiţiile şi clauzele lor, natura, întinderea şi
calitatea prestaţiilor la care se obligă părţile contractante, sunt rezultatul
negocierilor libere ale părților.
Negocierile pot dura ore, zile, luni sau chiar ani în funcție de interesele părților,
de obiectul contractului și de complexitatea acestuia. În această perioadă se
poate ajunge la încheierea unor acorduri de voință parțiale sau a unor
antecontracte (acte juridice distincte de contractul definitiv).
Contract de adeziune
Sunt acele contracte al căror conţinut, ale căror clauze, sunt prestabilite, în
întregime, de către una dintre părţi. Cealaltă parte nu are posibilitatea să le
discute; ea este liberă să le
accepte sau să nu le accepte; dacă acceptă, atunci aderă pur şi simplu la
contractul prestabilit.
Se pune accentul pe inegalitatea economică a părţilor: una dintre părţi (mai

puternică economic) este în măsură să „dicteze” celei mai slabe, încheierea
contractului în anumite condiţii.
exemple: abonamentul la radio şi televiziune, abonamentele telefonice,

contractele de asigurare, vânzarea de autoturisme noi, contractul de furnizare
a apei, gazului, electricităţii etc.
Contract forțat
Sunt acele contracte care sunt prevăzute ca fiind obligatorii de lege. Atât
încheierea cât și conținutul lor sunt impuse de lege.
exemplu: asigurarea pentru răspunderea civilă delictuală pentru accidente de
circulație, asigurarea obligatorie a locuințelor — sunt contracte a căror
încheiere este obligatorie — stabilită prin norme imperative — libertatea
contractuală se manifestă doar prin posibilitatea de a alege cocontractantul,
dacă este posibil.
După modul de executare

Contract cu executare imediată (uno ictu)
Sunt acele contracte în care părţile au obligaţia să execute prestaţiile ce şi le
datorează una celeilalte în unul şi acelaşi moment, care coincide, de regulă, cu
momentul încheierii contractului. Executarea sa are loc dintr-odată.
exemplu: contracte prin care se transmit drepturi reale — contractul de
vânzare-cumpărare (cu unele excepții)
Contract cu executare succesivă (pro rata temporis)
Sunt acele contracte din care se naşte obligaţia ambelor părţi sau, cel puţin, a
uneia dintre ele, de a executa prestaţiile ce le datorează într-o perioadă de
timp. Prestaţiile pot fi continue, adică fară întrerupere, pe toată durata
contractului.
exemplu: contractul de locațiune - pe toată durata locațiunii — folosința este

asigurată o perioadă de timp limitată iar plata chiriei se face lunar/anual.
Obligația cel puțin a uneia dintre părți se execută la anumite intervale de timp.
contractul de furnizare; contractul de rentă viageră
După cum sunt sau nu nominalizate în legislație

Contract numit
= reglementate expres de lege
au denumire specială
au ca obiect o operațiune juridică determinată
exemplu: vânzarea, locațiunea, mandatul.
Contract nenumit
= nu sunt reglementate expres de lege
nu au denumire specifică
li se aplică regulile de drept comun iar dacă acestea nu sunt suficiente, se

vor aplica regulile speciale referitoare la contractul cu care se aseamănă cel
mai mult.
exemplu: contractul de hotelărie
După raportul dintre ele

Contract principal
= are existență de sine stătătoare
exemplu: în situația ipotecii este contractul de împrumut
Contract accesoriu
= însoțesc contractul principal și depind de acesta
exemplu: ipoteca - dacă împrumutul nu ar exista, nu are exista nici ipoteca,
gajul, fideiusiunea etc.
După structură
Contract simplu
= presupune o singură operație juridică
majoritatea contractelor tradiționale — exemplu: vânzare, mandat,

comodat, locațiune etc
Contract complex
= rezultă din combinarea mai multor contracte simple și presupun realizarea a
două sau mai multe operații juridice
exemplu: contractul de leasing — o parte (locator/finanțator) transmite pe o

perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar
este. Îl transmite celeilalte părți (locatar/utilizator) la solicitarea acestuia contra
unei părți periodice (rată de leasing). La sfârșitul perioadei de leasing,
locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al
locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing
fără a schimba natura leasingului sau de a înceta raporturile contractuale.
este complex deoarece include 3 contracte simple: locațiune,

promisiune unilaterală de vânzare și vânzarea bunului.
exemplu: contractul de hotelărie — întâlnim alte 3 contracte simple în cadrul

său — locațiune, antrepriză, depozit.
Grupurile de contracte
= presupun încheierea a două sau mai multe contracte având același obiectiv,
dar contracte care își păstrează individualitatea.
exemplu: contractul de credit și toate celelalte contracte prin care se

garantează restituirea împrumutului; vânzarea și contractul de împrumut care
asigură plata prețului; antrepriza și toate celelalte contracte pe care
antreprenorul le încheie pentru ajungerea la rezultatul promis.
După efectele promise

Contract constitutiv/translativ de drepturi
= au ca obiect constituirea/transmiterea unor drepturi
produc efecte din momentul încheierii lor
exemplu: vânzare - proprietatea se transmite în momentul încheierii lui
Contract declarativ
= se recunosc anumite situații juridice preexistente
au efect retroactiv
exemplu: tranzacția — intervine atunci când părțile fie previn, fie sting un litigiu
și pot face asta prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi. Dacă prin
tranzacție se realizează transferul unor drepturi de la o parte la cealaltă, nu mai
vorbim de un contract declarativ ci de unul constitutiv.
Capitolul III. Încheierea contractelor civile

PROCES COMPLEX
presupune întâlnirea a două sau mai multe acorduri de voință în scopul

nașterii, stingerii sau modificării unui raport juridic.
Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt:
capacitatea de a contracta;
consimțământul părților; - oferta neviciata
un obiect determinat și licit;
o cauză licită și morală.
Fără acestea nu putem avea un contract.

Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea
fără rezerve a unei oferte de a contracta (acea propunere facuta de o persoana
care are drept scop incheierea unui contract-facuta cu intentia de a produce ef
juridice- ca nat juridica - act juridic unilateral — propunerea trebuie sa
indeplineasca toate cond prev de lege.
în mod spontan — acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta
în urma unui proces de lungă durată care include discuții, negocieri,

datorate obiectului complex al contractului sau intereselor părților.
Această perioadă în care fiecare parte speră să obțină condiții
contractuale mai favorabile se numește fază precontractuală. În această
etapă se nasc obligații pentru una sau ambele părți. exemplu: obligația
de exclusivitate, obligația de confidențialitate, obligația de sinceritate
etc. Indiferent de rezultatul negocierilor, în această etapă
precontractuală trebuie respectate două principii:
Principiul bunei credințe — principiu fundamental al dreptului civil -

reglementată ca obligație generală a oricărui subiect de drept. —
„Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite
drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în
acord cu ordinea publică și bunele moravuri.”
ordinea publică = totalit normelor j de drept public și drept privat

care au caracter imperativ și care privesc un interes general. Nu
este formată numai din norme juridice edictate de legiuitor, ci
poate să presupună și unele valori pe care societatea le
consideră esențiale la un moment dat în evoluția societății. Se
poate întâmpla acest lucru înainte ca ele să fie cuprinse într-o
normă juridică scrisă.
bunele moravuri = compun totalitatea normelor de conduită care

s-au conturat de-a lungul timpului la nivelul unei societăți a căror
respectare s-a impus cu necesitate și care sunt urmare a unei
practici și experiențe îndelungate.
aplicații ale principiului bunei credințe - art. 1170 și art. 1183 —

dispun că buna credință trebuie să guverneze conduita părților
atât pe durata negocierilor cât și la încheierea contractului dar și
pe toată perioada în care contractul este executat. Orice abatere
de la buna credință va conduce la angajarea răspunderii pentru
prejudiciul pe care partea l-a creat celeilalte.
caracterul imperativ al acestor norme este întărit de precizarea

expresă că obligația de bună credință nu poate fi limitată și nici
înlăturată pe cale convențională, de către părți.
Principiul libertății negocierilor
În etapa precontractuală, părțile mai sunt ținute și de alte obligații:
obligația de informare — părțile vor fi ținute să facă cunoscute una

celeilalte toate informațiile pentru ca acel contract să fie încheiat în
cunoștință de cauză. Aceste informații pot fi confidențiale prin natura lor
sau prin voința celui care le comunică. Când o informație confidențială
este comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă parte
este ținută să nu o divulge și să nu o folosească în interes propriu,
indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei obligații
atrage răspunderea părții în culpă.
Secțiunea 1. Oferta de a contracta

= policitațiunea
💡 Reprezintă propunerea de a contracta făcută de o persoană în

vederea încheierii unui contract.
Este o manifestare de voință exprimată cu intenția de a încheia un contract, de

a produce efecte juridice.
Natură juridică — este un act juridic unilateral — reprezintă manif. de voință a

unei singure părți, a ofertantului. Prin urmare, oferta de a contracta trebuie să
îndeplinească toate condițiile de valabilitate cerute de lege (art. 1179 CC -
capacitate, consimțământ, obiect determinat și licit, cauză licită și morală)
Art. 1325 CC Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la
contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.)
💡 Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin

acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta — reprezintă
una dintre modalitățile de încheiere a contractului. (art. 1182 CC
Condiții necesare ale propunerii pentru a constitui o ofertă de a

contracta
să fie o manifestare de voință fermă, serioasă și conștientă
trebuie să exprime voința neîndoielnică a ofertantului (emitentului) de a

încheia contractul prin simpla acceptare a propunerii respective de
către cealaltă parte (destinatar);
trebuie să fie făcută cu intenția de a produce efecte juridice;
opusul unei oferte ferme de a contracta este reprezentat de oferta
echivocă (acea ofertă care prezintă unele rezerve — exemplu:
propunerea făcută din simplă curtoazie, propunerea făcută sub o
condiție pur potestativă, propunerea făcută cu o rezervă mintală
cunoscută de cealaltă parte).
să fie neviciată
trebuie să îndeplinească toate condițiile generale ale consimțământului

(să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză).
oferta, fiind un act juridic unilateral, ea trebuie să îndeplinească și

condițiile de validitate ale unui act juridic civil.
să fie precisă și completă
trebuie să cuprindă toate elementele esențiale, necesare, pentru ca

respectivul contract să poată fi încheiat în mod valabil. (exemplu:
contractul de vânzare-cumpărare - elementele esențiale sunt obiectul
și prețul).
elementele secundare, cele care pot fi stabilite de către părți și pe

parcurs.
Clasificarea ofertelor de a contracta

DUPĂ MODALITATEA DE EXPRIMARE
Ofertă expresă
poate fi scrisă, verbală sau în alt mod
exemplu — în alt mod = expunerea mărfurilor în rafturi
Ofertă tacită
apare atunci când simpla tăcere are semnificația juridică a unei oferte
de a contracta — numai atunci când împrejurările sunt de așa natură
încât faptul că se dorește încheierea unui contract este una certă.
(exemple: tacita relocațiune — art. 1810 CC — „Dacă, după împlinirea
termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească
obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră
încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința
garanțiilor.”)
DUPĂ GRADUL DE DETERMINARE AL PERSOANEI DESTINATARULUI
Ofertă adresată unei persoane determinate (exemplu: primești mail de la
un comerciant cu o ofertă referitoare la un bun — reducere 50% la un
televizor)
Ofertă adresată unei persoane nedeterminate (exemplu: ofertele adresate

publicului.
art. 1189 CC — „Propunerea adresată unor persoane nedeterminate,

chiar dacă este precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări,
solicitare de ofertă sau intenție de negociere.” — exemplu: anunț cu
privire la vânzarea unui apartament publicat într-un ziar — nu este
adresat unei persoane determinate.
În general, toate propunerile făcute prin mijloace de comunicare în

masă (ziare, sms, mail, cataloage) nu reprezintă oferte de a
contracta conform art. 1189 alin. 1.
DAR
art. 1189 alin. 2 „Cu toate acestea, propunerea valorează ofertă
dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanțe ori, în mod
neîndoielnic, din împrejurări (dacă provine de la un profesionist). În
aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane
nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută în aceeași
formă cu oferta însăși sau într-o modalitate care permite să fie
cunoscută în aceeași măsură cu aceasta. — exemplu: o propunere
publică atunci când este formulată de un profesionist ar trebui să fie
considerată o ofertă validă în limita stocului disponibil.
Forța juridică a ofertei

