Aşa cum am văzut sclavia - cel puţin în accepţiunea clasică - nu reprezenta

un segment social foarte numeros în Evul Mediu timpuriu, dar nici nu a fost
eradicată, chiar dacă Biserica venea cu precepte prin care se considera că toţi
oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Biserica însăşi folosea munca
sclavilor pe domeniile sale, în schimb interzicea aducerea în stare de sclavie a
unui creştin şi propunea stăpânilor de sclavi, ca o faptă bună, să-i elibereze
(sic!).
Istoriografia clasică, ilustrată mai ales de Marc Bloch, consideră că şerbia,
puţin răspândită în secolul al IX-lea, i-a înglobat, progresiv, pe toţi
descendenţii sclavilor carolingieni, ai colonilor incapabili de a rezista
presiunii stăpânilor şi chiar pe proprietarii unui alodiu, a căror situaţie
economică s-a degradat continuu. La sfârşitul secolului al XI-lea şerbii erau
constrânşi, din punct de vedere fiscal, la plata a trei taxe:  chevage - măruntă
sumă de bani pe care şerbul o dădea seniorului   în chip de recunoaştere a
condiţiei sale inferioare; formariage - taxă datorată de către un şerb stăpânului
său atunci când dorea să se căsătorească cu fata unui şerb aparţinând unui alt
domeniu decât al său; la mainmorte - un fel de drept de succesiune dat
seniorului  de către moştenitorii vreunui şerb, în caz contrar bunurile
defunctului revenind seniorului.
Dacă nu era un adevărat sclav, şerbul medieval nu era un om liber: îi era
interzis să devină călugăr sau preot, nu putea da în judecată, nici să dispună
liber de bunurile sale,  nu era recrutat în serviciul de oaste, cu excepţia
Germaniei unde exista o cavalerie servilă, nu putea să se mişte liber, fiind
legat de senior printr-o legătură personală. Sclavii nu posedau nimic,
aparţinând toată viaţa stăpânului lor, iar copiii născuţi de mame sclave
deveneau şi ei sclavi. Mai putea deveni sclav şi un om liber ca urmare a unei
pedepse  sau pur şi simplu o disperată situaţie de mizerie, care-l împingea să
se vândă ca sclav. Eliberarea sclavilor implica obligativitatea plăţii unei sume
de răscumpărare, a unei taxe (capitatio) şi obligaţia sclavilor de a rămâne în
continuare pe domeniul fostului stăpân, devenind  cottari adscripti. Sclavii
eliberaţi - o categorie juridică intermediară între sclavi şi oamenii liberi -
continuau să rămână dependenţi.