Principiul forței obligatorii a contractului — art. 1270 CC Pacta sunt servanda
care în mod normal se aplică în cazul contractelor, în cazul ofertei apare sub
forma irevocabilității ofertei.
regula: OFERTA ESTE IREVOCABILĂ
excepția: OFERTA ESTE REVOCABILĂ

Ofertă făcută între persoane prezente
cele două părți se află față în față (sau la telefon).
Poate fi de două feluri:
Ofertă cu termen — conține un termen în mod explicit (exemplu: ofertă
valabilă 3 zile — va fi irevocabilă și nu poate fi retrasă deoarece
destinatarul a luat-o deja la cunoștință — retragerea ar putea să
producă efecte numai dacă ar ajunge la destinatar înainte sau în același
timp cu oferta, dar acest lucru este imposibil în situația persoanelor
prezente.
Ofertă fără termen — nu are termen analiză și ea trebuie să fie

acceptată pe loc fără niciun fel de rezerve (prin urmare se va încheia un
contract) sau refuzată (dacă este refuzată, ofertantul nu are nicio
obligație)
Ofertă făcută între persoane absente
cele două părți nu se află în același loc, față în față
oferta este transmisă pe mail, prin poștă, prin curier
oferta începe să producă efecte din momentul ajungerii la destinatar (chiar

dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile)
Poate fi de două feluri:
Ofertă cu termen — conține un termen în mod explicit — este

irevocabilă în timpul termenului de acceptare, termen care începe să
curgă din momentul în care oferta ajunge la destinatar
Ofertă fără termen — nu este specificată în conținutul ofertei perioada

pentru care ar trebui să își producă efectele juridice. Ea trebuie
menținută un termen rezonabil, după împrejurări.
Retragerea sau retractarea ofertei

a nu se confunda cu revocarea ofertei
aparține ofertantului
💡 Retragerea reprezintă o revenire asupra ofertei care a plecat de la

ofertant. Această revenire (preț greșit, sau s-a răzgândit) trebuie să
intervină înainte ca oferta să ajungă la destinatar sau cel târziu în
același timp cu oferta.
Revocarea ofertei
aparține ofertantului
💡 Revocarea presupune revenirea de către emitent asupra ofertei sale,

dar numai după momentul ajungerii acesteia la destinatar.
Ofertă cu termen
după momentul în care oferta ajunge la destinatar, revocarea nu mai

produce efecte — contract încheiat în cazul în care destinatarul acceptă
oferta
Ofertă fără termen (cu termen rezonabil, stabilit după împrejurări)
poate să fie revocată liber până la momentul la care acceptarea ajunge

la ofertant.
în cazul revocării intempestive, ofertantul poate să fie tras la

răspundere.
Caducitatea ofertei
Caducitatea = o cauză de ineficacitate, care constă în lipsirea unui act juridic
civil valabil de orice efecte juridice, deoarece intervin anumite împrejurări care
sunt ulterioare încheierii lui și care sunt întotdeauna de voința autorului actului
juridic respectiv.
Oferta devine caducă atunci când:
acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau rezonabil —

De fiecare dată când acceptarea ofertei nu ajunge la ofertant în
termenul stabilit de acesta în cadrul ofertei sau în termenul rezonabil,
contractul nu poate fi încheiat și, pe cale de consecință, atât oferta de a
contracta, cât și acceptarea acesteia, rămân fără efecte, așadar sunt
caduce.
destinatarul refuză oferta — în toate situațiile în care destinatarul

ofertei își manifestă expres intenția de a nu accepta oferta, în interiorul
termenului stabilit în ofertă sau în interiorul termenului rezonabil, oferta
rămâne lipsită de efecte juridice.
în mod excepțional, survenirea incapacității sau decesul ofertantului

— numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun. În mod
normal, decesul sau incapacitatea ofertantului nu atrag caducitatea
ofertei. Excepție — atunci când este vorba de oferte cu caracter intuitu
personae — ofertantul este singurul care poate să ducă la îndeplinire
obligația asumată prin oferta respectivă (ex.: ofertantul este un pictor —
dacă a decedat, oferta sa de a picta un tablou devine caducă). Decesul
trebuie să intervină în termenul în care oferta este considerată
irevocabilă.
Secțiunea 2. Acceptarea ofertei

Noțiune. Reglementare
💡 Este o manifestare de voință prin care destinatarul ofertei își exprimă

acordul cu propunerea primită. Este de acord să încheie contractul
respectiv cu ofertantul.
este un act juridic unilateral
Condițiile de valabilitate
să îndeplinească toate condițiile de validitate prevăzute de lege
(capacitate, consimțământ, obiect, cauză)
să fie pură și simplă — să fie în concordanță cu oferta. Trebuie să nu vină

cu modificări, adăugiri la oferta inițială. Nu trebuie să condiționeze oferta
primită de la emitent. În caz contrar, acceptarea destinatarului are valoarea
unei contraoferte.
să provină de la persoana căreia i-a fost adresată. O acceptare de la altă

persoană nu este valabilă. Acceptarea trebuie să exprime acordul
neechivoc al destinatarului de a încheia contractul respectiv.
să nu fie tardivă — trebuie să intervină înainte ca oferta să devină caducă

sau înainte ca ea să fie revocată.
Felurile acceptării
EXPRESĂ — poate fi făcută în scris, verbal, printr-un anumit gest (ex. licitație,
click - cumpărături pe internet)
TACITĂ — atunci când rezultă din orice act/fapt concludent al destinatarului
(ex.: în situația în care deși nu a acceptat expres oferta de a contracta,
destinatarul deja trece la executarea contractului) —
regula: Tăcerea/inacțiunea nu constituie acceptare.
excepție: Tăcerea are valoare de acceptare atunci când rezultă din lege, din
acordul părților sau din practicile anterioare ale acestora, din uzanțe sau din
alte împrejurări.
Acceptarea NECORESPUNZĂTOARE:
Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:
a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;

b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;
c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
Deosebirile dintre ofertă și răspunsul destinatarului trebuie să vizeze

elemente esențiale în economia contractului. Exemplu: contract v-c,
destinatarul poate să vină cu modificări privitoare la locul predării bunului,
dar nu cu privire la elemente esențiale cum ar fi bunul sau prețul.
Acceptarea TARDIVĂ
acceptare făcută peste termen — contractul se va considera încheiat numai

dacă ofertantul îi aduce la cunoștință acceptantului cât mai repede posibil
că el consideră contractul încheiat.
acceptarea întârziată — acceptare care a fost făcută în termenul prevăzut

în ofertă, dar acceptarea a ajuns la ofertant după expirarea acestui termen
Momentul încheierii contractului = momentul când acceptarea ajunge la
ofertant (în termenul prevăzut în ofertă)
Dacă acceptarea ajunge prea târziu nu mai este valabilă, dar ofertantul
poate să renunțe la invocarea caducității ofertei și consideră contractul
încheiat.
Retragerea acceptării
Acceptarea poate fi retrasă numai dacă această retragere a acceptării ajunge
înainte sau odată cu acceptarea la ofertant.
Secțiunea 3. Momentul și locul încheierii contractului
— acceptarea întâlnește oferta —
Marea majoritate a contractelor sunt consensuale. Momentul încheierii

contractului coincide, de regulă, cu momentul realizării acordului de voințe.
În cazul contractelor solemne — acestea se încheie în momentul îndeplinirii
formalităților prevăzute de lege pentru validitatea lor (data autentificării
înscrisului).
Momentului încheierii contractului presupune și analiza locului în care se află
părțile.
Momentului încheierii contractului între persoane prezente

Este momentul în care se realizează acordul de voințe.
Destinatarul ia la cunoștință imediat de ofertă iar ofertantul ia la cunoștință
imediat de acceptare.
Momentul coincide cu acela al declarării acceptării ofertei, integral și fără
rezerve. Dacă oferta nu este acceptată de îndată, atunci ea rămâne fără efecte
juridice
Momentului încheierii contractului între persoane absente

Momentul manifestării voinței de acceptare a destinatarului ofertei nu coincide
cu acela al cunoașterii acceptării de către ofertant.
Sistemul recepției — Simpla primire de către ofertant a corespondenței

expediate de către destinatar reprezintă o prezumție că ofertantul a luat la
cunoștință de ea = momentul încheierii contractului. Se poate ca ofertantul
să nu ia la cunoștință imediat de ajungerea acceptării. Și în această
situației, momentul încheierii contractului este tot acela al ajungerii ofertei
la ofertant (riscul informării aparține ofertantului, riscul comunicării aparține
acceptantului)
Acceptare implicită — acceptarea rezultă dintr-un act/fapt al destinatarului
Atunci când acceptarea constă într-un act/fapt concludent, momentul

încheierii contractului va fi cel al înștiințării ofertantului despre act/fapt.
Atunci când tăcerea are valoare de acceptare, momentul încheierii

contractului va fi acela când se împlinește termenul de acceptare (în cazul
ofertei irevocabile).
Locul încheierii contractului
Determinarea locului încheierii contractului prezintă importanță practică în
dreptul procesual civil și în dreptul internațional privat.
În ceea ce privește dreptul procesual civil, locul încheierii contractului

constituie, uneori, criteriul după care se determină competența teritorială a
instanțelor de judecată chemate să soluționeze eventualele litigii născute în
legătură cu contractul.
Din punctul de vedere al dreptului internațional privat, locul încheierii

contractului este criteriul pe baza căruia se determină norma juridică
aplicabilă unui contract cu elemente de extraneitate, în caz de conflict de
legi în spațiu.
💡 este acela în care acceptarea (verbala, scrisa etc.) ajunge la ofertant.
Între prezenți — locul unde se află părțile în momentul încheierii actului

juridic respectiv.
La telefon/ alte mijloace de comunicații — locul unde se află ofertantul (se

consideră că acolo primește acceptarea).
Prin corespondență — locul unde a fost adresată corespondența

ofertantului (acolo unde ajunge acceptarea la ofertant).
Act/fapt concludent al acceptantului — locul unde se află ofertantul atunci

când a luat la cunoștință despre acceptare.
Când tăcerea valorează acceptare — locul în care destinatarul a primit

oferta.
Materializarea voinței părților

Tipuri de clauze pe care le întâlnim în contracte
Clauze esențiale și secundare
acordul se consideră încheiat din momentul în care, în cursul

negocierilor, părțile convin asupra elementelor esențiale ale contractului,
realizându-se astfel ceea ce se cheamă un acord suficient. Părțile
trebuie să se pună de acord asupra acestor clauzele esențiale. În caz
contrar, contractul nu poate să ia naștere.
elementele secundare pot fi abandonate de părți pentru convenții
ulterioare, subsecvente acordului suficient. Stabilirea lor în viitor se va
realiza de către părți printr-un nou acord, de către un terț desemnat de
părți în acest scop. Există posibilitatea ca părțile, în timpul negocierilor,
să insiste asupra unor elemente secundare care pe parcurs să
dobândească caracter de element esențial de ordin subiectiv (impuse
de părți)
Clauze intrinseci și extrinseci
clauzele intrinseci = clauzele proprii ale unui contract. Sunt cele care fac
parte dintr-un anumit contract.
clauzele extrinseci = sunt proprii altor contracte, dar care prin voința
părților vor fi aplicabile și contractului încheiat între ele. Trebuie să se facă
referire la aceste clauze în contractul respectiv. În vederea determinării
conținutului contractului pe care cele două părți îl încheie, ele pot să facă
trimitere la alte stipulații existente în alte contracte pe care le-au încheiat în
trecut. (parteneri vechi)
Clauze negociate și impuse
în mod normal, clauzele cuprinse într-un contract sunt clauze negociate,

stabilite de ambele părți. Excepție: una dintre părți poate să introducă în
contract clauze stabilite numai de ea.
clauze impuse: clauze standard și clauze abuzive
Clauze standard = stipulațiile stabilite prealabil de una dintre părți

pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în
contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte. Sunt specifice
contractelor de adeziune. (ex. telefonie mobilă)
Clauze uzuale și neuzuale

Clauze neuzuale — clauze standard în folosul celui care le propune:
limitarea răspunderii
dreptul de a denunța unilateral contractul
dreptul de a suspenda executarea obligațiilor
Dacă asemenea clauze standard nu au un asemenea obiect sau sunt stipulate

și în beneficiul celeilalte părți atunci ele nu vor fi considerate neuzuale. Dar,
dacă sunt și în folosul celuilalt, ele nu mai trebuie să fie acceptate expres și în
scris.
Clauze făcute în detrimentul celuilalt (cocontractantului)
decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului
limitarea dreptului de a opune excepții
restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane
reînoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauzele compromisorii

sau prin care se derogă de la normele privitoare la competențele
instanțelor judecătorești.
Toate acestea pot fi inserate în contract numai dacă cealaltă parte le
acceptă expres în scris.
Promisiunea de a contracta
Promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale
contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea.
ART 1279Promisiune unilaterală = acea convenție prin care una dintre părți
(promitent) se obligă față de cealaltă (beneficiar) să încheie în viitor la cererea
acesteia un anumit contract al cărui conținut esențial este determinat prin
promisiunea de a contracta.
În caz de neexecutare a promisiunii beneficiarul are dreptul la

dauneinterese.
Prin această promisiune ia naștere un raport juridic unilateral care

presupune dreptul beneficiarului de a opta între a încheia sau a nu
încheia contractul prevăzut în promisiune și totodată obligația corelativă
a celui care promit de a încheia contractul respectiv. Această promisiune
unilaterală conține o obligație de a face în sarcina celui care se obligă
(obligația de a încheia contractul într-un anumit termen). Beneficiarul are
un drept de opțiune. Dacă își dă acordul ajungem în situația unei
promisiuni bilaterale de a contracta dar nu la încheierea efectivă a
contractului.
Promisiune bilaterală (antecontract/precontract) = contractul în care părțile se

obligă ferm și reciproc să încheie în viitor un anumit contract al cărui conținut
este stabilit prin promisiunea respectiv.
Dacă oricare dintre părți refuză încheierea contractului promis, atunci
cealaltă poate să solicite instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc
de contract.
Des întâlnită în materia vânzării de imobile
Pactul de opțiune
ART. 1278
= un contract prin care o parte (promitent) își exprimă irevocabil

consimțământul la încheierea unui contract cu cealaltă parte (beneficiar) pentru
o durată de timp determinată (termen de opțiune) — se va întâmpla numai dacă
beneficiarul va decide să încheie contractul respectiv.
are în conținut o declarație irevocabilă a promitentului de a încheia

contractul. Această declarație dă naștere unui drept de opțiune al
beneficiarului.
Contractul cadru
ART. 1176
Contractul-cadru este acordul prin care părțile convin să negocieze, să încheie

sau să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt
determinate de acesta.
Este un contract prin care părțile stabilesc principalele reguli care vor sta la
baza contractelor viitoare (contracte de aplicație/executare) încheiate după
încheierea acestui contract cadru.
exemplu: legea dialogului social — contractul colectiv de muncă = convenția
încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală și
reprezentanții angajaților, prin care se stabilesc clauze privind drepturile și
obligațiile ce decurg din relațiile de muncă. Prin încheierea contractelor
colective de muncă se urmărește promovarea și apărarea intereselor părților
semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, în
vederea asigurării păcii sociale.
contractul colectiv de muncă este contractul cadru

contractele individuale de muncă încheiate ulterior sunt contractele de
aplicație
💼
3. Efectele contractului civil
Principiul forței obligatorii
Excepții de la principiul forței obligatorii
Extinderea efectelor dincolo de momentul stabilit de către părți
Restrângerea efectelor
Impreviziunea în contracte
Clauzele abuzive
Principiul irevocabilității
Excepții de la principiul irevocabilității
Denunțarea unilaterală
Efectele contractului față de terți
I. Principiul relativității efectelor contractului
1. Părțile
2. Terții
3. Avânzi-cauză
4. Excepții de la principiul relativității efectelor contractului
II. Principiul opozabilității efectelor contractului
1. Excepții de la principiul opozabilității efectelor contractului
Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice
Riscul contractului - imposibilitatea fortuită de executare
Riscul pieirii bunului
Riscul neexecutării fortuite a unei obligații
ACTUL JURIDIC UNILATERAL
FAPTUL JURIDIC LICIT
Gestiunea de afaceri
Plata nedatorata
Principiul forței obligatorii

pacta sunt servanda
art. 1270 alin. 1 „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile
contractante”.
Fiecare este obligat, prin contractul pe care îl încheie, la fel ca atunci când
obligația i-ar fi impusă prin lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților,
3. Efectele contractului civil 1

fiind ținute să-l respecte întocmai.
NU înțelegem prin aceasta că un contract ar deroga de la normele juridice.
Din acest principiu decurg două reguli esențiale:
 regula conformității - părțile trebuie să execute obligațiile asumate

întocmai cum au fost asumate în momentul încheierii contractului. Nu
trebuie să privim acest aspect ca fiind o încălcare a principiului libertății de
voință (își produce efectele la momentul formării contractului).
Valabilitatea plății este determinată de modalitatea în care obligațiile sunt

executate.
 regula bunei credințe — obligațiile contractuale ale părților trebuie să fie

executate întotdeauna cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și
bunele moravuri. Nu trebuie să îl prejudicieze pe co-contractantul său. Se
materializează într-o serie de obligații care trebuie asumate pe parcursul
contractului: obligația de informare, obligația de cooperare
normă imperativă
nu mai este reglementată cu caracter special, dar nu poate fi negată

aplicabilitatea sa
Neexecutarea unui contract poate fi:
licită - excepții de la principiul forței obligatorii - o parte este

îndreptățită să nu execute obligațiile asumate în contract
ilicită - mijloacele juridice ofensive pentru executarea obligațiilor
Excepții de la principiul forței obligatorii

Extinderea efectelor dincolo de momentul stabilit de către
părți
Prorogarea legală — = prelungirea forțată a existenței unui contract după
împlinirea termenului extinctiv stipulat de către părți (ex: contractele de
închiriere a căror durată e prelungită prin intervenția legiuitorului)
Moratoriul legal — = acordarea unui termen pentru executarea obligațiilor

contractuale de către o anumită categorie de debitori. (o amânare a
executării obligațiilor contractuale ca urmare a unei prevederi legale)

Prelungirea efectelor unui contract cu executarea succesivă din cauza
suspendării temporare a executării acestuia — în consecință, contractul
se prelungește peste durata stabilită inițial de către părți cu o durată egală
cu cea în care contractul nu și-a produs efectele sau cea în care executarea
contractului a fost suspendată.
Restrângerea efectelor
Contractul încetează înaintea momentului stabilit de către părți — efectele se
produc altfel
Încetarea contractului de locațiune din cauza pieirii totale sau parțiale

a bunului (art. 1818.
Încetarea contractului de mandat din cauza morții, incapacității sau

falimentului mandantului sau mandatarului (art. 2030.
Impreviziunea în contracte
Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit
mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie
datorită scăderii valorii contraprestației.
Impreviziunea = ruperea echilibrului contractual din cauza schimbării

împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului.
Cauze: fluctuațiile monetare, intervenționismul legal (executarea unor obligații

devine excesiv de oneroasă - instituirea condiției obținerii unei licențe în
practicarea unui anumit domeniu — costuri foarte mari; taxe vamale excesive),
situații în care împrejurările se schimbă radical, punând debitorul în
imposibilitatea de a procura anumite bunuri din sursa promisă.
Caracterele impreviziunii
apare exclusiv în contractele cu titlu oneros — părțile la momentul

închierii au urmărit ca scop obținerea unui avantaj material reciproc —
echilibrul este generat de modul în care părțile au gândit aceste
avantaje la momentul închieierii contractului).
ruperea echilibrului prestațiilor cauzată de schimbarea împrejurărilor

avute în vedere de părți la momentul contractării — trebuie să
conducă către un caracter excesiv de oneros al uneia dintre obligații.
Condițiile impreviziunii

schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului —
dacă împrejurările erau deja modificate la momentul contractării vorbim
despre o imposibilitate inițială de executarea a obiectului contractului.
schimbarea împrejurărilor întinderea acestora nu au fost și nici nu

puteau fi avute în vedere de debitor — condiția nu este îndeplinită dacă
părțile au prevăzut schimbarea împrejurărilor — inserează în contract o
clauză de revizuire care determină o obligație a părților în sensul
renegocierii și ajustării prestațiilor astfel încât echilibrul contractual să
fie menținut.
debitorul nu și a asumat riscul schimbării împrejurărilor — sau nu se

poate considera în mod rezonabil că și-a asumat acest risc — dacă
debitorul și-ar asuma riscul schimbării împrejurărilor, el înțelege și își
asumă că acel contract trebuie să fie executat întocmai cum l-a încheiat,
fără a invoca o excepție de la principiul forței obligatorii.
debitorul a încercat negocierea adaptării rezonabile și echitabile a

contractului — se are în vedere o obligație de negociere în sarcina
debitorului, obligație de mijloace — debitorul trebuie să depună toate
eforturile pentru a ajunge la o înțelegere cu cocontractantul său,
înțelegere care să urmărească adaptarea rezonabilă și echitabilă a
contractului — dacă nu se întâmplă acest lucru, nu înseamnă că
debitorul va fi tras la răspundere.
Efectele impreviziunii
adaptarea contractului — are ca scop distribuirea în mod egal între

părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea împrejurărilor
avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului. Dacă
adaptarea nu este posibilă (când menținerea contractului ar genera un
prejudiciu pentru una dintre părți/ ambele părți — intervine încetarea
contractului)
încetarea contractului — scopul de a limita pe cât posibil prejudiciile

suferite de către părți ca urmare a schimbării împrejurărilor avute în
vedere la încheierea contractului.
Ambele se dispun de către instanța de judecată de la caz la caz, în funcție

de situația faptică dedusă judecății.
Mijloace juridice de prevenire a impreviziunii

Pentru a evita neplăcerile unui proces, există mijloace juridice pe care părțile
le pot uzita astfel încât să prevină impreviziunea în cadrul contractului lor.
Constau în inserarea unor clauze în acel contract, clauze cu privire la care
părțile se pun de acord. Aceste clauze pot fi:
clauze de indexare — anumite valori economice din cadrul

contractului sunt corelate cu altele stabilite de către părți în vederea
menținerii în timp a echilibrului contractual. (exemplu: raportarea se
face la cursul băncii naționale a unei monede străine). — operează
automat odată ce au fost inserate. Într-un contract despre care se
sție că are în conținutul său astfel de clauze de indexare este
contractul de muncă
clauze de revizuire — acele clauze potrivit cărora părțile se pun de

acord să reexamineze contractul în situația în care se produce o
schimbare a împrejurărilor inițiale. — avem în vedere o obligație de
negociere, de diligență din partea părților
Clauzele abuzive
caracterizate prin intervenția instanței de judecată, astfel încât un contract
din nou ajunge să își producă efectele altfel decât și-au dorit părțile. —
contractele de consum
Art. 4 alin. 1 Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesioniști și consumatori — ”O clauză contractuală care
nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă ,
prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în
detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un
dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Principiul irevocabilității
consecință directă a principiului forței obligatorii — dacă un contract
reprezintă legea părților, în consecință, ele nu pot modifica/înceta un astfel
de contract după bunul plac.
💡 ”Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților

ori din cauze autorizate de lege.„

regula simetriei - dacă un contract se încheie prin acordul părților (mutuus
dissensus), tot prin acordul părților trebuie să fie modificat sau să înceteze.
contract cu executare succesivă — acordul de voință al părților manifestat

în sensul încetării acestui contract va produce efecte numai pentru viitor.
Cel puțin unele dintre prestatii au caracter ireversibil (contractul de
închiriere/prestări de servicii) — încetarea prin acord va produce efecte
doar pentru viitor.
contract cu executare dintr-o dată — pot înceta prin acordul părților — ele
urmărind să fie repoziționate în situația anterioară încheierii contractului.
Excepții de la principiul irevocabilității

= situații în care un contract poate înceta prin manifestarea de voință
unilaterală a uneia dintre părți
Denunțarea unilaterală
Reprezintă manifestarea de voință a uneia dintre părți în sensul modificării sau
încetării unui contract.
Contracte cu executare dintr-o dată (durată determinată)
denunțarea unilaterală este posibilă dacă acest drept a fost

recunoscut fie prin lege, fie prin voința părților.
denunțarea unilaterală este posibilă doar dacă executarea

contractului nu a început.
dacă părțile au stipulat o anumită prestație în schimbul denunțării

unilaterale, denunțarea își va produce efecte după executarea
prestației.
Contracte cu executarea succesivă (durată determinată)
denunțarea unilaterală este posibilă dacă acest drept a fost

recunoscut fie prin lege, fie prin voința părților.
denunțarea unilaterală este posibilă chiar și după începerea

executării contractului, dar numai cu respectarea unui termen
rezonabil de preaviz.
dacă părțile au stipulat o anumită prestație în schimbul denunțării

unilaterale, denunțarea își va produce efecte după executarea
prestației.

Contracte cu durată nedeterminată
Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral
de oricare dintre părți cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz.
Nicio persoană nu poate fi obligată să rămână într-o relație contractuală
pe care nu și-o mai dorește — chiar dacă a dorit-o inițial) — nu se
încurajează „contractele perpetue”.
Orice clauză contrară sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării
contractului se consideră nescrisă. Limitarea sau înlăturarea dreptului de
denunțarea unui contract cu durată nedeterminată sau stipularea unei
prestații în schimbul denunțării unilaterale nu este permisă iar o astfel de
clauză ar fi considerată nescrisă — nu va produce efecte juridice.)
Dreptul de denunțare unilaterală a contractului recunoscut de lege — exemple:
Revocarea donației între soți (art. 1031 CC
Denunțarea contractului de locațiune (art. 1816 alin. 1 CC
Încetarea contractului de depozit la cererea deponentului (art. 2115 alin.

1 CC
Efectele contractului față de terți

I. Principiul relativității efectelor contractului
💡 Contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se

prevede altfel.
În principiu, un contract nu dăunează dar nici nu profită altor persoane.
După cum se cunoaște, orice contract este un acord intervenit între voințele
individuale a două sau mai multe persoane. Acest acord poate să poarte numai
asupra unor drepturi și obligații de care părțile pot să dispună, ele sunt stăpâne
pe propriile interese și le pot implica într-un contract sau nu (principiul libertății
de a contracta), în ce manieră doresc (libertatea de conținut), supunându-se
astfel raportului obligațional generat de acest contract (principiul forței
obligatorii a contractului). De aceea, rezultatul voinței părților va produce
efecte cu privire la ele însele pentru că și-au dat consimțământul la acest efect

și nu cu privire la terti. Față de terți, contractul nu va produce, în principiu,
niciun efect obligatoriu - în sensul că, dintr-un contract nu vor putea rezulta
obligații pentru alte persoane decât cele implicate în contract în calitate de
părți.
1. Părțile
💡 Sunt persoanele fizice și juridice care participă la încheierea unui

contract, fie direct, fie prin reprezentare. Față de ele se produc
efectele contractului, conform clauzelor stabilite prin acordul lor de
voință.
💡 Au calitate de părți și persoanele care ratifică un contract, devenind

în acest fel părți contractuale, dobândind drepturi și obligații din acel
contract. Momentul ratificării determină producerea efectelor
contractului față de această persoană.
💡 Au calitate de părți și persoanele care aderă la un contract.

Contractul a fost încheiat anterior, fără ca intersele lor să fie
reprezentate, iar pe parcursul executării contractului aceste persoane
consimt ca efectele să se producă și față de ele.
2. Terții
💡 Sunt persoanele care nu au participat la încheierea contractului nici

direct și nici prin reprezentare. Ca atare, efectele contractului nu se
produc în persoana lor.
Sunt terți toți aceia care nu au calitatea de părți.
Este posibil ca, ulterior încheierii contractului, unele părți ale acestuia își pierd
această calitate pentru a deveni terți.
3. Avânzi-cauză

categorie intermediară — împrumută câte un caracter atât de la părți cât și
de la terți
💡 Sunt persoanele care deși nu participă la încheierea unui contract,

efectele contractului se produc față de ele.
Această categorie include:
succesorii universali și cu titlu universal
= acele persoane care dobândesc în întregime și nefracționat patrimoniul

autorului lor, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale
persoanei respective.
art. 1282 alin. 1 CC — La moartea unei părți, drepturile și obligațiile

contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu
universal, dacă din lege din stipulația părților ori din natura contractului nu
rezultă contrariul.
acești succesori sunt continuatori ai personalității juridice a autorului

lor.
Excepții — drepturile și obligațiile nu se transmit
când legea prevede acest lucru — cazul contractului de mandat —

încetează la moartea oricăreia dintre părți;
când părțile au stabilit în contract că la moartea uneia dintre ele

contractul încetează.
când natura contractului împiedică acest lucru — contractele

intuitu personae — au fost încheiate în considerarea calităților
esențiale ale uneia dintre părți — succesorii săi nu au calitățile avute
în vedere de părți la momentul încheierii contractului.
Diferența dintre succesorii universali și succesorii cu titlu universal este una

cantitativă și nu calitativă.
succesorii cu titlu particular
= acele persoane care dobândesc de la altă persoană unul sau mai multe
drepturi determinate, privite în individualitatea lor și nicidecum ca element
sau - elemente componente ale unui patrimoniu (cumpărătorul unui bun,
donatarul, coschimbașul etc.)

art. 1282 alin. 2 CC — Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege,
obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu
acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor.
Condiții
drepturile și obligațiile să fie în strânsă legătură cu bunul —

succesorul cu titlu particular va profita de drepturile reale și va fi
ținut de obligațiile reale cu caracter patrimonial care sunt în strânsă
legătură cu bunul.
drepturile și obligațiile să rezulte dintr-un contract anterior

dobândirii bunului de către succesor — acel contract trebuie să fie
opozabil terților
creditorii chirografari
= acei creditori care nu se bucură de o garanție reală din partea debitorului

lor. Cu toate acestea, patrimoniul = garanția comună a creditorilor
chirografari.
Actele juridice încheiate de către debitor nu își produc efectele asupra
creditorilor, dar ei vor suporta consecințele juridice pe care acestea le
produc patrimoniului.
Legea le recunoaște două mijloace de apărare:
dreptul la acțiunea oblică — dreptul creditorului chirografar de a

exercita drepturile și acțiunile la care este îndrituit debitorul lor în
contextul în care debitorul manifestă o neglijență față de drepturile
sale. art. 1560
Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite
drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul
creditorului, refuză sau neglijează să le exercite. Creditorul nu va
putea exercita drepturile și acțiunile care sunt strâns legate de
persoana debitorului. Cel împotriva căruia se exercită acțiunea oblică
poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi
putut opune debitorului.
dreptul la acțiunea pauliană (revocatorie) — dreptul creditorilor

chirografari de a solicita și a obține inopozabilitatea actelor juridice
civile încheiate de către debitorii lor în frauda intereselor lor
(creditorilor). art. 1562

4. Excepții de la principiul relativității efectelor contractului
= situațiile în care efectele contractului se produc față de terți — terții vor
dobândi drepturi dintr-un contract la care nu au participat și fără a avea
neapărat o legătură cu vreuna dintre părți.
ACȚIUNILE DIRECTE
= dreptul unor persoane de a acționa în cazurile și cu respectarea condițiilor
prevăzute de lege împotriva uneia dintre părțile contractuale invocând
contractul în favoarea lor, deși au calitatea de terți față de acesta.
ex: situația grupurilor de contracte sau contractelor în cascadă
creditor — debitor intermediar
debitor intermediar — subdebitor

creditor ————————— subdebitor
muncitorii angajaţi de antreprenor ca să execute o lucrare la care el s-

a obligat prin contractul de antrepriză pot cere plata muncii lor direct
de la beneficiarul lucrării, în măsura în care acesta ar mai fi dator faţă
de antreprenor
locator - subchirias
mandant - submandatar
acțiunea directă trebuie să fie expres prevăzută de către lege —
reglementare specială
Acțiunile directe reglementate de legea română sunt :
Acţiunea directă a lucrătorilor împotriva beneficiarului, în contractul de

antrepriză;
Acţiunea directă a mandantului împotriva submandatarului, în contractul de

mandat;
Acţiunea directă a persoanei prejudiciate împotriva asigurătorului, în

asigurarea de răspundere
civilă;
Acţiunea locatorului împotriva sublocatarului;
Acţiunea directă a utilizatorului în contractul de leasing;
ACORDURILE COLECTIVE

= contractul în cadrul căruia una dintre părți potrivit voinței sale angajează o
colectivitate. În consecință, membrii colectivității dobândesc drepturi și
obligații fără să își fi manifestat voința în acest sens.
ex. contractele colective de muncă
în literatura de dreptul civil sunt văzute ca o excepție aparentă —

deoarece se invocă o reprezentativitate legală a sindicatelor la
încheierea lor și se merge pe ideea aderării salariaților la contractele
colective negociate și încheiate în favoarea lor.
în literatura de dreptul muncii sunt văzute ca o excepție veritabilă —

cu referire doar la categoria salariaților care nu fac parte din sindicat
și care nu au aderat sub nicio formă la sindicatul care a negociat
încheierea contractului colectiv de muncă — nu se poate vorbi de o
reprezentativitate a acestor salariați — cu toate acestea, contractele
colective își produc efectele față de toți salariații pentru că sunt de
fapt un prag superior pragului instituit de către legislația în domeniu
cu privire la drepturile salariaților.
PROMISIUNEA FAPTEI ALTUIA
= contractul pe care o persoană (debitor promitent) se obligă față de cealaltă

să determine un terț să încheie un anumit contract sau să ratifice un contract
deja încheiat.
se poate concretiza într-un contract de sine stătător (atunci când analizăm

condițiile de validitate va trebui să verificăm îndeplinirea condițiilor de fond
prevăzute pentru încheierea valabilă a oricărui contract - capacitate,
consimțământ, obiect și cauză) sau într-o clauză contractuală potrivit
voinței părților.
trebuie să fie foarte clară și precisă, să fie expresă
trebuie să îndeplinească o condiție de valabilitate specială
Intenția promitentului debitor de a se angaja personal în ceea ce

privește determinarea unui terț să își asume un anume angajament
juridic (încheierea unui contract sau ratificarea unui contract deja
încheiat).
condiție de formă — regula: nu are importanta forma — excepție : contr

pentru care legea prevede resp unei anumite forme — promisiunea faptei
va trebuie să respecte forma respectivă

EFECTE
promitentul debitor se obligă la propria faptă (în sensul de a determina

terțul să își asume un angajament juridic) — terțul nu dobândește niciun
fel de obligație. Terțul va fi obligat doar dacă el își exprimă acordul în
sensul închieierii/ratificării contractului, moment în care constatăm că
obligația asumată de promitent a fost îndeplinită — terțul a fost
determinat să își asume angajamentul juridic respectiv
se produc numai între părți — debitor și creditor — terțul rămâne în

afara contractului
debitorul se obligă la propria faptă(de a face si de rezultat), nu la o faptă

a terțului — se obligă la o obligație de a face și de rezultat — ceea ce
înseamnă că neatingerea rezultatului va atragerea răspunderea juridică
a debitorului nostru, răspundere care va merge în direcția reparării
prejudiciului cauzat celuilalt.
NU reprezintă excepție veritabilă, ci una aparentă de la principiul

relativității efectelor contractului
exemplu: situația în care un coproprietar întrăinează cota sa parte a

dreptului de proprietate unui terț și își asumă față de acesta îndatorirea de
a-i determina și pe ceilalți coproprietari să înstrăineze și ei părțile lor către
același terț.
STIPULAȚIA PENTRU ALTUL

art. 1284
= contractul în favoarea unei terțe persoane prin care o parte denumită
promitent se obligă față de stipulant să execute o prestație în favoarea unei alte
persoane numită terț beneficiar.
se poate concretiza într-un contract de sine stătător sau într-o clauză

contractuală din conținutul unui alt contract.
aplicații: donația cu sarcini, contractul de transport, contractul de asigurare.

Condiții de valabilitate
specificitatea — vine din voința părților de a stipula în folosul unei

terțe persoane - voința părților ca stipulația pentru altul să își
producă efectele.

terțul beneficiar este determinat sau determinabil — la momentul
stipulației pentru altul
dacă este doar determinabil, trebuie să avem în vedere că

promitentul si stipulantul trebuie să insereze în contract
suficiente informații pentru ca acest terț să poată fi identificat.
existența terțului beneficiar — la momentul executării stipulației
Dacă nu sunt îndeplinite, nu intervine nulitatea, ci stipulația va profita

stipulantului cu condiția neagravării sarcinii promitentului.
EFECTE
terțul beneficiar este titularul dreptului de a primi o prestație din

partea promitentului — se naște la mom. încheierii contractului, însă
este un drept sub condiție rezolutorie.
Este o excepție veritabilă de la principiul relativității efectelor contractului în

condițiile în care un terț ajunge să dobândească un drept.
Dacă terțul acceptă stipulația pentru altul, se consolidează retroactiv
dreptul pe care el l-a dobândit. Acceptul terțului poate apărea și după
moartea unei părți contractante.
Dacă refuză, se consideră că nu a existat niciodată — desființare

retroactivă a dreptului.
În concluzie, terțul beneficiar are libertatea de a confirma sau de a

infirma un drept ce i s-a născut dintr-un contract la a cărui încheiere nu a
participat.
EFECTE JURIDICE
raporturile juridice care se stabilesc între părțile implicate

stipulant-promitent
stipulantul se bucură de toate mijloacele ofensive pe care legea i

le pune la dispoziție împotriva promitentului care nu își execută
corespunzător obligația asumată — stipulantul poate apela la
instanța de judecată în scopul constrângerii promitentului la
executarea obligației, poate desființa contractul sau poate urmări
obținerea unor daune-interese dacă stipulantul suferă un
prejudiciu în urma neexecutării obligației de către promitent.

revocarea stipulației ≠ revocarea contractului dintre stipulant și
promitent
revocarea stipulației — posibilă doar dacă acceptarea
beneficiarului nu a ajuns la promitent sau la stipulant = premisa
de la care se pleacă
procedurea de revocare a stipulației: Art. 1.287. – 1 Stipulantul

este singurul îndreptăţit să revoce stipulaţia, creditorii sau
moştenitorii săi neputând să o facă. Stipulantul nu poate însă
revoca stipulaţia fără acordul promitentului dacă acesta din urmă
are interesul să o execute.
acord stipulant - promitent — în situația în care promitentul are

interes propriu să execute stipulația (revocarea unilaterală, chiar
și din partea stipulantului, nu mai este posibilă, ci vorbim despre
o revocare cu privire la care părțile s-au pus de acord)
stipulant decedat — stipulația pentru altul devine irevocabilă

(stipulația pentru altul devine irevocabilă — nu mai avem de a
face cu voința stipulantului)
promitent-terț
terțul beneficiar este titularul unui dr. de a primi prestația din

partea promitentului, drept apărut în patrimoniul său la momentul
încheierii contractului dintre stipulant și promitent și care depinde
de acordul pe care terțul beneficiar și-l exprimă.
terțul beneficiar apare ca și creditor al promitentului care are

calitatea de debitor în ceea ce privește executarea prestației. În
acest context, terțul poate pretinde promitentului executarea
obligației sale.
promitentul poate opune terțului beneficiar toate excepțiile

(apărările) pe care le-ar fi putut/poate invoca chiar și față de
stipulant. (nulitate, îndeplinirea unei condiții rezolutorii etc.)
terțul beneficiar nu poate pretinde desființarea contractului dintre

stipulant și promitent pe motiv că promitentul nu a executat
prestația. Se întâmplă din două motive:
terțul nu este implicat în acest contract, nu a participat la

încheierea lui în niciun fel.

desființarea contractului dintre stipulant și promitent nu îi
este favorabilă — ca atare, el nu justifică niciun interes în a
obține desființarea contractului ca sancțiune pentru
neexecutarea prestației.
stipulant-terț
nu avem de a face cu raporturi juridice directe care să rezulte din

stipulația pentru altul.
raporturile juridice dintre stipulant și terț pot preexista, iar scopul

stipulantului în momentul încheierii contractului cu promitentul
poate fi acela de a acoperi o obligație pe care o are față de terțul
beneficiar.
putem avea de a face cu așa-zise raporturi între stipulant și terț

dacă scopul urmărit de stipulant este acela de a gratifica în acest
fel terțul beneficiar — îl gratifică prin intermediul prestației pe
care promitentul o are de executat.
II. Principiul opozabilității efectelor contractului

se transpune în obligația terților de a respecta realitatea juridică care
rezultă dintr-un contract valabil încheiat.
1. Excepții de la principiul opozabilității efectelor contractului

= acele situații în care terții nu sunt ținuți de obligația generală de a respecta
realitatea juridică ce reiese dintr-un contract încheiat de către părți
= terții pot neglija această realitate juridică fără ca prin aceasta să devină
subiecte ale răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate părților
 situațiile în care părțile la încheierea contractului nu au respectat

condiția de formă cerută pentru opozabilitate. Forma cerută pentru
opozabilitate este obligatorie iar sancțiunea care apare în cazul
nerespectării este inopozabilitatea.
 acțiunea revocatorie (pauliană) = acțiunea care aparține creditorilor

chirografari cu scopul asigurării inopozabilității unui contract încheiat în
frauda intereselor lor de către debitorii acestora.
 simulația - art. 1289... = operațiunea juridică realizată prin disimularea

voinței reale a părților constând în încheierea și existența simultană a două

contracte: un contract public care crează o situație juridică aparentă și un
contract secret care exprimă voința reală a părților în sensul anihilării sau
modificării efectelor aparente produse de primul contract amintit.
caracterizată prin intenția părților de a prezenta terților o situație

aparentă, încheind un contract secret care vine să anihileze sau să
modifice aparența care rezultă dintr-un al doilea contract încheiat de
către ei. Sancțiunea pentru a apela la această operațiune este
inopozabilitatea.
prin simulație, părțile ascund intenția reală pe care o au cu privire la

efectele juridice pe care și le doresc între ele.
denumită în literatura de specialitate „minciună concertată”.
frecvența cu care ea este întâlnită în practică și atenția pe care i-o

acordă legiuitorul în CC arată importanța pe care o are simulația în
dreptul civil.
domeniu de aplicare — actele juridice patrimoniale — Dispoziţiile

referitoare la simulaţie nu se aplică actelor juridice nepatrimoniale. Se
aplică doar actelor juridice patrimoniale.
CONDIȚII:
 existența actului secret. Act secret = actul încheiat astfel încât

existența și cuprinsul său să nu fie cunoscute terților. (actul supus
publicității — nu este secret) — Contractul secret nu produce
efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute
de lege pentru încheierea sa valabilă. Nu trebuie să îndeplinească
condițiile de formă.
 existența actului public. Act public = actul care permite terților să

cunoască existența și cuprinsul său. Acest act juridic vine să creeze
acea aparență. Trebuie să îndeplinească atât condițiile de fond cât
și condițiile de formă prevăzute de lege pentru încheierea sa
valabilă.
 actul secret trebuie încheiat anterior sau cel mai târziu

concomitent cu actul public. Scopul pe care îl avem în vedere în
acest caz este acela de a evidenția că cele două contracte
coexistă, își produc efectele în același timp, sunt contemporane.
Dacă nu îndeplinim această condiție nu mai avem de a face cu

simulația ci cu un contract care exprimă voința reală a părților iar
ulterior, aceleași părți vin să îl modifice sau să îl revoce.
 intenția părților de a construi o simulație (acordul simulatoriu) —

părțile trebuie să se pună de acord că actul public vine să creeze o
aparență pentru terți. În cazul neîndeplinirii acestei condiții vom
avea de a face cu două contracte succesive care produc efecte așa
cum stabilesc părțile și nu o simulație. Acordul simulatoriu se
reflectă în conținutul actului secret.
FORME:
 fictivitatea — contractul public este fictiv — este o simulație

absolută în care părțile disimulează complet realitatea — adică, în
contractul secret stabilesc că niciun efect juridic care a rezultat din
actul public nu se va produce. (exemplu: contractul public —
contract v-c iar în contractul secret stabilesc că nu va opera un
transfer al dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului fictiv)
— există în spate o intenție de fraudare sau o intenție de a eluda
dispozițiile legale.
 deghizarea actului secret — nu vorbim despre o disimulare totală a

realității ci de o ascundere a unui element al contractului secret,
ascundere care apare în actul public. ❌ Actul public fie ascunde
natura actului secret (deghizare totală, ex: în secret contract de
donație pe care îl deghizează într-un contract v-c — actul public)
sau doar unele clauze/efecte pe care le produce actul secret (ex:
actul public vine să deghizeze prețul real dintr-un contract v-c. Atât
contractul secret cât și cel public sunt v-c dar cel public vine să
arate un alt preț decât cel stabilit în contractul secret).
 interpunerea de persoane — persoanele care încheie actul aparent

prevăd sau au prevăzut în contractul secret că una dintre ele nu are
calitatea de parte contractuală și totdată stabilesc adevăratul
contractant căruia i se asigură în acest mod anonimatul. Efectele
juridice ale contractului se vor produce în persoana adevăratului
contractant, doar că el rămâne anonim în fața terților. (ex. donația
către un dnatar fictiv, persoană interpusă, motivul fiind acela că
donatarul real nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a
primi o donație). Intenția de a simula trebuie să existe inclusiv în
persoana interpusului.

EFECTE:
Ne referim la părți, la terți și la creditorii chirografari.
 efectele simulației între părți - art. 1289 — Contractul secret

produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori
din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor
universali sau cu titlu universal. ❌ Contractul secret nu produce
efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute
de lege pentru încheierea sa valabilă.
 efectele simulației față de terți - art. 1290 — Simulaţia nu poate fi

invocată de părţi, de către succesorii lor universali, cu titlu universal
sau cu titlu particular şi nici de către creditorii înstrăinătorului
aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe
contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.
(terț de rea credință = terțul care a cunoscut existența și conținutul
contractului secret încheiat de către părți) — protejarea intereselor
părților potrivit principiul bunei credințe. Contractul secret va fi
inopozabil acestei categorii de persoane. ❌Terţii pot invoca
existența contractului secret împotriva părţilor, atunci când aceasta
le vatămă drepturile.
 efectele simulației față de creditorii chirografari ai părților - art.

1291 — Existența contractului secret nu poate fi opusă de părţi
creditorilor dobânditorului aparent care, cu bună-credinţă, au notat
începerea urmăririi silite în cartea funciară sau au obţinut sechestru
asupra bunurilor care au făcut obiectul simulaţiei. — Dacă nu s-a
notat începerea urmăririi silite sau nu s-a obținut un sechestru
asupra bunurilor, existența actului secret poate fi opusă creditorilor
dobânditorului aparent. ❌ Dacă există un conflict între creditorii
înstrăinătorului aparent şi creditorii dobânditorului aparent, sunt
preferaţi cei dintâi, dacă creanţa lor este anterioară simulaţiei.
Acțiunea în constatarea simulației = acțiunea prin care se cere

instanței de judecată să constate existența și conținutul unui contract
secret cu scopul de a înlătura contractul public sau clauzele
contractului public care maschează voința reală a părților.
Titularul acțiunii poate fi orice persoană interesată să invoce în

favoarea sa actul secret. Dacă persoana care introduce acțiunea are
ca interes să obțină nulitatea actului secret, atunci această acțiune

va fi însoțită de acțiunea având ca obiect nulitatea acestui act. Cel
care o introduce trebuie să și probeze existența simulației.
Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice

mijloc de probă.
Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă atunci

când pretind că aceasta are caracter ilicit. Dacă pretind caracterul
licit, atunci dovada se va face potrivit regulilor din CPC privind
proba actelor juridice civile.
Simulația se sancționează prin inopozabilitatea contractului secret,

chiar dacă el reflectă voința reală a părților.
Efectele specifice ale contractelor

sinalagmatice
Art. 1.516
1 Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

(o extensie a art. 1270
2 Atunci când, fără justificare, debitorul nu-şi execută obligaţia şi se află în
întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-
interese, dacă i se cuvin:
 să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
 să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea

contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;
 să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege
pentru realizarea dreptului său. exemplu:
excepția de neexecutare a contractului = posibilitatea uneia dintre părți de a

refuza executarea propriei obligații în condițiile în care co-contractantul său nu
execută sau nu oferă executarea propriei obligații. (un mijloc de apărare)
Excepţia de neexecutare Art. 1.556. –
1 Atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt

exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei,
cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea
propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din

uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.
2 Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând
seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi
contrar bunei-credinţe.
excepția se întemeiază pe de o parte pe principiul forței obligatorii

(odată încheiat, contractul reprezintă legea părților și obligațiile trebuie
să fie executate întocmai și la timp) și pe de altă parte pe reciprocitatea
obligațiilor (contract sinalagmatic — obligații interdependente și
reciproce)
condițiile invocării excepției de neexecutare
 obligațiile reciproce să își aibă temeiul în același contract (obligațiile

reciproce să fie și interdependente). În caz contrar, excepția de
neexecutarea a contractului nu poate fi invocată pe motiv că celălalt
nu și-a executat obligațiile din alt contract.
 existența unei neexecutări a obligațiilor din partea celui împotriva

căruia se invocă excepția. Neexecutarea poate fi una totală sau
parțială. Dacă este parțială, ea trebuie să fie suficient de importantă.
În caz contrar, dacă este de mică importanță, invocarea excepției de
neexecutare a contractului este contrară principiului bunei credințe.
 obligațiile reciproce trebuie să fie exigibile — executarea acestora

trebuie să fie simultană. Obligațiile care ajung la scadență trebuie să
fie executate de îndată. La apariția unui decalaj în timp în ceea ce
privește executarea unor obligații, nu se mai poate invoca excepția
de neexecutare (cel care este obligat să își execute primul obligația
nu poate apela la această excepție).
Se renunță la simultaneitatea executării obligațiilor în momentul în

care părțile stabilesc numai pentru una dintre ele un termen
suspensiv de executare. Motiv pentru care, partea a cărei obligație
nu este afectată de un termen va trebui să o execute de îndată, iar
cealaltă parte trebuie să respecte termenul.
155 2 În măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită o
perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul
prima, dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă
altfel.

 neexecutarea să nu se datoreze propriului fapt al celui care invocă
excepția — neexecutarea să cadă în sarcina debitorului obligației ce
nu a fost executată
Efectele juridice produse de excepția de neexecutarea a contractului

(opțiun
suspendarea/amânarea executării propriei obligații a celui care

invocă excepția; efectele au caracter temporar. Această amânare nu
va fi niciodată generatoare de daune interese. Partea care invocă
excepția nu poate fi trasă la răspundere civilă pentru prejudiciile
cauzate celuilalt.
Contractual poate include şi clauza solve et repete, potrivit căreia

,,debitorul unei prestaţii contractual (mai ales a preţului) nu poate pune
în mişcare o acţiune în rezoluţiune şi nici opune excepţii bazate pe
neexecutarea obligaţiei correlative a celeilalte părţi, atâta timp cât el
însuşi nu şi-a îndeplinit obligaţia contractual (respectiv, nu a plătit
integral preţul convenit)’’[8. Precizăm că această clauză este criticată,
apreciindu-se că ,,se poate transforma într-un privilegiu excesiv al uneia
dintre părţi faţă de cealaltă’’9.
rezoluțiunea contractului = calea de desființare cu efecte retroactive a unui

contract sinalagmatic cu executare dintr-odată ca urmare a neexecutării
culpabile a obligațiilor contractuale de către una dintre părți.
Condiția rezoluțiunii — neexecutarea culpabilă și însemnată a obligațiilor
contractuale (cea lipsită de importanță nu poate atrage rezoluțiunea
contractului)
Clasificare
după întinderea efectelor sale:
rezoluțiune parțială — lucru posibil doar dacă obligațiile sunt

divizibile la rândul lor
rezoluțiune totală — situația contractelor plurilaterale în privința

cărora regula este aceea că rezoluțiunea contractului față de una
dintre părți nu atrage rezoluțiunea față de ceilalți, cu excepția
situației în care neexecutarea care a generat rezoluțiunea este
esențială pentru întreg contractul.
alte tipuri:

rezoluțiunea judiciară — cea pronunțată de instanța de judecată
la cererea uneia dintre părți — condiție: punerea în întârziere a
debitorului — dacă acest lucru nu se întâmplă, instanța este cea
care va acorda un termen de grație debitorului în vederea
executării acestei obligații art. 1522
rezoluțiunea convențională — se produce în temeiul unor clauze

contractuale privind neexecutarea culpabilă a obligațiilor, clauze
care poartă denumirea de pacte comisorii (prin aceste pacte,
părțile doresc o rezoluțiune amiabilă). Pactele comisorii trebuie
să îndeplinească următoarele condiții:
să fie expres prevăzute în contract
să prevadă în mod clar care sunt obligațiile a căror

neexecutare atrage desființarea contractului
necesitatea punerii în întârziere. excepție: doar dacă părțile

și-au exprimat dorința în acest sens. Punerea în întârziere va
trebui să indice în mod expres condițiile în care pactul
comisoriu operează.
rezoluțiunea unilaterală — art. 1552 — rezoluțiunea care apare

potrivit voinței creditorului obligației neexecutate. Se poate
ajunge în această situație când părțile au convenit astfel,
debitorul se află de drept în întârziere, debitorul nu execută
obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. Odată aleasă
această variantă a rezoluțiunii unilaterale, această parte va trebui
să facă o declarație unilaterală de rezoluțiune care are valoarea
unui act juridic unilateral care prezintă următoarele caractere:
este prescriptibil (supus prescripției extinctive în același

termen ca și acțiunea corespunzătoare)
este supus publicității (în registre speciale)
este supus comunicării debitorului
este revocabilă doar cât timp nu a fost comunicată
Efecte
contractul se desființează retroactiv, se consideră că nu a existat

niciodată — părțile vor fi aduse în situația anterioară — se vor restitui

prestațiile executate în natură, iar dacă nu este posibil se vor restitui
prin echivalent.
Riscul contractului - imposibilitatea

fortuită de executare
Se poate întâmpla ca un contract valid încheiat să nu producă efectele urmărite
de părți — se întâmplă din cauze independente de voința părților. Așadar,
evenimentele care sunt străine de voința și activitatea contractanților survenit
in faza executarii pot sa faca ca aceasta operatiune juridica sa fie inutila
Aceste ev. sunt denumite generic „fortuite” — sugerează ca aceste evenimente

sunt simple intamplari care in mod aleatoriuu, invevitabil produc conmsecinte
asupra activ contractantilor. Excludem orice forma de vinovatie a subiectilor
aflati intr o asemenea imprejurare
ex. daca cel tinut la executarea unei obligatii este impiedicat sa isi ducă la
indeplinire obl de un eveniment fortuit nu se pune problema raspunderii
contractuale
Efectul de principiu al ev fortuit asupra contractului — actul devine imposibil de
executat
cealalta parte va fi tinuta sa isi execute obligatia in continuare???
se pune problema — cine suporta riscul consecintelor care decurg din

aceasta imposibilitate de executarii obligatiilor de catre una dintre parti
Ideea de risc trebuie privita in triplu sens:
riscul pieirii bunului
riscul imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei
riscul imposibilitatii fortuite de executare a contractului
Riscul pieirii bunului

priveste un raport real (indpeendent de orice rap jur obligational) care are
in continutul sau dreptul de proprietate
Art. 558. – Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost
asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.

Regula — pieirea bunului e suportata de catre proprietar
dacă bunul piere dintr o cauza fortuita, proprietarul nu va fi indemnizat pt

pierderea suferita
aceasta regula generală prezintă și unele aplicatii reglementate expres de

lege
ex. art 2160 Transferul proprietăţii şi al riscurilor Art. 2.160. – Prin

încheierea valabilă a contractului, împrumutatul devine proprietarul
bunului şi suportă riscul pieirii acestuia.
pe durata derulări contractului de imprumut, riscul este la cel

imprumutat — riscul trece de la proprietar la imprumutat odată cu
incheierea contractului
exceptii art. 1755 Rezerva proprietăţii şi

riscurile
Art. 1.755. – Atunci când, într-o vânzare cu plata preţului în rate,
obligaţia de
plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul
dobândeşte
dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ; riscul
bunului este
însă transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia.
contract v-c incheiat azi, bunul predat azi, plata se face in 12 rate
dr de proprietate asupra obiectului contractului se transmite atunci
cand ultima rata va fi platita - aceasta oblig de plata este garantata cu
rezerva dr de propr.
riscul bunului VA FI TRANSFERAT INCA DE LA MOMENTUL PREDĂRII -

risc suportat de cumpărător
Riscul neexecutării fortuite a unei obligații

situatia in care este sau nu exonerat debitorul obligatiei imposibil de
executat
Art. 1.634. – 1 Debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi
executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte
evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în
întârziere.

evenimente străine de voința debitorului
Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi

inevitabil.
Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat
de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi
produs.
2 Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere,

atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea
obligaţiei din cauza împrejurărilor prevăzute la alin.1, afară de cazul în care
debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
In doctrina, aceasta imposibiiltate este def ca un mod de stingere a obligatiilor

contractuale care are ca obiect prestatia de predare, restituire sau de asigurare
a folosintei unui bun individual determinat
ex ob vanz de a preda cump bnul cert care face ob contr
ob locatorului de a preda locatarului bunul inchiriat si de a0i asigura

acestuia folosinta pasnica si netulburata
Imposibilitatea fortuita de executarea in situatiilor obligatiilor de a face intuitu

personae( acele aj la incheierea carora elementul determinant era constituit fie
de aptitudinile, calitatile sau pregatirea profesionala a unei persoane). Datorita
acestei caracteristici, obligatiile asumate de persoana repsectiva nu pot fi duse
la indeplinire de altcineva si nu sunt transmisibile. Prin urmare, pierderea de
către debitor a acestor calități duce la imposibilitatea executării obligatiei
asumate. În acest caz, nu putem sa avem in vedere prevederile art 1528 care
se referă la faptul că În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul
poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată
obligaţia.
Dovada imposibilității fortuite de executarea cade in sarcina debitorului.

Creditorul va fi obligat numai să probeze existenta dr său care este corelativ
obligatiei in cauza.
Exonerarea debitorului este conditionata de notificarea creditorului, notificare

privitoare la existenta acestui eveniment care duce la imposibilitatea de
executare a oblig. Daca notif nu ajunge la creditor intr-un temen rezonabil (avut
in vedere din mom in care debitorul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca
imposibilitatea de executare), atunci debitorul va răspunde pt prejudiciul cauzat
creditorului său. Cu toate astea, avem o excepție:

situația in care obiect al obligației debitorului îl reprezintă bunurile de
gen (fungibile) — debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuita de
executare. Totuși, daca discutam de o imposibilitate fortuita de
executare temporara, ev. cu durata limitata, acesta poate să atragă
suspendarea executării obligației respective pe un termen rezonabil,
temen calculcat având în vedere durata și urmările acelui eveniment
Riscul in contractele ne translative de proprietate
pt ca o ob sa se poata naste si contractul generator sa fie valabil, este

nevoie ca prestatiile la care se angajeaza partile să fie posibile. Prin
exceptie, art. 1227 Contractul este valabil chiar dacă, la momentul încheierii
sale, una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa obligaţia, afară
de cazul în care prin lege se prevede altfel. Aici, imposibilitatea trebuie sa
fie relativa, nu absoluta. Dacă prestatia este imposibila pt debitor/abs -
raportul obligational nu poate exista
situația în care o anumită prestatie care la mom inch contractului este

posibilă, pe parcurs, după mom inch contr, prestatia poate deveni imposibil
de executat
pt a discuta de imposibilitatea fortuita de executare trebuie să intervină un

caz fortuit sau caz de forță majoră — nu vorbim de vointa vreunei parti
in stiuatia contratelor unilaterale — riscul neexecutării contractului se va

suprapune peste riscul neexecutării obl — risc suportat de creditorul
obligatiei imposibil de executat
in contractele unilaterale sunt partajate distinct oblig in sarcina unei părți —

imposibilitatea de executare a obligatiei il afectează pe debitor, dar riscul
este suportat de creditor (acesta nu va mai putea primi prestatia care ii
fusese promisă)
regula - res perit creditori
ex: donație - contract unilateral - incheiat azi, predarea bunului peste 2

sapt — intre timp, bunul a pierit fortuit - donatarul (cel care primeste -
creditor al obligatiei de predare — bunul piere, el nu mai primeste nimic
— suporta riscul contractului)
situatiile prevăzute in cazul mandatului — cand incetează si la

moartea/incap/faliment sau in situatia fideiusiunii care inceteaza prin

decesul fideiusorului chiar daca exista stipulatie contrara.
Riscul contractului este efectul specific contractelor sinalagmatice — una

dintre părți trb saa suporte consecintele imposiblitatii fortuite de exec.
Două categorii de risc
riscul imposibilitatii de executare a obligatiei — cauza desfiintarii

contractului, cauza suspendarii obligatiei celorlalte părți
riscul contractlui — priveste si acele contracte in situatia carora discutam

despre obiect derivat = bunuri determinate sau de gen limitate
Obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează

debitorul
1 obligații contractuale ce au ca obliect bunuri fungibile (masurare,
cantarire)
2 obligatii contractuale ce nu au caracter intuitu perosane
in 1 si 2 nu se pune problema imposibilitatii fortuite
în 1 - poate să procure alte bunuri

în 2 - obl pot fi obligate si de alte persoane sau chiar de creditor pe
cheltuiala debitorului
Regula
riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat

RES PERIT DEBITORI - reciprocitatea si interdep obl nascute dintr un contr
sinalagmatic
are consecinta si stingerea obligatiilor celelilalte parti si a contractului
debitorul obl imposibil de executat nu are posibilitatea să pretindă celeilalte

părți sa isi asume obligatia sau, art 1557
Atunci când imposibilitatea de executare este absolută şi permanentă şi
priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de
plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii
evenimentului fortuit. Dispoziţiile art.1.274 alin.2 rămân aplicabile.
Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei nu este absolută şi
permanentă, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori

poate desfiinţa contractul. În acest din urmă caz, regulile din materia
rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.
Pt contractele cu executare imediata, prestatiile deja efectuate vor fi restituite
pt contr cu exec succesiva - prestatiile deja efectuate nu pot fi restit
numai pt viitr
obl contr care nu paote să fie exec trb sa fie suficient de importanta ca prin
aceasta neexec sa nu mai fie satisfactut scopul inch contractului.
Pe durata suspendării, debitorul nu datorează despăgubiri. După ce cazul

fortuit încetează, părțile vor fi tinute sa isi exec in continuare oblig nasc din
contr respectiv.
ex. locațiune 1 Dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi
folosit potrivit destinaţiei stabilite, locaţiunea încetează de drept. — din
acest mom, locatorul nu mai poate pretinde plata chiriei. 2 Dacă
imposibilitatea folosirii bunului este numai parţială, locatarul poate, după
împrejurări, să ceară fie rezilierea locaţiunii, fie reducerea proporţională a
chiriei.
Riscul contractulkui transativ de proprietate
Drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor,

chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă
asupra unor bunuri determinate ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul
poartă asupra unor bunuri de gen.
1 ) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul
contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă
proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului,
debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a
primit-o, este obligat să o restituie.
2 Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a
bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă
obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.

Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobânditorului de la data
transferului proprietăţii bunului ori, după caz, a cesiunii dreptului, afară de cazul
în care prin lege sau prin voinţa părţilor se dispune altfel.
condiție suspensivă (de indeplinirea sa depinde eficacitatea obligatiei) sau

termen suspensiv (pana la implinirea lui este amanata scadenta obligatiei)
În cazul bunurilor viitoare
transferul dr. de proprietate va avea loc în momentul în care bunul este

realizat.
Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte

proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privinţa
construcţiilor, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare în materie de
carte funciară.
TRANSFERUL DR REALE ASUPRA BUNURILOR GENERICE — va avea loc

atunci cand acestea sunt individualizate - masurare, numarare, cantarire
Când legea dispune ca pentru anumite categorii de bunuri trebuie

îndeplinite anumite formalități — situația bunurilor imobile
Dacă cineva a transmis succesiv către mai multe persoane proprietatea

unui bun mobil, cel care a dobândit cu bună-credinţă posesia efectivă a
bunului este titular al dreptului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.
Dacă niciunul dintre dobânditori nu a obţinut posesia efectivă a bunului

mobil, va fi preferat cel al cărui titlu are dată certă anterioară.
contract v-c — transaltiv de proprietate — Dacă bunul a pierit fortuit inainte de

predare, vânzatorul nu va mai avea dr sa primeasca pretul. daca l-a primit, trb
sa il restituie
Dacă creditorul a fost pus in intarziere, acesta va prelua riscul — nu se

poate elibera
Riscul în contractul translativ de proprietate

Art. 1.274. – 1 ) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este
predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de
predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul
pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la

contraprestaţie, iar dacă a primito,
este obligat să o restituie.
2 Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite
a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi
dacă
obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.
ACTUL JURIDIC UNILATERAL

ultimele 20m
nu a existat în dreptul roman
parte unică — partea ca purtătoare a unui interes juridic propriu și direct
interesul unei părți unice
manif de voință unică trebuie să rprovină de la pers care au capactiatea,

libera, neviciata
Noţiunea Art. 1.324. – Este unilateral actul juridic care presupune numai
manifestarea de voinţă a autorului său.
Regimul juridic Art. 1.325. – Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile
legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
prin ... din mom emiterii - ajc supuse comunicării sunt irevocabile - ex oferta
de recompensa
prin rel ... ajc unilat - terțul destinatar și ceilalti teri — ajc isi va prod efectele
numai dupa ce destinatarul sau il accesta
AJC este irevocabil in principiu
exceptii — testamentul
CLASIFICARE
după criteriul condițiilor de formă care intervin
acte supuse comunicării — Actul unilateral este supus comunicării

atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și
ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii
actului.
acte nesupuse comunicării — = toate acele acte prin care nu se

constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și în care
natura actului nu presupune necesitatea comunicării sale.

după interesul urmărit de autor
acte de recunoaștere
acte de renuntare la anumite drepturi
acte de intrerupere a unor legaturi juridice
acte
Promisiunea unilaterală făcută cu intenţia de a se obliga independent de

acceptare îl leagă numai pe autor. Destinatarul actului poate să refuze dreptul
astfel născut.
promisiunea unilaterală ≠ oferta de a contracta

promisiunea unilaterală ≠ promisiunea de a contracta
Promisiunea publică de recompensă

Art. 1.328. – 1 Cel care promite în mod public o recompensă în schimbul
executării unei prestaţii este obligat să facă plata, chiar dacă prestaţia a fost
executată fără a se cunoaşte promisiunea.
Art. 1.329 Revocarea promisiunii publice de recompensă
1 Promisiunea poate fi revocată în aceeaşi formă în care a fost făcută publică
sau într-o formă echivalentă.
2 Revocarea nu produce efecte faţă de cel care, mai înainte de publicarea ei,
a executat prestaţia.
3 Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează
o despăgubire echitabilă care nu va putea depăşi recompensa promisă, celor
care înainte de publicarea revocării, au făcut cheltuieli în vederea executării
prestaţiei. Cu toate acestea, promitentul nu datorează despăgubiri, dacă
dovedeşte că rezultatul
cerut nu putea fi obţinut.
FAPTUL JURIDIC LICIT

Obligaţiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri,
îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi din orice
alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.
ACEA act omeneasca admisa permisa de norma juridica, actiune savarsita fara
intetntia de a produce ef juridice, dar, aceste efecte se produc in virtuttea legii,
fara ca autorul actiunii sa isi poata manifesta vointa in acest sens ( poate chiar
impotriva vointei lui)
fjl trebuie privit ca fapt juridic in sens restrans — in virtutea legii, acest fjl
produce anumite efecte juridicie (ajungem la raporturi obligationale care
exista indiferent daca partile au dorit sau nu acst lucru)
fjl poate fi probat prin orice mijloc de proba permis de lege — atat in ceea
ce priveste proba intre parti cat si fata de terti
3 fjl
Gestiunea de afaceri
= gestiunea intereselor altei persoane = o operatiune prin care o persoana,
gerant, gestioeaza in mod voluntar, intervine prin fapta sa, savarsind atat acte
materiale cat si acte juridice in folosul altei persoane, gerat. Geratul nu
cunoaste existenta acestei situatii sau daca o cunoaste nu are posibilitatea sa
desemneze o alta persoana sa aiba grija de situatia respectiva sau sa gaseasca
alta varianta de rezolvare a situatiei respective.
exemplu: o persoana este pleaca intr o excursie in strainatate. In tara, are loc o
furtuna puternica iar acoperisul casei lui este grav afectat. (ploile continua - pot
cauza mai multe daune) Vecinul sau, din propria initiativa, cumpara niste
materiale si angajeaza doua pers sa repare acoperisul vecinului. Pe langa
cheltuielile facute cu achizitionarea materialelor, el mai plateste si manopera
celor 2. Daca el, din propria initiativa nu ar fi intervenit, paguba suportata de
proprietarul absent ar fi fost mult mai mare.
Art. 1.330.
1 Există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie obligată, o persoană,
numită gerant, gestionează în mod voluntar şi oportun afacerile altei
persoane, numită gerat, care nu cunoaşte existenţa gestiunii sau,
cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să
se îngrijească în alt fel de afacerile sale.

2 Cel care, fără să ştie, lucrează în interesul altuia nu este ţinut de
obligaţiile ce revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptăţit la restituire
potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
3 Nu există gestiune de afaceri atunci când cel care administrează
afacerile unei alte persoane acţionează cu intenţia de a o gratifica.
partile - pot fi numai persoane fizice
geratul - pers in interesul careia se savarsesc aceste acte

gerantul = cel are efectueaza din propria initiativa gestiunea de afaceri ;i nu a
fost imputernicit prin mandat se ingrijeste de treburile altei persoane si
savarseste in acest scop acte materiale si juridice cu scopul de a evita
producerea unei pagube mai mari pentru gerat
Fapta gerantului da nastere unui raport juridic obligational intre cele doua
persoane.
obiectul acestui rap juridic consta in acte materiale si/sau acte juridice
acte materiale: repararea unui bun, salvarea unui animal
acte juridice:plata unor taxe si/sau impozite — cand neachitarea lor presupune
si plata unor penalitati, angajarea unei persoane sa repare
alte ex de gestiune:
un coproprietar savarseste acte materiale si juridice pentru sine insa aceste

acte folosesc sau profita si celorlalti (in sit in care acest coproprietar nu a
fost imputernicit de ceilalti
reparatii de catre chirias in contul proprietarului.
scopul pe care il are gerantul este acela de a evita producerea unei pagube
mult mai mari decat cheltuielile intreprinse pentru protejare
Gerantul poate sa incheie acte juridice si in nume propriu, nu numai in numele

geratului. Actele de gestiune efectuate de un gerant, in principiu, nu trebuie sa
depaseasca limitele unui act de conservare sau de administrare.

Pot fi gerate (conf doctrinei) si obligatiile cu caracter personal. ex: situatia
asigurarii intretinerii unei alte persoane care tinea de gerat.
CONDITII
gerantul sa fi savarsit acte juridice sau fapte materiale de gestiune

(geratul, care nu cunoaşte existenţa gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu
este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de
afacerile sale. — daca nu discutam despre aceasata necunostinta, am fi in
situatia unei imputerniciri). Nu putem discuta de gestiune in situatia in care
geratul nu este de acord cu aceasta. Daca nu e de acord si gerantul
continua sa sav actele matieraile sau jru, atunci el va fi tras la raspundere -
rasp delictuala
gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gera interesele altuia —

valoare cheltuielilor pe care gerantul le intreprinde trb sa nu depaseasca
valoarea pagubei pe care acesta vrea sa o evite
Actele şi cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe
perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i-au
procurat vreun avantaj.
actele de gestiune trb efectuate din propria initiativa si cu intentia de a

obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor ocazionate de indeplinirea lor/ de
a-l forta daca nu e de acord sa plateasca
Capacitatea partilor
geratul nu trebuie sa indeplineasca nicio conditie de capacitate speciala
gerantul, in principiu, trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu
continutu lrap juridci nascut din gestiunea de afaceri se manif in drepturile si

oblig geratului si gerantului
DREPTURILE GERANTULUI
dr de a solicita restituirea cheltuielilor necesare si utile in sit in care

gestiunea de afaceri a fost oportuna — daca nu sunt necesare si nici utile
vor fi rest in masura in care geratul profita de pe urma lor

dr de a solicita restituirea cheltuielilor necesare daca geratul nu a fost de
acord cu gerarea intereselor sale
1337 4 În vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de

a cere instanţei, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura
prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, înscrierea în cartea
funciară a unei ipoteci legale, în condiţiile legii.
dr de retentie asupra bunurilor care fac obiect al gestiunii cu scopul de a

primi / pana ii sunt restituite cheltuielile de catre gerat. art. 2495
Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să-l reţină atât
timp cât creditorul nu-l despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile
pe
care le-a făcut pentru acel bun, ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a
cauzat. 2495
OBLIGATIILE GERANTULUI
ob de instiintare — sa il anunte pe gerat despre gestiunea pe care el a

intreprins-o, imediat ce poate sa faca acest lucru
Obligaţia de înştiinţare
Art. 1.331. – Gerantul trebuie să-l înştiinţeze pe gerat despre gestiunea
începută de îndată ce acest lucru este posibil.
ob de a continua gestiunea — atat el cat si mostenitorii lui vor fi tinuti sa

continue gestiunea pana cand geratul sau mostenitorii lui vor avea
posibilitatea sa preia gestiunea respectiv.
Continuarea gestiunii
Art. 1.332. – Gestiunea de afaceri obligă pe gerant să continue gestiunea
începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi sau până
când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moştenitorii
acestuia sunt în măsură să o preia.
Continuarea gestiunii de către moştenitorii gerantului

Art. 1.333. – Moştenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt ţinuţi să
continue afacerile începute de acesta din urmă, în aceleaşi condiţii ca şi
gerantul.
ob de diligenta
Diligenţa datorată de gerant — Art. 1.334.

1 Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligenţa
pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
2 Când gestiunea a urmărit să-l apere pe gerat de o pagubă iminentă,
gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenţie
sau din culpă gravă.
cel care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător pentru

prejudiciile cauzate şi prin cea mai uşoară culpă. 1338 alin 2
ob de a restitui bunurile care au facut ob gestiunii sau care au fost

obtinute in timpul gestiunii
Art. 1.335. – La încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală

geratului şi să-i remită acestuia toate bunurile obţinute cu ocazia
gestiunii.
Gerantul are ob de a conserva aceste bunuri
In timpul gestiunii, gerantul poate incheia acte juridice cu pers terte
cu intentia de a profita geratului (angajarea unor muncitori)
Actele încheiate de gerant

Art. 1.336.
1 Gerantul care acţionează în nume propriu este ţinut faţă de terţii
cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre aceştia de a se
regresa
împotriva geratului.
2 Atunci când acţionează în numele geratului, gerantul nu este ţinut faţă
de
terţii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat faţă de aceştia.
DREPTURILE GERATULUI
sa fie instiinat despre gestiune
dr de pretinde gerantului sa se ocupe de gestiune ca un bun proprietar
dr de a pretinde gerantului sa continue gestiunea pana o va putea prelua
dr de pretinde mostenitorilor gerantului sa continue gestiunea

dr de a se opune gestiunii de afaceri
dr de a pretinde gerantului sa dea socoteala cu privire la actele intreprinse

in gestiunea de afaceri
OBLIGATIILE GERATULUI
sa il despagubeasca pe gerant pt cheluielile necesare si utile intreprinse in

masura in caare acestea au profitat geratului
Art. 1.337. – 1 Atunci când condiţiile gestiunii de afaceri sunt întrunite,
chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze
gerantului cheltuielile necesare, precum şi, în limita sporului de valoare,
cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au
fost efectuate şi să-l despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără culpa
sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii.
3 Caracterul necesar sau util al actelor şi cheltuielilor se apreciază la

momentul la care gerantul le-a făcut.
cheltuielile voluptorii(Deplacere) vor fi restituite numai daca au profitat

geratului.
Art. 1.339. – Actele şi cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost
efectuate pe perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în
măsura în care i-au procurat vreun avantaj.
ob de a plati dobanzi pt sumele restituite gerantului
ob de a executat toate obligatiile care s au nascut din actele intreprinse de

catre gerant (fie ca acesta le a incheiat in numele sau in numele gerantului
Ratificarea gestiunii
Art. 1.340. – În privinţa actelor juridice, gestiunea ratificată produce, de la
data când a fost începută, efectele unui mandat.
ob de a-l despagubi pe gerant pentru prejudiciile cauzate de gestiunea de

afaceri
dif intre contractul de mandat si gestiunea de afaceri
c de mandat — presupune o imputernicire primita de la mandant

g de af — gerantul nu beneficiaza de aceasta imputernicire
c de mandat — contract intuitu personae — incheiat in considerarea calitatii

persoanei respective — inceteaza la moartea uneia dintre parti
g de af — continua si dupa moartea uneia dintre parti — mostenitorii sunt
obligati sa preia si sa continue gestiunea pana aceasta va fi preluata de gerat
sau mostenitorii sai
c de mandat — mandatarul este obligat numai in limita puterilor pe care

mandantul i le confera
g de af — gerantul va fi tinut numai in masura utilitatii gestiunii — daca e utila,
el va fi obligat, daca nu, nu
Plata nedatorata
= fapt licit care consta in executarea de catre o pers a unei obligatii la care nu
era tinuta si caare a fost facuta fara intentia de a plati datoria altuia
2 sensuri — plata
a executa o obligatie indiferent de obiectul acesteia
executarea unei oblig care are ca obiect remiterea unei sume de bani
Art. 1.341. Noţiunea
1 Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
ex:
atunci cand mostenitorii unei persoane platesc a doua oara o datorie fara
sa stie ca respectiva datorie a fost achitata anterior de catre defunct
atunci cand debitorul plateste din eroare o suma mai mare decat datora in
mod real
sit in care se achita o datorie in temeiul unui act juridic care nu isi mai
produce efectele din cauza nulitatii, rezolutiunii, rezilierii etc. Daca actul nu
mai exista, nici datoria nu mai trebuia platita.

plata nedat da nastere unui raport juridic stabilit intre participantii la plata
nedatorata
solvens — pers care a efectuat plata

accipiens — pers care a primit plata nedatorata
rap juridic nasc din partea nedatorata se concretizeaza in relatia dintre solvens
si accipiens.
Acest rj naste obligatii — creditor debitor
CONDITII
prestatia executata De a da sau de a face) sa se fi facut cu titlu de plata,

indiferent de obiectul ei
Art. 1.341. – 2 Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de
liberalitate sau gestiune de afaceri.
datoria in vederea stingerii careia s-a facut plata sa nu existe dpdv jrudiic in
raporturile dintre cel care aa facut plata si cel care a primit plata in
momentul platii — datoria respectiva nu trb sa existe (ori nu exista deloc,
sau intre cele doua exista un rjo insa obiectul obligatiei este altul decat
plata facuta sau obligatia care a fost executata nu exista, ci exista alta)
plata sa fi fost facuta din eroare — cel care a facut plata trebuie sa se fi
crezut pe sine debitor, din eroare sau in urma dolului
exceptii — nu ne intalnim cu eroare celui care a facut plata, ci vrea sa

dobandeasca un mijloc de proba pt executarea obligatiei respective — ex
un debitor care executa a doua oara prestatia pt ca pierdut chitanta
eliberatorie si vrea sa evite urmarirea silita (nu se afla in eroare, stie ca
facut plata dar o face iar pentru a primi mijlocul de proba si a evita
urmarirea silita).
rj care ia nastere intre solvens si accipiens

continutul sau se materializeaza in dr si ob partilor
OBIECTUL — prestatia la care partile sunt tinute iar daca aceste presatii
privesc un bun, acesta va fi considera ca obiect derivat al acestui raport
obligatia celui care a primit plata este de a restitui plata perosanei care a facut
o

accipiens de buna credinta — dobandeste fructele bunului supus restituirii si
este cel care suporta si cheliellile care trb facut pentru culegerea lor
accipiens de rea credinta — va fi obligat sa restituie si fructele dobandite si

cele pe care putea sa le dobandeasca si nu a facut o
regula: Restituirea prestatiilor se face in natura prin innapoierea bunului
Imbogatirea fara justa cauza
nimeni nu ar trb sa se imbogateasca fara sa munceasca

= faptul jru licigt prin care patriminolu unei persoiabne este marit prin
Art. 1.345.
Cel care s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la
restituire, în măsura propriei sale îmbogăţiri şi în limita pierderii patrimoniale
suferite de cealaltă persoană.
imbogatitul
insaracitul
avem 2 categorii de conditii, materiale si juridice
cond materiale —
sa existe o marire a patr unei pesraone fie prin marirea activului sau
diminuarea pasivului
sa existe o diminuare a patrimoniului titularului dreptului la actiune in

restituire, care s a produs fie prin diminuarea elem activului patrimonial,
ife prin cresterea elem pasivului acestuia
poate sa constea intr un luru platit
marirea si diminuarea patrimoniului sa fie corelative, sa fie consecinta

unei cauze unice — fapt juridic sau un eveniment
cond juridice
absenta unei juste cauze a mairii patrimoniului unei persoane in

detrimentul patrimoniului latiea
Îmbogăţirea justificată
Art. 1.346. – Îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă:

a) din executarea unei obligaţii valabile;
b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui
îmbogăţit;
c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi
exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.
imbogatitul sa fie de buna credinta
Cel care s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este
obligat la restituire, în măsura propriei sale îmbogăţiri şi în limita
pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană
rea-credinta - suntem in prezenta ilicitului — raspundere delictuala
absenta oricarui alt mijloc juridic pt recuperarea pierderilor suferite
Efectele imbogatirii fara justa cauza
regula : restituirea se face in natura, ori de cate ori acest lucru este posbil
exceptia: daca restituirea in natura nu este posibila restituirea se face prin

echivalent banesc
Momentul in functie de care se vor aprecia existenta si intinderea obligatiei

de restituire este, potrivit 1347, momentul sesizarii instantei de judecata
Termenul de prescriptie aplicabil actiunii de in rem verso este cel general,

respectiv 3 ani

Primele 3 Capitole

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Primele 3 Capitole

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

♟

Capitolul I. Noțiunea și structura obligației

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 1

= cheia de boltă a dreptului civil

💡 OBLIGAȚIA = legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut

larg = raport juridic obligațional (RJO), care cuprinde:

latura pasivă = obligația la care este ținut debitorul;

latura activă = dreptul pe care îl are creditorul.

îndatorire juridică (care revine subiectului pasiv, constând în a da, a

obligațiune (înscris constatator al unui RJO care are ca obiect o

Secțiunea 2. Structura obligației

ambele sb. sunt determinate, cunoscute;

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 2

SUBIECTUL PASIV = debitor

terminologia specifică — în funcție de originea concretă a obligației:

LATURA ACTIVĂ - unde integrăm dreptul de creanță

LATURA PASIVĂ - unde integrăm obligația corelativă dreptului de creanță. Ea

În funcție de originea/izvorul obligației, natura conținutului este diferită:

 Conținut SUBIECTIV — atunci când obligația reiese din voința părților;

 Conținut OBIECTIV — sursa obligației excede voinței părților. — putem

în acțiuni sau inacțiuni;

pozitivă - obligația corelativă de a da / a face se transformă într-o

negativă - a nu face se transformă într-o conduită negativă.

Obiectul RJO nu trebuie confundat cu Conținutul RJO

Obiect - conduită, prestații, acțiuni/inacțiuni = modalitatea prin care

Conținut - drepturi și obligații.

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 3

Obiectul Contractului = operațiunea juridică, precum vânzarea,

contract v-c — obiectul = operațiunea juridică de vânzare;

contract de locațiune — obiectul = operațiunea juridică de închiriere.

2.4 Sancțiunea ???

= posibilitatea, prerogativa creditorului de a apela la forța coercitivă a statului în

Mijloace juridice ofensive ale Mijloace juridice ofensive ale

punerea în întârziere = punerea în întârziere =

acțiunea în justiție = constă în oferta reală urmată de

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 4

executarea silită = presupune

Scopul = restabilirea dreptului de creanță care a fost încălcat = mijloace prin

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 5

 calitatea subiectelor - persoane fizice și persoane juridice de drept privat

poziția de egalitate = trăsătură a RJO și metodă de reglementare a

 obligațiile civile pot avea caracter oneros sau caracter gratuit.

Capitolul II. Clasificarea obligațiilor civile

se nasc din acorduri sau manifestări de voință făcute cu intenția de a

După numărul părților, AJC poate fi:

AJC bilateral = voința părților este concordantă = contract

➡ obligații născute din contracte (obligații contractuale)

➡ obligații născute din AJC unilaterale.

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 6

ilicite - acțiuni omenești săvârșite fără intenția de se produce efecte

evenimente sau faptele naturale - nu țin de un comportament uman, dar

Secțiunea 2. Clasificarea obligațiilor după obiectul

existența obligației de a da a fost negată, contestată în sistemul de drept

Art. 1483 „Obligația de a strămuta proprietatea (obligație de a da) implică

obligația de a da capătă fermitate, este desăvârșită inclusiv prin

2.2 Obligația de a face

 predarea unei sume de bani sau a unor bunuri generic determinate

executarea unei astfel de obligații presupune mai întâi

1. Considerații generale cu privire la obligațiile civile 7

 predarea unui bun individual determinat

apare în contextul în care există RJO și există un subiect activ care a

executarea silită în natură este posibilă.

au ca obiect o activitate proprie a debitorului;